23.05.2021

Blut und Boden 8 - Sînge şi glie 8

  



+ + + News 2021 - aktualisiert - actualizat + + +




Blut-und-Boden-Ideologie in den Werken von Vintilă Horia, Albert Wass, Heinrich Zillich, József Nyírő u.a.

Doctrina estetică a „sîngelui şi gliei” în operele lui Vintilă Horia, Albert Wass, Heinrich Zillich, József Nyírő ş.a.



VIII. Teil - Partea a VIII-a

„Unora dintre ideologi[i fascişti] li se părea absolut clară necesitatea înlocuirii vechii teze umaniste despre om ca măsură a tuturor lucrurilor prin teza că măsura tuturor lucrurilor este naţiunea.” – Hermann István (estetician, 1973) 


„Führer-ul nu cunoaşte decît luptă, trudă şi grijă. Noi vrem să-i luăm din povară partea, pe care i-o putem lua” / „Der Führer kennt nur Kampf, Arbeit und Sorge. Wir wollen ihm den Teil abnehmen, den wir ihm abnehmen können.“– Heinrich Zillich (völkischer Schriftsteller - scriitor nazist)

„Man wird es einmal als eine ganz große Leistung bewerten, daß Hitler die Mittel der Demokratie zu ihrer Beseitigung wählte. Dadurch gewann sein Vordringen Überzeugungskraft auch denen gegenüber, die ihn bekämpften.” - Heinrich Zillich (1933)

Da aber keine Staatskunst der Welt die erdräumlichen Verhältnisse des Gebietes außer acht lassen kann, in welchem das Volk lebt, so wird hieraus ersichtlich, daß die Begriffe „Blut“ und „Boden“ zum entscheidenden Grundgedanken des Nationalsozialismus werden.” - 
R. Walther Darré (Reichsbauernführer, Reichs- und Preußischer Minister für Ernährung und Landwirtschaft und Reichsleiter der NSDAP), Blut und Boden, ein Grundgedanke des Nationalsozialismus (1936) 

„Siebenbürgen ist alter Kulturboden, dessen ausgeformtes Geistesleben alle geistigen Ausstrahlungen des Mutterlandes auffängt und sich organisch einverleibt. Zwischen der Versuchung, sich in der Enge einer Heimatkunst zu bescheiden, und der Gefahr, in den Leerlauf einer übernommenen und nicht bodenverwurzelten Bildungsdichtung hineinzugeraten, entsteht hier eine Kunst, die zugleich dichterische Ausdeutung siebenbürgischen Daseins und Mitschwingen im Rhythmus gesamtdeutscher Entwicklung sein will.“ - Harald Krasser, „Vorwort“, in: Herman Roth / Harald Krasser: Herz der Heimat. Herausgegeben von der Deutschen Buchgilde in Rumänien. Vorwort von Harald Krasser, Verlag von Krafft & Drotleff, Hermannstadt 1935, S. 1-11 (hier, S. 3)

„Nur die Völker bleiben, so will es das Blut. Immer nur gutes Blut…“ - Rudolf Hollinger (1942)

„Führerul german s'a înscris în istorie printre ctitorii României.” Nichifor Crainic, „Aliaţii lui Hitler” (1941)


***

Blut und Boden 8 - Sînge şi glie 8



Inhaltsübersicht - Cuprins

William Totok: „Historische Verzahnungen. Rechtsextremismus und Revisionismus in Rumänien“ (V), in: Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, 15. Jg., Heft Nr. 2, November 2003, S. 54-76.

