Kunst-Kultur 3 – Artă-cultură 3

Kunst-Kultur 3 – Artă-cultură 3

Kunst und Kultur im Visier der politischen Polizei - Arta şi cultura în vizorul poliţiei politice

Aus dem Inhalt dieser Seite – Din cuprinsul acestei pagini

I.

11. 11. 1957: „Radu Constantin” über Eginald Schlattner / „Radu Constantin” despre Eginald Schlattner  

6.10. 1958: „Radu Constantin“ über den Maler Friedrich Bömches und dessen Bild, „Die Leibeigenen” / „Radu Constantin“ despre pictorul Friedrich Bömches şi tabloul acestuia „Iobagii” 

1958-59(?): Hans Bergel, „Rebellenballaden”. Bilder aus einer Ausstellung zu Ehren des 23. August 1959. „Freiheitskampf” – Zyklus in Kohle von Viktor Stürmer. Trimis spre publicare la „Neue Literatur” Bucureşti, Bd. Ana Ipătescu [...] şi Ed. Tineretului [...]  

8. 2. 1966 -7. 4. 1966: „Gert Grundich” schenkt seinem Führungsoffizier ein Gemälde und erhält ebenfalls ein Geschenk / „Gert Grundich” îi face ofiţerului său de legătură un cadou, primind, în schimb, un alt cadou 

13. 4. 1977: Friedrich Bömches, „Ce se întîmplă după ce se sfîrşeşte basmul?” (Was geschieht nach dem Ende des Märchens), in: Scânteia, 13. 4. 1977 (Propagandaartikel gegen die Auswanderung der Rumäniendeutschen / articol de propagandă în care militează împotriva emigrării germanilor din România)  

30.1. 1979:  Personalbogen (Ausschnitt) / Fişa personală (fragment)  

II.



„Neamţu”  vom Rumänischen Fernsehen /„Neamţu” de la Televiziunea Română  



3. 5 1977: „Neamţu” übermittelt seinem Führungsoffizier, Oberleutnat Nicolae Palade einen Bericht über einige Vorgänge innerhalb der Minderheitenredaktion des Rumänischen Fernsehens, in dem Zuschauerbriefe zitiert werden, die auf die angespannte Stimmung innerhalb der rumäniendeutschen Minderheit verweisen / „Neamţu” furnizează ofiţerului său de legătură, locotenentul major Nicolae Palade, informaţii privind situaţia din cadrul redacţiei pentru minorităţi a Televiziunii Române, citînd citeva scrisori ale telespectatorilor care aruncă o lumină semnificativă asupră stării de spirit a germanilor din România

20.7. 2020: ”Un act terorist xenofob, comis în perioada ceauşistă”, RFI, 20. 7. 2020 

***

I.

[6. Oktober 1958. Der Maler und Grafiker„Radu Constantin“^(*)  übergibt seinem Führungsoffizier Securitatemajor Ernest Deitel einen Bericht über seinen Kollegen, den Kronstädter Maler Friedrich Bömches ^(**), in dem er dessen Bild „Iobagii“ – „Die Leibeigenen“ – als zweideutiges, staatsfeindliches Werk interpertiert. ]

ACNSAS, I 261200, vol. 1, f. 26

[6 octombrie 1958. Artistul plastic „Radu Constantin“ ^(*) furnizează ofiţerului său de legătură, maiorul de Securitate Ernest Deitel, un raport despre lucrarea colegului său, pictorul Friedrich Bömches ^(**) din Braşov, atunci Oraşul Stalin, în care interpretează tabloul acestuia, „Iobagii”, drept o lucrare cu un sens dublu, ostilă statului comunist, deoarece ar reprezenta, de fapt, „deţinuţii din lagărele sovietice” şi nu cei suprimaţi în timpul revoltei ţărăneşti din 1907. În raport se mai spune că Bömches ar fi vehiculat clişeele antisemite pentru a descrie conducerea centrală a Uniunii Artiştilor Plastici din România. „Este absolut cert”, scrie colaboratorul care mai tîrziu a emigrat în R. F. Germania, alăturîndu-se organizaţiei înfiinţată şi condusă de agentul Fritz Cloos, Arbeitsgemeinschaft für südostdeutsche Volks- und Heimatforschung - Comunitatea de lucru pentru cercetări etnopopulare sudestgermane –„că el face o politică şovinist-săsească”.  Într-o altă notă, datată, de asemenea, 6 octombrie 1958, „Radu Constantin” menţionează anumite prejudecăţi antisemite pe care le-ar fi exprimat Bömches: „În timpul unor lucrări morale, el certîndu-se cu Vegh [Eugen Végh - n.m.] (pictor evreu din Or. Stalin) l-a numit ‚evreu de ustoroi din Galiţia’ prin care şi-a demonstrat adevăratul sentiment ‚uman’ de care el este pătruns”. (ACNSAS I 261200, vol. 3, ff. 112-114, aici f. 113.) Acelaşi „Radu Constantin”, suspectat de asemenea că ar fi autorul unor lucrări interpretative, legate de reprezentarea răscoalei din 1907, furnizează apoi conţinutul unei discuţii cu Bömches care în folclorul urban a fost atribuită mai tîrziu unei alte persoane, arestate şi condamnate în contextul proceselor staliniste de la sfîrşitul anilor 1950: „Cîteva zile înainte de deschiderea expoziţiei regionale de pictură din 1957, Bömches m-a chemat la el în atelier şi dînd la o parte perdeaua din faţa tabloului ‚Iobagii’ m-a întrebat dacă recunosc mizeria din lagărele din URSS în tabloul acesta. Eu i-am răspuns un fel de da, la care el mi-a spus că atunci şi-a atins ţinta. Am înţeles că el şi-a pus drept scop executarea unor lucrări cu posibilitate de dublă interceptare. În fond interpretarea reacţionară să fie redată într-o formă realist-socialistă. Despre acest fel de a interpreta am discutat şi cu Meschendörfer Harald (pictor) şi cu Closs (corect: Fritz Cloos) şi Berger (corect: Hans Bergel – n.m. W.T.). Menţionez că toţi trei au sesizat acest fapt, fiindcă s-a lansat acest zvon printre saşii oraşului.” În final, ofiţerul menţionează sarcinile pe care „Radu Constantin” le-a primit: „Să se apropie mai mult de Bömches, să elogieze opera sa ‚Iobagii’ şi să-şi exprime dorinţa de a mai vedea asemenea lucrări, deoarece şi el (agentul) vrea să se inspire din operele lui Bömches în vederea unor executări grafice cu două înţelesuri. (...) Noi vom urmări desfăşurarea executării sarcinii prin măsuri speciale deja existente,” – adică prin mijloace de supraveghere tehnică, dar şi cu ajutorul agenţilor din cadrul filialei locale a UAP, în care, într-adevăr, existau foarte mulţi colaboratori. Din denunţurile acestora răzbate de multe ori pura invidie, combinată cu dorinţa de a-şi elimina rivalii. ]   

