ACNSAS, D 120, vol. 3, f .154 |
***
[15 decembrie 1985. Locotenent-colonelul de Securitate, Ion Indrei, scria şi poezii în stilul liricii naţionaliste de partid şi de stat, pe care le şi publica sub numele de Andrei Indrei. Admirator al lui Avram Iancu.]
***
[Nedatat. Anii 1980. Securitatea întocmea liste cu scriitorii care erau incluşi în antologiile omagiale, dedicate lui Nicolae Ceauşescu sau soţiei sale, Elena, menţionînd funcţia şi instituţia la care lucrează, cît şi „problemele cu care este cunoscut” în dosare; poliţia politică n-avea nicio obiecţie faţă de cei cu un trecut legionar, faţă de cei care au fost închişi din motive politice în perioada stalinismului sau de cei care au fost condamnaţi pentru infracţiuni de drept comun sau pentru relaţii homosexuale, strict interzise în perioada comunismului; homosexualii erau prigoniţi şi condamnaţi, iar în unele cazuri Securitatea îi şantaja şi îi obliga să devină informatori]
Staats- und Parteigedichte - Poezii de partid şi de stat
[1953. A. E. Baconsky, "Elegie", în: Almanahul literar. Revista Uniunii Scriitorilor din R.P.R., Filiala Cluj, anul 4, nr. 4 (41), aprilie 1953, pp. 3-4]
A. E. Baconsky
ELEGIE
In oraşul de munte cerul e brun,
E tăcere de piatră şi ninge ca niciodată.
In oraşul de munte megafoanele spun
Că inima lui Stalin a încetat să bată.
Trecătorii încremenesc pe stradă
Şi ascultă —
noaptea pluteşte’n întins,
Femeile plâng şi e multă zăpadă
Şi ninge cum niciodată n’a nins.
O muzică grea văzduhul îl bântuie
Melodie solemnă de Ceaicovschi sau Grieg;
Doarme sub ghiaţă pârâul,
pământu e
Troienit de nea, amorţit de frig.
In oraşul de munte trec în neştire
Pe nimeni nu caut — pe nimeni n’aştept,
Privesc pierdut prin ninsoarea subţire,
O lespede grea mă apasă pe piept.
Parcă nu pot crede... Rătăcesc —
E târziu,
Pe cine să’ntreb să-mi spună că nu e,
Pe cine să’ntreb, să-mi răspundă că-i viu,
Măcar ceva’ndepărtat şi nesigur să-mi spue.
Dar nu-i nimeni.
Trecătorii încremenesc ascultând
Şi orice gând fără îndemn, fără şir e.
E tăcere de piatră — fără cuvânt,
Prin oraşul de munte rătăcesc în neştire.
........................................
In oraşul de munte megafoanele spun
Că inima lui Stalin a încetat să bată —
O, noapte amară!
E ceasul când vremile pun
Pe fruntea lui Stalin
Cununa celor ce nu mor niciodată.
#
[1953. Ion Potopin, "Recitind un carnet de campanie", în: Almanahul literar. Revista Uniunii Scriitorilor din R.P.R., Filiala Cluj, anul 4, nr. 4 (41), aprilie 1953, pp. 24-25]
Ion Potopin
Recitind un carnet de campanie
Sunt pagini vechi.. . De-atunci trecură anii
din toamna grea, de plumb, de când am scris
sub biciuirea crâncenei campanii:
— Mă voi întoarce! N’am să fiu ucis!
Era prin Tatra — prin zăpezi albastre
Înaintam lovind neîncetat
Fasciştii ce pe’ntinsul ţării noastre
Pârjol şi jaf şi foamete-au lăsat.
Îmi amintesc, treceau prin aer schije,
rupeau un braţ, intrau adânc în piept,
dar şi atunci aveam aceeaşi grje:
— Să creşti, băiatul meu, ca bradul drept!
Am fost mereu cu ţara’n gând, băiete,
văpaia morţii nu mă’nspăimânta,
luptam prin scăpărări de baionete:
— Să fie mai frumoasă viaţa ta!
Şi când a fost să cad printre reţele
pe flori de sânge’n patul de omăt,
un chin a stat în gândurile mele:
— Băiatul meu, eu n’am să te mai văd!
Dar m’am întors şi azi te ţin în braţe
câtând în ochii limpezi, de izvor.
Neistovit, acelaşi viu nesaţ e;
— Să te privesc cum creşti în viitor!
Vei creşte dragul meu, mereu, sub soare,
poet, constructor, inginer vei fi ...
Căci noi luptăm, în veci să nu coboare
războiul peste lume într’o zi.
