10.06.2018

Blut und Boden 4 - Sînge şi glie 4




Blut-und-Boden-Ideologie in den Werken von Vintilă Horia, Albert Wass, Heinrich Zillich, József Nyírő u.a.

Doctrina estetică a „sîngelui şi gliei” în operele lui Vintilă Horia, Albert Wass, Heinrich Zillich, József Nyírő ş.a.



IV. Teil - Partea a IV-a

„Unora dintre ideologi[i fascişti] li se părea absolut clară necesitatea înlocuirii vechii teze umaniste despre om ca măsură a tuturor lucrurilor prin teza că măsura tuturor lucrurilor este naţiunea.” – Hermann István (estetician, 1973) 


„Führer-ul nu cunoaşte decît luptă, trudă şi grijă. Noi vrem să-i luăm din povară partea, pe care i-o putem lua” / „Der Führer kennt nur Kampf, Arbeit und Sorge. Wir wollen ihm den Teil abnehmen, den wir ihm abnehmen können.“– Heinrich Zillich (völkischer Schriftsteller - scriitor nazist)

„Man wird es einmal als eine ganz große Leistung bewerten, daß Hitler die Mittel der Demokratie zu ihrer Beseitigung wählte. Dadurch gewann sein Vordringen Überzeugungskraft auch denen gegenüber, die ihn bekämpften.” - Heinrich Zillich (1933)

Da aber keine Staatskunst der Welt die erdräumlichen Verhältnisse des Gebietes außer acht lassen kann, in welchem das Volk lebt, so wird hieraus ersichtlich, daß die Begriffe „Blut“ und „Boden“ zum entscheidenden Grundgedanken des Nationalsozialismus werden.” - 
R. Walther Darré (Reichsbauernführer, Reichs- und Preußischer Minister für Ernährung und Landwirtschaft und Reichsleiter der NSDAP), Blut und Boden, ein Grundgedanke des Nationalsozialismus (1936) 

„Siebenbürgen ist alter Kulturboden, dessen ausgeformtes Geistesleben alle geistigen Ausstrahlungen des Mutterlandes auffängt und sich organisch einverleibt. Zwischen der Versuchung, sich in der Enge einer Heimatkunst zu bescheiden, und der Gefahr, in den Leerlauf einer übernommenen und nicht bodenverwurzelten Bildungsdichtung hineinzugeraten, entsteht hier eine Kunst, die zugleich dichterische Ausdeutung siebenbürgischen Daseins und Mitschwingen im Rhythmus gesamtdeutscher Entwicklung sein will.“ - Harald Krasser, „Vorwort“, in: Herman Roth / Harald Krasser: Herz der Heimat. Herausgegeben von der Deutschen Buchgilde in Rumänien. Vorwort von Harald Krasser, Verlag von Krafft & Drotleff, Hermannstadt 1935, S. 1-11 (hier, S. 3)

„Nur die Völker bleiben, so will es das Blut. Immer nur gutes Blut…“ - Rudolf Hollinger (1942)


„Führerul german s'a înscris în istorie printre ctitorii României.” Nichifor Crainic, „Aliaţii lui Hitler” (1941)


***
Blut und Boden 4 - Sînge şi glie 4 - Inhaltsübersicht - Cuprins Heinrich Zillich, Kriegsritt / Călare războinică; Wir Zurückgebliebenen / Cei rămaşi în urmă (1915); Adolf Bartels (1921-1925);  Alfred Pomarius: „Zur Philosophie des Nationalsozialismus” / „Despre filozofia naţional-socialismului” (1932) Siebenbürgische Landschaft / Peisaj transilvan (1935); Dumitru Stăniloae, „După restaurarea românismului în destinul său istoric” (1940);  Dumitru Stăniloae, „De la ‚Crucea de fier’ la haina preoţiei”/ „Vom ‚Eisernen Kreuz’ zum Priestergewand”(1964);  

***

„… hell unser Schlachtruf gellt!“

Heinrich Zillich, „Wir Zurückgebliebenen“, in: Von der Heide, VII. Jg, Heft 9, September 1915, S. 205.



#

„Rot quoll das Blut wie frischer Wein.
Hell sangen und klangen die Schüsse.“–

Heinrich Zillich, „Kriegsritt“, in: Von der Heide, VII. Jg, Heft 9, September 1915, S. 213.

#





[1921-1925. Muster und Inspirationsquellen für die völkische Bewegung der Rumäniendeutschen: Adolf Bartels] 


[1921-1925. Modele şi surse de inspiraţie pentru mişcarea rasistă – völkisch - a germanilor din România: Adolf Bartels]







***


[1932. Alfred Pomarius, „Zur Philosophie des Nationalsozialismus. Rasse - Volkstum – Judentum”, veröffentlicht in der von Heinrich Zillich 1924 in Kronstadt mitgegründeten Zeitschrift Klingsor, 9. Jg., Januar-Dezember 1932, S. 131-142.]