ACNSAS, I 261200, vol. 1, ff. 37-39

Anmerkungen – comentarii  

^(*)Aus der vom Auslandsgeheimdienst angelegten Akte des Agenten „Radu Constantin“, geboren am 6. April 1914 in Caransebeş, geht hervor, dass auch dieser an den von Fritz Cloos und anderen Nazis organisierten Widerstandsaktionen mitbeteiligt war und verhaftet, verurteilt und 1955 aus einem sowjetischen Lager entlassen wurde (vgl. Bericht in Bezug auf den Agenten „Radu Constantin“, vom 13. April 1965, ACNSAS, SIE 4098, vol. 1, Bl. 23-38). Obwohl der Agent Berichte über mehrere politische Persönlichkeiten und Kulturschaffende – wie Hans Bergel, Georg Scherg oder Eginald Schlattner - geliefert hatte, die deren Verfolgung erleichterten, (vgl. ebenda) und die Securitate über seine Tätigkeit für den Nazigeheimdienst informiert war, misstraute sie ihm und zögerte auch, ihn als Auslandsagenten einzusetzen (vgl. Referat zu „Radu Constantin“ vom 27. September 1956, unterzeichnet von Oberleutnant Aurel Ciclovan, ACNSAS, SIE 4098, vol. 1, Bl. 68-75). Aus einer Mitteilung des Innenministeriums an das Kreisinspektorat Kronstadt/Braşov, vom 16. August 1972, geht hervor, dass der Agent, ein bekannter Künstler, 1971 die Bewilligung erhalten hat, in die B.R.D. auszureisen. Den eingesehenen Akten konnte nicht eindeutig entnommen werden, ob er nach seiner Übersiedlung weiterhin für die rumänische Geheimpolizei arbeitete. In der Bundesrepublik setzte er seine künstlerische Arbeit fort und beteiligte sich auch an den pseudo-historischen Zusammenkünften, die Fritz Cloos in seinem revisionistischen Kreis, der so genannten Arbeitsgemeinschaft für südostdeutsche Volks- und Heimatforschung, organisiert hatte. Er starb am 6. Oktober 1990.

Totentanz des Westens – Dansul morţii Occidentului

„Radu Constantin” Zeichnung / desen, NW, 28.6. 1957

19. 3. 1959: ACNSAS, I 261200, vol. 1, f. 1 (fragment)

1958-59 (?): Hans Bergel, „Rebellenballaden”. Bilder aus einer Ausstellung zu Ehren des 23. August 1959. „Freiheitskampf” – Zyklus in Kohle von Viktor Stürmer. Trimis spre publicare la „Neue Literatur” Bucureşti, Bd. Ana Ipătescu [...] şi Ed. Tineretului [...] 

ACNSAS, P 331, vol. 4, f. 62 

#

11. 11. 1957: „Radu Constantin” über Eginald Schlattner / „Radu Constantin” despre Eginald Schlattner   

ACNSAS, I 153639, vol. 1, ff. 54-55

#

PS: 27 martie 1958. Raportul colaboratorului „Radu Constantin”, cunoscut artist plastic din Braşov, născut în 1914 la Caransebeş, în care relatează despre întîlnirea cu Dr. Ioan (Hans) Reb din Timişoara, după „marşrutizarea” ordonată de ofiţerul său de legătură, maiorul Ernest Deitel  / 27. März 1958. Bericht des inoffiziellen Mitabeiters „Radu Constantin”, geboren 1914 in Caransebeş, ein bekannter bildender Künster aus Kronstadt, über seine Begegnung mit Dr. Ioan (Hans) Reb, nachdem er von seinem Verbindungsoffizier Major Ernest Deitel den Auftrag erhalten hatte, nach Temeswar zu fahren und Reb zu kontaktieren.

#

5. 6. 1967: ACNSAS, I 261200, vol. 2, f. 17 (fragment)

[8. Februar 1966 und 7. April 1966. „Gert Grundich” schenkt seinem Führungsoffizier ein Gemälde, dieser darf das Geschenk annehmen. Als Gegenleistung schenkt er „Gert Grundich” einen 110 Lei teuren Füllfederhalter und fügt seinem Bericht den Kassenbon bei]

[8 februarie 1966 şi 7 aprilie 1966. „Gert Grundich” îi face ofiţerului său de legătură un cadou, un tablou. Ofiţerului i se permite să primească tabloul, dar trebuie să-i facă şi lui „Gert Grundich” un cadou, un stilou în valoare de 110 lei, menţionat în raportul căruia îi este anexat şi bonul de cumpărare]

ACNSAS, I 261200, vol. 3, ff. 177-180 

^(**)Friedrich Ritter Bömches von Boor (1916-2010), Deckname „Gert Grundich“, wanderte 1978 in die Bundesrepublik aus. Er porträtierte hier zahlreiche Politiker, Industrielle und Künstler.In einem 2011 im Berliner Tagesspiegel veröffentlichten Artikel notierte Ernest Wichner in Bezug zu Bömches:„Seine Berichte an den rumänischen Geheimdienst sind gemein - skrupelloser Freundesverrat. Wir wissen bisher nur, was er über seinen Freund und Förderer Walter Biemel berichtet hat, der als Bürger der Bundesrepublik Deutschland vor den Nachstellungen des rumänischen Geheimdienstes einigermaßen geschützt war. Bei dem Ansehen und den Privilegien, die IM ‚Gert Grundich’ beim rumänischen Geheimdienst genoss, dürfte eine Recherche bezüglich seiner IM-Tätigkeit in Rumänien selbst zu weiteren bestürzenden Erkenntnissen führen.” (Siehe auch Ernest Wichner, „Das Gleiche ist nicht Dasselbe. Der Dichter Oskar Pastior, die Securitate und die anderen. Versuch, in einen Abgrund zu blicken“, in: Der Tagesspiegel, 7. März 2011. William Totok, „Mit tückischer Durchtriebenheit. Durchsetzung der offiziellen Geschichts- und Kulturpolitik im national-kommunistischen Rumänien mit nachrichtendienstlicher Unterstützung” (II), in: Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, 26. Jg., Heft 1-2, 2014, S. 147-167.)

#

Scânteia, 13. 4. 1977

#

30.1. 1979 Fişa personală / Personalbogen: ACNSAS, I 261200, vol. 4, f. 186 (Fragment / Ausschnitt)

cf. Die Securitateoperation "Scutul", Halbjahresschrift hjs-online, 22.5. 2011

***

II.

„Neamţu”  vom Rumänischen Fernsehen /„Neamţu” de la Televiziunea Română 

„Spre exemplu, există tendinţa unor surse de a imprima în informaţiile furnizate punctele lor de vedere, prezentînd subiectiv şi la modul ipotetic poziţia adversarilor literari, ceeea ce poate conduce la concluzii eronate asupra situaţiei de fapt existentă într-un anumit mediu. Prin arta de a-şi exprima logic ideiile(!) şi folosirea subtilă a cuvintelor, unele materiale neverificate apar extrem de convingătoare ceea ce poate genera uneori prejudicii mai mari decît în cazuri de dezinformare clasică.”  („Notă de prelucrare a Programului de măsuri privind îmbunătăţirea activităţii de securitate în sectoarele artei şi culturii” a Direcţiei I, nesemnată, din 14 martie1983, ACNSAS, D 120, vol. 1, ff. 124-146, aici: f. 142.) 

Ernst Kulcsar (13. Juli 1934, Hermannstadt/Sibiu – 2. August 2010, Nürnberg) vom Leiter der deutschen Sendung des Rumänischen Fernsehens (TVR) und Verfasser literarischer und publizistischer Beiträge in Rumänien, zum Spätaussiedler (1984) und Mitarbeiter des ultrarechten „Ostpreußenblattes”, der rechtskonservativen und -nationalen,  „Jungen Freiheit” und dem früheren Zentralorgan der SED, „Neues Deutschland”.

