12.07.2019

Kunst-Kultur 2 – Artă-cultură 2





Kunst und Kultur im Visier der politischen Polizei - Arta şi cultura în vizorul poliţiei politice


+ + + Geschichte der rumänischen Sozialdemokratie - Istoria socialdemocraţiei românești / Zwei neue Bücher - Doua cărţi noi - in: News 2019 + + +






Inhalt

Verband der Bildenden Künstler und das Banater Museum aus Temeswar (Florin Medeleţ; Kontinuitätstheorie; Internationale Kulturvereinigung ethnischer Rumänen [ACIER]; Michael Titus; Paul Anghel und Personalbogen des protochronistischen Autors);

Die Securitate und die Linguistik (Francisc Kiraly);


Die Securitate und die Ortsbezeichnungen;

Die Securitate und der Film: Frieder Schuller, Paul Celan und „Matei“ vom Temeswarer Nationaltheater;

Alexander Ternovits, Ehrenbürger von Temeswar;
Emmerich Reichrath, Werner Kremm und Hans Bergel über Ternovits;

Ternovits schreibt seinem Temeswarer Führungsoffizier, Florin Dumitrescu;
Ternovits über den Regisseur Emil Reus; 

Unvollständige Liste der Berichte von „Matei”, „H2”, 1968-1988;



Conţinut

Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) şi Muzeul Banatului din Timişoara

(Florin Medeleţ; teoria continuităţii; Asociaţia Culturală Internaţională a Etniei Române [ACIER]; Michael Titus; Paul Anghel şi fişa autorului protocronist);

Securitatea şi lingvistica (Francisc Kiraly);

Securitatea şi toponimele;

Securitatea şi cinematografia: Frieder Schuller, Paul Celan şi „Matei“ de la Teatrul Naţional din Timişoara;

Alexander Ternovits, cetăţean de onoare al municipiului Timişoara;

Emmerich Reichrath, Werner Kremm şi Hans Bergel despre Ternovits;

Ternovits îi scrie ofiţerului de Securitate din Timişoara, Florin Dumitrescu;
Ternovits despre regizorul Emil Reus;

Lista incompletă a notelor informative, furnizate de „Matei”, „H2”, 1968-1988; 




 Verband der Bildenden Künstler und das Banater Museum aus Temeswar - Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) şi Muzeul Banatului din Timişoara



[3. / 18.-20. März 1980. Bericht eines Securitateoffiziers aus der Bukarester Zentrale, der Hauptabteilung 1, nach einer Inspektion in Temeswar, wo die operative Überwachung des Verbandes der bildenden Künstler und der Museen analysiert wurde. Eine besondere Aufmerksamkeit wurde in diesem Zusammenhang dem Direktor des Banater Museums, Florin Medeleţ, 1943-2005, geschenkt, da er sich geweigert hatte, die sogenannte dako-römische „Kontinuitätstheorie” in Bezug auf das Banat zu bestätigen.]

[3 / 18-20 martie 1980. Notă raport a unui ofiţer din centrala de la Bucureşti, Direcţia 1, despre situaţia din Timişoara în aşa numitul sector „Artă-cultură”. În centrul raportului se află Florin Medeleţ, 1943-2005, director la Muzeul Banatului, conspirat în alte documente sub numele de „Castelanul”. Medeleţ care a fost pînă în 1991 angajat al Muzeului, inclusiv în calitate de director, atrăsese atenţia Securităţii în urma unor denunţuri, venite din interiorul instituţiei. Pentru maiorul ultranaţionalist Ioan Indrei, care răspundea de problema „Artă-cultură” în judeţul Timiş, Medeleţ devenise suspect, deoarece a refuzat să falsifice anumite date istorice legate de teoria continuităţii daco-romane. În ultima fază a regimului Ceauşescu, această teorie făcea parte din canonul istoric oficial, fiind instrumentalizat în atacurile sistematice contra Ungariei şi, mai ales, împotriva minorităţii maghiare din România.(1) Potrivit acestei teorii controversate, populaţia daco-romană s-ar fi aflat pe teritoriul actual al României, începînd cu secolul 1 e.n., avînd, în consecinţă, dreptul istoric şi asupra Transilvaniei, pe care-l revendică maghiarii, stabiliţi în această provincie cam un mileniu mai tîrziu. Medeleţ, care împreună cu Mihai Ziman a publicat în 1990 volumul O cronică a revoluţiei din Timişoara 16-22 decembrie 1989, a colaborat cu studii după 1991 la Institutul de Tracologie a Academiei Române şi la realizarea unor filme istorice, nu poate fi considerat drept un autor de texte, neafectate de perspectiva naţional-patriotică, nu neapărat protocronistă. Prezenta notă-raport, semnată indescifrabil de către un securist, se axează pe analiza muncii informativ-operative „în rîndul artiştilor plastici şi în muzee”. În cadrul Filialei U. A. P. şi unor cercuri de artă plastică exista în 1980 o singură persoană prelucrată în DUI, suspectată de a intenţiona să plece din România. 6 cazuri se aflau în atenţia Securităţii. Controlul informativ a fost asigurat de 8 surse, dintre care doar 3 se aflau în legătură cu ofiţerul care se ocupa de acest sector. Pînă în luna mai 1980, se prevedea într-un plan, urma să fie recrutată încă o sursă la Timişoara. Alta la Lugoj. Cele 3 surse active, dirijate de mr. Indrei, erau un profesor de la Şcoala populară de artă, membru al Fondului Plastic, un jurist, directorul Fondului Plastic, şi o profesoară, şefa galeriei „Helios”. În ultimii ani, se precizează în documentul citat, „nu s-au petrecut fenomene deosebite care să fi impus intervenţia organelor de securitate”. Cu alte cuvinte, artiştii timişeni au fost „cuminţi” şi nu au creat probleme politice Securităţii vigilente mai ales în această zonă a ţării, unde trăiau şi multe minorităţi naţionale. Totuşi, Indrei urma să reia legătura cu două surse, pictorul „Radovan” şi criticul de artă „Deleanu”, „cedat în anii trecuţi Serviciului II – respectiv problemei învăţămînt”. Începînd cu anul 1959, „Deleanu” fusese cadru didactic la Universitatea din Timişoara şi o prezenţă activă în presa timişoreană a vremii, cît şi la diverse vernisaje. În ceea ce priveşte situaţia operativă „pe linia de muzee”, în Raport se precizează că 4 persoane se află „în evidenţa dosarului de problemă, alte două cazuri în atenţie (Florin MEDELEŢ)” şi o angajată a muzeului intrată-n vizor pentru „legături neoficiale cu cetăţeni străini”. În cadrul muzeului acţionează, în schimb, 6 surse, aşa că autorul Raportului poate să afirme că „situaţia operativă se stăpîneşte”, doar cazul directorului Medeleţ devenise o „problemă”, după ce Securitatea a obţinut de cîteva ori informaţii „că se opune eforturilor unor istorici bănăţeni de a demonstra ştiinţific continuitea daco-romană în Banat, făcînd jocul astfel susţinătorilor tezei că Banatul nu a mai fost locuit din timpul romanilor pînă la venirea ungurilor.” În continuare, se menţionează că partidul încă nu a aprobat Securităţii intensificarea supravegherii informativ-operative a lui Medeleţ, iar din cauza asta nu s-a putut stabili „ce îl determină pe acesta să adopte o asemenea atitudine, întreaga activitate în acest caz rezumîndu-se la informarea periodică a organelor locale asupra poziţiei lui MEDELEŢ.” Pentru a avea mai mult succes în acţiunea Medeleţ, se va apela din nou la conducerea locală a PCR care este singura instituţia care poate aproba operaţiuni de supraveghere complexă a unor persoane, indiferent dacă ele sînt membre de partid sau ba. De amintit ar mai fi aici faptul că în volumul omagial care i-a fost dedicat cînd a împlinit vîrsta de 60 de ani, volum editat de Petru Rogozea şi Valentin Cedică sub titul, Festschrift für Florin Medeleţ. Zum 60. Geburtstag (= Bibliotheca historica et archaeologica banatica 33) şi publicat de Editura Mirton din  Timişoara în 2004, între cei care l-au felicitat se află şi cîţiva foşti colegi, dar şi persoane care în perioada ceauşistă s-au remarcat prin adoptarea unor poziţii, tributare protocronismului, iar după 1990 şi-au continuat activitatea scriitoriceasca sau publicistică pe aceeaşi linie neonaţionalistă, avînd ca tovarăşi de idei persoane care s-au alăturat unor organizaţii care cultivă nu numai nostalgii restaurative. Menţionăm că în 1980 supravegherea operativă a lui Medeleţ a fost aprobată, iar într-un raport, din 21 martie 1987, întocmit în urma unei analize a stadiului în care se află dosarele de urmărire informativă, „lucrate pe linia problemei ‚ARTĂ-CULTURĂ’ la Securitatea Judeţului Timiş”, semnatarul, lt. col. Victor Achim afirmă: DUI „’CASTELANUL’, deschis în 1980 unui muzeograf care şi în prezent este apreciat că rămîne un element potenţial periculos, în stare de a întreprinde acţiuni ostile în dauna tezei ştiinţifice referitoare la continuitatea poporului român pe aceste meleaguri” – ACNSAS, D 120, vol. 9, ff. 25-26, aici f 25.]



