***
[8. Juli 1950. Protokoll des Ermittlungsbeamten, Securitatehauptmann
Adrian Cociu, in dem die Beschuldigungen der 12 verhafteten „titoistischen
Spione” zusammengefasst werden. Aus dem Protokoll wird hier nur der Absatz zu
Vidoşa Nedici sowie der Schluss veröffentlicht. Die Schreibweise der am Ende
des Dokuments aufgelisteten Namen wurde nicht verbessert.]
[8 iulie 1950. Proces verbal, întocmit de căpitanul anchetator Adrian
Cociu, în care sintetizează învinuirile aduse celor 12 arestaţi „în urma
informaţiunilor că pe teritoriul R.P.R., agenţii titoişti desfăşoară o
activitate duşmănoasă regimului democraţiei populare din R.P.R., dirijată de de
Siguranţa titoistă”. Mai jos reproducem fragmentul referitor la Vidoşa Nedici
şi finalul documentului fără corectarea numelor, scrise, pe alocuri, greşit.]
„Nedici Vidosa, cetăţeană română, de naţionalitate jugoslavă,
născută la 4 Martie 1924, în comuna Becicherecul Mic, Jud. Timiş-Torontal, fost
funcţionară în Ministerul Afacerilor Interne, cu ultimul domiciliu în
Bucureşti, Str. Dr. Lister Nr. 5.
A fost recrutată în
serviciul de spionaj titoist în anul 1946 de către Bojidar Stanoievici şi Dusco
Iovanovici, semnînd un angajament faţă de U.D.B-a (*) şi primind numele
conspirativ de „Lipa”, apoi „Zina” şi în cele din urmă „Teo”.-
În activitatea sa de spionaj
a transmis, pînă la data arestării, o serie de rapoarte informative.-
A avut legături în mod
succesiv în munca de spionaj, cu Boja
Stanoievici, Dusco Iovanovici, Nicola Milutinovici, Voia Balcici, Ranco Zet,
Dobrita Bogdanovici şi Rafai
Draga, cărora le transmitea rapoartele sale şi de la care primea
instrucţiuni.-
Împreună cu Bojidar Stanoievici şi Milutinovici Nicola a făcut preparative
de trecere frauduloasă a frontierei în Jugoslavia, procurînd-şi cu ajutorul lui
Isac Milutin, ruda sa,
legitimaţii de zonă.-
Pentru serviciile sale de
spionaj în favoarea Siguranţei Jugoslave a primit de la aceştia – prin Ambasada
Jugoslavă din Bucureşti – diferite ajutoare şi sume de bani.-
Cele de mai sus au fost
constate din declaraţiile acestora, precum şi a numiţilor: Konici Borislav, Radosavlievici Nicola, Mircov
Milan, Iancovici Jiva, Panici Rada, Ghedos Teodorv Ravosie, Giurgev Pera,
Ostoici Mihai, Jivanov Rada, Stoicovici Gheorghe, Vuievici Jiva, Geogea Ioan
Ioachim, Tavladiat Libomir, Iovanov Arsa, Despotovici Bogdan, Paulievici
Slobodar, Penlacichi Rada, Adamov Lazar, Bugarschi Sava, Petrov Bora, Vemici
Lazar, Nedomachichi Marinco, Stanoiev Dobrivoi, Isac Milutin, Nicolin Lazar
şi Popovici Borislav,
a căror declaraţii se află
conexate la dosar.-
Drept pentru care am încheiat
prezentul proces-verbal spre cele legale.