„[...] Nahezu pathologisch wurde dieser Haß erst mit der 68er Studentenrevolte, der sich allerdings nicht nur gegen die Korporierten richtete, sondern gegen alles, was die 68er mit der NS-Zeit in Verbindung zu bringen vermochten. Unter dem Vorwand eines Großreinemachens mit allem Alten wurde einer der erbittertsten Generationskonflikte ausgetragen, die unser Volk je mitgemacht hat. Die deutsche Geschichte wurde bereinigt, die Vokabel deutsch zum Unwort auf Jahrzehnte, das Wort Vaterland fiel der später so genannten Political Correctness zum Opfer, damit aber griff die Linke direkt die Vertriebenen an und beschuldigte implizit Millionen deutscher Frauen, Kinder und alter Menschen allen Kriegsübels. Die 68er versuchten den Vertriebenen, die eh schon Hab und Gut verloren hatten, nun auch die Identität zu nehmen. [...]”

 

Ernst Kulcsar, „Die fünf Wurzeln des Hasses. SPD-Linke ziehen erneut gegen Burschenschaften zu Felde - Woher kommt diese Abwehrhaltung?”, in: Preußische Allgemeine Zeitung (Das Ostpreußenblatt), Nr. 47, 26. November 2005, S. 3.

#

„[...] wenn durch die Linkspartei die beiden Volksparteien gezwungen werden, eine große Koalition einzugehen, dann ist das reale Demokratie. Es gibt also einen Unterschied zwischen der Realität, wie man sie empfindet, und der Realität, wie sie ist. Aber Politik und Medien überschlagen sich, diesen Unterschied zu verniedlichen und dann ganz weg zu reden. [...] Seit Frau Dr. Petra Lidschreiber im Januar 1999 Moderatorin der Sendung und seit November 2003 Chefredakteurin des RBB-Fernsehens wurde, ist die Berichterstattung weniger analytisch, dafür aber besonders kritisch und eigenwillig allemal. Dabei wird kein gutes Haar an der DDR gelassen, was ja bei West-Importen eigentlich nicht verwundern sollte. Aber nicht nur die einverleibte Teilrepublik ist Feinbild, sondern alles, was nicht ins anscheinend grünspanige Weltbild der Chefredakteurin passt. [...]”

Ernst Kulcsar, „Gefühlte Demokratie”, in: Neues Deutschland, 15. August 2005

(Die meisten ND-Artikel von Kulcsar wurden mit dem Zusatz veröffentlicht: „Unser Autor arbeitete als Journalist in Rumänien und lebt jetzt als freier Publizist in Nürnberg”.]

Ernst Kulcsar, Ansichtskarten an Frau Schwarz (Ilustrate către doamna Schwarz), Kriterion Verlag, Bukarest, 1976

Ernst Kulcsar, „Ausgeblendet. Warum ein Siebenbürger Journalist mit dem Bukarester Rundfunk brach”, DLF, 18. Oktober 1988

#

[3. Mai 1977.   „Neamţu” übermittelt seinem Führungsoffizier, Oberleutnat Nicolae Palade einen Bericht über einige Vorgänge innerhalb der Minderheitenredaktion des Rumänischen Fernsehens, in dem Zuschauerbriefe zitiert werden, die auf die angespannte Stimmung innerhalb der rumäniendeutschen Minderheit verweisen]

[3 mai 1977.  „Neamţu” furnizează ofiţerului său de legătură, locotenentul major Nicolae Palade, informaţii privind situaţia din cadrul redacţiei pentru minorităţi a Televiziunii Române, citînd citeva scrisori ale telespectatorilor care aruncă o lumină semnificativă asupră stării de spirit a germanilor din România] 

ACNSAS, D 13381, vol. 10, ff. 144-145

#



”Un act terorist xenofob, comis în perioada ceauşistă”, RFI, 20. 7. 2020

Din ură faţă de minoritatea germană, deţinătorul unui autoturism a intrat, în 1976, în coloana participanţilor la o sărbătoare populară din localitatea bănăţeană Periam, rănind mai multe persoane şi ucigînd două femei. Incidentul din 1976 seamănă cu cel din Nisa, din iulie 2016, sau cel din Berlin, din decembrie 2016, cînd atentatorii au transformat nişte maşini în instrumente ucigătoare. Atacurile din Nisa şi Berlin au fost calificate drept teroriste. Cel din România anului 1976 a fost ocultat şi, totodată, bagatelizat drept faptă savîrşită fără premeditare. 

#

Anmerkung zu dem Vorfall in Perjamosch in  der Banater Post, 4. 10. 2021: 

Der Tod hat viele Gesichter: Verkehrsunfälle. Banater Schicksale aus drei Jahrhunderten (Teil 5). Dokumentation Erstellt von Helga und Helmut Ritter. 

[...]

Traurige Nachkirchweih

Am 28. August 1976 feierten 22 Trachtenpaare in Perjamosch die Nachkirchweih. Als der Kirchweihzug in Richtung Tanzsaal marschierte, kam ein Auto angerast und fuhr gezielt in den Trachtenzug. Zwei ältere Frauen, die dem Zug folgten, wurden getötet: Marianna Poth, geb. Hubert (Jahrgang 1913) und Katharina Lauer, geb. Endres (Jahrgang 1916); weitere Personen sind verletzt worden. 

[...]

***

Siehe auch - A se vedea

Kunst-Kultur – Artă-cultură

Kunst-Kultur 2 – Artă-cultură 2 

Kunst-Kultur 4 – Artă-cultură 4 

Kunst-Kultur 5 – Artă-cultură 5

Kunst-Kultur 6 – Artă-cultură 6

Kunst-Kultur 7 – Artă-cultură 7

Kunst-Kultur 8 - Artă-cultură 8

 

Erstellt: 8.7. 2020 - Aktualisiert: 13.10. 2021, 11:49 Uhr

Securitate vs. Securitate

Securitate vs. Securitate

Aus dem Inhalt - din conţinut

• Die Kommunistische Partei Jugoslawiens in der Gewalt von Mördern und Spionen / Partidul Comunist din Iugoslavia în mâiinile unor asasini şi spioni
• Banda de asasini şi spioni Tito-Rajk-Kostov / Bande von Mördern und Spionen Tito-Rajk-Kostov
• Personalbogen des Securitateleutnants Dobrivoi Stanoiev / Fişa personală a locotenentului de Securitate, Dobrivoi Stanoiev
• Auszug aus einer Erklärung von Vidosa Nedici, rumänienserbische Mitarbeiterin der Securitate, im Rang eines Leutnants / Fragment din declaraţia lui Vidosa Nedici, fost locotenent de Securitate   
• Erklärung des als jugoslawischer Tito-Agent verhafteten ehemaligen Securitateoffiziers, Sava Bugarschi / Declaraţia fostului ofiţer de Securitate, Sava Bugarschi, arestat sub acuzaţia de spionaj pentru Iugoslavia lui Tito
• Referat des Militärstaatsanwalts, Major Nicolae Popescu. Auszug / Referatul introductiv al procurorului militar, maiorul Nicolae Popescu. Fragment
• In der „Scânteia” erscheinen die Namen der 12 Angeklagten im Prozess gegen die Vaterlandsverräter und Spione im Dienste „der faschistischen Tito-Clique” / În „Scânteia” apar numele celor 12 acuzaţi de înaltă trădare şi spionaj „în favoarea clicii fasciste a lui Tito”
• Befragung der Beschuldigten Vidosa Nedici durch den Vorsitzenden Militärtribunals / Interogarea acuzatei Vidosa Nedici de către preşedintele Tribunalului militar
• Scânteia, anul 19, 3 / 4 / 5 august 1950
• Erklärung des Legionärs Nicolae Ighişan / declaraţia legionarului Nicolae Ighişan
• Antikommunistische Legenden aus dem Schwarzen Lexikon (2001) / legende anticomuniste din Lexiconul negru (2001)
• Urteil / Sentinţa, în: Scânteia, 19, nr. 1806, 8 august 1950, p. 1
• Todesstrafe für Vidoşa Nedici in lebenslange Zwangsabeit umgewandelt / Comutarea pedepsei la moarte a Vidoşei Nedici la muncă silnică pe viaţă
• Auszug aus dem pseudo-memorialistischen Buch von Neagu Cosma, Die Kuppel. Die Securitate von innen gesehen (1994) / Fragment din cartea pseudo-memorialistică a lui Neagu Cosma, Cupola. Securitatea văzută din interior. Pagini de memorii, din 1994

L(eonte) Răutu: „Despre rezoluţia Biroului Informativ asupra situaţiei din Partidul Comunist din Iugoslavia”, în: Scânteia, 17, nr. 1158, 1 iulie 1948, p. 1, p. 4, p. 6.