„Es lebe der Geist von Iancu!“ 
„Iancu, ein Symbol des Prophetentums“
Historischer Hintergrund
Propagandasymbiose von Kunst und Ideologie

Exkurs: Ungarisches Rehabilitierungsfieber [eine überarbeitete rumänische Fassung des letzten Abschnittes ist in der Zeitschrift Observator Cultural, erschienen: „Febra răsăriteană a reabilitărilor. Cazul Albert Wass“, in: Observator Cultural, Nr. 184, 02. 09. 2003.] 
„Wer ist ein Ungar?“
Revision des Urteils
Aufgrund der eingesehenen Zeugenaussagen rekonstruierter, kalendaristisch berichtigter, Ablauf des Geschehens und Tathergangs des Verbrechens vom 21. September 1940 in Sucutard-Ţaga
„Eiserner Wille“ 



















Unvollständiges Personenverzeichnis
in nicht alphabetischer Reihenfolge: 

 
Adrian Păunescu, Avram Iancu, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Richard Wagner, Monica Lovinescu, Lucian Boia, Nicu Alifantis, Corneliu Zelea Codreanu, Friedrich Nietzsche, H. St. Chamberlain, Oswald Spengler, Lucian Blaga, Mircea Zaciu, Carol II., Silviu Dragomir, Nicolae Ceauşescu, Corneliu Vadim Tudor, Stelian Neagoe, Grigore Traian Pop, Nicolae Niţă, Nistor Chioreanu, Răzvan Codrescu, Aurel C. Popovici, Nicolae Bălcescu, Kossuth Lajos, Radu Ceontea, Mihail Roller, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Andreas Hofer, Traian Puiu, Dr. Petru Groza, Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Alexandru Voitinovici (Al. Voitin), Petre Pandrea, Lucreţiu Pătrăşcanu, Iosif Constantin Drăgan, Radu Ioanid, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Constantin Noica, Andrei Indrei, Mihai Fătu, Ion Spălăţelu, Vladimir Tismăneanu, Dan Amedeu Lăzărescu, Dan Berindei, Albert Wass, István Csurka, István Eörsi, Ioan Scurtu,  Ion Antonescu, Ioan Aurel Rus, Raoul Şorban, Ion Coja, Petre Ţurlea, Miklós Horthy, Adolf Hitler, Dr. Nicolae Corneanu, Béla Köpeczi, Israel Gutman, György Frunda, Knut Hamsun, Lászlo Tökes, Szász Jenö etc.      

***

Einige Zitate - Cîteva citate 

„Căci în marele bărbat
Faimă mare s-a-ntrupat
Faima mare-a bunilor
Bunilor, străbunilor
Faima mare-a Iancului
Crăişorul muntelui“  

Lucreţia Dulamă, „Balada Tribunului Vadim“, în: Politica, Nr. 419, Anul IX, 08.04. 2000.

#

„Era portretul ştiut al lui Avram Iancu, tînăr, căciula ştrengăreşte pe o ureche, iar mîna odihnindu-i-se pe şerparul lui de ţăran, în care se zăreau ameninţînd pistoalele. Celălalt portret era o litografie veche, colorată, înfăţişîndu-l pe Mihai Viteazul. Al treilea portret îl înfăţişa pe preşedintele României, pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la vîrsta de tînăr revoluţionar – privirea sa aprinsă, întreaga făptură parcă împinsă înainte, spre cucerirea unei culmi a ideii, sau a unui vis, exprimînd pentru totdeauna, idealul jertfei de sine spre binele tuturora, semnul adevărat şi aprig al personalităţii sale.“ 

Ion Arieşanu, „Un om, un portret, o personalitate“, în: Eroul, Din inimile ţării, fierbinte omagiu tovarăşului Nicolae Ceauşescu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1989, pp. 73-75.

#


„Rugăciunea lui Avram Iancu“ 

„Eu mă topesc sub ierburi nestemate
cu fluiera şi doinele întregi
şi cine ştie, peste-un secol, poate
voi răsări în tabla altor legi“ 


Corneliu Vadim Tudor, Cartea românească de învăţătură, (Das rumänische Lehrbuch), Prefaţă de Edgar Papu, Editura Fundaţiei România Mare, Bukarest 1992, p. 81.


