25.02.2012

Procesul Biserica Neagră - Der Schwarze-Kirche-Prozess






  1. Nancy Waldmann, Der Archäologe. Eginald Schlattner ist der bekannteste deutschsprachige Autor Siebenbürgens, in:  taz, 15.11.2012
  2. Beate Ziegs: Verlassene Geschichten. Das frühe Prosawerk des Siebenbürgers Eginald Schlattner, DRK, 17. 7. 2012.  [Manuskript zum Beitrag als PDF oder im barrierefreien Textformat.]
  3. "Criteriul pentru numirea în Colegiul CNSAS: şira spinării", interviu cu Germina Nagâţ, în: revista 22, nr. 1150, 27.3.2012 (link extern)
  4. Werner Kremm, "Rufmord", in: ADZ, 29.4. 2015 (externer Link) - 


Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, 24. Jg., Heft 1-2, 2012

Thema: Bewältigung, Gedächtnis, Authentizität
Aus dem Inhalt: 
Michaela Nowotnick: „95 Jahre Haft“.
Kronstädter Schriftstellerprozess 1959: Darstellungsformen und Deutungsmuster der Aufarbeitung 
William Totok: Empathie für alle Opfer. Eginald Schlattner, ein Leben in Zeiten diktatorischer Herrschaft









RFE, 21.3. 2012 
Istoria orală şi limitele ei
Relatările unor victime condamnate în 1958, la Braşov (Oraşul Stalin), în aşa numitul Proces Biserica Neagră.

William Totok

În decembrie 1958 au fost condamnate 20 de persoane de către Tribunalul Militar din Cluj pentru nişte infracţiuni politice, bazate pe un scenariu complicat, realizat în prealabil de către Securitatea română. În istoriografia contemporană dedicată reconsiderării critice a trecutului comunist, această înscenare a justiţiei este cunoscută sub denumirea generică „Procesul Biserica Neagră“. Asta din cauza faptului că în fruntea lotului celor condamnaţi s-a aflat parohul Bisericii Negre, Konrad Möckel (1892-1965).

Karl-Heinz Brenndörfer şi Thomas Şindilariu au adunat acum mărturiile cîtorva persoane implicate în acest proces şi le-au publicat într-un volum (Karl-Heinz Brenndörfer / Thomas Şindilariu [ed.]: Der Schwarze-Kirche-Prozess 1957/58. Erlebnisberichte und Dokumentation, Editura Aldus, Braşov, 2011.] Cartea mai cuprinde şi un studiu semnat de Andreas Möckel, fiul preotului amintit mai sus, care şi-a bazat interpretările şi pe unele materiale din arhiva CNSAS. Cel de-al doilea studiu dedicat procesului aparţine istoricului Corneliu Pintilescu, autorul unei cărţi în care analizează „rolul justiţiei în procesul de represiune politică” (Procesul Biserica Neagră 1958, Editura Aldus, Braşov, 2008). Pintilescu ajunge la concluzia că scopul înscenărilor juridice era unul „didactic”, şi anume de a crea în populaţie o stare de pasivitate faţă de puterea politică.

Neajunsurile istoriei orale se desprind din comparaţia, chiar sumară, a mărturiilor celor implicaţi în proces (scrise în marea lor majoritate după 1990 - deci la o distanţă apreciabilă faţă de evenimentele dramatice propriu-zise) cu documentele păstrate în arhive, cît şi cu analiza lui Pintilescu. Elementul subiectiv şi memoria individuală sunt importante pentru reconsituirea unor întîmplări, dar ele se dovedesc insuficiente şi, în unele cazuri, ele pot deveni chiar contraproductive pentru o perspectivă istorică obiectivă.

Din păcate cititorul nu află nimic despre criteriile de selectare a autorilor şi textelor lor. Unii dintre cei implicaţi în proces mai trăiesc şi ar fi putut contribui cu propria lor mărturie la alcătuirea cărţii. Astfel, lipsesc fraţii Kurt Felix Schlattner şi Eginald Schlattner, ultimul fiind cunoscut ca unul dintre cei mai importanţi scriitori de limbă germană din România, care în romanul său autobiografic „Mănuşile roşii“ (Viena, 2000) a şi tematizat represiunea politică de la finele anilor 1950.

Din volumul amintit rezultă că în Braşov existau două grupuri de tineri care se întîlneau şi discutau o serie de probleme de actualitate, politice, culturale şi naţionale legate de saşii din Transilvania. Unii dintre ei îl frecventau şi pe parohul Bisericii Negre, Konrad Möckel.
                Eginald Schlattner
Eginald Schlattner
​​Din documentele Securităţii se desprinde limpede că cei vizaţi deveniseră treptat „obiective“ ale poliţiei politice în urma unei lecturi susţinute de Eginal Schlattner, în 1956, în faţa mai multor tineri din Braşov. Asta rezultă şi din declaraţiile celor implicaţi mai tîrziu în proces, cît şi din delaţiunile unor colaboratori neoficiali ai Securităţii. Într-o declaraţie, din timpul anchetei, a lui Karl Denndorfer, din 28 aprilie 1958, se menţionează un aspect căruia în volumul de faţă nu i se acordă atenţia cuvenită: „Eginald Schlattner, care a pus pe tapet problematica germană, a fost acela care prin lucrarea citită în faţa prietenilor lui Depner Horst, a relevat necesitatea activizării populaţiei germane, a scoaterii sale din pasivitate în scopul întăririi unităţii naţionale care ajunsese într-un stadiu de destrămare. Dezbaterea acestei probleme ridicate de Schlattner a constituit punctul de plecare pentru formarea şi trecerea la activitate a grupului Depner Horst, grup care avea menirea de a se ocupa de pasivitatea saşilor, de întărirea unităţii naţionale [...]“ (ACNSAS, P 742, vol. 11, ff.78-80.)

Întreaga avalanşă represivă s-a declanşat după ce cenaclul literar din Cluj condus de studentul Eginald Schlattner intrase în vizorul Securităţii. Acţiunea se conturează pe fundalul stopării „dezgheţului“ iniţiat de Hruşciov în Uniunea Sovietică după moartea lui Stalin (1953). La orizont se arătau semnele clare ale înăspririi politice, prin excluderea scriitorului Alexandru Jar (1911-1988) din partid - după ce în mai 1956 a îndrăznit să articuleze anumite critici vis-à-vis de practicile stalinismului, prin ecourile revoluţiei din Ungaria, din toamna aceluiaşi an, 1956, şi prin eliminarea lui Iosif Chișinevschi şi Miron Constantinescu din conducerea partidului în vara lui 1957. De valul de arestări, care a urmat, au fost cuprinse şi persoanele condamnate în 1958 în „Procesul Biserica Neagră“ sub acuzaţiile „clasice“, trădare de patrie, agitaţie, spionaj, uneltire contra regimului, activitate contrarevoluţionară sau, pur şi simplu, omisiune de denunţ (de pildă, fraţii Schlattner: Eginald fiind condamnat pentru această infracţiune într-un alt proces la 2 ani de închisoare, Kurt Felix, în schimb, în cadrul lotului „Biserica Neagră“ la 6 ani închisoare corecţională).

În pofida unor bănuieli, autorii amintirilor, legate de anchetă, proces şi viaţa în detenţie nu aveau de unde să ştie că Securitatea şi-a bazat la început întregul scenariu pe notele furnizate de colaboratori neoficiali. Un rol special în acest context al declanşării represiunii l-au jucat agenţii conspiraţi sub nume ca „Roland Blau“, „Kloos Mihai“ sau „Florescu“ (alias Carol Göllner). Colaboratorul Christian Müller (conspirat „Wagner Kurt“ şi „Roth“, cf. ACNSAS, SIE 1568, 7 volume), de exemplu, a furnizat Securităţii informaţii extrem de „preţioase“ legate de cei vizaţi. Pentru a dispersa eventuale suspiciuni, Securitatea a creat legenda că agentul ar fi reuşit să se sustragă arestării prin fuga ilegală din ţară. Apoi i-a fost confecţionată o identitate falsă, primind un buletin de identitate contrafăcut pe numele de Günther Schenker, şi i s-a pus la dispoziţie un domiciliu - provizoriu şi temporar - într-o altă zonă a ţării. În cele din urmă, este instruit contra-informativ şi trimis în „misiune“ în Germania Occidentală, de unde furnizează Securităţii informaţii diverse, inclusiv despre trupele armatei federale şi manevre militare ale NATO (cf. ACNSAS, SIE 1568, vol.6, f. 57, ff. 68-69, f. 76). Activitatea lui „Roth“ (alias Christian Müller), care avea întîlniri periodice cu ofiţerii săi de legătură în Austria sau Germania, este apreciată într-o analiză şi de către Pacepa (ibidem, f. 125).

Procesul şi condamnările pronunţate aruncă o lumină semnificativă asupra modului în care acţionau autorităţile comuniste. Astăzi, ele sunt o filă tragică din istoria recentă pe care avem datoria să n-o uităm şi care nu trebuie să se mai repete niciodată.