(1) Combaterea iredentismului, real sau închipuit, devenise pentru autorităţile ceauşiste o adevărată obsesie. În acest scop s-au mobilizat publicişti, istorici şi scriitori atît din ţară, cît şi din străinătate. Inclusiv legionari, oameni din GEG, sau simpatizanţi ai regimului fascist al lui Ion Antonescu fuseseră primiţi în grupurile invizibile ale frontului anti-maghiar. Pentru impunerea perspectivei istorice entnocentriste s-a apelat, deci, şi la persoane considerate la un moment dat drept adversari ai regimului, deoarece s-au solidarizat cu politica naţională şi naţionalistă a lui Nicolae Ceauşescu. Agenţii, plasaţi în diferitele ţări occidentale, au primit sarcina să înfiinţeze asociaţii sau cluburi. Prin intermediul acestor organizaţii, sprijinite şi material de către Securitate, urma să fie răspîndită perspectiva oficială a regimului în domeniul culturii, istoriei şi artei. Una dintre organizaţiile care acţiona pe linia regimului a fost Asociaţia Culturală Internaţională a Etniei Române (ACIER), înfiinţată prin intermediul lui Iosif Constantin Drăgan, pe data de 6 septembrie 1983, la Viena. ACIER avea 89 de membri şi era prezidată de Mihai Steriade („Sorin”), stabilit în Belgia. Biroul executiv era compus din secretarul general, Cornelius Dima-Drăgan (Canada), vicepreşedinţii Augustin Ograjensek (Austria), Remus Tzincoca (Canada), Michael Titus (Anglia) (*), Panait Beta (Grecia), secretari executivi erau Ligia Podorcan-Ekström (Suedia), Adolf Armbruster (R.F. Germania), Cristea Avram (Italia) şi Antoaneta Notheaux (Franţa). Antoaneta Notheaux, născută Manole, conspirată sub numele de „Teodorescu”, „Tony”, a înfiinţat în Franţa Asociaţia „Roumanie-Normandie Ion Creangă” şi fusese implicată într-un scandal de spionaj, aşa numita afacere „Ariane”. Prin intermediul Aociaţiei Ion Creangă care, potrivit Securităţii, avea 200 de membri, ea a contribuit la „promovarea adevărului istoric în problema Transilvaniei şi combaterea iredentismului”. – Detalii despre ACIER şi Antoaneta Notheaux în: Dinu Zamfirescu, Afacerea „Ariane”. Spionaj sovieto-român?  Editura Vremea, Bucureşti, 2017, pp. 8, 53, 66-74, 91, 156.

