+ + + Infos über Rechtsextremismus, rechtsradikale rumänische Parteien, Antonescu-Kult und neolegionaristische Umtriebe - hier, hier und hier. + + +
Posts mit dem Label Rumänien werden angezeigt. Alle Posts anzeigen
Posts mit dem Label Rumänien werden angezeigt. Alle Posts anzeigen
Montag, Juni 15, 2015
Mineriada
Unter der Schlagzeile „Bukarest vor
25 Jahren“ sind in den letzten Tagen - in der rumänischen und der deutschen
Presse - mehrere Beiträge erschienen, in denen an den Einsatz der Bergarbeiter
(13.-15. Juni 1990) gegen die Demonstranten auf dem Bukarester
Universitätsplatz erinnert wird. Aus fast all diesen Beiträgen wurden einige
historisch relevante Passagen ausgeblendet und ein ziemlich einseitiges Bild im
Sinne postkommunistischer Geschichtsklitterung entworfen und der Leserschaft
vorgesetzt. Bezeichnend für diese Herangehensweise ist die Darstellung einer
mit der Aura eines Helden ausgestatteten zwielichtigen Figur jener Tage: Viorel
Ene. Im Jahr 2010 beispielsweise war Ene in seiner Eigenschaft als Vorsitzender
des Verbandes der Opfer des Bergarbeitereinsatzes eine der Schlüsselfiguren,
die eine vor der israelischen und amerikanischen Botschaft in Bukarest
organisierten Demonstrationen mit antisemitischen und ultranationalistischen
Stellungnahmen publizistisch begleitet hatte. Seine Beiträge wurden damals u.a.
auch von der rechtsextremen Internetplattform AlterMedia verbreitet. (Hier Auszüge aus den Ansprachen von Mihai Rapcea und Viorel Ene, veröffentlicht auf Youtube am 3.8. 2010.
Anm. 25.4. 2024: Die Aufzeichnungen wurden inzwischen gelöscht.)
Hier zwei Beiträge über die
Marathondemonstration auf dem Bukarester Universitätsplatz im Frühjahr 1990.
Die Beiträge sind einen Tag vor den ersten freien Wahlen (20. Mai 1990) nach
dem Sturz des kommunistischen Regimes in der taz erschienen („Lieber tot als Kommunist” und Guter Nationalismus). Historisch
gesehen, ist diese Demonstration nicht nur die Geburtsstunde der
postkommunistischen Zivilgesellschaft, sondern sie beinhaltet auch die
nationalistische Erbsünde der postkommunistischen Gesellschaft rumänischer
Prägung schlechthin.
15. Juni 2015
***
„Lieber tot als Kommunist!“
Religiöse Überschwenglichkeit und
dumpfer Nationalismus bei den Demonstranten auf dem Universitätsplatz in
Bukarest/Täglich treten neue Redner und Liedermacher auf dem Balkon der
Universität auf/
„Nieder mit dem Atheismus!“, brüllt
eine heisere Stimme vom Balkon der Bukarester Universität. Tausende wiederholen
den Satz und knien nieder. Wer stehen bleibt, wird sofort als Kommunist oder
als Anhänger der Front zur nationalen Rettung beschimpft - zu
Handgreiflichkeiten kommt es jedoch nicht. Die hier versammelten Bukarester
sind Gegner der Front, „Antikommunisten“, wie sie sich selbst bezeichnen, oder „Golans“,
Rowdies, wie sie Präsident Iliescu kürzlich abqualifiziert hatte. Stolz haben
sie diesen Begriff zum Ehrentitel umfunktioniert.
Alle sind freundlich, immer bereit,
Auskunft über die Gefährlichkeit des Gegners zu geben, den sie überall
vermuten, auch in den eigenen Reihen. Die Securitate, diese schreckliche
Hinterlassenschaft des Ceausescu-Regimes, hat in den Köpfen der Leute tiefe
Spuren zurückgelassen. Das Mißtrauen sitzt tief. Am größten ist die Angst diese
Leute vor einem erneuten Machtantritt der Front Iliescus, die als
neokommunistische Partei verschrien wird.
