Einleitung - Text introductiv
Ana Novac (* 1924 - † 2010)
Cuvântarea liderului sovietic Nikita Sergheevici Hruşciov la congresul al XX-lea al P.C.U.S., din 1956, a trezit în estul Europei speranţa că abuzurile comise în timpul lui Stalin nu se mai vor repeta. Procesul de liberalizare - „Dezgheţul” - de după moartea lui Stalin, în 1953, intrase acum în cea de-a doua fază. Mulţi intelectuali români credeau că în noul context se va produce şi la Bucureşti o destindere care, va duce şi la o modificare a stilului şi structurilor de conducere ale Partidului Muncitoresc Român (PMR). În mod surprinzător s-au ridicat şi în România voci care au criticat public derapajele „cultului personalităţii”, adică a abuzurilor comise în numele ideologiei dominante.
Primul vizat era Gheorghe Gheorghiu-Dej, şeful Partidului Muncitoresc Român (PMR). La o şedinţă a activului de partid al Comitetului Raional PMR „I.V. Stalin” din Bucureşti, în mai 1956, scriitorul Alexandru Jar (1911-1988) îndrăzneşte să articuleze cu voce tare anumite critici prin care condamna practicile stalinismului.
Jar fusese unul dintre scriitorii reprezentativi ai vremii, un fost luptător din ilegalitate, căsătorit cu Olga Bancic, născută la Chişinău în 1912, o participantă comunistă la luptele anti-naziste în Franţa, condamnată la moarte în 1944, după ce căzuse în mâinile poliţiei secrete, Gestapo-ul.
Gheorghe Gheorghiu-Dej se simte ofensat în urma criticilor pronunţate, iar Jar este exclus din partid şi marginalizat politic.[1]
Revoluţia din Ungaria, din toamna anului 1956, înăspreşte şi mai mult atmosfera, iar conducerea superioară de partid a luat măsuri sporite de precauţie pentru a suprima orice încercare de revoltă sau nesupunere.
 |
| Teatrul, Anul III, Nr. 7, iulie 1958 |
O urmare directă a acestor măsuri este, un nou val de represiune, de arestări şi procese politice cu care e confruntată România între anii 1957-1959.
În aceste împrejurări ale re-stalinizării şi înăspririi vigilenţei dogmatice se consumă la Bucureşti cazul scriitoarei Ana Novac.[2]
Până atunci, Ana Novac nu avusese nici un conflict deschis cu autorităţile, ba chiar se bucura de popularitate.[3] Piesele ei scrise în stilul realismului socialist se bucurau de apreciere, ceea ce i-a creat iluzia că-şi poate permite critici mai acidulate vis-à-vis de situaţia existentă în ţară. Aceste critici le-a formulat într-o piesă de teatru care a declanşat reacţii de condamnare ca şi în cazul Jar - însă fără a avea aceeaşi proporţie.
La „consfătuirea oamenilor de teatru” din iulie 1958, în centrul căreia se află „lupta pentru realizarea unui repertoriu combativ”, „pus în slujba educării comuniste a oamenilor muncii din ţara noastră”, se avertizează asupra pieselor cu „greşeli ideologice serioase” care „au pătruns pe scenele teatrelor noastre”, precum se reţine şi într-un material publicat în revista „Teatrul” din iulie 1958, editată de Ministerul Învăţământului şi Culturii şi de Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Română (R.P.R.).
Ca exemplu este dată piesa Anei Novac, „Ce fel de om eşti tu?”, jucată în stagiunea 1957-1958. Aceasta este catalogată drept „o lucrare pătrunsă de spirit negativist, scrisă de pe poziţii ideologice greşite”, în care este denaturată realitatea, negându-se „realizările însemnate ale regimului nostru” şi „exagerându-se lipsurile ce desigur mai există în procesul dezvoltării noastre spre socialism”. În plus, conform articolului de fond, piesa este scrisă de pe poziţii mic-burgheze, fapt ce face ca relaţiile între personaje să capete un „aspect morbid, anormal”. Astfel de personaje prezentate de scriitoare, se precizează tot acolo, neputând avea calitatea de membri de partid, „deoarece asemenea figuri nu au nimic comun cu trăsăturile caracteristice ale oamenilor de tip nou, ale comuniştilor”.[4]
Într-un alt articol se abordează chestiunea unor piese care pretind că sunt „inspirate din realitatea zilelor noastre”, dar care redau, de fapt, o „falsă actualitate”. Pentru acest derapaj este invocat din nou exemplul negativ al Anei Novac şi piesa amintită mai sus. Despre aceasta se afirmă, negru pe alb, în cel mai pur stil incriminatoriu stalinist că obiectivele conflictului dintre vechi şi nou, prezentat în lucrare, sunt „fundamental greşite”. Aceasta deoarece interesele individuale „ridicate la rangul unor cerinţe de primordială necesitate” sunt, în piesă, opuse „în mod nejust şi artificial” construcţiei economice şi a bazelor „construcţiei socialiste”. Se mai stipulează că personajul Ianoş Madaraş, care „promovează interesele construirii socialismului, interesele obşteşti înaintea celor individuale” este „supus unor critici derutante” de către autoare, iar personajul Toma, cel care susţine interesele individuale şi este văzut de Novac ca reprezentând „chipul înaintat al omului de partid”, „prin miopia sa politică”, nu poate avea o „asemenea calitate”, ci chiar o infirmă.[5]
Astfel, se ajunge la concluzia că raportul de forţe din realitate este „răsturnat cu capul în jos în piesă”, nu cu scopul de a duce spre „întărirea forţelor noului şi spre mobilizarea maselor la munca de construire a socialismului”, ci pentru a „semăna neîncredere în posibilitatea atingerii ţelului mult dorit, confuzie şi scepticism”.[6]
În urma acestor critici Ana Novac a fost exclusă din partid (asemenea lui Alexandru Jar în 1956), intrând în atenţia Securităţii.
Elena-Irina Macovei / W.T.
[1] Despre cazul Jar, a se vedea: Anneli Ute Gabanyi, Partei und Literatur in Rumänien seit 1945, R. Oldenbourg Verlag, München, 1975, pp. 49-53; Elisabeta Neagoe, „Problematica cultului personalităţii în mediul literar din România. Cazul Alexandru Jar”, în: Consiliul Naţional pentru studierea arhivelor Securităţii, Arhivele Securităţii, Editura Nemira, Bucureşti, 2004, pp. 462-481. Despre manipularea lui Jar de către abilul Georghiu-Dej cu scopul „de a compromite” forţele care ar fi dorit să se imite şi-n România destalinizarea iniţiată de Hurşciov în U.R.S.S., a se vedea Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, traducere de Cristina Petrescu şi Dragoş Petrescu, postfaţă de Mircea Mihăieş, Polirom, Iaşi, 2005, pp. 185-188.
[2] Câteva detalii despre cazul Anei Novac în: Anneli Ute Gabanyi, op. cit., p. 73 şi p. 76.
[3] William Totok, „Peripeţiile unui jurnal”, Radio Europa Liberă, 25 ianuarie 2012. A se vedea şi Ana Selejan, Literatura în totalitarism 1952-1953, Thausib, Sibiu, 1995, p. 143.
[4] "Consfătuirea oamenilor de teatru", în: Teatrul, Anul III, Nr. 7, iulie 1958, p. 5.
[5] Margareta Bărbuţă, „Spiritul de partid şi eficienţa mesajului”, în: Teatrul, Anul III, Nr. 7, iulie 1958, p. 23.
[6] Ibidem.
***
Ion D. Sîrbu, "Drama familiei Kovacs", în: Teatrul, anul I, Nr. 1, aprilie 1956, pp. 76-78
***
„Dacă în stagiunea trecută am mai avut lipsuri serioase în ceea ce priveşte prezentarea pe scenă a temelor majore din realitatea noastră, trebuie să spunem că lipsuri şi mai grave s-au manifestat în ce priveşte conţinutul ideologic al unor piese originale jucate pe scenele noastre. Plecînd de la o poziţie justă în fond, de sprijinire, stimulare şi promovare a dramaturgiei originale, au pătruns pe scenele teatrelor noastre, atît în Bucureşti cît şi în provincie, lucrări de un nivel artistic scăzut, unele din ele avînd greşeli ideologice serioase.Astfel, din lipsă de fermitate şi vigilenţă ideologică, atît a teatrului cît şi a noastră a factorilor de îndrumare, a putut pătrunde pe scena Teatrului Municipal piesa Ce fel de om eşti tu? de Ana Novac, o lucrare pătrunsă de spirit negativist, scrisă de pe poziţii ideologice greşite. În piesă se prezintă denaturat realităţile vieţii noastre noi, exagerîndu-se lipsurile ce desigur mai există în procesul dezvoltării noastre spre socialism, în aşa fel încît se neagă realizările însemnate ale regimului nostru. În această piesă sînt prezentaţi „membri de partid”, cum îi intitulează autoarea, dar care în fond nu sînt şi nici nu pot avea această calitate, deoarece asemenea figuri nu au nimic comun eu trăsăturile caracteristice ale oamenilor de tip nou, ale comuniştilor. Datorită poziţiilor mic-burgheze de pe care e scrisă, relaţiile dintre personajele piesei capătă un aspect morbid, anormal, iar rezolvarea conflictului se face în afara realităţilor noastre.”
"Consfătuirea oamenilor de teatru", Teatrul, Anul III, Nr. 7, iulie 1958, p. 5
***
„Nu s-ar putea spune de pildă că în piesa Ce fel de om eşti tu? de Ana Novac nu se desenează liniile unui conflict. Dar obiectivele conflictului sînt fundamental greşite. Piesa opune în mod nejust şi artificial construcţia economică, înseşi bazele construcţiei socialiste, intereselor individuale ridicate la rangul unor cerinţe de primordială necesitate. Susţinătorul lor, Toma, reprezintă în concepţia autoarei chipul înaintat al omului de partid; dar în manifestările şi ideile profesate, personajul, prin miopia sa politică, nu numai că este departe de a avea o asemenea calitate, dar şi o infirmă. În schimb, este supus unor critici derutante tocmai acel personaj, Ianoş Madaraş, care promovează interesele construirii socialismului, interesele obşteşti înaintea celor individuale. Raportul de forţe existent în realitatea noastră este astfel răsturnat cu capul în jos în piesă, aşa fel încît desfăşurarea conflictului, în loc să ducă spre întărirea forţelor noului şi spre mobilizarea maselor la munca de construire a socialismului, seamănă dimpotrivă neîncredere în posibilitatea atingerii ţelului mult dorit, confuzie şi scepticism.”