***
RFI, 27.2. 2012

Material didactic pentru Securitate

Coperta cărţii lui Corneliu Pintilie, „Procesul Biserica Neagră 1958”
Coperta cărţii lui Corneliu Pintilie, „Procesul Biserica Neagră 1958”
  • Raport pentru Moscova, facsimil. Foto: Arhiva CNSAS
  • Coperta cărţii lui Corneliu Pintilie, „Procesul Biserica Neagră 1958”
Corespondentul RFI la Berlin, William Totok:
Pe data de 23 iulie 1958 soseşte la Securitatea din Oraşul Stalin - precum se numea atunci Braşovul - o adresă de la Ministerul Afacerilor Interne, din Bucureşti. Securităţii locale i se cere să redacteze un raport în care să fie descrisă activitatea grupului condus de Horst Depner. Confecţionarea raportului ca un soi de „material didactic” a fost motivată prin faptul că este „necesar pentru cursurile de perfecţionare ale cadrelor noastre de la Şcoala din Moscova”. Securiştii din Braşov sunt atenţionaţi să menţioneze în raport metodele folosite în cursul urmăririi informative şi să prezinte informatorii şi activitatea lor. Din raport, însă, trebuie „să rezulte activitatea naţionalistă pe care o desfăşoară elementele duşmănoase din rândul minorităţii naţionale germane”.
Raportul a fost redactat într-un timp record şi a luat apoi calea Moscovei.
Textul ca atare dezvăluie felul în care Securitatea fabrica, pur şi simplu, adversari şi duşmani, cum răstălmăcea situaţii, cum folosea informaţii furnizate de către nişte colaboratori neoficiali plătiţi pentru delaţiunile lor pentru a declanşa acţiuni represive şi de urmărire care se soldau cu procese penale, cu repercusiuni tragice pentru cei vizaţi.
După revolta din Ungaria, din 1956, înăbuşită-n sânge, puterea de la Bucureşti se temea ca nu cumva să se molipsească şi populaţia României de virusul revoluţionar. Această teamă stă la baza celui de-al doilea val de represiuni, de după moartea lui Stalin.
În acest context, Securitatea avea sarcina de a depista persoane care s-au pronunţat critic la adresa regimului respectiv persoane care au o influenţă asupra unui cerc mai larg şi care pot fi transformate în exemple cu efect de intimidare.
În urma unor denunţuri venite de la doi informatori, s-a trecut la urmărirea unor tineri din Braşov care îl frecventau pe parohul Bisericii Negre din Braşov, Konrad Möckel, şi care intenţionau să înfiinţeze un cerc de lectură. Discuţiile purtate în timpul unor petreceri particulare, consemnate de agenţi instruiţi, fuseseră analizate şi interpretate de către Securişti care începeau să construiască un scenariu apocaliptic. Tradusă în limbajul conspiraţionist al poliţiei politice, întreaga acţiune a tinerilor din Braşov suna în raportul trimis la Moscova aşa: „Îndoctrinat şi educat în spirit naţionalist, alimentat de ştirile tendenţioase transmise de posturile de radio imperialiste, învinuitul Depner Horst în ura sa faţă de regimul de Stat din R.P.R., care considera că prejudiciază unitatea minorităţii germane, trece, în toamna anului 1956, la organizarea unei grupări contrarevoluţionare, creând ca premiză a acesteia, un cerc literar, din care apoi recrutează membrii organizaţiei.
În 1957 încep arestările, urmate de anchete şi, în 1958, de procesul în faţa unui Tribunal Militar.
Istoricul Corneliu Pintilescu a cercetat documentele procesului, publicând volumul intitulat „Procesul Biserica Neagră 1958” (Editura Aldus, Braşov). El şi-a propus să analizeze „rolul justiţiei în procesul de represiune politică”. Autorul ajunge la concluzia că scopul înscenărilor juridice era unul „didactic”, şi anume de a crea în populaţie o stare de pasivitate faţă de puterea politică.
Efectul procesului celor 20 de persoane judecate şi condamnate la ani mulţi de puşcărie a fost cel scontat: Răspândirea fricii şi neîncrederii în alte persoane şi stoparea dorinţei de a părăsi definitiv România.

Addenda

[27 mai 1957. Sublocotenentul Andre Mihail, unul dintre puţinii etnici germani în cadrul poliţiei politice din România comunistă, locotenentul major Adalbert Farkaş şi maiorul Deitel Ernest întocmesc un plan de infiltrare - sau de combinaţie, cum îi mai spune în limbajul tehnic al poliţiei secrete - în vederea provocării lui Horst Depner, care a ajuns în vizorul Securităţii în urma unor denunţuri furnizate de colaboratori neoficiali care-l descriau drept organizatorul unui cerc reacţionar şi naţionalist; planul de infiltrare a agentului „Blau Roland” este aprobat de către şeful Direcţiei Regionale a Securităţii din Oraşul Stalin/Braşov, colonelul Gheorghe Crăciun.]
M.A.I. Regiunea STALIN STRICT SECRET[1]
323/G/ 27 mai 1957
SE APROBĂ
ŞEFUL DIRECŢIEI REGIONALE,
Colonel, Crăciun Gheorghe

PLAN DE INFILTRARE a agentului „Roland Blau” în acţiunea de verificare deschisă asupra lui Depner Horst şi alţii.
La data de 13 aprilie 1957, a fost deschisă acţiune de verificare asupra lui DEPNER HORST, TAUTE HEINZ, MELCHIOR GÜNTER şi alţii, care ne-au fost semnalaţi de agentul „Cloos Mihai” [2] că desfăşoară activitate naţionalistă, avînd ca scop următoarele:
a. Organizarea tineretului pentru a nu-şi pierde simţul naţional.
b. Ajutorarea reciprocă în caz de nevoie.
c. Îndreptarea elementelor care se desprind din corpul naţiunii germane.
Acest grup a făcut legătura cu un individ din Germania Occidentală prin numita MARIANNE SIEGMUND [3] care cu ocazia unei vizite făcute în ţara noastră a vizitat şi acest grup şi le-a dat îndrumări cum trebuie să activeze pe viitor. [4]
În această acţiune lucrează agentul „Cloos Mihai” care a aflat cele semnalate numai de la unii membri ai grupului, neavînd însă posibilitatea de a intra în acest grup şi nici de a putea intra mai adînc în problemă deoarece se observă că aceştia au unele rezerve faţă de agent şi se feresc de a-i face legătura cu grupul.
Ţinînd cont că agentul „Cloos Mihai” nu ne va putea clarifica această acţiune, datorită neîncrederii din partea unor membri ai grupului, am ajuns la concluzia că trebuie infiltrat în această acţiune un agent corespunzător care să-şi poată cîştiga simpatia acestora.
Astfel, propunem infiltrarea agentului „Roland Blau”, care datorită calităţilor sale personale, îşi cîştigă repede încrederea celor din jur.
Avînd în vedere că grupul de mai sus caută un element mai vîrstnic care să aibă priză în rîndul populaţiei şi tineretului german, propunem infiltrarea deoarece agentul se bucură de încrederea şi simpatia tineretului şi populaţiei germane, avînd un cerc larg de prieteni, ar fi tocmai omul căutat de acest grup.
Deoarece agentul a fost verificat în mai multe ocazii şi s-a constatat că este sincer faţă de organele noastre şi lucrează cu multă plăcere, vom putea clarifica această acţiune.
Infiltrarea se va face sub următoarea legendă:
- Întrucît DEPNER HORST nu are stagiul militar satisfăcut, fiind amînat din cauză de boală, acesta va fi chemat printr-o invitaţie la Comisariatul militar al or[aşului] Stalin pentru clarificarea situaţiei sale.
În aceeaşi zi şi aceeaşi oră va fi invitat la Comisariat şi agentul „Roland Blau” tot pentru clarificarea situaţiei militare, deoarece acesta a făcut armata la „Wermacht”(sic!) [5] în Germania.
Obiectivul împreună cu agentul vor fi lăsaţi să aştepte cca. 2 ore, motivîndu-se că tovarăşii care i-au chemat este (sic!) într-o şedinţă.
În acest timp, agentul va intra în vorbă cu obiectivul, manifestîndu-şi nemulţumirea că trebuie să aştepte atîta timp fără să ştie pentru ce a fost chemat.
Printre alte discuţii cu caracter personal, agentul va arăta că bănuieşte de ce a fost chemat, deoarece el a urmat studiile în Germania şi acolo a fost încorporat în armata germană şi situaţia lui militară nu este clară.
Agentul va admira educaţia ce se dădea tineretului în şcolile şi armata germană, arătînd că în Germania există un tineret deosebit care este foarte unit, chiar şi fără să fie organizaţi în organizaţii legale, ei se ajută reciproc şi faptul cel mai important este acela că ţin foarte mult la naţiunea lor.
Acest lucru însă, la noi nu se întîmplă deoarece tinerii noştri sînt nişte laşi care nu au curaj, nici cel puţin să atragă atenţia unuia pe care îl vede că, caută de a se desprinde de naţiunea germană, căsătorindu-se cu altă naţionalitate.
Va arăta în continuare că astfel de tineri ca cei din Germania nu se găsesc în ţara noastră.
Dacă obiectivul va arăta că totuşi există şi la noi tineri care nu sînt laşi, agentul va arăta că nu crede acest lucru, deoarece oamenii noştri nu se gîndesc decît la ei.
Dacă DEPNER HORST pentru a-l convinge pe agent îi propune de a-i face legătura cu grupul lui, să accepte dar totodată să-i atragă atenţia să fie foarte atent că există oameni diferiţi în care nu se poate avea încredere.
Toate aceste discuţii vor decurge la 2 întîlniri sau chiar mai multe, iar agentul va fi instruit să poarte aceste discuţii după împrejurările care se ivesc şi încrederea pe care şi-o poate cîştiga.
După ce aceştia au discutat cca. 2 ore, vor fi chemaţi de secretarul organizaţiei PMR de la Comisariatul Militar, care se ocupă cu evidenţa încorporaţilor şi livrete şi va da lui DEPNER HORST o recomandare pentru Policlinică ca să-şi facă radioscopia şi va fixa şi o zi şi o oră cînd va aduce acest rezultat, iar agentului îi va spune tot această zi şi oră să aducă toate adeverinţele şi actele pe care le are din armată.
Aceasta se va întîmpla în prezenţa celor doi (adică DEPNER HORST şi agentul).
După ce aceştia vor termina la comisariatul militar, agentul îşi va arăta nemulţumirea că a aşteptat 2 ore şi a rezolvat totul în 5 minute, arătînd că după atîta aşteptare şi nervozitate produse de aceştia, merge să bea o bere şi astfel îl va invita şi pe DEPNER HORST la o bere.
În restaurant, dacă DEPNER HORST nu va căuta să discute din nou de probleme naţionaliste, agentul va deschide o altă discuţie.
După fiecare întîlnire, agentul va fi dirijat după împrejurările ce se ivesc.
La instruirea agentului va lua parte şi tov.[arăşul] Maior Deitel Ernest, şeful serviciului III.
Pentru ca agentul să-l recunoască pe obiectiv, i se va arăta înainte de infiltrare fotografia acestuia.
Faţă de cele de mai sus, rugăm a aproba infiltrarea agentului „Roland Blau” în acţiunea DEPNER HORST.
 ŞEFUL BIROULUI II
(ss) Lt. Maj. Farkaş Adalbert LUCRĂTOR OPERATIV
(ss) Slt. Andre Mihail
 DE ACORD
ŞEFUL SERVICIULUI III