Der Kampf gegen Iliescu, dessen
populistisches Charisma die Demonstranten auf dem Bukarester Universitätsplatz
ebenso kalt läßt wie die auf dem Temeswarer Opernplatz, wird in schrillen Tönen
ausgefochten. Die religiöse Überschwenglichkeit, kombiniert mit dumpfen
nationalen Sprüchen, zeugt von jahrzehntelang unterdrückten Gefühlen, die jetzt
ins Kochen geraten. Selbst die mit den Gesetzen der Vernunft vertrauten
Mathematikstudenten geraten in Ekstase. Die Freude darüber, die Staatsmacht
provozieren zu können, äußert sich in Volksfeststimmung. Jeder kennt die Texte
der immer wieder angestimmten Lieder: „Lieber tot als Kommunist.“
Ein junger Schauspieler empört sich
in einer glänzenden Rede über grobe Manipulation und Verunglimpfung. Vor
einigen Tagen hatten Unbekannte Fotos unter den Demonstranten verteilt, auf
denen er in der Uniform der faschistischen Legionäre abgebildet war. Eine
Zeitung der „Front“ veröffentlichte prompt einen Artikel, in dem er als
Legionär diffamiert wurde. Doch die Fotos stammten aus einem Film, in dem er
die Rolle eines Legionärs gespielt hatte. „Nieder mit dem Kommunismus, nieder
mit dem Faschismus!“, schließt er seine Ansprache. „Nieder mit dem Kommunismus,
nieder mit dem Faschismus!“, antwortet die Menge.
Ungestört verkauft ein fliegender
Händler an einer Straßenecke die neue Zeitung 'Natiunea' (Die Nation). Auf dem
Titelblatt prangt der frühere rumänische Diktator Antonescu, der sich als
treuer Verbündeter Hitlers am Überfall auf die Sowjetunion beteiligt hatte.
Antonescu sei ein Patriot, ein genialer Stratege und großer Rumäne gewesen,
belehrt das Blatt seine Leser. Dieser Staatsmann habe nur die von der UdSSR
annektierten östlichen Gebiete Rumäniens, Bessarabien und die Nordbukowina, dem
größten Verbrecher aller Zeiten namens Stalin entreißen und dem Vaterland
wieder einverleiben wollen. Daß die rumänischen Truppen Odessa besetzt hatten
und bis nach Stalingrad vorgestoßen waren, verschweigt die Zeitung.
Herausgegeben wird sie von dem Millionär Iosif Constantin Dragan, der aus
Rumänien stammt und in Italien lebt. Chefredakteur Artur Silvestri ist als
eifriger Verfechter des Ceausescu-Nationalismus bekanntgeworden.
In der 'Nation' wird die
nationalchauvinistische Gruppe „Vatra Romaneasca“ als „wahre rumänische
Organisation“ beschrieben, die jeder gute Rumäne unterstützen müsse. Derlei
hatte bisher nur die Republikanische Partei verkündet, die mit der „Vatra
Romaneasca“ ein Koalitionsabkommen abgeschlossen hat und unter der Bezeichnung „Allianz
für die Einheit der Rumänen“ an den Wahlen teilnimmt.
Um die Gunst der „Allianz“ buhlt
allerdings auch die „Front zur nationalen Rettung“ recht unverhohlen. Auch die
Demonstranten, die seit mehr als drei Wochen auf dem Bukarester
Universitätsplatz einen antitotalitären Marathonlauf veranstalten, schließen
eine Regierungskoalition zwischen „Front“ und „Allianz“ nach einem Wahlsieg von
Iliescus Front nicht mehr aus. Überall sehen sie das wiederauferstandene
Gespenst des Kommunismus, dem sie das Bekenntnis zum orthodoxen Christentum
entgegensetzen. Und das Bekenntnis zur Einheit der Nation, das die Rumänen in der
sowjetischen Republik Moldavien miteinschließt. Die Moldavier ihrerseits lassen
ihrem Unmut über den Wahlkampf von Iliescus Front in Solidaritätsadressen und
Appellen an die Demonstranten freien Lauf.
Auf dem Balkon der Bukarester Uni
treten täglich Dutzende von Rednern und Liedermachern auf. Als Redner melden
sich auch solche zu Wort, die früher Ceausescu Lobeshymnen gewidmet haben und
sich nun offen als Vorkämpfer der rumänischen Orthodoxie präsentieren. Einer
davon ist Ion Alexandru, gegenwärtig Vizevorsitzender der Zaranisten
(Bauernpartei). „Ein Volk, das nicht mehr beten kann, wird aus der Geschichte
verschwinden“, schleudert er den Versammelten entgegen. „Wir sind Rumänen, und
wir werden ewig diesen Boden beherrschen“, singt eine Frau vom Balkon. Alle
stimmen mit ein. „Victorie!“, „Sieg!“, brüllt ein anderer. „Es lebe die Moldau,
die Walachei und Siebenbürgen!“, skandiert die Menge. Und wieder: „Nieder mit
dem Kommunismus, nieder mit der Front, nieder mit Iliescu!“
William Totok, Bukarest
19.5.1990 taz Nr. 3111 158 Zeilen,
william totok S. 3
*
Guter Nationalismus
Der Bukarester Studentenführer Sorin
Dragan, eine Gallionsfigur der rumänischen Opposition und Direktor der
Studentenzeitung 'Glasul', ist überzeugt, daß der Nationalismus keine negative
Erscheinung ist I N T E R V I E W
taz: In der letzten Ausgabe ihrer Zeitung erschien eine Karikatur eines
ungarischen Reiters der ungarische Fibeln nach Bessarabien bringt. Welchen Sinn
macht das?