Margareta Bărbuţă, „Spiritul de partid şi eficienţa mesajului” în Teatrul, Anul III, Nr. 7, iulie 1958, p. 23
***
În întâmpinarea Congresului Scriitorilor. Mihail Petroveanu: „Problemele actuale ale prozei. De vorbă cu Alexandru Jar”, în: Gazeta literară din 12 aprilie 1956, p. 1 "M-a preocupat într-atâta această deformare a imaginii constructorului socialismului, într-atât îi cunosc formele şi mijloacele de expresie, încât, daca stai în camera de alături nu mai mult de o jumătate de ceas, ţi-am şi fabricat o mostră. De nu, dă-mi voie să-ţi compun în cuvinte un asemenea tip de activist [...] în ţinută de paradă, cu un zâmbet beat, încântat de sine, cu mâna la şapcă - adusă de la Romarta - salutând viitorul. Ceea ce este mai supărator, ceea ce adânceşte până la indignarea cititorului falsificarea idilică a vieţii, este viziunea simplistă, moralizatoare, despre relaţiile dintre omul simplu şi călăuzitorul său firesc, partidul [...]. În situaţii aparent dramatice, care, potrivit prevederilor şablonului, provoacă «nedumeriri, zbucium, descumpăniri» în căpşorul fraged al eroului schematic, apare, deux et machina, secretarul organizaţiei ori trimisul raionului. Acesta scoate din buzunar soluţia mântuitoare, apoi îl mustră pe cel cu lipsuri, convoacă o adunare - e nevoie şi de colectiv, de prezenţa masei! - în cadrul căreia, de la o tribună improvizată festiv, rosteşte un discurs miraculos. El relevă (de la relevaţie) membrilor de partid greşelile comise de organizaţia respectivă, descoperă duşmanul pe care organizaţia îl alungă, ruşinat, din mijlocul ei, şi o îndreaptă spre viitor. Autorul idilic nu uită să-l şi portretizeze, vreau să zic să-l individualizeze, pe activistul de partid. El e doar la curent cu varianta la zi a teoriei despre tipic pe care i-a comunicat-o criticul favorit [...]. Activistul de partid are faţa de o frumuseţe aspră, ca «cioplită», privirea îndreptată şi ea spre viitor, îmbrăcămintea corectă, numai cravata îi e strâmbă (o neglijenţă studiată, afectată), calcă masiv, puţin cam greoi, e adevărat, dar asta pentru ca e legat de pământ, ca Anteu. Iar când peroreaza, potolit, vreau să zic cu nişte lozinci energice în conţinut, dar placide ca ton [...]. La noi, oricât pare de paradoxal, idilismul este (aş dori să spun a fost) o variantă a proletcultismului care s-a identificat cu tot ce este clişeu, deviză moartă, prejudecăţi, aşa-zise favorabile omului nou, dar care sunt la fel de dăunătoare ca şi cele opuse, care denigrează chipul acestuia [...]. După mine, la propagarea denaturărilor pomenite a contribuit, chiar dacă indirect, cultul personalităţii [...]. Mă simt obligat, pentru onoarea breslei noastre, de a mărturisi, alături de Mihai Beniuc, că noi, scriitorii, am plătit unul dintre cele mai mari biruri acelei religii primitive care este idolatrizarea corifeilor mişcării noastre muncitoreşti. Câţi dintre noi, scriitorii, nu ne-am prosternat - nu numai spontan, dar şi datorită îndrumării greşite?! Tov. Gh. Gheorghiu-Dej o spune: «Orientarea dată propagandei, agitaţiei, presei, literaturii şi artei a contribuit în mare măsură la răspândirea cultului personalităţii». Cultul personalităţii s-a răsfrânt în însăşi concepţia, în metoda de creaţie a unora dintre noi, în dauna zugrăvirii veridice a comunismului. Infailibilitatea judecăţii acestuia, justeţea absolută a comportării sale, ireproşabilitatea vieţii sale politice şi personale, într-un cuvânt, idealizarea activistului - crescânda, cu cât el ocupă funcţii mai înalte - a militantului pe care-l numim, pe merit, conştiinţa epocii noastre, pe un soclu de carton, mai bine zis de hârtie, fiindca era alcătuit din citate. Nu se distinge oare aici reflexul în mic al modului în care am conceput, practic până mai ieri, rolul personalităţii istorice, mod pe care Congresul al XX-lea al CC al PCUS l-a dezvăluit şi pe care partidul nostru, în ultima plenara cu activul propagandei sale, l-a combătut drastic? Evident, nu mai e nevoie să insist ca de aici nu trebuie sa tragem concluzia de a subestima conducătorii [...]. În al doilea rând, cultul personalităţii a favorizat şi între noi, scriitorii, ploconirea în vorbe şi în fapte în faţa «micilor preoţi ai marelui cult», adică în faţa acelor scriitori sau îndrumători care, ori prin numărul de ode închinate zeilor, ori prin cantitatea de citate scoase din tezaurul acestora [...], s-au erijat în monopolişti ai spiritului de partid, ai devotamentului faţă de popor. De unde, efect inevitabil, înăbuşirea criticii, a luptei libere de opinii, a încercărilor de promovare tocmai a uneia dintre cerinţele de bază ale realismului socialist - făurirea de curente şi stiluri - stigmatizarea «pe viaţă» cu etichete infamante a scriitorilor care greşeau [...]. Ba unii dintre falşii mentori au exercitat presiuni poliţieneşti asupra «adversarilor». Am auzit odată pe cineva spunând: «Voi scoate untul din scriitori». Nu e de mirare că cei mai slabi de înger au evitat atacarea temelor majore, politice, de teama represiunilor sau a schematizării fatale, şi se refugiau în trecut sau în basm [...]. Nu pot să nedreptăţesc pe proletcultişti. Am să mă ocup şi de alţii [...]. Destăinuindu-ţi identitatea viitoarelor mele victime, acestea îşi vor lua măsuri şi, de nu vor izbuti să mă intimideze, te pomeneşti că se vor transforma, vor deveni «pozitivi» şi nu vor mai avea clienţi! Alături de toate aş pune şi influenţa falsei teorii a ascuţirii sporite a luptei de clasă în perioada construcţiei socialiste [...]. Negativismul - după mine -, nu înseamnă numai compromiterea noului. Eu înglobez în această noţiune, în această tendinţă de natură burgheză, şi supraestimarea forţelor materiale şi morale ale duşmanului, a rămaşiţelor claselor exploatatoare şi, ca urmare, înfăţişarea vieţii noastre ca o cetate asediată în care trebuie să te fereşti şi de propriii tăi soldaţi, pentru ca printre ei este un duşman sau ei ar fi, în principiu, coruptibili. Cred că şi datorită acestei teze, devenită o componentă fatală a cărţilor noastre (şi ale mele, vai!), s-a ajuns la făurirea unei icoane, adeseori teribile, sinistre, a realităţii. Sabotaje periculoase, vrăjmasi perfizi, ale căror urzeli le spulberau nişte acţiuni sau deznodământuri convenţional-optimiste, fără să nu reuşească să ne convingă nici de una, nici de alta"
Fragmente din acest interviu, reproduse în: Elisabeta Neagoe, „Problematica cultului personalităţii în mediul literar din România. Cazul Alexandru Jar”, în: Consiliul Naţional pentru studierea arhivelor Securităţii, Arhivele Securităţii, Editura Nemira, Bucureşti, 2004, pp. 462-481.
====================================
[24. Oktober 1956. Maßnahmenplan zur Verhinderung einer ähnlichen
Revolte wie in Ungarn, zusammengefasst im 54. Sitzungsprotokoll des Politbüros
der RAP]
Protocolul
nr. 54 al şedinţei Biroului Politic al PMR din 24 octombrie 1956*
Participă
la şedinţă tovarăşii: Gh. Apostol[1], E. Bodnăraş[2], N. Ceauşescu, I. Chişinevski[3], M. Constantinescu, Al. Drăghici[4], Al. Moghioroş, C. Pârvulescu[5], D. Coliu[6], L. Sălăjan[7], Şt. Voitec[8], I. Fazekas.
Şedinţa
începe la ora 13.
Prezidează
tov. Gh. Apostol.
Ordinea de
zi:
1. Informare
cu privire la situaţia din RP Ungară[9].
2. Probleme
curente.
În urma
discuţiilor, Biroul Politic al CC al PMR a hotărât luarea următoarelor măsuri în legătură cu evenimentele ce
s-au petrecut în RPU:
1. Organizarea
unei informări juste şi operative a conducătorilor partidului despre situaţia
din RPU. În acest scop, se vor lua măsuri în vederea bunei funcţionări a
radio-ascultării.
Organizarea
unei bune informări a conducerii partidului pe linie de stat şi de partid,
asupra situaţiei politice şi economice din ţară, luându-se măsuri în această privinţă
şi de către MAI. Toate informările se vor centraliza la Secretariatul CC al PMR,
urmând ca apoi să fie difuzate membrilor Biroului Politic.
2. Se vor lua
măsuri pentru a cenzura întreaga corespondenţă care vine din RPU sau pleacă în
RPU, reţinându-se corespondenţa suspectă.
3. Direcţia
Presei va verifica atent toate publicaţiile ce vin din RPU şi va informa Secretariatul
CC al PMR despre acele publicaţii a căror difuzare consideră că trebuie oprită.
4. Se va întări
paza la graniţa cu RPU din efectivele MAI existente şi numai dacă va fi cazul
se vor trimite şi unităţi ale MFA.
Tovarăşul
L. Sălăjan şi Al. Drăghici vor analiza măsurile necesare de luat în vederea
îmbunătăţirii dispozitivelor operative militare. Să fie desemnat un nr. de
unităţi MFA care să facă parte din dispozitivul operativ.
Ostaşii
care sunt în curs de lăsare la vatră să mai fie menţinuţi câteva zile până se
clarifică situaţia din RPU. Deocamdată să se suspende acordarea de concedii şi permisii
militarilor. Cei care sunt în concedii, să nu fie rechemaţi.
La toate
unităţile militare să fie desemnaţi de serviciu ofiţeri, iar mijloacele de transmisiune
să fie puse în stare de funcţionare. Să fie revizuit armamentul şi muniţiile necesare
pentru unităţile operative.
Aviaţia de
transport, automotoarele şi parcul auto să fie controlate riguros pentru a fi
puse în stare de funcţionare şi să se ia măsuri de întărire a serviciului la unităţile
AAT.
Tov. E.
Bodnăraş, Al. Drăghici şi L. Sălăjan vor analiza atent măsurile stabilite pe
linie militară, aplicându-le în aşa fel încât să nu alarmeze populaţia.
5. Se va
propune guvernului RPU (la noi se vor lua măsuri imediate) suspendarea circulaţiei
libere la graniţă şi admiterea numai a regimului de paşapoarte cu viza riguroasă.
Să se
revoce toate aprobările date pentru plecările în Ungaria din RPR.
6. Să fie întărită
paza Securităţii la posturile de Radiofuziune şi studiourile respective.
Să se
transmită organelor Securităţii şi Miliţiei din regiuni, raioane, oraşe, ca să
acorde întreaga atenţie pazei instituţiilor de telecomunicaţii (poştă, telefon,
telegraf), cât şi clădirilor instituţiilor de stat şi de partid. Organele
locale de partid să-şi organizeze propria lor pază cu activişti, membri de
partid.
Să fie
activizate grupele de pază din întreprinderi (mai ales în cele importante), la
instituţiile centrale, iar acolo unde nu este pază militară, aceasta să fie
asigurată de către comunişti.
7. La CC al
PMR, timp de câteva zile, să facă noaptea de serviciu membri ai Comitetului
Central şi alţi activişti cu munci de răspundere din aparatul CC al PMR.
La
comitetele regionale, raionale şi orăşeneşti de partid, şi mai ales la cele ce sunt
situate la graniţa cu RPU, să fie permanent de serviciu câte un membru al biroului
comitetului de partid respectiv. La MFA, MAI să facă de serviciu câte un
general, colonel sau cel puţin un şef de direcţie.
8. O parte
din membrii conducerii partidului să rămână în Bucureşti ca să asigure conducerea
muncii de partid şi de stat, iar unii tovarăşi să plece în regiuni (tov. Miron Constantinescu la Cluj, tov. I. Fazekas
la RAM). Vor fi trimişi şi unii membri ai CC al PMR şi guvernului (tov. Sencovici[10] la Oradea, Mujic M.
la Baia Mare, Petre Lupu[11] la Timişoara, Gh. Stoica[12] la Constanţa).
De
asemenea, să fie trimişi de la centru în regiunile din Ardeal activişti de
partid cunoscuţi în aceste regiuni, pentru a ajuta organele locale în lămurirea
organizaţiilor de partid şi a oamenilor muncii despre situaţia din Ungaria.
9. Se va
acorda o deosebită atenţie regiunilor de la graniţa cu RPU, centrelor universitare,
studenţilor şi tineretului.
10. Să se spună
deschis politiceşte în faţa membrilor de partid şi ai UTM ce s-a petrecut în RP
Ungară şi urmările acestor acţiuni. Presa centrală să dea communicate în presă
despre adevărata stare de lucruri din Ungaria pe baza informaţiilor oficiale ale
guvernului RP Ungare.
Primii secretari
ai comitetelor regionale să fie informaţi despre situaţia din Ungaria pentru a şti
cum să prelucreze aceste probleme în organizaţiile de bază ale partidului şi
ale UTM. Să se dea atenţie acestor prelucrări în regiunile de graniţă cu RPU şi
în alte regiuni unde trăieşte populaţie de naţionalitate maghiară.
