Blut und Boden 8 - Sînge şi glie 8

Blut-und-Boden-Ideologie in den Werken von Vintilă Horia, Albert Wass, Heinrich Zillich, József Nyírő u.a.

Doctrina estetică a „sîngelui şi gliei” în operele lui Vintilă Horia, Albert Wass, Heinrich Zillich, József Nyírő ş.a.

VIII. Teil - Partea a VIII-a

„Unora dintre ideologi[i fascişti] li se părea absolut clară necesitatea înlocuirii vechii teze umaniste despre om ca măsură a tuturor lucrurilor prin teza că măsura tuturor lucrurilor este naţiunea.” – Hermann István (estetician, 1973) 

„Führer-ul nu cunoaşte decît luptă, trudă şi grijă. Noi vrem să-i luăm din povară partea, pe care i-o putem lua” / „Der Führer kennt nur Kampf, Arbeit und Sorge. Wir wollen ihm den Teil abnehmen, den wir ihm abnehmen können.“– Heinrich Zillich (völkischer Schriftsteller - scriitor nazist)

„Man wird es einmal als eine ganz große Leistung bewerten, daß Hitler die Mittel der Demokratie zu ihrer Beseitigung wählte. Dadurch gewann sein Vordringen Überzeugungskraft auch denen gegenüber, die ihn bekämpften.” - Heinrich Zillich (1933)

„Da aber keine Staatskunst der Welt die erdräumlichen Verhältnisse des Gebietes außer acht lassen kann, in welchem das Volk lebt, so wird hieraus ersichtlich, daß die Begriffe „Blut“ und „Boden“ zum entscheidenden Grundgedanken des Nationalsozialismus werden.” - 
R. Walther Darré (Reichsbauernführer, Reichs- und Preußischer Minister für Ernährung und Landwirtschaft und Reichsleiter der NSDAP), Blut und Boden, ein Grundgedanke des Nationalsozialismus (1936) 

„Siebenbürgen ist alter Kulturboden, dessen ausgeformtes Geistesleben alle geistigen Ausstrahlungen des Mutterlandes auffängt und sich organisch einverleibt. Zwischen der Versuchung, sich in der Enge einer Heimatkunst zu bescheiden, und der Gefahr, in den Leerlauf einer übernommenen und nicht bodenverwurzelten Bildungsdichtung hineinzugeraten, entsteht hier eine Kunst, die zugleich dichterische Ausdeutung siebenbürgischen Daseins und Mitschwingen im Rhythmus gesamtdeutscher Entwicklung sein will.“ - Harald Krasser, „Vorwort“, in: Herman Roth / Harald Krasser: Herz der Heimat. Herausgegeben von der Deutschen Buchgilde in Rumänien. Vorwort von Harald Krasser, Verlag von Krafft & Drotleff, Hermannstadt 1935, S. 1-11 (hier, S. 3)

„Nur die Völker bleiben, so will es das Blut. Immer nur gutes Blut…“ - Rudolf Hollinger (1942)

„Führerul german s'a înscris în istorie printre ctitorii României.” Nichifor Crainic, „Aliaţii lui Hitler” (1941)

***

Blut und Boden 8 - Sînge şi glie 8

Inhaltsübersicht - Cuprins

William Totok: „Historische Verzahnungen. Rechtsextremismus und Revisionismus in Rumänien“ (V), in: Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, 15. Jg., Heft Nr. 2, November 2003, S. 54-76.

„Es lebe der Geist von Iancu!“ 

„Iancu, ein Symbol des Prophetentums“

Historischer Hintergrund

Propagandasymbiose von Kunst und Ideologie

Exkurs: Ungarisches Rehabilitierungsfieber [eine überarbeitete rumänische Fassung des letzten Abschnittes ist in der Zeitschrift Observator Cultural, erschienen: „Febra răsăriteană a reabilitărilor. Cazul Albert Wass“, in: Observator Cultural, Nr. 184, 02. 09. 2003.] 

„Wer ist ein Ungar?“

Revision des Urteils

Aufgrund der eingesehenen Zeugenaussagen rekonstruierter, kalendaristisch berichtigter, Ablauf des Geschehens und Tathergangs des Verbrechens vom 21. September 1940 in Sucutard-Ţaga

„Eiserner Wille“ 

Einige Zitate - Cîteva citate: Lucreţia Dulamă, „Balada Tribunului Vadim“ (2000); Ion Arieşanu, „Un om, un portret, o personalitate“, în: Eroul, Din inimile ţării, fierbinte omagiu tovarăşului Nicolae Ceauşescu (1989); La Ţebea, la Iancu (1990); Corneliu Vadim Tudor: „Rugăciunea lui Avram Iancu“ (1992); idem., „...nu ştiu să trădez” (2000); Petre Ţurlea, „O comparaţie: Avram Iancu şi Ion Iliescu” (2004); Iancu la Ţebea [Versuri: Adrian Păunescu - interpretul cîntecului: Vasile Şeicaru]; Adrian Păunescu, „A trecut azi noapte“ (1974); Codreanu, „Pentru legionari“ (1936); Octacian Goga, „Avram Iancu“ (1924); Oliver Jens Schmitt, Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea şi căderea „Căpitanului” (2017); 100 de ani de la moartea lui Avram Iancu, în: Studii. Revista de istorie (nr. 4, 1972); Die Ceauşescus in Ţebea / Ceauşeştii la Ţebea (1984); Die Securitate als „Söhne Avram Iancus” / Securitatea deghizată în „Fiii lui Avram Iancu” (1988); Ţebea (2021); 

***

Foto: © Christof Kaiser, 2002 

Unvollständiges Personenverzeichnis - 

in nicht alphabetischer Reihenfolge: 

 

Adrian Păunescu, Avram Iancu, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Richard Wagner, Monica Lovinescu, Lucian Boia, Nicu Alifantis, Corneliu Zelea Codreanu, Friedrich Nietzsche, H. St. Chamberlain, Oswald Spengler, Lucian Blaga, Mircea Zaciu, Carol II., Silviu Dragomir, Nicolae Ceauşescu, Corneliu Vadim Tudor, Stelian Neagoe, Grigore Traian Pop, Nicolae Niţă, Nistor Chioreanu, Răzvan Codrescu, Aurel C. Popovici, Nicolae Bălcescu, Kossuth Lajos, Radu Ceontea, Mihail Roller, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Andreas Hofer, Traian Puiu, Dr. Petru Groza, Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Alexandru Voitinovici (Al. Voitin), Petre Pandrea, Lucreţiu Pătrăşcanu, Iosif Constantin Drăgan, Radu Ioanid, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Constantin Noica, Andrei Indrei, Mihai Fătu, Ion Spălăţelu, Vladimir Tismăneanu, Dan Amedeu Lăzărescu, Dan Berindei, Albert Wass, István Csurka, István Eörsi, Ioan Scurtu,  Ion Antonescu, Ioan Aurel Rus, Raoul Şorban, Ion Coja, Petre Ţurlea, Miklós Horthy, Adolf Hitler, Dr. Nicolae Corneanu, Béla Köpeczi, Israel Gutman, György Frunda, Knut Hamsun, Lászlo Tökes, Szász Jenö etc.      

