News 2026

28. 6. 2026

85 Jahre seit dem Pogrom in Jassy – 85 de ani de la pogromul din Iaşi

27.-30. 6. 1941

 

Während des Pogroms wurden über 13.000 Juden ermordet und misshandelt. Die Darstellung des Pogroms 1941 in der gleichgeschalteten Tagespresse und später in den kommunistischen Medien dokumentieren wir hier anhand einiger bezeichnender Beispiele aus den Zeitungen: Ecoul, Dacia, Südostdeutsche Tageszeitung, Porunca Vremii, Arader Zeitung, Kronstädter Zeitung, Neue Banater Zeitung u.a.

În timpul pogromului de la Iași au fost uciși și maltratați peste 13.000 de evrei. Articole din presa vremii şi din perioada comunistă reflectă felul cum a fost perceput şi descris pogromul de-a lungul deceniilor în: Ecoul, Dacia, Südostdeutsche Tageszeitung, Porunca Vremii, Arader Zeitung, Kronstädter Zeitung, Neue Banater Zeitung ş.a.

 

[1. Juli 1941. Jüdisch-bolschewistische Terrorakte. Untertitel: Jassier Juden und Bolschewiken schossen auf deutsche und rumänische Soldaten. Fünfhundert Juden sofort hingerichtet – Aufruf an die Bevölkerung des Landes]

[2 iulie 1941. La Iaşi au fost împuşcaţi 500 evrei comunişti cari au tras în trupele româno-germane. Subtitlu: Cine nu va denunţa pe spioni şi alţi duşmani ai Ţării va fi împuşcat împreună cu întreaga familie]

[2. Juli 1941. Schärfstes Vorgehen gegen die Feinde der Menschheit. 500 jüdische Kommunisten in Jassy hingerichtet]

[2 iulie 1941. Ilie Rădulescu: Comuniştii jidani din România agenţii Moscovei. Subtitlu: Jidanii din România puşi în gardă de coreligionarii lor din Rusia asupra invaziei bolşevice. Ofensiva hoardelor comuniste urma să se deslănţue între 15 şi 20 Iulie. „Fiţi gata, pregătiţi-vă să asigurăm biruinţa revoluţiei noastre“. Supratitlu: Senzaţionala demascare a anarhismului iudaic]

[4. Juli 1941. Russische Agitatoren auf rumänischem Gebiet mittels Fallschirmen abgesetzt. In Jasi wurden 500 Terroristen erschossen]

[4 iulie 1941. Nicolae Ilieşiu: O nouă cruciadă]

[5. Juli 1941. Unter der Lupe Eine jüdische Legion?]

[28. Juni 1981. William Marin: Der Jassyer Pogrom]
[28 iunie 1981. William Marin: Pogromul de la Iași]

  

***

[1. Juli 1941. Jüdisch-bolschewistische Terrorakte. Untertitel: Jassier Juden und Bolschewiken schossen auf deutsche und rumänische Soldaten. Fünfhundert Juden sofort hingerichtet – Aufruf an die Bevölkerung des Landes]

Jüdisch-bolschewistische Terrorakte

Jassier Juden und Bolschewiken schossen auf deutsche und rumänische Soldaten

Fünfhundert Juden sofort hingerichtet – Aufruf an die Bevölkerung des Landes

Der Bukarester Rundfunk gab heute in den Mittagsstunden nachstehende amtliche Verlautbarung durch:

Die Sowjets unternehmen alles, um hinter der kämpfenden Front im Lande Unruhen und Sabotageakte anzuzetteln. Dieser Tage wurden aus Flugzeugen bolschewistische Agenten und Spione abgesetzt, von denen ein Teil gefangengenommen werden konnte. Die übrigen setzten sich mit jüdisch-kommunistischen Elementen und im Lande schon länger tätigen bolschewistischen Agenten in Verbindung und schritten mit diesen an ihr verbrecherisches Werk.

In Jasi haben bolschewistische Agenten und Judäokommunisten aus Häusern auf Soldaten der deutschen Wehrmacht und der rumänischen Armee geschossen. Als Vergeltung wurden 500 jüdisch-kommunistische Täter auf der Stelle hingerichtet.

Es ergeht der Aufruf an die Bevölkerung des Landes dort, wo bolschewistische Agenten auftauchen, den Behörden unverzüglich Meldung zu erstatten. Wer dies versäumt, wird als Komplize angesehen. In Zukunft werden ähnliche Fälle, wie die von Jasi mit der sofortigen Hinrichtung der Beteiligten samt ihrer Familie geahndet.

Südostdeutsche Tageszeitung, 68. (23.) Jg., Nr. 84, 1. Juli 1941, S. 3 (Ausgabe Banat).

#

[2 iulie 1941. La Iaşi au fost împuşcaţi 500 evrei comunişti cari au tras în trupele româno-germane. Subtitlu: Cine nu va denunţa pe spioni şi alţi duşmani ai Ţării va fi împuşcat împreună cu întreaga familie]

La Iaşi au fost împuşcaţi 500 evrei comunişti cari au tras în trupele româno-germane

Cine nu va denunţa pe spioni şi alţi duşmani ai Ţării va fi împuşcat împreună cu întreaga familie

BUCUREŞTI, 1. (Rador.) — Comunicat oficial:

Sovietele urmăresc pe toate căile să producă acte de sabotaj, de desordine şi de agresiune în spatele frontului.

In acest scop, lansează din avion, cu paraşutele, spioni şi agenţi terorişti, cari iau contactul cu agenţii rezidenţi din ţară şi cu populaţia iudeo-comunistă pentru a organiza împreună acte de agresiune.

Câţiva din aceşti agenţi au fost prinşi iar actele de agresiune încercate au fost sancţionate.

La Iaşi au fost executaţi 500 de iudeo-comunişti care trăseseră focuri de armă din case asupra soldaţilor germani şi români. Toate încercările ce se vor mai face de a turbura liniştea şi ordinea, vor fi reprimate pe loc fără cruţare.

Populaţia are datoria de a divulga imediat autorităţilor locale pe toţi cei suspecţi şi pe toţi străinii, apăruţi de curând în localitate.

Cine nu divulgă la timp pe aceşti turburători ai ordinei şi siguranţei vor fi executaţi împreună cu toată familia.

Ecoul, anul 17, nr. 2294, 2 iulie 1941, p.3 (Arad)

#

[2. Juli 1941. Schärfstes Vorgehen gegen die Feinde der Menschheit. 500 jüdische Kommunisten in Jassy hingerichtet]

 

Schärfstes Vorgehen gegen die Feinde der Menschheit

500 jüdische Kommunisten in Jassy hingerichtet

Bukarest, 30. Juni. (Rador). Rador veröffentlicht eine Verlautbarung, derzufolge die Sowjets mit allen Mitteln versuchen, durch Sabotageakte Unordnung zu erzeugen und Angriffe im Rücken der Front vorzubereiten. Zu diesem Zwecke setzten sie Fallschirmjäger ein, die Spione und terroristischen Agenten sind und die dann in Verbindung mit jüdischen kommunistischen Kreisen treten, um Angriffe jedweder Art durchzuführen. Einige dieser Agenten wurden schon aufgegriffen, und ihre Handlungen im Keime erstickt. In Jassy wurden 500 jüdische Kommunisten, die auf deutsche und rumänische Soldaten aus den Häusern geschossen hatten, hingerichtet. Alle Versuche, dieser Art die Ordnung und Ruhe zu stören, werden ohne Mitleid unterdrückt werden. Die Bevölkerung hat die Pflicht, den Behörden alle Fremden zu melden, die erst seit kurzem in den Ortschaften weilen. Wer diese Meldungen unterläßt, stellt sich auf Seite der Terroristen, vergeht sich gegen die Ordnung und Sicherheit des Landes und wird mit seiner ganzen Familie hingerichtet werden.

Kronstädter Zeitung, 105. Jg., Nr. 145, 2. Juli 1941, S. 3.

#

[2 iulie 1941. Ilie Rădulescu: Comuniştii jidani din România agenţii Moscovei. Subtitlu: Jidanii din România puşi în gardă de coreligionarii lor din Rusia asupra invaziei bolşevice. Ofensiva hoardelor comuniste urma să se deslănţue între 15 şi 20 Iulie. „Fiţi gata, pregătiţi-vă să asigurăm biruinţa revoluţiei noastre“. Supratitlu: Senzaţionala demascare a anarhismului iudaic]

SENZAŢIONALA DEMASCARE A ANARHISMULUI JUDAIC

— Jidanii din România puşi în gardă de coreligionarii lor din Rusia asupra invaziei bolşevice. Ofensiva hoardelor comuniste urma să se deslănţue între 15 şi 20 Iulie. „Fiţi gata, pregătiţi-vă să asigurăm biruinţa revoluţiei noastre“ —

COMUNIŞTII JIDANI DIN ROMÂNIA AGENŢII MOSCOVEI

Sunt aproape zece ani decând nu ostenim să tragem toate semnalele de alarmă asupra primejdiei comuniste şi să mobilizăm conştiinţa şi reacţiunea Românismului împotriva celei mai îngrozitoare calamităţi a veacului: BOLŞEVISMUL.

De sute de ori am spus, în aceste coloane, că între comunism şi judaism există o afinitate structurală, că bolşevismul este fratele siamez al jidovismului, că anarhia sovietică este legată de Izrael, cum e omul de umbra sa. Şi am dovedit, cu atâtea mărturii impresionante că, dacă e un fapt pertinentamente exact că majoritatea comuniştilor sunt jidani, apoi este şi mai adevărat că nu există jidan — fie el şi plutocrat — care să nu fie agent al Moscovei incendiare.

Toate atentatele ce s’au pus la cale, în ultimii douăzeci de ani, împotriva Statului Român şi ordinei sale constituite au fost opera eminentă a jidanilor comunişti. În piaţa teatrului ca şi la Senat, pe valea Jiului sau la Tatar-Bunar, în sfârşit oriunde a fost vorba de o recrudescenţă comunistă, iniţiativa loviturii şi realizarea ei dinamitardă au purtat indelebil pecetea ticăloşiei lui Izrael. Dela steagurile roşii arborate, la 1919, pe clădirile instituţiilor publice şi până la ultima înscenare a Anei Pauker, Moscova şi-a recrutat agenţii revoluţiei ei dintre jidani. Elementul insurgent al României, vulcanul tuturor dezordinelor şi rebeliunilor din ţara noastră, l-au constituit permanent evreii.

Repulsia noastră împotriva judaismului nu izvora numai din jalea mizeriei pe care Izrael, cu speculaţia lui sălbatecă, o întindea dealungul şi dealatul ţării, ci din evidenţa aservirii jidanilor din România la ţelurile revoluţiei mondiale bolşevice. Iar această aservire nu ne rezulta numai din faptul că pretutindeni, în toate răbufnirile comuniste, Izrael era invariabil prezent, ci din înseşi mărturisirile evreilor, cari proclamau identitatea lor ideologică şi spirituală cu bolşevismul, sortit să deschidă căile supremaţiei izraelite în lume. Karl Marx fusese un nou profet ca altădată Moise, iar comunismul o nouă religie ebraică, menită să robească popoarele lumii şi să le aducă, printr’o baie de sânge, sub sceptrul dominaţiei judaice pe întreaga planetă.

In măsura în care am putut, dela 1939 încoace, de când raţiuni de politică externă au dictat scrisului nostru antibolşevic o excesivă rezervă, n’am lipsit să strecurăm, în paginile acestui ziar, toate îngrijorările asupra primejdiei comuniste. Era limpede pentru toată lumea, că tâlharii dela Moscova îşi recrutau, la noi, agenţii revoluţiei comuniste, pe care urmau s’o provoace, revoluţie internă la adăpostul căreea aveau să dea ordin hoardelor armate asiatice să înainteze, „spre a dezrobi România şi pe tovarăşii lor încătuşaţi, din jugul dictaturii fasciste“. Şi tot atât de evident era că lumea interlopă infamă şi trădătoare, din rândurile căreea bolşevicii îşi alegeau uneltele mizerabile, o constituia exclusiv „poporul ales“ al lui Izrael, vermina abjectă pe care Românismul, în larga lui toleranţă, o obloşise pe pământul sfânt al Patriei.

Mişelia jidanilor faţă de ţara care le acordase o ospitalitate aşa de generoasă? Dar ce altceva mai mult decât bucuria frenetică şi cu steagurile roşii larg desfăşurate, ce altceva mai ofensator decât sărbătoarea cu care jidovii din Basarabia întâmpinaseră intrarea bestiilor bolşevice în Basarabia, în vreme ce nu însoţiseră decât cu fulgere de ură şi gloanţe, scumpa noastră oştire în retragere, — ar fi putut să ne mărturisească mai revoltător starea de spirit criminală a lui Izrael, fraternizarea lui cu viperele dela Moscova, duşmănia sa faţă de această Românie pe care o despuiaşe vreme de aproape un veac?

Când noi, încă din primăvara acestui an, am cerut insistent internarea tuturor jidanilor în lagăre, n’am făcut-o dintr’un simplu capriciu antisemit, ci din poruncile de apărare ale Neamului împotriva acţiunii nefaste a jidanilor-comunişti din România. Foarte multe scrisori venite de peste Prut, trimese de jidovii de-acolo coreligionarilor şi tovarăşilor lor de anarhie din România, certificau prezenţa Moscovei la noi şi existenţa unei agitaţii criminale bolşevice, pusă la cale, alimentată şi organizată de evreimea „noastră“.

Dintre multele mesagii pe care le-am văzut, unul din Chişinău, adresat, la 20 Aprilie 1941, unui jidan Friedman din calea Văcăreşti 120 sau 220 — scrisoare pe care am socotit-o la vreme drept o farsă, fiindcă nu ne puteam închipui că un conţinut aşa de grav putea să circule cu atâta uşurinţă, scrisoare care, totuşi, în lumina întâmplărilor de azi ne apare perfect verosimilă — avea următorul cuprins:

„DRAGĂ IANCULE,

Nu trebuie să disperaţi. Criza din afacerile noastre este foarte scurtă. Gândim noi la ea, la leacul ei, şi lucrăm să-i punem capăt. Cel mai târziu la jumătate de Iulie, atunci când toţi se vor gândi mai puţin, se va întâmpla ceeace aşteptăm cu toţii pentru bunul mers al speranţelor noastre.