[...] Niciodată n-am să-i pot înţelege pe Petru Groza, Gheorghiu-Dej şi alţii (care erau oameni foarte inteligenţi) de ce au tolerat să zacă în temniţe oameni de mare valoare, ca poeţii creştini Nichifor Crainic, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Vasile Militaru, ca istoricii Gh. Brătianu, C. C. Giurescu, Vasile Netea, ca politicienii Iuliu Maniu, Dinu Brătianu şi atîţia alţii. [...] Reperele mele morale sînt cu totul altele. Ele sînt cîţiva dintre pilastrii Pantheonului Naţional: Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu, Mihai Eminescu, Mareşalul Antonescu. [...]

Corneliu Vadim Tudor,  Senator PRM de Bucuresti, „INAPT PENTRU POLITICĂ. – nu ştiu să mint, nu ştiu să fur, nu ştiu să mă prefac, nu ştiu să trădez”, în: România Mare, Nr.  528, Anul XI, 25 august 2000.

#


O comparaţie: Avram Iancu şi Ion Iliescu 

Avram Iancu, conducătorul Revolutiei românilor transilvăneni de la 1848-1849, este un simbol al luptei pentru independenţa acestora şi pentru unitate statală, un simbol al jertfei de sine pentru atingerea idealurilor naţionale. De aceea, a ajuns a fi iubit şi venerat de întregul Popor Român. Şi tot de aceea, pentru că simboliza cele mai importante aspiraţii ale românilor, asupra memoriei lui Avram Iancu s-a revărsat furia acelora care se opuneau înfăptuirii acestor aspiraţii. În timpul stăpînirii maghiare asupra Transilvaniei, cultul eroului care doarme la Ţebea a fost împiedicat de autorităţi, iar foarte puţinele însemne în piatră dedicate acestuia au atras furia distructivă a şoviniştilor maghiari. Cel mai cunoscut este cazul distrugerii monumentului „Piatra Libertăţii“, aflat pe Cîmpia Libertăţii de la Blaj (locul Marii Adunări Nationale a românilor din 3-5 mai 1848) şi a „Crucii lui Iancu“, aflată pe dealul din vecinătatea Cîmpiei Libertăţii. Ambele monumente au fost dinamitate în noaptea de 16 noiembrie 1908. Autorităţile maghiare s-au prefăcut că cercetează cazul, dar făptuitorii nu au fost prinşi. Indignarea românilor faţă de aceste vandalisme ale ungurilor a fost tradusă de Andrei Bârseanu într-o poezie:  
„Sfărîmat-au piatra, ce fost-a mărturie, 
Cînd ceasul de-noire l-au prevestit tribunii. 
Se bucură-n zadar nemernicii, nebunii: 
Zdrobit-au Piatra, dar Libertatea-i vie! 
Şi Crucea aţi sfărîmat, simbol sfînt de credinţă 
Al unui neam setos de zile senine. 
În van, stafii de noapte cu suflete haine: 
Nu veţi putea opri a Zilei biruinţă!“ 
După 1918, monumente ale lui Avram Iancu au fost ridicate în numeroase localităţi. Istoricii români şi-au făcut şi ei datoria, prezentîndu-l pe Avram Iancu în multe lucrări ştiinţifice valoroase. Numele său este dat astăzi unor străzi din majoritatea localităţilor urbane ale ţării. Numele său a fost dat unor unităţi militare. Tot numele său a fost luat de cea mai cunoscută dintre formaţiunile de luptă ale rezistenţei anticomuniste, după al II-lea război mondial –  „Haiducii lui Avram Iancu“. După 1989, portretul său a apărut pe bancnota de 5.000 de lei. O asociaţie culturală, cu 70.000 de membri, îi poartă numele. Iar cîntecele despre Avram Iancu au intrat în inima şi în bagajul cultural al oricărui român. 