[1932. Alfred Pomarius, „Despre filozofia naţional-socialismului. Rasă, neam, evreime”, articol publicat în revista din Braşov cofondată, în 1924, de Heinrich Zillich, Klingsor, anul 9, ianuarie-decembrie 1932, pp. 131-142.]









#

„In jedem Rauschen und Rascheln klingt hier immer das Schicksal mit. [...] Wir haben das Gesetz der Eigenart bis in den letzten Blutstropfen aufgenommen. [...] Die Deutschen kamen vom Rhein heran Diener der Sendung und Herrn des Ackers.”


Heinrich Zillich, „Siebenbürgische Landschaft”, in: Das Innere Reich. Zeitschrift für Dichtung, Kunst und deutsches Leben, II. Halbjahresband des zweiten Jahrgangs, Oktober 1935-März 1936, (Herausgeber: Paul Alverdes und Karl Benno von Mechow, Verlag Albert Langen /Georg Müller, München), S. 867-877.







***


[1940: Dumitru Stăniloae, "După restaurarea românismului în destinul său istoric"]


După durerea cumplită care a cutremurat sufletul neamului prin pierderea fulgerătoare a unei jumatăţi din Ardeal, ne este dat să trăim, ca printr-o minune providenţiala, o uriaşă şi totală scuturare a acestui suflet din legăturile şi învelitorile care îl ţineau trântit la pământ, o ridicare a lui drept în picioare, în toată înălţimea majestoasă, impunătoare şi viguroasa a lui. 
Un vânt aprig de înnoire bate peste tot cuprinsul Ţării, alungând pe de o parte îmbâcseala care ne copleşea, iar pe de alta înviorându-ne cu şfichiuala lui voinică. 
Fortele naţionaliste ale ţării, ţinute atâta vreme încătuşate, au rupt lanţurile şi s-au revărsat peste toată viaţa publică a ţării. Răsună văzduhul românesc de cadenţele energice ale marşurilor care toarnă fier şi hotarâre în suflete şi în braţe şi o încredere nezguduită dă păşirii spre viitor a neamului o siguranţă absolută de biruinţă. 
Peste creştetul Ţării pluteşte lumina de înviere. Neamul s-a regăsit. 
Adâncurile lui autentice pot acum grăi, se pot arată; ele nu mai sunt înăbuşite. Puterile lui de munca şi de jertfa vor dovedi capacitatea lor care să pună în uimire lumea. 
La cârrna statului s-a instaurat o conducere care acţionează sub porunca aspiraţiilor sufletului românesc. Prin toate măsurile luate până acum de dl. general Ion Antonescu au fost ridicate tot atâtea pietre purtate de acest neam până azi în spinare, fiecare din aceste măsuri împlineşte câte un dor neostoit al sufletului nostru. Între conducerea de stat şi neam nu mai e duşmănia de până ieri, statul nu mai merge contra naţiunii, nu mai urmăreşte cu neîncredere, cu poliţie şi cu cenzură dorinţele pornite din autenticitatea fiinţei românesti şi nu mai promovează stări de lucruri, şi doctrine opuse naţiunii. Statul e azi pentru naţiune şi nu naţiunea obiect de dispreţ şi izvor de bogaţie şi de plăceri pentru conducerea de stat. 
În două direcţii s-a Îndreptat până acum fierul roşu de purificare al actualei conduceri: în direcţia moravurilor vieţii politice şi în direcţia ideologiilor primejdioase neamului. Dl. general Ion Antonescu, conducătorul Statului, a dispus cercetarea şi sancţionarea tuturor hoţiilor operate în avutul Ţării în ultimii ani. În felul acesta se pune capăt pentru viitor unui obicei care dacă se continua trebuia să disperăm de înseşi fiinţa Statului nostru. Iar ministerul cultelor a dispus demiterea din funcţiunile publice a tuturor masonilor şi interzicerea tuturor sectelor. 
Fraudele pe de o parte, iar masoneria şi sectele pe de alta măcinau ca viermii organismul nostru de stat, aduceau lâncezire în suflete şi dezagregare în unitatea noastră naţionala, turnau leşia ucigătoare peste iubirea de neam. 
Între toate acestea era o legătura, pe toate le unea conspiraţia răufăcătoare de-a duce la groapă acest neam. Unii intrau în această conspiraţie cu deplină ştiinţă, alţii din ignoranţă şi din interes de procopsire personală. 