Căpitan
de Securitate
(ştampilat şi semnat) (ss) Cociu Adrian
ACNSAS, P 1143, vol. 1, ff. 1-9,
aici: ff. 8-9
(*) UDB (prescurtat şi: UDBA), Uprava
državne bezbednosti (în lb. sîrbă: Управа државне безбедности), Oficiul Siguranţei
de Stat. UDBa a fost înfiinţat în anul 1946 şi fusese serviciul secret succesor
al lui Odjeljenje za zaštitu naroda (OZN, prescurtat şi OZNA), Serviciul pentru
protecţia poporului, (în lb. sîrbă: Одељење за заштиту народа). Din 1944 pînă-n
1946 OZNA a fost poliţia secretă a Iugoslaviei. După demiterea şefului serviciului
secret Aleksandar Ranković (1909-1983), în anul 1966, UDB a primit denumirea de
Služba državne bezbednosti (Securitatea sau Siguranţa Statului), prescurtat SDB.
***
[10. Juli 1950. Referat des Militärstaatsanwalts, Major Nicolae Popescu.Auszug]
[10 iulie 1950. Referatul introductiv al procurorului militar, maiorul Nicolae Popescu. Fragment]
|
ACNSAS, P 1143, vol. 4, Bl. 2 |
#
[1. August 1950. Im Zentralorgan der Rumänischen Arbeiterpartei, RAP, „Scânteia”, erscheinen die Namen der 12 Angeklagten zum Auftakt des Prozesses der Vaterlandsverräter und Spione im Dienste „der faschistischen Tito-Clique”]
[1 august 1950. În „Scânteia”, organul central al Partidului Muncitoresc Român, PMR, apar numele celor 12 acuzaţi de înaltă trădare şi spionaj „în favoarea clicii fasciste a lui Tito”]
|
Scânteia, 1 august 1950, S. 1 |
#
[3. August 1950. Befragung der Beschuldigten Vidosa Nedici durch den Vorsitzenden Militärtribunals; Zusammenfassung aus der Zeitung Scânteia]
[3 august 1950. Interogarea acuzatei Vidosa Nedici de către preşedintele Tribunalului militar; sinteză publicată în ziarul Scânteia]
|
Scânteia, anul 19, nr. 1802, 3 august 1950 p. 2 |
#
|
Scânteia, 3 / 4 / 5 august 1950 (montaj) |
#
|
Scânteia, anul 19, nr. 1803, 4 august 1950, p. 2 |
#
|
Scânteia, anul 19, nr. 1803, 4 august 1950, p. 4 |
#
|
Scânteia, anul 19, nr. 1803, 4 august 1950, p. 1 |
#
|
Scânteia, anul 19, nr. 1804, 5 august 1950, pp. 2 -3 (montaj) |
#
|
Urteil / Sentinţa, în: Scânteia, 19, nr. 1806, 8 august 1950, p. 1 |
Folgende Personen wurden im ersten Spionage- und Hochverratsprozess, der am 1. August 1950 vor einem Bukarester Militärgericht begann[1], zu unterschiedlichen Strafen verurteilt:[2]
1. Miloş Todorov, verhaftet am 27.4. 1950, Arzt, Parlamentsabgeordneter, lebenslange Zwangsarbeit;
2. Boşco Laţici, 16.7. 1949, Lehrer, Angestellter der jugoslawischen Botschaft in Bukarest, stellvertretender Presseattaché,zu lebenslanger Zwangsarbeit verurteilt;
3. Nicola Medici, 16.7. 1949, jugoslawischer Botschaftsmitarbeiter, UDB-a-Unterleutnant, 3 Jahre Gefängnis;
4. Milorad Adamov, 28.8.1948, jugoslawischer Staatsbürger, Mühlendirektor in Kikinda (Jugoslawien), 25 Jahre Gefängnis;
5. Djuro Basler, 26. 11. 1949, jugoslawischer Staatsangehöriger, Ingenieur, Todesstrafe, hingerichtet am 28.10. 1950;
6. Jiva Petrov, 23.11. 1948, Mechaniker, Traktorist, 15 Jahre Gefängnis;
7. Angelco Peiovici, 14.5. 1949, Lehrer, 25 Jahre Gefängnis;
8. Bojidar (Boja) Stanoievici, 27.3. 1950, Mechaniker, lebenslange Zwangsarbeit;
9. Miladin Silin, 9.11. 1949, Lehrer, 25 Jahre Zwangsarbeit;
10. Svetomir Radosavlievici, 10.3. 1950, Schlosser, Mechaniker, 12 Jahre Gefängnis;
11. Nicola Milutinovici, 17.6. 1950, Beamter der Temeswarer Konsumgenossenschaft, Todesstrafe, hingerichtet am 28.10. 1950;
12. Vidoşa Nedici, 15.6. 1950, Beamtin (eigentlich Mitarbeiterin der Securitate – Anm. W.T.), Todesstrafe, umgewandelt in lebenslange Zwangsarbeit[3].