 
ACNSAS, D 120, vol. 9, ff. 40-41v



[7.Dezember 1984. Mitteilung der Securitatezentrale aus Bukarest für den Securitatechef aus Temeswar, in der die Erfolge in der lokalen nachrichtendienstlichen Tätigkeit im Kulturbereich lobend hervorgehoben werden]

[7 decembrie 1984. Adresă a Departamentului Securităţii Statului, U.M. 0610 Bucureşti, către şeful Securităţii din Timişoara, în care se apreciază munca din „problema Artă-cultură”, în urma unei analize efectuată după o inspecţie venită de la centru]

ACNSAS, D 120, vol. 9, f. 39


(*) Unul dintre personajele pro-ceauşiste ale diasporei româneşti, destul de vizibilă, a fost Michael Titus, bineînţeles înrolat ca un pion propagandistic important în ACIER, teleghidată de către Securitate. Înainte de a-şi angliciza numele, se numea Constantin Mihăilescu. S-a născut pe data de 4 august 1925 la Ploieşti şi a părăsit România în 1948. Iniţial a stat în Grecia unde i-a antrenat pe românii – legionari şi naţionalişti anti-sovietici şi anti-comunişti – care urmau să fie paraşutaţi de către americani în România. La un moment dat, s-a stabilit în Marea Britanie unde după venirea la putere a lui Ceauşescu a editat nişte reviste de propagandă, favorabile regimului de la Bucureşti. Una în limba engleză, The Reminder, şi alta în limba română, Convergenţe româneşti. A întreţinut legături nu numai cu organele de Securitate, ci şi cu scriitorii naţionalişti din ţară. O relaţie specială a avut-o cu protocronistul Paul Anghel (1931-1995) - cf. facsimil mai jos, fişa, din 1985, a autorului. 

(Anghel întreţinea contacte apropiată şi cu fostul legionar Petre Ţuţea, care-l admira „fără rezerve” pe Ceauşescu. Ţuţea este, de altfel, şi autorul cărţii nepublicate, Autohtonizarea revoluţiei proletare, respinsă de Academia R.S.R. – Cf. Convorbirea telefonică interceptată a lui Ţuţea cu Anghel, conspirat „Angelescu” din 23 octombrie 1987, ACNSAS, D 118, vol. 18, ff. 45-46; Cartea Albă a Securităţii. Istorii literare şi artistice 1969-1989, Serviciul Român de Informaţii, Editura Presa românească, Bucureşti, 1996, pp. 471-472.)

Paul Anghel era şi cel care l-a sfătuit pe Michael Titus ce nume să-i dea revistei care urma s-o scoată în limba română. Într-o scrisoarea din 15 noiembrie 1987 [cf. FACSIMIL mai jos] trimisă lui Anghel, Michael Titus evocă acest moment, deplîngînd în acelaşi timp şi faptul că revista şi-a încetat apariţia. Bineînţeles că nu-i spune lui Anghel că din cauza deteriorării relaţiilor cu Securitatea, sprijinul financiar secret a fost stopat, ceea ce a însemnat practic şi falimentarea publicaţiei. 
„Îmi aduc aminte cu drag”, îi scria el nostalgic lui Anghel, criticînd indirect şi pe foştii săi sponsori, „cum ne-am străduit să găsim un nume potrivit şi cum dv. aţi consacrat în cele din urmă numele ei. A fost un vis pe care noi Românii nu avem voie să-l avem sau să-l vedem realizat. Ungurii, da, celelalte naţiuni da, dar nu noi căci blestemul Românului a fost întotdeauna să fie propriul său duşman. Când văd cât de multe reviste îşi făcuse drum chiar la streini, când văd cum este cerută [„Convergenţe Româneşti” – n.m. W.T.] în America şi în Europa, de către marile biblioteci de referinţă, îmi zic: cine putea să dea o mai cruntă lovitură românismului pe acest tărâm, dacă nu Românii? Dacă duşmanii Românilor i-ar fi plătit pe Români ca să distrugă acest umil vis, tot nu ar fi reuşit mai bine decât s-a reuşit aşa. Da, Domnule Paul Anghel, fiecare naţia merită ceea ce are dar şi ce nu are pentru că şi l-a distrus. [...] dar am nevoie să nu mă mai gândesc tot timpul la rănile pe care Românii mi le-au făcut. Cei care m-au atacat în întreaga lume au fost fericiţi să vadă că cei care mă sprijineau, s-au alăturat lor prin abandonul cu care m-au tratat. Voi mai veni poate într-o zi în România ca să-mi văd prietenii buni şi cel mai scump, dv., dar nu ştiu nici când şi nici dacă şi acest lucru nu va fi obligat să ia calea visului revistei.” – Cf. Scrisoarea dactilografiată a lui Dr. C. Michael-Titus, scrisă la Rouen pe data de 15 noiembrie 1987 şi completată pe data de 17 noiembrie, expediată din Anglia lui Paul Anghel din Bucureşti, Bulevardul Bălcescu 32-34, ACNSAS, D 118, vol. 18, ff. 25-27 aici f. 26.

Titus se plînge apoi şi de faptul că Petre Ghelmez (1932-2001) nu i-a mai răspuns şi că nu i-a publicat nişte texte în Tribuna României. Această gazetă de propagandă era destinată, în exclusivitate, exilului românesc şi a apărut după 1972 la Bucureşti. Primul ei redactor şef era Paul Anghel, iar din 1974 pînă-n 1990 era condusă de Petre Ghelmez. Tribuna României succeda, de fapt, revista de şi mai tristă amintire Glasul patriei, înfiinţată, în 1955, în timpul stalinismului. - Cf. „Operaţiuni de intoxicare” (3), în: Halbjahresschrift - hjs-online, 20. 6. 2012.


Semnificativ este faptul că Titus nu face nici cea mai mică aluzie privitoare la revolta muncitorilor de la Braşov, izbucnită pe data de 15 noiembrie 1987, despre care presa occidentală a relatat pe larg. Această reţinere are poate şi o explicaţie psihologică. Michael Titus fusese implicat într-o acţiune legendată, pusă la cale de către Securitate în vederea compromiterii Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR). Deghizat în jurnalist britanic, Titus a venit în România cu scopul de a-l contacta pe Ionel Cană, membru fondator al SLOMR. În urma acestei acţiuni, reuşite, Titus, îndrumat şi sprijinit de Securitate, a publicat volumul Roumanie sous pression (România sub presiune) în care îi descrie pe aderenţii la SLOMR, „drept alienaţi mintal” – Cf. Zamfirescu, op. cit., pp. 69, 70-71. 