De câte ori nu ne-a fost dat să vedem sau să suportăm urmărirea prin cea mai aspră cenzură şi prin cele mai grozave ameninţări a oricărei afirmări a ceea ce corespundea cu fiinţa neamului şi cu interesele lui, câtă vreme se făcea o propagandă nestingherită pentru ideologiile şi practicele imorale, atee, masonice. Am avut miniştri care nu puteau vorbi decât citind din doctrina antireligioasă a evreului Durkheim, am avut manuale în licee în care se propovăduia ateismul şi se batjocoreau lucrurile sfinte ale creştinismului. Se savârşeau incinerări cu participarea zgomotoasă a demnitarilor Statului. Erau subvenţionate cu bani grei publicaţii în care se zeflemisea ortodoxia neamului, dar apărarea ei era interzisă. Şcolile noastre teologice erau degradate şi dispreţuite, preoţimea tratată ca o cenuşăreasă. 
Cum mai putea înainta astfel acest neam? 
Este un adevăr elementar că un neam trebuie să se razime în toată dezvoltarea lui istorica pe temeliile puse în sufletul lui de patriarhii lui, de generaţiile de la începutul existenţei sale şi de conducătorii lor. Experienţele lor spirituale, religioase, i-au ajutat să cristalizeze fiinţa unui neam deosebit şi să-l salveze când era în faşe de primejdiile înconjurătoare. Aceleaşi experienţe s-au sedimentat ca fundament caracteristic al acelui neam, ca izvor de putere, de gândire, ca secret ascuns al fiinţei sale. Când o generatie rupe legătura cu acel fundament şi cu toate aspiraţiile ce pornesc din el, porneşte în haos şi în dezagregare naţionala. H. Sauer în marea lui carte Abendländische Entscheidung (*) arată cum creştinismul a devenit elementul de temelie şi de necesară permanenţă al germanismului prin faptul că numai când o seminţie germanică a primit evanghelia s-a putut pune capăt haosului din epoca năvălirilor barbare şi s-a putut cristaliza o naţiune şi un stat german. 
Momentul de decizie al germanismului între a fi şi a nu fi, între a se stabiliza şi consolida şi între a pieri în haosul năvălirilor, a fost acela în care i s-a prezentat înaintea conştiinţei creştinismul pentru a-l alege sau a-l respinge. 
Deciziunea În favoarea creştinismului şi-a pus pecetea până în adâncuri pe sufletul neamului şi s-a perpetuat în spiritul tuturor generaţiilor următoare, care toate sunt datoare să păstreze cea mai vie recunoştinţa generaţiei care s-a decis pentru creştinism, salvând şi consolidând fiinţa rasei. De aceea formuleaza H. Sauer "Cea dintâi poruncă este să sesizăm din nou vocea timpului decisiv al părinţilor noştri, care au adulmecat şi trăit într-o cu totul altă adâncime realitatea istorică, decât o putem simţi noi astăzi". Ei au intuit mai limpede, în marea lor strâmtorare, puterile de dincolo de lume, singurele în stare sa constituie temelia existenţei naţionale. 
Dacă acest rol l-a avut şi-l are creştinismul pentru rasa germană, cu cât mai mare este cel ce l-a avut şi-l are pentru noi. Pe noi creştinismul nu numai că ne-a scos din fierberea năvălirilor barbare, stabilizându-ne un spaţiu de viaţă şi o condiţie de liniştită consolidare, ci a fost un element principal care a contribuit de la început la formarea fiinţei noastre naţionale. Noi n-am fost o vreme păgâni, ci creştinismul a fost precondiţia care ne-a asigurat naşterea ca neam. Noi suntem născuţi din daci, romani şi din spiritualitatea creştină. Noi suntem născuţi ca naţiune din Duhul Sfânt al creştinismului. 
Tocmai de aceea noi din primul moment am fost un popor stabil, singurul popor stabil aici în vâltoarea tuturor năvălirilor, luptând nu o data sau de două ori împotriva popoarelor năvălitoare, ci neîntrerupt o mie de ani. Nimic nu ne-a putut urni de aci, pentru că creştinismul este factor de tabilitate, de rezistenţă pe teren. Creştinismul ne-a înfrăţit statornic cu glia de aici. Deşi era locul cel mai periclitat, noi am rămas aici. Şi am luptat, muind avântul şi moderând sălbăticia tuturor hoardelor năvălitoare. După ce au trecut peste noi, ele erau slăbite şi cu un prim gust al creştinismului în suflete. 
