Donnerstag, Januar 01, 2026

News 2026


16. 6. 2026

Hellmut Seiler (* 19.4. 1953 -  † 16. 6. 2026)

Heute Vormittag ist der Schriftsteller Hellmut Seiler nach kurzer schwerer Krankheit verstorben.


Scriitorul Hellmut Seiler a murit în această dimineață.


Hellmut Seiler mit Texten in der NBZ-Beilage, Wortmeldungen '82, vom 16. Juni 1982

HELLMUT SEILER 

heimkehr 

wir sind jetzt so weit 
mit keiner wimper mehr zu zucken 
sind wir doch noch 
mit einem blauen auge davongekommen 
müssen wir auch dies zudrücken keine sorge 
wir kommen schon an: 
uns wird heimgeleuchtet 


drückeberger

            (für Rolf auf seine gegenteilige gesinnung) 

kaum auszudenken wie sie 
voller überdruss 
trübsinnig 
der muschel die rosa 
rote brille aufsetzen 
sich geradewegs draufhocken 
zu ihrer sichtlichen erleichterung 

das schaffen sie grad noch!







***

Vergessene Texte - Texte uitate  


14.6. 2026

Mioriţa

[25. Oktober 1925. Robert Reiter: Das Lämmchen. Dachzeile: Dichtung und Welt]



Das Lämmchen 

(Rumänisches Volkslied)

Vom Gebirgsgefilde
Kamen in das milde
Tal drei Lämmerherden,
Kamen aus Gottes Gärten.
Mit den Lämmerherden
Kamen auch drei Hirten.
Einer war aus Moldau,
Einer Ungureaner,
Einer war Vrantschaner.
Jener Ungureaner
Hielt mit dem Vrantschaner
Rat in einemfort,
Denn an dunklem Ort,
Wenn die Sonne gesunken,
Blumen den Tau getrunken,
Reichen Moldauer Hirten
Wollten sie erwürgen.
Schöner war seine Herde,
Hatt’ auch kluge Pferde,
Lämmer hatt’ er runde,
Starke, treue Hunde.
Aber ein weichgelocktes
Lämmchen trauert, nichts lockt es,
Frißt nichts seit drei Tagen,
Blöckt als wollt’ es was sagen,
Rührt das Gras nicht an.
— Lämmchen, lockiges Tier,
Rotgöschchen, teuer mir,
Frißt nichts seit drei Tagen,
Willst mir stets was sagen!
Ist dir’s Gras zu trocken,
Lämmchen mit weichen Locken,
Oder bist du krank?
— Herr, mein guter Herr,
Treib die Herde gleich
In das schwarze Gesträuch.
Grün sind dort die Matten,
Kühl ist auch der Schatten.
Herre, aus gutem Grund
Wähl dir einen Hund,
Stärkeren als die andern,
Treu mit dir zu wandern;
Wenn die Sonne gesunken,
Blumen den Tau getrunken,
Ungureaner und Vrantschaner
Wollen dich ermorden!
— Lämmchen, zu Wunder geworden,
Lämmchen mit langer Woll’,
Wenn ich sterben werde
In dem Gras der Erde,
Sage dem Vrantschaner,
Sag dem Ungureaner,
Will mein Grab gegraben
In der Hürde haben,
Bei den Lämmerlein
Will ich immer sein.
Bei den treuen Hunden:
So will ich liegen unten.
Sprich mit ihnen deswegen.
Aber aufs Grab mir legen
Sollst eine Flöte von Holz,
Süß ist das Lied und stolz!
Eine Flöte von Knochen,
Schluchzt wie ein Herz gebrochen!
Eine Flöte von Flieder,
Feurig sind die Lieder!
Wenn die Winde gehn,
Durch die Flöten wehn,
Werden meine kleinen
Lämmer mich beweinen,
Bittere Tränen weinen!
Aber von dem Mord
Sage ja kein Wort,
Sag, ich wurde getraut
Mit der himmlischen Braut,
Einem Königsmädel:
Sage ihnen allen,
Sternlein ist gefallen
Bei dem Hochzeitsfeste,
Unsre Hochzeitsgäste
Waren Platanen und Fichten,
Unsern Kranz, den lichten,
Hielten Sonne und Mond,
Berge die Priester waren,
Vögel, singende Scharen,
Kamen aus Himmelsferne.
Fackeln waren die Sterne!
Sollte aber kommen
Her mit guten, frommen
Augen ein Mütterlein,
Das von Wolle ein’
Gürtel sich gewebt
Und vor Tränen bebt:
„Lämmchen, sag, wer kannte,
Lämmchen, hierzulande
Meinen Hirtensohn?
Feiner wie’s Ringlein war er,
Edelstein, ein rarer,
Seine Wangen waren
Wie der Milch ihr Schaum,
Schnurrbärtchen, glaubte man, wäre
Eine Weizenähre,
Flatternd das schöne Haar
Rabengefieder war
Und die Augen genau
Brombeerblau“ ...
Lämmchen, mein treues, erbarmen
Sollst du dich der armen,
Sag ihr alles klar,
Sag ihr, ich wurde getraut
Mit der fürstlichen Braut
In paradiesischem Garten.
Lämmchen, teures Lämmchen,
Mütterlein darf’s nicht wissen,
Daß ein Stern hat müssen
Fallen beim Hochzeitsfeste,
Daß die Hochzeitsgäste
Waren Platanen und Fichten,
Berge die Priester waren,
Vögel, singende Scharen,
Kamen aus Himmelsferne,
Fackeln waren die Sterne!

Uebertragung von Robert Reiter.

Prager Presse, 5. Jg., Nr. 292, 25. Oktober 1925 („Dichtung und Welt”. Beilage zur „Prager Presse”, Nr. 43, 1925), S. I. 

*

[5. Januar 1928. Franz Xaver Kappus: „Die Gartenlaube“ im Banat. Dachzeile: Was „Die Gartenlaube“ meiner Kindheit war]