Ne vom vedea atunci. Capitalurile pe care le rulăm sunt foarte importante şi nimic nu va împiedeca reuşita lor în toate afacerile noastre din toate părţile. Sunt aşa de sigur că vom câştiga, cum ştiu că tu ai acelaş gând cu mine.

Important este altceva: ca şi voi să nu dezarmaţi şi să nu lăsaţi să se piardă toată munca de până acum.

Noi de aici contăm foarte mult pe ajutorul vostru, pe acţiunea, pe devotamentul şi pe sforţarea familiei noastre. Fiindcă trebuie să găsim la venirea noastră acolo începutul pe care vom clădi afacerile noastre şi vom spori puterea noastră.

La revedere, deci, în cel mult trei luni. Salutări la toţi.

SAUL“

Aşa dar, e limpede. Ocolind o rostire răspicată a planurilor sale criminale, jidovul din Chişinău invită pe fraţii săi dela Bucureşti să nu desnădăjduiască. Va fi de foarte scurtă durată „criza din afacerile noastre“, adică reacţiunea antisemită din România. Cel mai târziu în trei luni, adică până la 20 Iulie, invazia comunistă („ceeace aşteptăm pentru triumful speranţelor noastre“) trebuie să se producă. „Ne vom vedea atunci“ — asigură ji...

(Continuare în pag. 3-a)

danul de peste Prut. „Capitalurile — adică forţele sovietice — pe care le rulăm sunt foarte importante“. Nimic nu le va putea împiedeca succesul, în toate părţile, adică pretutindeni de unde jidanii au fost înlăturaţi în Europa. „Voi însă să nu dezarmaţi, să înteţiţi agitaţia comunistă, fiindcă noi contăm pe voi, pe sforţarea familiei noastre“, a lui Izrael, fără îndoială.

Jidanii din România erau armata internă cu care hoardele bolşevice invadatoare trebuiau să-şi dea mâna, constituiau fermentul anarhiei care urma să se dezlănţuie în interior, spre a ne slăbi orice forţă de rezistenţă împotriva duşmanului. Atacaţi din front de către bolşevici şi loviţi pe la spate de mişelia judaică, România autentică trebuia să se prăbuşească, spre a face loc unei Republici sovietice răstignită de către bestiile judeo-comuniste.

Că-i aşa, că, adică, nu ne-am înşelat nici ieri când demascam primejdia fraternizării anarhiste a jidanilor din România cu stăpânii lor dela Moscova, şi că nu exagerăm nici azi când afirmăm că aceiaşi jidani „români“ sunt auxiliarii duşmanilor de peste graniţă — ne-o confirmă însuşi comunicatul oficial de ieri care constată că actele de sabotaj, din spatele frontului, sunt întreprinse de bolşevici cu concursul agenţilor lor din ţară şi cu sprijinul populaţiei judeo-comuniste, hrănită din sudoarea muncii româneşti.

Executarea, în consecinţă, a 500 de spioni judeo-comunişti şi de unelte ale celei mai infame trădări, este un act legitim de apărare a Neamului, este o poruncă sacră a victoriei noastre de arme. Generalul Antonescu este şi de data aceasta, cu hotărîrea sa implacabilă de a pedepsi mişelia iudaică, interpretul credincios al simţirii şi revoltei naţionale împotriva ticăloşilor vânzători de ţară.

Ce dovedeşte, însă, reacţiunea promptă a generalului, care-i, fără îndoială, inima cea mai generoasă, sufletul cel mai fierbinte pentru toate legile umanităţii? Clar: îndrăzneala jidovilor a trecut toate marginile inconştienţei şi ale crimei.

In satele pe care le-au invadat în jurul Capitalei şi de teama bombardamentelor, jidanii au dezlănţuit propaganda defetistă între săteni, îndemnându-i să asculte emisiunile în limba română ale posturilor inamice dela Moscova şi dela Londra.

Pretutindeni Izrael este la lucru împotriva ţării, care-l oblăduieşte şi-l apără cu sângele fiilor ei.

Am întreba, repetând cele ce scriam alaltăeri: De ce întârziem cu internarea jidanilor în lagărele de muncă? De ce toată vermina oraşelor, de ce liota iudaică din cafenelele Dudeştilor şi Văcăreştilor, de ce toţi agenţii dinamitarzi ai liniştei şi siguranţei aşezărilor noastre urbane nu sunt adunaţi cu sbilţul şi făcuţi inofensivi în ţarcurile câmpurilor de concentrare şi de muncă? De ce-am îngădui jidanilor să se răsfeţe în satele din jurul Bucureştilor, în contact cu sângele curat al ţărănimii noastre şi cu obiceiurile ei provoslavnice? De ce nu i-am trimete în ghettouri?

Revărsarea obraznică, a celei mai criminale vrăjmăşii iudaice, dela Iaşi, nu pledează oare imperativ pentru imediata încarcerare a jidanilor în lagărele de muncă?

Dr. ILIE RĂDULESCU

Porunca Vremii, anul 10, nr. 1971, 2 iulie 1941, pp. 1 şi 3.

CINCI SUTE judeo-comunişti EXECUTAŢI la IAŞI

COMUNICAT

SOVIETELE URMARESC PE TOATE CAILE SA PRODUCA ACTE DE SABOTAJ, DE DEZORDINE ŞI DE AGRESIUNE, IN SPATELE FRONTULUI.

IN ACEST SCOP, LANSEAZA DIN AVION — CU PARAŞUTELE — SPIONI ŞI AGENŢI TERORIŞTI, CARI IAU CONTACTUL CU AGENŢII REZIDENŢI DIN ŢARA ŞI CU POPULAŢIA IUDEO-COMUNISTA, PENTRU A ORGANIZA IMPREUNA ACTE DE AGRESIUNE.

CAŢIVA DIN ACEŞTI AGENŢI AU FOST PRINŞI, IAR ACTELE DE AGRESIUNE INCERCATE AU FOST SANCTIONATE.

LA IAŞI AU FOST EXECUTAŢI 500 IUDEO-COMUNIŞTI CARE TRASESERA FOCURI DE ARMA DIN CASA ASUPRA SOLDAŢILOR GERMANI ŞI ROMÂNI.

TOATE INCERCARILE CE SE VOR MAI FACE DE A TURBURA LINIŞTEA ŞI ORDINEA, VOR FI REPRIMATE PE LOC, FARA CRUŢARE.

POPULAŢIA PAŞNICA ARE DATORIA DE A DIVULGA IMEDIAT AUTORITAŢILOR LOCALE, PE TOŢI CEI SUSPECŢI ŞI PE TOŢI STRAINII, APARUŢI DE CURAND IN LOCALITATE. CINE NU DIVULGA LA TIMP PE ACEŞTI TURBURATORI AI ORDINEI ŞI SIGURANŢEI, VOR FI EXECUTAŢI IMPREUNA CU TOATA FAMILIA LOR.

Porunca Vremii, anul 10, nr. 1971, 2 iulie 1941, p. 3.

 

Anmerkung: Übersetzung der Dachzeile, des Titels und Untertitels: „SENSATIONELLE ENTLARVUNG DES JÜDISCHEN ANARCHISMUS / — Die Juden in Rumänien wurden von ihren Glaubensgenossen aus Russland vor der bolschewistischen Invasion gewarnt. Die Offensive der kommunistischen Horden sollte zwischen dem 15. und 20. Juli losbrechen. „Seid bereit, bereitet euch vor, damit wir den Sieg unserer Revolution sichern“ — / DIE JÜDISCHEN KOMMUNISTEN IN RUMÄNIEN SIND DIE AGENTEN MOSKAUS”

Der antisemitische Text stammt aus der Feder des nach dem Krieg verurteilten Kriegsverbrechers Ilie Rădulescu und ist in der rumänischen Zeitung Porunca Vremii erschienen. Er dokumentiert nicht nur die staatlich gelenkte, radikale antisemitische Propaganda des faschistischen Antonescu-Regimes unmittelbar nach dem Beginn des Krieges gegen die Sowjetunion (Unternehmen Barbarossa), sondern auch die Einstellung des Verfassers, der sämtliche Propagandaregister bedient: Die Verschwörungstheorie vom „Jüdischen Bolschewismus“, die historische Sündenbock-Zuweisung, die Rechtfertigung des Pogroms von Iași, die radikalen Forderungen nach Masseninternierung aller Juden in Konzentrations- und Arbeitslagern sowie deren Einweisung in Ghettos. Ähnliche Forderungen formulierte auch die Südostdeutsche Tageszeitung.

 #

 [4. Juli 1941. Russische Agitatoren auf rumänischem Gebiet mittels Fallschirmen abgesetzt. In Jasi wurden 500 Terroristen erschossen]

Russische Agitatoren auf rumänischem Gebiet mittels Fallschirmen abgesetzt

In Jasi wurden 500 Terroristen erschossen

Bukarest. (RB) Der Bukarester Sender gab durch Sondermeldung bekannt, daß sowjetrussische Agitatoren mittels Fallschirmen durch Sowjet-Flugzeuge auf rumänisches Gebiet abgesetzt werden, um im Rücken der Armee Sabotage- und Terrorakte im Vereine mit hiesigen Kommunisten durchzuführen. An verschiedenen Orten wurden derartige Personen bereits festgenommen.

In Jasi, wo aus Wohnungen auf deutsch-rumänisches Militär von jüdisch-kommunistischen Agitatoren geschossen wurde, sind 500 Personen hingerichtet worden.

In Hinkunft werden jene Personen, denen der Aufenthaltsort von Agitatoren bekannt ist und diesen nicht sofort anmelden, oder an Sabotage- und Terrorakten teilnehmen, samt ihren Familien hingerichtet.

Arader Zeitung, 4. Juli 1941 S. 3.

#

[4 iulie 1941. Nicolae Ilieşiu: O nouă cruciadă]

[O] nouă cruciadă

[Sosi]se anul o mie şi Europa se ve-[dea a]meninţată de păgânismul asiatic. [Imperi]ul bizantin, se svârcoleşte în con-[vulsii]le ultimelor secole. Purpura im-[perială] roasă de intrigile bizantine, de [lupte] religioase şi de mulţimea bar-[barilor] năvălitori, — se întunecă din zi [în zi]. Creştinismul, cultura europeană [se aflau în] grea răspântie.

[Atunci] se nasc cruciadele, cari au răs-[scolit] Europa, peste 200 ani. Freamătul [mistic] străbate toate neamurile Euro-[pei. Toţi] într'un gând se ridică pentru [salva]rea culturii creştine.

[Au] mers astfel milioane de oameni [spre d]eşerturile Asiei, murind pentru creşti-[nism] cu strigătul ultim: Isuse.

[Păgâ]nismul se întinde, sdrobind im-[periul] bizantin şi ameninţând Europa [întrea]gă.

[Dar] iată că în drumul pârjolului pă-[gân] se ridică armata lui Mircea — [Domnul] Ţării Româneşti. Îl opreşte la [Dună]re. Astfel se naşte, contra distru-[gători]lor de civilizaţie, — înălţătoarea [epocă] a veacului al 14, cu luptele dela [Câmpia] Mierlei, Rovine, Nicopole. Ar-[matele] lui Sigismund împăratul ger-[man] şi ale lui Mircea domnitorul ro-[mân] opresc pe turci şi apără Europa [de pie]ire.

[Au t]recut de atunci secole. Antihristul [a] ridicat iar veninosu-i cap. De peste [24 ani] biserica creştină din Rusia, e [urâtă], mai rău decât în timpul lui [Nero]. Legăturile familiei destrămate, [feme]ea retrogradată la stare de pri-[mă]vire, tot ce e sfânt şi nobil batjo-[corit]. Ignoranţa şi prostia preamărite [şi ri]dicate la rangul de dogme conducă-[toare].

[Din] astfel de cloacă, a răspândit mires-[me o]trăvitoare timp de 24 ani, asupra [Euro]pei europene.

[Dar a] sosit timpul de-a dispare. Contra [acestui] cuib de infecţie s'a pornit o nouă [crucia]dă, în asentimentul şi participarea [între]gii lumi civilizate europene.

[Şi] acum, caşi cu secole în urmă, în [frunte]a cruciadei e poporul german sub [condu]cerea marelui Führer, şi cel ro-[mân] sub conducerea providenţialului [Gener]al I. Antonescu. Frăţia de arme [germa]no-română, salvează din nou Eu-[ropa] de pericolul anarhiei.

[Prin] distrugerea bolşevismului rusesc, [se ex]tirpează din lume cuibul care alimen-[tează] anar[hia] şi desordinea. Iată pentru ce [la a]ceastă sfântă cruciadă, iau parte [toate] popoarele Europei. Spania pregă-[teşte] un corp de voluntari falangişti, [Italia] recrutează tineri cari de bună [voie vor] lupta contra bolşevicilor, ar-[mata slo]vacă a trecut frontiera pentru [a lupta] alături de armata Reichului, ţă-[rile] baltice scăpate de tirania rusească, [tri]mit fiii la sfânta cruciadă, emi-[granţi]i ruşi se constitue în detaşamente [de volu]ntari. Iar Italia, — care a sân-[gerat] în lupta contra bolşevismului şi [a scris] pagini de glorie dărâmând hi-[dra masonică] în luptele din Spania, — [e o] parte activă contra teroarei bol-[şevice].

[E un] războiu sfânt, o cruciadă la ca-[re iau] parte aproape toate popoarele [creş]tine din Europa.

[Sunt]em mândri, că armata şi poporul [român], şi acum ca şi altădată îşi are rol-[ul prin]cipal, întru apărarea culturii euro-[pene] contra distrugătorilor de neam, [biseri]că şi familie.