Sorin Dragan: Es handelt sich um eine
Stellungnahme gegen die ungarische Regierung. Die ungarische Regierung hat
Lehrbücher für die ungarische Minderheit in Siebenbürgen eingeführt und damit
die separatistischen Forderungen der Rumänienungarn unterstützt. Dabei ging es
um die umstrittene „Geschichte Siebenbürgens“.
Was halten sie von der „Vatra Romaneasca“?
Ich glaube , daß diese nationale
Organisation der Rumänen, vor allem der siebenbürgischen Rumänen, sehr wichtig
ist. Ich bin prinzipiell ein Verfechter des nationalen Gedankens - nicht nur
aus rumänischer Perspektive.
Halten sie denn dann die Forderung der Rumänienungarn nach einer
ungarnsprachigen medizinischen Fakultät für berechtigt?
Ehrlich gesagt, nein. Es scheint doch
so zu sein, daß die Ungarn sich von den Rumänen separieren wollen, und nicht,
wie oft behauptet, von uns ausgegrenzt werden.
Gibt es denn keinen rumänischen Nationalismus?
Doch, natürlich - aber keinen mit
negativen Vorzeichen. Ich bin der Überzeugung, daß der Nationalismus keine
negative Erscheinung ist, sondern die Werte des Volkes herausstellt.
Es gibt heute viele rumänische Intellektuelle, die als einzige
Voraussetzung für die Entwicklung der Demokratie und eine europäische
Integration Rumäniens das Anknüpfen an die Tradition der 30er Jahre betrachten.
Ich teile diese Auffassung.
Gab es zu der Zeit nicht vielmehr eine Entwicklung zum Faschismus mit
dem damaligen populären Politiker und Philosophen Nae Ionescu an der Spitze?
Kategorisch nein. Ionescu war ein
glänzender Verfechter nationalistischer Ideen, die ich nicht als faschistisch
bezeichnen würde.
Wie erklären Sie sich dann den Holocaust an den rumänischen Juden und
Zigeunern während des II. Weltkrieges?
In unseren Geschichtsbüchern stand
darüber nichts. Mir sind gewisse Exzesse rechtsradikaler rumänischer
Organisationen bekannt - ich kenne jedoch keine Details.
Wäre es dann nicht an der Zeit, jetzt eine Diskussion über den
rumänischen Faschismus und den Stalinismus zu führen?
Selbstverständlich, ja. Das
Ceausescu-Phänomen ist fast ausdiskutiert. Jetzt sollte man darüber reden, wie
der rumänischen Nation nach dem II. Weltkrieg der Kommunismus aufgezwungen
wurde.
Interview: William Totok
19.5.1990 taz Nr. 3111 79 Zeilen, William
Totok S. 3
*
Guter Nationalismus
Der Bukarester Studentenführer Sorin Dragan, eine Gallionsfigur der rumänischen Opposition und Direktor der Studentenzeitung ‚Glasul’, ist überzeugt, daß der Nationalismus keine negative Erscheinung ist I N T E R V I E W
19.5.1990 taz 79 Zeilen, William Totok S. 3
„Lieber tot als Kommunist!“
Religiöse Überschwenglichkeit und dumpfer Nationalismus bei den Demonstranten auf dem Universitätsplatz in Bukarest/Täglich treten neue Redner und Liedermacher auf dem Balkon der Universität auf/
19.5.1990 taz 158 Zeilen, William Totok S. 3
+ + + Infos über Rechtsextremismus, rechtsradikale rumänische Parteien, Antonescu-Kult und neolegionaristische Umtriebe - hier, hier und hier. + + +
Aktualisiert / actualizat: 25. 4. 2024
Sonntag, August 25, 2013
Überwachung der Schriftsteller - Supravegherea scriitorilor
[17. März 1966. „Petrescu” berichtet
Oberleutnant Grigore Baiaş von der Securitate in Kronstadt, über den Literaturkreis „Michael Königes” aus Zeiden]
[17 martie 1966. „Petrescu” relatează lt.
maj. Grigore Baiaş de la Securitatea din Braşov despre cenaclul literar german
din Codlea, „Michael Königes”]
ACNSAS, R
136040, vol. 2, ff. 52-53
***
[28. April 1966. „Petrescu” berichtet
Oberleutnant Grigore Baiaş von der Securitate in Kronstadt, welche Meinung IvanDeneş von Georg Scherg hat]
[28 aprilie 1966. „Petrescu” relatează lt.