***

Einige Zitate - Cîteva citate 

„Căci în marele bărbat

Faimă mare s-a-ntrupat

Faima mare-a bunilor

Bunilor, străbunilor

Faima mare-a Iancului

Crăişorul muntelui“  

Lucreţia Dulamă, „Balada Tribunului Vadim“, în: Politica, Nr. 419, Anul IX, 08.04. 2000.

#

„Era portretul ştiut al lui Avram Iancu, tînăr, căciula ştrengăreşte pe o ureche, iar mîna odihnindu-i-se pe şerparul lui de ţăran, în care se zăreau ameninţînd pistoalele. Celălalt portret era o litografie veche, colorată, înfăţişîndu-l pe Mihai Viteazul. Al treilea portret îl înfăţişa pe preşedintele României, pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la vîrsta de tînăr revoluţionar – privirea sa aprinsă, întreaga făptură parcă împinsă înainte, spre cucerirea unei culmi a ideii, sau a unui vis, exprimînd pentru totdeauna, idealul jertfei de sine spre binele tuturora, semnul adevărat şi aprig al personalităţii sale.“ 

Ion Arieşanu, „Un om, un portret, o personalitate“, în: Eroul, Din inimile ţării, fierbinte omagiu tovarăşului Nicolae Ceauşescu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1989, pp. 73-75.

#

La Ţebea, la Iancu, Phoenix, nr. 28, septembrie, 1990, p. 1 

#

„Rugăciunea lui Avram Iancu“ 

„Eu mă topesc sub ierburi nestemate

cu fluiera şi doinele întregi

şi cine ştie, peste-un secol, poate

voi răsări în tabla altor legi“ 

Corneliu Vadim Tudor, Cartea românească de învăţătură, (Das rumänische Lehrbuch), Prefaţă de Edgar Papu, Editura Fundaţiei România Mare, Bukarest 1992, p. 81.

# 

[...] Niciodată n-am să-i pot înţelege pe Petru Groza, Gheorghiu-Dej şi alţii (care erau oameni foarte inteligenţi) de ce au tolerat să zacă în temniţe oameni de mare valoare, ca poeţii creştini Nichifor Crainic, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Vasile Militaru, ca istoricii Gh. Brătianu, C. C. Giurescu, Vasile Netea, ca politicienii Iuliu Maniu, Dinu Brătianu şi atîţia alţii. [...] Reperele mele morale sînt cu totul altele. Ele sînt cîţiva dintre pilastrii Pantheonului Naţional: Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu, Mihai Eminescu, Mareşalul Antonescu. [...]

Corneliu Vadim Tudor,  Senator PRM de Bucuresti, „INAPT PENTRU POLITICĂ. – nu ştiu să mint, nu ştiu să fur, nu ştiu să mă prefac, nu ştiu să trădez”, în: România Mare, Nr.  528, Anul XI, 25 august 2000.

#

O comparaţie: Avram Iancu şi Ion Iliescu 

Avram Iancu, conducătorul Revolutiei românilor transilvăneni de la 1848-1849, este un simbol al luptei pentru independenţa acestora şi pentru unitate statală, un simbol al jertfei de sine pentru atingerea idealurilor naţionale. De aceea, a ajuns a fi iubit şi venerat de întregul Popor Român. Şi tot de aceea, pentru că simboliza cele mai importante aspiraţii ale românilor, asupra memoriei lui Avram Iancu s-a revărsat furia acelora care se opuneau înfăptuirii acestor aspiraţii. În timpul stăpînirii maghiare asupra Transilvaniei, cultul eroului care doarme la Ţebea a fost împiedicat de autorităţi, iar foarte puţinele însemne în piatră dedicate acestuia au atras furia distructivă a şoviniştilor maghiari. Cel mai cunoscut este cazul distrugerii monumentului „Piatra Libertăţii“, aflat pe Cîmpia Libertăţii de la Blaj (locul Marii Adunări Nationale a românilor din 3-5 mai 1848) şi a „Crucii lui Iancu“, aflată pe dealul din vecinătatea Cîmpiei Libertăţii. Ambele monumente au fost dinamitate în noaptea de 16 noiembrie 1908. Autorităţile maghiare s-au prefăcut că cercetează cazul, dar făptuitorii nu au fost prinşi. Indignarea românilor faţă de aceste vandalisme ale ungurilor a fost tradusă de Andrei Bârseanu într-o poezie:  

„Sfărîmat-au piatra, ce fost-a mărturie, 

Cînd ceasul de-noire l-au prevestit tribunii. 

Se bucură-n zadar nemernicii, nebunii: 

Zdrobit-au Piatra, dar Libertatea-i vie! 

Şi Crucea aţi sfărîmat, simbol sfînt de credinţă 

Al unui neam setos de zile senine. 

În van, stafii de noapte cu suflete haine: 

Nu veţi putea opri a Zilei biruinţă!“ 

După 1918, monumente ale lui Avram Iancu au fost ridicate în numeroase localităţi. Istoricii români şi-au făcut şi ei datoria, prezentîndu-l pe Avram Iancu în multe lucrări ştiinţifice valoroase. Numele său este dat astăzi unor străzi din majoritatea localităţilor urbane ale ţării. Numele său a fost dat unor unităţi militare. Tot numele său a fost luat de cea mai cunoscută dintre formaţiunile de luptă ale rezistenţei anticomuniste, după al II-lea război mondial –  „Haiducii lui Avram Iancu“. După 1989, portretul său a apărut pe bancnota de 5.000 de lei. O asociaţie culturală, cu 70.000 de membri, îi poartă numele. Iar cîntecele despre Avram Iancu au intrat în inima şi în bagajul cultural al oricărui român. 

După 1989, o parte a politicienilor români au încercat să profite electoral de pe urma lui Avram Iancu, ieşind în faţă la fiecare comemorare de la Ţebea, uitînd că acolo trebuie să meargă cu smerenie. În rîndul I, din aceşti politicieni bucureşteni, s-a aflat dl. Ion Iliescu, veşnicul preşedinte, dacă nu de ţară, cel putin de partid. Iar dintre politicienii minori, prototipul acestor doritori ca gloria lui Iancu să se reverse şi asupra lor, este Adrian Păunescu. 