ACNSAS,  I 153639, vol. 1, ff. 38-41

[1] Document dactilografiat.
[2] Notele furnizate de acest colaborator extrem de zelos sunt semnate cu numele conspirativ, ortografiat: „Kloos Mihai“.
[3] La supravegherea informativă a Mariannei Siegmund a contribuit colaboratoarea „Barbu Elena“, profesoară la o şcoală, care apare în mai multe dosare cu numeroase note incriminatorii. A se vedea, de exemplu, nota din 10 iulie 1957 (ACNSAS, I 153639, vol. 1, f. 63).
[4] Este vorba despre Heinz Hahn care s-a-ntâlnit, într-adevăr cu grupul tinerilor din Braşov şi care intenţiona să se căsătorească cu Marianne Siegmund care pînă la acea dată fusese prietena lui Eginald Schlattner. Securitatea încearcă să profite şi de rivalitatea care s-a ivit în urma acestui conflict de ordin sentimental, consemnînd asta şi în planurile de măsuri care au fost întocmite. În ecranizarea romanului lui Eginald Schlattner „Mănuşi(le) roşii“ (2010), regizorul Radu Gabrea a prins foarte bine tocmai aceste momente, reconstituind, prin intermediul unei povestiri cu personaje fictive, atmosfera apăsătoare a stalinismului românesc de la sfîrşitul anilor 1950. Romanul lui Eginald Schlattner a apărut sub titlul german Rote Handschuhe, Paul Zsolnay Verlag, Viena, 2000, iar în traducerea românească de Nora Iuga la Editura Humanitas, Bucureşti, 2001.
[5] Corect ortografic: Wehrmacht. Deseori, numele persoanelor sunt scrise greşit.
RFI, 24.2. 2012 - AUDIO

Konrad Möckel (Mitte - în mijloc)


[1. Juni 1957. Securitateagent „Blau Roland” berichtet über die Ausführung eines Auftrags der Geheimpolizei, der darin bestand, Horst Depner während einer als zufällig getarnten Begegnung zu provozieren]
[1 iunie 1957. Agentul „Blau Roland” relatează cum şi-a îndeplinit misiunea de a-l provoca pe Horst Depner în cursul unei întîlniri, care trebuia să pară întîmplătoare, pusă la cale de Securitate]

M.A.I. REGIUNEA STALIN [1]                    STRICT SECRET
323/1 iunie 1957

NOTĂ INFORMATIVĂ
   Agent: „Blau Roland”
Data: 31 mai 1957
     Primit: Maior Deitel E
Slt. Andre Mihail

În ziua de 30 mai 1957 orele 8 dimineaţa, sursa s-a prezentat la Comisariatul Militar din or.[aşul] Stalin unde l-a găsit şi pe Depner Horst. A aşteptat în curtea comisariatului pînă la orele 9,30 cînd un subofiţer l-a chemat pe Depner Horst şi pe sursă în sala de aşteptare. Înainte de a intra în sală, Depner l-a salutat pe sursă, la care sursa a răspuns foarte rezervat. La cîteva minute înainte de a intra în sală, au dat mîna şi au început o mică convorbire.
Sursa l-a întrebat pe Depner unde este angajat, la care a răspuns că lucrează la uzinele „Steagul Roşu” în calitate de verificator la secţia 630 turnătorie oţel. A mai spus că deja din 1953 este angajat şi că a fost dat afară din uzină de către fostul director general Putinică pentru atitudine necorespunzătoare, însă numai pentru o singură zi, deoarece el personal s-a dus la Bucureşti şi a aşteptat pe tovarăşul Ministru Chişinevschi[2] căruia i-a arătat cazul şi dînsul a scris o scrisoare pe care a adus-o el personal la or.[aşul] Stalin la Partid şi pe baza căreia a fost imediat reprimit în serviciu la uzinele „Steagul Roşu”.
În sala de aşteptare au stat de la orele 9,45 pînă la orele 10,30. În acest timp, Depner a spus sursei că el nu mai vrea să rămînă la „Steagul Roşu” şi are intenţia să înceapă studiile la Teologie. Motivul pentru care s-a decis pentru acest studiu este că la matematică este foarte slab şi pentru a învăţa limbile străine nu mai are răbdare. Sursa a arătat că el nu vede bine ca să devină astăzi preot, la care Depner a răspuns că studiile de teologie sînt pentru el plăcute şi singura satisfacţie sufletească. Sursa a arătat că în cel mai bun caz, dacă va ajunge preot, va ajunge într-o comună, departe de toată viaţa, evenimente etc. Depner a răspuns că el personal are un număr de cîţiva prieteni care studiază teologie la Sibiu, printre care: Himensch un tînăr sas de religie evanghelică care studiază teologia devenind chiar preot catolic, Morscher care este deja ieşit preot evanghelic, Knall şi Szegedi care încă sînt studenţi. În legătură cu această problemă, privind studiul de teologie, Depner afirmă următoarele:Este foarte necesar ca biserica noastră să se ocupe îndeaproape şi este chiar o datorie de a intra direct de a se preocupa cu organizarea tineretului săsesc. Recent a fost un preot din Bistriţa anume Herberth la prim preotul Dr. Konrad Mockel[3] care a avut discuţii şi dezbateri cu prim preotul Mockel în ce priveşte funcţionarea bisericii evanghelice din regiunea Bistriţei.
Sursa l-a întrebat care au fost cauzele dezbaterilor avute. Depner spune că acest tînăr preot vede în misiunea lui nu numai să fie preot ci de a fi un bun organizator al tineretului săsesc din regiunea respectivă şi de a înflăcăra în fiecare tînăr momentul naţional. Este foarte important – spune Depner – de a organiza tineretul deoarece noi saşii din R.P.R nu ne dăm încă bătuţi, ci trebuie să arătăm guvernului romîn că noi avem ceva de spus şi că noi cerem dreptatea noastră şi respectarea noastră. Aceasta însă putem face numai prin organizarea tineretului şi pentru aceasta ne trebuiesc elemente conducătoare capabile.
În legătură cu biserica, Depner arată o mare admiraţie faţă de biserica catolică, deoarece el consideră preoţii catolici „adevăraţi luptători” şi arată că ei nu se lasă înspăimîntaţi riscînd chiar de a fi închişi.
Depner l-a întrebat pe sursă dacă a auzit de ultima alegere a curatorului între Wittstock[4] şi Richter Otmar[5]. Sursa a răspuns că cunoaşte această problemă şi cunoaşte personal pe Richter, la care Depner a răspuns că foarte bine că Richter a fost ales şi roadele se văd deja. Prin activitatea lui Richter a început o organizare a tineretului săsesc din localitate sub „paravanul” bisericii pe de o parte şi pe de altă parte prin reorganizarea activităţilor şi înlocuirea elementelor conducătoare cu alţii tineri.
Sursa a arătat că nu prea vede cum se poate organiza tineretul, motivînd că tineretul săsesc a început să devină neserios şi indisciplinat şi lipsesc oameni tari etc. Obiectivul a început să-l convingă pe sursă spunînd că şi în oraşul Stalin sînt tineri capabili pentru aşa ceva însă aceşti tineri, printre care enumeră pe Heintz, Schmidt, Pilder trebuiesc ajutaţi şi organizaţi ca la rîndul lor să organizeze ei masele.
Chiar pentru ziua de 2 iunie a.c., - duminică spune Depner – s-a organizat la Hălchiu un „Sachsentreffen” unde se vor întîlni nu numai tineretul din Hălchiu ci şi din comunele apropiate şi oraşul Stalin. Se vor întîlni în cadrul unui maial cîmpenesc cu muzică, chiar şi dans.
Depner spune că de acum înainte, vara se va(sic!) organiza mai des asemenea întîlniri şi excursii. A povestit despre o excursie făcută în anul 1953 cu bicicletele cca. 40 tineri (băieţi şi fete), nu numai din or.[aşul] Stalin ci şi din Şighişoara, Mediaş, Sibiu, pînă la Oradea.
A amintit de o excursie făcută la lacul Sfînta Ana[6] şi spune că în acest an trebuie să organizeze o excursie în stil mare.[7]
În legătură cu excursiile, a povestit şi despre o fată anume Kaspar cu care a umblat mai mult timp şi cu care a fost el recent la Sibiu cu bicicleta, însă această fată nu s-a împăcat cu concepţiile lui. În ce privesc femeile a spus că nu are noroc.
A povestit despre sora lui studentă la Bucureşti, care în urma evenimentelor din Ungaria a fost arestată şi închisă 6 luni şi a venit de cîteva zile acasă.
Depner spune că este înrudit cu Schuster Mihai, vicepreşedinte al Sfatului Popular Regional Stalin, dar nu a intervenit pentru sora lui deoarece nu stă pe picior bun cu Schuster Mihai.
Schuster a devenit – prin mătuşa lui Depner anume Hilda născută David – comunist. Hilda a fost o mare comunistă şi totuşi a fost dusă cu soţul ei în URSS und Hilda a murit. Această Hilda are un frate anumeMartin David, care a fost tot timpul un mare hitlerist şi a ocupat un post de conducător politic în cadrul GEG[8]. Actualmente acest Martin David se află împreună cu Petrovici, tot fost conducător hitlerist, în Austria.
În legătură cu străinătatea, Depner a povestit că în anul 1956, cu transportul cu care a venit şi Borger Thea, a venit şi un tînăr neamţ, anume Hans Haan[9] din Würzburg, în etate de cca. 28 ani în RPR or.[aşul] Stalin. Depner spune că a cunoscut pe Haan foarte bine, admirînd obiectivitatea acestui om. Haan a spus într-o discuţie că cifra de 4 milioane de evrei omorîţi în timpul regimului hitlerist nu este exagerată ci este o cifră reală. Depner spune că a citit o carte foarte bună scrisă de un preot catolic, despre asuprirea religiei în timpul lui Hitler din Germania. Despre Hans Haan a mai arătat că acesta s-a logodit cu Mariane(sic!) Siegmund în vîrstă de cca. 25 ani, profesoară la liceul german din localitate şi nu ştie cum va rămîne situaţia cu cei doi logodiţi, fiind despărţiţi teritorial.
În anul 1955-1956 a venit din R.D. Germană localitatea Magdenburg(!) Emma Tittes  de cca. 30 ani, cu paşaport călătorind singur (sic!) în localitate.
Această Emma Tittes a fost în timpul hitlerismului împreună cu Bolesch Inge (30 ani) conducătoarele tineretului D.J. Banführerin[10] şi Ringführerin. Tittes s-a căsătorit cu un ofiţer german care a murit şi ea a rămas văduvă de război. Tittes are astăzi o mică fabrică şi a devenit ingineră. În acest an, Tittes nu va veni în RPR oraşul Stalin, din cauză că are de dat un examen, însă în anul viitor – spune Depner – Tittes are de gînd să vină acasă în oraşul Stalin în vizită. Mai spune că Tittes a fost între anii 1940-1942 în Germania la o şcoală politică şi de acolo a fost trimisă aici pentru a conduce tineretul D.J.
La sfîrşitul convorbirii noastre, Depner a spus că în ţări ca Cehoslovacia şi R.D. Germană – din informaţiile primite de la Tittes Emma, foştii conducători politici nazişti au posibilitatea de a se reabilita şi de a se înrola în rîndurile democraţiei şi de a depune aici o nouă activitate.