„Die Gartenlaube“ im Banat

Von Franz Xaver Kappus

Anno 1892 war's — da sagte mein guter, heute bald achtzigjähriger Vater: „Wir werden die ‚Gartenlaube‘ nicht aufgeben.“ Das war nun bei Gott kein großes, schicksalsentscheidendes Wort, aber ich hellhöriger Knirps freute mich unbändig darüber. Mit allen Mitteln wurde damals meine ehedem deutsche Geburtsstadt Temesvar madjarisiert, und das bedeutete innerhalb und außerhalb der Schule harten Zwang für mich. „Gartenlaube“ hingegen — darin lag der Inbegriff trotziger Selbstbestimmung. Das trug über die rot-weiß-grünen Grenzpfähle des ungarischen Vaterlandes hinaus, das lockte, überraschte und beglückte und war jede Woche ein neuer Akkord aus der Welt der Erwachsenen, nach der mein heißes Knabenherz ungeduldig pochte.
Kein Wunder, daß ich schaute und las, las und schaute. Zu herrlich war ja auch, was sich in den Heften mit den anheimelnden gelben Umschlägen alles fand. Erst hatten es mir die Reproduktionen bekannter Meister und die zierlichen Randleisten und Schlußstücke angetan. Stunde um Stunde verbrachte ich damit, meine Lieblingsstücke mit Stift und Pauspapier nachzuzeichnen, wollte ich doch damals dereinst ein schrecklich berühmter Maler werden. Wie viele meiner Altersgenossen mochten gleich mir erste künstlerische Anregungen aus jenen sauber bedruckten Blättern empfangen haben? Aber schon ging mir auch der Sinn für die belehrenden und unterhaltenden Aufsätze auf, die die „Gartenlaube“ in reicher Fülle brachte. Da öffneten sich Ausblicke in fremde Erdteile, da entschleierten Meeresgrund und gestirnter Himmel ihre Wunder, da langte die Technik in die Möglichkeiten der Zukunft hinein. Und dann — die Gedichte, Geschichten, Novellen und Romane . . . Noch heute danke ich's meinen Eltern, daß sie dem später Zwölf- und Dreizehnjährigen niemals zu lesen verwehrten, was er wollte. Denn ob „verstanden“ oder nicht: diese Novellen und Romane setzten meine Einbildungskraft ebenso gewaltig in Schwung wie die Aufsätze mit strengem Wirklichkeitsgehalt. Ohne daß ich es merkte, formten sich aus dem vielgestaltigen Lesestoff, den die „Gartenlaube“ bot, die ersten Umrisse eines Weltbildes in mir, tatsachennah auf der einen und romantisch bewegt auf der anderen Seite. So verstand es sich beinahe von selbst, daß ich selber zur Feder griff und in meine kindlich ungelenken Gedichte und Geschichten verwob, was mir die geliebten gelben Hefte an exakter Weisheit, erdichteten Geschehnissen und holden Phantastereien vermittelt hatten.
Und so wurde vielleicht auch zu der Mischung von lebensechter Wirklichkeit und abenteuerlicher Besonderheit, die meine späteren wirklichen Bücher kennzeichnet, der allererste Anstoß gegeben.
Viele Jahre sind darüber hinwegegangen. Aber der warme, befruchtende Klang, der die „Gartenlaube“ meiner Kindheit war, wird auch jetzt immer wieder lebendig, wenn der Weg mich dann und wann in meine Geburtsstadt führt. Indessen ist Temesvar mit dem halben schwäbischen Banat Rumänien zugefallen — doch im Hause meiner nun greisen Eltern hat sich kaum etwas geändert. Da stehen die lieben, alten Möbel von einst, da grüßen dieselben vertrauten Bilder aus ihren verblaßten Rahmen, und da wuchten übereinandergeschichtet die gebundenen Jahrgänge der „Gartenlaube“ auf dem Bücherregal. Nicht selten ereignet es sich da in einem Augenblick des Schweigens, daß eines von uns nach den braunen, goldverzierten Bänden greift und die zerlesenen Blätter sachte zu wenden beginnt, leise lächelnd, ohne ein Wort, mit nickendem Atemholen dann und wann. Und da weiß ich es und fühle es deutlicher als jemals: Was immer man auch in die Seele des Kindes hineingeheimnist — immer sind es die gradlinigen, einfachen und artgegebenen Eindrücke erster Jugendzeit, die als stärkste Kräfte am Lebenswerk eines Menschen bauen.

Die Gartenlaube, Nr. 1, 5. Januar 1928, S. 23.

Anm. Das Heft enthält mehrere Beiträge, die dem 75. Geburtstag des 1853 von Ernst Keil in Leipzig gegründeten „Illustrierten Familienblatts“ gewidmet sind. Siehe dazu auch die unter der Dachzeile „Fünfundsiebzig Jahre“ abgedruckten Texte. Mehr zu Kappus hier, hier  und hier. 

*

19. 5. 2026

[4. März 1938. Alfred Margul-Sperber: Der Gelbe]

Alfred Margul-Sperber

Der Gelbe

            für Lotar Rădăceanu *)

Gelb ist das Maiskorn, das man auf unseren Feldern fechst.
Gelb ist die arme Scholle, auf der das Brot uns wächst.
Gelb ist der reife Kürbis im leeren Sommerland;
und unser Totengräber ward nur der „Gelbe“ genannt.

Sein Haar war dünn und flächsern, sein Antlitz fahl und fremd,
er trug den Lehm der Gräber ewig auf Kleidern und Hemd,
er hopste den Leichenzügen mit der scheppernden Büchse voran,
und plärrte mit den Weibern, wenn die Bestattung begann.

Und war die Zeit gekommen, daß man den Toten barg,
so schaufelte er wie besessen die Erde über den Sarg.
Dann zog er linkisch die Mütze und murmelte allerlei;
die Leute gaben ihm reichlich, es war auch Segen dabei.

Er strolchte zwischen den Gräbern herum den langen Tag,
oft hörten die Hirten am Hügel, wie er zu den Toten sprach;
und Tage gab's, wo er jedem schon aus dem Wege wich —
war er ein Narr? Ein Behexter? Die Bauern bekreuzten sich.

Er ging bei Morgengrauen und kam erst spät nach Haus.
Bei seinem Weibe gingen die Männer ein und aus.
Wie sollte sie auch anders? Er kam und aß wie ein Tier,
und sprach kein Wort und lag dann wie ein Klumpen Erde bei ihr.

Einst kam er zeitig nach Hause, da fand er mancherlei:
stand Essen auf dem Tische und Schnaps war auch dabei,
sein Weib saß breit bei Tische und Einer war bei ihr:
das war der gestrenge Herr Förster vom herrschaftlichen Revier.

Der fuhr aus seinem Dusel und schrie: „Du Dreckgesicht,
was machst du große Augen, erkennst du mich denn nicht?
Wir feiern heute Hochzeit, du bist der Ehrengast,
jetzt friß und trink und zeige, daß du Manieren hast!“

Der Gelbe nahm die Flasche und trank sie bis zum Grund;
es lag ein schiefes Lächeln um seinen breiten Mund.
Doch jener gröhlte: „Weiter! Wo bleibt der Tanz beim Fest?
Ein schöner Gast mir, der sich zum Tanz erst bitten läßt!

He, streck' die faulen Knochen!“ Der hob das Bein und sprang
und hopste einen Tanzschritt, so gut er ihm gelang,
und walzte durch die Stube und wirbelte herum —
im Bett die Beiden wälzten und lachten sich fast krumm.

Und immer wilder raste sein Tanz mit Sprung und Lauf,
er schlug sich auf die Schenkel und stampfte dröhnend auf.
Die Beiden dort im Bette, die lachten längst nicht mehr,
sie lagen schon erschlagen vom Rausch und schnarchten schwer.