[15./17. November 1987. Maschinengeschriebener Brief verfasst von Dr. C. Michael-Titus in Rouen, abgeschickt aus England an den protochronistischen Schriftsteller Paul Anghel, 1931-1995, aus Bukarest, Bălcescu-Boulevard 32-34]  


[15 / 17 noiembrie 1987. Scrisoarea dactilografiată a lui Dr. C. Michael-Titus, scrisă la Rouen, expediată din Anglia lui Paul Anghel din Bucureşti, Bulevardul Bălcescu 32-34] 


ACNSAS, D 118, vol. 18, ff. 26-27


[September 1985. Personalbogen des protochronistischen Autors Paul Anghel, 1931-1995, verfasst von Ştefan Cîrstea und gegengezeichnet von Ion Hobana Sekretär des Rumänischen Schriftstellerverbandes. Wer die Kopie des Personalbogens der Geheimpolizei übergeben hat, ist ungeklärt]

[Septembrie 1985. Fişa personală a autorului protocronist, Paul Anghel, 1931-1995, întocmită de Ştefan Cîrstea şi contrasemnată de secretarul Uniunii Scriitorilor, Ion Hobana. Împrejurările predării fişei unor ofiţeri ai poliţiei secrete nu sînt elucidate] 

ACNSAS, D 118, vol. 7, ff. 16-17



Cf. Stefan Both: Fostul director al Muzeului Banatului, în vizorul Securităţii. „A refuzat să falsifice anumite date istorice legate de teoria continuităţii daco-romane“, în: Adevărul, 7.8. 2019


***


Securitatea şi lingvistica

În anii 1980, Securitatea încerca să împiedice şi apariţia unor cărţi. Mai ales dacă vreun autor se afla deja în vizorul poliţiei politice. Cenzura, practic, fusese abolită în 1977, iar responsabilitatea pentru conţinutul unor lucrări sau articole revenea redacţiilor sau editurilor. Cenzura secretă exercitată de către Securitate prin intermediul unor instituţii, de exemplu prin Consiliul culturii şi educaţiei socialiste (CCES) sau prin agenţi activi în cadrul redacţiilor sau editurilor i-a afectat într-un mod deosebit pe autorii aparţinînd minorităţilor naţionale. Ofiţerul şovin Indrei care răspundea la Timişoara de sectorul „Artă-cultură” supraveghea şi „conţinutul” unor lucrări ştiinţifice, neliterare, încercînd să depisteze în ele pasaje pe care le considera necorespunzătoare liniei indicate de către conducerea Securităţii. Avînd la dispoziţie note informative, răuvoitoare, din partea unor profesori de la Facultatea de Filologie-Istorie a Universităţii din Timişoara, ofiţerul, cunoscut pentru atitudinea sa anti-maghiară, a lansat o acţiune împotriva profesorului Francisc Király de la Catedra de limba română a Universităţii din Timişoara. Scopul intervenţiilor lui Indrei era suprimarea apariţiei unei lucrări a respectatului lingvist, predată editurii Facla. Lucrarea intitulată Contacte lingvistice într-adevăr nu a fost tipărită. Într-o amplă „notă-raport”, din 28 februarie 1986, Indrei reţinea următoarele aspecte din lucrarea ştiinţifică a lui Francisc Király, reliefînd faptul că Securitatea a reuşit să „prevină” apariţia, fiindcă aceasta:



„...prezintă unele tendinţe ştiinţifice şi politice negative, lucrarea fiind axată pe aşa zisa ‚teză a superiorităţii limbii maghiare şi a rolului ei civilizator în estul şi sud-estul EUROPEI.” (Notă-raport din 28 martie 1986, întocmită şi semnată de lt. col. Ioan Indrei, ACNSAS, D 120, vol. 12, ff. 255-266, aici f. 262.)


Abia după dispariţia regimului comunist, a apărut cartea profesorului:

Francisc Király: Contacte lingvistice. Adaptarea fonetică a împrumuturilor româneşti de origine maghiară, Editura Facla, Timişoara, 1990.

Francisc Király (stînga) în toamna anului 1977, la aproape un an şi jumătate după eliberarea din detenţie şi reprimirea lui William Totok (dreapta) ca student la Facultatea de Filologie-Istorie a Universităţii din Timişoara  - Foto: (c) Arhiva W.T. 


„Francisc Király a fost modelul universitarului autentic, respectat şi admirat în sala de curs, documentat până la cel mai mic detaliu, inspirat şi eficient la masa de lucru”, sublinia un fost coleg de la Catedra de limba română a Universităţii din Timişoara (azi: Universitate de Vest) într-o recenzie a volumului apărut postum, Dictionarum valachico-latinum [Anonymus caransebesiensis]. 
Regretînd dispariţia prematură a lui Király, profesorul Vasile Ţâra subliniază faptul că „elaborarea acestei ediţii a durat mult, atât de mult încât nici Francisc Király n-a avut şansa de a o vedea finalizată.” – cf. Vasile D. Ţâra, Mihail Halici-tatăl, Dictionarum valachico-latinum [Anonymus caransebesiensis], Studiu filologic  şi  indice  de  cuvinte  de  Francisc  Király, [Timişoara], Ed. First, [2003], în: Analale Universităţii de Vest din Timişoara. Seria ştiinţe filologice, XLI, 2003, pp. 269-271.

A se vedea şi recenzia de Katalin Dumitraşu:

Mihail Halici-tatăl, Dictionarum valachico-latinum [Anonymus Caransebesiensis]. Studiu filologic şi indice de cuvinte de Francisc Király. Ediţie îngrijită de Alexandru Metea şi Maria Király, Editura First, [Timişoara, 2003], în: Analale Universităţii din Craiova. Seria ştiinţe filologice, limbi şi literaturi clasice, anul III, nr. 1-2, 2006, pp. 222-223.

Pe lîngă numeroase studii publicate de Francisc Király în revistele de specialitate, mai amintim aici volumele:

Filologie XX, volum îngrijit de Francisc Király, Ivan Evseev și Ioan Muțiu, Universitatea din Timișoara, 1977;

Francisc Kiraly și Maria Kiraly, Ghid de conversație român-maghiar, Timișoara, Helicon, 1993. 

Detalii despre cenzură: 
Zensur und Securitate – Cenzura şi Securitatea (1), în: Halbjahresschrift - hjs-online 2017-2018, (2) ibidem, (3) ibidem
William Totok, Poliţia politică şi cenzura în România comunistă. Un caz tipic de intervenţie a Securităţii pentru a preîntimpina apariţia unui text literar, RFE, 25. 11. 2017.


***

Die Securitate und die Ortsbezeichnungen - Securitatea şi toponimele

Siehe Dokument vom 22. April 1982 - hier - A se vedea documentul din 22 aprilie 1982 - aici.