Popoarele apusene puteau dezvolta o cultură la spatele nostru. Noi am fost paza creştinătaţii şi a culturii, vărsând neîncetat atâta sânge românesc, sacrificând pe atâţia din copiii nostri cei mai viteji. Aci e motivul pentru care nu suntem şi noi cel puţin optzeci de milioane ca nemţii, cu toată prolificitatea neamului românesc. 
Noi suntem popor de sacrificiu, primul dig de care s-au spart valurile neîncetate ale păgânismului, noi am contribuit în măsura cea mai importantă la salvarea creştinismului. Dumnezeu ne-a aşezat aici cu cea mai înaltă misiune. 
De nu eram creştini nu puteam sluji acestei destinaţii. Dar lucrurile s-au schimbat azi? 
Câtuşi de putin nu. 
Noi suntem primul zid în faţa oceanului slav, pe care creştinismul nu l-a pătruns în adâncime, iar azi demascat în toată păgânitatea lui stă la pândă sa se reverse peste Europa. 
De curând radio românesc cita dintr-un ziar maghiar că Ungaria înţelege marele rol pe care îl are România în această parte a Europei. Credem şi noi!
Ce liniştită a fost şi decât huzur nu s-a bucurat Ungaria la spatele nostru şi cu cât mai liniştită este şi azi şi va fi şi în viitor faţă de pericolul slav, ştiind că ne are pe noi ca linie avansată, ca soldaţi ce trebuie să stăm veşnic în tranşee cu faţa la acest teribil vrăjmas al creştinatatii şi ordinii europene. 
Iar misiunea sublimă ce a avut-o şi o are neamul nostru în istoria creştinismului, a fost şi este cu atât mai greu de îndeplinit, cu cât nici neamurile a căror linişte o apărăm, nu ne înţelegeau, ci în loc să ne ajute se repezeau asupra noastră atunci când eram mai concentraţi cu faţa spre păgânism şi ne dădeau lovituri lipsite de omenie şi de cavalerism. 
Lucrul acesta s-a repetat din nefericire încă o dată în zilele noastre, când neamurile apusene în loc să ne întărească puterea de rezistenţă faţă de tăvălugul bolşevic şi slav, ne-a slăbit prin răpirea unei jumătăţi de Ardeal. 
Astfel destinul nostru, care stă în apărarea creştinătăţii fără ajutorul acestei creştinătăţi, îşi continuă desfăşurarea. 
Singurul sprijin care ne rămâne este credinţa noastră inflexibilă în Iisus Hristos. Prin ea vom sta unde suntem cu toată urgia vremurilor şi prin ea vom împlini mai departe rolul nostru de scut al creştinismului. În ultimii douăzeci de ani, când credinta începuse să slăbească în sufletul conducătorilor noştri, vedeam cum ne destrămăm, cum ne asimilam pe încetul în haosul de la hotarele răsăritene. Azi neamul nostru prinde din nou în mână sabia Arhanghelului păzitor al creştinătăţii pe care i-o întinde Dumnezeu. Azi ne constituim iar în stat străbătut de credinţa în Dumnezeu, în cetăţuie avansată ce stă dârză şi inexpugnabilă în faţa haosului păgân. 
Acesta credem că e sensul revoluţiei de azi în viaţa Statului nostru, sensul transformării în Stat naţional-legionar, sub patronajul Arhanghelului Mihail, războinicul lui Dumnezeu împotriva puterilor agresive ale răului. 
Îl revendică şi alte neamuri pe arhanghelul Mihail ca patron (de pildă germanii, după cum se poate vedea în cartea amintită a lui H. Sauer). Dar nici un neam n-a împlinit şi nu împlineşte atât de desăvârşit lucrarea Arhanghelului Mihail pe planul văzut al istoriei, ca neamul nostru. 

Dumitru Stăniloae, „După restaurarea românismului în destinul său istoric”, în: Telegraful român, anul LXXXVIII, nr. 39, 1940, p. 1 
(Dumitru Stăniloae, Naţiune şi creştinism, studiu introductiv, note de Constantin Schiferneţ, Editura Elion, Bucureşti, 2004, pp. 114-117).

(*) 


Hermann Sauer, Abendländische Entscheidung. Arischer Mythus und christliche Wirklichkeit, J. C. Hinrichs Verlag, 3. Aufl., Leipzig, 1939.  

#



[1 februarie 1964. Dumitru Stăniloae, „De la ‚Crucea de fier’ la haina preoţiei”, în: Glasul Patriei


[1. Februar 1964. Dumitru Stăniloae, „Vom ‚Eisernen Kreuz’ zum Priestergewand”, in: Glasul Patriei]



#










***

Hier - aici


Actualizat - aktualisiert, 15.9.2018, 16:16 h