Dl. Ion Iliescu a lăsat impresia totdeauna că doreşte ca lumea să-l compare cu Avram Iancu. Să-i facem pe plac şi să-l comparăm cu ilustrul înaintaş. Crăişorul Munţilor a luptat pentru libertate şi unitate naţională. Dl. Ion Iliescu a făcut, în schimb, tot ce i-a  stat în putere împotriva acestor idealuri. Să ne aducem aminte de faptul că, în 1990-1991, domnia-sa a fost, în calitate de preşedinte al României, alături de Petre Roman, principalul oponent al ideii revenirii Basarabiei în cadrul României; ratarea momentului favorabil reunificării este cea mai gravă greşeală a politicii României de după 1989. Tot dl. Ion Iliescu a patronat încheierea Tratatului ruşinos cu Ungaria din 1996, de la Timişoara. Şi, cu o impertinenţă maximă, în drum spre Timisoara, dl. Ion Iliescu s-a oprit la comemorarea de la Ţebea, pe 15 septembrie 1996, pentru a-i aduce un omagiu lui Avram Iancu; mai exact, pentru a fi văzut de români la Ţebea. I se închina lui Avram Iancu şi a doua zi urma să semneze Tratatul cu ţara care păstrează aceleaşi ţeluri acaparatoare de pămînturi româneşti ca la 1848, un tratat care conferă statut privilegiat ungurilor din România şi „drepturi comunitare“. La Ţebea veniseră şi senatorul Corneliu Vadim Tudor, preşedinte al PRM, şi primarul din Cluj-Napoca, Gheorghe Funar, pe atunci preşedinte al PUNR - două partide cu adevărat naţionale, care se opuneau ferm Tratatului. Din ordinul d-lui Iliescu, nu li s-a dat voie să vorbească multimii. Dar, aceasta i-a strigat presedintelui României: „Să nu semnati!“ si „Fără Tratat!“. Dl. Ion Iliescu s-a prefăcut că nu aude. La 5 metri în faţa domniei-sale, chiar în timp ce îşi ţinea discursul, mai mulţi reprezentanti ai „Vetrei Româneşti“ - nişte uriaşi îmbrăcaţi în costume populare - au desfăşurat o pînză imensă cu inscripţia: „Cine semnează, ne trădează!“ Nici pe aceasta dl. Iliescu nu a luat-o în seamă. În campania electorală din 2000, dl. Ion Iliescu, „patriotul“, s-a aliat cu UDMR-ul - cel care se afirma deschis luptător pentru înfăptuirea idealurilor Revolutiei ungare de la 1848, între aceste idealuri numărîndu-se şi înglobarea Transilvaniei în Ungaria, fără voia românilor. Fără voturile electoratului maghiar, dl. Ion Iliescu nu mai ajungea preşedinte. Voturile au venit în schimbul unor promisiuni. Şi s-a văzut, în ultimii 4 ani, cînd majoritatea cererilor maghiarilor au fost satisfăcute, chiar dacă ele erau îndreptate împotriva Statului Român şi a românilor. Pentru a-şi asigura voturile maghiarilor în 2004, actuala Putere, sub patronajul aceluiaşi domn Ion Iliescu, a reamplasat la Arad monumentul celor 13 generali maghiari executaţi la 1849, generali care au condus Armatele ungureşti vinovate de asasinarea a  40.000 de români; şi tot actuala Putere, prin vocea d-lui Adrian Năstase, distinsul nostru prim-ministru, şi cu voie de la Cotroceni a declarat că nu se mai opune autonomiei teritoriale pe criterii etnice a ungurilor. Acum, apropiindu-se alegerile, dl. Ion Iliescu vrea să-şi asigure şi voturile românilor, arătîndu-se a fi bîntuit de sentimente patriotice. S-a închinat lui Ştefan cel Mare. Se închină lui Avram Iancu. Şi crede că românii uită fărădelegile pe care le-a făcut pînă acum. Nu uită! Dovadă primirea de care a avut parte la Ţebea, cînd mii de oameni l-au huiduit. În plus, spre adînca disperare a d-lui Ion Iliescu, mulţimea a scandat „Vadim! Vadim!“ 

Este o întreagă galerie de oameni politici români care, la fel ca actualul preşedinte al ţării, se închină adînc în faţa Istoriei, a marilor personalităţi ale Neamului, dar trădează idealurile pentru care giganţi precum Avram Iancu au luptat. În galerie îl întîlnim şi pe fostul preşedinte, dl. Emil Constantinescu, sub domnia căruia, pentru prima dată, a fost adus UDMR-ul în Guvern, sub domnia căruia bancnota de 5.000 lei cu portretul lui Avram Iancu a fost retrasă, ca să nu-i supere pe aliaţii udemerişti. În galerie găsim şi foarte mulţi politicieni de mîna a doua, al căror prototip este poetul minor Adrian Păunescu. Vă aduceţi aminte de cîte zeci de ani acesta se bate cu pumnul în piept pe toate ecranele televizoarelor, în toate sălile de spectacole, pe toate stadioanele, arătîndu-şi patriotismul? Este acelasi domn care a votat, în Senat, noua Constitutie ce atentează la ideea de Stat national unitar român; acelaşi domn care a votat pentru reamplasarea monumentului celor 13 criminali maghiari de la Arad ş.a.m.d. Aşadar, dl. Ion Iliescu poate fi mulţumit: nu este singurul duplicitar. 

Prin urmare, o comparaţie între Avram Iancu şi piaza rea a României de după 1989, Ion Iliescu, ne duce la o concluzie tristă. Înaintaşul  care-şi doarme somnul de veci la Ţebea ar muri încă o dată, de ruşine, dacă ar vedea cine a ajuns să-i conducă pe români. Marele Avram Iancu nu s-ar putea uita decît cu dispreţ la un Ion Iliescu, veşnic gata să se plece spre toate orizonturile, pentru a se menţine la Putere. Poporul care l-a huiduit la Ţebea pe dl. Ion Iliescu în 2004 este acelaşi popor care-l venerează pe Avram Iancu. El, Poporul Român, l-a plasat pe actualul preşedinte în galeria personajelor detestabile, iar pe Avram Iancu în Pantheonul Neamului. Iată rezultatul comparaţiei celor doi. Rămîne o datorie a noastră, a tuturor acelora care au sentimente patriotice, de a aduce în fruntea ţării, la alegerile din noiembrie, oameni de care Crăişorul Munţilor să nu aibă a se ruşina. 

Prof. univ. dr. Petre Ţurlea 

Petre Ţurlea, „O comparaţie: Avram Iancu şi Ion Iliescu”, în: România Mare, anul XV, Nr. 741,  24 septembrie 2004.

#

Iancu la Ţebea 

Ce veşti mai aveţi voi, români, despre Iancu

Să spună ce ştiu toţi acei care ştiu

Ce veşti să avem, suntem oastea lui Iancu

La Ţebea, la Ţebea, eroul e viu

Eroul ne cheamă, ne cheamă la Ţebea

Al nostru frumos, pătimit crăişor

Aici ne rugăm pentru Iancu, la Ţebea

Roş-galben-albastru - altar tricolor

R: Trăiască duhul lui Iancu

Trăiască moţul între moţi

Câmpia Libertăţii spune

Că Avram Iancu suntem toţi

Popor românesc, nu uita niciodată

Că nu eşti urmaş de fricoşi şi bastarzi

La tine acasă cât faci ochii roată

De dragul eroilor veşnic să arzi

La Ţebea foşnesc româneşte gorunii

Şi-ntreg calendarul se-aude pe drum

Şi clopote fierb untdelemnul furtunii

La Ţebea, la Ţebea, la Ţebea acum

Şi nu e român omul care în viaţă

O dată măcar, într-un ceas minunat

Pe sine privindu-se parcă în faţă

Lui Iancu Avram nu i s-a închinat

Tu, Iancule sfânt, ne-ai purtat idealul

La Ţebea venim, fiii tăi te cinstesc

Lui Iancu-nchinare, trăiască Ardealul

Trăiască întregul popor românesc

Versuri: Adrian Păunescu - interpretul cîntecului: Vasile Şeicaru

#

Adrian Păunescu, Repetabila povară, (Wiederholbare Last), Editura Scrisul românesc, Craiova, 1974. În poezia „A trecut azi noapte“ (pp.13-14) este evocată figura lui Avram Iancu:

 „A trecut azi noapte Iancu prin Ardeal/şi-a trezit gravidele din somn.“// (...) Au născut femeile lumină,/şi-a crescut pe cer tropot de cal,/ Semn că nu sfîrşeşte niciodată să revină/Spiritul lui Avram Iancu în Ardeal.// “

#

„Îl cheamă în cântecul lor de jale pe Iancu, eroul lor, să-şi vadă munţii goi şi „codrii raşi“ de cetele de „jidănaşi“.