***




Die Securitate und der Film - Securitatea şi cinematografia 

Die Geschichte des Films über Paul Celan (1920-1970) von Frieder Schuller, „Im Süden meiner Seele” und die Rolle von Alexander Ternovits („Matei“, „H2“)(1), der 2006 vom rumänischen Präsidenten mit dem Orden „Kulturelle Verdienste” im Range eines „Kommandeurs”, Kategorie „Schauspielkunst” ausgezeichnet wurde und der seit 2007 Ehrenbürger der Stadt Temeswar ist - 

Povestea filmului despre Paul Celan (1920-1970)În sudul sufletului meu”, realizat de Frieder Schuller şi rolul lui Alexander Ternovits („Matei“, „H2“)(1), căruia, în 2006, preşedintele României i-a conferit „Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D — Arta spectacolului“, din 2007, cetăţean de onoare al oraşului Timişoara.


(1) 1967 wurde dem Temeswarer Schauspieler Alexander Ternovits, geboren am 11. April 1929 in Lugosch / Lugoj, der Reisepass verweigert und so sein geplanter Besuch im benachbarten Jugoslawien verhindert. Ternovits, bekannt unter den Künstlernamen „Buju” oder auch „Josefstädter Franzi”, präsentierte sich daraufhin bei den Temeswarer Behörden, um gegen die Entscheidung Einspruch zu erheben. Bei dieser Gelegenheit bot er freiwillig der Securitate seine Dienste an. In einem am 5. Juni 1967 – gestempelt 10. Juni 1967 - verfassten Bericht wurde die Anwerbungsprozedur ausführlich beschrieben und der Wunsch des zukünftigen Agenten „Matei” festgehalten: „A cerut din partea noastră posibilitatea de a dovedi că este un bun patriot”. – „Um zu beweisen, er sei ein guter Patriot, verlangte er von uns, ihm die Gelegenheit zu geben, dies zu bekunden”. („Referat de felul cum a decurs recrutarea ca agent a numitului TERNOVITS ALEXANDRU”, unterzeichnet: Major Kristof Ladislau, Chef der Dienststelle VI, Hauptmann Aurel Borcea, operativer Mitarbeiter und Maior Gheorghe Bota, Chef der Abteilung III, ACNSAS, R 292421, vol. 1, Bl. 5-6 – hier Bl. 6.) Die Zusatzakte („mapă anexă”) enthält ein unvollständiges Verzeichnis der Berichte von „Matei” (bzw. „H2”), die er von 1967 bis 1988 an seine Verbindungsoffiziere abgeliefert hatte und die sich teilweise auch in den Akten der Betroffenen befinden. Aus einer nicht datierten Notiz des nach der rumänischen Revolution, im Mai 1990 gegründeten Rumänischen Nachrichtendienstes, SRI, heißt es: „În prezent nu mai este util muncii informative, motiv pentru care PROPUNEM a se aproba clasarea dosarului personal şi a mapei anexe nr. 20041” – cf. „Raport cu propunere de clasare a dosarului personal şi a mapei anexe nr. 20041 privind pe numitul TERNOVITS ALEXANDRU-IOSIF”, unterzeichnet: unleserlich, ACNSAS, R 292421, vol. 1, Bl. 166.) Aus dem Dokument ist zu schließen, dass Ternovits praktisch erst 1990 aus dem Agentennetz entfernt wurde. Ob er auch eine vom Auslandsgeheimdienst angelegte Akte hat, ist nicht bekannt. 

Cum a supravegheat Securitatea filmul despre Paul Celan. Povestea inedită a filmului despre poetul bucovinean Paul Celan „În sudul sufletului meu”, realizat de Frieder Schuller poate fi reconstituită din delaţiunile unui cunoscut actor din Timișoara, RFE, 11. 9. 2019

#


[27. Januar 1987. Der Temeswarer Securitatechef, Oberst Ion Cristescu und der Chef der Unterabteilung 1/A, Major Radu Tinu, schicken der übergeordneten Behörde in Bukarest, der Hauptabteilung 1, drei Berichte von „Matei”, in denen er der Geheimpolizei Einzelheiten über die Dreharbeiten an dem Celan-Film in der Regie von Frieder Schuller mitteilt]

[27 ianuarie 1987. Şeful Securităţii din Timişoara, col. Ion Cristescu şi şeful serviciului 1/A, mr. Radu Tinu, trimit Departamentului Securităţii Statutului, Direcţia I, din Bucureşti, 3 note furnizate de „Matei”, „referitoare la colectivul de cineaşti de la studiourile TRANSILVANIA FILM din MÜNCHEN (PULLACH) în frunte cu regizorul FRIEDER SCHULLER, care a efectuat filmări în TIMIŞOARA”]


ACNSAS, D 120, vol. 3, f. 146


[29. November 1986. „Matei” über die Dreharbeiten in Temeswar]

[29 noiembrie 1986. „Matei” despre filmările din Timişoara]

ACNSAS, D 120, vol. 3, f. 149

#
[9. Dezember 1986. „Matei” berichtet seinem Führungsoffizier, Oberstleutnant Ioan Indrei über die anstehenden Dreharbeiten zum Celan-Film in Temeswar und erwähnt auch ein mit Frieder Schuller geführtes Gespräch über Hans Bergel]

[9 decembrie 1986. „Matei” îl informează pe ofiţerul său de legătură, lt. col. Ioan Indrei, despre începerea filmărilor la Timişoara, amintind şi despre discuţia cu regizorul Frieder Schuller în legătură cu Hans Bergel]
ACNSAS, D 120, vol. 3, ff. 147-148
#
[15. Januar 1987. Ein weiterer Bericht von „Matei” über Schwierigkeiten bei den Dreharbeiten]


[15 ianuarie 1987. Încă o notă furnizată de „Matei” despre nemulţumirile regizorului legate de filmări]

ACNSAS, D 120, vol. 3, f. 150

#


[1968-1988. Unvollständige Liste der Berichte von „Matei”, „H2”, die er seinen Verbindungsoffizieren, Gheorghe Bota, Florin Dumitrescu und Ioan Indrei, übergeben hatte und in denen er operative Informationen über Schauspieler, Regisseure, Schriftsteller, Publizisten, bildende Künstler, Filmemacher an die Geheimpolizei lieferte, beispielweise über: Emil Reus, Ioan Ieremia, Nikolaus Berwanger, Michael Bleiziffer, Bruno Würtz, Hans Kehrer, Helga Höfer, Şerban Foarţă, Ioan Haiduc, Emmerich Schäffer, William Totok, Richard Wagner, Gerhardt Csejka, Juliu Szabo, Peter Paulhoffer, János Taub, Sorin Titel, Xenia Vreme, Frieder Schuller, Iosif Constantin Drăgan, Franz Keller, Ovidiu Cotruş, Virgil Tănase usw. usw. Die gesamte Liste umfasst 10 Seiten.]