Nicolae Ilieşu

Dacia, anul III, nr. 66, 4 iulie 1941, p. 1.

 

Anmerkung. Aufgrund der starken Krümmung, Unschärfe und des abgeschnittenen linken Randes in der Kopie des Artikels von Ilieşiu wurden in der Transkription einige Wortanfänge und Buchstaben rekonstruiert bzw. in eckige Klammern gesetzt. Eine Straße in Temeswar trägt den Namen des Verfassers. Der Text ist in der antisemitischen und antibolschewistischen Propagandasprache („neuer Kreuzzug“) zur Rechtfertigung des Krieges gegen die Sowjetunion und der Stigmatisierung der Juden als bolschewistische Agenten, vaterlandslose Internationalisten und Feinde des rumänischen Volkes verfasst.

 

Adnotare. Deoarece copia articolului lui Ilieşiu din ziarul care a apărut sub egida „Astrei bănăţene“, la Timişoara, este deterioratată, iar unele cuvinte nu pot fi descifrate, am reconstituit textul. Părţile aproape ilizibile au fost puse între paranteze drepte. O stradă din Timişoara poartă numele autorului acestui text.

 #

[5. Juli 1941. Unter der Lupe. Eine jüdische Legion?]

Unter der Lupe

Eine jüdische Legion?

„Eine jüdische Legion gegen die Kommunisten“. Diese Gedanken-Mißgeburt, die in den Spalten des hiesigen rumänischen Blattes „Vestul“ gastliche Aufnahme fand, entstammt dem talmudistischen Nebelgehirn eines Juden, der sich Henri Bernstein nennt und sich als „Vertreter der Juden im Banat“ bezeichnet. Eine Heerschar Jehovas im vollen Pajeschschmuck will der Jude, wie aus seinem Schreiben an die Schriftleitung des Blattes hervorgeht, General Antonescu anbieten, die an der Front gegen die Kommunisten eingesetzt werden soll. Man weiß eigentlich nicht, über was man erstaunter sein soll: über den geharnischten Juden und seine Unverfrorenheit, in die Reihen der Kämpfer gegen den jüdischen Bolschewismus ausgerechnet seine Rassegenossen einzuschmuggeln, über die Naivität des Blattes, das der Verzapfung dieses üblen semitischen Gehirnsaftes bereitwillig Raum gewährt. Dem Juden Henri Bernstein muß sehr viel daran liegen, einer jüdischen Legion den Weg ins Kampfgebiet zu ebnen. Man merkt es an der raffinierten Anstrengung, dem Mißtrauen, das er in seine Kalkulation von vornherein einstellte, die Spitze dadurch zu nehmen, daß er von der „großen Masse immoralischer Elemente im Judentum“ spricht, die durch ihren „Charakter“ (wo ist da auch nur noch eine Spur von Charakter?!) zur „Notwendigkeit eines antisemitischen Kreuzzuges“ beigetragen hätten. Er täuscht Empörung vor über den verbrecherischen Ueberfall jüdischer Bolschewisten auf deutsche und rumänische Soldaten in Jassy und fordert die Ausrottung aller Kommunisten, die es im Schoße des Judentums gibt! Nach allen diesen unschuldtriefenden Beteuerungen, denen nur eine völlige Instinktlosigkeit in der Frage semitischer Hinterhältigkeit Glauben schenken kann, wartet unser Henri mit seinem Projekt einer jüdischen Legion auf. Nachdem die Armee von den Juden gesäubert worden ist, wird dieser Versuch unternommen, um die kämpfende Front vielleicht doch mit jüdischen Zersetzern spicken zu können. Zu allen Zeiten und in allen Ländern sah das Judentum seine Mission darin, die nationale Kraft der Völker auszuhöhlen. Diese Möglichkeit ist ein für allemal vorbei. Damit wird sich auch Henri Bernstein, der Rumänien mit einer antikkommunistisch getarnten jüdischen Zersetzungslegion beschenken möchte, abfinden müssen. Seinem Tätigkeitsdrang und dem Tatendurst seiner Rassegenossen kann aber abgeholfen werden. Statt einer alttestamentarischen Heerschar neuzeitliche Arbeitskolonnen mit Schaufel, Spaten und Spitzhacke — das ist die geeignetste Form, den Ueberschuß jüdischer Energien einmal auch für das Land nutzbar zu machen. Unser Henri wird bald das Privileg haben, in einer solchen Kolonne doppelt so viel zu arbeiten als jeder andere.

Südostdeutsche Tageszeitung, 68. (23.) Jg., Nr. 88, 5. Juli 1941, S. 4 (Ausgabe Banat).

#

[28. Juni 1981. William Marin: Der Jassyer Pogrom]

[28 iunie 1981. William Marin: Pogromul de la Iași]

 

Der Jassyer Pogrom EIN DUNKLES BLATT IN DER GESCHICHTE / Von Dr. William Marin Es war an einem Sonntag vor vierzig Jahren, am 29. Juni 1941, als in Jassy eine deutsche Militäreinheit, unterstützt von einzelnen rumänischen Soldaten sowie von Zivilisten mit faschistischen Überzeugungen, zumeist Mitglieder der Eisernen Garde, ein Massaker gegen wehrlose Juden entfesselte. Der Jassyer Pogrom hatte den Tod Tausender unschuldiger Menschen zur Folge. Später, beim Nürnberger Kriegsverbrecherprozess, gestand Sturmbannführer Heinz Ohlendorf, der das Einsatzkommando D befehligt hatte, seine persönliche Verantwortung für den Tod von 90 000 Opfern, darunter auch die vom Juni 1941 in Jassy. Der Jassyer Pogrom ist eines der vielen Gemetzel, die die Faschisten im Laufe des zweiten Weltkrieges gegen Juden verübten. Die Nazis sind verantwortlich für den Tod von 12 Millionen Menschen, die in Konzentrationslagern umkamen. Die Hälfte der Opfer waren Juden. Die Geschichte der Verfolgungen gegen dieses Volk ist eigenartig und gleichzeitig einmalig. Besiegt von den Römern, wurde Israel, ein kleines Volk, vor ungefähr 2000 Jahren aus seiner Heimat vertrieben und gleichsam wie Spreu „vom Winde verweht“ unter alle Völker der Erde. Es hat aber nie aufgehört, seine kulturelle und nationale Eigenart zu bewahren. Der bekannte englische Historiker Arnold Toynbee kommentierte diese Tatsache mit den Worten: „Wie für ein langes Leben, so leben die Juden weiter — das gleiche, eigentümliche Volk — heute noch, lange Jahrhunderte, nachdem die Phönizier und die Philister ihre Identität verloren haben, ihre alten syrischen Nachbarn sind in den Schmelztiegel geraten und neu geprägt worden, mit neuen Bildern und Aufschriften, während Israel sich diesem Prozess gegenüber als unempfindlich erwiesen hat...“ Wie erklärt sich aber der furchtbare Leidensweg der Juden, der Hass, mit dem sie gleich nach der Zerstörung ihres Staates noch im Altertum verfolgt wurden? Schon vor 2000 Jahren verfasste der jüdische Gelehrte Josephus Flavius gegen die Verleumdungen des Griechen Appion eine Streitschrift. Die giftigen Angriffe des Griechen gründeten auf der Tatsache, dass die Juden als einziges unter den von Alexander dem Grossen unterworfenen Völkern sich nicht hellenisieren liess. Ebenso weigerten sie sich auch den römischen Göttern zu dienen, obwohl die christliche Religion in Israel ins Leben gerufen wurde und die meisten Apostel Juden waren, blieb das Volk seiner alten Religion treu. Gegen die Juden wurde die ungerechtfertigte Anschuldigung der „Christusmörder“ formuliert und nachher eine hasserfüllte christliche Straftheologie entwickelt. So entstand der blutrünstige christliche Antisemitismus. Im ganzen Mittelalter sah man im Hassen und Töten der „Christusmörder“ ein gottgefälliges Werk. Insbesondere die Kreuzfahrer, die in den „heiligen Krieg“ zogen, verübten unzählige Massaker gegen die Juden. Tausende und Tausende von Juden wurden auf den Scheiterhaufen der Inquisition verbrannt, weil sie nicht bereit waren, sich zu bekehren. Nach zuverlässigen Schätzungen von Historikern wurden vom frühen Mittelalter bis zum Jahre 1932 mehr als sieben Millionen Juden in Europa getötet. Der moderne faschistische Antisemitismus ist nur eine Fortsetzung des von der Kirche jahrhundertelang verbreiteten Judenhasses. Diese tief eingewurzelten Vorurteile nutzten Hitler, Horthy, Antonescu, Horia Sima und andere Faschistenführer für ihre politischen Zwecke. Obwohl auch in Rumänien ultrareaktionäre Politiker, wie der Jassyer Professor A. C. Cuza und sein Jünger Corneliu Zelea Codreanu (der später die „Eiserne Garde“ gründete) den Antisemitismus mit allen Mitteln propagierten, konnten sie dennoch das Volk nie für eine Ausrottung der Juden gewinnen. Als die Mitglieder der „Eisernen Garde“ im Januar 1941 in Bukarest ein Pogrom organisierten, wurde diese Ruchlosigkeit von der öffentlichen Meinung scharf verurteilt. Auch während des Pogroms in Jassy gab es viele Solidaritätsbekundungen seitens der rumänischen Bevölkerung den verfolgten Juden gegenüber. Als dann im Laufe des Jahres 1942 die Nazis unter der Führung von Adolf Eichmann die massenhafte Ausrottung der Juden durch Vergasung in den Konzentrationslagern begannen, unterstützte Rumänien diese Tätigkeit nicht. Im Laufe des Monats August 1942 beklagte sich Eichmann, „dass die rumänische Seite ihm Schwierigkeiten bereitet.“ Anfangs verzögerte Antonescu die Deportierung der rumänischen Juden nach Polen in die Todeslager, und erklärte nachher klipp und klar, dass er gegen eine solche Lösung sei. Die Deportierung hätte mit den Temeswärer und Arader Juden im September 1942 beginnen sollen, aber kein einziger Zug mit rumänischen Juden ging nach Polen ab. Statt solch einer unmenschlichen „Lösung“ sprach sich General Antonescu für die Aussiedlung der Juden nach Palästina aus. Diese Aktion begann trotz Hitlers Einwände noch im Laufe des Jahres 1942 und wurde in den nächsten Jahren fortgesetzt. Auch viele polnische, ungarische, slowakische Juden konnten damals durch Rumänien nach Palästina auswandern und so ihr Leben retten. Als 1943 der Aussenminister des Dritten Reiches Joachim von Ribbentrop beim rumänischen Vizepräsidenten der Regierung, Mihai Antonescu, vorstellig wurde und verlangte, Rumänien solle die Auswanderung der Juden nach Palästina nicht erlauben, um die Araber nicht zu beunruhigen, antwortete ihm dieser: „Ich habe schon Herren von Killinger (der deutsche Gesandte in Bukarest — W. M.) gesagt, dass die rumänische Regierung die Juden nicht tötet und nicht gewillt ist, das jüdische Problem durch Ausrottung zu lösen; dass es für die Aussiedlung sei, und ich bitte Herrn von Ribbentrop, wenn er die Gefühle der Araber berücksichtigt, so soll er auch die der Rumänen in Betracht ziehen“ (zitiert nach A. Kareţki, M. Covaci, Zile însângerate la Iaşi, 28-30 iunie 1941, Editura politică, Bukarest, 1978, S. 110). Auf diese Weise konnten in Rumänien die meisten Juden die finstere faschistische Diktatur überleben. Die humanen Gefühle des rumänischen Volkes waren stärker als der sture Fanatismus der Nazis und der Eisengardisten. Der Sieg der antifaschistischen und antiimperialistischen Revolution der sozialen und nationalen Befreiung am 23. August 1944 brachte für das rumänische Volk und die mitwohnenden Nationalitäten eine neue Epoche. Das nationale Problem wurde auf demokratischer Basis gelöst, durch den Weg zum Sozialismus wurden Ausbeutung und Diskrimination ein Ende bereitet. Heute leben alle Bürger unserer Heimat brüderlich zusammen, jeder respektiert die nationale Eigenart des anderen. Nationalismus und Antisemitismus werden im sozialistischen Rumänien nicht geduldet, sondern bekämpft. NBZ, XXV. Jg. Nr. 5771, 28. Juni 1981, S. 4.