Codreanu, „Pentru legionari“, 1936, p. 356 

„O parte au plecat cu maşina, iar eu, însoţit de patru dintre ei şi de ţăranul Frăţilă, am plecat pe jos, străbătând toate satele, până în munţi, la mormântul lui Avram Iancu, o distanţă de 140 km. Ţăranii m-au primit pretutindeni cu bucurie. De la Ţebea, ne-am despărţit. Ei şi-au continuat drumul în Hunedoara, iar eu am plecat la Teiuş.“

id., „Pentru legionari“

#

„Sunt vre-o cincizeci de ani şi mai bine, de când a murit a doua oară Avram lancu. De-atunci faţa vremilor s'a schimbat printr'o cascadă vertiginoasă. Credinţa lui s'a înfipt adânc în conştiinţa neamului şi-a ajuns la o răspântie nouă. Viforul dela patruzeci şi opt s'a pornit iarăş să sguduie catapeteazma lumii. A reînviat epopeia! Românismul s'a ridicat din cenuşa ruinei universale şi peste stârvul pajurei cu două capete dorobanţii noştri au împlântat tricolorul pe palatul din Buda...

O justiţie imanentă, veşnică şi implacabilă, a rectificat povestea noastră şi-a răsplătit martiriul eroului. In faţa mormântului dela Ţebea se închină o Românie aşa cum a visat-o el cu Bălcescu la focul de 

pe creste, sau cum a văzut-o ca o fantomă în arătările lui de pribeag nebun.“

Octacian Goga, „Avram Iancu“, în: Ţara noastră, anul V, nr. 35/31.08.1924, pp. 1085-1090, aici: p. 1090 [Număr închinat memoriei lui Avram Iancu.]

#

„Astfel, în funcţie de regiune şi mediul social, [Codreanu] a manverat abil diferite aşteptări: s-a purtat ca un nou Ştefan cel Mare în Moldova, ca un nou Avram Iancu în Ardeal, ca un erou călare printre ţăranii din Basarabia, ca Făt-Frumos în tîrgurile din Moldova, ca apostol tăcut al ţăranilor ajunşi în mizerie, în anii de început; apoi ca idol – pînă la încremenirea într-o figură totemică – al intelectualilor rafinaţi, cunoscători ai culturii din afara Europei, şi ca icoană în mediul urban, în anii pe care i-a petrecut între Bucureşti şi Carmen Sylva.” 

Oliver Jens Schmitt, Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea şi căderea „Căpitanului”. Traducere din germană de Wilhelm Tauwinkl, Humanitas, Bucureşti, 2017, p. 342. 

#

100 de ani de la moartea lui Avram Iancu, în: Studii. Revista de istorie, anul XXV, nr. 4, 1972

#

Zur Erinnerung an Avram Iancu pflanzen die Ceauşescus in Ţebea eine Eiche. Zeichnung von Valentin Tănase (1984)

#

1988: Die Securitate als „Söhne Avram Iancus” / Securitatea deghizată în „Fiii lui Avram Iancu”

Morddrohungen gegen Rumäniendeutsche. In West-Berlin lebende SchriftstellerInnen sollen politische Aktivitäten gegen Ceauşescus Regime einstellen / Todesdrohungen kamen per Post / Vermutlicher Absender: Ceauşescus Geheimdienst „Securitate”, in: die tageszeitung (taz), Nr. 2659, 10.11.1988, S. 1.

#

2021

NN, 13. 9. 2021

#

Alte elogii, în stil protocronist, aduse lui Avram Iancu 

Avram Iancu

de Ana Blandiana

Dormind înaintează cântând din fluier stins

Învinsul crai al adormirii noastre,

În urma lui cresc codri mari de plâns

Şi hohotesc nemuritor dezastre.

În urma lui se ară singur de cutremur

Pământul nostru pustiit de somn

Şi singur, sub al zilei roşu tremur,

Se seamănă cu oase vechi de domn.

Ar fi destul îndemnul din fluier să-şi suspine

Şi-ar încolţi pământul scârbit războinici grei,

Dar el e încoifat c-un roi somnos de-albine

Şi-armate are-n turme picotitorii miei;.

Dar struguri dulci se-mbată şi aţipesc în vie,

Dar norii-adorm pe ceruri şi undele pe lac,

Dar grânele se culcă şi se sfârşesc în glie,

Sub greutatea florilor de mac;.

Dar dorm în albii râuri şi frunzele-n păduri,

O ţară-ntreagă transhumată-n vis,

Pe când măritu-i rege cu ochi deschişi şi suri,

Dormind înaintează cântând din fluier stins.

                            Poezie reprodusă în: NN, 17. 11. 2022, preluată din volumul: Somnul din somn (1977)

În stil neolegionar:

Bogdan Munteanu, „Avram Iancu – lupta pentru libertate şi simboluri perene ale naţionalismului românesc”, în: Permanențe, anul XXV, Nr. 8-9, august-septembrie 2022, pp. 1-3.

***

Hier - aici


I. Teil - Partea I

II. Teil - Partea a II-a 

III. Teil - Partea a III-a 

IV. Teil - Partea a IV-a 

V. Teil - Partea a V-a  

VI. Teil - Partea a VI-a  

VII. Teil - Partea a VII-a 

Actualizat - aktualisiert, 3.9.2024, 10:00 h

Die Schere – Foarfeca (2)

Zensur und Securitate – Cenzura şi Securitatea

II.

[5 ianuarie 1987. Şeful Securităţii din Timişoara, col. Ion Cristescu, şi şeful serviciului 1/A, mr. Radu Tinu, trimit superiorilor din Bucureşti, din Direcţia 1, serviciul V, o notă despre un roman SF, intitulat „Taina roboţilor”, predat de William Marin editurii Facla, din care citise fragmente şi în cenaclul german Adam Müller-Guttenbrunn, care, la insistenţele poliţiei politice, îşi reluase activitatea după ce mai mulţi autori l-au părăsit şi au fost obligaţi, în cele din urmă, să părăsească România; postăm scrisoarea însoţitoare din care se desprinde că, după abolirea cenzurii, în 1977, în unele cazuri Securitatea intervenea pentru a opri publicarea unei lucrări literare, pe de altă parte, analiza cu mare atenţie scrieri publicate şi, uneori, ancheta şi autorii unor texte publicate, pe care poliţia ideologică a regimului le consideră „ostile”.]