După 1989, o parte a politicienilor români au încercat să profite electoral de pe urma lui Avram Iancu, ieşind în faţă la fiecare comemorare de la Ţebea, uitînd că acolo trebuie să meargă cu smerenie. În rîndul I, din aceşti politicieni bucureşteni, s-a aflat dl. Ion Iliescu, veşnicul preşedinte, dacă nu de ţară, cel putin de partid. Iar dintre politicienii minori, prototipul acestor doritori ca gloria lui Iancu să se reverse şi asupra lor, este Adrian Păunescu. 
Dl. Ion Iliescu a lăsat impresia totdeauna că doreşte ca lumea să-l compare cu Avram Iancu. Să-i facem pe plac şi să-l comparăm cu ilustrul înaintaş. Crăişorul Munţilor a luptat pentru libertate şi unitate naţională. Dl. Ion Iliescu a făcut, în schimb, tot ce i-a  stat în putere împotriva acestor idealuri. Să ne aducem aminte de faptul că, în 1990-1991, domnia-sa a fost, în calitate de preşedinte al României, alături de Petre Roman, principalul oponent al ideii revenirii Basarabiei în cadrul României; ratarea momentului favorabil reunificării este cea mai gravă greşeală a politicii României de după 1989. Tot dl. Ion Iliescu a patronat încheierea Tratatului ruşinos cu Ungaria din 1996, de la Timişoara. Şi, cu o impertinenţă maximă, în drum spre Timisoara, dl. Ion Iliescu s-a oprit la comemorarea de la Ţebea, pe 15 septembrie 1996, pentru a-i aduce un omagiu lui Avram Iancu; mai exact, pentru a fi văzut de români la Ţebea. I se închina lui Avram Iancu şi a doua zi urma să semneze Tratatul cu ţara care păstrează aceleaşi ţeluri acaparatoare de pămînturi româneşti ca la 1848, un tratat care conferă statut privilegiat ungurilor din România şi „drepturi comunitare“. La Ţebea veniseră şi senatorul Corneliu Vadim Tudor, preşedinte al PRM, şi primarul din Cluj-Napoca, Gheorghe Funar, pe atunci preşedinte al PUNR - două partide cu adevărat naţionale, care se opuneau ferm Tratatului. Din ordinul d-lui Iliescu, nu li s-a dat voie să vorbească multimii. Dar, aceasta i-a strigat presedintelui României: „Să nu semnati!“ si „Fără Tratat!“. Dl. Ion Iliescu s-a prefăcut că nu aude. La 5 metri în faţa domniei-sale, chiar în timp ce îşi ţinea discursul, mai mulţi reprezentanti ai „Vetrei Româneşti“ - nişte uriaşi îmbrăcaţi în costume populare - au desfăşurat o pînză imensă cu inscripţia: „Cine semnează, ne trădează!“ Nici pe aceasta dl. Iliescu nu a luat-o în seamă. În campania electorală din 2000, dl. Ion Iliescu, „patriotul“, s-a aliat cu UDMR-ul - cel care se afirma deschis luptător pentru înfăptuirea idealurilor Revolutiei ungare de la 1848, între aceste idealuri numărîndu-se şi înglobarea Transilvaniei în Ungaria, fără voia românilor. Fără voturile electoratului maghiar, dl. Ion Iliescu nu mai ajungea preşedinte. Voturile au venit în schimbul unor promisiuni. Şi s-a văzut, în ultimii 4 ani, cînd majoritatea cererilor maghiarilor au fost satisfăcute, chiar dacă ele