Pogromul de la Iași O PAGINĂ NEAGRĂ ÎN ISTORIE / De Dr. William Marin   Se întâmpla într-o duminică de acum patruzeci de ani, pe 29 iunie 1941, când o unitate militară germană din Iași, sprijinită de câțiva soldați români, precum și de civili cu convingeri fasciste, majoritatea membri ai Gărzii de Fier, a declanșat un masacru împotriva evreilor lipsiți de apărare. Pogromul de la Iași a avut ca urmare moartea a mii de oameni nevinovați. Mai târziu, în timpul Procesului Crimelor de Război de la Nürnberg, Sturmbannführer-ul Heinz Ohlendorf, care comandase Einsatzkommando D, și-a recunoscut responsabilitatea personală pentru moartea a 90.000 de victime, inclusiv a celor din iunie 1941 de la Iași. Pogromul de la Iași este unul dintre multele masacre pe care fasciștii le-au comis împotriva evreilor în cursul Celui de-al Doilea Război Mondial. Naziștii sunt responsabili pentru moartea a 12 milioane de oameni care au pierit în lagărele de concentrare. Jumătate dintre victime au fost evrei. Istoria persecuțiilor împotriva acestui popor este aparte și, în același timp, unică. Înfrânt de romani, Israelul, un popor mic, a fost alungat din patria sa în urmă cu aproximativ 2000 de ani și împrăștiat ca pleava „luată de vânt” printre toate popoarele pământului. Cu toate acestea, nu a încetat niciodată să își păstreze identitatea culturală și națională. Cunoscutul istoric englez Arnold Toynbee a comentat acest fapt prin cuvintele: „Ca pentru o viață lungă, așa trăiesc evreii mai departe — același popor deosebit — și astăzi, la multe secole după ce fenicienii și filistenii și-au pierdut identitatea, vechii lor vecini sirieni au intrat în creuzet și au fost reformulați, cu noi imagini și inscripții, în timp ce Israelul s-a dovedit a fi imun în fața acestui proces...” Cum se explică însă drumul teribil de suferință al evreilor, ura cu care au fost persecutați încă din antichitate, imediat după distrugerea statului lor? Deja în urmă cu 2000 de ani, învățatul evreu Josephus Flavius a redactat o scriere polemică împotriva calomniilor grecului Apion. Atacurile veninoase ale grecului se bazau pe faptul că evreii au fost singurii, dintre popoarele supuse de Alexandru cel Mare, care nu s-au lăsat elenizați. De asemenea, ei au refuzat să se închine zeilor romani; deși religia creștină a luat ființă în Israel și majoritatea apostolilor au fost evrei, poporul a rămas fidel vechii sale religii. Împotriva evreilor a fost formulată acuzația nedreaptă de „ucigași ai lui Cristos”, iar ulterior s-a dezvoltat o teologie penală creștină plină de ură. Astfel a luat naștere antisemitismul creștin sângeros. În tot Evul Mediu, urârea și uciderea „ucigașilor lui Cristos” erau privite ca o fapta plăcută lui Dumnezeu. În special cruciații, care porniseră în „războiul sfânt”, au comis nenumărate masacre împotriva evreilor. Mii și mii de evrei au fost arși pe rugurile Inchiziției pentru că nu erau pregătiți să se convertească. Conform unor estimări de încredere ale istoricilor, din Evul Mediu timpuriu și până în anul 1932, peste șapte milioane de evrei au fost uciși în Europa. Antisemitismul fascist modern este doar o continuare a urii împotriva evreilor, propagată timp de secole de către Biserică. Aceste prejudecăți adânc înrădăcinate au fost folosite de Hitler, Horthy, Antonescu, Horia Sima și alți lideri fasciști în scopurile lor politice. Deși și în România politicieni ultrareacționari, precum profesorul ieșean A. C. Cuza și discipolul său Corneliu Zelea Codreanu (cel care a fondat mai târziu „Garda de Fier”), au propagat antisemitismul prin toate mijloacele, ei nu au reușit totuși niciodată să câștige poporul pentru o exterminare a evreilor. Atunci când membrii „Gărzii de Fier” au organizat un pogrom la București în ianuarie 1941, această ticăloșie a fost condamnată cu fermitate de opinia publică. De asemenea, în timpul pogromului de la Iași, au existat multe manifestări de solidaritate din partea populației române față de evreii persecutați. Când, în cursul anului 1942, naziștii, sub conducerea lui Adolf Eichmann, au început exterminarea în masă a evreilor prin gazare în lagărele de concentrare, România nu a sprijinit această activitate. În cursul lunii august 1942, Eichmann se plângea „că partea română îi creează dificultăți”. La început, Antonescu a amânat deportarea evreilor români în Polonia, în lagărele morții, iar ulterior a declarat clar și răspicat că se opune unei astfel de soluții. Deportarea ar fi trebuit să înceapă cu evreii din Timișoara și Arad în septembrie 1942, însă niciun tren cu evrei români nu a plecat spre Polonia. În locul unei asemenea „soluții” inumane, generalul Antonescu s-a pronunțat pentru emigrarea evreilor în Palestina. Această acțiune a început, în ciuda obiecțiilor lui Hitler, încă în cursul anului 1942 și a continuat în următorii ani. De asemenea, mulți evrei polonezi, unguri și slovaci au putut emigra atunci prin România către Palestina, salvându-și astfel viața. Când, în 1943, ministrul de externe al Celui de-al Treilea Reich, Joachim von Ribbentrop, s-a prezentat la vicepreședintele guvernului român, Mihai Antonescu, și a cerut ca România să nu permită emigrarea evreilor în Palestina pentru a nu-i îngrijora pe arabi, acesta din urmă i-a răspuns: „I-am spus deja domnului von Killinger (trimisul german la București — W. M.) că guvernul român nu îi ucide pe evrei și nu este dispus să rezolve problema evreiască prin exterminare; că este în favoarea emigrării și îl rog pe domnul von Ribbentrop, dacă ține cont de sentimentele arabilor, să le ia în considerare și pe cele ale românilor” (citat după A. Kareţki, M. Covaci, Zile însângerate la Iaşi, 28-30 iunie 1941, Editura Politică, București, 1978, p. 110). În acest fel, majoritatea evreilor din România au putut supraviețui obscurei dictaturi fasciste. Sentimentele umane ale poporului român au fost mai puternice decât fanatismul rigid al naziștilor și al gardiștilor. Victoria revoluției antifasciste și antiimperialiste de eliberare socială și națională de la 23 august 1944 a adus o nouă epocă pentru poporul român și naționalitățile conlocuitoare. Problema națională a fost rezolvată pe o bază democratică, iar prin calea către socialism s-a pus capăt exploatării și discriminării. Astăzi, toți cetățenii patriei noastre trăiesc în frăție, fiecare respectând specificul național al celuilalt. Naționalismul și antisemitismul nu sunt tolerate în România socialistă, ci sunt combătute. Neue Banater Zeitung, anul XXV, nr. 5771, 28 iunie 1981, p. 4.  ------------------------------  (Notă: Textul – într-o traducere automată - reflectă perspectiva istoriografică oficială din România perioadei naţional-comunist-ceauşiste).

 

Weitere Beiträge / Alte articole despre pogrom

80 Jahre seit dem Pogrom von Jassy / 80 de ani de la Pogromul din Iaşi: in: Halbjahresschrift – hjs-online, News 2021

 

+++Top+++

 

***

 

***

Vergessene Texte - Texte uitate  

14.6. 2026

Mioriţa

[25. Oktober 1925. Robert Reiter: Das Lämmchen. Dachzeile: Dichtung und Welt]

Das Lämmchen 

(Rumänisches Volkslied)

Vom Gebirgsgefilde

Kamen in das milde

Tal drei Lämmerherden,

Kamen aus Gottes Gärten.

Mit den Lämmerherden

Kamen auch drei Hirten.

Einer war aus Moldau,

Einer Ungureaner,

Einer war Vrantschaner.

Jener Ungureaner

Hielt mit dem Vrantschaner

Rat in einemfort,

Denn an dunklem Ort,

Wenn die Sonne gesunken,

Blumen den Tau getrunken,

Reichen Moldauer Hirten

Wollten sie erwürgen.

Schöner war seine Herde,

Hatt’ auch kluge Pferde,

Lämmer hatt’ er runde,

Starke, treue Hunde.

Aber ein weichgelocktes

Lämmchen trauert, nichts lockt es,

Frißt nichts seit drei Tagen,

Blöckt als wollt’ es was sagen,

Rührt das Gras nicht an.

— Lämmchen, lockiges Tier,

Rotgöschchen, teuer mir,

Frißt nichts seit drei Tagen,

Willst mir stets was sagen!

Ist dir’s Gras zu trocken,

Lämmchen mit weichen Locken,

Oder bist du krank?

— Herr, mein guter Herr,

Treib die Herde gleich

In das schwarze Gesträuch.

Grün sind dort die Matten,

Kühl ist auch der Schatten.

Herre, aus gutem Grund

Wähl dir einen Hund,

Stärkeren als die andern,

Treu mit dir zu wandern;

Wenn die Sonne gesunken,

Blumen den Tau getrunken,

Ungureaner und Vrantschaner

Wollen dich ermorden!

— Lämmchen, zu Wunder geworden,

Lämmchen mit langer Woll’,

Wenn ich sterben werde

In dem Gras der Erde,

Sage dem Vrantschaner,

Sag dem Ungureaner,

Will mein Grab gegraben

In der Hürde haben,

Bei den Lämmerlein

Will ich immer sein.

Bei den treuen Hunden:

So will ich liegen unten.

Sprich mit ihnen deswegen.

Aber aufs Grab mir legen

Sollst eine Flöte von Holz,

Süß ist das Lied und stolz!

Eine Flöte von Knochen,

Schluchzt wie ein Herz gebrochen!

Eine Flöte von Flieder,

Feurig sind die Lieder!

Wenn die Winde gehn,

Durch die Flöten wehn,

Werden meine kleinen

Lämmer mich beweinen,

Bittere Tränen weinen!

Aber von dem Mord

Sage ja kein Wort,

Sag, ich wurde getraut

Mit der himmlischen Braut,

Einem Königsmädel:

Sage ihnen allen,

Sternlein ist gefallen

Bei dem Hochzeitsfeste,

Unsre Hochzeitsgäste

Waren Platanen und Fichten,

Unsern Kranz, den lichten,

Hielten Sonne und Mond,

Berge die Priester waren,

Vögel, singende Scharen,

Kamen aus Himmelsferne.

Fackeln waren die Sterne!

Sollte aber kommen

Her mit guten, frommen

Augen ein Mütterlein,

Das von Wolle ein’

Gürtel sich gewebt

Und vor Tränen bebt:

„Lämmchen, sag, wer kannte,

Lämmchen, hierzulande

Meinen Hirtensohn?

Feiner wie’s Ringlein war er,

Edelstein, ein rarer,

Seine Wangen waren

Wie der Milch ihr Schaum,

Schnurrbärtchen, glaubte man, wäre

Eine Weizenähre,

Flatternd das schöne Haar

Rabengefieder war

Und die Augen genau

Brombeerblau“ ...

Lämmchen, mein treues, erbarmen

Sollst du dich der armen,

Sag ihr alles klar,

Sag ihr, ich wurde getraut

Mit der fürstlichen Braut

In paradiesischem Garten.

Lämmchen, teures Lämmchen,

Mütterlein darf’s nicht wissen,

Daß ein Stern hat müssen

Fallen beim Hochzeitsfeste,

Daß die Hochzeitsgäste

Waren Platanen und Fichten,

Berge die Priester waren,

Vögel, singende Scharen,

Kamen aus Himmelsferne,

Fackeln waren die Sterne!

Uebertragung von Robert Reiter.

Prager Presse, 5. Jg., Nr. 292, 25. Oktober 1925 („Dichtung und Welt”. Beilage zur „Prager Presse”, Nr. 43, 1925), S. I. 

*

[5. Januar 1928. Franz Xaver Kappus: „Die Gartenlaube“ im Banat. Dachzeile: Was „Die Gartenlaube“ meiner Kindheit war]

„Die Gartenlaube“ im Banat

Von Franz Xaver Kappus

Anno 1892 war's — da sagte mein guter, heute bald achtzigjähriger Vater: „Wir werden die ‚Gartenlaube‘ nicht aufgeben.“ Das war nun bei Gott kein großes, schicksalsentscheidendes Wort, aber ich hellhöriger Knirps freute mich unbändig darüber. Mit allen Mitteln wurde damals meine ehedem deutsche Geburtsstadt Temesvar madjarisiert, und das bedeutete innerhalb und außerhalb der Schule harten Zwang für mich. „Gartenlaube“ hingegen — darin lag der Inbegriff trotziger Selbstbestimmung. Das trug über die rot-weiß-grünen Grenzpfähle des ungarischen Vaterlandes hinaus, das lockte, überraschte und beglückte und war jede Woche ein neuer Akkord aus der Welt der Erwachsenen, nach der mein heißes Knabenherz ungeduldig pochte.

Kein Wunder, daß ich schaute und las, las und schaute. Zu herrlich war ja auch, was sich in den Heften mit den anheimelnden gelben Umschlägen alles fand. Erst hatten es mir die Reproduktionen bekannter Meister und die zierlichen Randleisten und Schlußstücke angetan. Stunde um Stunde verbrachte ich damit, meine Lieblingsstücke mit Stift und Pauspapier nachzuzeichnen, wollte ich doch damals dereinst ein schrecklich berühmter Maler werden. Wie viele meiner Altersgenossen mochten gleich mir erste künstlerische Anregungen aus jenen sauber bedruckten Blättern empfangen haben? Aber schon ging mir auch der Sinn für die belehrenden und unterhaltenden Aufsätze auf, die die „Gartenlaube“ in reicher Fülle brachte. Da öffneten sich Ausblicke in fremde Erdteile, da entschleierten Meeresgrund und gestirnter Himmel ihre Wunder, da langte die Technik in die Möglichkeiten der Zukunft hinein. Und dann — die Gedichte, Geschichten, Novellen und Romane . . . Noch heute danke ich's meinen Eltern, daß sie dem später Zwölf- und Dreizehnjährigen niemals zu lesen verwehrten, was er wollte. Denn ob „verstanden“ oder nicht: diese Novellen und Romane setzten meine Einbildungskraft ebenso gewaltig in Schwung wie die Aufsätze mit strengem Wirklichkeitsgehalt. Ohne daß ich es merkte, formten sich aus dem vielgestaltigen Lesestoff, den die „Gartenlaube“ bot, die ersten Umrisse eines Weltbildes in mir, tatsachennah auf der einen und romantisch bewegt auf der anderen Seite. So verstand es sich beinahe von selbst, daß ich selber zur Feder griff und in meine kindlich ungelenken Gedichte und Geschichten verwob, was mir die geliebten gelben Hefte an exakter Weisheit, erdichteten Geschehnissen und holden Phantastereien vermittelt hatten.

Und so wurde vielleicht auch zu der Mischung von lebensechter Wirklichkeit und abenteuerlicher Besonderheit, die meine späteren wirklichen Bücher kennzeichnet, der allererste Anstoß gegeben.