„Die Kommunistische Partei Jugoslawiens in der Gewalt von Mördern und Spionen“ /  „Partidul Comunist din Iugoslavia în mâiinile unor asasini şi spioni. Raport prezentat la Consfătuirea Biroului Informativ al partidelor comuniste care a avut loc în a doua jumătate a lunii Noembrie 1949“, in: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Articole şi cuvântări (Artikel und Reden), Editura Partidului Muncitoresc Român, Bucureşti 1951, S. 349-366. Der Text ist ursprünglich in der Zeitung Scânteia vom 6. Dezember 1949, S. 3-4, erschienen.

Scânteia, 18, nr. 1600, 6 decembrie 1949, p. 6

[1950. Personalbogen des Securitateleutnants Dobrivoi Stanoiev, mitunter auch Stanoev geschrieben, verhaftet - laut eigener Angabe während eines Verhörs in der Untersuchungshaft am 21. Juni 1950 – vgl. ACNSAS, P 1143, vol. 13, Bl. 48 -, am 13. Juni 1950, beschuldigt der Spionage für das von Tito geführte Jugoslawien]

[1950. Fişa personală a locotenentului de Securitate, Dobrivoi Stanoiev, ortografiat şi Stanoev, arestat, potrivit propriei declaraţii, semnată la data de 21 iunie 1950 în stare de arest – cf. ACNSAS, P 1143, vol. 13, f. 48 -, la data de 13 iunie 1950, fiind învinuit de spionaj în favoarea Iugoslaviei lui Tito] 

ACNSAS, P 1143, vol. 13, f. 64

***

[4. Juli 1950. Auszug aus einer Erklärung von Vidosa Nedici, rumänienserbische Mitarbeiterin der Securitate, im Rang eines Leutnants, verhaftet und in einem Schauprozess wegen Spionage und "titoistischer" Propaganda verurteilt. Zusammen mit Nedici wurden auch andere Securitateoffiziere festgenommen und vor Gericht gestellt. Weitere beispielhafte Biografien von Offizieren und Agenten der politischen Polizei werden im Rahmen der Studie "Ambivalente Lebensläufe" analysiert und veröffentlicht. Bislang wurden in der Halbjahresschrift die Biografien von Martin Schnellbach, Viliam Steskal, Ernest Deitel, Sorin Iulian, Mihai Andre, Ivan Denes, Vidosa Nedici vorgestellt, kommentiert und teilweise veröffentlicht, es folgen Heinz Stănescu, Sava Bugarschi u.a. sowie die des Agenten Ivan Denes.] 

[4 iulie 1950. Fragment din declaraţia lui Vidosa Nedici, din 4 iulie 1950. Nedici a fost locotenent de Securitate şi a fost acuzată de spionaj şi „titoism”. Alături de Nedici au mai fost condamnaţi şi alţi ofiţeri de Securitate. Pregătim publicarea unor extrase din alte documente ilustrative care vor fi folosite pentru întocmirea studiului dedicat carierei unor ofiţeri sau colaboratori ai poliţiei politice, intitulat: „Biografii ambivalente” / „Ambivalente Lebensläufe”.]

Subsemnata, Nedici Vidosa, născută la 4 mai 1924, în comuna Becicherecul Mic, jud. Timiş Torontal, cetăţenie română, de naţionalitate sârbă, fiica lui Radivoi (decedat) şi Cristina, de profesie funcţionară MAI, absolventă a IV clase de liceu, cunosc limbile sârbă şi română, neperfect limba rusă şi germană, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. Dr. Lister, nr. 5, declar următoarele: În trecut nu am făcut politică, iar din anul 1943 am sprijinit activ Mişcarea Antifascistă a partizanilor şi în anul 1946 am devenit membra în P.C.R., promoţia 1 mai, în oraşul Timişoara. Am urmat o scoală de cadre de 10 zile, în septembrie 1946, am fost luată ca funcţionară în Regionala C.F.R. Timişoara, unde am lucrat la secretariat, iar după reorganizarea regionalelor din martie 1947 am lucrat la Secţia Cadre - Judeţean P.C.R. Timişoara. În această vreme am locuit la Liubiţa Marcovici în Timişoara, str. Ungureanu, nr. 14, care atunci a fost activistă în Organizaţia Slavă din Timişoara.În casa Liubiţei Marcovici veneau mai mulţi sârbi fie din R.P.F.I., fie de la Ambasada R.P.F.I. din Bucureşti, sau în general din România, pentru care venea acolo şi Bojidar Stanoievici. După ce am stat de vorbă de câteva ori cu acesta în octombrie sau noiembrie 1946 el mi-a propus să devin informatoare a O.Z.N.-a.Propunerea lui Bojidar Stanoievici am acceptat-o. La câteva zile după acceptarea propunerii am fost chemată de Boja Stanoievici la o întâlnire pe malul canalului Bega a Centralei Hidroelectrice din Timişoara unde am fost asteptaţi de Duşco Iovanovici, secretar al Ambasadei R.P.F.I. din Bucureşti. [...] ACNSAS, P 1143, vol. 1, ff. 376-381 -aici, f. 376.

***

[6. Juli 1950. Erklärung des als jugoslawischer Tito-Agent verhafteten ehemaligen Securitateoffiziers, Sava Bugarschi, Angehöriger der rumänienserbischen Minderheit] 

[6 iulie 1950. Declaraţia fostului ofiţer de Securitate, Sava Bugarschi, arestat sub acuzaţia de spionaj pentru Iugoslavia lui Tito, membru al comunităţii sîrbilor din România] 

ACNSAS, P 1143, vol 2, ff. 209-211

***

[8. Juli 1950. Protokoll des Ermittlungsbeamten, Securitatehauptmann Adrian Cociu, in dem die Beschuldigungen der 12 verhafteten „titoistischen Spione” zusammengefasst werden. Aus dem Protokoll wird hier nur der Absatz zu Vidoşa Nedici sowie der Schluss veröffentlicht. Die Schreibweise der am Ende des Dokuments aufgelisteten Namen wurde nicht verbessert.]

[8 iulie 1950. Proces verbal, întocmit de căpitanul anchetator Adrian Cociu, în care sintetizează învinuirile aduse celor 12 arestaţi „în urma informaţiunilor că pe teritoriul R.P.R., agenţii titoişti desfăşoară o activitate duşmănoasă regimului democraţiei populare din R.P.R., dirijată de de Siguranţa titoistă”. Mai jos reproducem fragmentul referitor la Vidoşa Nedici şi finalul documentului fără corectarea numelor, scrise, pe alocuri, greşit.]  