În acele
regiuni unde locuieşte populaţie de naţionalitate germană şi unde circulă zvonuri
despre o eventuală plecare în masă a germanilor în RFG (reunirea familiei), să
se combată cu toată hotărârea asemenea zvonuri şi să se răspundă celor ce vin
cu asemenea cereri că guvernul RPR este de acord ca să vină rudele lor în RPR.
Tov. Geltz[13],
Breitenhofer[14] şi
alţi activişti cunoscuţi, de naţionalitate germană, să plece în aceste regiuni
peste câteva zile, după ce se lămureşte situaţia din RPU, pentru a lămuri în
acest sens populaţia germană.
Episcopul
Müller[15] să fie
chemat la Ministerul Cultelor şi să i se pună problema ca el şi cu pastorii
respectivi să sprijine poziţia guvernului în această direcţie.
11. Să se
acorde atenţie bisericii catolice, iar episcopului Márton Áron să i se facă
propunerea să nu plece din Alba Iulia[16].
12. Să se dea
dovadă de mult tact şi orientare politică în problema arestărilor;
să fie urmărite
pe loc de organele politice şi de stat elementele cinstite dar nelămurite, ca să
nu irităm fără rost populaţia.
Acţiunile
contrarevoluţionare să fie lichidate cu toată fermitatea.
13. După ce se
va prelucra cu toate oganizaţiile de bază ale PMR şi ale UTM evenimentele şi
urmările lor din Ungaria, acelaşi lucru să se facă şi pe linie sindicală, cu
organizaţiile de ateliere, secţii şi grupe sindicale din întreprinderi şi
instituţii.
Să se
prelucreze în primă urgenţă sensul evenimentelor din RP Ungară cu birourile
organizaţiilor de partid şi conducerea administrativă de la Universităţile „Bolyai”
şi „Babeş” şi cu birourile organizaţiilor de bază şi conducerile administrative
ale
institutelor de la Târgu-Mureş.
Pentru
câteva zile să se amâne alegerile care au loc în organizaţiile sindicale şi în
UTM. Prelucrările pe linie sindicală a evenimentelor din RP Ungară să nu se facă
simultan în toate întreprinderile şi instituţiile, ci treptat, ca să avem timp
să cunoaştem starea de spirit a muncitorilor şi salariaţilor şi să putem lua măsurile
corespunzătoare.
Munca să
fie astfel organizată ca activiştii centrali, cei de la comitetele regionale, raionale
şi orăşeneşti de partid, să cuprindă şi să controleze cum se desfăşoară în
întreaga ţară expunerea şi lămurirea acestor probleme.
De asemenea,
se vor ţine adunări asemănătoare cu studenţii de la toate centrele universitare
pe ani de învăţământ sau pe grupe de învăţământ. Să li se arate cum au fost
sancţionate
elementele agitatoare de la facultatea de filologie din Bucureşti.
14. Să se
acorde atenţie deosebită problemei aprovizionării populaţiei cu produse alimentare
şi mai ales a marilor centre muncitoreşti (cu pâine, carne, ulei, grăsimi etc).
15. În vederea
prelucrărilor care se vor face în organizaţiile de bază ale partidului şi ale
UTM, să se facă un punctaj cu teme bine chibzuite, care să fie dezvoltat de
activişti de la regiuni, oraşe şi raioane. În expunere să nu se lege evenimentele
din Ungaria cu cele din Polonia.
16. La CC al
PMR şi la Consiliul de Miniştri să se pună în practică măsurile privind unele
probleme ale populaţiei maghiare din ţara noastră, aprobate de Biroul Politic.
Să se rezolve situaţia de partid a lui Gaál Gábor, Balogh Edgár, Kacsó Sándor,
Takács Ludovic[17] şi
Demeter János.
17. Redacţiile
ziarelor ce apar în limba maghiară („Elõre”, „Utunk”) să fie întărite provizoriu
cu activişti competenţi în vederea orientării lor, ţinând seama că în componenţa
lor există unele elemente nesănătoase.
18. Membrii CC
al PMR să fie la timp informaţi despre evenimentele din RPU prin grija
Secretariaului CC al PMR.
Se va
asigura controlul efectiv al emisiunilor de radio şi al presei.
Şedinţa
s-a terminat la ora 17.
Gh.
Apostol, Gheorghiu Dej
(Arh.St.Bucureşti, CC al PCR. Cancelarie,
dos. 169/1956, f.1-5)
* Sub o
altă cotă arhivistică, documentul a fost publicat în vol. 1956 – Explozia.
Percepţii române, iugoslave şi sovietice asupra evenimentelor din Polonia şi
Ungaria, ed. Corneliu Mihai Lungu şi Mihai Retegan, cu o postfaţă de Florin
Constantiniu, Bucureşti, Edit. Univers Enciclopedic, 1996, p.74-78.
[1]
Gheorghe Apostol (n. 1913), membru al Biroului Politic (1948-1969) şi al
prezidiului permanent al CC al PCR (1965-1969), vicepreşedinte al Consiliului
de Miniştri (1952-1954; 1961-1967), preşedinte al Consiliului Central al
Sindicatelor (1955-1961), preşedinte al Uniunii Generale a Sindicatelor din
România (1967-1969) şi director general al Direcţiei Generale a Rezervelor de
Stat (1969-1975). Din această ultimă funcţie este destituit la 13 martie 1975
pentru „abatere de la morală”, ulterior fiind numit ambasador în diverse state
sud-americane (Argentina, Uruguay şi Brazilia, 1977-1988).
[2] Emil
Bodnăraş (1904-1976), fost militar în armata română, a dezertat în 1932,
trecând în URSS. A îndeplinit apoi mai multe misiuni „speciale” pe teritoriul
României, inclusiv în gestionarea insurecţiei din 23 august 1944, devenind apoi
şeful biroului militar al CC al PCR. Ulterior a mai îndeplinit funcţiile de
ministru al Forţelor Armate (1950-1955), prim-vicepreşedinte al Consiliului de
Miniştri (1955-1957), ministru al Transporturilor şi Telecomunicaţiilor
(1957-1959), vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1967-1976).
[3] Iosif
Chişinevschi [Roitman] (1905-1963), cu numele familiar Ioşca sau Jóska, era
membru PCR din 1928. În 1945 devine membru al CC al PCR, din 1948 intră în
Biroul Politic, între 1952-1955 fiind secretar cu propaganda şi cultura al CC
al PCR. În 1954 devine primvicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (până în 3
octombrie 1955). Alături de Miron Constantinescu, Chişinevschi va fi exclus din
conducerea partidului cu ocazia Plenarei din 28 iunie-3 iulie 1957. Vezi Alina
Tudor, Lupta pentru putere în PMR. Cazul Miron Constantinescu- Iosif Chişinevschi,
în vol. Anii 1954-1960. Fluxurile şi refluxurile stalinismului. Comunicări
prezentate la Simpozionul de la Sighetu Marmaţiei, 2-4 iulie 2000, ed. Romulus
Rusan, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2000, p.82-88.
[4]
Alexandru Drăghici (1913-1993), fost muncitor, acuzator public pe lângă
Tribunalul Poporului, devenit apoi adjunct al ministrului de Interne (1950) şi
titular al acestui departament (1955-1965), conducătorul Securităţii Statului
(1952-1955), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1961-1965, 1967-1968),
îndeplinind mai multe funcţii pe linie de partid (membru al CC al PCR, membru
al Biroului Politic al CC al PCR ş.a.). Eliberat din toate funcţiile avute în 1965,
abia în 1968 a fost exclus din partid, după ce mai mulţi ani au fost cercetate
abuzurile săvârşite de acesta în cadrul aparatului de represiune.
[5]
Constantin Pârvulescu (1895-1992), membru al PCR din 1929. Membru în Biroul
Politic (1952-1960), multă vreme preşedintele Comisiei de control a partidului.
La cel de-al XI-lea Congres PCR (noiembrie 1979) a criticat atitudinea
dictatorială a lui N. Ceauşescu, fiind totodată şi semnatarul „scrisorii celor şase”.
[6]
Dumitru Coliu (n. 1907), membru al CC al PCR (1945-1979), prim-secretar al
Comitetului Regional Prahova (1952) şi Bucureşti (1954), membru al prezidiului
Marii Adunări Naţionale şi preşedinte al Comisiei de Afaceri Externe
(1953-1955), devenind apoi preşedinte al Comisiei Controlului de Stat (până în
1961).
[7]
Leontin Sălăjan (1913-1966), din 1945 membru al CC al PCR şi al Biroului
Politic, ministru al Construcţiilor (1948), apoi şeful Marelui Stat Major şi
adjunct al ministrului Forţelor Armate, iar din 3 octombrie 1955 titular al
acestui departament, până la moartea sa, la 28 august 1966.
[8] Ştefan
Voitec (1900-1984), membru în comitetul executiv al Partidului Social-Democrat,
fusese ministrul Educaţiei Naţionale încă din vremea guvernului prezidat de C.
Sănătescu (de la 4 noiembrie 1944). Acum ocupa acelaşi portofoliu, însă la
conducerea guvernului se afla deja Petru Groza (din 6 martie 1945). După
congresul de unificare al PSD cu PCR (1948) a devenit membru al CC al PCR,
îndeplinind – printre altele – funcţiile de preşedinte al Marii Adunări Naţionale
(1961-1974), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1948-1949; 1956-1961) şi
al Consiliului de Stat (1961-1965; 1974-1985), ministru al Comerţului Interior
(1955-1956) şi al Industriei Bunurilor de Consum (1957-1959).
[9] Este
vorba de izbucnirea la Budapesta a unei insurecţii populare, începută iniţial
la 23 octombrie ca o demonstraţie de solidarizare cu polonezii, ce a dus la
schimbarea liderului de partid Gerõ cu Kádár şi numirea lui Imre Nagy în postul
de prim-ministru, acceptarea sistemului multipartidist, acţiunea
radicalizându-se până la a căpăta un caracter declarat antisovietic.
Profitând
de conjunctura internaţională, URSS a intervenit militar la 4 noiembrie,
readucând Ungaria în sfera ei de influenţă şi instaurând un guvern obedient,
sub conducerea lui Kádár.
Asupra
evenimentelor vezi, în afara lucrărilor cuprinse în volumul realizat de András
B. Hegedûs şi László Varga, 1956: a forradalom kronológiája és
bibliográfiája, Budapest, Századvég Kiadó/Atlanti Kiadó, 1990, şi: Az
1956-os magyar forradalom: reform-felkelésszabadságharc-megtorlás. Történelmi
olvasókönyv középiskolásoknak, ed. György Litván, Budapest, Tankönyvkiadó,
1991 (cu o versiune în germană, Wien, Passagen Verlag, 1994,
adăugându-se
ca editor şi János Bak; iar o alta în engleză, în 1996); A „Jelcin-dosszié”:
szovjet dokumentumok 1956-ról, ed. Éva Gál, Budapest, Századvég Kiadó (sub
egida Institutului 1956), 1993; Döntés a Kremlben, 1956. A szovjet
pártelnökség vitái Magyarországról, ed. Sereda Vyatcheslav and János M.
Rainer, Budapest, Institutul 1956, 1996; János Tischler, Az 1956-os magyar
forradalom lengyel dokumentumai, Budapest, Windsor Kiadó (sub egida
Institutului 1956), 1996; Sovetskii Soiuz i vengerskii krizis 1956 goda:
dokumenty, ed. E.D. Orekhova, V.T. Sereda şi A. S. Stykalin, Moskva,
Rossiiskaia politicheskaia entsiklopediia, 1998; Soviet military intervention
in Hungary, 1956, ed. Jenõ Györkei şi Miklós Horváth, Budapest, CEU Press, 1999;
The 1956 Hungarian revolution. A history in documents, ed. Csaba Bekes,
Malcolm Byrne, Janos Rainer, Budapest, CEU Press, 2002 ş.a. În România, o
lucrare propagandistică asupra evenimentelor a fost tradusă şi publicată în
1959, sub titlul sugestiv: Complotul contrarevoluţionar al lui Imre Nagy şi
al complicilor săi, Bucureşti, Edit. Politică, 1959, 191 p., ce reproducea lucrarea
oficială editată de Biroul de Informaţii al Consiliului de Miniştri al RPU (apărută
la Budapesta, în 1958).