erau îndreptate împotriva Statului Român şi a românilor. Pentru a-şi asigura voturile maghiarilor în 2004, actuala Putere, sub patronajul aceluiaşi domn Ion Iliescu, a reamplasat la Arad monumentul celor 13 generali maghiari executaţi la 1849, generali care au condus Armatele ungureşti vinovate de asasinarea a  40.000 de români; şi tot actuala Putere, prin vocea d-lui Adrian Năstase, distinsul nostru prim-ministru, şi cu voie de la Cotroceni a declarat că nu se mai opune autonomiei teritoriale pe criterii etnice a ungurilor. Acum, apropiindu-se alegerile, dl. Ion Iliescu vrea să-şi asigure şi voturile românilor, arătîndu-se a fi bîntuit de sentimente patriotice. S-a închinat lui Ştefan cel Mare. Se închină lui Avram Iancu. Şi crede că românii uită fărădelegile pe care le-a făcut pînă acum. Nu uită! Dovadă primirea de care a avut parte la Ţebea, cînd mii de oameni l-au huiduit. În plus, spre adînca disperare a d-lui Ion Iliescu, mulţimea a scandat „Vadim! Vadim!“ 
Este o întreagă galerie de oameni politici români care, la fel ca actualul preşedinte al ţării, se închină adînc în faţa Istoriei, a marilor personalităţi ale Neamului, dar trădează idealurile pentru care giganţi precum Avram Iancu au luptat. În galerie îl întîlnim şi pe fostul preşedinte, dl. Emil Constantinescu, sub domnia căruia, pentru prima dată, a fost adus UDMR-ul în Guvern, sub domnia căruia bancnota de 5.000 lei cu portretul lui Avram Iancu a fost retrasă, ca să nu-i supere pe aliaţii udemerişti. În galerie găsim şi foarte mulţi politicieni de mîna a doua, al căror prototip este poetul minor Adrian Păunescu. Vă aduceţi aminte de cîte zeci de ani acesta se bate cu pumnul în piept pe toate ecranele televizoarelor, în toate sălile de spectacole, pe toate stadioanele, arătîndu-şi patriotismul? Este acelasi domn care a votat, în Senat, noua Constitutie ce atentează la ideea de Stat national unitar român; acelaşi domn care a votat pentru reamplasarea monumentului celor 13 criminali maghiari de la Arad ş.a.m.d. Aşadar, dl. Ion Iliescu poate fi mulţumit: nu este singurul duplicitar. 
Prin urmare, o comparaţie între Avram Iancu şi piaza rea a României de după 1989, Ion Iliescu, ne duce la o concluzie tristă. Înaintaşul  care-şi doarme somnul de veci la Ţebea ar muri încă o dată, de ruşine, dacă ar vedea cine a ajuns să-i conducă pe români. Marele Avram Iancu nu s-ar putea uita decît cu dispreţ la un Ion Iliescu, veşnic gata să se plece spre toate orizonturile, pentru a se menţine la Putere. Poporul care l-a huiduit la Ţebea pe dl. Ion Iliescu în 2004 este acelaşi popor care-l venerează pe Avram Iancu. El, Poporul Român, l-a plasat pe actualul preşedinte în galeria personajelor detestabile, iar pe Avram Iancu în Pantheonul Neamului. Iată rezultatul comparaţiei celor doi. Rămîne o datorie a noastră, a tuturor acelora care au sentimente patriotice, de a aduce în fruntea ţării, la alegerile din noiembrie, oameni de care Crăişorul Munţilor să nu aibă a se ruşina. 
Prof. univ. dr. Petre Ţurlea 