„Nedici Vidosa, cetăţeană română, de naţionalitate jugoslavă, născută la 4 Martie 1924, în comuna Becicherecul Mic, Jud. Timiş-Torontal, fost funcţionară în Ministerul Afacerilor Interne, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Str. Dr. Lister Nr. 5.

A fost recrutată în serviciul de spionaj titoist în anul 1946 de către Bojidar Stanoievici şi Dusco Iovanovici, semnînd un angajament faţă de U.D.B-a ^(*) şi primind numele conspirativ de „Lipa”, apoi „Zina” şi în cele din urmă „Teo”.-

În activitatea sa de spionaj a transmis, pînă la data arestării, o serie de rapoarte informative.-

A avut legături în mod succesiv în munca de spionaj, cu Boja Stanoievici, Dusco Iovanovici, Nicola Milutinovici, Voia Balcici, Ranco Zet, Dobrita Bogdanovici şi Rafai Draga, cărora le transmitea rapoartele sale şi de la care primea instrucţiuni.-

Împreună cu Bojidar Stanoievici şi Milutinovici Nicola a făcut preparative de trecere frauduloasă a frontierei în Jugoslavia, procurînd-şi cu ajutorul lui Isac Milutin, ruda sa, legitimaţii de zonă.-

Pentru serviciile sale de spionaj în favoarea Siguranţei Jugoslave a primit de la aceştia – prin Ambasada Jugoslavă din Bucureşti – diferite ajutoare şi sume de bani.-

Cele de mai sus au fost constate din declaraţiile acestora, precum şi a numiţilor: Konici Borislav, Radosavlievici Nicola, Mircov Milan, Iancovici Jiva, Panici Rada, Ghedos Teodorv Ravosie, Giurgev Pera, Ostoici Mihai, Jivanov Rada, Stoicovici Gheorghe, Vuievici Jiva, Geogea Ioan Ioachim, Tavladiat Libomir, Iovanov Arsa, Despotovici Bogdan, Paulievici Slobodar, Penlacichi Rada, Adamov Lazar, Bugarschi Sava, Petrov Bora, Vemici Lazar, Nedomachichi Marinco, Stanoiev Dobrivoi, Isac Milutin, Nicolin Lazar şi Popovici Borislav,

a căror declaraţii se află conexate la dosar.-

Drept pentru care am încheiat prezentul proces-verbal spre cele legale.

Căpitan de Securitate

(ştampilat şi semnat) (ss) Cociu Adrian

ACNSAS, P 1143, vol. 1, ff. 1-9, aici: ff. 8-9

^(*) UDB (prescurtat şi: UDBA), Uprava državne bezbednosti (în lb. sîrbă: Управа државне безбедности), Oficiul Siguranţei de Stat. UDBa a fost înfiinţat în anul 1946 şi fusese serviciul secret succesor al lui Odjeljenje za zaštitu naroda (OZN, prescurtat şi OZNA), Serviciul pentru protecţia poporului, (în lb. sîrbă: Одељење за заштиту народа). Din 1944 pînă-n 1946 OZNA a fost poliţia secretă a Iugoslaviei. După demiterea şefului serviciului secret Aleksandar Ranković (1909-1983), în anul 1966, UDB a primit denumirea de Služba državne bezbednosti (Securitatea sau Siguranţa Statului), prescurtat SDB.  

***

[10. Juli 1950. Referat des Militärstaatsanwalts, Major Nicolae Popescu.Auszug]


[10 iulie 1950. Referatul introductiv al procurorului militar, maiorul Nicolae Popescu. Fragment]

ACNSAS, P 1143, vol. 4, Bl. 2

#

[1. August 1950. Im Zentralorgan der Rumänischen Arbeiterpartei, RAP, „Scânteia”, erscheinen die Namen der 12 Angeklagten zum Auftakt des Prozesses der Vaterlandsverräter und Spione im Dienste „der faschistischen Tito-Clique”] 

[1 august 1950. În „Scânteia”, organul central al Partidului Muncitoresc Român, PMR,  apar numele celor 12 acuzaţi de înaltă trădare şi spionaj „în favoarea clicii fasciste a lui Tito”]

Scânteia, 1 august 1950, S. 1

#

 

[3. August 1950. Befragung der Beschuldigten Vidosa Nedici durch den Vorsitzenden Militärtribunals; Zusammenfassung aus der Zeitung Scânteia] 

[3 august 1950. Interogarea acuzatei Vidosa Nedici de către preşedintele Tribunalului militar; sinteză publicată în ziarul Scânteia]  

Scânteia, anul 19, nr. 1802, 3 august 1950 p. 2

#

Scânteia, 3 / 4 / 5 august 1950 (montaj) 

#

Scânteia, anul 19, nr. 1803, 4 august 1950, p. 2

#

Scânteia, anul 19, nr. 1803, 4 august 1950, p. 4

#

Scânteia, anul 19, nr. 1803, 4 august 1950, p. 1

#

Scânteia, anul 19, nr. 1804, 5 august 1950, pp. 2 -3 (montaj)

#

Urteil / Sentinţa, în: Scânteia, 19, nr. 1806, 8 august 1950, p. 1

Folgende Personen wurden im ersten Spionage- und Hochverratsprozess, der am 1. August 1950 vor einem Bukarester Militärgericht begann[1], zu unterschiedlichen Strafen verurteilt:[2]

1. Miloş Todorov, verhaftet am 27.4. 1950, Arzt, Parlamentsabgeordneter, lebenslange Zwangsarbeit;
2. Boşco Laţici, 16.7. 1949, Lehrer, Angestellter der jugoslawischen Botschaft in Bukarest, stellvertretender Presseattaché,zu lebenslanger Zwangsarbeit verurteilt;
3. Nicola Medici, 16.7. 1949, jugoslawischer Botschaftsmitarbeiter, UDB-a-Unterleutnant, 3 Jahre Gefängnis;
4. Milorad Adamov, 28.8.1948, jugoslawischer Staatsbürger, Mühlendirektor in Kikinda (Jugoslawien), 25 Jahre Gefängnis;
5. Djuro Basler, 26. 11. 1949, jugoslawischer Staatsangehöriger, Ingenieur, Todesstrafe, hingerichtet am 28.10. 1950;
6. Jiva Petrov, 23.11. 1948, Mechaniker, Traktorist, 15 Jahre Gefängnis;
7. Angelco Peiovici, 14.5. 1949, Lehrer, 25 Jahre Gefängnis;
8. Bojidar (Boja) Stanoievici, 27.3. 1950, Mechaniker, lebenslange Zwangsarbeit;
9. Miladin Silin, 9.11. 1949, Lehrer, 25 Jahre Zwangsarbeit;
10. Svetomir Radosavlievici, 10.3. 1950, Schlosser, Mechaniker, 12 Jahre Gefängnis;
11. Nicola Milutinovici, 17.6. 1950, Beamter der Temeswarer Konsumgenossenschaft, Todesstrafe, hingerichtet am 28.10. 1950;
12. Vidoşa Nedici, 15.6. 1950, Beamtin (eigentlich Mitarbeiterin der Securitate – Anm. W.T.), Todesstrafe, umgewandelt in lebenslange Zwangsarbeit[3].

Anmerkungen
===========
[1] Zum Prozessauftakt wurden alle 12 Angeklagten auf Seite 1 in der Parteizeitung Scânteia vom 1. August 1950 namentlich erwähnt, des Hochverrats und der Spionage für die „faschistischen Titoclique aus Belgrad“ bezichtigt (siehe Zeitungsausschnit weiter oben).