[1968-1988. Lista incompletă a notelor informative, predate de „Matei”, „H2”, ofiţerilor săi de legătură, între care se aflau Gheorghe Bota, Florin Dumitrescu şi Ioan Indrei, relatări informativ-operative în care vorbeşte despre actori, regizori, scriitori, publicişti, artişti plastici, cineaşti etc. ca, de exemplu: Emil Reus, Ioan Ieremia, Nikolaus Berwanger, Michael Bleiziffer, Bruno Würtz, Hans Kehrer, Helga Höfer, Şerban Foarţă, Ioan Haiduc, Emmerich Schäffer, William Totok, Richard Wagner, Gerhardt Csejka, Juliu Szabo, Peter Paulhoffer, János Taub, Sorin Titel, Xenia Vreme, Frieder Schuller, Iosif Constantin Drăgan, Franz Keller, Ovidiu Cotruş, Virgil Tănase etc. etc. Lista cuprinde 10 file.]


















ACNSAS, R 292421, vol. 2, ff. 1-10


#

8 aprilie 1974. Intr-un interviu apărut în publicaţia Timişoara la data de 8 iunie 2019, consemnat de Petru Vasile Tomoiagă, Alexander Ternovits vorbeşte şi despre Securitate. Acest pasaj scurt din ziar sună precum urmează:

„[...] Tot timpul am luptat ca un învingător.

[Întrebare] - N-ați pus pușca jos niciodată...

- Nici când am avut probleme cu piciorul, cu inima, nici când am avut treabă cu Securitatea. N-am făcut pactul cu diavolul.

[Întrebare] - Cum a fost episodul cu Securitatea?

- Urât. Nu s-au dat în lături de la nimic. Au fost de o ticăloșie fără limite. Vorbesc de anii ‘50-’60. S-au legat de absolut tot. Era foarte greu după 23 august 1944 să fii german. Brusc ai devenit „fascist”. Eu țin minte că mama austriacă zicea mereu: „Bată-l Dumnezeu pe führerul vostru!”.
Ea nu putea să ierte alipirea Austriei la Reichul german. A stat în lagăr la Târgu Jiu, la Slobozia, unde a făcut febră tifoidă. Și a stat în lagăre cu toate că tatăl meu a refuzat să treacă în armata germană. El a fost concentrat începând cu anul 1939. A construit podul „Mareșal Antonescu” Tighina - Tiraspol și a fost decorat cu Coroana României clasa I.
Tata era constructor de profesie, „exploatator care a supt sângele clasei muncitoare” cum era la modă atunci. Și tot din aceste motive nu am putut intra nici la facultate atunci.
Țin minte că tata și-a pus toate decorațiile la piept și s-a dus la ministrul de război, Sănătescu, parcă era atunci, și l-a rugat să-l deporteze și pe el alături de mama, iar atunci Sănătescu a dat ordin să o elibereze pe mama.”

În acelaşi interviu, actorul susţine că regizorul Emil Reus i-a fost „dascăl”, alături de alţi oameni de teatru. Totodată, mai povesteşte o anecdotă în legătură cu montarea piesei „Peripeţiile soldatului Svejk”, după Jaroslav Hašek, în regia lui Emil Reus, cu Ternovits în rolul subofiţerului. Iată şi acest pasaj despre piesa care a avut premieră la Timişoara la data de 21 aprilie 1964 (cf. Voicu, op. cit., pp.120-121):

„Ce am dorit să joc eu, nu am putut. Voiam să-l joc pe soldatul Șveik, fiindcă el nu este așa cum e creionat - tâmpit și gras. Dimpotrivă, oberleutnant Lukas îi spune: „Băi, Șveik, tu îți bați joc numai de domnii ofițeri”. Exact ca Hamlet, care făcea pe nebunul ca să se răzbune cu ajutorul actorilor. Am primit odată, când s-a jucat Șveik la Teatrul Național, rolul feldkuratorului Otto Katz, un evreu care a devenit popă catolic, bețiv, care joacă trei tablouri și ia toată smântâna, cum se spune. Am dat cu foarte multă bucurie telefon la Târgu Mureș, unde părinții mei au fost mutați cu domiciliu forțat, să-i anunț. M-a întrebat: „Cum tu, un băiat al unui ofițer al Împăratului, joci în piesa cu trădătorii ăia?
Spune-i regizorului că nu joci”. M-am dus la meșterul Reus și i-am spus: „Emile, a zis taică-meu, bătrânul lord, cum i se spunea, că n-am voie să joc”. „Are dreptate - mi-a zis -, faci figurație”. 


În notele furnizate Securităţii de-a lungul anilor de către „Matei”, regizorul Emil Reus ocupă un loc central. Asta rezultă atît din lista cu rapoartele semnate de „Matei”, respectiv „H2”, cît şi din notele propriu zise, existente în diferitele dosare. Reproducem aici o singură notă, predată pe data de 8 aprilie 1974 căptitanului Ioan Indrei, în care se vorbeşte atît despre Reus, cît şi despre alţi intelectuali despre care există delaţiuni separate: 
ACNSAS, R 292421, vol. 2, f. 68

#




[23. Oktober 1986. „Matei” erhält 400 Lei für seine nachrichtendienstliche Tätigkeit. „Matei” hatte in mehreren Berichten die Dreharbeiten Frieder Schullers zu dem Film über die Zeit Paul Celans in Bukarest „nachrichtendienstlich begleitet” und politisch verfängliche Einzelheiten an die Securitate weitergeleitet. Insbesondere seine 1986-1987 verfassten Berichte über die Dreharbeiten in Temeswar, in der Dojastraße-Ecke Maria, wurden von seinem damaligen Führungsoffizier, Oberstleutnant Ioan Indrei, zuständig für das Problemfeld „Kunst-Kultur” als operativ hochwertig eingeschätzt. In einem Bericht vom 13. Dezember 1986, in dem die Tätigkeit von „Matei” analysiert wurde, hob Indrei die Erläuterungen des inoffiziellen Mitarbeiters hervor, in denen er über das von Frieder Schuller geleitete Filmteam informiert hatte: „a furnizat informaţii de valoare despre anumiţi străini, în special echipa de filmare din RFG condusă de F. Schüller sic!, conducător al studioului ‚Transilvania Film’, ACNSAS, R 292421, vol 1, Bl. 140-141, hier Bl. 140v] 