maj. Grigore Baiaş de la Securitatea din Braşov despre părerea exprimată de
Ivan Deneş în legătură cu Georg Scherg]
ACNSAS, R
136040, vol. 2, f. 48
***
[20. Mai 1967. „Ludwig Leopold”
berichtet seinem Führungsoffizier Hauptmann Gheorghe Preoteasa über eine Lesung
von Georg Scherg, die am 17. Mai im deutschen Literaturkreis in Bukarest
stattfand]
[20 mai 1967.„Ludwig Leopold” relatează
căpitanului Gheorghe Preoteasa despre o lectură a lui Georg Scherg care a avut
loc pe data de 17 mai în cadrul cenaclului literar german din Bucureşti]
ACNSAS, R
136040, vol. 2, ff. 40-42
***
[30. Mai 1967. „Walter Ion” berichtet
seinem Führungsoffizier, Hauptmann Gheorghe Preoteasa über eine Lesung von
Georg Scherg, die am 17. Mai im deutschen Literaturkreis in Bukarest stattfand]
[30 mai 1967. „Walter Ion” relatează
căpitanului Gheorghe Preoteasa despre o lectură a lui Georg Scherg care a avut
loc pe data de 17 mai în cadrul cenaclului literar german din Bucureşti]
ACNSAS, R 136040, vol. 2, ff. 38-39
***
[1980-er Jahre. Undatiert. Foto von Gáll
Ernő, auf der ersten Seite des OV „Goga” aus dem 4. Band seiner Akte]
[Anii 1980. Nedatat. Fotografia lui Gáll
Ernő, prima pagină a volumului 4 al DUI „Goga”]
ACNSAS, I 210370,
vol. 4, f. 1
[16. Januar 1988. Gáll Ernő - geb. 4. April 1917 in Oradea / Großwardein / Nagyvárad, gest. 18. Mai 2000 in Cluj / Klausenburg / Kolozsvár – ehemaliger Chefredakteur der rumänienungarischen Kulturzeitschrift aus Klausenburg, „Utunk”, bearbeitet in einem Operativen Vorgang unter dem konspirativen Namen „Goga”, wurde am 23. Dezember 1987 von dem Leiter der Hauptabteilung 1 aus Bukarest, Oberst Gheorghe Raţiu, und dem Chef der Securitate aus Klausenburg, Oberst Nicolae Ioniţă, wegen „nationalistisch-irredentistischen Umtrieben” verwarnt, und zwar weil er Beziehungen zu Personen unterhielt, die an der Herausgabe der Samisdatzeitschrift „Ellenpontok” beteiligt waren, sowie zu dem von Molnár Gusztáv gegründeten linksgerichteten Soziologiekreis „Limes”]
[16 ianuarie 1988. Gáll Ernő - n. 4
aprilie 1917 la Oradea, m. 18 mai 2000 la Cluj - fostul redactor şef al publicaţiei
culturale maghiare din Cluj, „Utunk”,
lucrat în D.U.I. sub denumirea conspirativă „Goga”, a fost atenţionat pe data
de 23 decembrie 1987 de către col. Gheorghe Raţiu, şeful Direcţiei I din Bucureşti,
şi col. Nicolae Ioniţă, şeful Securităţii din Cluj, pentru „manifestări naţionalist-iredentiste”,
pentru că întreţinea legături cu persoane lucrate în acţiunea „Editorul” – adică
a celor care au scos revista de samisdat „Ellenpontok”
– şi cu cercul sociologilor de stînga „Limes”,
iniţiat de Molnár Gusztáv]
ACNSAS, I 210 370, vol. 3, ff. 279-282
***
[12. April 1988. Abschrift einer von Radio Free Europe ausgestrahlten Vorstellung
des Buches des früheren Philosophieprofessors an der Universität Babeş-Bolyai und
„entlassenen Redakteurs” der Zeitschrift „Korunk” aus Klausenburg, Gáll Ernő, „Die
osteuropäischen Intellektuellen und die nationalen Bestrebungen der Minderheiten”,
erschienen im Kossuth Verlag in Budapest, in dem er die Überlegungen einiger
Marxisten einbaut, die in der Zeit des dogmatischen Stalinismus verboten waren]
[12 aprilie 1988. Buletin „El” – Europa liberă – nr. 39; transcrierea
unei prezentări a cărţii „fostului profesor de filozofie” de la Universitatea
Babeş-Bolyai şi „redactorului destituit” al revistei „Korunk” din Cluj-Napoca, Gáll
Ernő, „Intelectualii est-europeni şi aspiraţiile naţionale ale naţionalităţilor”,
apărută la editura Kossuth din Budapesta, în care integrează şi ideile unor
marxişti care în perioada dogmatismului stalinist erau tabuizaţi]
ACNSAS, I
210370, vol. 4, ff. 72-74
9.4. 2014: Erezia naţionalistă a comunismului românesc. 50 de ani de la publicarea aşa numitei „Declaraţii din Aprilie” şi un material inedit din arhivele Securităţii, privindu-l pe Gáll Ernő, RFE, 9 aprilie 2014
Erezia naţionalistă a comunismului românesc
Între 15 şi 22 aprilie 1964 a avut loc plenara lărgită a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Cu acest prilej au fost prezentate neînţelegerile ivite între Partidul Comunist Chinez şi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Conducerea PMR s-a pronunţat în legătură cu polemica ivită între cele două partide, încercînd să intervină în vederea încetării polemicii.