Anmerkungen
===========
[1] Zum Prozessauftakt wurden alle 12 Angeklagten auf Seite 1 in der Parteizeitung Scânteia vom 1. August 1950 namentlich erwähnt, des Hochverrats und der Spionage für die „faschistischen Titoclique aus Belgrad“ bezichtigt (siehe Zeitungsausschnit weiter oben).
[2] Urteil Nr. 1118/1950, ACNSAS, P 1143, vol. 4, Bl. 113-138. Für weitere Einzelheiten zu den Beschuldigungen siehe auch Einleitendes Referat des Militärstaatsanwalts, Major Nicolae Popescu, fertiggestellt am 10. Juli 1950, ebenda, Bl. 2-34.
[3] Begnadigungsdekret vom 24. Oktober 1950, in: Auszug aus dem Urteil - siehe Faksimile weiter unten (ACNSAS, P 1143, vol. 15, Bl. 66).
#
***
[11. September
1950. Die Securitateermittler versuchen ihre rumänienserbischen Kollegen moralisch
und politisch zu diskreditieren und benutzen dazu den Arzt und Legionär Nicolae
Ighişan*]
[11 septembrie
1950. Medicul Nicolae Ighişan*, legionar, domiciliat în comuna timişană
Vălcani, născut la 16 decembrie 1911, a fost ales de către Securitate să dea o
declaraţie împotriva lui Sava Bugarschi, născut la data de 22 decembrie 1922 în
comuna Sînmartinul Sîrbesc din judeţul Timiş, sublocotenet de Securitate,
arestat şi învinuit ca „spion în solda lui Tito”. Ighişan relatează cum a fost
„preluat” de către Bugarschi, după de fusese arestat în iunie 1949 la
Sînnicolau-Mare. La Timişoara a fost interogat de Aurel Moiş(*),
iar Bugarschi l-a îndemnat să scrie o declaraţie. După ce afirmă că în acest
timp au intrat în cameră mai mulţi ofiţeri, Ighişan spune că „dintre cei cari
erau în cameră mai mult a fost o femeie care se plimba nervoasă şi care în
continuu punea aparatul de radio să cînte, pe urmă a plecat, a venit un domn
Slt. înalt, solid, cu mustaţă neagră şi puţin chel, care l-a chemat pe civil de
o parte, au discutat ceva în limba sîrbă, apoi m-au trimis jos la arestul Nr. 2,
la celula 13, unde am fost dus de Dl. Slt. BUGARSCHI, de unde după masă pe la
orele 4 ½-5, a venit Dl. Slt. BUGARSCHI foarte supărat şi m-a luat din nou la
anchetă”.
Din afirmaţiile vagi ale lui Ighişan se desprinde, în
continuare, că Securitatea căuta să fabrice noi dovezi pentru a-i incrimina pe
ofiţerii sîrbi.
Dar iată ce scrie Ighişan în continuarea declaraţiei -
care este o copie bătută la maşină:
„A venit Dl. Slt. BUGARSCHI foarte supărat şi m-a luat
din nou la anchetă; de data asta m-a anchetat sumar d-lui şi a început să [mă]
ironizeze şi să-mi spuie că-mi cunoaşte toate aventurile, şi că de data asta am
nimerit-o foarte rău. După ce m-a anchetat verbal mi-a dat niste coale (!) de
hîrtie să dau declaraţia în scris şi să încep cu o autobiografie. Am început să
scriu şi dumnealui a plecat din cameră după ce venise o femeie, căreia Dl.