Die Stunden krochen wie Spinnen um seinen grausen Tanz,
schon dämmerte in den Fenstern der fahle Morgenglanz.
Die Lampe am Ofen blakte und ging auf einmal aus —
da hielt er plötzlich inne und lauschte durch das Haus.

Er lauschte zum Bette hinüber, dort war es seltsam still,
und plötzlich war er wie Einer, der sich besinnen will —
er legte den Finger zum Munde und sprach in den Morgen hinein:
„Pst, die sind nun gestorben und müssen begraben sein!“

Auf seinem Rücken trug er sie schwer zur Türe hinaus
und bettete sie behutsam auf's spärliche Gras vor dem Haus,
und schleppte aus dem Gerümpel der Scheuer den Schubkarren hervor,
und lud sie darauf querüber und führte sie aus dem Tor.

Sie waren aus ihrem Rausche noch immer nicht erwacht:
stark war das Poltern des Karrens, doch stärker des Schnapses Macht.
Im kühlen Frühwind blähten sich prall die Hemden auf,
und durch die Morgenstille kreischte das Rad im Lauf.

Weit war der Weg zum Friedhof, und seine Last war schwer,
doch lustig hopste der Gelbe hinter dem Karren her.
Das war ein feines Begräbnis in morgenfrischer Zeit!
Nur daß die scheppernde Büchse hier fehlte, tat ihm fast leid.

Und noch der steile Hügel: dann war das Ziel erreicht.
Droben am Morgenhimmel zogen die Wolken so leicht.
Vor einem halbgeschaufelten Grabe machte er Halt —
o, das Gesicht seines Weibes, wie war das heut häßlich und alt!

Zu unterst kam der gestrenge Herr, der ihn tanzen hieß,
er beugte sich tief in die Grube, eh' er ihn fallen ließ;
und etwas höher gebettet, folgte das Weib ihm nach:
so wußte er sie in der Nähe, wenn er mit den Toten sprach.

Er stand und holte Atem, und murmelte allerlei,
und plärrte eine Weise als Totenlitanei;

Cernăuţi Morgenblatt. Gazeta dimineţii, Anul 22, Nr. 6096, 4 martie 1938, p. 6. [Ursprünglicher Zeitungsname: Czernowitzer Morgenblatt; erscheint aufgrund der 1938 eingeführten, nationalistischen Sprachgesetze unter dem rumänisierten Namen: Cernăuţi Morgenblatt/Gazeta dimineţii. Weitere Beispiele in: Blut und Boden 4 - Sînge şi glie 4. ].

Eine vollständige Fassung des Gedichtes, jedoch ohne die Widmung, veröffentlichte Margul-Sperber in dem Band: Alfred Margul-Sperber: Aus der Vorgeschichte. Mythen, Mären, Moritaten, Literaturverlag, Bukarest 1966, S. 149-155.

*) Lothar (oder Lotar) Rădăceanu (Lothar Würtzler bzw. Würzel oder Wurzer; 1899–1955) war ein in der Bukowina, in Radautz (Rădăuți), geborener rumäniendeutscher Politiker, Journalist, Literaturkritiker und sozialdemokratischer Theoretiker. Er veröffentlichte in den avantgardistischen Blättern der Czernowitzer Literaturszene und in internationalen, sozialdemokratischen Publikationen. In Bukarest gehörte er zu den führenden Köpfen der Sozialdemokratischen Partei. Nach dem Sturz des faschistischen Antonescu-Regimes, am 23. August 1944, bekleidete er wichtige Partei- und Regierungsämter. Er war Arbeitsminister (1944–1952) und zeitweise Bildungsminister (1947–1948). Als Vertreter des linken Flügels der Sozialdemokraten plädierte er für den Zusammenschluss seiner Partei mit der Kommunistischen Partei. Aus der Zwangsfusion entstand 1948 die Rumänische Arbeiterpartei (RAP) - Partidul Muncitoresc Român - PMR. Rădăceanu war Mitglied des Politbüros und des Zentralkomitees der RAP sowie Parlamentsabgeordneter. Gleichzeitig lehrte er als Professor an der Universität Bukarest und war Mitglied der Rumänischen Akademie. Er starb 1955 während einer offiziellen Auslandsreise in Helsinki.

*

11.5. 2026

În urmă cu 125 de ani s-a născut poeta Rose Ausländer

Vor 125 Jahren wurde Rose Ausländer geboren

(ROSE AUSLÄNDER, CERNĂUŢI/ CZERNOWITZ, 11. 5. 1901-DÜSSELDORF, 3. 1. 1988)







[5. Dezember 1937. Alfred Margul-Sperber: Auf der Brücke]

Auf der Brücke 

          Für Rose Ausländer

Sang die Nixe zu dem müden Manne,  
den zum Wasser seine Not getrieben:  
„Kannst du nicht die schöne Erde lieben,  
sag, warum entfliehst du ihrem Banne?  

Aus der bunten Tausendfalt des Lebens  
willst du in den trüben Schein der Feuchte,  
daß der blaue Tag dir nicht mehr leuchte?  
Suchst den Frieden, und du suchst vergebens!  

Ach, vom Dämmerlicht in unsren Reichen  
welkt dein Leib, und deine Augen sterben,  
nie wird dich ein warmer Arm umwerben,  
nie ein heller Laut dein Ohr erreichen!  

Sieh, dem Wasser ist nicht Hast gegeben,  
nur die Erde weiß von Ruh’ und Schweigen!  
Wasser rauschen, fallen oder steigen,  
und wir bangen oft nach eurem Leben!  

Nur als Abbild ahnen wir von ferne  
weiße Wolken duftgeschwellt und leise,  
große Vögel auf der Wanderreise,  
und den holden Glanz der tausend Sterne!  

Wenn der Lenz die Erde hält umfangen  
und sie glühend küßt, daß sie erblühe,  
dampfen Wälder in den Brand der Frühe  
und der Tag hat rosenrote Wangen!  

Wie wir uns nach euren Nächten sehnen!  
Wenn im Wiesental die Nebel brauen,  
muß euch schimmernder der Mond erblauen,  
und sein Licht tropft langsamer als Tränen!  

Sahst du nie die Nixe bleich im Sande,  
wenn vor Nacht die schwarzen Schleier sinken,  
sehnsuchtsvoll dem späten Fischer winken,  
der die Netze einsam flickt am Strande?  

Ach, sie liegt und trinkt in langen Zügen  
bittern Duft der fernen Tannenwälder  
und den Grillenlaut der dunklen Felder,  
und der Menschenstimmen stilles Trügen . . .  

Wie wir dieses starre Wasser hassen,  
wenn die Stimme lockt der starken Rufer!  
Fandst du niemals weißen Schaum am Ufer?  
Nixen sterben, die ihr Reich verlassen! . . .“  

Also sang das Wasserweib im Schweben  
auf der Flut, und der dort dunkel lehnte  
an die Brücke und den Tod ersehnte,  
faßte sich und ging zurück ins Leben.