Polemica a fost apreciată de către români drept „deosebit de ascuţită”, putînd periclita o scindare a mişcării comuniste mondiale şi a lagărului socialist. Partea română care a încercat să joace un rol de arbitru a insistat pe lîngă cele două părţi „să înceteze neîntîrziat” divergenţele, informînd şi celelalte partide comuniste şi muncitoreşti asupra demersului PMR.
Raportul privind lucrările plenarei, publicat în presă, cît şi într-o broşură intitulată „Declaraţia cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale” (Editura Politică, Bucureşti, 1964) a intrat în istorie sub denumirea scurtă „Declaraţia din aprilie”. În esenţă, „Declaraţia” constituie încercarea vizibilă de emancipare a României comuniste de sub tutela Moscovei (după retragerea trupelor sovietice în 1958), marcînd începutul cursului de independenţă, urmat şi de Ceauşescu după moartea lui Gheorghiu-Dej, în 1965, exprimată în propoziţia cheie: „Este dreptul exclusiv al fiecărui partid de a-şi elabora, de sine stătător, linia politică, obiectivele concrete, căile şi metodele atingerii acestora [...]” (Declaraţia..., p. 55).
Relevante pentru nesiguranţa autorităţilor din acea vreme privind intenţia conducerii superioare de a da publicităţii documentul amintit sunt tatonările Securităţii în rîndurile unor personalităţi importante din interiorul partidului care nu se aflau însă în prima linie. Securitatea trebuia să afle care este atitudinea acestor personalităţi şi bineînţeles era obligată să întocmească rapoarte în care sintetiza informaţiile culese. (Pregătirile minuţioase în vederea adoptării declaraţiei începuseră deja în februarie 1963 – a se vedea în acest sens şi volumul documentar al lui Florian Banu şi Liviu Ţăranu, Aprilie 1964. »Primăvara de la Bucureşti«. Cum s-a adoptat »Declaraţia de independenţă« a României? Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. LXXVII).
Un astfel de document este transcrierea unei înregistrări a convorbirii între şeful Direcţiei Regionale M.A.I. Cluj, maiorul Nicolae Pleşiţă şi Gáll Ernő, din 7 aprilie 1964. Discuţia s-a desfăşurat în cabinetul lui Pleşiţă.
Ernő Gáll (1917-2000) a fost un supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz [rectificat: Buchenwald - W.T.] şi un influent intelectual de stînga care în perioada ceauşistă începuse să se distanţeze de linia naţionalistă a regimului, devenind un „obiectiv” al Securităţii care l-a „lucrat” în mai multe dosare de urmărire informativă (DUI), arhivate sub denumirile conspirative „Goga“, „Grecu“, „Graur“.
Gáll a criticat mai ales politica anti-minoritară şi vădit anti-maghiară promovată de Ceauşescu (despre care fostul general Pleşiţă spunea admirativ, în 2001, că era un „Codreanu în picioare”, amîndoi, liderul legionar şi cel comunist, fiind „români adevăraţi” – a se vedea: Viorel Patrichi, Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă, prefaţă de Dan Zamfirescu, Editura Ianus Inf, Bucureşti, 2001, pp. 79-80). Gáll este autorul unor scrieri filozofice şi fusese după 1948 prorectorul Universităţii din Cluj şi redactor şef al revistei clujene „Korunk”.
Discuţia Gáll-Pleşiţă transcrisă de către un ofiţer de Securitate - care din cauza unor deficienţe tehnice a înţeles doar parţial ce s-a vorbit - seamănă cu textul unei piese absurde. Cităm aici, în încheiere, doar un fragment, care cuprinde aprecierile celor doi după ce au vorbit despre „Declaraţia” partidului, care urmează să fie dată publicităţii şi faţă de care Gáll nu are rezerve:
„Pleşiţă: „E normal să existe o preocupare, nu poţi să stai pasiv, indiferent faţă de (întrerupt)”.
Gáll: „Şi mai ales pentru cei pentru care socialismul este o problemă de moarte şi de viaţă”.
Pleşiţă: „Bineînţeles! Sigur că da! Unii stau în expectativă, poate nici mai înainte n-au făcut nimic, şi nici după aceea n-au făcut, şi apoi le e indiferent, asistă. Ori asta nu se potriveşte nouă, nu se poate să se potrivească. Nu se poate!”