[2] Urteil Nr. 1118/1950, ACNSAS, P 1143, vol. 4, Bl. 113-138. Für weitere Einzelheiten zu den Beschuldigungen siehe auch Einleitendes Referat des Militärstaatsanwalts, Major Nicolae Popescu, fertiggestellt am 10. Juli 1950, ebenda, Bl. 2-34.

[3] Begnadigungsdekret vom 24. Oktober 1950, in: Auszug aus dem Urteil - siehe Faksimile weiter unten (ACNSAS, P 1143, vol. 15, Bl. 66).  

#

***

[11. September 1950. Die Securitateermittler versuchen ihre rumänienserbischen Kollegen moralisch und politisch zu diskreditieren und benutzen dazu den Arzt und Legionär Nicolae Ighişan^*]

[11 septembrie 1950. Medicul Nicolae Ighişan^*, legionar, domiciliat în comuna timişană Vălcani, născut la 16 decembrie 1911, a fost ales de către Securitate să dea o declaraţie împotriva lui Sava Bugarschi, născut la data de 22 decembrie 1922 în comuna Sînmartinul Sîrbesc din judeţul Timiş, sublocotenet de Securitate, arestat şi învinuit ca „spion în solda lui Tito”. Ighişan relatează cum a fost „preluat” de către Bugarschi, după de fusese arestat în iunie 1949 la Sînnicolau-Mare. La Timişoara a fost interogat de Aurel Moiş^(*), iar Bugarschi l-a îndemnat să scrie o declaraţie. După ce afirmă că în acest timp au intrat în cameră mai mulţi ofiţeri, Ighişan spune că „dintre cei cari erau în cameră mai mult a fost o femeie care se plimba nervoasă şi care în continuu punea aparatul de radio să cînte, pe urmă a plecat, a venit un domn Slt. înalt, solid, cu mustaţă neagră şi puţin chel, care l-a chemat pe civil de o parte, au discutat ceva în limba sîrbă, apoi m-au trimis jos la arestul Nr. 2, la celula 13, unde am fost dus de Dl. Slt. BUGARSCHI, de unde după masă pe la orele 4 ½-5, a venit Dl. Slt. BUGARSCHI foarte supărat şi m-a luat din nou la anchetă”.

Din afirmaţiile vagi ale lui Ighişan se desprinde, în continuare, că Securitatea căuta să fabrice noi dovezi pentru a-i incrimina pe ofiţerii sîrbi.

Dar iată ce scrie Ighişan în continuarea declaraţiei - care este o copie bătută la maşină:

„A venit Dl. Slt. BUGARSCHI foarte supărat şi m-a luat din nou la anchetă; de data asta m-a anchetat sumar d-lui şi a început să [mă] ironizeze şi să-mi spuie că-mi cunoaşte toate aventurile, şi că de data asta am nimerit-o foarte rău. După ce m-a anchetat verbal mi-a dat niste coale (!) de hîrtie să dau declaraţia în scris şi să încep cu o autobiografie. Am început să scriu şi dumnealui a plecat din cameră după ce venise o femeie, căreia Dl. BUGARSCHI i-a spus, ‚uite VIDA, ia-i o declaraţie’.-

Am început să-mi continui declaraţia în scris; între timp se plimba nervoasă prin cameră, îmi punea diferite întrebări în legătură cu plecarea, punea aparatul de radio să cînte, apoi venea şi citea din spate ce scriam. A stat cîtva timp, apoi m-a trecut în altă cameră unde era un domn plotonier major care foarte gentil, fără să mă cunoască, mi-a întins mîna, m-a poftit pe scaun, mi-a luat declaraţia care o dădusem şi deşi nu era terminată m-a pus prima dată să povestesc din nou tot ceea ce aveam de declarat. – În timp ce declaram, a intrat în cameră domnul Slt. înalt, puţin chel şi cu mustaţă neagră, care a schimbat cîteva vorbe în limba sîrbă, s-a uitat curios la mine şi a trecut în camera unde începusem să dau declaraţia. – Am continuat mai departe verbal, apoi deodată s-a deschis uşa de la camera unde intrase Dl. Slt., pe mine m-au pus cu faţa la perete într-un colţ, în care timp au intrat mai multe persoane în camera vecină.- După aceea m-a chemat la masă, m-am aşezat din nou jos şi mi-a cerut să povestesc din nou.- Am început să povestesc, iar din camera vecină cineva deschisese puţin uşa şi asculta, iar alţii înăuntru discutau în şoaptă.- După ce am terminat cu povestitul, mi-a luat din nou declaraţia, mi-a citit-o şi de la pagina unde începusem să declar cele petrecute în Serbia, din nebăgare de seamă făcuse o pată mare de cerneală pe hîrtie şi mă pune să scriu încă odată declaraţia, iar cînd am ajuns să declar ce se petrecuse în Serbia, m-a întrebat dacă am mult de scris, eu i-am răspuns că am vreo 2-3 pagini.- Atunci d-lui m-a întrebat dacă am fost la cină şi dacă am mîncat; i-am răspuns că nu, atunci mi-a spus că nici dumnealui nu a fost şi că se grăbeşte să plece şi să caut să termin în cîteva cuvinte, anume data cînd am intrat în Serbia şi cînd am fost dat îndărăt în România, căci restul nu interesează.- Eu însă l-am rugat să amînăm pentru ziua următoare, însă dumnealui nu a acceptat, ci mi-a dat voie să mai scriu vreo 20 de minute, apoi mi-a cerut să termin. Mi-a luat declaraţia, a trecut cu ea într-o cameră vecină, iar după vreo 20 de minute a venit cu dl. Slt. BUGARSCHI, care avea declaraţia în mînă şi care congestionat la faţă mi-a spus că-mi cunoaşte dumnealui aventurile şi să declar cum am vrut să plec cu avionul şi cu cine. I-am declarat verbal, iar dumnealui m-a luat şi m-a dus seara pe la vreo 9 ½ - 10 din nou la arestul Nr. 2, ironizîndu-mă dacă am destul aer în celulă şi că în Ungaria am avut mai mult.- Am stat în celula 13 două zile, unde mă puse Dl. Slt. BUGARSCHI, care e umedă, cu multă igrasie şi de unde într-o după masă, venind Dl. Maior MOIŞ ^(*), jos la arest, m-a scos şi m-a dus într-o celulă (21), unde aveam geam şi unde era aer. – După cîteva zile a venit Dl. Slt. BUGARSCHI şi cu Dl. Slt. înalt cu mustaţă şi chel, m-au scos din nou din celulă şi m-au dus într-o celulă fără geam şi foarte umedă (24), unde m-au ţinut vreo 10 zile, cînd la o inspecţie pe care o făcuse Dl. Maior i-am arătat hainele şi ghetele care mucegăiseră, m-a luat din celulă şi m-a mutat în celula 23, care avea geam spre curte.- După aceasta a mai venit Dl. Slt. BUGARSCHI, deschidea vizeta, se uita şi pleca. – După aceea am primit în fiecare zi [de mîncare – n.m. W.T] de la nişte sîrbi, care serviau (!) masa prin vizetă, spunîndu-mi că nu e nevoie să deschidă uşa că am aer destul, iar în mîncare găseam zilnic fie mucuri de ţigară şi beţe de chibrit arse sau alte murdării, iar într-o zi reclamînd cazul d-lui Major ARDELEANU şi miliţianului SERGHIE, dumnealor mi-au spus că le-a atras atras atenţia, însă dumnealor au răspuns obraznic că nu le pasă, căci ei sunt prieteni cu Dl. Slt. BUGARSCHI şi degeabă voiu reclama.- După aceea a venit şi Dl. Slt. BUGARSCHI şi mi-a spus că să nu mai fac vreo obiecţie, căci dumnealui are şi alte metode şi că nu sunt la pension.-