Alfred Margul-Sperber

CMB, 20. Jg.,  Nr. 5779, 5. Dezember 1937, S. 6.

*


Neue Bücher - Cărţi noi 

22.5. 2026

Hausleitner, Mariana: Bukowina. Eine europäische Vielvölkerregion. Herausgegeben vom Deutschen Kulturforum östliches Europa. Potsdamer Bibliothek östliches Europa – Geschichte, Potsdam 2026. 
Siehe auch: Neue Bücher

#



2. 6. 2026

Aktualisiert und ergänzt - Actualizat și completat 


Hermann Schlandt und die Kronstädter Zeitung / Hermann Schlandt şi ziarul Kronstädter Zeitung

Siehe laufende Zahl 13 in der Liste mit den als Kriegsverbrecher beschuldigten Personen

A se vedea poziția 13 din tabelul cu persoanele învinuite de crime de război. Neu!Nou!  

24. Juni 1941. Andreas Schmidt: Aufruf - An die Deutsche Volksgruppe in Rumänien / 24 iunie 1941. Andreas Schmidt: Chemare – Către Grupul Etnic German din România

26. März 1946. Haftbefehl erlassen vom Hauptankläger des Volksgerichtshofes aus Klausenburg, Eugen Man / 26 martie 1946. Mandat de arestare emis de acuzorul public şef al Tribunalului Poporului din Cluj, Eugen Man



"Mediascher Zeitung", "Arader Zeitung"

Siehe laufende Zahl 20 in der Liste mit den als Kriegsverbrecher beschuldigten Personen
A se vedea poziția 20 din tabelul cu persoanele învinuite de crime de război.

11. April 1941. Otto Ließ: Der Osten im Aufbau / 11 aprilie 1941.  Otto Ließ: Estul în reconstrucție

#

17.4. 2026

Aktualisiert und ergänzt - Actualizat și completat 




1939. Gerda Mieß: Heimkehr

3. Dezember 1943. Gemeinsame Front auch im Geistigen / 3 decembrie 1943. Front comun și în plan spiritual  

Bernhard Capesius: Deutsch-rumänische Verständigung durch die Dichtung von heute, 1938 und 1940



***


30.4. 2026

Răzvan Filip, Bianca Felseghi: „Palantir de România”. Trecutul neolegionar al antreprenorului care vinde „AI suveran” pentru SRI, SPP și MApN, PressONE, 29.4. 2026




***

29. 4. 2026

Un „grup de intelectuali clujeni” și „despăducherea României”

Clarificări necesare

 

Aflăm din presa locală că „intelectualii clujeni se opun eliminării numelui lui Octavian Goga din spațiul public” (https://ziarulfaclia.ro/un-atentat-la-identitatea-nationala-intelectualii-clujeni-se-opun-eliminarii-numelui-lui-octavian-goga-din-spatiul-public/).

Câteva clarificări sunt necesare:

   În Declarația de la Cluj se afirmă că „a pedepsi un astfel de om ni se pare o greșeală impardonabilă, pe care nici ideologii sovietizării nu au comis-o”. În fapt, protestul  își propune să salveze construcția memoriei publice a poetului Octavian Goga, materializată prin busturi, denumiri de străzi, instituții publice etc. Altminteri pe Goga nu îl mai poate nimeni pedepsi sau salva, el este decedat de 88 de ani.

Dar, cu rațiune și bun simț, să ne întoarcem la realitatea zilelor noastre. În decembrie 2025 a fost promulgată de președintele țării legea care modifică OUG nr. 31/2002. Între altele, art. 5 a fost completat și sună astfel: „Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea unor drepturi”. Mai pe înțelesul celor de la Cluj, a promova în spațiul public memoria unor persoane care, într-un moment sau altul al vieții lor, s-au încadrat într-una din situațiile prevăzute la art. 5, reprezintă o faptă penală, deci interzisă.

Or, Octavian Goga a înființat alături de A.C. Cuza, în 1935, Partidul Național Creștin rămânând președintele lui până la moarte. Partidul Național Creștin a fost un partid de extremă dreaptă, fascist, xenofob și antisemit. Emblema partidului era tricolorul cu zvastica în mijloc, iar sloganul acestuia a fost „România a românilor”! În campania electorală din 1937 afișele antisemite au constituit suport de campanie electorală. În ianuarie 1938, poetul și-a pus apostila de Prim Ministru pe Decretul-lege nr. 169 privind revizuirea cetățeniei. A fost prima lege a Holocaustului din România, în urma căreia o treime dintre evreii din România au rămas fără protecția statului. În mai 1938, pentru a-i marca poziția de lider al PNC, sicriul lui Octavian Goga a fost însoțit de o coroană în formă de zvastică. Tot Octavian Goga a fost personajul pe care a mizat Alfred Rosenberg, ideologul german al național-socialismului, pentru a-l influența pe Carol al II lea să orienteze politica externă spre Germania nazistă.

De asemenea, guvernul Goga a dat ordonanțe privind, între altele: interzicerea ziarelor redactate şi conduse de jurnaliști evrei, excluderea evreilor din administrația publică, eliminarea evreilor de la vânzarea produselor aflate sub monopol de stat, expulzarea rabinilor care nu erau cetățeni români şi interzicerea predării religiei evreiești în școlile de stat etc.

„Grupul de intelectuali din jurul revistei «Orașul» și filiala clujeană a asociației ASTRA”, semnatarii „declarației comune de protest” operează, deliberat, cu confuzii. Ei afirmă, aseptizat și omisiv, că PNC a fost un simplu partid „de dreapta”. În realitate, PNC a fost un partid de extremă dreaptă, structural nazist, xenofob și antisemit. O. Goga a fost un lider pro-nazist. Încercarea de normalizare a identității ideologice a PNC și a liderului acestuia este o acțiune de denaturare a istoriei și un atentat la ordinea democratică. Falsificarea istoriei, astăzi, nu mai este un act inocent.