Viele Jahre sind darüber hinwegegangen. Aber der warme, befruchtende Klang, der die „Gartenlaube“ meiner Kindheit war, wird auch jetzt immer wieder lebendig, wenn der Weg mich dann und wann in meine Geburtsstadt führt. Indessen ist Temesvar mit dem halben schwäbischen Banat Rumänien zugefallen — doch im Hause meiner nun greisen Eltern hat sich kaum etwas geändert. Da stehen die lieben, alten Möbel von einst, da grüßen dieselben vertrauten Bilder aus ihren verblaßten Rahmen, und da wuchten übereinandergeschichtet die gebundenen Jahrgänge der „Gartenlaube“ auf dem Bücherregal. Nicht selten ereignet es sich da in einem Augenblick des Schweigens, daß eines von uns nach den braunen, goldverzierten Bänden greift und die zerlesenen Blätter sachte zu wenden beginnt, leise lächelnd, ohne ein Wort, mit nickendem Atemholen dann und wann. Und da weiß ich es und fühle es deutlicher als jemals: Was immer man auch in die Seele des Kindes hineingeheimnist — immer sind es die gradlinigen, einfachen und artgegebenen Eindrücke erster Jugendzeit, die als stärkste Kräfte am Lebenswerk eines Menschen bauen.

Die Gartenlaube, Nr. 1, 5. Januar 1928, S. 23.

Anm. Das Heft enthält mehrere Beiträge, die dem 75. Geburtstag des 1853 von Ernst Keil in Leipzig gegründeten „Illustrierten Familienblatts“ gewidmet sind. Siehe dazu auch die unter der Dachzeile „Fünfundsiebzig Jahre“ abgedruckten Texte. Mehr zu Kappus hier, hier  und hier. 

*

19. 5. 2026

[4. März 1939. Alfred Margul-Sperber: Der Gelbe]

Alfred Margul-Sperber

Der Gelbe

            für Lotar Rădăceanu ^*)

Gelb ist das Maiskorn, das man auf unseren Feldern fechst.

Gelb ist die arme Scholle, auf der das Brot uns wächst.

Gelb ist der reife Kürbis im leeren Sommerland;

und unser Totengräber ward nur der „Gelbe“ genannt.

Sein Haar war dünn und flächsern, sein Antlitz fahl und fremd,

er trug den Lehm der Gräber ewig auf Kleidern und Hemd,

er hopste den Leichenzügen mit der scheppernden Büchse voran,

und plärrte mit den Weibern, wenn die Bestattung begann.

Und war die Zeit gekommen, daß man den Toten barg,

so schaufelte er wie besessen die Erde über den Sarg.

Dann zog er linkisch die Mütze und murmelte allerlei;

die Leute gaben ihm reichlich, es war auch Segen dabei.

Er strolchte zwischen den Gräbern herum den langen Tag,

oft hörten die Hirten am Hügel, wie er zu den Toten sprach;

und Tage gab's, wo er jedem schon aus dem Wege wich —

war er ein Narr? Ein Behexter? Die Bauern bekreuzten sich.

Er ging bei Morgengrauen und kam erst spät nach Haus.

Bei seinem Weibe gingen die Männer ein und aus.

Wie sollte sie auch anders? Er kam und aß wie ein Tier,

und sprach kein Wort und lag dann wie ein Klumpen Erde bei ihr.

Einst kam er zeitig nach Hause, da fand er mancherlei:

stand Essen auf dem Tische und Schnaps war auch dabei,

sein Weib saß breit bei Tische und Einer war bei ihr:

das war der gestrenge Herr Förster vom herrschaftlichen Revier.

Der fuhr aus seinem Dusel und schrie: „Du Dreckgesicht,

was machst du große Augen, erkennst du mich denn nicht?

Wir feiern heute Hochzeit, du bist der Ehrengast,

jetzt friß und trink und zeige, daß du Manieren hast!“

Der Gelbe nahm die Flasche und trank sie bis zum Grund;

es lag ein schiefes Lächeln um seinen breiten Mund.

Doch jener gröhlte: „Weiter! Wo bleibt der Tanz beim Fest?

Ein schöner Gast mir, der sich zum Tanz erst bitten läßt!

He, streck' die faulen Knochen!“ Der hob das Bein und sprang

und hopste einen Tanzschritt, so gut er ihm gelang,

und walzte durch die Stube und wirbelte herum —

im Bett die Beiden wälzten und lachten sich fast krumm.

Und immer wilder raste sein Tanz mit Sprung und Lauf,

er schlug sich auf die Schenkel und stampfte dröhnend auf.

Die Beiden dort im Bette, die lachten längst nicht mehr,

sie lagen schon erschlagen vom Rausch und schnarchten schwer.

Die Stunden krochen wie Spinnen um seinen grausen Tanz,

schon dämmerte in den Fenstern der fahle Morgenglanz.

Die Lampe am Ofen blakte und ging auf einmal aus —

da hielt er plötzlich inne und lauschte durch das Haus.

Er lauschte zum Bette hinüber, dort war es seltsam still,

und plötzlich war er wie Einer, der sich besinnen will —

er legte den Finger zum Munde und sprach in den Morgen hinein:

„Pst, die sind nun gestorben und müssen begraben sein!“

Auf seinem Rücken trug er sie schwer zur Türe hinaus

und bettete sie behutsam auf's spärliche Gras vor dem Haus,

und schleppte aus dem Gerümpel der Scheuer den Schubkarren hervor,

und lud sie darauf querüber und führte sie aus dem Tor.

Sie waren aus ihrem Rausche noch immer nicht erwacht:

stark war das Poltern des Karrens, doch stärker des Schnapses Macht.

Im kühlen Frühwind blähten sich prall die Hemden auf,

und durch die Morgenstille kreischte das Rad im Lauf.

Weit war der Weg zum Friedhof, und seine Last war schwer,

doch lustig hopste der Gelbe hinter dem Karren her.

Das war ein feines Begräbnis in morgenfrischer Zeit!

Nur daß die scheppernde Büchse hier fehlte, tat ihm fast leid.

Und noch der steile Hügel: dann war das Ziel erreicht.

Droben am Morgenhimmel zogen die Wolken so leicht.

Vor einem halbgeschaufelten Grabe machte er Halt —

o, das Gesicht seines Weibes, wie war das heut häßlich und alt!

Zu unterst kam der gestrenge Herr, der ihn tanzen hieß,

er beugte sich tief in die Grube, eh' er ihn fallen ließ;

und etwas höher gebettet, folgte das Weib ihm nach:

so wußte er sie in der Nähe, wenn er mit den Toten sprach.

Er stand und holte Atem, und murmelte allerlei,

und plärrte eine Weise als Totenlitanei;

[Dann kam ihm das alte Grauen, das ihm nie Ruhe gab,

Und er schaufelte wie ein Besessner die gelbe Erde ins Grab.

Und zwischen den fallenden Schollen, als er so werkend stand,

Siehe, da hob aus der Erde sich eine weiße Hand.

Da ließ er den Spaten sinken und sah verwundert hin:

„Ei, blühn auf dem Grab schon Blumen, bevor ich zu Ende bin?

Er steckte den schwarzen Spaten tief in den gelben Grund:

Es lag ein schiefes Lächeln um seinen breiten Mund.

Dann zog er verlegen die Mütze und hielt sie hin vor sich stumm

Und sah sich mit leeren Augen bettelnd im Kreise um.]

Cernăuţi Morgenblatt. Gazeta dimineţii, Anul 22, Nr. 6096, 4 martie 1939, p. 6. [Ursprünglicher Zeitungsname: Czernowitzer Morgenblatt; erscheint aufgrund der 1938 eingeführten, nationalistischen Sprachgesetze unter dem rumänisierten Namen: Cernăuţi Morgenblatt/Gazeta dimineţii. Weitere Beispiele in: Blut und Boden 4 - Sînge şi glie 4. ].

Eine vollständige Fassung des Gedichtes, jedoch ohne die Widmung, veröffentlichte Margul-Sperber in dem Band: Alfred Margul-Sperber: Aus der Vorgeschichte. Mythen, Mären, Moritaten, Literaturverlag, Bukarest 1966, S. 149-155. Die fehlenden Zeilen aus der im Morgenblatt veröffentlichten Fassung fügen wir in eckigen Klammern hinzu. 

^*) Lothar (oder Lotar) Rădăceanu (Lothar Würtzler bzw. Würzel oder Wurzer; 1899–1955) war ein in der Bukowina, in Radautz (Rădăuți), geborener rumäniendeutscher Politiker, Journalist, Literaturkritiker und sozialdemokratischer Theoretiker. Er veröffentlichte in den avantgardistischen Blättern der Czernowitzer Literaturszene und in internationalen, sozialdemokratischen Publikationen. In Bukarest gehörte er zu den führenden Köpfen der Sozialdemokratischen Partei. Nach dem Sturz des faschistischen Antonescu-Regimes, am 23. August 1944, bekleidete er wichtige Partei- und Regierungsämter. Er war Arbeitsminister (1944–1952) und zeitweise Bildungsminister (1947–1948). Als Vertreter des linken Flügels der Sozialdemokraten plädierte er für den Zusammenschluss seiner Partei mit der Kommunistischen Partei. Aus der Zwangsfusion entstand 1948 die Rumänische Arbeiterpartei (RAP) - Partidul Muncitoresc Român - PMR. Rădăceanu war Mitglied des Politbüros und des Zentralkomitees der RAP sowie Parlamentsabgeordneter. Gleichzeitig lehrte er als Professor an der Universität Bukarest und war Mitglied der Rumänischen Akademie. Er starb 1955 während einer offiziellen Auslandsreise in Helsinki.

*

11.5. 2026

În urmă cu 125 de ani s-a născut poeta Rose Ausländer

Vor 125 Jahren wurde Rose Ausländer geboren

(ROSE AUSLÄNDER, CERNĂUŢI/ CZERNOWITZ, 11. 5. 1901-DÜSSELDORF, 3. 1. 1988)

[5. Dezember 1937. Alfred Margul-Sperber: Auf der Brücke]

Auf der Brücke 

          Für Rose Ausländer

Sang die Nixe zu dem müden Manne,  

den zum Wasser seine Not getrieben:  

„Kannst du nicht die schöne Erde lieben,  

sag, warum entfliehst du ihrem Banne?  

Aus der bunten Tausendfalt des Lebens  

willst du in den trüben Schein der Feuchte,  

daß der blaue Tag dir nicht mehr leuchte?  

Suchst den Frieden, und du suchst vergebens!  

Ach, vom Dämmerlicht in unsren Reichen  

welkt dein Leib, und deine Augen sterben,  

nie wird dich ein warmer Arm umwerben,  

nie ein heller Laut dein Ohr erreichen!  

Sieh, dem Wasser ist nicht Hast gegeben,  

nur die Erde weiß von Ruh’ und Schweigen!  

Wasser rauschen, fallen oder steigen,  

und wir bangen oft nach eurem Leben!  

Nur als Abbild ahnen wir von ferne  

weiße Wolken duftgeschwellt und leise,  

große Vögel auf der Wanderreise,  

und den holden Glanz der tausend Sterne!  

Wenn der Lenz die Erde hält umfangen  

und sie glühend küßt, daß sie erblühe,  

dampfen Wälder in den Brand der Frühe  

und der Tag hat rosenrote Wangen!  

Wie wir uns nach euren Nächten sehnen!  

Wenn im Wiesental die Nebel brauen,  

muß euch schimmernder der Mond erblauen,  

und sein Licht tropft langsamer als Tränen!  

Sahst du nie die Nixe bleich im Sande,  

wenn vor Nacht die schwarzen Schleier sinken,  

sehnsuchtsvoll dem späten Fischer winken,  

der die Netze einsam flickt am Strande?  

Ach, sie liegt und trinkt in langen Zügen  

bittern Duft der fernen Tannenwälder  

und den Grillenlaut der dunklen Felder,  

und der Menschenstimmen stilles Trügen . . .  

Wie wir dieses starre Wasser hassen,  

wenn die Stimme lockt der starken Rufer!  

Fandst du niemals weißen Schaum am Ufer?  

Nixen sterben, die ihr Reich verlassen! . . .“  

Also sang das Wasserweib im Schweben  

auf der Flut, und der dort dunkel lehnte  

an die Brücke und den Tod ersehnte,  

faßte sich und ging zurück ins Leben.

Alfred Margul-Sperber

CMB, 20. Jg.,  Nr. 5779, 5. Dezember 1937, S. 6.

*

Neue Bücher - Cărţi noi 

22.5. 2026

Hausleitner, Mariana: Bukowina. Eine europäische Vielvölkerregion. Herausgegeben vom Deutschen Kulturforum östliches Europa. Potsdamer Bibliothek östliches Europa – Geschichte, Potsdam 2026. 

Siehe auch: Neue Bücher

*

+ + + Aktualisiert - Zoltán Franyó - actualizat + + +

#

2. 6. 2026

Aktualisiert und ergänzt - Actualizat și completat 

Kriegsverbrecher - criminali de război

Hermann Schlandt und die Kronstädter Zeitung / Hermann Schlandt şi ziarul Kronstädter Zeitung

Siehe laufende Zahl 13 in der Liste mit den als Kriegsverbrecher beschuldigten Personen

A se vedea poziția 13 din tabelul cu persoanele învinuite de crime de război. Neu!Nou!  

24. Juni 1941. Andreas Schmidt: Aufruf - An die Deutsche Volksgruppe in Rumänien / 24 iunie 1941. Andreas Schmidt: Chemare – Către Grupul Etnic German din România

26. März 1946. Haftbefehl erlassen vom Hauptankläger des Volksgerichtshofes aus Klausenburg, Eugen Man / 26 martie 1946. Mandat de arestare emis de acuzorul public şef al Tribunalului Poporului din Cluj, Eugen Man

Auswahl von NS-Beiträgen von Walter May / Din publicistica nazistă a lui Walter May

"Mediascher Zeitung", "Arader Zeitung"

Auswahl von NS-Beiträgen von Otto Ließ / Din publicistica nazistă a lui Otto Liess [Ließ] 

Siehe laufende Zahl 20 in der Liste mit den als Kriegsverbrecher beschuldigten Personen

A se vedea poziția 20 din tabelul cu persoanele învinuite de crime de război.

