Empfehlungen - recomandări: Interviu cu GERMINA NAGÂŢ, şefa Direcţiei de Investigaţii din cadrul Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, in: 22, 3.5. 2011 [link extern]
[27 august 1980. „Tisa Călin“ relatează despre sărbătorirea zilei de naştere a lui Szőcs Géza şi despre invitaţii prezenţi]
[2. Juni 1981. „Rudy" berichtet seinem Führungsoffizier, Leutnant Mircea Juncu, einem ehemaligen Gymnasialkollegen, der nun bei der Securitate arbeitet, über die Vorstellung einer aus Texten von Szőcs Géza zusammengestellten Montage]
[19. November 1984. Positive Analyse der Tätigkeit des inoffiziellen Mitarbeiters „Rudy“, der bei der Überwachung von „Sabău“ - d.i. Szőcs Géza - mitgewirkt hat, für seinen Auslandseinsatz Anfang 1983 in „Helga“ - d.i. in Ungarn - gelobt und honoriert wird - auch für seinen Beitrag bei der Ausführung
der geheimdienstlichen Operation „Oponenţii - 83“ / „Opponenten - 83“]
[19 noiembrie 1984. Analiză pozitivă a activităţii desfăşurate de colaboratorul neoficial „Rudy“, care din însărcinarea organelor de Securitate a efectuat la începutul anului 1983 o călătorie în „Helga“ - adică în Ungaria - fiind recompensat şi lăudat pentru „aportul său informativ apreciabil“ şi în cazul acţiunii „Oponenţii - 83“ şi care a participat la supravegherea informativă a lui „Sabău“ - adică a lui Szőcs Géza -]
MINISTERUL DE INTERNE STRICT SECRET [1]
DEPARTAMENTUL SECURITĂŢII STATULUI EXEMPLAR UNIC
DIRECŢIA I
122/JM/23707 din 19.11.1984
Informatorul „RUDY” a fost recrutat în această calitate în anul 1981, în cadrul procesului de finalizare al cazului „Păpuşoi”. În vremea respectivă a fost semnalat cu intenţii de evaziune şi comentarii denigratoare la adresa unor persoane din conducerea de partid şi de stat, generate, în parte, de unele nemulţumiri personale. De asemenea, a fost semnalat cu legături apropiate în rîndul unor elemente cu preocupări naţionalist-iredentiste maghiare de pe raza municipiului Cluj-Napoca. În cadrul procesului de finalizare a cazului amintit a adoptat o atitudine realistă, recunoscîndu-şi faptele, regretînd activitatea desfăşurată. Dovedind că este conştient de necesitatea colaborării cu organele de securitate, pentru demascarea unor acţiuni de competenţa organelor de securitate şi valorificîndu-se premizele favorabile bazate pe fostele relaţii de colegialitate avute cu ofiţerul care l-a cercetat informativ şi avertizat, s-a trecut la recrutarea sa în calitate de informator al organelor de securitate.
În anul 1984 „RUDY” a desfăşurat o activitate corespunzătoare, aportul său informativ fiind apreciabil în cunoaşterea activităţilor şi intenţiilor unora din elementele direct implicate în cazurile „CONTRAPUNCTE” şi „OPONENŢII-83”. La începutul anului trecut a efectuat din însărcinarea organelor de securitate o călătorie mai lungă prin R.P.Ungară. Cu acest prilej i-a contactat şi exploatat informativ pe KOVACS TIBERIU ATTILA, BOLOBAS ENIKO, TAMAS GASPAR MIKLOS, elemente cunoscute datorită activităţii lor duşmănoase desfăşurate pe linia acestor cazuri. Informaţiile obţinute au fost de natură să completeze şi să verifice datele existente referitoare la activatea antiromânească desfăşurată de elementele disidenţei budapestane şi au confirmat implicarea lui KOVACS TIBERIU ATTILA în activitatea aşa-zisului „Birou maghiar de presă din Transilvania”. De asemenea, în baza sarcinilor trasate, a furnizat mai multe informaţii cu conţinut operativ, referitoare la legăturile din „Helga” şi ţară ale lui „SABĂU” din Cluj-Napoca, reuşind să-l contacteze de mai multe ori şi pe acesta din urmă. Respectînd instructajul făcut şi din dovadă de spirit de orientare a reuşit să obţină date care atestau existenţa în R.P.Ungară a „Biroului maghiar de presă” şi funcţionării acestuia pe baza centralizării unor date de regulă cunoscute, dar care printr-o prezentare adecvată pot declanşa acţiuni antiromâneşti. „RUDY” a semnalat în acest context unele din preocupările concrete ale lui „SABĂU”, stabilindu-se în mod cert că o parte din aspectele de care s-a interesat acesta au fost ulterior cuprinse în comunicatele „Biroului maghiar de presă”. De asemenea, conform sarcinilor trasate a furnizat date referitoare la mai multe elemente aflate în atenţia serviciului de profil de la Inspectoratul judeţean Cluj, semnificative fiind cele referitoare la DUSA ODON, rămas ilegal în Austria în toamna anului trecut, BREDA FRANCISC, emigrat în Franţa, KESZTHELY ANDRAS, emigrat în R.P.Ungară, BIRO EVA şi DEMENY ATTILA, din Cluj-Napoca, toţi cunoscuţi cu concepţii şi manifestări naţionalist-iredentiste şi ca legături apropiate ale lui „SABĂU”. În baza instruirii tematice generale făcute, „RUDY” a relatat aspecte de interes operativ şi despre persoane pe lîngă care nu a fost dirijat cu sarcini concrete, dar pe care le-a remarcat datorită activităţii lor, mai semnificative fiind cele referitoare la KALLOS ZOLTAN şi PANEK ECATERINA, aflate, de asemenea în atenţie pentru activităţile lor naţionalist maghiare.