„Grupului de intelectuali” din Cluj le-am reaminti câteva fragmente din gândirea intelectualului pe care-l venerează:

-        „Germania, după război a fost socotită ca un stat bolnav, și pe ea au năvălit paraziții, și cu toate că această țară nu avea decât 600.000 jidani, nu mai putea rezista, căci ei țineau în mână, comerțul și finanțele și ceea ce era mai grav, era faptul de a fi pătruns în sufletul german cu scrisul lor. S-a socotit ca un act de barbarie arderea cărților – produse jidovești – la Berlin. Faptul trebuie socotit ca un simbol al distrugerii produselor cerebrale jidănești. Noi, acum am dat drumul acestor jidani să năvălească în țara noastră și sunt acum în țară, aproape două milioane, față de 14 milioane de români. Tot ce năzuim noi, tot ce vrem și tot ce creem, ei distrug. Suntem insultați, scuipați, batjocoriți de toți străinii ce vin aci, în Târgoviștea străveche, și-și schimbă numele cu acelea ale marilor noștri Basarabi” (...) „Munca noastră românească, se va desăvârși prin legiferări în sensul vederilor programului partidului Național-Creștin. Atunci când am spus că voim a scoate din țara 500.000 de jidani, am înțeles să ușurez țara noastră. Când vom închide gazetele jidănești, vom avea garanția că nu se va mai difuza otrava jidănească (Congresul organizației național creștine din jud. Dâmbovița, Târgoviște, 6 noiembrie 1937);

-        „Sunt două categorii de vrăjmași: streinii, ca tendințe centrifugale nemărturisite, elemente parazitare și partidele politice, care cred că au luat în arendă țara. S-a spus că suntem hitleriști sau fasciști. Nu-i o rușine dacă am fi, dar nu suntem. Ne-au acuzat că ne-am dus la Nuernberg. Eu am fost la Roma și la Berlin, am vorbit cu Mussolini și cu Fuehrer-ul, mă felicit că am văzut organizarea sentimentului patriotic și regret că nu v-am putut duce pe voi tinerii la Nuernberg să vedeți cum defilează batalioanele de asalt” (O. Goga, București, Clubul central al PNC, 2 octombrie 1935);

-         „Noi, generația războiului de acum 20 de ani, am făcut o țară mare și puternică. Dar țara nu e încă dezrobită. E mult putregai care trebuie dat deoparte și străinul, jidanul și-a înfipt ghearele în trupul națiunei și îi suge vlaga. Vrem să despăduchem România, să o facem curată!” (O. Goga, Vaslui, decembrie 1937).

Orice persoană de-a lungul vieții, publice și/sau private, joacă mai multe roluri. Postmortem aceste roluri se reașează, nu în funcție de timp și spațiu, ci în strânsă legătură cu principiile etice și civice democrate. Prin urmare, un lider politic antisemit și fascizant, care s-a aflat la cârma țării și a fost responsabil pentru marginalizarea sau excluderea socială a unor cetățeni români, nu are ce căuta în spațiul public. Acesta este panteonul civismului si eticii democrate. Așa a decis Parlamentul democrat al României.

În încheiere, menționăm un aspect banal pentru o societate civică și democrată. Promovarea publică, prin orice mijloace, ca modele salvatoare, valori, idei, principii, reprezentări memoriale din arsenalul iliberalismului, fascismului, legionarismului, antisemitismului, rasismului sau discriminării de orice fel, înseamnă subminarea democrației, bazată pe principiile libertății, demnității și solidarității umane.

Dar nu vă încruntați, dragi clujeni. Legea nu cenzurează studiul operei literare sau publicistice a lui O. Goga. Validarea, însă, a omului politic Goga, prin monumente de for public, este o acțiune pe care ordinea democratică din România, construită pe memoria celor două totalitarisme, o consideră ilegală și intolerabilă. Democrația are două mari calități care dau speranța în mai bine fiecăruia dintre noi: (1) nimeni nu e mai presus de lege și (2) spiritul critic este substanța spiritului civic.

 

 

Gidó Attila

Ingrid Baltag

Ana Bărbulescu

Dalia Báthory

Alexandru Berceanu

Andreea Ionescu-Berechet

Cristian Iacob Bogdan

Ștefan Bosomitu

Cătălin Botoșineanu

Horia Bozdoghina

Mihai Burcea

Ovidiu Buruiană

Daniel Buti

Igor Cașu

Marius Cazan

Mihai Chiper

Adrian Cioflâncă

Eugen Ciurtin

Emanuel Copilaș

Andrei Cusco

Dennis Deletant

Oana Demetriade

Mihai Demetriade

Dorin Dobrincu

Alina Dragolea

Nicolae Drăgușin

Alexandru Florian

Călin Goina

Armand Goșu

Zoltán Györke 

Georg Herbstritt

Valentina Iancu

Radu Ioanid

Florea Ioncioaia

Fatma Ilmaz

Ruxandra Ivan

Alexandru László

Marius Lazăr

Daniela Maci

Mihai Maci

Petre Matei

Vlad Mercori

Oana Mihalache

Silviu Miloiu

Alexandru Muraru

Andrei Muraru

Lucian Nastasă-Kovács

Ciprian Necula

Adrian Niculescu

Alina Pavelescu

Claudiu Pădurean

Brîndușa Palade

Vlad Pașca

Cristian Pîrvulescu

Alina Popescu

Maria Roth

Liviu Rotman

Oliver Schmitt

Lavinia Stan

Flavius Solomon

Daniel Stejerean

Carmen Stratone

Svetlana Suveică

Virgiliu Țârău

Mircea Toma

Zoltán Tibori-Szabó

William Totok

Ottmar Trașcă

Cristian Vasile

Smaranda Vultur


Țara noastră, 5 ianuarie 1938



***



9. 3. 2026

Timişoara refuză să îndepărteze numele unor fascişti din spaţiul public

Temeswar weigert sich, die Umbennung von Straßennamen vorzunehmen und beharrt auf der öffentlichen Ehrung von Faschisten, Rassisten, Antisemiten und Kriegsverbrechern 

Refuz sau tergiversare? În pofida legislaţiei care interzice omagierea unor rasişti, fascişti şi criminali de război în spaţiul public, municipiul Timişoara încă nu a schimbat numele unor străzi. Într-o petiţie, lansată pe 23 mai 2023, semnatarii au solicitat autorităţilor locale „renunțarea la omagierea în spațiul public din oraș a unor persoane care prin activitatea lor antidemocratică și contrară principiilor toleranței au contribuit la răspândirea unor concepții și practici politice în contradicție cu imaginea unui oraș multicultural și multietnic”. Cererea de îndepărtarea din spaţiul public a denumirilor unor străzi care poartă numele unor persoane care, în trecut, au activat în organizaţii extremiste de dreapta sau au publicat scrieri rasiste şi antisemite, ca Octavian Goga, Nicolae Paulescu, Petre Ţuţea, Spiru Blănaru şi Nicolae Ilieşiu, practic a fost ignorată. Tot aşa şi solicitarea legată de îndepărtarea unei inscripţii cu versurile poetului legionar, Radu Gyr.

Şi atenţionarea autorităţilor timişorene de către Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – Elie Wiesel (INSHR-EW) a rămas fără ecou. Un ultim răspuns la solicitarea INSHR-EW de a schimba denumirile unor străzi din Timişoara a sosit pe data de 6 martie 2026, semnat de Instituţia arhitectului şef al Municipiului Timişoara în care se spune textual:

„Referitor la cererea dumneavoastră cu nr. MTM2025-41566, prin care ne solicitați inițierea demersurilor legale pentru înlăturarea, de pe raza Municipiului Timișoara a formelor de cult public dedicate unor persoane care nu reprezintă modele civice democrate: Radu Gyr, Nicolae Paulescu, Petre Țuțea, Spiru Blănaru, Nicolae Ilieșiu, vă aducem la cunoștință că solicitarea a fost analizată de către Comisia de Atribuire sau Schimbare de Denumiri la Străzi, Parcuri, Piețe, etc.