MENŢIUNI SPECIALE:

Depner Horst este urmărit de noi în cadrul unei acţiuni de verificare grup, fiind semnalat că împreună cu alte elemente din or.[aşul] Stalin desfăşoară activitate naţionalistă germană.
- În ceea ce priveşte pe numitul Hans Haan, acesta este cunoscut de noi că a fost în vizită în 1956 şi că s-a logodit cu profesoara Mariane Siegmund şi că acest individ ar fi luat legătura cu grupul urmărit de noi în timp ce se afla în ţară.
Se verifică şi faptul că preotul Herberth din Bistriţa a fost în vizită la Mockel, însă nu cunoaştem scopul acestei vizite.
Deasemenea, cunoaştem că în 1953 tineretul săsesc din reg.[iunea] Stalin a organizat o excursie la Lacul Sf. Ana şi că asemenea excursii sînt organizate des.

MĂSURI LUATE:

- Se va trece la verificarea numitei Kaspar şi studierea ei în vederea recrutării. Cea în cauză este simpatizată de către Depner Horst.
- Se va cere de la regiunea MAI Cluj date asupra preotului Herberth din Bistriţa care a fost în vizită la Mockel din or.[aşul] Stalin şi au discutat probleme legate de organizarea tineretului german, sesizînd totodată şi regiunii Cluj cele de mai sus.
- Se va studia posibilitatea trimiterii agenturii la excursiile organizate de cercul Depner.

SARCINI TRASATE:

În scopul trasării sarcinilor, s-a fixat o întîlnire cu agentul la data de 1 iunie 1957, orele 21.

Pentru conformitate

ACNSAS, I 153639, vol. 1, ff. 68-71


[1] Document dactilografiat.
[2] Iosif Chișinevschi (1905-1963), membru PCR din 1928, face carieră după 1945, devenind membru în CC si apoi şi-n Biroul Politic, între anii 1952 şi 1955 răspunde de propagandă. Împreună cu Miron Constantinescu este implicat într-o intrigă contra liderului P.M.R., Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901-1965), la Plenara din 28 iunie - 3 iulie 1957, fiind excluşi din conducerea superioară de partid.
[3] Konrad Möckel (1892-1965), preot evanghelic din Braşov, condamnat şi el în aşa numitul Proces Biserica Neagră din 1958 în care fuseseră judecate 20 de persoane. A se vedea: Andreas Möckel: Umkämpfte Volkskirche. Leben und Wirken des evangelisch-sächsischen Pfarrers Konrad Möckel (1892-1965), Böhlau Verlag Köln, Weimar, Wien 2011.
[4] Erwin Wittstock (1899-1962), scriitor.
[5] Otmar Richter, n. 21 noiembrie 1907 la Braşov, decedat 17 iulie 1987 la Braşov. Potrivit datelor din Deutsche biografische Enzyklopädie (DBE)-online, ed. Rudolf Vierhaus, KG Saur, p. 378, între anii 1957 şi 1985, Richter a fost curator al comunităţii evanghelice din Braşov, între anii 1971 şi 1979 curator (Bezirkskirchenkurator) şi membru al consistoriului Bisericii Evanghelice (CA). Pentru alte detalii a se vedea dosarul personal şi cel informativ al lui Richter, ACNSAS, R 137749, 3 volume; ACNSAS, I 185113 şi un necrolog emfatic semnat, HB, „Otmar Richter“, în: Siebenbürgische Zeitung, Folge 13, 31.8. 1987, p. 2. 
[6] Unii dintre participanţi au fost anchetaţi şi condamnaţi mai tîrziu într-un alt proces (cf. Pintilescu, op.cit., p. 61, pp. 70-71).
[7] Menţiune manuscrisă a unui ofiţer de securitate, scrisă pe marginea din stînga cu creion albastru: „Îl [indescifrabil] excursie a avut loc – în [indescifrabil]”.
[8] GEC - Grupul Etnic German. Organizaţia minorităţii germane din România din perioada nazismului. În 1940 organizaţia politică a GEC era Partidul Naţional-Socialist Muncitoresc German (NSDAP) al GEG din România. Liderul era nazistul fanatic Andreas Schmidt (1912-1948), care avea titlul de Volksgruppenführer - conducătorul GEC. Împreună cu legionari români este paraşutat în toamna lui 1944 în spatele frontului în vederea organizării unor acţiuni de sabotaj contra armatei sovietice (a se vedea: Johann Böhm: Die Gleichschaltung der Deutschen Volksgruppe in Rumänien und das 'Dritte Reich'. 1941-1944, Peter Lang, Frankfurt am Main, 2003). 
[9] Corect: Heinz Hahn.
[10] DJ - Deutsche Jugend, organizaţia nazistă de tineret. Bannführer respectiv Bannführerin înseamnă: conducător sau conducătoare de detaşament. 

***

[3. August 1957. Securitateagent „Florescu” berichtet seinem Führungsoffizier Gheorghe Mezei über ein Gespräch mit Eginald Schlattner]
[3 august 1957. Agentul „Florescu” relatează ofiţerului Gheorghe Mezei despre o discuţie cu Eginald Schlattner]

M.A.I. REGIUNEA STALIN[1] 

STRICT SECRET
NOTĂ INFORMATIVĂ

Agent: „Florescu”[2]
Data: 3.VIII.1957
                  Primită de Lt. Col. Mezei Gheorghe.

REZOLUŢII               CONŢINUTUL

                       Organizaţii de tineret la Oraşul Stalin.

Am stat de două ori de vorbă cu EGINALD SCHLATNER[3], preşedintele asociaţiei studenţilor germani din Cluj. El m-a vizitat de două ori, fiind odată invitat la mine la masă.
Eu: Ce perspective crezi că va avea în viitor organizaţia de tineret?
El: Sarcina noastră este să lărgim cercul ce avem la Cluj, trebuie să organizăm în viitor cercuri de tineret în oraşe, unde pleacă studenţii în vacanţă, atrăgînd la aceste cercuri şi tineri muncitori saşi.
Eu: Cum crezi că s-ar putea colabora cu UTM[4]?
El: Oficial ar fi bine să găsim o oarecare acoperire de UTM.
SCHLATNER mi-a propus să mă adresez în numele societăţii de istorie şi filologie, la Ministerul Instrucţiunii, cerînd să aprobe un fel de curs de vară de 8-10 studenţi şi mi-a dat o listă de studenţi, care socoteşte că ar fi colaboratorii lui cei mai capabili (Lista o voi da cu raportul următor).
Eu: Am auzit din partea domnului preot HERMAN[5] care are o deosebită atenţie şi stimă pentru d-ta, că la oraşul Stalin lucrează foarte frumos pe linia organizaţiei de tineret, MARIANNE SIGMUND şi mi-a spus că ai avut o mare decepţie cu această fată. N-ar fi posibil o lămurire a acestor conflicte. Eu pun problema aceasta cu totul confidenţial ca să te pot sfătui în calitate de prieten mai în vîrstă.
El: Am avut o mare decepţie şi rana este încă prea deschisă. De altfel şi fratele meu[6] de care vă interesaţi ca un viitor student de ..., a lucrat strîns cu domnul preot MOCKEL şi mi-a povestit de rezultatele frumoase obţinute. Noi încercăm  însă să evităm în afară ca organizaţia de tineret, deşi are linia bisericească, să apară ca atare. Am fost sfătuit în acest sens şi de profesorul REHNER[7] (de la institutul teologic).
La o a doua întîlnire am pus problema jurnalistului vest-german.
Din cele auzite, am impresia că d-ta ai o concepţie poate prea idealistă de[spre] oameni şi ai fost victima acestei concepţii cu jurnalistul vest-german, de care mi-a povestit si d-l preot HERMANN.
El: Este adevărat că MARIANNE a fost timp mai îndelungat în corespondenţă cu el şi poate a abuzat de buna credinţă a mea, prezentîndu-se ca un prieten deşi interesat al ei şi pretextînd organizaţia de tineret şi activitatea mea pe acest teren, ca şi activitatea mea literară, s-a apropiat de mine şi am fost şi la O.[raşul] Stalin cu Marianne împreună, făcîndu-i cunoştinţă cu mai mulţi tineri.
Cu dezamăgire am constatat atunci, că sînt alte relaţii între Marianne şi El şi că tot a fost numai o manevră din partea mea să mă cunoască şi probabil să mă discrediteze ulterior la Marianne (eu personal cred că a fost probabil invers: că nu organizaţia de tineret a fost pretext ci Marianne şi organizaţia scop).