Gáll: „Ce povesteşte tov. DRĂGHICI?”
Pleşiţă: „Nu s-a angajat în probleme de astea se ocupă... (întrerupt)”.
Gáll: „Se ocupă şi de problemele industriei”.
Pleşiţă: „D-apoi el pentru asta a venit de fapt, pentru asta a venit. A fost şi la Baia Mare, a fost Iscovescu de la Ministerul de Chimie... şi o serie de alţi tovarăşi aşa şi au înaintat situaţia de la combinat deci... (întrerupt)”.
Gáll: „Combinatul ăsta”.
Pleşiţă: „Chimic. De celuloză!”
Gáll: „De celuloză.”
Pleşiţă: „Nu, se lucrează însă, e destul de avansat. N-aţi fost pe acolo?”
Gáll: „E ceva frumos am auzit. Am auzit că e un combinat mare de tot.”
Pleşiţă: „Da, va fi un combinat mare de tot. Unul din cele mai mari combinate... (întrerupt).”
Gáll: „Cred. Fiindcă şi aceasta a avut [o] orientare foarte bună.”
Pleşiţă: „De la bun început şi s-au făcut salturi uriaşe.”
Gáll: „Uriaşe, da! Foarte mult în această problemă e faptul că noi am fost mai deştepţi decît sovieticii.”
Pleşiţă: „Da, se pare că am luat-o înainte!”
Gáll: „Da, în problema agriculturii... (întrerupt).”
Pleşiţă: „Acum e asigurată o corelare mai perfectă între... (întrerupt).”
Gáll: „Un singur lucru vă rog, aş vrea să, cum stăm la... la balanţă? (Nota secţiei: nu se înţelege din cauza telefonului)Tr”
Pleşiţă: „Trăim pe o cale destul de... (întrerupt), (Nota secţiei: din cauza zgomotului de afară - nu se înţeleg cîteva idei).”
Gáll: „... să nu se slăbească sau... (întrerupt).”
Pleşiţă: „Fără a pleca de la filosofia abstractă, se confirmă că existenţa determină... conştiinţa. Au fost greutăţi care se ştiu de la început însă, acum deja au început să să consolideze gospodăriile oamenilor, au început să vadă că pe măsură ce conduc asigură existenţa şi s-a schimbat mult... fără a face paradă pentru că greutăţi încă mai sînt. Cred însă că cu ocazia punerii în funcţiune a combinatelor acestora mari tipice se va rezolva o problemă deosebită în ce priveşte întreţinerea solului, problema îngrăşămintelor chimice care mai ales pentru regiunea asta, pentru Ardeal e absolut necesară. Aici e absolut. E pantă şi sînt multe precipitaţii şi asta face ca solul să se cureţe. E nevoie ca solul să se îmbunătăţească, să-l îngraşe.”
Gáll: „Chiar şi aceste... ar fi să nu spun că, era o necesitate să nu venim cu aceste, că ce s-a contractat oamenilor le-a dat chitanţă şi şi-au făcut socoteala cît vor primi, atîtea şi atîtea, însă cum am putea să... (întrerupt).”
Pleşiţă: „Da, e o chestiune care s-a analizat în cadrul biroului şi chiar pe scală centrală şi s-a spus că aceasta a avut o influenţă între... (întrerupt). Necazurile au plecat îndeosebi de la modul defectuos mecanic în care unele organe locale în consiliile agricole, nu-i aşa, împărţirea obligaţiilor s-a dat poate în cadru mecanic şi atuncea a văzut că nu merge într-o parte, a bălăbănit[!] în cealaltă, hai să luăm şi atuncea s-a analizat şi aspectul acesta, e destul de dăunător, s-a hotărît ca în viitor să plece de la criteriile realiste, de la ceea ce există şi să stabilească oamenilor de la bun început... (întrerupt).”
Gáll: „Ce au creat, ce rămîne.”
Pleşiţă: „Sigur că da. Noi am analizat în cadrul Biroului regional de partid situaţia mai ales a unor gospodării slabe, rămase în urmă, care realmente au fost absolvite pentru acest an de obligaţii de acest fel faţă de stat, spre deosebire de anul trecut sau chiar de '62 cînd s-a terminat colectivizarea şi au fost puşi în situaţia să dea.”
Gáll: „Da.” (ACNSAS, I 210370, vol. 3, ff. 24-26).
***Erezia naţionalistă a comunismului românesc
50 de ani de la publicarea aşa numitei „Declaraţii din Aprilie” şi un material inedit din arhivele Securităţii, privindu-l pe Gáll Ernő.