În urma întrunirii Comisiei, ce a avut loc în data de 28.11.2025, s-a hotărât amânarea luării unei decizii până la o nouă convocare, în vederea continuării dezbaterilor asupra acestor propuneri.”

Alte detalii: News 2023, News 2024 şi News 2025

Presa locală din Timișoara (Tion, 11.3. 2026)  a anunțat că în perioada următoare se va da aprobarea legată de denumiri pentru 23 de străzi din oraș.  Intre acestea se află și Strada „Maria Dogaru”  (care va fi extinsă). Strada poartă numele unei legionare. 

Facebook, 16.4. 2026



***

17. 2. 2026



*** 

26. 1. 2026

Ziua de naştere a lui Ceauşescu sărbătorită în urmă cu 40 de ani în presa românească – 26 ianuarie 1986

Geburtstag Ceauşescus gefeiert vor 40 Jahren in der rumänischen Presse – 26. Januar 1986


Poezii din perioada Ceauşescu – 1965-1989 - Gedichte aus der Ceauşescu-Zeit

Buchet de cîntece şi flori 

Hans Liebhardt

— 26 ianuarie — 

Împletit-am mirtul veşnic verde
Cu trandafirii plaiurilor transilvănene
Şi ale Cîmpiei Banatului flori albastre
Însemnul preţuirii noastre 

Urăm din inimă, solemn: 
MULŢI ANI! în limba românească — mamă,
ÉLJEN! şi LANG SOLL ER LEBEN!
În maghiară şi în germană 

Corurile reunite în sărbătoare
Răsună la această aniversare
Scump dar de cîntece şi flori
Cununi de stele şi de aurori. 

Versiune în româneşte de Irimie Străuţ

Scînteia Tineretului, anul 41, nr. 11091, 28 ianuarie 1985, p. 4. 

Textul a apărut sub titlul "Flori la aniversare" şi în România liberă, anul 43, nr. 12513, 26 ianuarie 1985, p. 4. 

#

Simbol al luptei şi al omeniei

Hans Liebhardt

Toate anotimpurile şi-au dăruit florile
Intîmpinînd cu parfumul lor zorile
Vestind aşteptata sărbătoare
A conducătorului partidului.
Alesul ţării, al poporului

„La mulţi ani!“ răsună în româneşte,
„Éljen!“ şi „Lang soll er leben!“
Maghiarul şi germanul rostind
În graiul din străbuni, matern

Şi toţi au în gînd pe Fiul României
Simbol al Luptei şi al Omeniei
Al Patriei iubit preşedinte
Care ne conduce ferm înainte
Spre un viitor luminos de aur
Al Comunismului nepreţuit tezaur.

In româneşte de Irimie Străuţ

Contemporanul, nr. 5, 25 ianuarie 1985, p. 2.

#

Ein Begriff

Franz Liebhard

Ceauşescu, Partei und Vaterland — 
umschlungen vom innigsten Herzensband
des Volkes auf diesem dakischen Boden,
gehärtet von Kämpfen, Leiden und Roden,
erfüllt vom Lichte der hellsten Lehren,
alles, was dienlich dem Leben zu mehren,
das Samenkorn des Glückes zu bauen,
kraftvoll in die Zukunft zu schauen
unter des Rufes Hoheitsbrand: 
Ceauşescu, Partei und Vaterland.

Neue Literatur, 29. Jg., Heft 1, 1978 S. 3. 

#

Ceauşescu! Patria! Partidul!

Franz Liebhard

Ceauşescu! Patria! Partidul!
Din adîncul inimii fierbinţi 
sună-n patru zări, nestăvilitul 
glas al marii noastre nâzuinţi.

În lumina care nu apune, 
sub un steag ce-a biruit furtuni, 
vestitor ne e de vremuri bune 
pe pâmîntul dacilor străbuni.

Şi în freamăt auriu de spice 
şi în murmur proaşpăt de izvor 
e rostit de un popor ferice 
ce-şi clădeşte-un falnic viitor,

ale cărui porţi străluminate 
de pe-acum în lături se deschid 
sub ecoul glasurilor toate:
Ceauşescu! Patrie! Partid!

Versiune românească de Victor Tulbure

România liberă, anul XLII, Nr. 12381, 22 august 1984, p. 6.

#

Partid

Ana Blandiana

Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv
Întîiul plîns în curtea şcolii sub castani,
Cînd clasa mea primea cravata roşie festiv,
Şi sufeream respinsă grav de colectiv
Că nu-mplinisem încă nouă ani.

Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,
Cu brațul ridicat deasupra frunții mult,
Simbolizînd că viața-mi fi-va socotită mai prejos
Decît tulburătorul luptelor tumult,
Că niciodată n-o să mă separ orgolios.
De imnul colectiv şi luminos.

Candoarea scrijelată de mîna ta lucid
În ochii mei, dramatic deschişi spre mîna ta,
Oricîte mîluri s-ar sedimenta,
Nu-mi vor putea-o şterge. Candoarea ca un rid
Va măsura maturitatea mea, Partid.

România literară, anul 5, nr. 30, 20 iulie, 1972, p. 16.

#

Laudă ție

Ivo Muncian

Laudă ție, om revoluționar în gând,
cutezător în faptă
Dorințelor noastre aevea, aidoma năzuințelor
noastre, laudă!
Milioane de oameni înfrățiți întru sentimente
și gînduri
Astăzi urarea ți-o adresează, milioane pe
plaiuri carpatine.
Laudă ție, conducător al națiunii libere și
prospere,
Care, pe-al anilor noian, zămislești
magistrale comuniste,
Ieșirea falnică a pămîntului mioritic în largul
talazurilor fericirii, laudă!
Această țară, spațiu al viselor tale,
Niciodată îngenunchiată sub povara
pustiului,
Această țară îți aduce, îți va aduce drept
omagiu
Iubirea în pîine și sare-ntruchipată, această
țară.
Clarvăzător în gând și faptă, comunist și în
vise,
Urarea ne-o primește, urarea arzîndă în
iubire!
Fiii neamului, din care seva-ți tragi întru
veșnicie,
Esență a dăinuirii milenare,
Rostesc astăzi de pe treapta existenței tale
Imnuri de culoarea stelelor nobile
Cîntece ciorchine de aroma devenirii
comuniste a patriei –
Iubire supremă în orice limbă-am fi învățat
abecedarul!
Rodnici și fără seamăn fie-ți anii ce urmează,
ție,
Chintesență a zborului nostru vertical, ție,
Chezășie a edificării României ce mîndră
Străluci-va
În comunista eră!