[5. Januar 1987. Der Temeswarer Securitatechef, Oberst Ion Cristescu, und der Leiter der Unterabteilung 1/A, Major Radu Tinu, schicken ihren Vorgesetzten in der Bukarester Zentrale, der Hauptabteilung 1, einen Bericht über einen Science-Fiction-Roman von William Marin, „Das Geheimnis der Roboter”, aus dem er auch im deutschen Adam Müller-Guttenbrunn-Literaturkreis gelesen hatte, nachdem der Zirkel seine durch den Austritt und spätere Ausreise einiger Mitglieder unterbrochene Tätigkeit wieder aufgenommen hatte – was die Geheimpolizei als ihren operativen Erfolg verbuchte; nach der Abschaffung der Zensur 1977 hatte die ideologische Polizei des Regimes sich mitunter auch als Zensurbehörde betätigt und versucht, die Veröffentlichung gewisser literarischer Arbeiten zu verhindern. In manchen Fällen wurden Autoren verhört und unter Druck gesetzt, da sie Texte publiziert hatten, die von der Securitate als „feindlich” eingestuft wurden. Hier veröffentlichen wir den Begleitbrief und weiter unten den Bericht vom 26. 12. 1986; es folgen weitere Dokumente, die die Einmischung der Securitate in die Wiederaufnahme der Tätigkeit des Guttenbrunn-Kreises belegen - nebst den Vorschlägen zur Besetzung der Leitung des Temeswarer Literaturkreises]  

ACNSAS, D 120, vol. 3, f .154

[26. Dezember 1986. Securitateoberstleutnant Ioan Indrei erhält einen Bericht über einen SF-Roman von William Marin, der im Temeswarer Facla-Verlag erscheinen soll, aber wegen seiner politischen und philosemitischen Ausrichtung als problematisch eingeschätzt wird; eine Lesung aus dem Roman im Adam-Müller-Guttenbrunn-Literaturkreis erwähnte „Mayer” in seinem Bericht vom 25. Januar 1986, der hier gepostet ist. Siehe auch, RFE, 25. 10. 2017]

[26 decembrie 1986. Lt. Col. Ioan Indrei de la Securitatea din Timişoara, responsabil pentru problemele legate de artă şi cultură, primeşte o notă informativă în care se vorbeşte despre conţinutul unei lucrări ştiinţifico-fantastice, scrisă de William Marin, pe care acesta doreşte s-o publice şi din care a citit fragmente şi-n cenaclul Adam Müller-Guttenbrunn – ceea ce aminteşte şi „Mayer” într-o notă, datată 25 ianuarie 1986, postată aici. A se vedea şi: RFE, 25. 10. 2017]

COPIE[1]

- Nr. 1911/008                                 STRICT SECRET

- Data: 26.12.1986                             Ex. nr. 2

- Sursa: „POTOC”

- Primit: Lt.col. INDREI IOAN

- Problema: „ARTĂ-CULTURĂ”

Notă

Cu prilejul întîlnirii sursa a relatat următoarele despre WILLIAM MARIN – evreu, profesor de istorie la UNIVERSITATEA din TIMIŞOARA: -

MARIN VILIAM (!) în anii precedenţi a scris şi i s-a editat la „FACLA” din TIMIŞOARA o carte intitulată „DOUĂ DECENII DE MIŞCARE COMUNISTĂ ŞI MUNCITOREASCĂ ÎN BANAT”[2], lucrare care a ridicat diferite probleme de ordin politic, în sensul că autorul (W.M.) a omis prezentarea luptei comuniştilor de naţionalitate română, axîndu-se pe relevarea activităţii comuniştilor evrei şi maghiari din BANAT. Lucrarea cu toata că a avut aprobarea organelor centrale, a necesitat să fie revăzută în editura „FACLA”, remediindu-se tendinţele şi subiectivismul, în aceste condiţii fiind publicată. WILLIAM MARIN s-a manifestat foarte nemulţumit, spunînd directorului editurii[3] că-l va înscrie în memoriile sale, întrucît ar fi avut prin aceasta – o atitudine antisemită.[4]

În prezent, WILLIAM MARIN are predat la editura „FACLA” un pretins roman (SF) ştiinţifico-fantastic, a cărui acţiune se petrece în COSMOS (Galaxia CĂII LACTEE), dar şi pe pămînt, ISRAEL, ARABIA, ARABIA SAUDITĂ, ROMÂNIA, S.U.A. etc. Romanul iniţial a fost intitulat „REBELIUNE ÎN COSMOS”, titlul fiind apoi schimbat în „TAINA ROBOŢILOR” – subintitulat „BASM MODERN”:

Acţiunea romanului tratează problema unei lovituri de stat care are loc într-o confederaţie de state din constelaţia Căii lactee. Forţele progresiste sînt reprezentate de personaje cu nume evreieşti, iar cele reacţionare, fasciste, de personaje cu nume arabe. Practic, confederaţia de state acreditează ideea unui stat mondial, pentru care luptă un personaj (evreu), amintind de aşa-zisa teorie a integrării mondiale, teorie combătută tocmai pentru periculozitatea ei. Acţiunea deşi se petrece

f. 155

în parte – în galaxia Căii lactee, este plasată şi pe TERRA, dar scriitura este prea străvezie, cu evenimentele care se derulează în ORIENTUL MIJLOCIU, făcîndu-se referire la situaţia din ţara noastră, preşedintele ROMÂNIEI, fiind atras, prin intermediul unui savant român, la o acţiune de înfrîngere a „forţelor reacţionare” (aluziv arabe). Acţiunea cărţii este direct sau indirect legată de ISRAEL.

Pe zeci de pagini se vorbeşte despre o dictatură, instaurată în respectiva constelaţie, afirmîndu-se că romanul este „cu cheie”. Când se vorbeşte de ISRAEL, acţiunea devalîndu-se (!) acolo, se descrie elogios viaţa, avantajele din chibuţuri etc. Terorismul este reprezentat, după autor, de palestinieni care sînt lichidaţi, în carte existînd şi alte aluzii, idei „criptice”, mascate sau mai puţin evidente, sentimente antiarabe.

Periculozitatea cărţii, în manuscris, constă în faptul că pe plan ideatic abordează teoria integraţionistă a elitismului evreiesc, putînd cititorul să înţeleagă că ar fi vorba de un stat mondial sionist, teorie vînturată de francmasonerie şi ostilitate totală faţă de arabi, în special faţă de palestinieni.

Se precizează că aceste idei se deduc sau transpar după numele folosite de autor.-

Directorul editurii a declarat public în şedinţă că nu editează o asemenea carte care este periculoasă, iar sub aspect literar este slab realizată. În prezent manuscrisul a fost trimis Consiliului Culturii BUCUREŞTI pentru viză.

Observaţii:

MARIN WILIAM (!) este în atenţie pe problema N.G.[5] A dat o notă despre viziunea sa asupra cărţii care se anexează.[6] Nota se va trimite la Direcţia I pentru a preveni apariţia cărţii. –

(ss) Lt. col. Indrei Ioan

R. Conf. Notei orig.

D.M.G.

RD. 1353/ 29.12. 1986

Scrisă în 2 ex.

f. 156

ACNSAS, D 120, vol. 3, ff. 155 156

---

[1] Document dactilografiat de către ofiţerul de Securitate după o întrevedere cu furnizorul informaţiilor.

[2] Titlul este incorect redat. Este vorba despre lucrarea semnată de William Marin şi Ion Luncan,  Două secole de luptă revoluţionară în sud-vestul României (Zwei Jahrhunderte revolutionären Kampfes im Südwesten Rumäniens), Editura Facla, Timişoara 1984. Denumirea Banat din titlul iniţial al cărţii a fost înlocuit cu trimiterea vagă la regiunea de sud-vest a României, deoarece în ultima fază a ceauşismului uniformizator trebuiau estompate şi denumirile geografice ale provinciilor istorice, sugerîndu-se o ciudată omogenitate geografică.