Între 15 şi 22 aprilie 1964 a avut loc plenara lărgită a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Cu acest prilej au fost prezentate neînţelegerile ivite între Partidul Comunist Chinez şi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Conducerea PMR s-a pronunţat în legătură cu polemica ivită între cele două partide, încercînd să intervină în vederea încetării polemicii.
Polemica a fost apreciată de către români drept „deosebit de ascuţită”, putînd periclita o scindare a mişcării comuniste mondiale şi a lagărului socialist. Partea română care a încercat să joace un rol de arbitru a insistat pe lîngă cele două părţi „să înceteze neîntîrziat” divergenţele, informînd şi celelalte partide comuniste şi muncitoreşti asupra demersului PMR.
Raportul privind lucrările plenarei, publicat în presă, cît şi într-o broşură intitulată „Declaraţia cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale” (Editura Politică, Bucureşti, 1964) a intrat în istorie sub denumirea scurtă „Declaraţia din aprilie”. În esenţă, „Declaraţia” constituie încercarea vizibilă de emancipare a României comuniste de sub tutela Moscovei (după retragerea trupelor sovietice în 1958), marcînd începutul cursului de independenţă, urmat şi de Ceauşescu după moartea lui Gheorghiu-Dej, în 1965, exprimată în propoziţia cheie: „Este dreptul exclusiv al fiecărui partid de a-şi elabora, de sine stătător, linia politică, obiectivele concrete, căile şi metodele atingerii acestora [...]” (Declaraţia..., p. 55).
Relevante pentru nesiguranţa autorităţilor din acea vreme privind intenţia conducerii superioare de a da publicităţii documentul amintit sunt tatonările Securităţii în rîndurile unor personalităţi importante din interiorul partidului care nu se aflau însă în prima linie. Securitatea trebuia să afle care este atitudinea acestor personalităţi şi bineînţeles era obligată să întocmească rapoarte în care sintetiza informaţiile culese. (Pregătirile minuţioase în vederea adoptării declaraţiei începuseră deja în februarie 1963 – a se vedea în acest sens şi volumul documentar al lui Florian Banu şi Liviu Ţăranu, Aprilie 1964. »Primăvara de la Bucureşti«. Cum s-a adoptat »Declaraţia de independenţă« a României? Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. LXXVII).
Un astfel de document este transcrierea unei înregistrări a convorbirii între şeful Direcţiei Regionale M.A.I. Cluj, maiorul Nicolae Pleşiţă şi Gáll Ernő, din 7 aprilie 1964. Discuţia s-a desfăşurat în cabinetul lui Pleşiţă.
Imagine a lui Gáll Ernö din arhivele CNSAS (Foto: ACNSAS)
Gáll a criticat mai ales politica anti-minoritară şi vădit anti-maghiară promovată de Ceauşescu (despre care fostul general Pleşiţă spunea admirativ, în 2001, că era un „Codreanu în picioare”, amîndoi, liderul legionar şi cel comunist, fiind „români adevăraţi” – a se vedea: Viorel Patrichi, Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă, prefaţă de Dan Zamfirescu, Editura Ianus Inf, Bucureşti, 2001, pp. 79-80). Gáll este autorul unor scrieri filozofice şi fusese după 1948 prorectorul Universităţii din Cluj şi redactor şef al revistei clujene „Korunk”.
Discuţia Gáll-Pleşiţă transcrisă de către un ofiţer de Securitate - care din cauza unor deficienţe tehnice a înţeles doar parţial ce s-a vorbit - seamănă cu textul unei piese absurde. Cităm aici, în încheiere, doar un fragment, care cuprinde aprecierile celor doi după ce au vorbit despre „Declaraţia” partidului, care urmează să fie dată publicităţii şi faţă de care Gáll nu are rezerve:
„Pleşiţă: „E normal să existe o preocupare, nu poţi să stai pasiv, indiferent faţă de (întrerupt)”.
Gáll: „Şi mai ales pentru cei pentru care socialismul este o problemă de moarte şi de viaţă”.
Pleşiţă: „Bineînţeles! Sigur că da! Unii stau în expectativă, poate nici mai înainte n-au făcut nimic, şi nici după aceea n-au făcut, şi apoi le e indiferent, asistă. Ori asta nu se potriveşte nouă, nu se poate să se potrivească. Nu se poate!”
Gáll: „Ce povesteşte tov. DRĂGHICI?”
Pleşiţă: „Nu s-a angajat în probleme de astea se ocupă... (întrerupt)”.
Gáll: „Se ocupă şi de problemele industriei”.
Pleşiţă: „D-apoi el pentru asta a venit de fapt, pentru asta a venit. A fost şi la Baia Mare, a fost Iscovescu de la Ministerul de Chimie... şi o serie de alţi tovarăşi aşa şi au înaintat situaţia de la combinat deci... (întrerupt)”.
Gáll: „Combinatul ăsta”.
Pleşiţă: „Chimic. De celuloză!”