Tu, dragul meu, cu’ncredere învaţă
la adăpostul flamurei de foc.
Noi apărând această nouă viaţă
vom fulgera duşmanii’n orice loc!
(*) Ion Potopin este al 45-lea autor din lista de mai sus, întocmită de Securitate în anii 1980, pentru a fi inclus în antologia omagială, dedicată conducătorului de partid şi de stat.
#
[1958. Alfred Margul-Sperber, "Lumina lui August", în: Viaţa Românească, anul XI, nr. 8, 1958, pp. 94-96]
Alfred Margul-Sperber
Lumina lui August
Din ziua ceea patrusprezece ani trecură!
Atunci în ţara noastră-o lovitură
Nimicitoare fiarei fasciste i s-a dat.
De-atunci în lume multe s-au schimbat!
Cătuşele robiei legate peste ţară
În zilele acelui August se sfărîmară
Şi vremea-n care omul era stăpîn ori slugă
Un vis urît ne pare şi-o noapte foarte lungă.
Putem cu ochii noştri vedea şi recunoaşte
Înfăţişarea nouă a lumii ce se naşte,
Doar noi, cu-aceste braţe şi nu cu vorbe goale
Îi punem temelie din piatră şi metale.
Din drum să ne întoarcă, zadarnic lumea veche
Îşi mai adună gîndul nebun fără pereche
Cînd viaţa nouă-n pasul şi-n suflul ei fierbinte
Întreaga omenire o duce înainte.
El, Omul Nou, din lungul istoriei tumult
Nu se mai lasă aşteptat prea mult,
Şi drumuri nu-s în lume, şi colţuri nu-s în ţară
În care el, din timpuri chemat, să nu apară!
Ci eu, cît mă priveşte, în felul meu socot
Că-l poate orişicine vedea, şi peste tot –
Şi-aceasta nu-i o simplă părere trecătoare, -
Iau sprijin spusei mele o scrisoare
Trimisă mai deunăzi de-un prieten dintr-un sat.
Dar iată tot ce-mi scrie şi tot ce s-a-ntîmplat:
„De-un an de zile altă lumină-n sat la noi
Dă nopţii bezna strînsă de veacuri înapoi.
În case, becuri albe, cu vie strălucire,
La început privite cu uimire,
Au spulberat lungi nopţi de suferinţi,
Şi-acum coboară-n cartea de citire
În ceasul serii, raza lor subţire,
Alături de copii şi de părinţi.
Atunci, în prima seară luminată,
De noi sărbătorită cum n-a fost niciodată
La noi în sat eveniment mare,
Avurăm la cămin o adunare.
Acolo, ca un oaspe de seamă-a fost chemat
Malota, tăietorul de lemne ce-a luptat
În anii grei cu domnii şi mai-marii,
Acestor locuri, om cît zece alţii
Doar brazilor asemeni şi munţilor înalţii.
De-atunci trecură anii şi ochii lui pierdură
În umbra lor lumina şi stropul de căldură –
Era de faţă totuşi, cu noi, şi-ntîia oară
Simţind parcă lumina cea nouă cum coboară,
L-a fost cuprins dorinţa arzătoare
Să spună două vorbe-n această sărbătoare.
Cuvîntul lui plin de avînt a fost
Iar eu, îl ştiu astăzi pe de rost:
»Tovarăşi, satul nostru-a căpătat lumină!
Voi credeţi că eu n-o văd, dar vă-nşelaţi amar!
Nu noaptea mă-mpresoară, nu bezna mi-e vecină!
Sînt orb – însă ca mine voi n-o vedeţi mai clar!
Eu am luptat o viaţă-ntreagă
Ca orbii toţi să vadă, să-nţeleagă
În lume cîndu-i seară şi cîndu-i dimineaţă
Şi cum răsare soare şi cum se-arată stele.
E visul meu acesta îndeplinit în viaţă!
Lumina mea-i aceasta şi-a bătrîneţii mele!
O văd aici, aproape de mine şi-i pot spune
Lumină-a lumii noastre mai drepte şi mai bune!«
Acestor vorbe drept răspuns îi dară
Aplauze, furtună, din sală şi de-afară,
Dar decît toate mai presus,
Neaşteptat, un lucru s-a propus:
»Tovarăşi, - spuse unul, - să-i facem ca să-i ţie
Lumina, lui Malota, de-acum, tovărăşie.
Să-aducă fiecare partea lui
De gînduri luminoase şi ochii cu lumină,
Să-aprindem noi lumină unde nu-i,
Să-i facem bătrîneţea mai senină,
În cîte-o zi citindu-i fiecare
La ceasurile serii, din cărţi şi din ziare«.