[3] Directorul editurii fusese pe vremea aceea Ion Marin Almăjan (n. 1940) care între anii 1966 şi 1979 a fost şeful secţiei de cultură a ziarului local timişorean Drapelul roşu. Ulterior, pînă în 1989, directorul editurii Facla, iar între anii 2000 și 2005 a fost director al Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național a județului Timiș. Este autorul mai multor cărţi, tributare liniei oficiale, apropiate protocronismului,  de exemplu, romanul: Sentimentul puterii, Editura Eminescu, București, 1976. A fost distins cu numeroase premii, inclusiv după revoluţie, cînd a devenit un sprijinitor al Frontului Salvării Naţionale (FSN). În anul 2002, i s-a acordat Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler „pentru talentul și dăruirea arătate în îndelungată activitate artistică, științifică și didactică prin care a promovat tradițiile culturale specifice fiecărei comunități etnice și valorile autentice ale artei universale, creind un spațiu de exemplară conviețuire și de civilizație românească” (Monitorul Oficial, nr. 384 din 5 iunie 2002).

[4] Este improbabil că la o astfel de discuţie cu directorul Ion Marin Almăjan să fi asistat o terţă persoană.

[5] Naţionalişti germani. Secţia respectivă a fost condusă ani de zile de col. Nicolae Păduraru, iar şeful Serviciului 1/A era în 1986 maiorul Radu Tinu. Dintr-un raport al Corpului de control al Ministerului de Interne, datat 19 aprilie 1985, rezultă că în cadrul Serviciului 1/A din Timiş sînt cuprinse următoarele „probleme, locuri şi medii“: „naţionalişti-fascişti germani, naţionalişti-iredentişti maghiari“, „lucraţi“ de către un colectiv format din 5 ofiţeri, conduşi de lt. col. Nicolae Păduraru. De problema „Artă-cultură, sănătate-justiţie- presă, culte-secte“ se ocupa un al doilea colectiv, format din 4 ofiţeri, condus de lt.-col. Ioan Indrei; de „învăţămînt-cercetare-sport“ răspundea un al treilea colectv, format din 6 ofiţeri, sub conducerea căpitanului Radu Tinu. Întregul Serviciu 1/A era format din 16 ofiţeri, iar activitatea echipei se află sub conducerea col. Antonie Ianculescu (1934-2007). Activitatea Serviciului, se spune în materialul citat, „are un caracter organizat şi este înscrisă în spiritul documentelor şi hotărîrilor de partid, desfăşurîndu-se cu stricta respectare a legalităţii şi în conformitate cu ordinele Ministerului de Interne şi ale Departamentului Securităţii Statului, precum şi ale programelor de măsuri elaborate pe plan central (ACNSAS, D 120, vol. 9, ff. 32-34).

[6] Nota amintită nu a fost depistată. În schimb, în dosar există o adresă dactilografiată către Direcţia I, serviciul V, din Bucureşti, semnată de şeful Securităţii din Timiş, col. Ion Cristescu, şi şeful serviciului 2, mr. Radu Tinu, care însoţeşte nota de mai sus. Semnatarii îşi exprimă „rugămintea“ de a se „verifica veridicitatea observaţiilor sursei noastre“ şi „dacă situaţia impune prevenirea editării romanului“. Un ofiţer care semnează indescifrabil ordonă maiorului Vasile Mălureanu şi lt. col. Victor Achim să-i spună lui Indrei că „măsurile se impuneau să fie luate pe plan local, înaintea trimiterii la C[omitetul]. C[ulturii]. [şi] E[ducaţiei socialiste]“. Acelaşi ofiţer îl critică apoi pe Indrei, reproşîndu-i că s-a debarasat de rezolvarea problemei, delegînd-o spre forurile superioare, la Bucureşti (ibidem, f. 154). 

***

[11 octombrie 1987. Într-un interviu, acordat ziarului „Neue Banater Zeitung”, William Marin aminteşte de lectura din romanul său SF „Im Sternbild der Jungfrau” în cadrul cenaclului literar german din Timişoara, Adam Müller-Guttenbrunn; lucrarea literară a fost calificată de Securitate drept un „roman cu cheie”, iar autorului i se impută că ar face propagandă elitar-sionistă – a se vedea nota de mai sus, din 26 decembrie 1986, redactată de un angajat al editurii Facla]

[11. Oktober 1987. In einem in der „Neuen Banater Zeitung” veröffentlichten Interview, erwähnt William Marin seine Lesung aus dem Science-Fiction-Roman, „Im Sternbild der Jungfrau”, im Temeswarer Adam-Müller-Guttenbrunn-Literaturkreis; die Arbeit wurde von der Securitate als verdächtiger „Schlüsselroman” eingestuft und dem Autor elitäre, zionistische Propaganda unterstellt – siehe den Bericht vom 26. Dezember 1986, der aus der Feder eines Mitarbeiters des Facla-Verlags stammt]

 

Eduard Schneider, „Mit Projekten in den Ruhestand. Gespräch mit dem Temeswarer Historiker Prof. Dr. William Marin kurz nach seiner Emeritierung”, in: NBZ, 11. Oktober 1987, S. 3-4 (letzter Absatz des Interviews).

***


[15 decembrie 1985. Locotenent-colonelul de Securitate, Ion Indrei, scria şi poezii în stilul liricii naţionaliste de partid şi de stat, pe care le şi publica sub numele de Andrei Indrei. Admirator al lui Avram Iancu.]

[15. Dezember 1985. Securitateoberleutnant Ion Indrei schrieb Gedichte im Stil der nationalistischen Partei- und Staatslyrik, die er gelegentlich auch unter dem Namen Andrei Indrei veröffentlichte. Der Offizier war ein Verehrer von Avram Iancu.]

***

[22 martie 1986. Anunţ oficial al morţii lui Alexandru Simlovici, în care nu se aminteşte că defunctul a fost ofiţer de Securitate]

[22. März 1986. Todesanzeige von Alexandru Simlovici, in der mit keinem Sterbenswörtchen seine langjährige Tätigkeit als Securitateoffizier erwähnt wird] 

NBZ, 22.3. 1986, S. 2

#

Drapelul roşu, 22.3. 1985, p. 4

#

[24. März 1986. Kleiner Anzeiger, Rubrik: Sterbefälle, in der Bukarester Tageszeitung România liberă. Todesanzeige aufgegeben von Iulian Sorin (*)]

[24 martie 1986. România liberă. Mica publicitate, rubrica decese, anunţ al lui Iulian Sorin (*)]

 

INCREDIBILA trecere în nefiinţă a bunului prieten ALEXANDRU SIMLOVICI din Timişoara, ne-a cernit inimile. Sîntem alături de voi. Marioara, Adriana, Puiu, Oana în durerea fără măsură, care vă apasă. Familia Iulian Sorin şi Moni Silberman. 

#

[9. April 1952. Auszeichnung mehrerer Securitateoffiziere, die sich in der Aufspürung „titoistischer Spione” besondere Verdienste erworben haben. Auf der Liste der Ausgezeichneten befinden sich u.a. Oberleutnant Ernest Deitel und Oberleutnant Alexandru Simlovici.]

[9 aprilie 1952. Citarea prin ordin de zi a unor ofiţeri de Securitate care s-au distins în depistarea unor „spioni titoişti”. Între cei evidenţiaţi pentru meritele lor se află, între alţii, lt. maj. Ernest Deitel şi lt. maj. Alexandru Simlovici.]