În timpul cît am fost în celula  24, am cerut să fiu scos la vizită medicală, deoarece eram blnav, însă nu mi s-a admis.-

Am insistat şi cu două zile înainte de ziua plecării din Timişoara la Bucureşti, a făcut Dl. Lt. Col. AMBRUŞ ^(*) o inspecţie jos la arest, i-am raportat şi dumnealui a dispus să fiu dus la vizită.- După două zile de la vizita d-lui Lt. Col. AMBRUŞ, am fost transportaţi vreo sută de persoane la Bucureşti.-

Aceasta îmi este declaraţia pe care o dau şi o semnez neforţat de nimeni.-

11 Sept. 1950                Ighişan Nicolae”

Din portretul făcut lui Sava Bugarschi în declaraţia agramată, bătută la maşină de un lucrător al Securităţii, trebuia să rezulte că sublocotentul de naţionalitate sîrbă se află în fruntea unui grup de infractori care încearcă să ascundă informaţiile despre situaţia din Iugoslavia pe care voia, chipurile, să le dezvăluie Ighişan. Arestul şi persoanele de etnie sîrbă care împărţeau masa sînt descrise în stil aluziv, lăsînd impresia existenţei unei conspiraţii a sîrbilor care ar fi reuşit să controleze chiar şi locurile de detenţie. În contrast cu aceste figuri întunecate de complotişti, maiorul Aurel Moiş (1918-1998) şi lt. col. Coloman Ambruş (1907-1987), care între anii 1949 şi 1954 era şeful Securităţii din Banat/Timişoara, sînt descrişi ca nişte funcţionari oneşti care se comportă uman cu deţinuţii şi care încearcă să contracareze acţiunile sîrbilor. 

Trimiterea insistentă la misterioasa femeie care dădea drumul la radio şi căreia Bugarschi i-a spus apoi pe nume „Vida” ar putea fi un indiciu că anchetatorii lui Ighişan au încercat să-l determine să spună că ar fi vorba despre Vidoşa Nedici. Semnalamentele acelui „domn Slt. înalt, solid, cu mustaţă neagră şi puţin chel” descris de Ighişan tot ca un ofiţer sîrb se potrivesc într-o oarecare măsură cu cele ale lui Dobrivoi Stanoiev, arestat şi el. În fişa personală a lui Stanoiev, întocmită  după arestarea sa, se precizează că era „bine făcut” şi că avea o înălţime de 1,82 m, iar în rubrica „fruntea”, respectiv „părul” au fost trecute următoarele caracteristici: „mijlocie”, respectiv „neted cu chelie”. Pe fotografia din faţă şi din profil al arestatului se poate vedea că purta mustaţă. Ca semn particular se reţine în acest document că avea „o cicatrice pe frunte în partea dreapta”, (cf. ACNSAS, P 1143, vol. 13, f. 64v) ceea ce Ighişan nu menţionează. Într-o declaraţie, datată 21 iunie 1950, Stanoiev susţine c-ar fi semnat, deja în 1945, „cu mînă proprie şi nesilit de nimeni” un angajament „cu următorul conţinut”: „Mă oblig ca să furnizez informaţii Partidului Comunist Iugoslav(!) şi nu voi divulga la nimeni acest secret, în caz de divulgare voi fi împuşcat” (cf. ACNSAS, P 1143, vol. 13, f. 47).

Nu este exclus nici faptul ca securiştii care s-au ocupat de identificarea şi anchetarea „titoiştilor” să fi inventat povestea despre ofiţereasa sadică şi brutală cu scopul de a-i conferi lui Vidoşa Nedici o imagine amorală, demonică şi cît mai odioasă, potrivită cu imaginea de spioană politică „titoist”-perversă care fusese croită în laboratoarele scenariilor.

Nu i s-a acordat nicio importanţă faptului că în acea perioadă Nedici era doar dactilografă. Este improbabil ca ea să-l fi interogat pe Ighişan. În august 1949 fusese detaşată la Bucureşti. Nu ştim dacă au mai existat şi alte încercări de discreditare a lui Nedici şi dacă cineva i-a desenat portretul în conformitate cu intenţiile anchetatorilor. Cert este că în folclorul penitenciar a început să circule legenda despre sîrboaica sadică de la Timişoara căreia îi plăcea să-i lovească pe deţinuţi pe testicule. Legenda a fost inclusă şi în Lexiconul negru, editat de Doina Jela şi publicat de Humanitas, în 2001.

Reproducem aici articolele din acest „lexicon” plin de colportaje, supoziţii, legende anticomuniste îngroşate şi inexactităţi evidente în care se vorbeşte despre Vidoşa [Vida] Nedici.

1) Bugarski Sava – ofiţer torţionar la Securitatea din Timişoara în septembrie 1949. Menţionat de Remus Radina^(*). Sîrb de origine, tortura împreună cu Vida Nedici. Erau amîndoi agenţi ai serviciilor de spionaj sîrbe. Un alt memorialist l-a întîlnit în 1950 în închisoarea de la Făgăraş, destinată fostei poliţii şi vechiului aparat de represiune, unde intrase în calitatea lui de titoist, devenind astfel victima regimului pe care-l servise „cu devotament sălbatic“. Sava Bugarski fusese seminarist, apoi intrase în rîndurile partizanilor lui Tito. „Nu ştiu ce va fi făcut el ca partizan al lui Tito, dar după 23 august, pe baza acestei apartenenţe, a ajuns unul dintre cei mai sălbatici anchetatori ai românilor din Banat (îndeosebi legionari), care după ce luptaseră împotriva comuniştilor intraseră pe mîna securităţii.“ Bugarski avea pe deasupra reputaţia unui turnător deconspirat. (Theodor Duţu, După 50 de ani …, II, 261). – cf. Doina Jela, Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste, Humanitas, 2001, pp, 57-58.

^(*) Remus Radina (1924-2012), fost detinut politic, autor al scrierii memorialistice, „Testamentul din morgă” (cf. un necrolog semnat de Cicerone Ioniţoiu)

2) Hegheduş Margareta – ofiţer de Securitate, a împuşcat partizani în munţi şi a torturat pe cei arestaţi. Consemnată în „lista“ lui Cicerone Ioniţoiu, cu precizarea: „chinuia, împuşca cu aceeaşi bestialitate ca şi Vida Nedici“. - Ibid., p. 134.

3) Nedici Nicola – ofiţer de Securitate la începutul regimului comunist. L-a omorît pe străzile Aradului pe protopopul Mayer. A împuşcat un inginer, pe nume Tomşa. A fost ucis la rîndul lui, de femei la fabrica de spirt din Pecica. Nu se ştie dacă era bărbatul Videi Nedici^(*). A fost şi el condamnat în acelaşi proces cu ea, pentru spionaj în favoarea lui Tito, la 3 ani închisoare corecţională. – Ibidem, p. 191.

^(*) Cînd a fost arestată, Nedici nu a fost căsătorită (n.m.)