BUGARSCHI i-a spus, ‚uite VIDA, ia-i o declaraţie’.-
Am început să-mi continui declaraţia în scris; între timp
se plimba nervoasă prin cameră, îmi punea diferite întrebări în legătură cu
plecarea, punea aparatul de radio să cînte, apoi venea şi citea din spate ce
scriam. A stat cîtva timp, apoi m-a trecut în altă cameră unde era un domn
plotonier major care foarte gentil, fără să mă cunoască, mi-a întins mîna, m-a
poftit pe scaun, mi-a luat declaraţia care o dădusem şi deşi nu era terminată
m-a pus prima dată să povestesc din nou tot ceea ce aveam de declarat. – În
timp ce declaram, a intrat în cameră domnul Slt. înalt, puţin chel şi cu
mustaţă neagră, care a schimbat cîteva vorbe în limba sîrbă, s-a uitat curios la
mine şi a trecut în camera unde începusem să dau declaraţia. – Am continuat mai
departe verbal, apoi deodată s-a deschis uşa de la camera unde intrase Dl.
Slt., pe mine m-au pus cu faţa la perete într-un colţ, în care timp au intrat
mai multe persoane în camera vecină.- După aceea m-a chemat la masă, m-am
aşezat din nou jos şi mi-a cerut să povestesc din nou.- Am început să
povestesc, iar din camera vecină cineva deschisese puţin uşa şi asculta, iar
alţii înăuntru discutau în şoaptă.- După ce am terminat cu povestitul, mi-a
luat din nou declaraţia, mi-a citit-o şi de la pagina unde începusem să declar
cele petrecute în Serbia, din nebăgare de seamă făcuse o pată mare de cerneală
pe hîrtie şi mă pune să scriu încă odată declaraţia, iar cînd am ajuns să declar
ce se petrecuse în Serbia, m-a întrebat dacă am mult de scris, eu i-am răspuns
că am vreo 2-3 pagini.- Atunci d-lui m-a întrebat dacă am fost la cină şi dacă
am mîncat; i-am răspuns că nu, atunci mi-a spus că nici dumnealui nu a fost şi
că se grăbeşte să plece şi să caut să termin în cîteva cuvinte, anume data cînd
am intrat în Serbia şi cînd am fost dat îndărăt în România, căci restul nu
interesează.- Eu însă l-am rugat să amînăm pentru ziua următoare, însă
dumnealui nu a acceptat, ci mi-a dat voie să mai scriu vreo 20 de minute, apoi
mi-a cerut să termin. Mi-a luat declaraţia, a trecut cu ea într-o cameră
vecină, iar după vreo 20 de minute a venit cu dl. Slt. BUGARSCHI, care avea
declaraţia în mînă şi care congestionat la faţă mi-a spus că-mi cunoaşte dumnealui
aventurile şi să declar cum am vrut să plec cu avionul şi cu cine. I-am
declarat verbal, iar dumnealui m-a luat şi m-a dus seara pe la vreo 9 ½ - 10
din nou la arestul Nr. 2, ironizîndu-mă dacă am destul aer în celulă şi că în
Ungaria am avut mai mult.- Am stat în celula 13 două zile, unde mă puse Dl.