Zis şi făcut! De-atunci, de-un an încoace,
Nu s-a găsit niciunul cuvîntul să şi-l calce.
În fiecare seară, precum s-a hotărît,
Un alt flăcău îi ţine de urît
Citindu-i lui Malota din cărţi, cu voce tare,
Şi noutăţi citindu-i din ziare.
La clasicii acestei lumini şi-acestui ev
Bătrînul se arată cel mai atent elev.
Într-un cuvînt, Malota are
O parte din lumină şi el ca fiecare.”
Aşa grăia scrisoarea prietenului meu,
Dar ţin să ştiţi morala pe care am tras-o eu:
Veţi spune: - Ajutorul aproapelui, şi nu ne-a
Mirat povestea asta ce-i veche de cînd lumea!
Ci eu vă spun, e vorba de ceva mult mai mult
A cărei lungi ecouri prin lume le ascult.
Nu i-ar fi fost lumii electrice de-ajuns
Tăria ei să schimbe dincol’ de umbră firea.
Cu ea odată-n sat a mai pătruns
O altfel de lumină ce-nvinge şi orbirea –
Prin ea e dat robiei din veac să se deştepte,
Prin ea ne ridicăm pe alte trepte
Şi drumuri largi prin timp ni se deschid.
Este lumina dată de partid!
Şi-o altă-nvăţătură am mai adaus eu
După scrisoarea prietenului meu:
Acei desprinşi cu umbra şi mersul înapoi,
Ce vor să tragă noaptea din urmă peste noi,
Cu şoapte şi zîzanii, cu nu ştiu ce tertip,
Cu basme şi iluzii scornite-n fel şi chip,
În cîntec de sirenă şi dănţuiri în van,
Să ştie că le sîntem şi le vom fi duşman.
Purtăm în noi lumina acelor vremi şi lupte
Ce lasă-n urmă lanţurile rupte!
În româneşte de Ion Horea.
#
[1978. Hans Schuller, Von seinen Gedanken geprägt / Marcați de gîndurile lui, în: Omagiu președintelui Nicolae Ceaușescu / Ehrung dem Präsidenten Nicolae Ceaușescu, p. 504]
#
(*) Hans Liebhardt (1934-2017) este al 20-lea autor din lista de mai sus (mai este amintit şi la poziţia 57), întocmită de Securitate în anii 1980, pentru a fi inclus în antologia omagială, dedicată conducătorului de partid şi de stat.
#
[8 ianuarie 1988. Wilhelm Weiss, „Cu nume de legendă”, în: Orizont, nr. 1, 1988, p. 5]
Zensur und Selbstzensur – Cenzură şi autocenzură
Stefan Binder, Adolf Meschendörfer, Ovid S. Crohmălniceanu
(vorerst Abbildungen, erklärender Text folgt - deocamdată ilustraţii, urmează textul exlicativ)
Stefan Binder -
Stefan Binder - Verschweigen von Namen ehemaliger Lehrkräfte an der Temeswarer Gemanistikfakultät, die beispielsweise nach ihrer Übersiedlung in die Bundesrepublik nicht mehr erwähnt werden durften. Diese Praxis des Verschweigens basiert auf einer Anordnung der Überwachungsbehörden, kann aber in vielen Fällen auch als eine Form der Selbstzensur angesehen werden.
#
#
[12./19. April 1986. Prof. Dr. Stefan Binder, Mit der Praxis verbunden, Ein Rückblick auf die Tätigkeit des Germanistik-Lehrstuhls an der Temeswarer Universität (I), in: Neuer Weg, 12. April 1986, S. 4; (II), 19. April 1986, S. 4.]
[März-April 1941. Stefan Binder über „Völkische Erziehungsgrundsätze“]
[Martie-aprilie 1941. Stefan Binder despre „principii didactice poporale”]
Stefan Binder, „Die Rolle des fremdsprachigen Unterrichtes im Rahmen unserer höheren Schule“, in: Der deutsche Lehrer, Heft 3-4, März-April 1941, S. 68 |
Weiterführende Infos zu Stefan Binder: Links anklicken, Seite aufrufen, Suchfunktion starten, Stichwort "Binder" eingeben und Infos finden:
- Securitate und Partei, in: Halbjahresschrift - hjs-online, 15. 10. 2011
- Procesul Biserica Neagră - Der Schwarze-Kirche-Prozess, in: Halbjahresschrift - hjs-online, 25.2. 2012
- Paranoia, in: Halbjahresschrift - hjs-online, 6.11. 2016