[10] Alexandru
Sencovici (1902-1995), ministru adjunct la Ministerul Muncii şi Prevederilor Sociale
(1948-1949), ministru al Industriei Uşoare (1949-1957, 1961-1969) şi al
Industriei Bunurilor de Consum (1959-1961).
[11] Petre
Lupu (1920-1989), secretar al CC al UTM (1948-1950), membru al CC al PCR (1955-1984)
şi al Comitetului Politic Executiv (1965-1984), ministru al Muncii (1969-1977),
preşedinte al Colegiului Central de Partid (1977-1984). Din 1984 a fost trimis
ca ambasador în Venezuela, până în 1987, iar apoi în Portugalia.
[12]
Gheorghe Stoica (1900-1976) este numele adoptat de Moscu Kohn, activist în
ilegalitate în rândurile UTC, care l-a introdus pe Gh. Gheorghiu-Dej în mişcarea
comunistă. A fost membru al CC al PCR (1948-1974) şi al Comitetului Politic Executiv
(1968-1974), prim-secretar al Comitetului orăşenesc Bucureşti al PCR
(1950-1953), ambasador în RD Germană (1953-1956), ocupând apoi mai multe funcţii
în aparatul de stat, până în 1969, când a fost numit director general al Direcţiei
Generale pentru Consiliile Populare.
[13] Filip
Geltz, fost secretar al Comitetului Antifascist German, era de la 18 aprilie
1956 ministru al Gospodăriei Comunale (până în februarie 1957). Totodată făcea
parte ca membru din Comisia Centrală de Revizie (1955-1960) şi va deveni membru
al Prezidiului Marii Adunări Naţionale (1957-1961) şi vicepreşedinte al
Centrocoop.
[14] Anton Breitenhofer (n. 1912) era membru
al CC al PCR (1955-1979) şi redactor şef la „Neuer Weg” (1954-1975). Din 1965
va deveni membru al Consiliului de Stat (până în 1969).
[15]
Friedrich Müller era episcopul Bisericii Evanghelice-Lutherane, iar în
februarie 1957 va fi ales deputat.
[16] Áron
Márton (1896-1980), episcop romano-catolic, cu sediul la Alba Iulia,
personalitate marcantă a mişcării de rezistenţă faţă de puterea comunistă, cu o
influenţă covârşitoare asupra conaţionalilor săi. Pentru câteva rapoarte de urmărire
a lui Áron Márton, cu multe informaţii, vezi Cartea Albă a Securităţii, 23
august 1944-30 august 1948, I, coord. Mihai Pelin, Bucureşti, Serviciul
Român de Informaţii, 1997, p.420-423, 432, 463. Datorită atitudinii sale, Áron
Márton a fost arestat în iunie 1949 şi pus în libertate la 1 ianuarie 1955,
având domiciliu obligatoriu la Alba Iulia. Restricţia a fost ridicată la 22
noiembrie 1967. Pentru rolul avut de Áron Márton la salvarea mai multor evrei
din Cluj în 1944, a primit „post mortem” titlul de „omul drept al naţiunilor”,
conferit de Institutul Yad Vashem din Ierusalim la 27 decembrie 1999. Asupra sa
vezi: János P. Szõke, Márton Aron, Innsbruck, Österreichischer
Kulturverlag, Thaur/Tirol, 1988; László Virt, Márton Áron a lelkiismeret
apostola, Budapest, Ecclesia, 1988; Péter Pál Domokos, Rendületlenül...
Márton Áron Erdély püspöke, Budapest, Eötvös Kiadó/Szent Gellért Egyház Kiadó,
1990; Márton Áron – emlékkönyv születésének 100. évfordulóján, ed.
József Márton, Kolozsvár, Gloria Könyvkiadó, 1996. Vezi în acest volum şi doc.
51.
[17] Lajos
Takács (1908-1982), absolvent al facultăţii de drept, profesor la Universitatea
„Bolyai” din Cluj (unde a fost rector între 1947-1952) şi la cea din Bucureşti
(rector între 1956-1959), specialist în dreptul internaţional. Din 1945 a
îndeplinit funcţia de secretar general al Uniunii Populare Maghiare, ministru
subsecretar la Subsecretariatul de Stat al Naţionalităţilor (1947), ministru
adjunct la Preşedinţia Consiliului de Miniştri pentru problemele naţionalităţilor
conlocuitoare (1948-1952). În 1952 a fost suspendat din funcţiile politice, iar
în anul următor a fost exclus din partid sub pretextul că înainte de 1944 a
fost secretarul general al Comunităţii Maghiare din Banat şi ar fi făcut
spionaj în profitul Ungariei. În 1957, Comisia de Control a PCR revine asupra
excluderii. Ulterior va mai fi membru supleant în CC al PCR (1965-1979) şi
membru în Consiliul de Stat (1961-1975).
Andreescu, Andreea/
Nastasă, Lucian/ Varga, Andrea (ed.): Minorităţi etnoculturale. Mărturii
documentare. Maghiarii din România (1956-1968), (Ethnokulturelle
Minderheiten. Dokumentarische Zeugnisse. Die Ungarn aus Rumänien, 1956-1968), Cuvânt
înainte: Zoltán Szász, Studiu introductiv: Lucian Nastasă, Centrul de resurse
pentru diversitate etnoculturală, Cluj, 2003, pp. 183-188.
***
[9. Januar 1959. „Marga" berichtet der Securitate über die kritische Einstellung des Ehepaares Ana Novac-Paul Schuster und macht die Geheimpolizei auf die Absicht der Autorin Novac aufmerksam, ihre Tagebuchaufzeichnungen bearbeiten zu wollen, wobei sie das Tagebuch der Anne Frank abschätzig als eine „Kinderei" abgestempelt haben soll]
[9 ianuarie 1959. „Marga" denunţă Securităţii atitudinea critică a soţilor Ana Novac-Paul Schuster, atrăgînd atenţia poliţiei politice că autoarea Novac intenţionează să-şi redacteze jurnalul propriu pe care-l consideră superior Jurnalului Annei Frank şi pe care l-ar fi calificat drept „un fleac copilăresc"]
Ofiţer: Lt. Maj. Roşianu Aneta
9 ianuarie 1959
NOTĂ INFORMATIVĂ Nr. 1
Scriitoarea ANA NOVAK (sic!), un duşman al regimului nostru.
În ultimele săptămîni ale anului trecut am avut ocazia să cunosc pe susnumita mai de aproape, lucrînd chiar în casa ei în pădurea Tunar, (Telefon 17.13.48) împreună cu actualul soţ al ei, cu numitul Paul Schuster[2], care scrie actualmente un roman cu titlul „5 litri de ţuică".
Numita, o femeie în vîrstă de 30 şi ceva de ani, slăbuţă, cu păr tuns modern, foarte scurt, palidă, nefardată, umbla în casa ei toată ziua numai în pijama cu capod, lucrînd la jurnalul ei de zi din lagăr, cel mai mult timp în pat.-
M-a simpatizat din primul moment, văzînd că nu am dat înapoi nici de noapte numai să lucrez la maşină, ca să ajut pe soţul ei, să termine romanul sus numit, care trebuie să apară la ziarul „Neuer Weg" să apară şi la Editura Tineretului.-
Este o femeie simpatică şi deşteaptă, dar m-a surprins din primul moment, felul ei de a vorbi cu dispreţ despre actualul nostru regim. Fără nici o rezervă – parcă mă cunoştea de ani de zile, începe şi se plînge, că astăzi nu se mai poate lucra, că omul este legat cu lanţuri şi trebuie să gîndeşti ce ţi se ordonă etc. etc.-
Ca să nu par suspectă am luat notă de toate, fără însă să mă exprim în nici un fel: am fost în observaţie.
Am stat cîteva zile în casa lor, lucram pînă la 3 şi 4 dimineaţa şi am scris la maşină ceea ce îmi dicta autorul romanului susnumit. Mai ales în timpul mesei (am luat masa cu ei împreună în casa lor) a încercat mereu să-şi descarce sufletul.-
În timpul acela, într-una din zile, a sosit din Germania Democrată un calendar pe numele soţului ei PAUL SCHUSTER chiar în momentul cînd noi luam masa. Ea întinde mîna şi se uită la coloratele tablouri, care se găsesc în acel calendar şi zice: „Au început şi cei din Germania să tîmpească. Dobitocii!... Numai tablouri de muncitori... S-au prostit şi cei de acolo, au ajuns şi ei în halul acela în care ne găsim şi noi; decadenţă!!!" Cu mult dispreţ a răsfoit calendarul şi-l aruncă pe urmă înspre soţul ei. El tace şi se uită la tablouri, fără să spună un cuvînt. Eu am tăcut şi m-am făcut că nu aud nimic, mai ales că a sosit şi o carte şi anume cartea „Dracul şi domnişoara din mînăstire"[3] care este lucrarea soţului ei Paul Schuster şi care a fost editat şi în Germania Democrată.-
În repetate rînduri mai a căutat să intre cu mine în discuţie şi să-mi spun părerea mea despre situaţia actuală. Cu bine cu rău am reuşit să mă strecor în aşa fel că nu are nici un fel de bănuială.-
Ana Novak este o femeie foarte chibzuită. Mai ales, cînd am adus discuţia la cartea „Journalul Anei Frank"[4], o carte care are răsunet în toată lumea, tragedia unei fete evreice, care cu vîrsta de 13 ani scrie journalul ei şi moare peste 2 ani în lagăr chinuită de bestii fasciste.-
„A", spune Ana Novak, „Cartea Anei Frank" este un fleac copilăresc, o să vedeţi cartea mea: „Journalul meu"[5] la care lucrez acuma!!"
Mi-a displăcut această atitudine, dar am tăcut şi am observat mai departe.-
Mi-a povesti între altele, c-a fost dată afară din partid!! (Cu mare satisfacţie am luat notă de acest fapt, mai ales că vorbeşte aşa fără nici o rezervă despre regimul nostru).
Se mîndreşte că este singura care are curaj să vorbească că şi Titus Popovici (care-l cunosc personal, am lucrat în limba germană la maşină cartea lui „Străinul") că şi el ar fi spus ei, că are dreptate şi cînd să vorbească, îi arătă o lucrare scrisă şi Titus sare şi spune „vrei să ne nenoroceşti pe noi toţi?!" Şi că aşa sînt prietenii, nişte laşi!!
***
Mă simt obligată să vă atrag atenţia de acest fapt, că Ana Novak vorbeşte fără nici o rezervă de „mizeria" în care trebuie să trăiască astăzi scriitorii şi că în fiecare alt stat scriitorii au sprijin, numai la noi trebuie să trăiască în mizerie.-
De luni, 12 ianuarie mai am să lucrez în casa susnumitei deoarece trebuie să termin scrisul cu romanul sus numit. În aceste prime zile ale sosirii mele în casa ei, Ana Novak nu va fi acasă, mi-a dat ieri telefon şi mi-a comunicat că pleacă peste 10 zile la Sinaia (!) (adevărat o viaţă de „mizerie" dacă poate să-şi permită să plece pentru 10 zile la Sinaia „ca să lucreze în linişte!") Şi mă roagă să viu neapărat în timpul acela să scriu cu soţul ei, să fiu energică şi să-l ţin de lucru ca să termine odată cu romanul respectiv. Deoarece sînt cu mult mai în vîrstă decît soţul ei, am acceptat şi voi lucra cu soţul ei pînă la terminarea romanului tot acolo în locuinţa lor. Între timp Ana Novak va reveni în Bucureşti şi vom discuta din nou de „mizeria" din timpul de astăzi.-
Vă interesează ceva? Pot să vă fiu de folos într-o anumită chestiune?