Slt. BUGARSCHI, care e umedă, cu multă igrasie şi de unde într-o după masă,
venind Dl. Maior MOIŞ (*), jos la arest, m-a scos şi m-a dus
într-o celulă (21), unde aveam geam şi unde era aer. – După cîteva zile a venit
Dl. Slt. BUGARSCHI şi cu Dl. Slt. înalt cu mustaţă şi chel, m-au scos din nou
din celulă şi m-au dus într-o celulă fără geam şi foarte umedă (24), unde m-au
ţinut vreo 10 zile, cînd la o inspecţie pe care o făcuse Dl. Maior i-am arătat
hainele şi ghetele care mucegăiseră, m-a luat din celulă şi m-a mutat în celula
23, care avea geam spre curte.- După aceasta a mai venit Dl. Slt. BUGARSCHI,
deschidea vizeta, se uita şi pleca. – După aceea am primit în fiecare zi [de
mîncare – n.m. W.T] de la nişte sîrbi, care serviau (!) masa prin vizetă,
spunîndu-mi că nu e nevoie să deschidă uşa că am aer destul, iar în mîncare
găseam zilnic fie mucuri de ţigară şi beţe de chibrit arse sau alte murdării,
iar într-o zi reclamînd cazul d-lui Major ARDELEANU şi miliţianului SERGHIE,
dumnealor mi-au spus că le-a atras atras atenţia, însă dumnealor au răspuns
obraznic că nu le pasă, căci ei sunt prieteni cu Dl. Slt. BUGARSCHI şi degeabă
voiu reclama.- După aceea a venit şi Dl. Slt. BUGARSCHI şi mi-a spus că să nu
mai fac vreo obiecţie, căci dumnealui are şi alte metode şi că nu sunt la
pension.-
În timpul cît am fost în celula 24, am cerut să fiu scos la vizită medicală,
deoarece eram blnav, însă nu mi s-a admis.-
Am insistat şi cu două zile înainte de ziua plecării din
Timişoara la Bucureşti, a făcut Dl. Lt. Col. AMBRUŞ (*) o inspecţie jos la
arest, i-am raportat şi dumnealui a dispus să fiu dus la vizită.- După două
zile de la vizita d-lui Lt. Col. AMBRUŞ, am fost transportaţi vreo sută de
persoane la Bucureşti.-
Aceasta îmi este declaraţia pe care o dau şi o semnez
neforţat de nimeni.-
11 Sept. 1950 Ighişan
Nicolae”
Din portretul făcut lui Sava Bugarschi în declaraţia
agramată, bătută la maşină de un lucrător al Securităţii, trebuia să rezulte că
sublocotentul de naţionalitate sîrbă se află în fruntea unui grup de infractori
care încearcă să ascundă informaţiile despre situaţia din Iugoslavia pe care
voia, chipurile, să le dezvăluie Ighişan. Arestul şi persoanele de etnie sîrbă
care împărţeau masa sînt descrise în stil aluziv, lăsînd impresia existenţei
unei conspiraţii a sîrbilor care ar fi reuşit să controleze chiar şi locurile
de detenţie. În contrast cu aceste figuri întunecate de complotişti, maiorul Aurel Moiş
(1918-1998) şi lt. col. Coloman
Ambruş (1907-1987), care între anii 1949 şi 1954 era şeful Securităţii din
Banat/Timişoara, sînt descrişi ca nişte funcţionari oneşti care se comportă
uman cu deţinuţii şi care încearcă să contracareze acţiunile sîrbilor.
Trimiterea insistentă la misterioasa femeie care dădea drumul
la radio şi căreia Bugarschi i-a spus apoi pe nume „Vida” ar putea fi un
indiciu că anchetatorii lui Ighişan au încercat să-l determine să spună că ar
fi vorba despre Vidoşa Nedici. Semnalamentele acelui „domn Slt. înalt, solid,
cu mustaţă neagră şi puţin chel” descris de Ighişan tot ca un ofiţer sîrb se
potrivesc într-o oarecare măsură cu cele ale lui Dobrivoi Stanoiev, arestat şi
el. În fişa personală a lui Stanoiev, întocmită după arestarea sa, se precizează că era „bine făcut” şi că avea o
înălţime de 1,82 m, iar în rubrica „fruntea”, respectiv „părul” au fost trecute
următoarele caracteristici: „mijlocie”, respectiv „neted cu chelie”. Pe fotografia
din faţă şi din profil al arestatului se poate vedea că purta mustaţă. Ca semn
particular se reţine în acest document că avea „o cicatrice pe frunte în partea
dreapta”, (cf. ACNSAS, P 1143, vol.