România literară, anul 21, nr. 5, 28 ianuarie 1988, p. 6.

#

Omul si opera

Virgil Teodorescu

Arhitectura ţării se vede de oriunde
Şi liniile-i suple ţîşnesc de pretutindeni: 
Constructorii sínt harnici şi sint sprinteni, 
Mişcarea nu încape în spaţiile scunde.

In mare şi in cerul senin, arhitectura 
Îşi oglindeşte chipul în zilele de aur,
Işi oglindeşte chipul şi principalul faur, 
Cel care-i dă durata şi măsura.

Şi noi a căror viaţă a fost să fie 
Să-şi aibă împlinirea in anii de avînt 
Îi proslăvim în faptă şi-n cuvînt 
Vizionara, ampla ctitorie.

Căci anii ce-au trecut suind la deal,
Au încrustat în inimă şi cuget
Metopa cutezanţei şi a muncii fără preget
Ce-l urcă pe supremul iubirii piedestal.

România literară, anul 13, nr. 14, 3 aprilie 1980, p. 1. 
(Număr dedicat: Patriei, Partidului, Preşedintelui ţării)


*

15. 1. 2026

Eminescu și hermeneutica CNSAS

Material nesemnat, fără trimiterile la surse (cotele pentru identificarea și eventuala verificarea independentă a documentelor și facsimilelor citate, respectiv postate).

Lipsa totală a criticii față de interpretarea poeziei naționaliste "Doina" a lui Eminescu de către scriitori moldoveni, prezenți la simpozionul 100 de ani de la moartea lui Eminescu, din 1989.

În ce măsură regimul de la București susținea naționalismul, incorporat în ideologia etnocentristă a partidului, în structurile securității, în învățământ și alte instituții statele este eludat.

De remarcat ar fi limbajul autorului anonim al postării.

Citez doar un pasaj dintr-un document, din 14.7.1989, care ar fi fost folositor pentru contextualizarea momentului.

14.7.1989

Notă 

U.M. 0500 București 

[...]

Situaţia internă actuală din U.R.S.S. a permis o mobilizare a forțelor liberale din R.S.S. Moldovenească, în frunte cu cele scriitoricești. Scriitorii controlează o instituție obstească, Uniunea Scriitorilor, şi tutelează Cenaclul Alexei Mateevici (cu audiență la adolescenți și tineri), precum și revistele Uniunii Scriitorilor, având influență și asupra unei părți a presei. Mai există Frontul Popular, care, deşi condus de scriitori, este în curs de autonomizare, ca organizație independentă. Dezideratele acestei mişcări sunt de ordin social, economic, cultural și politic. Se dorește ca toți moldovenii (românii) să aibă de lucru în R.S.S. Moldovenească şi să se oprească, în același timp, intrarea în republică a elementelor străine etnic, care ocupă printr-o politică veche un loc privilegiat. Se mai cer: alfabet latin, limbă unică de stat moldovenească, comunicarea liberă a creației culturale românești în R.S.S. Moldovenească și invers. Din punct de vedere economic, năzuiesc să se gospodărească singuri, să înceteze subordonarea întreprinderilor către verigile centrale, dezvoltarea cooperării economice cu România au cel puțin contracte preferențiale.

Din punct de vedere politic, cer ca R.S.S. Moldovenească să reintre în granițele din anul 1918, adică să-i fie restituite Bucovina și Bugeacul (partea de sud a Basarabiei). Manifestă o rezervă ascunsă față de cadrele care provin din fosta republică moldovenească de peste Nistru, pe care le numesc şantişti.

Intelectualii din Chişinău apreciază la circa 5 milioane numărul românilor moldoveni din U.R.S.S., adică din R.S.S. Moldovenească, Bucovina și Buceag, ca și de dincolo de Nistru, până în Siberia. Chişinăul - cu peste 700 000 de locuitori este considerat al doilea oraș românesc ca număr de locuitori.

Au ştiinţă şi ţin legătura cu românii din Maramureşul istoric, din Ucraina subcarpatică, dedicați comertului, afacerilor, vorbitori încă de limba română, dar în curs de ucrainizare. Fenomenul slavizării este susţinut printr-o politică dură, opresivă, mai ales în Bucovina și cu Fenal Moldovei istorice. Deşi în R.S.S. Moldovenească rusa este limba de stat, implicit limba de școală, influența rusă manifestându-se prin intonație și împrumuturile lexicale. [...] 

D, 11180, v. 4, ff. 98-100

Document în care Ceaușescu citează din poezia naționalistă a lui Eminescu, „Doina”

Preţuind toate popoarele şi valorile create de ele, Eminescu i-a urît pe cei care s-au rupt de popor şi s-au pus în slujba străinilor. Neîndurătoare, dar profund îndreptăţite, izvorite din cel mai curat patriotism, răsună versurile sale din „Doina”: „Cine-a îndrăgit străinii / Mînca-i-ar inima cîinii, / Mînca-i-ar casa pustia, / Și neamul nemernicia!”

Scînteia tineretului, 14 iunie 1989, p. 1

Botschaft des Genossen Nicolae Ceaușescu, Generalsekretär der Rumänischen Kommunistischen Partei, Präsident der Sozialistischen Republik Rumänien anlässlich des Ehrensymposions „Mihai Eminescu“ 

Telegramm an Genossen Nicolae Ceaușescu, Generalsekretär der Rumänischen Kommunistischen Partei, Präsident der Sozialistischen Republik Rumänien seitens der Teilnehmer am Ehrensymposion zur Hundertjahr-Feier „Mihai Eminescu“

Eminescu schätzte alle Völker und die von ihnen geschaffenen Werte, er hasste jedoch alle diejenigen, die sich vom Volk losgerissen und in den Dienst von Landfremden gestellt haben. Unerbittlich, jedoch in höchstem Masse berechtigt, einem tiefempfundenen Patriotismus entsprungen, klingen die Verse aus seinem Gedicht „Doina”: „Wer den Fremdlingen frönt, / Des Herz sei Hunden zum Frass vergönnt, / Das Haus soll ihm zur Wüste werden / Und gleich Schuften sein Geschlecht verderben!”
 




Neuer Weg, 41.Jg., Nr. 12453, 15. Juni 1989, S. 1 und 5

A se vedea şi:

25.8. 1876. Mihai Eminescu vs. Karl Emil Franzos
31. 1. 1904. Karl Emil Franzos: Todesanzeige & Nekrolog / Ferpar & necrolog, in: Neue Freie Presse, 31. 1. 1904, pp. 30, 32-33
15. 7 1893. Karl Emil Franzos: Biographisches Vorwort zu seinem Roman, Der Pojaz / Prefaţă autobiografică în romanul său, Der Pojaz (Paiaţa) 
1.9. 2020. William Totok: Eminescu, Franzos şi Moses Rosen, RFI, 1.9. 2020
29.8. 1878. „Verjudete Literatur” / „literatură jidovită”;

în: Blut und Boden 5 - Sînge şi glie 5 


*




***

=================================
UNSER BLOG ANGEBOT - IM ÜBERBLICK
BLOGUL NOSTRU - PRIVIRE DE ANSAMBLU
=================================
▼ 2025



▼ 2024

Securitate und evangelische Kirche 2 - Securitatea şi Biserica Evanghelică - 2 (Bischof - episcop Friedrich Müller; Ernest Breitenstein etc.)