ACNSAS, Cadre MAI D-102, f. 360

***

[Nedatat. Anii 1980. Securitatea întocmea liste cu scriitorii care erau incluşi în antologiile omagiale, dedicate lui Nicolae Ceauşescu sau soţiei sale, Elena, menţionînd funcţia şi instituţia la care lucrează, cît şi „problemele cu care este cunoscut” în dosare; poliţia politică n-avea nicio obiecţie faţă de cei cu un trecut legionar, faţă de cei care au fost închişi din motive politice în perioada stalinismului sau de cei care au fost condamnaţi pentru infracţiuni de drept comun sau pentru relaţii homosexuale, strict interzise în perioada comunismului; homosexualii erau prigoniţi şi condamnaţi, iar în unele cazuri Securitatea îi şantaja şi îi obliga să devină informatori]

[Undatiert. 1980er Jahre. Die Securitate fertigt Listen mit den Autoren an, die mit Beiträgen in den Huldigungsanthologien für Nicolae und Elena Ceauşescu vertreten waren, wobei der Arbeitsplatz des jeweiligen Autors und eventuelle dunkle Flecken aus dessen Akte in eine Rubrik eingetragen wurden; die politische Polizei hatte keine Einwände gegen frühere Legionäre oder ehemalige politische Gefangene aus der Zeit des Stalinismus, auch nicht gegen Personen die wegen gemeiner Delikte oder homosexueller Vergehen vorbestraft waren; Homosexualität galt im nationalkommunistischen Rumänien als schwerer Straftatbestand, Homosexuelle wurden verfolgt, eingekerkert und oft zur inoffiziellen Mitarbeit erpresst]

ACNSAS, D 118, vol. 5, ff. 114-118

***

Staats- und Parteigedichte - Poezii de partid şi de stat


[1953. A. E. Baconsky, "Elegie", în: Almanahul literar. Revista Uniunii Scriitorilor din R.P.R., Filiala Cluj, anul 4, nr. 4 (41), aprilie 1953, pp. 3-4] 

A. E. Baconsky

ELEGIE

In oraşul de munte cerul e brun,
E tăcere de piatră şi ninge ca niciodată.
In oraşul de munte megafoanele spun 
Că inima lui Stalin a încetat să bată.

Trecătorii încremenesc pe stradă 
Şi ascultă —
      noaptea pluteşte’n întins,
Femeile plâng şi e multă zăpadă 
Şi ninge cum niciodată n’a nins.

O muzică grea văzduhul îl bântuie 
Melodie solemnă de Ceaicovschi sau Grieg; 
Doarme sub ghiaţă pârâul,
                        pământu e
Troienit de nea, amorţit de frig. 

In oraşul de munte trec în neştire 
Pe nimeni nu caut — pe nimeni n’aştept, 
Privesc pierdut prin ninsoarea subţire,
O lespede grea mă apasă pe piept.

Parcă nu pot crede... Rătăcesc —
                      E târziu,
Pe cine să’ntreb să-mi spună că nu e, 
Pe cine să’ntreb, să-mi răspundă că-i viu, 
Măcar ceva’ndepărtat şi nesigur să-mi spue.

Dar nu-i nimeni.
   Trecătorii încremenesc ascultând 
Şi orice gând fără îndemn, fără şir e.
E tăcere de piatră — fără cuvânt,
Prin oraşul de munte rătăcesc în neştire.

........................................

In oraşul de munte megafoanele spun 
Că inima lui Stalin a încetat să bată — 
O, noapte amară!
              E ceasul când vremile pun 
Pe fruntea lui Stalin 
Cununa celor ce nu mor niciodată.

#

[1953. Ion Potopin, "Recitind un carnet de campanie", în: Almanahul literar. Revista Uniunii Scriitorilor din R.P.R., Filiala Cluj, anul 4, nr. 4 (41), aprilie 1953, pp. 24-25]

Ion Potopin 

Recitind un carnet de campanie


Sunt pagini vechi.. . De-atunci trecură anii 
din toamna grea, de plumb, de când am scris 
sub biciuirea crâncenei campanii:
— Mă voi întoarce! N’am să fiu ucis!

Era prin Tatra — prin zăpezi albastre 
Înaintam lovind neîncetat 
Fasciştii ce pe’ntinsul ţării noastre 
Pârjol şi jaf şi foamete-au lăsat.

Îmi amintesc, treceau prin aer schije, 
rupeau un braţ, intrau adânc în piept, 
dar şi atunci aveam aceeaşi grje:
— Să creşti, băiatul meu, ca bradul drept!

Am fost mereu cu ţara’n gând, băiete, 
văpaia morţii nu mă’nspăimânta, 
luptam prin scăpărări de baionete:
— Să fie mai frumoasă viaţa ta!

Şi când a fost să cad printre reţele 
pe flori de sânge’n patul de omăt, 
un chin a stat în gândurile mele:
— Băiatul meu, eu n’am să te mai văd!

Dar m’am întors şi azi te ţin în braţe
câtând în ochii limpezi, de izvor.
Neistovit, acelaşi viu nesaţ e;
— Să te privesc cum creşti în viitor!

Vei creşte dragul meu, mereu, sub soare, 
poet, constructor, inginer vei fi ...
Căci noi luptăm, în veci să nu coboare 
războiul peste lume într’o zi.

Tu, dragul meu, cu’ncredere învaţă 
la adăpostul flamurei de foc.
Noi apărând această nouă viaţă 
vom fulgera duşmanii’n orice loc!

(*) Ion Potopin este al 45-lea autor din lista de mai sus, întocmită de Securitate în anii 1980, pentru a fi inclus în antologia omagială, dedicată conducătorului de partid şi de stat.  

#

[1958. Alfred Margul-Sperber, "Lumina lui August", în: Viaţa Românească, anul XI, nr. 8, 1958, pp. 94-96] 

Alfred Margul-Sperber 

Lumina lui August

Din ziua ceea patrusprezece ani trecură!
Atunci în ţara noastră-o lovitură 
Nimicitoare fiarei fasciste i s-a dat.
De-atunci în lume multe s-au schimbat!
Cătuşele robiei legate peste ţară
În zilele acelui August se sfărîmară
Şi vremea-n care omul era stăpîn ori slugă
Un vis urît ne pare şi-o noapte foarte lungă.
Putem cu ochii noştri vedea şi recunoaşte
Înfăţişarea nouă a lumii ce se naşte,
Doar noi, cu-aceste braţe şi nu cu vorbe goale
Îi punem temelie din piatră şi metale.
Din drum să ne întoarcă, zadarnic lumea veche
Îşi mai adună gîndul nebun fără pereche
Cînd viaţa nouă-n pasul şi-n suflul ei fierbinte
Întreaga omenire o duce înainte.
El, Omul Nou, din lungul istoriei tumult
Nu se mai lasă aşteptat prea mult,
Şi drumuri nu-s în lume, şi colţuri nu-s în ţară
În care el, din timpuri chemat, să nu apară!

Ci eu, cît mă priveşte, în felul meu socot
Că-l poate orişicine vedea, şi peste tot –
Şi-aceasta nu-i o simplă părere trecătoare, -
Iau sprijin spusei mele o scrisoare
Trimisă mai deunăzi de-un prieten dintr-un sat.
Dar iată tot ce-mi scrie şi tot ce s-a-ntîmplat:

„De-un an de zile altă lumină-n sat la noi
Dă nopţii bezna strînsă de veacuri înapoi.
În case, becuri albe, cu vie strălucire,
La început privite cu uimire,
Au spulberat lungi nopţi de suferinţi,
Şi-acum coboară-n cartea de citire
În ceasul serii, raza lor subţire,
Alături de copii şi de părinţi.
Atunci, în prima seară luminată,
De noi sărbătorită cum n-a fost  niciodată
La noi în sat eveniment mare,
Avurăm la cămin o adunare.