MENŢIUNI:
Jurnalistul respectiv este HAHN HEINZ din München, care a fost în vizită cu paşaport în R.P.R. în cursul lunii septembrie 1956, cu care ocazie s-a logodit cu Marianne Sigmund (sic!), profesoară în O.[raşul] Stalin, la domiciliul căreia a discutat cu mai mulţi tineri germani, despre problema organizării tineretului, printre care a fost şi DEPNER HORST, urmărit de noi în cadrul unei acţiuni informative de grup.

SARCINI TRASATE
- Agentul a fost instruit asupra discuţiilor ce urmează să le poarte cu elementul urmărit, în scopul obţinerii de noi informaţii.-

P.[entru] Conf.[ormitate]
Lt. Col. Mezei Gh.

ACNSAS, I 153639, vol. 1, ff. 58-59


[1] Document dactilografiat.
[2] „Florescu“ a fost numele conspirativ al istoricului Carl [uneori: Carol] Göllner (n. 5 octombrie 1911-la Mediaş - m. 22 septembrie 1995 la Minden în R.F. Germania). Göllner a fost redactorul şef al revistei Forschungen zur Volks- und Landeskunde(1959-1981), a redactat numeroase lucrări istoriografice în conformitate cu linia oficială a partidului şi, din anul 1949, a lucrat pentru Securitate, fiind implicat în numeroase acţiuni de anihilare a unor persoane care au avut de suferit în urma delaţiunilor sale (cf. Stefan Sienerth, “In den Fängen des Geheimdienstes. Ein Beitrag zur Biografie des Historikers Carl Göllner”, in: Rudolf Gräf, Gerald Volkmer [ed.]: Zwischen Tauwettersozialismus und Neostalinismus. Deutsche und andere Minderheiten in Ostmittel- und Südosteuropa 1953-1964, IKGS Verlag, München, 2011, pp. 157-207).
[3] Eginald Schlattner (n. 13 septembrie 1933 la Arad), preot evanghelic în comuna Roşia (Rothberg) de lîngă Sibiu şi scriitor. A publicat trei romane cu tentă autobiografică care i-au adus notorietate internaţională: Der geköpfte Hahn (Cocoşul decapitat) Paul Zsolnay Verlag, Viena, 1998; Rote Handschuhe (Mănuşile roşii), Paul Zsolnay Verlag, Viena, 2000; Das Klavier im Nebel (Pianul în ceaţă), Paul Zsolnay Verlag, Viena, 2005. Schlattner a fost arestat în decembrie 1957 şi condamnat în 1959 pentru nedenunţare. În procesul intentat unui grup de scriitori la Braşov (Hans Bergel, Harald Siegmund, Wolf Aichelburg, Georg Scherg, Andreas Birkner; alte detalii despre Scherg: ACNSAS, R 136040, 2 vol.; despre Bergel: ACNSAS, MI Bv 6496, ACNSAS, SIE 15622; despre Aichelburg: ACNSAS, MR Sb 6943; despre proces: ACNSAS, P 000331, 8 vol.), în 1959, după 20 de luni de arest la Securitate, a fost citat ca martor al acuzării, ceea ce a contribuit la divergenţe grave, niciodată aplanate. În cîteva articole şi emisiuni televizate în România au fost lansate contra lui Schlattner calomnii şi acuzaţii nefondate. Astfel, într-un articol apărut după publicarea romanului „Mănuşile roşii“ s-a afirmat textual că ar recunoaşte „doar pe jumătate, o crimă comisă cu aproape 50 de ani în urmă“, că ar fi fost un „zelos trădător“, un „Iuda modern“, dînd „Securităţii mai multe informaţii decât aceasta îi ceruse“ şi culminînd într-un atac fără nici un suport: „Schlattner a fost cel puţin până în 1989 - un »preţios« informator al Securităţii, cunoscut nu numai de sătenii din Roşia, terorizaţi de frecventele denunţări; vestea i se dusese până la »judeţ«." (cf. Dan Dănilă, „Cu mâinile curate“, în: România literară, nr. 25, 27 iunie 2001). În cele din urmă, revista a trebuit să retracteze aceste afirmaţii (cf. Scrisoarea de protest a Editurii vieneze, semnată de Herbert Ohrlinger, în: România literară, nr. 30, 1 august 2001 şi Declaraţia lui Dan Dănilă, în: România literară, nr. 33, 22 august 2001, în care scrie: „Nefiind în posesia unor mărturii scrise ori altfel de dovezi sau documente oficiale în sprijinul celor de mai sus şi fiind somat cu darea în judecată pentru defăimare gravă de către Editura Szolnay(!) şi de către autorul romanului, sunt nevoit să îmi retrag afirmaţiile...)“. Acuzaţii de acelaşi fel, absolut nefondate, au fost lansate şi de către Lucia Hossu Longin într-un documentar, difuzat de TVR1 pe data de 11 aprilie 2010, în care îl califică pe Schlattner drept un „filozof al trădării“, afirmînd enormitatea că „s-a aflat că între anii 1960-1970, Schlattner a mai turnat 50 de persoane”. Într-un alt text, în care autoarea mai lansează afirmaţia gratuită că şi Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, Günter Grass a fost un colaborator al Securităţii est-germane, Stasi, ea îl califică pe Schlattner drept un „trădător“ şi „turnător“ (cf. Lucia Hossu-Longin, „»Dreptatea nu are putere« - Un caz de trădare. Un caz de alienare a responsabilităţii. Dialog cu Eginald Schlattner şi Hans Bergel“, în: Observator Cultural, Nr. 514, 25 februarie 2010. Detalii despre felul cum a fost supravegheat de către Stasi scriitorul Günter Grass - care a calificat Germania răsăriteană drept o ţară „dictatorială şi dogmatică“ - în: Kai Schlüter, Günter Grass im Visier. Die Stasi-Akte. Eine Dokumentation mit Kommentaren von Günter Grass und Zeitzeugen, Ch. Links Verlag, Berlin, 2010.)
[4] UTM - Uniunea Tineretului Muncitor, organizaţia de tineret a Partidului Muncitoresc Român. Odată cu schimbarea denumirii partidului în PCR - Partidul Comunist Român -în 1965, se modifică şi numele organizaţiei de tineret: UTC - Uniunea Tineretului Comunist. 
[5] Alfred Herrmann [uneori ortografiat Hermann] (1888-1962), preot municipal evanghelic de Bucureşti, din 1937 pînă-n 1946, şi de Sibiu, din 1946-1961, vicar episcopal între anii 1954-1961. Herrmann a fost implicat în 1951-52 într-o acţiune de răsturnare nereuşită a episcopului evanghelic de Sibiu, Friedrich Müller. În Fişa sa personală de la Securitate, din 20 martie 1952, se subliniază că în 1923 a început să editeze revista „Glaube und Heimat“ (Credinţă şi patrie), în 1928 a publicat un articol în revista „Klingsor“: „Vom Werden des siebenbürgisch-sächsischen Proletariats“ (Despre formarea proletariatului săsesc-ardelenesc), după ce deja în 1924 a luat legătura cu mişcarea muncitorească din Braşov, iar din 1930 „a sprijinit organizarea muncitorilor saşi în sindicate“. „Odată cu infiltrarea hitlerismului în România, din anul 1933, Herrmann Alfred a fost obiectul unor atacuri sistematice prin presă şi prin propagandă verbală, după care în 1933-1934 a fost mutat cu serviciul la Cernăuţi.“ Referitor la activitatea sa prezentă, se spune că face parte din Comitetul Regional de Luptă pentru Pace şi are relaţii bune cu persoanele din Comitetul Antifascist German din Sibiu. A publicat mai multe articole în „Neuer Weg“ şi s-a lovit de episcopul Müller care nu era de acord cu propunerea lui Herrmann de a se introduce cursuri social-politice pentru teologi. Fiul său Johannes, se spune tot în fişă, „este unul din teologii care ia atitudine deschisă în favoarea regimului şi a luptei pentru pace atrăgîndu-şi asupra sa neplăceri din partea episcopului Müller“. Tot acolo se mai arată că Herrmann fusese descris într-un ziar „progresist“ din Austria „ca unul din cei mai democraţi preoţi evanghelici lutherani germani din R.P.R.“ „În februarie 1952 Herrmann Alfred a combătut deasemenea în biserică, în faţa credincioşilor, pe prim parohul Möckel Konrad din Oraşul Stalin, arătînd că o explicare a Bibliei în aşa fel încît să nu contribuie la lupta pentru pace, este un barbarism care trebuie combătut cu hotărîre.“ Fişa mai cuprinde şi un „portret psihologic“ al lui Herrmann în care se reţine că este „repezit“; fără s-o recunoască deschis în cercul de prieteni, se observă „dorinţa“ lui de a deveni episcop, deşi se şi teme de Müller (cf. Fişa din 20 martie 1952, ACNSAS, I 236853, vol. 3, ff. 122-125).
[6] Kurt Felix Schlattner, n. 23 ianuarie 1936 la Arad, arestat la data de 26 iulie 1958 şi condamnat la 6 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de „omisiune a denunţării” (pentru alte amănunte despre proces a se vedea şi Corneliu Pintilescu, “Justiz und kommunistische Repression im kommunistischen Rumänien: der Schwarze-Kirche-Prozess in Kronstadt/Braşov 1958”, în: Rudolf Gräf, Gerald Volkmer [ed.], Zwischen Tauwettersozialismus und Neostalinismus. Deutsche und andere Minderheiten in Ostmittel- und Südosteuropa 1953-1964, IKGS Verlag, München 2011, pp. 133-145).
[7] Dr. Hermann Rehner fusese profesor,între 1955 şi 1958, la Institutul Teologic protestant unificat din Cluj, după aceea preot într-o localitate rurală, Movile, după ce a protestat împotriva arestării unor studenţi de la teologie.  