Asta este adevărata faţă a scriitoarei Ana Novak. Acum 4 zile am lucrat în limba germană la piesa ei de teatru „Preludiu" de care are nevoie urgentă de cîteva exemplare.-
Mă întreba ieri la telefon, ce părere am şi dacă-mi place piesa. I-am răspuns că este într-adevăr aşa, cum a fost atunci, în timpul cînd s-a schimbat regimul nostru şi îmi plac anumite scene foarte mult. „Da", spune ea, „atunci am fost încă convinsă, şi foarte înflăcărată... e mult de atunci!..." „Între timp s-a schimbat mult..."
Aşa că vedeţi, ăsta este adevărul. Sînt curioasă dacă această piesă va [fi] permisă şi eventual jucată din nou pe(sic!) teatrele ţării noastre. Este o piesă bună, cu mult adevăr, dar Ana Novak nu merită triumful cuvenit deoarece este astăzi o duşmană a regimului nostru. Mă întreb dacă vorbeşte şi în altă parte aşa cu dispreţ, cum vorbeşte cu mine, care va fi rezultatul???.
(ss) Marga.
„Marga" a fost instruită să adîncească relaţiile cu Ana Novak şi soţul ei Paul Schuster şi în măsura în care va constata manifestări duşmănoase la ei să ni le sesizeze.-
Lt. Maj. Roşianu Aneta.
ACNSAS, I 184937, vol. 1, ff. 187-189
[1] Document dactilografiat.
[2] Paul Schuster, scriitor născut la 20 februarie 1930 la Sibiu, mort pe data de 5 mai 2004 la Berlin; a părăsit România în 1972, stabilindu-se în Berlinul Occidental. Schuster a lucrat ca redactor al revistei "Neue Literatur" din Bucureşti. Cea mai importantă carte semnata de Schuster este romanul "Fünf Liter Zuika" - „Cinci litri de țuică" - (1961, 1967, o versiune prelucrată a fost reeditată în Germania dupa 2002).
(Pentru alte detalii despre Schuster vezi: Stefan Sienerth, „Der siebenbürgisch-deutsche Schriftsteller Paul Schuster im Visier des rumänischen Geheimdienstes »Securitate«“, în: Spiegelungen, anul 4 (58), nr. 1, 2009, pp. 16-39; Silvia Petzoldt, “Paul Schusters Romanfragment Cora”, în: Spiegelungen, anul 6(60), nr. 1, 2011, pp. 45-48.) În Berlinul de Vest pe lînga Schuster fusese dirijat agentul Ivan Denes (a se vedea "Ivan Denes", Halbjahresschrift-hjs-online, 20.04. 2011). Cînd mai tr ăia în România, Denes l-a spionat şi pe scriitorul Titus Popovici, amintit în nota colaboratoarei "Marga", care a dactiligrafiat traducerea romanului acestuia, "Străinul". |
| Der große Durst (1960) - coperta ediţiei germane a romanului Setea |
 |
| „Străinul“, film, 1963 |
[3] Titlul original al cărţii, apărută la Bucureşti în 1955, este: „Der Teufel und das Klosterfräulein".
[4] Annelies Marie „Anne" Frank, născută la 12 iunie 1929 la Frankfurt pe Main a murit în martie 1945 în lagărul de concentrare nazist, Bergen-Belsen. În timp ce trăia într-o ascunzătoare în Olanda, pentru a scăpa de prigoana nazistă, a scris un jurnal, publicat după război.
[5] Jurnalul lui Zimra Harsányi (? 1929, Dej-31 martie 2010 la Paris) care a devenit cunoscută ca scriitoare sub pseudonimul Ana Novac, a apărut prima dată în Ungaria, în 1966, sub titlul, „A téboly hétköznapjai". Ulterior, în 1967, apare o ediţie în Germania la editura Rowohlt: „Die schönen Tage meiner Jugend" (tradusă din maghiară de Barbara Frischmuth), iar în 1968 în Franța într-o traducere a lui Jean Pârvulesco: „Les beaux jours de ma jeunesse". Traduceri ale jurnalului, în care autoarea relatează despre perioada petrecută în lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Płaszów, au apărut şi-n Olanda, Statele Unite ale Americii şi-n 2004 în România, tradus de Anca-Domnica Ilea sub titlul:„Cele mai frumoase zile ale tinereții mele", Editura Dacia, Cluj-Napoca. După o nouă ediţie în franceză apare traducerea în germană, realizată de Eva Moldenhauer, publicată la editura Schoeffling din Frankfurt pe Main, în 2009, sub titlul deja consacrat: „Die schönen Tage meiner Jugend".
***
[14. Januar 1959. „Marga” berichtet über Ana Novac und macht die Securitate auf die Absicht von Paul Schuster aufmerksam, sich beim Staatlichen Kunst- und Literaturverlag, ESPLA, anstellen zu lassen]
[14 ianuarie 1959. „Marga” relatează despre Ana Novac, atenţionînd Securitatea că Paul Schuster are intenţia de a se angaja la ESPLA în locul lui Herbert Lamm]
Sursa: „Marga” [1]
Ofiţer: Lt. Maj. Roşianu Aneta
14 ianuarie 1959
NOTĂ INFORMATIVĂ Nr. 8
Scriitorul PAUL SCHUSTER soţul ANEI NOVAK, scriitoare de piese de teatru, va fi probabil angajat la ESPLA în locul lui LAMM.
Cum v-am comunicat în repetate rînduri, lucrez mai ales în ultimul timp mult cu scriitorul susnumit, care creează actualmente romanul lui „5 kilograme de ţuică”. În acest roman numitul scriitor face o caracterizare a ţăranului sas într-un mod foarte reuşit şi caută să le arate greşelile şi slăbiciunile lor. Romanul este scris în 3 parţi, începe cu timpul capitaliştilor, trece de la primul război mondial la al doilea, cu timpul fasciştilor şi pătrunderea lor în ţara noastră şi va termina cu timpul nostru prezent.-
Acest scriitor care a scris şi nuvela „Dracul şi domnişoara din mînăstire” care a avut răsunet şi în Germania Democrată, unde a fost şi tipărit este foarte talentat şi reuşeşte în acest roman să creeze ceva, luat adevărat din viaţa ţăranului sas.-
 |
| Der Teufel und das Klosterfräulein, Verlag Neues Leben, Berlin 1957 |
Are însă un singur „cusur” şi anume: el nu a cunoscut niciodată sărăcia şi mizeria din trecut, el nu a suferit niciodată şi nu cunoaşte şi nu ştie ce înseamnă „lipsa de bani”, lipsa de cele de toate zilele, deoarece este fiul unui fost fabricant din Sibiu şi anume: Schuster fostul fabricant de mezeluri, a avut şi un magazin în centrul oraşului unde vindea produsele lui renumite şi foarte bune.-
Vă raportez acest lucru numai ca să ştiţi cînd va fi vorba de eventuala angajare a acestui scriitor la ESPLA, care este fiul fostului fabricant de conserve şi mezeluri.-
 |
| Fünf Liter Zuika, Jugendverlag, Bukarest ² 1967 |
În discuţie am aflat la ESPLA şi chiar el personal mi-a spus că nu este exclus, că poate se angajează în locul fostului redactor şef LAMM la ESPLA.-
Mă simt obligată să vă comunic acest fapt nu cumva cu intenţie să-i fac cumva o piedică drumul lui, ci numai ca să mă ţiu de cuvînt, că voi raporta totdeauna tot ce ştiu despre anumite persoane mai ales, atunci cînd este vorba ca să ocupe posturi importante în aparatul nostru de stat.-
Paul Schuster ca om este foarte binevoitor şi munceşte cu mult elan, este însă dispreţuit mereu de propria lui soţie Ana Novac care se crede cu mult mai superioară soţului ei, şi chiar în faţa mea, [a spus] că el ar fi numai un aventurier şi nu lucrează destul de temeinic... Mereu sînt în criză de bani, fapt care într-adevăr îl împiedică deseori, să-şi vadă de carte. Acum de exemplu, de Luni trebuia să plec la el acasă să scriem romanul mai departe, dar mi-a dat telefon că ieri trebuia să umble după nişte bani, şi astăzi să facă rost de lemne, deoarece fără lemne nu putem lucra în frig. Acum (ora 20) mi-a dat telefon că abia mîine scoate lemnele, deci nici mîine nu putem lucra. Soţia lui este plecată pentru 10 zile la Sinaia.
(ss) Marga.
ACNSAS, I 184937, vol. 1, ff. 185-186
şi: ACNSAS, I 184937, vol. 3, ff. 2-3
_____________
[1] Document dactilografiat.
***
[30. April 1958. „George” übergibt Oberleutnant Dan Marinescu einen Bericht über Titus Popovici]
[30 aprilie 1958. „George” predă lt. maj. Dan Marinescu o notă legată de Titus Popovici]
 |
ACNSAS, I 211772, vol. 1, f. 309
|
***
(*) [23 iulie 1964] "Aurel Bantaş" (Ivan Deneş) relatează despre relaţiile cu Titus Popovici şi despre devierea acestuia de la linia oficială spre troţchism: "Nu numai că avea acasă operele lui Troţchi, dar le şi citea şi se referea cu predilecţie la acestea", având "violente ieşiri anti-staliniste", iar "în discuţiile între sursă şi Titus Popovici au revenit nenumărate idei şi teze antipartinice"(ACNSAS, I 211772, vol. 7, ff. 157-159).
***
[2. Juni 1960: „Vasiliu‟ übergibt dem Securitatemajor Iulian Sorin (*) einen Bericht über die im Schriftstellerverband ausgelöste Besorgnis, nachdem eine Liste von Autoren bekannt wurde, deren Bücher nicht mehr gedruckt werden durften; auf der Liste befinden sich die Namen von Radu Cosaşu, Doina Sălăjan, H. Rohan und Ana Novac, die gesagt haben soll, ihr bliebe nun nichts anderes mehr übrig, als sich umzubringen]
[2 iunie 1960: „Vasiliu‟ predă maiorului de Securitate Iulian Sorin (*) o notă despre frămîntările de la Uniunea Scriitorilor în legătură cu rezilierea unor contracte de editare şi cu o listă de nume indezirabile pe care se află şi Ana Novac, despre care se afirmă c-ar fi spus că nu-i rămîne nimic altceva de făcut decît să se sinucidă; ceilalţi nominalizaţi sunt: Radu Cosaşu, Doina Sălăjan, H. Rohan]
ACNSAS, I 264513, ff. 103-104
(*)
[18. Januar 1961.
Personalbogen des Securitatemajors Iulian Sorin, der im März 2013 in einem Nekrolog als „Kämpfer für die Menschenrechte” bezeichnet wurde]
[18 ianuarie 1961. Fişa personală a maiorului de Securitate Iulian
Sorin, 1926-2013, întocmită de şeful şerviciului, cpt. de Securitate Florian
Chiriac, locţiitorul şefului serviciului, maior de Securitate Vasile Achimescu
şi lucrător prim cadre, cpt. de Securitate Alexandru Tencu; într-un necrolog,
publicat în martie 2013, Iulian este descris ca „un militant pentru drepturile
omului” şi doar ca avocat care „a militat pentru o lume mai bună şi mai
dreaptă, pentru ca toţi cei ce aparţin minorităţilor naţionale să se bucure de
toate drepturile prevăzute în legislaţia în vigoare”]
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE DE ACORD[1]
- DIRECŢIA CADRE –
ŞEFUL DIRECŢIEI CADRE
Serviciul I Colonel de Securitate,
PATEŞAN
IOAN
Maior de
securitate Sorin Haim IULIAN
(Silberstein Iulius)
- Este membru de partid din anul 1945;
- Născut la 13 martie 1926 în oraşul Galaţi;
- Naţionalitatea: evreu;
- Originea socială: muncitorească;
- Pregăt. şcolară: urmează clasa XI-a;
- Profesia de bază: litograf necalificat;
- Este căsătorit, are doi copii;
- Încadrat în M.A.I. la 10. VII. 1945;
- Îndeplineşte funcţia de locţiitor şef
serviciu operativ în Direcţia III-a. -
serviciu operativ în Direcţia III-a. -
SORIN IULIAN, în 1937 a terminat 4 clase primare în
Bucureşti, apoi a intrat ca ucenic la Tipografia „Eminescu” unde a stat pînă în
anul 1940, cînd a plecat, deoarece se îmbolnăvise.