Acolo, ca un oaspe de seamă-a fost chemat
Malota, tăietorul de lemne ce-a luptat
În anii grei cu domnii şi mai-marii,
Acestor locuri, om cît zece alţii
Doar brazilor asemeni şi munţilor înalţii.
De-atunci trecură anii şi ochii lui pierdură
În umbra lor lumina şi stropul de căldură –
Era de faţă totuşi, cu noi, şi-ntîia oară
Simţind parcă lumina cea nouă cum coboară,
L-a fost cuprins dorinţa arzătoare
Să spună două vorbe-n această sărbătoare.
Cuvîntul lui plin de avînt a fost
Iar eu, îl ştiu astăzi pe de rost:

»Tovarăşi, satul nostru-a căpătat lumină!
Voi credeţi că eu n-o văd, dar vă-nşelaţi amar!
Nu noaptea mă-mpresoară, nu bezna mi-e vecină!
Sînt orb – însă ca mine voi n-o vedeţi mai clar!
Eu am luptat o viaţă-ntreagă
Ca orbii toţi să vadă, să-nţeleagă
În lume cîndu-i seară şi cîndu-i dimineaţă
Şi cum răsare soare şi cum se-arată stele.
E visul meu acesta îndeplinit în viaţă!
Lumina mea-i aceasta şi-a bătrîneţii mele!
O văd aici, aproape de mine şi-i pot spune
Lumină-a lumii noastre mai drepte şi mai bune!«

Acestor vorbe drept răspuns îi dară
Aplauze, furtună, din sală şi de-afară,
Dar decît toate mai presus,
Neaşteptat, un lucru s-a propus:

»Tovarăşi, - spuse unul, - să-i facem ca să-i ţie
Lumina, lui Malota, de-acum, tovărăşie.
Să-aducă fiecare partea lui
De gînduri luminoase şi ochii cu lumină,
Să-aprindem noi lumină unde nu-i,
Să-i facem bătrîneţea mai senină,
În cîte-o zi citindu-i fiecare
La ceasurile serii, din cărţi şi din ziare«.

Zis şi făcut! De-atunci, de-un an încoace,
Nu s-a găsit niciunul cuvîntul să şi-l calce.
În fiecare seară, precum s-a hotărît,
Un alt flăcău îi ţine de urît
Citindu-i lui Malota din cărţi, cu voce tare,
Şi noutăţi citindu-i din ziare.
La clasicii acestei lumini şi-acestui ev
Bătrînul se arată cel mai atent elev.
Într-un cuvînt, Malota are
O parte din lumină şi el ca fiecare.”

Aşa grăia scrisoarea prietenului meu,
Dar ţin să ştiţi morala pe care am tras-o eu:
Veţi spune: - Ajutorul aproapelui, şi nu ne-a
Mirat povestea asta ce-i veche de cînd lumea!
Ci eu vă spun, e vorba de ceva mult mai mult
A cărei lungi ecouri prin lume le ascult.
Nu i-ar fi fost lumii electrice de-ajuns
Tăria ei să schimbe dincol’ de umbră firea. 
Cu ea odată-n sat a mai pătruns
O altfel de lumină ce-nvinge şi orbirea – 
Prin ea e dat robiei din veac să se deştepte,
Prin ea ne ridicăm pe alte trepte
Şi drumuri largi prin timp ni se deschid.
Este lumina dată de partid! 

Şi-o altă-nvăţătură am mai adaus eu
După scrisoarea prietenului meu:

Acei desprinşi cu umbra şi mersul înapoi,
Ce vor să tragă noaptea din urmă peste noi,
Cu şoapte şi zîzanii, cu nu ştiu ce tertip,
Cu basme şi iluzii scornite-n fel şi chip,
În cîntec de sirenă şi dănţuiri în van, 
Să ştie că le sîntem şi le vom fi duşman.
Purtăm în noi lumina acelor vremi şi lupte
Ce lasă-n urmă lanţurile rupte!


În româneşte de Ion Horea.

(*)  Alfred Margul Sperber (1898-1967)


#


[1978. Hans Schuller, Von seinen Gedanken geprägt / Marcați de gîndurile lui, în: Omagiu președintelui Nicolae Ceaușescu / Ehrung dem Präsidenten Nicolae Ceaușescu, p. 504]

#

[19. Juli 1985. Hans Liebhardt, „Porträt”, in: NW, S. 6]



(*) Hans Liebhardt (1934-2017) este al 20-lea autor din lista de mai sus (mai este amintit şi la poziţia 57), întocmită de Securitate în anii 1980, pentru a fi inclus în antologia omagială, dedicată conducătorului de partid şi de stat.

#

[8 ianuarie 1988. Wilhelm Weiss, „Cu nume de legendă”, în: Orizont, nr. 1, 1988, p. 5]

#

[21. August 1988. Hans Mokka, „Hymnischer August”, in: NW, S. 4] 

***

Zensur und Selbstzensur – Cenzură şi autocenzură

Stefan Binder, Adolf Meschendörfer, Ovid S. Crohmălniceanu 


(vorerst Abbildungen, erklärender Text folgt - deocamdată ilustraţii, urmează textul exlicativ) 

Stefan Binder - 

Stefan Binder - 




Stefan Binder -  

Stefan Binder  - Verschweigen von Namen ehemaliger Lehrkräfte an der Temeswarer Gemanistikfakultät, die beispielsweise nach ihrer Übersiedlung in die Bundesrepublik nicht mehr erwähnt werden durften. Diese Praxis des Verschweigens basiert auf einer Anordnung der Überwachungsbehörden, kann aber in vielen Fällen auch als eine Form der Selbstzensur angesehen werden. 

#

#

[12./19. April 1986. Prof. Dr. Stefan Binder, Mit der Praxis verbunden, Ein Rückblick auf die Tätigkeit des Germanistik-Lehrstuhls an der Temeswarer Universität (I), in: Neuer Weg, 12. April 1986, S. 4; (II), 19. April 1986, S. 4.]  

Rückblende - retrospectivă 1941

[März-April 1941. Stefan Binder über „Völkische Erziehungsgrundsätze“] 

[Martie-aprilie 1941. Stefan Binder despre „principii didactice poporale”]

Stefan Binder, „Die Rolle des fremdsprachigen Unterrichtes im Rahmen unserer höheren Schule“, in: Der deutsche Lehrer, Heft 3-4, März-April 1941, S. 68

Weiterführende Infos zu Stefan Binder: Links anklicken, Seite aufrufen, Suchfunktion starten, Stichwort "Binder" eingeben und Infos finden: 

• Securitate und Partei, in: Halbjahresschrift - hjs-online, 15. 10. 2011 
• Procesul Biserica Neagră - Der Schwarze-Kirche-Prozess, in: Halbjahresschrift - hjs-online, 25.2. 2012
• Paranoia, in: Halbjahresschrift - hjs-online, 6.11. 2016

***

Erster Teil hier - Partea întîi aici
Dritter Teil hier - Partea a treia aici

Erstellt: 5.10. 2017 - Aktualisiert: 14.8.2023