***



[24. Dezember 1957. Auszug aus einem für den Innenminister Alexandru Drăghici bestimmten Bericht der Securitate aus Stalinstadt/Oraşul Stalin über das Stadium der Untersuchungen im Falle der "staatsfeindlichen Gruppe", zu der auch Eginald Schlattner hinzugezählt wurde, und die verurteilt werden sollte]
[24 decembrie 1957. Fragment despre Eginald Schlattner din raportul Securităţii din Oraşul Stalin trimis ministrului de interne, Alexandru Drăghici despre stadiul în care se află investigaţiile asupra "grupului de duşmani ai regimului" arestaţi şi care urmează a fi deferiţi justiţiei]

M.A.I. Regiunea STALIN                         STRICT SECRET [1]
Nr. 321/81/854                                 S.C. 1175
din 24 decembrie 1957.-                        Ex. Nr. 1 –

Către[2]

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – BUCUREŞTI[3]
Tov.[arăşului] MINISTRU, GENERAL COLONEL
ALEXANDRU DRĂGHICI[4]

[...]

- A mai declarat [HEINZ TAUTE [5]  – n.n. hjs-online] – fapt confirmat – că din cadrul acestei organizaţii mai face parte şi studentul SCHLATNER EGINALD din Cluj (domiciliat însă la părinţii săi din Făgăraş) că anterior încadrării sale în organizaţie acesta a participat la unele şedinţe. Despre studentul SCHLATNER EGINALD deţinem informaţii verificate că la Cluj s-a erijat în ultimul timp într-un rol de conducător al unor studenţi de naţ.[ionalitate] germană din Cluj.
[...]

ACNSAS, I 153639, vol. 1, ff. 1-7v


[1] Document dactilografiat.
[2] Notă manuscrisă a unui ofiţer de securitate, scrisă deasupra documentului cu cerneală verde: „26.12.1957. Se aprobă (ss) [indescifrabilă]”.
[3] Notă manuscrisă a unui ofiţer de securitate, scrisă în dreapta cu cerneală albastră: „28 XII 957  S 3+2+8. Executarea ordinului (ss) [indescifrabilă]”.
[4] Alexandru Drăghici (1913-1993), membru de partid din anii 1930, un apropiat al lui Gheorghiu-Dej, după 1944 face parte din conducerea superioară a partidului şi, mai tîrziu, activează în structurile organelor represive, în Ministerul Afacerilor Interne şi Securitate. Drăghici a fost unul din cele mai sinistre personaje politice ale României moderne, vinovat de numeroase încălcări ale drepturilor omului şi abuzuri de putere cînd era Ministru de Interne (1952, 1957-1965) şi şeful Securităţii (1952-1957). După venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu (1918-1989) şi declanşarea procesului de reabilitare a unor victime ale stalinismului, Drăghici a fost scos din toate funcţiile de stat şi de partid pe care le-a deţinut pînă-n 1968. După revoluţia din 1989, s-a sustras începerii urmăririi penale pentru crimele săvîrşite, fugind, în 1991, în Ungaria, unde a şi murit. Potrivit amintirilor nepublicate ale lui Günter Volkmer, „Der Schwarze-Kirche Prozess“ (1992) Drăghici ar fi urmărit din sală desfăşurarea procesului Biserica Neagră din 1958.
[5] Heinz Taute, născut pe data de 5 septembrie 1929 la Braşov, arestat pe data de 22 decembrie 1957, condamnat, în decembrie 1958, în aşa numitul Proces Biserica Neagră, pentru „activităţi contrarevoluţionare“, la „temniţă grea pe viaţă“, împreună cu alte 9 persoane - care alcătuiau un lot compus din 20 de persoane. (Cf. Raportul din 24 decembrie 1957 trimis ministrului de interne, gen.-col. Alexandru Drăghici, ACNSAS, I 153639, ff. 1-7v.) În textul sentinţei se reţin, privitor la Taute, următoarele aspecte: » Astfel, în vara anului 1956, a stabilit legătura cu inc. Depner Horst, cu care participînd la o serie de discuţii cu caracter duşmănos, a ajuns la concluzia, că sînt necesare acţiuni de întărire a unităţii naţionale germane, considerînd ca minoritatea germană ar fi lipsită de drepturi sub regimul democrat popular din R.P.R. În aceste conditiuni inc. Taute Heinz, a intrat in grupul lui Depner Horst, participînd la şedinţele ce erau organizate la domiciliul acestuia. Astfel inculpatul a luat parte la şedinţa cu vest-germanul Hahn Heinz in cadrul căreia inculpatul a fost de acord, cu acţiunile contrarevoluţionarilor din R.P.U. îndreptate împotriva regimului democrat-popular, sperînd in reuşita acestora. Tot în cadrul şedinţelor, inc. a luat parte la calomnierea orînduirii noastre de stat, la elogierea puterilor imperialiste occidentale, a acţiunilor acestora, impotriva lagărului socialist. Inculpatul Taute Heinz, a avut cunoştinţă că cele două grupări contrarevoluţionare conduse de Volkmer Gunther şi Depner Horst au fuzionat, şi că şi-au propus procurarea de armament, şi învăţarea mînuirii acestuia, aspect cu care ce-i drept el nu a fost de acord şi din acest motiv el a părăsit chiar organizaţia.
Un ultim aspect faptic ce se reţine în sarcina acestui inculpat, este acela, că a fost de acord şi a primit pînă la urmă conducerea aşa zisului „resort cultural” al organizatiei contrarevoluţionare.« (Cf. Pintilescu, op.cit., pp. 182-183.)

***

[30. Juli 1958. Auszüge aus dem 19-Seiten umfassenden Bericht, der als „Lehrmaterial” für die in Moskau ausgebildeten Securisten bestimmt war und in dem die Tätigkeit der Depner-Gruppe, der Beitrag der inoffiziellen Mitarbeiter sowie die Methoden der Geheimpolizei zur Aufdeckung des Tathergangs beschrieben werden]
[30 iulie 1958. Fragmente din raportul de 19 pagini folosit ca „material didactic” „necesar pentru cursurile de perfecţionare ale cadrelor noastre de la Şcoala din Moscova”, în care este descrisă activitatea grupului condus de Horst Depner şi sunt menţionate metodele folosite în cursul urmăririi informative, prezentînd şi informatorii şi activitatea lor şi din care trebuia „să rezulte activitatea naţionalistă pe care o desfăşoară elementele duşmănoase din rîndul minorităţii naţionale germane”[1]