Între anii 1940-1944 a lucrat ca băiat de prăvălie şi
apoi ca practicant de birou la mai multe firme din Bucureşti.
Între anii 1942-1943 a fost luat la muncă obligatorie în
cadrul apărării pasive, unde a avut o comportare bună faţă de tovarăşii săi şi
a început să nutrească sentimente antifasciste.
Din anul 1943 pînă în anul 1944 a învăţat tehnica dentară
la un stomatolog.
Între anii 1940-1944, ocazional, a jucat ca artist şi
figurant la revista fostelor teatre „Teatrul Nou” şi „Baraşeum” şi a colaborat
cu publicaţii (glume, anecdote etc.) la fostele reviste „Gluma” şi „Cortina”
sub pseudonimul de Jil Arginteanu şi Ciulic Silberto.
Imediat după 23 August 1944 s-a înrolat în formaţiunile
de luptă patriotică, iar în septembrie 1944 a fost primit în U.T.C. şi a fost
repartizat cu munca cultural-artistică la „Uniunea Patrioţilor”, Sectorul III
Albastru. Aici a lucrat pînă în primăvara anului 1945 cînd i s-a încredinţat
munca de instructor cultural la Sectorul U.T.C. 1 Galben.
În iulie 1945, la propunerea organelor de partid, a fost
încadrat în Prefactura Poliţiei Capitalei, cu gradul de comisar, unde în iulie
acelaşi an a fost primit în P.C.R. Aici a lucrat pînă în 1948, timp în care a
urmat şi şcoala medie de partid de lîngă organizaţia Bucureşti (1946-1947),
îndeplinind mai multe sarcini de răspundere pe linie de sindicat şi apoi pe
linie de partid.
f. 4
În 1948 a fost trimis la un curs de ofiţeri politici cu
durata de două luni, după care a fost avansat la gradul de sublocotenent şi
repartizat la Direcţia Generală Politică, în funcţie de responsabil A.R.L.U.S.,
de unde la scurt timp a fost numit în funcţia de locţiitor politic al clubului
sportiv „Dinamo”.
Din toamna anului 1949 a lucrat la început la Şcoala
medie de partid a D.G.M., în funcţie de şef catedră, apoi a fost şef pe linie
de propagandă la D.G.P. În toate aceste munci a avut rezultate pozitive,
deoarece s-a preocupat îndeaproape de pregătirea culturală şi ideologică,
absolvind în acest timp şi universitatea serală de marxism-leninism de pe lîngă
Ministerul Afacerilor Interne, cu rezultate foarte bune.
La 1 ianuarie 1953 a fost mutat în Direcţia Cadre M.A.I.,
la început ca şef birou, apoi în august 1954 a fost promovat în funcţia de
locţiitor şef al Serviciului Învăţămînt, munci în care a dovedit capacitate
organizatorică, iniţiativă şi putere de muncă în rezolvarea sarcinilor încredinţate.
Ca lipsuri, ofiţerul în munca cu oamenii nu a avut
întotdeauna o poziţie constantă, uneori trecea cu vederea peste deficienţe
mari, alteori se purta dur cu ei şi pentru greşeli mai mici. Nu-i plăcea să fie
contrazis, susţinîndu-şi cu încăpăţînare punctul de vedere, deşi nu în toate
cazurle avea dreptat. Pentru aceste lipsuri a fost de mai multe ori criticat şi
ajutat.
În noiembrie 1957 a fost mutat în Direcţia III-a în
funcţia de locţiitor şef al Serviciului VII, funcţie pe care o îndeplineşte şi
în prezent. În această muncă s-a străduit să cunoască temeinic obiectivele pe
care serviciul le deserveşte din punct de vedere operativ şi să recruteze o
agentură capabilă, lucru ce a făcut în mare măsură.
Are orientare în muncă, sesizează problemele importante
în diferite etape ale muncii şi îndrumă teoretic şi practic activitatea
ofiţerilor din subordine. Multe recrutări făcute în cadrul serviciului au fost
făcute sub directa sa conducere şi îndrumare, fapt pentru care s-a reuşit să se
obţină unele rezultate bune.
La ofiţer se manifestă încă încăpăţînare în susţinerea
punctului său de vedere, din care cauză susţine unele concluzii personale care
sînt insuficient de fundamentate şi unilaterale. De asemeni, nu are o poziţie
autocritică şi combativă faţă de lipsurile sale.
Pentru activitatea sa pozitivă în decursul anilor în
Ministerul Afacerilor Interne a fost decorat cu ordinele: „Apărarea Patriei”
clasa III-a, „Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orînduirii de stat”
clasa III-a şi medaliile: „Eliberarea de sub jugul fascist”, „Pentru servicii
deosebite aduse în apărarea orînduirii de stat”, „A V-a aniversare a Republicii
Populare Romîne”, „10 ani de la înfiinţarea primelor unităţi ale armatei
populare” şi „Meritul Militar” cl. I si a II-a.
- Tatăl său, SILBERSTEIN HAIM, a lucrat ca zeţar la mai
multe tipografii din Bucureşti, pînă în anul 1937 cînd a decedat. Nu a avut
avere şi nu a fost încadrat politic.
- Mama sa, SILEBERSTEIN TONI, a lucrat lenjerie pe cont
propriu pînă în anul 1950 cînd a plecat în Israel. Din anul 1947 şi pînă în
anul 1950 a activat ca membră în organizaţia sionistă „Haoved Hazioni”[2].
f. 5
Ofiţerul are o soră, SILBERSTEIN RAŞELA, căsătorită cu
MIKI BRÜLL-MAURICIU. Ambii pînă în anul 1948 au avut un război mecanic de
ţesut. Au plecat în statul Israel din 1948.
Soţia ofiţerului, SORIN SIRA, a fost sublocotenent de miliţie
pînă în martie 1960 cînd a fost scoasă din Ministerul Afacerilor Interne. Între
anii 1940-1941 a cîntat cîntece legionare împreună cu celelalte rude, fiind
învăţate de o profesoară şi o elevă; şi-a cumpărat o broşură şi un tablou
legionar. În anul 1946 s-a înscris în P.C.R., însă în anul 1950 a fost exclusă
din partid pentru motivele de mai sus, cît şi în baza unor materiale din care
rezultă că a purtat uniformă legionară şi a desfăşurat propagandă în rîndul
tineretului pentru a se înscrie în organizaţia legionară.
În anul 1951, comisia controlului de partid, reverificînd
situaţia sus-numitei, a stabilit că SORIN SIRA nu a purtat uniformă legionară
şi nu a desfăşurat activitate propagandistică în favoarea legionarilor, fapt pentr
care a infirmat hotărîrea de excludere şi i-a redat calitatea de membră de
partid. În anul 1952 a fost sancţionată cu „vot de blam” pentru că ar fi
premeditat o abatere de la morală.
Tatăl soţiei, STAN BRATU, de profesie cismar, în prezent
tehnician la Fabrica de încălţăminte „Kirov”. Acesta în trecut a lucrat pe cont
propriu cismărie, iar între anii 1941-1948, în asociaţie cu o cetăţeancă
(Lizica Segal), a avut un atelier de cismărie în care lucrau circa 15-20
salariaţi. În trecut a simpatizat organizaţia legionară, după 23 August 1944 a
devenit membru de partid, fiind exclsu în anul 1949 pentru că a exploatat muncă
salariată şi era un element imoral.
Mama soţiei, DIŢOIU ELENA, este casnică. În trecut a
simpatizat organizaţia legionară, iar în timpul dictaturii antonesciene a
participat cu fiica ei, SORIN SIRA, la unele serbări organizate de consiliul de
patronaj. De asemeni, a intervenit la Maria Antonescu pentru a-i acorda ajutor
sorei sale, care rămăsese văduvă cu doi copii. După 23 August 1944 a devenit
membră de partid, iar în anul 1954, pentru faptul că a simpatizat cu organizaţia
legionară, a fost exclusă din partid, hotărîre asupra căreia organul de partid
superior a revenit şi i-a redat calitatea de membru de partid.
Menţionăm că părinţii soţiei, care sînt despărţiţi din
anul 1946, în primăvara anului 1944 au pus la dispoziţia unor tovarăşi ilegalişti
casa lor.
Un unchi, o mătuşă şi o bunică din partea mamei
ofiţerului sînt plecaţi în Israel din 1951.
DIŢOIU NICOLAE, unchi dn partea soţiei, ţăran cu
gospodărie mică, a fost membru în P.N.L. Brătianu din anul 1928 pînă în 1947.
Nu este cunoscut cu manifestări ostile.
Întrucît maiorul SORIN H. IULIAN are rude apropiate
plecate în străinătate şi altele cu probleme deosebite în activitatea lor,
apreciem că nu este corespunzător pentru Ministerul Afacerilor Interne şi
propunem să fie trecut în rezervă[3].-
şeful şerviciului locţiitor şef serviciu
Cpt. de Securitate, Maior
de Securitate
Florian Chiriac, Vasile
Achimescu
3 ex. lucrător prim cadre
TA/PS Cpt.
de Securitate
18.I. 1961 Alexandru
Tencu
f. 6
ACNSAS, MAI Cadre
24724, ff. 4-6
[1]
Material dactilografiat, copie indigo.
[2]
HaOved HaTzioni (ebr. Muncitorul sionist), organizaţie fondată în anul 1936.
[3]
Trecut în rezervă pe data de 31 ianuarie 1961. A se vedea angajamentul semnat
de mînă că nu va divulga nimic din secretele profesionale pe care le-a cunoscut
în timpul cît a funcţionat în M.A.I., (ibidem,
f. 2).
Traducerea în limba germană a autobiografiei, aici.
Traducerea în limba germană a autobiografiei, aici.
***
[31. Mai 1962. Der
rumäniendeutsche Autor, „Karl Fischer”, dessen Personalakte im CNSAS-Archiv bislang
noch nicht aufgefunden werden konnte, war auf Ana Novac angesetzt und lieferte
an seinen Verbindunsgoffizier, Oberleutnant Ioan Wagner zahlreiche operativ
wertvolle Berichte, in denen er u.a. den Entstehungsprozess des Auschwitztagebuches
genau verfolgte, über den Inhalt berichtete und die Geheimpolizei auf
ideologische Entgleisungen und Abweichungen von den Normen des sozialistischen
Realismus aufmerksam machte]
[31 mai 1962. Autorul german din România,
„Karl Fischer”, dirijat pe lîngă Ana Novac, a predat ofiţerului său de legătură,
lt. maj. Ioan Wagner, numeroase rapoarte informative, valoroase, în care
relatează cu mare exactitate despre procesul de redactare al jurnalului ei din
Auschwitz, detalii despre conţinutul scrierii, despre devieri ideologice şi nerespectarea
normelor socialismului realist]
ACNSAS, I 264513, ff. 99-101
***
[17. September 1962. „Marga” berichtet über die Absicht von Paul Schuster, das Tagebuch seiner ehemaligen Frau, Ana Novak, abtippen zu lassen, um es anschließend ins Ausland zu schicken, wo es veröffentlicht werden soll]
[17 septembrie 1962. „Marga” relatează despre Paul Schuster care ar intenţiona să trimită în străinătate jurnalul fostei sale soţii, Ana Novac, care nu a fost publicat în România, iar sursa să bată la maşină textul pe foiţe subţiri; ofiţerul lt. Jianu Viorica propune un plan de „combinaţie”]
Lt. Jianu Viorica[1]
„Marga”
Casa „Elefterie”
17 septembrie 1962
NOTĂ INFORMATIVĂ
Paul Schuster scriitor- poet, de naţionalitate germană, a făcut unele afirmaţii că s-ar pregăti să trimită în străinătate, clandestin, textul unei cărţi şi anume este vorba de jurnalul de zi al fostei sale soţii, scriitoarea Ana Novak, carte care nu a fost primită pentru a fi tipărită în ţara noastră.