Petre Ţurlea, „O comparaţie: Avram Iancu şi Ion Iliescu”, în: România Mare, anul XV, Nr. 741,  24 septembrie 2004.

#



Iancu la Ţebea 



Ce veşti mai aveţi voi, români, despre Iancu
Să spună ce ştiu toţi acei care ştiu
Ce veşti să avem, suntem oastea lui Iancu
La Ţebea, la Ţebea, eroul e viu
Eroul ne cheamă, ne cheamă la Ţebea
Al nostru frumos, pătimit crăişor
Aici ne rugăm pentru Iancu, la Ţebea
Roş-galben-albastru - altar tricolor

R: Trăiască duhul lui Iancu
Trăiască moţul între moţi
Câmpia Libertăţii spune
Că Avram Iancu suntem toţi

Popor românesc, nu uita niciodată
Că nu eşti urmaş de fricoşi şi bastarzi
La tine acasă cât faci ochii roată
De dragul eroilor veşnic să arzi
La Ţebea foşnesc româneşte gorunii
Şi-ntreg calendarul se-aude pe drum
Şi clopote fierb untdelemnul furtunii
La Ţebea, la Ţebea, la Ţebea acum

Şi nu e român omul care în viaţă
O dată măcar, într-un ceas minunat
Pe sine privindu-se parcă în faţă
Lui Iancu Avram nu i s-a închinat
Tu, Iancule sfânt, ne-ai purtat idealul
La Ţebea venim, fiii tăi te cinstesc
Lui Iancu-nchinare, trăiască Ardealul
Trăiască întregul popor românesc

Versuri: Adrian Păunescu - interpretul cîntecului: Vasile Şeicaru

#

Adrian Păunescu, Repetabila povară, (Wiederholbare Last), Editura Scrisul românesc, Craiova, 1974. În poezia „A trecut azi noapte“ (pp.13-14) este evocată figura lui Avram Iancu:

 „A trecut azi noapte Iancu prin Ardeal/şi-a trezit gravidele din somn.“// (...) Au născut femeile lumină,/şi-a crescut pe cer tropot de cal,/ Semn că nu sfîrşeşte niciodată să revină/Spiritul lui Avram Iancu în Ardeal.// “


#


„Îl cheamă în cântecul lor de jale pe Iancu, eroul lor, să-şi vadă munţii goi şi „codrii raşi“ de cetele de „jidănaşi“.

Codreanu, „Pentru legionari“, 1936, p. 356 


„O parte au plecat cu maşina, iar eu, însoţit de patru dintre ei şi de ţăranul Frăţilă, am plecat pe jos, străbătând toate satele, până în munţi, la mormântul lui Avram Iancu, o distanţă de 140 km. Ţăranii m-au primit pretutindeni cu bucurie. De la Ţebea, ne-am despărţit. Ei şi-au continuat drumul în Hunedoara, iar eu am plecat la Teiuş.“

id., „Pentru legionari

#

„Sunt vre-o cincizeci de ani şi mai bine, de când a murit a doua oară Avram lancu. De-atunci faţa vremilor s'a schimbat printr'o cascadă vertiginoasă. Credinţa lui s'a înfipt adânc în conştiinţa neamului şi-a ajuns la o răspântie nouă. Viforul dela patruzeci şi opt s'a pornit iarăş să sguduie catapeteazma lumii. A reînviat epopeia! Românismul s'a ridicat din cenuşa ruinei universale şi peste stârvul pajurei cu două capete dorobanţii noştri au împlântat tricolorul pe palatul din Buda...
O justiţie imanentă, veşnică şi implacabilă, a rectificat povestea noastră şi-a răsplătit martiriul eroului. In faţa mormântului dela Ţebea se închină o Românie aşa cum a visat-o el cu Bălcescu la focul de 
pe creste, sau cum a văzut-o ca o fantomă în arătările lui de pribeag nebun.“

Octacian Goga, „Avram Iancu“, în: Ţara noastră, anul V, nr. 35/31.08.1924, pp. 1085-1090, aici: p. 1090 [Număr închinat memoriei lui Avram Iancu.]



#

„Astfel, în funcţie de regiune şi mediul social, [Codreanu] a manverat abil diferite aşteptări: s-a purtat ca un nou Ştefan cel Mare în Moldova, ca un nou Avram Iancu în Ardeal, ca un erou călare printre ţăranii din Basarabia, ca Făt-Frumos în tîrgurile din Moldova, ca apostol tăcut al ţăranilor ajunşi în mizerie, în anii de început; apoi ca idol – pînă la încremenirea într-o figură totemică – al intelectualilor rafinaţi, cunoscători ai culturii din afara Europei, şi ca icoană în mediul urban, în anii pe care i-a petrecut între Bucureşti şi Carmen Sylva.” 

Oliver Jens Schmitt, Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea şi căderea Căpitanului”. Traducere din germană de Wilhelm Tauwinkl, Humanitas, Bucureşti, 2017, p. 342. 

#