[23 octombrie 1986. Agentul „Matei” este recompensat cu 400 de lei „pentru sprijin informativ”. „Matei” a furnizat Securităţii mai multe relatări, politic sensibile, privind filmările din Timişoara, realizate de echipa condusă de regizorul Frieder Schuller care lucra la o peliculă, dedicată şederii poetului Paul Celan la Bucureşti. Mai ales notele din perioada filmărilor, efectuate la Timişoara, în 1986-1987, pe strada Gheorghe Doja-colţ cu Maria, au fost evidenţiate de ofiţerul său de legătură, lt.-col. Ioan Indrei, responsabil cu aşa numita „Artă-cultură”. Într-o „Notă de analiză”, din 13 decembrie 1986, în care este examinată activitatea lui „Matei”, Indrei reliefează aportul operativ „valoros” al colaboratorului neoficial: „a furnizat informaţii de valoare despre anumiţi străini, în special echipa de filmare din RFG condusă de F. Schüller sic!, conducător al studioului ‚Transilvania Film’, ACNSAS, R 292421, vol 1, ff. 140-141, aici f. 140v.]


ACNSAS, R 292421, vol 1, f. 144

[17. Oktober 1986. Securitatemajor Radu Tinu genehmigt die Auszahlung der 400 Lei an „Matei”]  


[17 octombrie 1986. Maiorul de Securitate Radu Tinu aprobă alocarea sumei de 400 de lei, destinată lui „Matei”

ACNSAS, R 292421, vol 1, f. 145


#


[6. Februar 1979. Emmerich Reichrath berichtet in seinem Artikel, „Ohrfeigen für den Rezensenten”, in: Neuer Weg, 6.2. 1979, S. 5., über einen von Alexander Ternovits provozierten, gewalttätigen Zwischenfall. Der Zwischenfall ist auch in mehreren Securitateberichten dokumentiert.]


[6 februarie 1979. Emmerich Reichrath relatează în articolul său, „Palme pentru cronicar”, apărut în cotidianul Neuer Weg, din 6.2. 1979, p. 5, despre un incident violent, provocat de Alexander Ternovits. Fiind nemulţumit de o cronică a lui Richard Wagner, Ternovits l-a atacat şi l-a pălmuit pe Wagner. Incidentul a fost documentat şi în mai multe rapoarte ale Securităţii.] 











***



[2015Hans Bergel über Alexander Ternovits] 

[2015. Hans Bergel despre Alexander Ternovits] 




Sieben Jahre nach der Veröffentlichung des ADZ-Artikels von Werner Kremm über die Agententätigkeit Alexander Ternovits’, „Franzls Kumpan Judas”, veröffentlichte Hans Bergel 2016 seine bearbeiteten Tagebuchaufzeichnungen. Darin wird Alexander Ternovits nicht nur mehrere Male erwähnt, sondern auch als eine Person beschrieben, mit der Bergel freundschaftlich verbunden ist. Auf zwei Einträge sei hier verwiesen. Der erste stammt vom 24. Januar 1997 und enthält eine Beschreibung der Begegnung Bergel-Ternovits bei einem Mittagessen im Münchener Ratskeller. „Wir lernten uns 1948 im Bukarester Heeres-Sportklub kennen”, erzählt Bergel. „Der Vater hatte den rebellischen noch nicht Achtzehnjährigen aus pädagogischen Erwägungen zum freiwilligen Eintritt in die Armee veranlaßt. `Buschu` war ein ungewöhnlich begabter Kurzstreckenläufer. Juniormeister über 100, 200 und 400 Meter in Fabelzeiten. Von explosiver Dynamik, die sich in seinem Laufstil so rein ausdrückte, daß ich sage, kaum wieder einen Menschen mit dieser Deutlichkeit der Körpersprache gekannt zu haben. Ständig im Begriff, sich in der Diktatur durch politisch inopportune Bemerkungen um Kopf und Kragen zu bringen. Damals einundzwanzig, nahm ich ihn quasi in beruhigende Obhut. Nach meiner Entlassung im Herbst 1948 ohne Kontrolle, wurde er mit lebenslänglichem Startverbot aus dem Armeeklub geworfen. Er studierte Bergbau, wurde exmatrikuliert, arbeitete als Handlanger und begann zu trinken. Durch Zufall von einem Theaterregisseur als schauspielerische Begabung entdeckt, brachte er es in kurzer Zeit zu dem Komikerstar auf den Bühnen.” (Siehe: Hans Bergel, Notizen eines Ruhelosen. Tagesaufzeichnungen 1995 bis 2000, Frank & Timme, Berlin 2015, S. 223-224. Zum Vergleich, siehe auch die Wikipedia-Biografie dt. hier und rum. hier. Über seine Karriere am rumänischen Nationaltheater, siehe: Mariana Voicu, Istoria Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara: 1945-2005. Date cronologice, repere artistice, material iconografie, aparat critic, evaluări şi comentarii critice / Geschichte des Temeswarer Nationaltheaters „Mihai Eminescu, 1945-2005, Editura Brumar, Timişoara 2006.)
Das zeitlich ziemlich dehnbar gezeichnete Porträt eines quasi Dissidenten, ähnelt ähnlich entworfenen Bildern von Personen, die in dem fast 1000-seitigen Tagebuch vorkommen. Auffallend an dem stark subjektiv eingefärbten Ternovits-Porträt ist der hartnäckige Versuch Bergels, `Buschu` als einen Zeitgenossen darzustellen, der dauernd in politische Skandale verwickelt war, über die der Leser jedoch nicht erfährt, worin diese bestanden haben. Wegen der Skandale soll Ternovits „vorübergehend” mit Berufsverbot belegt worden sein. Wann das war, von wem und aus welchem Grund diese Verbote ausgesprochen wurden, sagt Bergel nicht. 