Paul Schuster a încercat, pe ocolite – să dea de înţeles sursei că este o chestiune foarte dificilă şi numai o persoană de mare încredere poate să facă acest lucru. A spus că el a ales-o pe sursă să lucreze împreună, adică să bată la maşină acest jurnal şi anume pe foiţa cea mai fină şi subţire – şi pe absolut toată pagina, fără să lase vreun spaţiu. Aceasta pentru ca materialul să intre în cît mai puţine foiţe posibile, care va pleca din ţară, cu o ocazie sigură.
A întrebat-o pe sursă dacă este dispusă să facă această lucrare bătînd-o la maşina ei, ori acasă la ea, sau în altă parte, la acest lucru vrea să se mai gîndească unde va fi mai sigur.
Paul Schuster spune că este un manuscris unic, că el s-a interesat şi în toată lumea nu există un asemenea jurnal ca al fostei sale soţii. Este un document extrem de valoros şi va aduce mare succes.[2]
Condiţiile pe care le pune Schuster la această colaborare cu sursa sînt: - Să dicteze chiar el sursei şi tot el să pună hîrtia şi indigoul. De asemenea îi cere absolută discreţie faţă de oricine şi mai ales faţă de actuala soţie, care nu cunoaşte faptul că el prelucrează - lucrarea – (jurnalul) fostei lui soţii şi o pregăteşte pentru „un mare succes în străinătate”.
Paul Schuster oferă sursei 5 lei pentru o pagină scrisă la maşină.
Sursa i-a răspuns lui Paul Schuster că se va mai gîndi, dacă va accepta sau nu. Urmează să înceapă lucrarea în luna octombrie, dacă sursa va fi de acord.
(ss) Marga
N.B.
Schuster Paul – scriitor de naţionalitate germană lucrează ca redactor la revista „Neue Literatur”. A fost semnalat în 1962 că întreţinea relaţii cu scriitorul Rozenkranz Mozes[3], care pînă în anul 1946 a colaborat cu serviciul de informaţii american şi apoi a fost condamnat ispăşindu-şi pedeapsa în U.R.S.S. Rozenkranz M. a plecat din ţară în 1961 şi a lăsat lui Schuster Paul manuscrise conţinînd poezii care au un caracter reacţionar.
Schuster Paul citea aceste poezii prietenilor săi intimi.
Rozenkranz Mozes în prezent se află în R.F.G. şi întreţine corespondenţă cu Paul Schuster.
În ceea ce priveşte pe Ana Novak după relaţiile primite de la Dir. III-a rezultă că aceasta a fost exclusă din P.M.R. şi urmează să fie exclusă şi din Uniunea Scriitorilor.
Agenta a fost instruită să accepte în principiu propunerea lui Paul Schuster.
Propunem:
- În perioada cînd Schuster va dactilografia manuscrisul lui Ana Novak şi vom fi siguri că l-a dus la domiciliul său ne vom prezenta la el şi îi vom cere să ne arate materialul ce i l-a lăsat Rozenkranz.
În acelaşi timp controlînd lucrările lui Rozenkranz să găsim şi manuscrisul lui Ana Novak.
Menţionăm că un ofiţer din cadrul Serviciului îl cunoaşte pe Paul Schuster cu ocazia luării unor relaţii şi el s-a arătat dispus să sprijine[4] organele M.A.I.[5]
(ss) Lt,
Jianu V.[6]
ACNSAS, I 184937, vol. 1, ff. 149-151
___________________________________
[1] Document dactilografiat. Transcrierea documentelor a fost realizată de Elena-Irina Macovei.
[2] Menţiune manuscrisă a unui ofiţer de securitate, scrisă cu creion roşu pe marginea din stînga: „Ce conţinut are acel material?”.
[3] După emigrarea poetului Moses Rosenkranz (1904-2003) în Occident, în 1961, Securitatea şi-a intensificat acţiunile de supraveghere ale lui Schuster. Asta din cauza unor poezii ale lui Rosenkranz aflate în custodia colegului său Schuster, redactor la revista „Neue Literatur” din Bucureşti (cf. Stefan Sienerth, art.cit.)
[4] Schuster a refuzat să colaboreze cu Securitatea ceea ce rezultă dintr-o menţiune a căpitanului Mircea Aurel dintr-o notă de sinteză, datată 4 ianuarie 1963, în care este analizată activitatea scriitorului. Tot acolo se precizează că Schuster ar fi intrat sub influenţa lui Rosenkranz, considerat un „duşman”, „revizionist” şi „reacţionar”, ceea ce ar fi dus la un „declin” ideologic al scriitorului german: „După ce SCHUSTER a cunoscut pe ROZENKRANTZ se constată o schimbare vădită în activitatea şi concepţiile sale, manifestînd regrese din multe puncte de vedere.” În 1958 Schuster a fost audiat în legătură cu scriitorii germani arestaţi la Braşov (Andreas Birkner, Wolf Aichelburg, Georg Scherg, Hans Bergel și Harald Siegmund) de către maiorul Dorobanţu. Deşi maiorul încercase să-l recruteze pe Schuster, acesta a refuzat această propunere (ACNSAS, I 184937, vol. 1, ff. 308-319). În timpul audierii lui Schuster în calitate de martor (cf. Proces verbal de interogator din 12 august 1958, ACNSAS, P 000331, vol. 1, ff. 353-357v) acesta a recunoscut că Andreas Birkner a avut o atitudine anticomunistă, dar „nu a exprimat păreri duşmănoase regimului” (f. 353v) şi nici „nu a avut în faţa mea atitudini negative sau ostile” (f. 355). Respinge apoi aserţiunea anchetatorului că Birkner l-ar fi atacat din cauza nuvelei „Dracul şi domnişoara din mănăstire”, afirmînd că acesta doar i-a atras atenţia asupra unor „slăbiciuni de ordin artistic” (f. 355). Despre Bergel zice că acesta nu a făcut în faţa sa „declaraţii fasciste sau naţionaliste” (f. 356v), recunoscînd însă, forţat de împrejurările dure în care se desfăşurau astfel de anchete, că unele personaje literare ale lui Bergel ar avea anumite caracteristici expresioniste, amintind chiar de „estetica fascistă”. O „influenţă fascistă” asupra cititorilor însă nu pot avea, a adăugat Schuster. Vina pentru derapajele ideologice ale scriitorilor arestaţi o atribuie episcopului evanghelic lutheran Friedrich Müller (f. 357v) care ar fi lansat sloganul: „saşii trebuie să intre în catacombe”, ceea ce ar echivala cu o chemare la „boicot faţă de toate acţiunile guvernului nostru” (f. 357v). Expertiza literară, redactată de o comisie formată din Dr. Stefan Binder, germanist, profesor la Universitatea din Timişoara, preşedinte; Nicolae Cîmpeanu, ziarist şi, potrivit documentului dactilografiat din dosar, director al Teatrului Maghiar de Stat din Timişoara; Ioan [Johann] Szekler, director al Teatrului German de Stat din Timişoara; profesorul Heinrich Feichter şi profesorul Fridolin Klein (toţi din Timişoara), ajunge la concluzia că cei cinci scriitori arestaţi „au conceput o serie de lucrări cu un conţinut naţionalist, mistic, confuz, duşmănos, cu scopul de a submina regimul nostru de democraţie populară" (cf. Proces verbal, încheiat pe 24 aprilie 1959, ACNSAS, P 0000331, vol. 1, ff. 405-420). Pentru efortul depus, comisia a şi fost plătită cu suma considerabilă de 2571,79 Lei (ibid., f. 421).
[5] Menţiune manuscrisă a unui ofiţer de securitate, scrisă cu creion roşu pe marginea din stînga: „Cum?”.
[6] Menţiune manuscrisă a unui ofiţer de securitate, scrisă cu cerneală dedesubt: „Nu trebuie să amestecăm agenta, pentru că va fi greu să o retragem. Ne vom gîndi la altă variantă” (ss) [Neagu] Cosma. Un alt ofiţer îi răspunde printr-o menţiune scrisă cu creion roşu pe marginea din stînga: „Da!” (ss) [indescifrabilă].
***
[28. November 1962. Anfrage der Hauptabteilung III an die Securitateieinheit UM 0123/I Bukarest zu Ana Novac]
[28 noiembrie 1962. Adresă a Direcţiei a III-a către unitatea Securităţii UM 0123/I din Bucureşti în vederea aflării unor date despre Ana Novac]
ACNSAS, I 264513, f. 12
***
[Februar 1963. Maßnahmenplan zur Überprüfung der Schriftstellerin Ana Novac, verfasst von Securitatehauptmann Alex. Munteanu, Securitatemajor Ion Gr. Popa, genehmigt von Oberleutnent I. Zărescu; unter den zur Überwachung eingesetzten inoffiziellen Mitarbeitern spielt „Karl Fischer” eine Schlüsselrolle, er soll das Manuskript des Tagebuches, an dem die Autorin arbeitet, der Securitate zugänglich machen und es gleichzeitig inhaltlich analysieren; im Verlaufe der Operation sollen auch die Beziehungen der Autorin zu dem in Klausenburg lebenden Intellektuellen Földes László(*) ausgeforscht werden]
[Februarie 1963. Plan de măsuri în vederea verificării scriitoarei Ana Novac, întocmit de căpitanul Alex. Munteanu, maiorul Ion Gr. Popa, aprobat de lt. maj. I. Zărescu, şi folosirii mai multor colaboratori neoficiali, între care lui „Karl Fischer” îi revine sarcina de a pune la dispoziţia Securităţii manuscrisul Jurnalului şi de a-l analiza; totodată urmează să se stabilească legăturile între autoare şi intelectualul clujean, Földes László (*)]
ACNSAS, I 264513, ff. 17-20
(*) László Földes (1920-1973), critic literar, redactor şef la „A Hét”, iar apoi al revistei „Utunk”. Vreme de câţiva ani a fost conferenţiar de esteticã la Institutul „Ion Andreescu” din Cluj. Studiile şi articolele sale au fost reunite într-un volum intitulat A lehetetlen ostroma [Asediul imposibilului] (1968). Cf. Minorităţi etnoculturale. Mărturii documentare. Maghiarii din România (1956-1968), volum editat de Andreea Aandreescu, Lucian Nastasă şi Andrea Varga, cuvînt înainte de Zoltán Szász; Lucian Nastasă, editor, coordonator, studiu introductiv, Cluj, Edit. CRDE, 2003, p. 175
[21 decembrie 1965. Într-o notă predată căpitanului de Securitate Gh. Gîlvitu, sursa “Marga” afirmă că este nepoata scriitorului sas din Sighişoara, Michael Albert, 1836-1893]
ACNSAS, I 211829, vol 1, f. 93 [cf. ff. 90-94]
Anmerkung - adnotare:
Ohne weitere Einzelheiten anzuführen, schreibt Dieter Schlesak in seinen im Internet veröffentlichten Aufzeichnungen zu seiner Securitateakte: „Und da war auch noch eine langjährig vertraute Daktylographin unter dem Namen „Marga“, die mit Klarnamen Paulini heisst“. (Stand: 3. 4. 2012)
În însemnările sale, privind dosarul său întocmit de Securitate, accesibile pe internet, Dieter Schlesak notează că în spatele pseudonimului, folosit de dactilografa „Marga“, s-ar ascunde o persoana care se numeşte Paulini. (3.4. 2012)
#
In der Siebenbürgischen Zeitung, vom 15. Juli 1986, wurden anlässlich des 150. Geburtstages von Michael Albert (1836-1893) die Meldung: „In Stuttgart: S. Habicher über M. Albert”, eine Anzeige von Dieter Keßler: „Werke von Michael Albert gesucht” und ein Bild veröffentlicht, auf dem auch die Enkelin Alberts, Hilde [oder Hildegard] Paulini (alias „Marga”) zu sehen ist.
 |
| SbZ, Folge 11, 15. Juli 1986, S. 6 |
Bildbeschriftung:
„Zu Pfingsten 1986 trafen sich in Dinkelsbühl anläßlich des 150. Geburtstags ihres Großvaters Michael Albert die noch lebenden sechs Enkel Roland, Walter und Richard Albert, Eva Fabritius, Hilde Paulini und Marta Budaker (je v. l.)”