M.A.I. REGIUNEA STALIN[2]
STRICT SECRET
321/ 30 iulie 1958

Începînd cu anul 1946, pînă în ultimul timp, s-a autoîndoctrinat [DEPNER HORST – n.m. I.M.] prin studierea unor materiale naţional şoviniste, ca: „Mitul sec.[olului] 20” de A. Rossenberg [3] , „Ordinul Conştiinţei”, „Între Alb şi Roşu”, „Între timpuri şi frontiere”, precum şi alte materiale ideologice fasciste, iar în anul 1951, compune personal poezia „Socialismul” cu caracter antisocialist, poezie ce o multiplică în anul 1955, semnînd ca autor, sub numele de Mischel Sponer.
Începînd cu anul 1952, îşi notează pe foi volante în 36 pagini, o schiţă autobiografică în care, pe ultima pagină, îşi fixează atitudinea sa duşmănoasă faţă de Uniunea Sovietică, în legătură cu măsurile de înăbuşire a contrarevoluţiei din R.P. Ungară.[4]
În anul 1964, compune 2 scrisori pe care le adresează Institutului bibliografic „V.E.B.” din Leipzig R.D.G., în care, calomniază regimul de stat din R.P.R.
Într-un alt caiet, făcînd o comparaţie între S.U.A. şi URSS, îşi notează atitudinea sa duşmănoasă faţă de regimul socialist, pe care îl consideră regim de teroare.
[...]
Îndoctrinat şi educat în spirit naţionalist, alimentat de ştirile tendenţioase transmise de posturile de radio imperialiste, învinuitul DEPNER HORST în ura sa faţă de regimul de Stat din R.P.R., care considera că prejudiciază unitatea minorităţii germane, trece în toamna anului 1956, la organizarea unei grupări contrarevoluţionare, creînd ca premiză a acesteia, un cerc literar, din care apoi recrutează membrii organizaţiei. Astfel, a recrutat pe învinuiţii: DENDORFER CAROL, TEUTE HEINTZ, MELCHIOR GÜNTHER, POPESCU EMIL şi alţii, cu care a avut mai multe consfătuiri în locuinţa sa, pentru găsirea unei forme sub care să reînvie spiritul naţionalist în rîndul tineretului săsesc, deoarece ajuseră la concluzia că unitatea săsească se destramă din cauza politicii regimului din R.P.R.
[...]
Tot în cursul lunii noiembrie 1956, învinuitul MOLDOVAN TEODOR, zis Sponer, îi face propunerea lui DEPNER HORST, să accepte fuzionarea grupului său cu grupul lui VOLKMER GÜNTHER şi împreună să formeze o organizaţie puternică, din naţionalişti saşi, organizaţie care să aibă secţii de apărare şi siguranţă, să culeagă informaţii asupra obiectivelor militare, strategice, să se înarmeze şi să exerseze mînuirea armamentului pentru a fi pregătiţi în cazul izbucnirii unei contrarevoluţii, sau a dezlăţuirii unui război, să treacă la acţiuni armate împotriva regimului de stat din R.P.R.
[...]
În cadrul organizaţiei, de la începutul lunii ianuarie, DEPNER HORST a făcut parte din resortul politic, iar la şedinţe, a informat membrii grupului despre situaţia internă şi internaţională, comentînd ştirile difuzate de posturile imperialiste de radio, împotriva regimului de Stat din R.P.R.
Psihoza duşmănoasă şi ostilă regimului din RPR menţinută de DEPNER HORST şi restul membrilor în cadrul grupului, au condus la necesitatea ridicării problemei înarmării. Această problemă a fost propusă de VOLKMER GÜNTHNER la şedinţa ultimă din luna ianuarie 1957, la care au participat printre alţii: DEPNER HORST, DENDORFER CAROL, MELCHIOR GÜNTHER şi TEUTE HEINTZ, care au fost  de acord cu propunerea lui VOLKMER GÜNTHNER, în sensul ca fiecare membru al grupului să-şi procure armament, să organizeze apoi împreună exerciţii de mînuire şi tragere cu armamentul pentru ca în cazul dezlănţuirii unei eventuale contrarevoluţii sau a războiului, să atace depozite de muniţii, să înarmeze şi alte elemente naţionaliste, după care să ocupe sediile Securităţii, Miliţiei, radio Bod şi alte obiective importante şi astfel să contribuie activ pentru răsturnarea prin violenţă a regimului democrat din R.P.R.
[...]
Începând cu anul 1952, după ce termină şcoala medie tehnică de comerţ din O.[raşul] Stalin [VOLKMER GÜNTER – n.m. I.M.], datorită influenţei familiei sale şi a indoctrinării naţionaliste şi duşmănoase regimului din R.P.R., făcută prin ascultarea ştirilor tendenţioase transmise de posturile imperialiste de radio, cît şi educaţia primită în cadrul orelor de tineret la biserica evanghelică lutherană, prin preotul MOCKEL KONRAD, a devenit un element naţionalist activ, duşman înrăit al regimului democrat din R.P.R.
Evenimentele contrarevoluţionare ce au avut loc în toamna anului 1956 în Ungaria, trezesc în VOLKMER GUNTHER, speranţa extinderii contrarevoluţiei în R.P.R., fapt pentru care a conceput un vast plan de organizare a tineretului săsesc, cu sentimente naţionaliste, în scopul de a da lovituri la momentul oportun regimului de stat din R.P.R.
[...]
Înainte de a concepe acest plan, la începutul lunii noiembrie 1956, a luat legătura cu Dr. MOCKEL KONRAD care prin expunerea situaţiei interne şi internaţionale, de pe poziţii duşmănoase socialismului, îi întăreşte convingerea că este momentul să creeze o organizaţie contrarevoluţionară.
Astfel, trece la întocmirea planului în care prevede în amănunt tactica şi strategia de luptă pentru răsturnarea regimului de stat din R.P.R., schema de organizare, aşa cum rezultă din reproducerea identică a acestui plan, ce se conexează la prezenta.
[...]
În cadrul acestei şedinţe [25 noiembrie 1956 – n.m. I.M.] VOLKMER GÜNTHER a făcut o expunere politică arătînd că ţările capitaliste sînt destul de puternice pentru a lupta împotriva comunismului, are manifestări antisemite, ponegreşte politica Uniunii Sovietice, arătînd că ar fi împotriva unificării Germaniei, indică problema căsătoriilor dintre saşi cu alte naţionalităţi, explicînd că acestea duc la slăbirea unităţii naţionale, iar în legătură cu evenimentele din Ungaria, comentează favorabil acţiunile contrarevoluţionarilor îndreptate împotriva regimului democrat din R.P.U. şi a lagărului socialist.
[...]
VOLKMER GÜNTHER a făcut propunerea ca, conform planului de organizare, fiecare membru al grupului să creeze cercuri de tineri saşi (literare, ştiinţifice, sportive) după aptitudinile lor, care ar avea menirea de a duce la întărirea unităţii săseşti pe de o parte, iar pe de altă parte, aceste cercuri să constituie o pepinieră din care elementele fanatice naţionaliste, să fie recrutate în cadrul secţiilor speciale de apărare şi siguranţă, sau în secţia de politică a organizaţiei.
[...]
DENDORFER KAROL [...] element naţionalist, fost membru al organizaţiei hitleriste „Deutsche Jugend”, s-a autoîndoctrinat prin citirea unor cărţi fasciste ca „Istoria fascismului”, „Mein Kampf”, „Mitul Sec. XX” şi altele precum şi prin studierea revistelor americane „Life” şi „New Weck” (sic!) în urma cărora şi-a făurit concepţii anticomuniste profund duşmănoase regimului de Stat din R.P.R.
Mediul acesta duşmănos şi concepţiile naţionaliste înrădăcinate adînc în profilul politic al lui DENDORFER KAROL l-au condus în ura sa faţă de regimul democrat din R.P.R, pe calea activităţii clandestine contrarevoluţionare în cadrul grupului lui DEPNER HORST.
[...]
Participă în continuare, la toate şedinţele grupului, avînd în cadrul acestora o poziţie duşmănoasă naţionalistă, manifestîndu-şi ura sa faţă de regimul din R.P.R, elogiind modul de viaţă occidental şi acţiunile puterilor imperialiste, aşa cum a fost contrarevoluţia din Ungaria, comentînd aceste fapte pe baza ştirilor calomnioase transmise de postrurile imperialiste de radio.
La şedinţa din 17 ianuarie 1957, cînd s-a împăţit activitatea grupului pe resoarte, DENDORFER KAROL pentru concepţiile sale naţionaliste, pentru ura faţă de regimul de Stat din R.P.R., a fost repartizat în conducerea resortului politic împreună cu DEPNER HORST şi VOLKMER GÜNTHER.
[...]
În urma depistării organizaţiei contrarevoluţionare condusă de DEPNER HORST, agentul „Kloos Mihai” a fost recompensat în bani. La fel a fost recompensat şi agentul „Roland Blau”, căruia i s-a arătat că depistarea grupului se datoreşte informaţiilor furnizate de el şi avînd în vedere că cel în cauză are o serie de legături importante în străinătate, a fost predat Dir. I-a respectiv Bir. I din M.A.I. Regiunea Stalin, în vederea creării unor combinaţii exterioare.[5]

ACNSAS, I 153639, vol. 1, ff. 86-105


[1] Adresa din 23 iulie 1958 a Ministerului Afacerilor Interne, Direcţia a III-a, către Direcţia Regională MAI - Stalin, ACNSAS, 153639, vol. 1, f. 106.
[2] Document dactilografiat. Transcrierea fragmentelor a fost realizată de Elena-Irina Macovei.
[3] Alfred Rosenberg (1893-1946), ideologul principal al Partdiului Naţional-Socialist Muncitoresc din Germania (NSDAP), autorul lucrării rasiste: „Der Mythus des XX. Jahrhunderts“ (Mitul secolului XX); prima ediţie a fost publicată în 1930. Scrierea era un soi de continuare a lucrării lui Houston Stewart Chamberlain „Die Grundlagen des 19. Jahrhunderts“ - (Geneza [sau: bazele] secolului al XIX-lea), prima ediţie a apărut în 1899. Rosenberg a fost condamnat la moarte de către Tribunalul de la Nürnberg şi executat alături de principalii criminali de război nazişti.
[4] Revoluţia din Ungaria contra ocupaţiei sovietice, a Securităţii (ÁVO) şi a dictaturii partidului comunist, condus de stalinistul Mátyás Rákosi (1892-1972) a izbucnit pe data de 23 octombrie 1956 şi a fost înăbuşită în sînge.
[5] Pe data de 22 decembrie 1958 Tribunalul Militar al Regiunii a III-a militare Cluj a condamnat 20 de inculpaţi: Konrad G. Möckel, Horst P. Deppner, Günter Volkmer, Theodor Moldovan zis Sponer, Karl K. Dendorfer, Heinz N. Taute, Günter M. Melchior, Gerhard I. Gross, Rainer Gh. Szegedi, Emil C. Popescu [-Krafft], Hans I. Bordon, Ernst Peter H. Hönig, Oskar E. Kutzko, Kurt Felix F. Schlattner, Gerd E. Pilder, Friederich F. Roth, Werner D. Theil, Fitz M. Guido, Herberth H. Roth, Luise Marie Roth. (Numele de pe listă sunt în conformitate cu ortografierea folosită de Günter Volkmer într-un material memorialistic dactilografiat de 42 de pagini plus 5 pagini anexe, intitulat „Der Schwarze-Kirche Prozess“, vezi anexa 2. O copie a materialului, redactat în 1992 şi nepublicat, se află în posesia autorului.)
(Numele ortografiate potrivit listei întocmite de la tribunal: Konrad G. Möckel, Horst P. Deppner, Günther Volkmer, Teodor Moldovan zis Sponer, Karl K. Dendorfer, Heinz N. Taute, Gunther M. Melchior, Gerhard I. Gross, Reiner Gh. Szegedi, Emil C. Popescu, Hans I. Bordon, Ernst Peter H. Honig, Oskar E. Kutzko, Kurt Felix F. Schlattner, Gerd E. Pilder, Friederich F. Roth, Werner D. Theil, Fitz M. Guido, Herberth H. Roth, Luise Maria Roth, cf. Pintilescu, op.cit., pp. 137-140.)



***

[1. Juli 1976. „Dumitrescu“ aus Kronstadt, der seit 1957 als inoffizieller Mitarbeiter für die Securitate tätig ist, soll während eines Besuches in der Bundesrepublik - im Auftrag der Geheimpolizei - bestimmte Personen und Kreise desinformieren, beeinflussen und nachrichtendienstlich abschöpfen] 
[1 iulie 1976.Dumitrescu“ din Braşov, colaborator neoficial al Securităţii din 1957, urmează să plece în R.F.G., primind sarcini informative, de dezinformare şi de influenţare a unor persoane şi cercuri germane pe care le va contacta]


ACNSAS, D 013381, vol. 7, ff. 117-117v


***

[Juni 1977. Bericht über eine Reise von „Dumitrescu“ in die Bundesrepublik, wo er als Einflussagent des Regimes unterwegs war] 
[Iunie 1977. Notă despre o călătorie a lui „Dumitrescu“ în R.F.G. unde s-a achitat de sarcini primite în calitate de agent de influenţă] 

ACNSAS, D 13381, vol. 11, ff. 41-43





Alte documente vor fi postata în curînd. Weitere Dokumente werden demnächst gepostet. 