13, f. 64v) ceea ce Ighişan nu menţionează. Într-o declaraţie, datată 21 iunie
1950, Stanoiev susţine c-ar fi semnat, deja în 1945, „cu mînă proprie şi
nesilit de nimeni” un angajament „cu următorul conţinut”: „Mă oblig ca să
furnizez informaţii Partidului Comunist Iugoslav(!) şi nu voi divulga la nimeni
acest secret, în caz de divulgare voi fi împuşcat” (cf. ACNSAS, P 1143, vol. 13, f. 47).
Nu este exclus nici faptul ca securiştii care s-au ocupat
de identificarea şi anchetarea „titoiştilor” să fi inventat povestea despre
ofiţereasa sadică şi brutală cu scopul de a-i conferi lui Vidoşa Nedici o
imagine amorală, demonică şi cît mai odioasă, potrivită cu imaginea de spioană
politică „titoist”-perversă care fusese croită în laboratoarele scenariilor.
Nu i s-a acordat nicio importanţă faptului că în acea
perioadă Nedici era doar dactilografă. Este improbabil ca ea să-l fi interogat
pe Ighişan. În august 1949 fusese detaşată la Bucureşti. Nu ştim dacă au mai
existat şi alte încercări de discreditare a lui Nedici şi dacă cineva i-a
desenat portretul în conformitate cu intenţiile anchetatorilor. Cert este că în
folclorul penitenciar a început să circule legenda despre sîrboaica sadică de
la Timişoara căreia îi plăcea să-i lovească pe deţinuţi pe testicule. Legenda a
fost inclusă şi în Lexiconul negru,
editat de Doina Jela şi publicat de Humanitas, în 2001.
Reproducem aici articolele din acest „lexicon” plin de
colportaje, supoziţii, legende anticomuniste îngroşate şi inexactităţi evidente
în care se vorbeşte despre Vidoşa [Vida] Nedici.
1) Bugarski Sava – ofiţer torţionar la Securitatea din
Timişoara în septembrie 1949. Menţionat de Remus Radina(*). Sîrb de origine,
tortura împreună cu Vida Nedici. Erau amîndoi agenţi ai serviciilor de spionaj
sîrbe. Un alt memorialist l-a întîlnit în 1950 în închisoarea de la Făgăraş,
destinată fostei poliţii şi vechiului aparat de represiune, unde intrase în
calitatea lui de titoist, devenind astfel victima regimului pe care-l servise
„cu devotament sălbatic“. Sava Bugarski fusese seminarist, apoi intrase în
rîndurile partizanilor lui Tito. „Nu ştiu ce va fi făcut el ca partizan al lui
Tito, dar după 23 august, pe baza acestei apartenenţe, a ajuns unul dintre cei
mai sălbatici anchetatori ai românilor din Banat (îndeosebi legionari), care
după ce luptaseră împotriva comuniştilor intraseră pe mîna securităţii.“ Bugarski
avea pe deasupra reputaţia unui turnător deconspirat. (Theodor Duţu, După 50 de
ani …, II, 261). – cf. Doina Jela, Lexiconul
negru. Unelte ale represiunii comuniste, Humanitas, 2001, pp, 57-58.
(*) Remus Radina
(1924-2012), fost detinut politic, autor al scrierii memorialistice, „Testamentul din morgă” (cf. un necrolog
semnat de Cicerone Ioniţoiu)
2) Hegheduş Margareta – ofiţer de Securitate, a împuşcat
partizani în munţi şi a torturat pe cei arestaţi. Consemnată în „lista“ lui
Cicerone Ioniţoiu, cu precizarea: „chinuia, împuşca cu aceeaşi bestialitate ca
şi Vida Nedici“. - Ibid., p. 134.
3) Nedici Nicola – ofiţer de Securitate la începutul
regimului comunist. L-a omorît pe străzile Aradului pe protopopul Mayer. A
împuşcat un inginer, pe nume Tomşa. A fost ucis la rîndul lui, de femei la
fabrica de spirt din Pecica. Nu se ştie dacă era bărbatul Videi Nedici(*).