Einen Band „Ausgewählte Schriften” von Michael Albert hat Dieter Schlesak herausgegeben und mit einem Nachwort versehen (Editura pentru literatură, București 1966).
În ziarul Siebenbürgische Zeitung, din 15 iulie 1986, s-au publicat un scurt articol privind o conferinţă despre scriitorul Michael Albert (1836-1893), ţinută la Stuttgart, un anunţ, în care un germanist caută scrieri semnate de autorul amintit, cît şi o fotografie pe care pot fi văzuţi nepoţii şi nepoatele celui care s-a născut în urmă cu 150 de ani. Între nepoţi se află şi Hilde [Hildegard] Paulini (alias: „Marga”).
***
[1967. Ana Novac, Die schönen Tage meiner Jugend. Deutsch von Barbara Frischmuth, Rowohlt, Reinbek bei Hamburg, 1967]
.jpg)
O victimă colaterală
Coperta ediţiei române a jurnalului Anei Novac
Corespondentul RFI la Berlin, William Totok
La vârsta de 19 ani, Ana Novac a fost deportată, în vara anului 1944 împreună cu alţi evrei din Ardealul de Nord, aflat sub ocupaţia Ungariei, în lagărul de concentrare de la Auschwitz. După eliberare, ea s-a stabilit în România unde, în perioada stalinismului, a devenit o autoare recunoscută. După ce, în 1957, a căzut în dizgraţie a început să redacteze un jurnal de lagăr, bazat, potrivit propriilor ei declaraţii, pe însemnări făcute în timpul detenţiei în lagărele naziste.
Revoluţia din Ungaria, din 1956, a dus la înăsprirea atmosferei politice din România. Speranţele unui „dezgheţ“ profund, trezite de discursul anti-stalinist al liderului sovietic Hruşciov, la începutul aceluiaşi an, s-au dispersat rapid după ce la Bucureşti s-a declanşat un nou val de represiune: arestări, anchete, procese politice, excluderi din partid şi din uniunile de creaţie. Una din victimele colaterale ale represiunilor staliniste a fost şi Ana Novac, o scriitoare aproape uitată, pe care cele mai multe dicţionare nici nu a mai pomenesc. O excepţie constituie ediţia online a Lexiconului scriitorilor maghiari din România, în care sunt menţionate anul şi locul naşterii (1929, Oradea!), numele ei real, Harsányi Zimra şi cîteva scrieri.
Ana Novac nu era o figură pasageră a literaturii din România anilor 1950. Dimpotrivă, ea fusese o scriitoare de succes, piesele ei de teatru se jucau nu numai în România ci şi în alte state ale „lagărului socialist“.
Piesa ei „Ce fel de om eşti tu?”, jucată la Bucureşti În stagiunea 1957/58, devenise ţinta unor atacuri ideologice. Ca urmare i s-a interzis să mai publice, a fost exclusă din partid şi din Uniunea Scriitorilor. Intră imediat în atenţia Securităţii, care o transformă într-un „obiectiv“ urmărit prin toate mijloacele informative disponibile.
La începutul anului 1959, Securitatea află de la informatoarea „Marga“ că Ana Novac intenţionează să scrie un jurnal despre perioada deportării la Auschwitz.
„Marga“ era o dactilografă, angajată de scriitorul Paul Schuster, soţul Anei Novac.
Din numeroasele note scrise de „Marga“, Securitatea află că Ana Novac este convinsă că jurnalul va avea un impact mai mare decît jurnalul celebru al Annei Frank (decedată într-un lagăr nazist în 1945), scris de aceasta la vîrsta de 14 ani. Din alte materiale culese de poliţia secretă se desprinde că la începutul anilor 1960 ideea de a depăşi popularitatea Annei Frank devine pentru Ana Novac o adevărată obsesie. Într-o notă primită de lt. maj. Florian Oprea din Cluj (un ofiţer de Securitate activ pînă-n anii 1980 care s-a ocupat şi de anihilarea disidenţilor care au editat revista de samisdat „Ellenpontok“), în august 1963, (semnată de sursa „Kovacs Peter“) se spune că ea s-a decis să scrie jurnalul abia acum, fiindcă în anii precedenţi tema suferinţelor evreilor nu prezenta niciun interes. În aceeaşi notă se mai spune că ea a trimis manuscrisul prin intermediul unui jurnalist în Ungaria, unde urmează să fie publicat.
Securitatea avea suficiente date despre conţinutul jurnalului, primite de la mai mulţi colaboratori care aveau sarcina să analizeze textul. Unul dintre aceşti colaboratori, un scriitor din Bucureşti care era prieten cu Ana Novac şi care apare în numeroase dosare conspirat sub numele de „Karl Fischer“ a urmărit îndeaproape procesul de redactare. Agentul a reţinut încălcarea normelor realismului socialist, denunţînd-o pe autoare că în text „nu se simte prezenţa comuniştilor“, adică a personajelor pozitive obligatorii în acea vreme.
 |
| J’avais quatorze ans à Auschwitz |
O traducere în germană apare în 1967 sub titlul „Die schönen Tage meiner Jugend", iar un an mai tîrziu în Franţa sub titlul: „Les beaux jours de ma jeunesse" - „Cele mai frumoase zile ale tinereții mele". Sub acest titlu au apărut ulterior şi alte ediţii, inclusiv cea în limba română, publicată la Cluj în anul 2004. În prefaţa pentru ediţia română, autoarea susţine că s-a născut în 1929, dată menţionată şi în notele biografice care au însoţit alte ediţii şi traduceri ale cărţii.
Cu prilejul publicării unei traduceri noi a cărţii în germană, în anul 2009 (la editura Schoeffling din Frankfurt pe Main, sub titlul: „Die schönen Tage meiner Jugend" - Zilele frumoase ale tinereţii mele), publicistul german Malte Herwig a vizitat-o pe Ana Novac la Paris, şi o întrebat-o ce vîrstă are. Răspunsul este reprodus într-un amplu material apărut în hebdomadarul Die Zeit (Nr. 09, 19.02.2009). Autoarea a preferat să răspundă într-un mod metaforic-evaziv: „Nu ştiu cîţi ani am. 2000, 5000, 10.000 de ani? Dacă aş avea o idee privind efemeritatea mea proprie n-aş putea să scriu. Pot doar să lucrez dacă sunt eternă.“
Din documentele administrate de CNSAS rezultă, însă, limpede că autoarea s-a născut pe data de 21 iunie 1924 la Dej şi nu în anul 1929.
#
Peripeţiile unui jurnal, RFE, 25. 1. 2012
Amintirile Anei Novac (? 1924, 1925, 1929, Dej-31 martie 2010 la Paris) bazate pe însemnările făcute la Auschwitz [„Les beaux jours de ma jeunesse" - „Die schönen Tage meiner Jugend” - „Cele mai frumoase zile ale tinereții mele"] în atenţia Securităţii.
***
[2012. Ion Ianoşi zu Ana Novac]
[2012. Ion Ianoşi despre Ana Novac]
Ion Ianoşi susţine că Ana Novac
s-a născut în 1929 la Oradea [sic!] şi „era adolescentă cînd au deportat-o”, „şase
luni la Auschwitz şi Płaszow”. Mai aminteşte că tatăl, mama şi fratele ei au
murit în lagăr, iar „ea a supravieţuit în chip miraculos” (p.381). Apoi Ianoşi
o descrie ca autoare de piese de teatru, „obsedată tot de Holocaust”.
Menţionează că în 1955 s-a aflat printre Laureaţii Premiului de Stat, alături
de Marin Preda, Nagy István, Petru Dumitriu, clasa I, Szabédi László, Victor
Tulbure, Horia Lovinescu, clasa a II-a, ei revenindu-i clasa a III-a a
premiului pentru piesele „Preludii” şi „Familia Kovacs”. Faptul că era
căsătorită cu Paul Schuster constituia în acea vreme o „bombă”, precum scrie
Ianoşi, deoarece o supravieţuitoare a unui lagăr s-a măritat cu un fost membru
al tineretului nazist. Tot Ianoşi spune că după acest mariaj [sic!], ea s-a căsătorit
cu profesorul universitar de matematică, Liviu Solomon, care era evreu şi pe
care apropiaţii îl strigau „Pusi”.
„Hărţuirea din ce în ce pe
măsura înăspririi situaţiei politice interne, A.N. a ales emigrarea, separat,
dar în paralel cu foştii ei soţi. Prin Ungaria a ajuns în Germania, din 1969
s-a stabilit la Paris. Mi s-a relatat că a trăit într-o garsonieră modestă, din
îndemnizaţia lunară, primită din partea RFG, pentru suferinţele ei din lagăr şi
exterminarea familiei. Treptat a cunoscut notorietatea literară. A avut succes
internaţional, mai ales cu jurnalul ei din Auschwitz, unica mărturie de acest
fel scrisă în maghiară, tradusă în mai multe limbi. Ediţia de la Julliard Les Beaux jours de ma jeneusse (1968 şi
reeditări), a fost publicată în traducere românească sub titlul Cele mai frumoase zile ale tinereţii mele (2004), fără ecou.” (p.
382) Ion Ianoşi descrie apoi cum le-a perceput pe Marica (soţia lui László Földes)
şi pe Zimra, afirmînd că „erau de o sensibilitate bolnăvicioasă, nervoase,
agitate, uneori greu suportabile. Nu pricepea chinurile pe care le îndureraseră
cine le reproşa revărasarea împătimirii, ieşirile intempestive, crizele de
isterie. [...] Felul de a fi, selfish,
al Zimrei mă cam enerva, în rarele prilejuri cînd ne întîlneam – ce-i drept,
fără să-i cunosc în detalii evenimentele teribile de viaţă.” (p. 382)
Ion Ianoşi, Internaţionala mea.
Cronica unei vieţi, (Meine Internationale. Chronik eines Lebens), Polirom,
Iaşi, 2012.
***
Weiterführende Literatur u.a. zu Ana Novac:
William Totok, „Mit tückischer Durchtriebenheit. Durchsetzung der offiziellen Geschichts- und Kulturpolitik im national-kommunistischen Rumänien mit nachrichtendienstlicher Unterstützung“ (I), in: Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, 25. Jg., Heft 1-2, 2013.
William Totok, „Mit tückischer Durchtriebenheit. Durchsetzung der offiziellen Geschichts- und Kulturpolitik im national-kommunistischen Rumänien mit nachrichtendienstlicher Unterstützung“ (I), in: Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, 25. Jg., Heft 1-2, 2013.
Raluca Nicoleta Spiridon, „Jurnalul de sertar al Anei Novac sau imposibila afirmare a memoriei despre Holocaust în perioada comunistă“, in: Caietele CNSAS, Anul X, nr. 2 (20)/2017, Editura CNSAS, Bucureşti, 2018, pp. 197-209.
Corina L. Petrescu, „Ana Novac“, in: Donau-Karpaten-Literatur: Lexikon zur deutschsprachigen Literatur aus Zentral- und Südosteuropa (2019). (Stand: 26.9.2020).
[Wilkomirski-Syndrom]
Jens Rosbach, „Hochstapler mit falscher jüdischer Identität“, DLF, 22.10. 2020
***
17.10. 2020
PREMIERĂ:
– Vineri, 16 octombrie, și sâmbătă, 17 octombrie, ora 19.00, TES - Teatrul Evreiesc de Stat, București
Regie: Liana Ceterchi
Ana Novac își manifestă rezistența îndârjită în fața ororii, transformându-și jurnalul de lagăr în principalul instrument de apărare și revoltă. Jurnalul devine modalitate de atac împotriva celor responsabili de „cele mai frumoase zile ale tinereții sale”. Trăind infernul, Ana Novac înregistrează suferința cu o remarcabilă luciditate față de mizeria umană, față de absurditatea războiului, față de intangibilitatea frontierei dintre călăi și victime. „Meseria mea sunt cuvintele. Să le găsesc pe cele mai precise și mai percutante – pentru a surprinde incoerența lumii în care trăiesc. Să fiu un martor onest pentru lumea asta!”
Aktualisiert - actualizat, 16.11.2024, 15:20 h