▼ 2023

Kunst-Kultur 8 - Artă-cultură 8  (Franz Liebhard, Robert Reiter) 


▼ 2022

Kunst-Kultur 5 - Artă-cultură 5 (Oscar Walter Cisek 1)

▼ 2021

Ubi bene, ibi patria (Banater Post, „Scutul”, Hella Bara, Friedrich Böhmches, George Ciorănescu, Hans Bergel, Anton Breitenhofer, Michael Schuster, Christian Maurer, Georg Scherg, Günther Schuller, Nikolaus Berwanger, „Virgil”, Richard Langer, Helmut Roth, Paul Philippi etc.)
Blut und Boden 7 - Sînge şi glie 7 (Radu Gyr. Demnächst - în curînd:  Das Innere Reich, Harald Krasser etc.)
Blut und Boden 6 - Sînge şi glie 6 (Nichifor Crainic, Erwin Wittstock.)  

▼ 2020

  • Kunst-Kultur 4 – Artă-cultură 4 (Ingmar Brandsch, „Barbu Elena”, Herta Müller, says she was not aware is member of Writers Guild: ‘It is absurd theatre', etc.)
  • Kunst-Kultur 3 – Artă-cultură 3 („Radu Constantin", Eginald Schlattner, Hans Bergel, „Gert Grundich" - Friedrich Böhmches, „Neamțu" etc.)
  • Blut und Boden 5 - Sînge şi glie 5 (Mihai Eminescu vs. Karl Emil Franzos, Adam Müller-Guttenbrunn - 1903, Otto Alscher, Der Alldeutsche Verband in Belgrad / Uniunea pan-germană la Belgrad - 1941, etc.)
  • Linke und Securitate 3 – Stînga şi Securitatea 3  (Nikolaus Berwanger, „Lucian”, Mircea Vaida, etc.)
  • News 2020 

  • ▼ 2019

  • Linke und Securitate 2 – Stînga şi Securitatea 2 (Nikolaus Berwanger, „Voicu”, „Claudia”, „Hans Roth” - critic muzical , membru fondator al FDGR/ Musikkritiker, Gründungsmitglied des DFDR)
  • Kunst-Kultur 2 – Artă-cultură 2 (UAP, Florin Medeleţ, Francisc Kiraly, ACIER, Frieder Schuller, Paul Celan, „Matei“ - Alexander Ternovits etc.)
  • Linke und Securitate – Stînga şi Securitatea (Lupta, Traian Novac, Zoltán Franyó, Georg Hromadka, Erich Wayand, Ștefan Foriș, Constantin Titel Petrescu, Iosif Jumanca, Eftimie Gherman - „Laurenţiu”, Vladimir Krasnosselski, Duiliu Vinogradski - „Vladimir”, „Luca”, Gheorghe Cristescu-Plăpumaru, Adrian Dimitriu, Mira Moscovici, Constantin Avramescu, Mircea Iscru Stănescu, Sergiu Cunescu etc.)
  • News 2019 

    • ▼ 2018

  • 100 Jahre Rumänien – România 100
  • Kunst-Kultur – Artă-cultură (
  • Helga Reiter, Neue Literatur 1981, Emmerich Reichrath, Mihai Isbăşescu, 
  • Arnold Hauser, Georg Maurer etc.)
  • Securitate vs. Securitate  (Tito-Rajk-Kostov, Dobrivoi Stanoiev, Vidosa Nedici, Sava Bugarschi, Nicolae Ighişan, Scânteia - 1950, Neagu Cosma etc.)
  • Die Schere - Foarfeca (III)   
  • News 2018 
  • Blut und Boden 4 - Sînge şi glie 4 (Heinrich Zillich, Adolf Bartels,  Alfred Pomarius, Carol II vs. Toponyme, Dumitru Stăniloae etc.)
  • Blut und Boden 3 - Sînge şi glie 3 - Erwin Neustädter (1897-1992); Bernhard Capesius (1889-1981); Ernst [Emil] Gamillscheg (1887-1971); Johann [Hans] Wolf (1905–1982); Anton Valentin (1898-1967); Annie Schmidt-Endres (1903-1977); Bruno Kremling (1889-1962); Karl von Möller (1886-1943); Viktor Orendi-Hommenau (1870-1954; Hans Beller (1896-1955); Hans-Wolfram Hockl (1912-1998); Hans Diplich (1909-1990); Josef Gabriel d.J. (1907-1947); Gerda Mieß (1896-1954); Peter Barth (1898–1984); Richard Oschanitzky (1901-1971), Walter Schlandt; Andreas Fall; G. I. Brătianu; 

    • ▼ 2017
    • ▼ 2016

    • Paranoia - Der Fall - cazul Nikolaus Haupt (Peter Geiss, Josef Gaßner, Hans Beller, Kaspar Muth, Ioan [Hans] Heber, Patricia Zimmermann, Neueste Nachrichten, Banater Deutsche Zeitung,  Südostdeutsche Tageszeitung, Eduard Pamfil, Cornel Pacoste, Banater Post vs. Herta Müller 1984) 
         ▼ 2015

    ·         (▼  Mai
    * ▼  November
    * ▼  Oktober

    * ▼  September


        * ▼  August

              o Der Fall „Bega“


    * ▼  EU-Wahl 2009:

    ▼  28. Mai 2009: Schwulenparade in Bukarest 



    ▼  18. April 2009: Nationalismus, Rassismus, Antisemitismus und Fremdenfeindlichkeit. Ein virtueller Stammtisch

    ▼  8. April 2009: Aufruhr in der Republik Moldau 

    ▼  1. April 2009: „Holocaust an der Peripherie“
    ▼  27. März 2009:  Johann Böhm: Bischofsvikar Friedrich Müller als Widerständler? - August Georg Kenstler, Herausgeber der Monatsschrift „Blut und Boden“  (Anhang: 1. Zum Verständnis der politischen Gruppen (Parteien) der deutschen Volksgruppe in Rumänien von 1922 bis zum 23. August 1944    2. Organisationsplan der NSDAP der DViR Ende 1943. Tabelle mit den Unterorganisationen der NSDAP der DViR)
    ▼  27. März 2009: Urme pierdute, urme regăsite






    Erstellt: 31. 12. 2025 - Aktualisiert: 16. 6. 2026, 13:00 h





    Eingestellt von
    Labels:
    Abonnieren Posts (Atom)