11. April 1941. Otto Ließ: Der Osten im Aufbau / 11 aprilie 1941.  Otto Ließ: Estul în reconstrucție

#

17.4. 2026

Aktualisiert und ergänzt - Actualizat și completat 

Blut und Boden 3 - Sînge şi glie 3 

1939. Gerda Mieß: Heimkehr

3. Dezember 1943. Gemeinsame Front auch im Geistigen / 3 decembrie 1943. Front comun și în plan spiritual  

Bernhard Capesius: Deutsch-rumänische Verständigung durch die Dichtung von heute, 1938 und 1940

Biografie: Bernhard Capesius  (1889-1981)

***

30.4. 2026

Răzvan Filip, Bianca Felseghi: „Palantir de România”. Trecutul neolegionar al antreprenorului care vinde „AI suveran” pentru SRI, SPP și MApN, PressONE, 29.4. 2026

***

29. 4. 2026

Un „grup de intelectuali clujeni” și „despăducherea României”

Clarificări necesare

 

Aflăm din presa locală că „intelectualii clujeni se opun eliminării numelui lui Octavian Goga din spațiul public” (https://ziarulfaclia.ro/un-atentat-la-identitatea-nationala-intelectualii-clujeni-se-opun-eliminarii-numelui-lui-octavian-goga-din-spatiul-public/).

Câteva clarificări sunt necesare:

   În Declarația de la Cluj se afirmă că „a pedepsi un astfel de om ni se pare o greșeală impardonabilă, pe care nici ideologii sovietizării nu au comis-o”. În fapt, protestul  își propune să salveze construcția memoriei publice a poetului Octavian Goga, materializată prin busturi, denumiri de străzi, instituții publice etc. Altminteri pe Goga nu îl mai poate nimeni pedepsi sau salva, el este decedat de 88 de ani.

Dar, cu rațiune și bun simț, să ne întoarcem la realitatea zilelor noastre. În decembrie 2025 a fost promulgată de președintele țării legea care modifică OUG nr. 31/2002. Între altele, art. 5 a fost completat și sună astfel: „Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea unor drepturi”. Mai pe înțelesul celor de la Cluj, a promova în spațiul public memoria unor persoane care, într-un moment sau altul al vieții lor, s-au încadrat într-una din situațiile prevăzute la art. 5, reprezintă o faptă penală, deci interzisă.

Or, Octavian Goga a înființat alături de A.C. Cuza, în 1935, Partidul Național Creștin rămânând președintele lui până la moarte. Partidul Național Creștin a fost un partid de extremă dreaptă, fascist, xenofob și antisemit. Emblema partidului era tricolorul cu zvastica în mijloc, iar sloganul acestuia a fost „România a românilor”! În campania electorală din 1937 afișele antisemite au constituit suport de campanie electorală. În ianuarie 1938, poetul și-a pus apostila de Prim Ministru pe Decretul-lege nr. 169 privind revizuirea cetățeniei. A fost prima lege a Holocaustului din România, în urma căreia o treime dintre evreii din România au rămas fără protecția statului. În mai 1938, pentru a-i marca poziția de lider al PNC, sicriul lui Octavian Goga a fost însoțit de o coroană în formă de zvastică. Tot Octavian Goga a fost personajul pe care a mizat Alfred Rosenberg, ideologul german al național-socialismului, pentru a-l influența pe Carol al II lea să orienteze politica externă spre Germania nazistă.

De asemenea, guvernul Goga a dat ordonanțe privind, între altele: interzicerea ziarelor redactate şi conduse de jurnaliști evrei, excluderea evreilor din administrația publică, eliminarea evreilor de la vânzarea produselor aflate sub monopol de stat, expulzarea rabinilor care nu erau cetățeni români şi interzicerea predării religiei evreiești în școlile de stat etc.

„Grupul de intelectuali din jurul revistei «Orașul» și filiala clujeană a asociației ASTRA”, semnatarii „declarației comune de protest” operează, deliberat, cu confuzii. Ei afirmă, aseptizat și omisiv, că PNC a fost un simplu partid „de dreapta”. În realitate, PNC a fost un partid de extremă dreaptă, structural nazist, xenofob și antisemit. O. Goga a fost un lider pro-nazist. Încercarea de normalizare a identității ideologice a PNC și a liderului acestuia este o acțiune de denaturare a istoriei și un atentat la ordinea democratică. Falsificarea istoriei, astăzi, nu mai este un act inocent.

„Grupului de intelectuali” din Cluj le-am reaminti câteva fragmente din gândirea intelectualului pe care-l venerează:

-        „Germania, după război a fost socotită ca un stat bolnav, și pe ea au năvălit paraziții, și cu toate că această țară nu avea decât 600.000 jidani, nu mai putea rezista, căci ei țineau în mână, comerțul și finanțele și ceea ce era mai grav, era faptul de a fi pătruns în sufletul german cu scrisul lor. S-a socotit ca un act de barbarie arderea cărților – produse jidovești – la Berlin. Faptul trebuie socotit ca un simbol al distrugerii produselor cerebrale jidănești. Noi, acum am dat drumul acestor jidani să năvălească în țara noastră și sunt acum în țară, aproape două milioane, față de 14 milioane de români. Tot ce năzuim noi, tot ce vrem și tot ce creem, ei distrug. Suntem insultați, scuipați, batjocoriți de toți străinii ce vin aci, în Târgoviștea străveche, și-și schimbă numele cu acelea ale marilor noștri Basarabi” (...) „Munca noastră românească, se va desăvârși prin legiferări în sensul vederilor programului partidului Național-Creștin. Atunci când am spus că voim a scoate din țara 500.000 de jidani, am înțeles să ușurez țara noastră. Când vom închide gazetele jidănești, vom avea garanția că nu se va mai difuza otrava jidănească (Congresul organizației național creștine din jud. Dâmbovița, Târgoviște, 6 noiembrie 1937);

-        „Sunt două categorii de vrăjmași: streinii, ca tendințe centrifugale nemărturisite, elemente parazitare și partidele politice, care cred că au luat în arendă țara. S-a spus că suntem hitleriști sau fasciști. Nu-i o rușine dacă am fi, dar nu suntem. Ne-au acuzat că ne-am dus la Nuernberg. Eu am fost la Roma și la Berlin, am vorbit cu Mussolini și cu Fuehrer-ul, mă felicit că am văzut organizarea sentimentului patriotic și regret că nu v-am putut duce pe voi tinerii la Nuernberg să vedeți cum defilează batalioanele de asalt” (O. Goga, București, Clubul central al PNC, 2 octombrie 1935);

-         „Noi, generația războiului de acum 20 de ani, am făcut o țară mare și puternică. Dar țara nu e încă dezrobită. E mult putregai care trebuie dat deoparte și străinul, jidanul și-a înfipt ghearele în trupul națiunei și îi suge vlaga. Vrem să despăduchem România, să o facem curată!” (O. Goga, Vaslui, decembrie 1937).

Orice persoană de-a lungul vieții, publice și/sau private, joacă mai multe roluri. Postmortem aceste roluri se reașează, nu în funcție de timp și spațiu, ci în strânsă legătură cu principiile etice și civice democrate. Prin urmare, un lider politic antisemit și fascizant, care s-a aflat la cârma țării și a fost responsabil pentru marginalizarea sau excluderea socială a unor cetățeni români, nu are ce căuta în spațiul public. Acesta este panteonul civismului si eticii democrate. Așa a decis Parlamentul democrat al României.

În încheiere, menționăm un aspect banal pentru o societate civică și democrată. Promovarea publică, prin orice mijloace, ca modele salvatoare, valori, idei, principii, reprezentări memoriale din arsenalul iliberalismului, fascismului, legionarismului, antisemitismului, rasismului sau discriminării de orice fel, înseamnă subminarea democrației, bazată pe principiile libertății, demnității și solidarității umane.

Dar nu vă încruntați, dragi clujeni. Legea nu cenzurează studiul operei literare sau publicistice a lui O. Goga. Validarea, însă, a omului politic Goga, prin monumente de for public, este o acțiune pe care ordinea democratică din România, construită pe memoria celor două totalitarisme, o consideră ilegală și intolerabilă. Democrația are două mari calități care dau speranța în mai bine fiecăruia dintre noi: (1) nimeni nu e mai presus de lege și (2) spiritul critic este substanța spiritului civic.

 

 

Gidó Attila

Ingrid Baltag

Ana Bărbulescu

Dalia Báthory

Alexandru Berceanu

Andreea Ionescu-Berechet

Cristian Iacob Bogdan

Ștefan Bosomitu

Cătălin Botoșineanu

Horia Bozdoghina

Mihai Burcea

Ovidiu Buruiană

Daniel Buti

Igor Cașu

Marius Cazan

Mihai Chiper

Adrian Cioflâncă

Eugen Ciurtin

Emanuel Copilaș

Andrei Cusco

Dennis Deletant

Oana Demetriade

Mihai Demetriade

Dorin Dobrincu

Alina Dragolea

Nicolae Drăgușin

Alexandru Florian

Călin Goina

Armand Goșu

Zoltán Györke 

Georg Herbstritt

Valentina Iancu

Radu Ioanid

Florea Ioncioaia

Fatma Ilmaz

Ruxandra Ivan

Alexandru László

Marius Lazăr

Daniela Maci

Mihai Maci

Petre Matei

Vlad Mercori

Oana Mihalache

Silviu Miloiu

Alexandru Muraru

Andrei Muraru

Lucian Nastasă-Kovács

Ciprian Necula

Adrian Niculescu

Alina Pavelescu

Claudiu Pădurean

Brîndușa Palade

Vlad Pașca

Cristian Pîrvulescu

Alina Popescu

Maria Roth

Liviu Rotman

Oliver Schmitt

Lavinia Stan

Flavius Solomon

Daniel Stejerean

Carmen Stratone

Svetlana Suveică

Virgiliu Țârău

Mircea Toma

Zoltán Tibori-Szabó

William Totok

Ottmar Trașcă

Cristian Vasile

Smaranda Vultur

Țara noastră, 5 ianuarie 1938

***

9. 3. 2026

Timişoara refuză să îndepărteze numele unor fascişti din spaţiul public

Temeswar weigert sich, die Umbennung von Straßennamen vorzunehmen und beharrt auf der öffentlichen Ehrung von Faschisten, Rassisten, Antisemiten und Kriegsverbrechern 

Refuz sau tergiversare? În pofida legislaţiei care interzice omagierea unor rasişti, fascişti şi criminali de război în spaţiul public, municipiul Timişoara încă nu a schimbat numele unor străzi. Într-o petiţie, lansată pe 23 mai 2023, semnatarii au solicitat autorităţilor locale „renunțarea la omagierea în spațiul public din oraș a unor persoane care prin activitatea lor antidemocratică și contrară principiilor toleranței au contribuit la răspândirea unor concepții și practici politice în contradicție cu imaginea unui oraș multicultural și multietnic”. Cererea de îndepărtarea din spaţiul public a denumirilor unor străzi care poartă numele unor persoane care, în trecut, au activat în organizaţii extremiste de dreapta sau au publicat scrieri rasiste şi antisemite, ca Octavian Goga, Nicolae Paulescu, Petre Ţuţea, Spiru Blănaru şi Nicolae Ilieşiu, practic a fost ignorată. Tot aşa şi solicitarea legată de îndepărtarea unei inscripţii cu versurile poetului legionar, Radu Gyr.

Şi atenţionarea autorităţilor timişorene de către Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – Elie Wiesel (INSHR-EW) a rămas fără ecou. Un ultim răspuns la solicitarea INSHR-EW de a schimba denumirile unor străzi din Timişoara a sosit pe data de 6 martie 2026, semnat de Instituţia arhitectului şef al Municipiului Timişoara în care se spune textual:

„Referitor la cererea dumneavoastră cu nr. MTM2025-41566, prin care ne solicitați inițierea demersurilor legale pentru înlăturarea, de pe raza Municipiului Timișoara a formelor de cult public dedicate unor persoane care nu reprezintă modele civice democrate: Radu Gyr, Nicolae Paulescu, Petre Țuțea, Spiru Blănaru, Nicolae Ilieșiu, vă aducem la cunoștință că solicitarea a fost analizată de către Comisia de Atribuire sau Schimbare de Denumiri la Străzi, Parcuri, Piețe, etc.

În urma întrunirii Comisiei, ce a avut loc în data de 28.11.2025, s-a hotărât amânarea luării unei decizii până la o nouă convocare, în vederea continuării dezbaterilor asupra acestor propuneri.”

Alte detalii: News 2023, News 2024 şi News 2025

Presa locală din Timișoara (Tion, 11.3. 2026)  a anunțat că în perioada următoare se va da aprobarea legată de denumiri pentru 23 de străzi din oraș.  Intre acestea se află și Strada „Maria Dogaru”  (care va fi extinsă). Strada poartă numele unei legionare. 

Facebook, 16.4. 2026

***

16. 6. 2026

Hellmut Seiler (* 19.4. 1953 -  † 16. 6. 2026)

Heute Vormittag ist der Schriftsteller Hellmut Seiler nach kurzer schwerer Krankheit verstorben.

Scriitorul Hellmut Seiler a murit în această dimineață.

Hellmut Seiler mit Texten in der NBZ-Beilage, Wortmeldungen '82, vom 16. Juni 1982

HELLMUT SEILER 

heimkehr 

wir sind jetzt so weit 

mit keiner wimper mehr zu zucken 

sind wir doch noch 

mit einem blauen auge davongekommen 

müssen wir auch dies zudrücken keine sorge 

wir kommen schon an: 

uns wird heimgeleuchtet 

drückeberger

            (für Rolf auf seine gegenteilige gesinnung) 

kaum auszudenken wie sie 

voller überdruss 

trübsinnig 

der muschel die rosa 

rote brille aufsetzen 

sich geradewegs draufhocken 

zu ihrer sichtlichen erleichterung 

das schaffen sie grad noch!