„RUDY” a răspuns cu promptitudine solicitărilor organelor noastre, dînd dovadă de interes, spirit de iniţiativă, responsabilitate în rezolvarea sarcinilor ce i-au fost trasate. A făcut, de asemenea, dovada unui spirit de orientare corespunzătoare, rezolvînd în mod corespunzător momentele cele mai dificile cu care s-a confruntat. Edificatoare în acest sens au fost contactele realizate la Budapesta. Astfel, a reuşit să permanentizeze şi să adîncească relaţiile create cu majoritatea elementelor pe lîngă care a fost dirijat şi să creeze premizele dezvoltării lor. Este semnificativ faptul că „RUDY” şi-a creat în baza sarcinilor trasate şi a instructajului făcut condiţiile necesare unei noi deplasări cu sarcini pe lîngă elementele din „Helga” implicate în acţiunea „OPONENŢII-83”.
Datele furnizate de informator s-au verificat atît în acţiunile concrete întreprinse de organele noastre, cît şi prin coroborarea lor cu cele obţinute de la alte surse, atît cele ale Serviciului I/B de la Inspectoratul judeţean Cluj cît şi ale Unităţii Militare 0544/225. În cadrul procesului de verificare nu s-au obţinut informaţii care să ateste că „RUDY” ar fi desconspirat (sic!) legătura cu organele de securitate sau că ar fi suspicionat de elementele pe lîngă care a fost dirijat. Întîlnirile au avut loc de regulă la Cluj-Napoca, o frecvenţă sporită a acestora înregistrîndu-se în primul semestru al anului 1984, cînd informatorul a îndeplinit mai multe sarcini concrete pe lîngă „SABĂU” în cadrul combinaţiei iniţiate şi realizate împreună cu Unitatea Militară 0544/225. Contactele şi discuţiile au avut loc în atelierul pe care-l avea, unde existau condiţiile necesare realizării unei legături conspirate.
În baza datelor furnizate se poate aprecia atît că instructajul ce i-a fost făcut a fost corespunzător, acoperind o gamă largă de probleme şi aspecte cît şi faptul că „RUDY” a respectat indicaţiile care i-au fost date, existînd, de asemenea, premizele folosirii sale în viitor, cu un randament corespunzător.
Pentru modul în care s-a achitat de sarcinile trasate, pentru interesul manifestat în activitatea de culegere a unor date de interes operativ cît şi pentru cheltuielile făcute cu prilejul deplasării sale în „Helga”, „RUDY” a fost recompensat în ultimele zile ale anului 1983 cu suma de 2500 lei.
S-au înregistrat şi unele greutăţi în activitatea cu informatorul. Astfel, din ultimul trimestru al anului trecut s-a confruntat şi se confruntă şi în prezent cu anumite probleme familiale deosebite, care l-au împiedicat să-şi aducă contribuţia, în nota obişnuită, la cunoaşterea situaţiei operative din sectoarele unde are posibilităţi informative. Pierderea atelierului în care îşi desfăşura activitatea de păpuşar şi pictor, iar mai recent demolarea locuinţei sale, au constituit evenimente care i-au micşorat posibilitatea de manevră şi de contactare a unor elemente din legătura sa, mai mult chiar i-au creat unele probleme familiale şi sociale.
Numele anonimizat de noi, hjs-online |
- Dirijarea în continuare a acestuia pe lîngă „SABĂU”, urmărind adîncirea şi diversificarea relaţiilor existente în prezent, scontînd că pe această cale să-i cunoaştem mai bine intenţiile şi activitatea.
- În baza unui instructaj diversificat va fi dirijat cu mai multă insistenţă pe lîngă elementele mai reprezentative din baza de lucru a Serviciului I/B, atît pentru a controla activitatea cît şi pentru a-i crea informatorului „o platformă ideologică şi artistică” menită a-i crea posibilitatea să treacă la contactarea mai ofensivă a unor elemente autohtone şi străine care ne tranzitează ţara.
Siehe die 8-Punkte-Erklärung von Szőcs Géza im Zusammenhang mit der IM-Tätigkeit von Szőcs István ("Rusz Peter"):
"Szőcs Géza jóvátenné édesapja bűneit", in: Magyar Hírlap, 2.1.2013 (Der verlinkte Beitrag wurde inzwischen gelöscht. Der Originaltext und eine Übersetzung ins Rumänische können hier gelesen werden: Ellenpontok, in: Halbjahresschrift - hjs-online, 1.8. 2011, aktualisiert am 20. 1. 2023.)
Aktualisiert - actualizat, 20.1. 2023, 20:40 h