Im selben schleierhaften Stil evoziert Bergel dann eine Wiederbegegnung Ende der fünfziger Jahre, bei der ihm klar wurde, dass die „komische Schauspielkunst dieses Mannes” lediglich ein „Ausdruck von Lebensverzweiflung” ist. „So wie er 1948 meine Freundschaft suchte”, resümiert Bergel, „sucht er sie heute.” (Ebenda, S. 224)

Im selben Tonfall ist auch der Eintrag vom 28. März 2000 verfasst. Ort der Begegnung wie 1997, „mittags im Ratskeller”. Anlässlich dieser Begegnung gibt ihm Alexander `Buju` Ternovits das Buch von Hans Matthias Just, In den Krallen des roten Drachen. Ein Märtyrer des XX. Jahrhunderts, (Mirton Verlag, Temeswar 1999), in dem es, wie Bergel schreibt, um „Leid und Tod des 1960 im Gefängnis Gherla umgekommenen salvatorianischen Paters Paulus Anton Weinschrott” geht. 


„Die Ernüchterungen nehmen auch auf anderer Ebene kein Ende: Der angesehene Direktor des bis nach Deutschland bekannten Banater Lenau-Gymnasiums, Erich Pfaff, mit dem ich seit einem halben Jahrhundert bekannt bin, erscheint in Justs Dokumentation als bösartiger Hauptbelastungszeuge des Paters (Seite 345-346, 376).” „Pfaff”, fährt Bergel apodiktisch-insinuierend fort, „Urbild des gediegenen Lehrers, gefeierter Schulleiter auch nach der Wende 1989/90: ein Mann der kommunistischen Securitate und ihres Justizapparates”. (Ebenda, S 801.)


Es ist schwerlich anzunehmen, dass Bergel nicht weiß, unter welchem Druck Zeugenaussagen in stalinistischen Justizverfahren zustandegekommen sind. Der Versuch Bergels, Erich Pfaff als Kronzeuge und zudem noch als ein „Mann der kommunistischen Securitate”, also als Mitarbeiter der Geheimpolizei zu präsentieren, ohne die Akte des früheren Schulleiters zu kennen, ähnelt der höchst problematischen Darstellung der Rolle von Eginald Schlattner im Prozess gegen die Angeklagten im Kronstädter Schriftstellerprozess (1959), unter denen sich auch der Verfasser des Tagebuches befand. Die voreingenommene Beschreibung von Erich Pfaff ist nicht nur dem Verfasser des Buches über den Fall Weinschrott zuzuschreiben. (Eine ausführliche Analyse des Buches von Just sowie der darin auszugsweise zitierten Dokumente aus der Prozessakte würde jetzt zu weit führen und müsste an anderer Stelle erfolgen.) Fakt ist, dass Erich Pfaff zum Zeitpunkt des Prozesses gegen Weinschrott selber ins Visier der Securitate geraten war. 1962 wurden gegen ihn nachrichtendienstliche Informationen gesammelt, und zwar wegen seiner mutmaßlichen Mitgliedschaft in der Organisation YMCA - Young Men's Christian Association, deutsch Christlicher Verein Junger Menschen (vgl. ACNSAS, I 260335). Um ihn besser im Auge zu behalten, wurde ihm ein Jahr nach dem Weinschrott-Prozess, am 7. November 1959, eine Verpflichtungserklärung abgenötigt. Da er seinen Aufgaben als Mitarbeiter (Deckname: „Gheorghe Wass”) nicht nachgekommen war („a furnizat material de mică importanţă operativă” – so Hauptmann Constantin Feraru – und weiter: hier), wurde er am 6. Juni 1967 seiner nachrichtendienstlichen „Obliegenheiten” entbunden. (Vgl. Personalakte, ACNSAS, R 318019). Der gegen Erich Pfaff unter dem Decknamen „Poiana” eingeleitete Operative Vorgang ist in 5 umfangreichen Aktenordnern dokumentiert (ACNSAS, I 260338, 5 vol.) und steht offenkundig im Widerspruch zu dem, was Hans Bergel in seinem Tagebuch festhält.  


#

Ternovits schreibt seinem Temeswarer Führungsoffizier, Florin Dumitrescu - Ternovits îi scrie ofiţerului de Securitate din Timişoara, Florin Dumitrescu 

„Salutări ţie, sărutări de mîini D-nei. În ziua de 23 IX sunt înapoi. Spune asta acolo unde trebuie.” (ss) Buju

[10. September 1968. Freundschaftliche Beziehungen zwischen „Matei”, „H2”, und einem seiner Führungsoffiziere, Florin Dumitrescu, dem er während einer Besuchsreise in die BR Deutschland Ansichtskarten schickte]


[10 septembrie 1968. Legături de prietenie între agentul „Matei”, „H2”, şi unul dintre ofiţerii săi de legătură, Florin Dumitrescu, căruia îi scria cărţi poştale ilustrate în timpul unei călătorii în R.F. Germania] 



ACNSAS, R 292421, vol. 1, f. 44

„Dragă Florine”, ... „prietenul tău Matei”

[August 1971, Poststempeldatum Temeswar, 19. August 1971. Während seines abermaligen Besuches in der Bundesrepublik schreibt Ternovits erneut an seinen „lieben Florin” und unterzeichnet die Ansichtskarte aus Bamberg mit seinem Decknamen: „Dein Freund Matei”] 

[August 1971. Data de pe ştampila poştală din Timişoara: 19 august 1971. Ternovits, din nou, în vizită în RFG, îi scrie iarăşi, din Bamberg, „dragului Florin”, folosind în încheiere numele său conspirativ, semnînd „prietenul tău Matei”] 

ACNSAS, R 292421, vol. 1, ff. 101-102
ACNSAS, R 292421, vol. 1, ff. 101-102



***






Siehe auch - A se vedea 
Teil 1 - Partea 1 


In: Unterwanderte Institutionen - Instituţii subminate: „Matei“ 1980 über die Inszenierung des Stückes „Tango“ von Sławomir Mrożek am Deutschen Staatstheater in Temeswar in der Regie von Michael Bleiziffer /  Nota lui „Matei“, din 1980, privind montarea piesei „Tango“ de Sławomir Mrożek la Teatrul German de Stat din Timişoara, în regia lui Michael Bleiziffer

Erstellt 12.7. 2019 - Aktualisiert 25.9. 2019, 23:12 h




logo creation