***

17. 2. 2026

*** 

26. 1. 2026

Ziua de naştere a lui Ceauşescu sărbătorită în urmă cu 40 de ani în presa românească – 26 ianuarie 1986

Geburtstag Ceauşescus gefeiert vor 40 Jahren in der rumänischen Presse – 26. Januar 1986

Poezii din perioada Ceauşescu – 1965-1989 - Gedichte aus der Ceauşescu-Zeit

Buchet de cîntece şi flori 

Hans Liebhardt

— 26 ianuarie — 

Împletit-am mirtul veşnic verde

Cu trandafirii plaiurilor transilvănene

Şi ale Cîmpiei Banatului flori albastre

Însemnul preţuirii noastre 

Urăm din inimă, solemn: 

MULŢI ANI! în limba românească — mamă,

ÉLJEN! şi LANG SOLL ER LEBEN!

În maghiară şi în germană 

Corurile reunite în sărbătoare

Răsună la această aniversare

Scump dar de cîntece şi flori

Cununi de stele şi de aurori. 

Versiune în româneşte de Irimie Străuţ

Scînteia Tineretului, anul 41, nr. 11091, 28 ianuarie 1985, p. 4. 

Textul a apărut sub titlul "Flori la aniversare" şi în România liberă, anul 43, nr. 12513, 26 ianuarie 1985, p. 4. 

#

Simbol al luptei şi al omeniei

Hans Liebhardt

Toate anotimpurile şi-au dăruit florile

Intîmpinînd cu parfumul lor zorile

Vestind aşteptata sărbătoare

A conducătorului partidului.

Alesul ţării, al poporului

„La mulţi ani!“ răsună în româneşte,

„Éljen!“ şi „Lang soll er leben!“

Maghiarul şi germanul rostind

În graiul din străbuni, matern

Şi toţi au în gînd pe Fiul României

Simbol al Luptei şi al Omeniei

Al Patriei iubit preşedinte

Care ne conduce ferm înainte

Spre un viitor luminos de aur

Al Comunismului nepreţuit tezaur.

In româneşte de Irimie Străuţ

Contemporanul, nr. 5, 25 ianuarie 1985, p. 2.

#

Ein Begriff

Franz Liebhard

Ceauşescu, Partei und Vaterland — 

umschlungen vom innigsten Herzensband

des Volkes auf diesem dakischen Boden,

gehärtet von Kämpfen, Leiden und Roden,

erfüllt vom Lichte der hellsten Lehren,

alles, was dienlich dem Leben zu mehren,

das Samenkorn des Glückes zu bauen,

kraftvoll in die Zukunft zu schauen

unter des Rufes Hoheitsbrand: 

Ceauşescu, Partei und Vaterland.

Neue Literatur, 29. Jg., Heft 1, 1978 S. 3. 

#

Ceauşescu! Patria! Partidul!

Franz Liebhard

Ceauşescu! Patria! Partidul!

Din adîncul inimii fierbinţi 

sună-n patru zări, nestăvilitul 

glas al marii noastre nâzuinţi.

În lumina care nu apune, 

sub un steag ce-a biruit furtuni, 

vestitor ne e de vremuri bune 

pe pâmîntul dacilor străbuni.

Şi în freamăt auriu de spice 

şi în murmur proaşpăt de izvor 

e rostit de un popor ferice 

ce-şi clădeşte-un falnic viitor,

ale cărui porţi străluminate 

de pe-acum în lături se deschid 

sub ecoul glasurilor toate:

Ceauşescu! Patrie! Partid!

Versiune românească de Victor Tulbure

România liberă, anul XLII, Nr. 12381, 22 august 1984, p. 6.

#

Partid

Ana Blandiana

Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv

Întîiul plîns în curtea şcolii sub castani,

Cînd clasa mea primea cravata roşie festiv,

Şi sufeream respinsă grav de colectiv

Că nu-mplinisem încă nouă ani.

Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,

Cu brațul ridicat deasupra frunții mult,

Simbolizînd că viața-mi fi-va socotită mai prejos

Decît tulburătorul luptelor tumult,

Că niciodată n-o să mă separ orgolios.

De imnul colectiv şi luminos.

Candoarea scrijelată de mîna ta lucid

În ochii mei, dramatic deschişi spre mîna ta,

Oricîte mîluri s-ar sedimenta,

Nu-mi vor putea-o şterge. Candoarea ca un rid

Va măsura maturitatea mea, Partid.

România literară, anul 5, nr. 30, 20 iulie, 1972, p. 16.

#

Laudă ție

Ivo Muncian

Laudă ție, om revoluționar în gând,

cutezător în faptă

Dorințelor noastre aevea, aidoma năzuințelor

noastre, laudă!

Milioane de oameni înfrățiți întru sentimente

și gînduri

Astăzi urarea ți-o adresează, milioane pe

plaiuri carpatine.

Laudă ție, conducător al națiunii libere și

prospere,

Care, pe-al anilor noian, zămislești

magistrale comuniste,

Ieșirea falnică a pămîntului mioritic în largul

talazurilor fericirii, laudă!

Această țară, spațiu al viselor tale,

Niciodată îngenunchiată sub povara

pustiului,

Această țară îți aduce, îți va aduce drept

omagiu

Iubirea în pîine și sare-ntruchipată, această

țară.

Clarvăzător în gând și faptă, comunist și în

vise,

Urarea ne-o primește, urarea arzîndă în

iubire!

Fiii neamului, din care seva-ți tragi întru

veșnicie,

Esență a dăinuirii milenare,

Rostesc astăzi de pe treapta existenței tale

Imnuri de culoarea stelelor nobile

Cîntece ciorchine de aroma devenirii

comuniste a patriei –

Iubire supremă în orice limbă-am fi învățat

abecedarul!

Rodnici și fără seamăn fie-ți anii ce urmează,

ție,

Chintesență a zborului nostru vertical, ție,

Chezășie a edificării României ce mîndră

Străluci-va

În comunista eră!

România literară, anul 21, nr. 5, 28 ianuarie 1988, p. 6.

#

Omul si opera

Virgil Teodorescu

Arhitectura ţării se vede de oriunde

Şi liniile-i suple ţîşnesc de pretutindeni: 

Constructorii sínt harnici şi sint sprinteni, 

Mişcarea nu încape în spaţiile scunde.

In mare şi in cerul senin, arhitectura 

Îşi oglindeşte chipul în zilele de aur,

Işi oglindeşte chipul şi principalul faur, 

Cel care-i dă durata şi măsura.

Şi noi a căror viaţă a fost să fie 

Să-şi aibă împlinirea in anii de avînt 

Îi proslăvim în faptă şi-n cuvînt 

Vizionara, ampla ctitorie.

Căci anii ce-au trecut suind la deal,

Au încrustat în inimă şi cuget

Metopa cutezanţei şi a muncii fără preget

Ce-l urcă pe supremul iubirii piedestal.

România literară, anul 13, nr. 14, 3 aprilie 1980, p. 1. 

(Număr dedicat: Patriei, Partidului, Preşedintelui ţării)

*

15. 1. 2026

Eminescu și hermeneutica CNSAS

Material nesemnat, fără trimiterile la surse (cotele pentru identificarea și eventuala verificarea independentă a documentelor și facsimilelor citate, respectiv postate).

Lipsa totală a criticii față de interpretarea poeziei naționaliste "Doina" a lui Eminescu de către scriitori moldoveni, prezenți la simpozionul 100 de ani de la moartea lui Eminescu, din 1989.

În ce măsură regimul de la București susținea naționalismul, incorporat în ideologia etnocentristă a partidului, în structurile securității, în învățământ și alte instituții statele este eludat.

De remarcat ar fi limbajul autorului anonim al postării.

Citez doar un pasaj dintr-un document, din 14.7.1989, care ar fi fost folositor pentru contextualizarea momentului.

14.7.1989

Notă 

U.M. 0500 București 

[...]

Situaţia internă actuală din U.R.S.S. a permis o mobilizare a forțelor liberale din R.S.S. Moldovenească, în frunte cu cele scriitoricești. Scriitorii controlează o instituție obstească, Uniunea Scriitorilor, şi tutelează Cenaclul Alexei Mateevici (cu audiență la adolescenți și tineri), precum și revistele Uniunii Scriitorilor, având influență și asupra unei părți a presei. Mai există Frontul Popular, care, deşi condus de scriitori, este în curs de autonomizare, ca organizație independentă. Dezideratele acestei mişcări sunt de ordin social, economic, cultural și politic. Se dorește ca toți moldovenii (românii) să aibă de lucru în R.S.S. Moldovenească şi să se oprească, în același timp, intrarea în republică a elementelor străine etnic, care ocupă printr-o politică veche un loc privilegiat. Se mai cer: alfabet latin, limbă unică de stat moldovenească, comunicarea liberă a creației culturale românești în R.S.S. Moldovenească și invers. Din punct de vedere economic, năzuiesc să se gospodărească singuri, să înceteze subordonarea întreprinderilor către verigile centrale, dezvoltarea cooperării economice cu România au cel puțin contracte preferențiale.

Din punct de vedere politic, cer ca R.S.S. Moldovenească să reintre în granițele din anul 1918, adică să-i fie restituite Bucovina și Bugeacul (partea de sud a Basarabiei). Manifestă o rezervă ascunsă față de cadrele care provin din fosta republică moldovenească de peste Nistru, pe care le numesc şantişti.

Intelectualii din Chişinău apreciază la circa 5 milioane numărul românilor moldoveni din U.R.S.S., adică din R.S.S. Moldovenească, Bucovina și Buceag, ca și de dincolo de Nistru, până în Siberia. Chişinăul - cu peste 700 000 de locuitori este considerat al doilea oraș românesc ca număr de locuitori.

Au ştiinţă şi ţin legătura cu românii din Maramureşul istoric, din Ucraina subcarpatică, dedicați comertului, afacerilor, vorbitori încă de limba română, dar în curs de ucrainizare. Fenomenul slavizării este susţinut printr-o politică dură, opresivă, mai ales în Bucovina și cu Fenal Moldovei istorice. Deşi în R.S.S. Moldovenească rusa este limba de stat, implicit limba de școală, influența rusă manifestându-se prin intonație și împrumuturile lexicale. [...] 

D, 11180, v. 4, ff. 98-100

Document în care Ceaușescu citează din poezia naționalistă a lui Eminescu, „Doina”

Preţuind toate popoarele şi valorile create de ele, Eminescu i-a urît pe cei care s-au rupt de popor şi s-au pus în slujba străinilor. Neîndurătoare, dar profund îndreptăţite, izvorite din cel mai curat patriotism, răsună versurile sale din „Doina”: „Cine-a îndrăgit străinii / Mînca-i-ar inima cîinii, / Mînca-i-ar casa pustia, / Și neamul nemernicia!”

Scînteia tineretului, 14 iunie 1989, p. 1

Botschaft des Genossen Nicolae Ceaușescu, Generalsekretär der Rumänischen Kommunistischen Partei, Präsident der Sozialistischen Republik Rumänien anlässlich des Ehrensymposions „Mihai Eminescu“ 

Telegramm an Genossen Nicolae Ceaușescu, Generalsekretär der Rumänischen Kommunistischen Partei, Präsident der Sozialistischen Republik Rumänien seitens der Teilnehmer am Ehrensymposion zur Hundertjahr-Feier „Mihai Eminescu“

Eminescu schätzte alle Völker und die von ihnen geschaffenen Werte, er hasste jedoch alle diejenigen, die sich vom Volk losgerissen und in den Dienst von Landfremden gestellt haben. Unerbittlich, jedoch in höchstem Masse berechtigt, einem tiefempfundenen Patriotismus entsprungen, klingen die Verse aus seinem Gedicht „Doina”: „Wer den Fremdlingen frönt, / Des Herz sei Hunden zum Frass vergönnt, / Das Haus soll ihm zur Wüste werden / Und gleich Schuften sein Geschlecht verderben!”

 

Neuer Weg, 41.Jg., Nr. 12453, 15. Juni 1989, S. 1 und 5

A se vedea şi:

25.8. 1876. Mihai Eminescu vs. Karl Emil Franzos
31. 1. 1904. Karl Emil Franzos: Todesanzeige & Nekrolog / Ferpar & necrolog, in: Neue Freie Presse, 31. 1. 1904, pp. 30, 32-33
15. 7 1893. Karl Emil Franzos: Biographisches Vorwort zu seinem Roman, Der Pojaz / Prefaţă autobiografică în romanul său, Der Pojaz (Paiaţa) 
1.9. 2020. William Totok: Eminescu, Franzos şi Moses Rosen, RFI, 1.9. 2020
29.8. 1878. „Verjudete Literatur” / „literatură jidovită”;

în: Blut und Boden 5 - Sînge şi glie 5 

*

***

=================================

UNSER BLOG ANGEBOT - IM ÜBERBLICK
BLOGUL NOSTRU - PRIVIRE DE ANSAMBLU

=================================

▼ 2026

News 2026

Vergessene Nazis - Naziști uitați 

▼ 2025

News 2025

Kriegsverbrecher - criminali de război

▼ 2024

Securitate und evangelische Kirche 2 - Securitatea şi Biserica Evanghelică - 2 (Bischof - episcop Friedrich Müller; Ernest Breitenstein etc.)

News 2024

▼ 2023

News 2023

Kunst-Kultur 8 - Artă-cultură 8  (Franz Liebhard, Robert Reiter) 

Kunst-Kultur 7 – Artă-cultură 7 (Texte 1949-1967) 

Hellmut Seiler, „Marin“ & Co. 

▼ 2022

Kunst-Kultur 6 – Artă-cultură 6 (Cisek 2) 

Linke und Securitate 4 – Stînga şi Securitatea 4 

Kunst-Kultur 5 - Artă-cultură 5 (Oscar Walter Cisek 1)

News 2022

▼ 2021

Fenomenul frontierist 

Freundliche Fremdheit - Politeţe rezervată 

Ubi bene, ibi patria (Banater Post, „Scutul”, Hella Bara, Friedrich Böhmches, George Ciorănescu, Hans Bergel, Anton Breitenhofer, Michael Schuster, Christian Maurer, Georg Scherg, Günther Schuller, Nikolaus Berwanger, „Virgil”, Richard Langer, Helmut Roth, Paul Philippi etc.)