Dienstag, 20. März 2012, Eginald Schlattner: Workshop, Film und Lesung
14 Uhr / Kaminraum
Workshop mit Michaela Nowotnik zu Eginald Schlattner
18 Uhr / Kaminraum
Vorführung des Films von Walter Wehmeyer »Von der Macht des Verdächtigens. Eginald Schlattner und das Securitate-Trauma«
20 Uhr / Großer Saal
Mein Nachbar, der König, verlassene Geschichten
Eginald Schlattner liest aus seinem Erzählungsband.

Dienstag, 20. März, 20 Uhr / Großer Saal

Mein Nachbar, der König
Eginald Schlattner: Mein Nachbar, der König. Verlassene Geschichten

Auf ging es nach Deutschland, ehe dieses noch ganz fertig war. Sogar die frömmsten Kirchgänger pilgerten davon, und nicht, um dort bessere Christen zu werden, sondern um Deutsche zu bleiben. Und wundern sich nun, daß Deutschsein in Deutschland nicht gefragt ist. Und merken mit Bestürzung, daß ihnen die Türken dortzulande in Familiensinn und Denkweise näher stehen als die deutschen Brüder. Und fragen sich: Warum haben wir dann im Mittelalter über zweihundert Kirchenburgen gegen die Türken bewehrt?
Eginald Schlattner



Rote Handschuhe 
Eginald Schlattner, 1933 in Arad in Rumänien geboren, lebt seit 1978 in Rothberg (Siebenbürgen) als Pfarrer und Schriftsteller. Er veröffentlichte die Romane »Der geköpfte Hahn« (1998), »Rote Handschuhe« (2000) und »Das Klavier im Nebel« (2005). In diesem Frühjahr erscheint ein Band mit Erzählungen, die zwischen 1956 und 1998 entstanden sind: »Mein Nachbar, der König, verlassene Geschichten«. Eginald Schlattner liest aus diesem Buch.

Ab 14 Uhr veranstaltet Michaela Nowotnik einen Workshop zu Eginald Schlattner, der allen Interessierten offen steht.

In den 1950er Jahren war der junge Student Eginald Schlattner ein schriftstellerisches Nachwuchstalent der deutschsprachigen Minderheit in Rumänien. Vom damaligen Staatsverlag für Literatur und Kunst waren zwei seiner Erzählungen angenommen, lektoriert und für den Druck vorbereitet worden. Das erste Honorar hatte Schlattner schon erhalten, als er 1957 verhaftet und in einem politisch motivierten Prozeß verurteilt wurde. Die Publikation beider Texte wurde daraufhin zurückgezogen, die literarische Karriere Eginald Schlattners damit vorerst beendet. Die Manuskripte aber überdauerten die Zeiten und sind 2012 erstmals zugänglich.

Workshop

Odem 
Gegenstand des Workshops sind die 1956/1957 von Eginald Schlattner geschriebenen Erzählungen »Odem« und »Gediegenes Erz«. Beide Texte waren von der deutschen Abteilung des rumänischen Staatsverlags für Literatur und Kunst angenommen und lektoriert worden. In den Originalmanuskripten sollen Überarbeitungsstufen untersucht und im Zusammenhang mit Verlagskorrespondenzen, historischen Zeitungsausschnitten und weiteren Materialien aus dem Umkreis der Texte gedeutet werden. Welche Formen von Zensur und Selbstzensur vorliegen und welchen Einfluß der rumänische Staatsverlag auf die Entstehung der Literatur Eginald Schlattners hatte, sind Fragen, die diskutiert werden sollen. Ferner soll der Versuch unternommen werden, die Bedeutung von Literatur auf die politischen Prozesse, in die Eginald Schlattner Ende der 1950er Jahre involviert war, zu erfassen.
Michaela Nowotnick (Lehrbeauftragte an der HU Berlin und Herausgeberin von »Mein Nachbar, der König«) beschäftigt sich seit vielen Jahren mit dem Werk und mit dem in Hermannstadt archivierten Vorlaß Eginald Schlattners.

Um 18 Uhr zeigen wir den Film »Von der Macht des Verdächtigens. Eginald Schlattner und das Securitate-Trauma« von Walter Wehmeyer.

***

Aléa Torik (Verfasser/in des Romans "Das Geräusch des Werdens", Osburg Verlag, Berlin 2012) hat im Netz einen kurzen Bericht über die Veranstaltung im Berliner Literaturhaus veröffentlicht:
Von der Macht des Verdächtigens.

***

RFI, 30.3.2012  

Un scriitor urmărit de către Securitate

Coperta volumului „Odem“ (Răsuflare)
Coperta volumului „Odem“ (Răsuflare)
Corespondentul RFI la Berlin, William Totok
Eginald Schlattner, scriitor, inginer şi preot evanghelic a citit la Berlin, în Casa literaturii, din ultimele sale două cărţi, apărute sub titlul: Odem (Răsuflare) şi Mein Nachbar, der König (Vecinul meu, regele). Ambele cărţi au fost editate de către Michaela Nowotnick, de la Universitatea Humboldt din Berlin, care se ocupă de arhivarea documentelor lui Schlattner şi care, în prezent, pregăteşte o teză de doctorat dedicată autorului.
Nowotnick a relatat că textele cuprinse în cele două volume le-a descoperit întîmplător într-o valiză veche în care se aflau mai multe scrieri de tinereţe despre existenţa cărora nu ştia nici Eginald Schlattner.
Printre manuscrisele din acea valiză din casa lui Schlattner, care trăieşte azi în comuna Roşia, lîngă Sibiu, s-a aflat şi o nuvelă intitulată Gediegenes Erz (Minereu de bună calitate). Nuvela respectivă a citit-o în anul 1956 în faţa unui grup de tineri din Braşov implicat, în 1958, în procesul cunoscut sub denumirea generică, „Procesul Biserica Neagră“ (a se vedea şi: RFI, 27.2. 2012 .  
Unul dintre cei judecaţi în acest proces a declarat în timpul anchetei că prezentarea acestei nuvele „a constituit punctul de plecare pentru formarea şi trecerea la activitate [contrarevoluţionară] a grupului“ (ACNSAS, P 742, vol. 11, ff.78-80.)
Eginald Schlattner fusese la vremea respectivă student la Cluj, unde a înfiinţat un cenaclu. În urma unor delaţiuni a colaboratorului neofical al Securităţii, „Florescu“ (numele conspirativ al istoricului Carol Göllner), cenaclul intrase în vizorul poliţiei politice. Tot aşa şi persoanele care într-un fel sau altul aveau contacte cu Schlattner şi cenaclul respectiv. Astfel, se explică urmărirea grupului de tineri din Braşov cît şi extinderea ariei represive asupra unui grup de scriitori condamnaţi în 1959 la Braşov.
Despre procesul celor 5 scriitori (Hans Bergel, Harald Siegmund, Wolf Aichelburg, Georg Scherg, Andreas Birkner; alte detalii despre Scherg: ACNSAS, R 136040, 2 vol.; despre Bergel: ACNSAS, MI Bv 6496, ACNSAS, SIE 15622; despre Aichelburg: ACNSAS, MR Sb 6943; despre proces: ACNSAS, P000331, 8 vol.) şi despre rolul său ca martor, Schlattner a publicat romanul cu cheie, Mănuşile roşii(apărut la Viena în 2000), roman tradus între timp în mai multe limbi. În prezent, se pregăteşte o traducere în limba portugheză care o să apară în Brazilia.
Ernest Wichner, directorul Casei literaturii din Berlin, originar şi el din România, fost membru al Grupului de Acţiune Banat, l-a prezentat pe Schlattner publicului prezent la întîlnire şi i-a pus o serie de întrebări legate de ancheta de la Securitate, despre procesul scriitorilor din 1959 şi despre condamnarea scriitorului la 2 ani de închisoare pentru omisiune de denunţ.
Schlattner fusese condamnat, în 1959, pentru omisiunea de a fi denunţat activitatea „contrarevoluţionară“ a tinerilor din Braşov în faţa cărora a citit nuvela sus amintită. După apariţia romanelor sale cu tentă autobiografică, care i-au adus notorietate internaţională: Der geköpfte Hahn(Cocoşul decapitat) Paul Zsolnay Verlag, Viena, 1998; Rote Handschuhe (Mănuşile roşii), Paul Zsolnay Verlag, Viena, 2000; Das Klavier im Nebel (Pianul în ceaţă), Paul Zsolnay Verlag, Viena, 2005, Schlattner devenise ţinta unei adevărate campanii, fiind atacat că i-ar fi trădat ca martor al acuzării pe cei 5 scriitori condamnaţi la Braşov.


În cursul acestei campanii s-a trecut cu vederea faptul că la proces au mai existat şi alţi martori şi că piesa principală a procuraturii fusese o expertiză literară realizată de un grup de „specialişti“. În cîteva articole, Schlattner fusese calificat drept un „filozof al trădării“ şi acuzat că ar fi fost un colaborator al Securităţii. Schlattner a respins toate aceste acuzaţii drept nefondate.
O dovadă în acest sens sunt şi documentele din arhiva fostei Securităţi din care rezultă că Eginald Schlattner nu a fost un colaborator, ci un obiectiv permanent al poliţiei politice din România, fiind supravegheat pînă la prăbuşirea regimului, în anul 1989.







[28 august 1959. Schriftliche Einladung an Professor Dr. Sefan Binder von der Temeswarer Universität, Leiter der Expertenkommission, die das literarische Gutachten für die 5 in Kronstadt Angeklagten Schriftsteller erstellt hatte]

[28 august 1959. Invitaţia de a participa la proces, adresată profesorului Dr. Stefan Binder, de la Universitatea din Timişoara, şeful comisiei care a efectuat expertiza literară în cazul celor 5 scriitori inculpaţi la Braşov]


ACNSAS, P 000331, vol. 3, f. 9



        Siehe auch                                                       A se vedea

Securitate und evangelische Kirche - Securitatea şi Biserica Evanghelică , hjs-online, 19.01. 2011 

Securitate und katholische Kirche - Securitatea şi Biserica Catolică, hjs-online, 01.01. 2011

Securitate und reformierte Kirche - Securitatea şi Biserica Reformatăhjs-online, 26.03. 2011



                   Actualizat - aktualisiert, 31. 12. 2015,  15:05 h