A fost şi el condamnat în acelaşi proces cu ea, pentru spionaj în favoarea lui
Tito, la 3 ani închisoare corecţională. – Ibidem,
p. 191.
(*) Cînd a fost
arestată, Nedici nu a fost căsătorită (n.m.)
4) Nedici Vidosa (Vida) – originară, se pare, din Turda,
ca şi Augustin Albon şi Liviu Borcea. Alţi memorialişti deţin totuşi informaţia
că era originară din comuna Becicherecul Mic din aceeaşi regiune. Lucra la
Securitatea din Timişoara în septembrie 1949(*), în subordinea lui Bugarschi,
şef al Securităţii pe întreaga regiune a Banatului(**). Era translatoare şi
anchetatoare. Era vestită pentru neverosimila ei cruzime şi pentru metoda de
tortură preferată: bătaia cu creionul la testicole. A fost condamnată la
moarte, într-un grup de „spioni şi trădători aflaţi în slujba serviciului de
spionaj al clicii fasciste al lui Tito“, în august 1950. De data aceasta,
ghilimele ar putea să şi lipsească. Făcuse spionaj pentru Tito, recrutată fiind
de Duşan Iovanovici, prim secretar al ambasadei Iugoslaviei la Bucureşti. A
fost graţiată cînd s-au reluat relaţiile cu Tito şi scoasă la pensie cu gradul
de colonel. După eliberare a fugit în Iugoslavia, de frica deţinuţilor pe care-i
torturase îngrozitor şi care juraseră s-o ucidă. Printre foştii deţinuţi
politici se crede că ar trăi încă, în Iugoslavia, pe lîngă Vîrşeţ. Micaela
Ghiţescu, scriitoare şi traducătoare, care a cunoscut-o în închisoare la
Mislea, crede că acest lucru este improbabil. Se pare că a cunoscut-o în
calitate de instructoare în ale torturii şi Franţ Ţandără. Este una din
puţinele femei-torţionar al cărei nume este cunoscut. Cazul ei a atras atenţia
cercetătorilor şi analiştilor, predilecţia ei pentru plăcerea de umilire a
virilităţii, prilejuind unora dintre ei analogii şi trimiteri la ritualurile
castratoare ale zeiţei Cybelle de odinioară.
În ianuarie 2008, un fost titoist, Slobodan Glumatz, fost
angajat la editura minorităţilor naţionale, înainte de 1989, m-a abordat pentru
a-mi spune că trecutul de torţionară al Videi Nedici e o legendă a
memorialişticii anticomuniste, că femeia nu a fost şi nu ar fi putut fi niciodată
torţionară, ci doar traducătoare, şi că la data discuţiei noastre, trăia la
Belgrad, bolnavă, în vîrstă de 84 de ani. O carte reeditată în exact acele
zile, Ia-ţi boarfele şi mişcă, Oana Orlea,
vorbeşte despre faptul că şi această fostă deţinută o cunoscuse în închisoare
şi că un coleg, deţinut şi el, o recunoscuse apoi într-o fotografie, ca fiind
cea care îl bătuse în timpul anchetei, cu metoda cunoscută. – Ibid., p. 192.
(*) În septembrie
1949 nu a mai fost la Timişoara, fiind transferată deja în august la Bucureşti,
iar (**) Sava
Bugarschi nu a fost şeful Securităţii.
* Pentru
detalii biografice referitoare la Nicolae Ighişan vezi, William Totok, Elena Irina Macovei, Între mit şi bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului,
Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă din România
(Zwischen Mythos und Bagatellisierung. Über die kritische
Vergangenheitsbewältigung, Ion Gavrilă Ogoranu und den bewaffneten,
antikommunistischen Widerstand in Rumänien), Polirom, Iaşi, 2016, pp. 273,
286-287, 289, 291.