Blut und Boden 8 - Sînge şi glie 8 (Avram Iancu)  

Blut und Boden 7 - Sînge şi glie 7 (Radu Gyr. Demnächst - în curînd:  Das Innere Reich, Harald Krasser etc.)

Blut und Boden 6 - Sînge şi glie 6 (Nichifor Crainic, Erwin Wittstock.)  

News 2021

▼ 2020

Kunst-Kultur 4 – Artă-cultură 4 (Ingmar Brandsch, „Barbu Elena”, Herta Müller, says she was not aware is member of Writers Guild: ‘It is absurd theatre', etc.)

Kunst-Kultur 3 – Artă-cultură 3 („Radu Constantin", Eginald Schlattner, Hans Bergel, „Gert Grundich" - Friedrich Böhmches, „Neamțu" etc.)

Blut und Boden 5 - Sînge şi glie 5 (Mihai Eminescu vs. Karl Emil Franzos, Adam Müller-Guttenbrunn - 1903, Otto Alscher, Der Alldeutsche Verband in Belgrad / Uniunea pan-germană la Belgrad - 1941, etc.)

Linke und Securitate 3 – Stînga şi Securitatea 3  (Nikolaus Berwanger, „Lucian”, Mircea Vaida, etc.)

News 2020 

▼ 2019

Linke und Securitate 2 – Stînga şi Securitatea 2 (Nikolaus Berwanger, „Voicu”, „Claudia”, „Hans Roth” - critic muzical , membru fondator al FDGR/ Musikkritiker, Gründungsmitglied des DFDR)

Kunst-Kultur 2 – Artă-cultură 2 (UAP, Florin Medeleţ, Francisc Kiraly, ACIER, Frieder Schuller, Paul Celan, „Matei“ - Alexander Ternovits etc.)

Linke und Securitate – Stînga şi Securitatea (Lupta, Traian Novac, Zoltán Franyó, Georg Hromadka, Erich Wayand, Ștefan Foriș, Constantin Titel Petrescu, Iosif Jumanca, Eftimie Gherman - „Laurenţiu”, Vladimir Krasnosselski, Duiliu Vinogradski - „Vladimir”, „Luca”, Gheorghe Cristescu-Plăpumaru, Adrian Dimitriu, Mira Moscovici, Constantin Avramescu, Mircea Iscru Stănescu, Sergiu Cunescu etc.)

News 2019 

▼ 2018

100 Jahre Rumänien – România 100

Kunst-Kultur – Artă-cultură (

Helga Reiter, Neue Literatur 1981, Emmerich Reichrath, Mihai Isbăşescu, 

Arnold Hauser, Georg Maurer etc.)

Securitate vs. Securitate  (Tito-Rajk-Kostov, Dobrivoi Stanoiev, Vidosa Nedici, Sava Bugarschi, Nicolae Ighişan, Scânteia - 1950, Neagu Cosma etc.)

Die Schere - Foarfeca (III)   

News 2018 

Blut und Boden 4 - Sînge şi glie 4 (Heinrich Zillich, Adolf Bartels,  Alfred Pomarius, Carol II vs. Toponyme, Dumitru Stăniloae etc.)

Blut und Boden 3 - Sînge şi glie 3 - Erwin Neustädter (1897-1992); Bernhard Capesius (1889-1981); Ernst [Emil] Gamillscheg (1887-1971); Johann [Hans] Wolf (1905–1982); Anton Valentin (1898-1967); Annie Schmidt-Endres (1903-1977); Bruno Kremling (1889-1962); Karl von Möller (1886-1943); Viktor Orendi-Hommenau (1870-1954; Hans Beller (1896-1955); Hans-Wolfram Hockl (1912-1998); Hans Diplich (1909-1990); Josef Gabriel d.J. (1907-1947); Gerda Mieß (1896-1954); Peter Barth (1898–1984); Richard Oschanitzky (1901-1971), Walter Schlandt; Andreas Fall; G. I. Brătianu; 

▼ 2017

• News 2017
• Die Schere – Foarfeca (II) 
• Die Schere – Foarfeca (Zensur und Securitate – Cenzura şi Securitatea)
• Hans Blaßmann 
• Gen. Viliam Steskal (alias Wilhelm Steskahl) 
• Mr. Blau 
• Blut und Boden 2 - Sînge şi glie 2 (Heinrich Zillich - Deutsche Revolution - 1933 - Revoluţia germană,  Klingsor, Hans Grimm, Walther Darré, Julius Streicher etc.)
  
  

• ▼ 2016
  
  
• Paranoia - Der Fall - cazul Nikolaus Haupt (Peter Geiss, Josef Gaßner, Hans Beller, Kaspar Muth, Ioan [Hans] Heber, Patricia Zimmermann, Neueste Nachrichten, Banater Deutsche Zeitung,  Südostdeutsche Tageszeitung, Eduard Pamfil, Cornel Pacoste, Banater Post vs. Herta Müller 1984) 

• Historische Absonderlichkeiten

• NACHRICHTEN, ŞTIRI, NEWS 

• Blut und Boden - Sînge şi glie

• Martin Schnellbach (1912-1984) -  + Koloman Müller, +Georg Hromadka, +William Marin etc.

• Völkische Rückfälle – Recidive rasiste 
  
  

     ▼ 2015

• Zeitachsen
• Securitate 1987-1989
• Deutsche Securitateoffiziere – Ofiţeri de Securitate germani
• ▼ Juni
• Mineriada
• ▼  Januar
• Mythos und Mystifizierung 2 – Mit şi mistificare 2
• 
  
• ▼ 2014
  
  
• ▼  November
• Mythos und Mystifizierung – Mit şi mistificare
• ▼  August
• 2014: Jahr der Erinnerungskultur
• ▼  Juli
• Die Heiligenfabrik – Fabrica de sfinţi
• ▼  April
• Geschichten aus dem Kalten Krieg - Din vremurile războiului rece (+ Hans Herrschaft, +Gustav Richter, +Richard Wurmbrand) 
• ▼  Februar
• Tarnorganisation des Fritz Cloos - Organizaţie paravan a lui Fritz Cloos (+Artur Phleps, +Matthias Schmidt)
• ▼  Januar
• Im Einsatz - În luptă
  
  
• ▼ 2013
  
  
• ▼  Oktober
• Vom SD zur Securitate - de la SD la Securitate (II)
• ▼  September
• Perspektiven
• ▼ August
• Überwachung der Schriftsteller - Supravegherea scriitorilor
• ▼  Mai
• Vom SD zur Securitate - De la SD la Securitate
• ▼  Februare
• Techniken der Manipulation - tehnici de manipulare
• ▼  Januar
• Unterwanderte Institutionen – instituţii subminate
  
  
• ▼  2012
  
  
• ▼  November
• Parteidichter – Poeţi de partid
• ▼  September
• Bewältigung, Gedächtnis, Authentizität
• Entlarvung 2 - demascare 2
• ▼  Juli
• Entlarvung - demascare
• ▼  Juni
• Operaţiuni de intoxicare - Schönfärberei in den Memoiren ehemaliger Diplomaten des Ceauşescu-Regimes
• ▼ Mai
• Securitate vs. Vatikan - die Rolle von Francisc Augustin u.a.
• ▼  April
• „Aktionsgruppe Banat“ - 40
• ▼  Februar
• Procesul Biserica Neagră - Der Schwarze-Kirche-Prozess - Einzelheiten zu Eginald Schlattner
• Campania de reabilitare a Securităţii - Rehabilitierungskampagne der Securitate 
• ▼ Januar
• „Ana Novac„ - Mit Hinweisen auf Paul Schuster, Franz Storch u.a.
  
  
• ▼  2011
  
  
• ▼  Dezember
• Václav Havel ist tot
• Vladimir
• ▼  November
• Securitatea şi legionarii
• Neue Bücher
• Poesie-Club
• Bibliothekar in Auschwitz - Hans Mokka
• ▼  Oktober
• Securitate und Partei - zu Hans Weresch
• Hertha Ligeti im OV „GRAUR”
• ▼  September
• Minderheiten
• ▼  August
• „Gruia“ im Vorruhestand
• Proteste & Securitate 2
• Solidaritätsfonds zur Unterstützung von Securitateopfern
• Ellenpontok
• ▼  Juli
• Proteste & Securitate 3
• ▼ Mai  
• Die Securitateoperation „Scutul“
• „Rudy“ & „Rusz Peter“
• ▼ April
• Ivan Denes
• ▼  März
• Proteste & Securitate - + - Proteste & Securitate 1
• Securitate und reformierte Kirche - Securitatea şi Biserica Reformată
• „Dumitrescu“ & „Breban“
• Securitate. Presse 
• ▼  Februar
• „Marin“ Mitteilung von Google, 8.3.2011, 1:37:33 Uhr: Gemäß eines Gerichtsbeschlusses „waren wir gezwungen, diesen Beitrag zu entfernen“. // Google ne-a comunicat într-un mesaj, din 8.3.2011, ora 1:37:33, că „în baza unei decizii judecătoreşti am fost obligaţi să eliminăm acest articol”
• ▼  Januar
• Securitate und evangelische Kirche - Securitatea şi Biserica Evanghelică
• „Hegel“ und das ungarische Mediengesetz -  Die Asche des Faschisten - über die Blut-und-Boden-Dichter: József Nyírő (1889-1953) und Albert Wass (1908-1998)
• Securitate und katholische Kirche - Securitatea şi.biserica catolică - über den Jesuiten Rafael Haag (1895-1978)

• ▼  2010
  
  
• ▼ Dezember
• „Leopold Ludwig“
• ▼  November
• „Moga“ -

• ▼  Oktober
• „Gică” von Radio Temeswar - „Gică” de la Radio Timişoara.

• ▼  September
• Securitate & „Voicu”
• Securitate - NBZ
• Causa Pastior 
• „Mayer“. Dialoge

• ▼  August
• Dorin Tudoran
• ▼  Juli
• Protest

• ▼  Juni
• Neue Enthüllungen über die Bespitzelung der „Aktionsgruppe Banat“

·         (▼  Mai

o   1988: Ein aktueller Artikel

o   17/V/1975: Aktionsgruppenfeier 

• ▼  April
• „Dan“: Securitateeinsatz mit Hingabe
• „Gruia“ und „Voicu“: Securitate-Entlohnung für Mitarbeit.

• ▼  März 
• Observierung durch die Securitate
• Securitate vs. Charta 77

• ▼  Februar
• Securitate - Strafverfahren - Ancheta penală - 1975
• Juristische Aufarbeitung von Unrecht

• ▼  Januar
• Suche nach geeigneten Securitate-Mitarbeitern
• Die Securitate sammelt relevantes Material
• 1982. Eine Securitateanalyse - O analiză a Securităţii
• Securitatebericht von Franz Schleich - 1977
• Pietätlosigkeit der Securitate-Mitarbeiter
• Schleich hat noch nie etwas von „Voicu“ gehört
• Literaturnobelpreisträgerin Herta Müller: Schleich hat mich denunziert
• Securitatedokumente
  
  

►  2009

* ►  Dezember

o    Securitate-Tandem: „Voicu“ - „Eva“

o    Legenden der Securitate

o    Ein Drama ohne Ende

o    „Heine“, der Wunschkandidat der Securitate

o    Securitate-Offiziere im OV „Muzicologul“

* ▼  November

• Ein Securitateoffizier verleumdet Herta Müller
• Zerschlagung der Aktionsgruppe - Plan der Securitate
• Securitatea şi oligarhia - Die Securitate und die Oligarchie
• Eine Inszenierung der Securitate - O înscenare a Securităţii
• Franz-Werfel-Menschenrechtspreis für Herta Müller

* ▼  Oktober

• Interview: Herta Müller - On Growing Up In Ceausescu’s Romania.
• Herta Müller über frühe Verfolgung durch die Securitate
• Nobelpreisträgerin Müller: Im Visier der Securitatate
• Erste Begegnung mit der Securitate

* ▼  September

          o Die Securitate eröffnet einen operativen Vorgang

          o Einschüchterungsmethoden der Securitate

          o Diskreditierungsmaßnahmen der Securitate

    * ▼  August

          o Securitate-Einsatz an der unsichtbaren Front

          o Aus der Securitate-Akte von Herta Müller

          o Die Securitate-Akte von Anton Sterbling

          o Johann Lippet: Das Leben einer Akte

          o Entscheidender Tipp für die Securitate

          o Die Neue Literatur im Visier der Securitate..

          o Der Fall „Bega“

          o Operationen der Securitate. 1974, 1981, 1984

26.7. 2009: In Nazi-Uniform zur Modenschau

* ▼  EU-Wahl 2009:

    * Brüder im Geiste und Kollegen im Europäischen Parlament

    * „Rechtsnationale“ legen zu

    * Chancen für Extremisten

▼  28. Mai 2009: Schwulenparade in Bukarest 

▼  18. Mai 2009: Antonescu: Ehrenbürgerschaft aberkannt -

▼  18. April 2009: Nationalismus, Rassismus, Antisemitismus und Fremdenfeindlichkeit. Ein virtueller Stammtisch

▼  8. April 2009: Aufruhr in der Republik Moldau 

▼  1. April 2009: „Holocaust an der Peripherie“

▼  29. März 2009: Kampagne in Rumänien: "Zigeuner" statt "Roma"

▼  27. März 2009:  Johann Böhm: Bischofsvikar Friedrich Müller als Widerständler? - August Georg Kenstler, Herausgeber der Monatsschrift „Blut und Boden“  (Anhang: 1. Zum Verständnis der politischen Gruppen (Parteien) der deutschen Volksgruppe in Rumänien von 1922 bis zum 23. August 1944    2. Organisationsplan der NSDAP der DViR Ende 1943. Tabelle mit den Unterorganisationen der NSDAP der DViR)

▼  22. März 2009: 25 de ani de la prăbuşirea blocului comunist - est-european

▼  27. März 2009: Urme pierdute, urme regăsite

Erstellt: 31. 12. 2025 - Aktualisiert: 28. 6. 2026, 15:10 h