4) Nedici Vidosa (Vida) – originară, se pare, din Turda, ca şi Augustin Albon şi Liviu Borcea. Alţi memorialişti deţin totuşi informaţia că era originară din comuna Becicherecul Mic din aceeaşi regiune. Lucra la Securitatea din Timişoara în septembrie 1949^(*), în subordinea lui Bugarschi, şef al Securităţii pe întreaga regiune a Banatului^(**). Era translatoare şi anchetatoare. Era vestită pentru neverosimila ei cruzime şi pentru metoda de tortură preferată: bătaia cu creionul la testicole. A fost condamnată la moarte, într-un grup de „spioni şi trădători aflaţi în slujba serviciului de spionaj al clicii fasciste al lui Tito“, în august 1950. De data aceasta, ghilimele ar putea să şi lipsească. Făcuse spionaj pentru Tito, recrutată fiind de Duşan Iovanovici, prim secretar al ambasadei Iugoslaviei la Bucureşti. A fost graţiată cînd s-au reluat relaţiile cu Tito şi scoasă la pensie cu gradul de colonel. După eliberare a fugit în Iugoslavia, de frica deţinuţilor pe care-i torturase îngrozitor şi care juraseră s-o ucidă. Printre foştii deţinuţi politici se crede că ar trăi încă, în Iugoslavia, pe lîngă Vîrşeţ. Micaela Ghiţescu, scriitoare şi traducătoare, care a cunoscut-o în închisoare la Mislea, crede că acest lucru este improbabil. Se pare că a cunoscut-o în calitate de instructoare în ale torturii şi Franţ Ţandără. Este una din puţinele femei-torţionar al cărei nume este cunoscut. Cazul ei a atras atenţia cercetătorilor şi analiştilor, predilecţia ei pentru plăcerea de umilire a virilităţii, prilejuind unora dintre ei analogii şi trimiteri la ritualurile castratoare ale zeiţei Cybelle de odinioară.

În ianuarie 2008, un fost titoist, Slobodan Glumatz, fost angajat la editura minorităţilor naţionale, înainte de 1989, m-a abordat pentru a-mi spune că trecutul de torţionară al Videi Nedici e o legendă a memorialişticii anticomuniste, că femeia nu a fost şi nu ar fi putut fi niciodată torţionară, ci doar traducătoare, şi că la data discuţiei noastre, trăia la Belgrad, bolnavă, în vîrstă de 84 de ani. O carte reeditată în exact acele zile, Ia-ţi boarfele şi mişcă, Oana Orlea, vorbeşte despre faptul că şi această fostă deţinută o cunoscuse în închisoare şi că un coleg, deţinut şi el, o recunoscuse apoi într-o fotografie, ca fiind cea care îl bătuse în timpul anchetei, cu metoda cunoscută. – Ibid., p. 192.

^(*) În septembrie 1949 nu a mai fost la Timişoara, fiind transferată deja în august la Bucureşti, iar ^(**) Sava Bugarschi nu a fost şeful Securităţii.

^* Pentru detalii biografice referitoare la Nicolae Ighişan vezi, William Totok, Elena Irina Macovei, Între mit şi bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă din România (Zwischen Mythos und Bagatellisierung. Über die kritische Vergangenheitsbewältigung, Ion Gavrilă Ogoranu und den bewaffneten, antikommunistischen Widerstand in Rumänien), Polirom, Iaşi, 2016, pp. 273, 286-287, 289, 291.

Cît de adînc implementată în memoria colectivă este legenda despre torţionara care ar fi bătut deţinuţii pe testicule se desprinde şi din comentariul unui cititor, postat pe site-ul ziarului Adevărul. Comentariul, semnat Adrian Foangă, însoţeşte articolul lui Daniel Guţă, „Cele mai odioase 25 de metode de tortură aplicate de Securitate în anii '50. Cum au fost schingiuiţi sute de mii de români“, în: Adevărul, 3.12. 2018, în care autorul preia cele „25 de metode“, prezentate în scrierea lui Cezar Zugravu, „Metodele de tortură din Securitate, din închisori şi din lagărele de exterminare” (text, publicat în: Analele Sighet nr. 5, Fundaţia „Academia Civică“, 1997, Bucureşti). Iată însă comentariul amintit, în care autorul foloseşte persoana a 2-a singular: 

„O duc torţionarii bine, ăia care mai trăiesc. Apropo, ai uitat de bătaia la testicole, cu creionul. A fost descrisă de câţiva foşti deţinuţi politici, era una din cele mai sadice torturi, şi era aplicată de către femei.”

Comentatorul uită să precizeze, cine au fost acele femei şi cine au fost deţinuţii politici care au descris această formă de tortură. 
Legenda, legată de Vida Nedici, a intrat în folclorul urban ca şi legenda despre torturile din penitenciarul din Piteşti, inspirate, chipurile, din scrierea pedagogului sovietic, Makarenko Poemul Pedagogic.

***

[24. Oktober 1950. Die am 7. August 1950 verhängte Todesstrafe für Vidoşa Nedici wird in lebenslange Zwangsarbeit umgewandelt, obwohl sie im Unterschied zu den anderen verurteilten „Tito-Spione” keine Berufung eingelegt hatte]  

[24 octombrie 1950. Comutarea pedepsei la moarte a Vidoşei Nedici, din 7 august 1950, la muncă silnică pe viaţă, deşi nu a făcut recurs precum cei din lotul „spionilor titoişti”, alături de care fusese condamnată]  

ACNSAS, P 1143, vol. 15, f. 66

***

[1994. Neagu Cosma (1925-2007), Generalmajor, von 1950 bis 1989 aktiver Securitateoffizier, nach der Wende Tätigkeit im Geheimdienst SRI – Serviciul Român de Informaţii / Rumänischer Nachrichtendienst – hat in seinem 1994 veröffentlichten, pseudo-memorialistischen Buch, Die Kuppel. Die Securitate von innen gesehen, auch einige Seiten über die so genannten Tito-Spione geschrieben. Er erwähnt u.a. Vidoşa Nedici und Sava Bugarschi sowie weitere mitimplizierte Personen in die stalinistische Inszenierung, deren Namen er jedoch - absichtlich oder auch unabsichtlich - teilweise falsch geschrieben hatte.]

[1994. Neagu Cosma (1925-2007), general-maior, activ în cadrul Securităţii din 1950 pînă-n 1989, iar după schimbarea regimului în cadrul SRI, a dedicat aşa zişilor spioni titoişti cîteva pagini în cartea sa, chipurile, memorialistică, Cupola. Securitatea văzută din interior. Pagini de memorii, din 1994, în care vorbeşte şi despre Vidoşa Nedici şi Sava Bugarschi, făcînd trimiteri vagi la activitatea acestora şi stîlcind – intenţionat sau neintenţionat - numele altor implicaţi în această făcutură stalinistă.]

Neagu Cosma, Cupola. Securitatea văzută din interior. Pagini de memorii (Die Kuppel. Die Securitate von innen gesehen. Memoiren), Editura Globus, Bucureşti, 1994, pp. 94-95

***

1. 11. 2017

Între folclor penitenciar şi realitate. Cine a fost Vidoşa Nedici?, RFE, 1.11. 2017

***

Zum gleichen Thema / Pe acelaşi subiect 

Deutsche Securitateoffiziere – Ofiţeri de Securitate germani, 6.11. 2015 

Martin Schnellbach, 10.8. 2016

Major Aron Blau - maiorul Aron Blau, 5.4. 2017

Gen. Viliam Steskal (alias Wilhelm Steskahl), 8.6. 2017 

Erstellt 8.8. 2018 - Aktualisiert 18. 1. 2021, 16:00 h