Gáll: „De celuloză.”
Pleşiţă: „Nu, se lucrează însă, e destul de avansat. N-aţi fost pe acolo?”
Gáll: „E ceva frumos am auzit. Am auzit că e un combinat mare de tot.”
Pleşiţă: „Da, va fi un combinat mare de tot. Unul din cele mai mari combinate... (întrerupt).”
Gáll: „Cred. Fiindcă şi aceasta a avut [o] orientare foarte bună.”
Pleşiţă: „De la bun început şi s-au făcut salturi uriaşe.”
Gáll: „Uriaşe, da! Foarte mult în această problemă e faptul că noi am fost mai deştepţi decît sovieticii.”
Pleşiţă: „Da, se pare că am luat-o înainte!”
Gáll: „Da, în problema agriculturii... (întrerupt).”
Pleşiţă: „Acum e asigurată o corelare mai perfectă între... (întrerupt).”
Gáll: „Un singur lucru vă rog, aş vrea să, cum stăm la... la balanţă? (Nota secţiei: nu se înţelege din cauza telefonului)Tr”
Pleşiţă: „Trăim pe o cale destul de... (întrerupt), (Nota secţiei: din cauza zgomotului de afară - nu se înţeleg cîteva idei).”
Gáll: „... să nu se slăbească sau... (întrerupt).”
Pleşiţă: „Fără a pleca de la filosofia abstractă, se confirmă că existenţa determină... conştiinţa. Au fost greutăţi care se ştiu de la început însă, acum deja au început să să consolideze gospodăriile oamenilor, au început să vadă că pe măsură ce conduc asigură existenţa şi s-a schimbat mult... fără a face paradă pentru că greutăţi încă mai sînt. Cred însă că cu ocazia punerii în funcţiune a combinatelor acestora mari tipice se va rezolva o problemă deosebită în ce priveşte întreţinerea solului, problema îngrăşămintelor chimice care mai ales pentru regiunea asta, pentru Ardeal e absolut necesară. Aici e absolut. E pantă şi sînt multe precipitaţii şi asta face ca solul să se cureţe. E nevoie ca solul să se îmbunătăţească, să-l îngraşe.”
Gáll: „Chiar şi aceste... ar fi să nu spun că, era o necesitate să nu venim cu aceste, că ce s-a contractat oamenilor le-a dat chitanţă şi şi-au făcut socoteala cît vor primi, atîtea şi atîtea, însă cum am putea să... (întrerupt).”
Pleşiţă: „Da, e o chestiune care s-a analizat în cadrul biroului şi chiar pe scală centrală şi s-a spus că aceasta a avut o influenţă între... (întrerupt). Necazurile au plecat îndeosebi de la modul defectuos mecanic în care unele organe locale în consiliile agricole, nu-i aşa, împărţirea obligaţiilor s-a dat poate în cadru mecanic şi atuncea a văzut că nu merge într-o parte, a bălăbănit[!] în cealaltă, hai să luăm şi atuncea s-a analizat şi aspectul acesta, e destul de dăunător, s-a hotărît ca în viitor să plece de la criteriile realiste, de la ceea ce există şi să stabilească oamenilor de la bun început... (întrerupt).”
Gáll: „Ce au creat, ce rămîne.”
Pleşiţă: „Sigur că da. Noi am analizat în cadrul Biroului regional de partid situaţia mai ales a unor gospodării slabe, rămase în urmă, care realmente au fost absolvite pentru acest an de obligaţii de acest fel faţă de stat, spre deosebire de anul trecut sau chiar de '62 cînd s-a terminat colectivizarea şi au fost puşi în situaţia să dea.”
Gáll: „Da.” (ACNSAS, I 210370, vol. 3, ff. 24-26).
Donnerstag, Januar 03, 2013
Unterwanderte Institutionen – instituţii subminate
Unterwanderte Institutionen – instituţii subminate
Das Deutsche Staatstheater aus Temeswar (DSTT), die von der Securitate am stärksten unterwanderte Institution - nach der evangelisch-lutherischen Kirche Augsburgischen Bekenntnisses (AB)
Teatrul German de Stat din Timişoara, cea mai subminată instituţie de către Securitate - după biserica evanghelica lutherană de confesiune augustană (CA)
Einige Agenten aus dem Umkreis des Deutschen Staatstheaters aus Temeswar DSTT (Auszug aus einem von Securitateoberst Viliam Steskal, dem Chef der Regionalverwaltung Banat und dem Chef der Unterabteilung Major Stefan Kecskemety genehmigten Material, verfasst von Hauptmann Constantin Feraru und Oberleutnant Andrei Uram)
Cîţiva agenţi care s-au ocupat de Teatrul German de Stat din Timişoara (Fragment dintr-un material aprobat de şeful regionalei Banat al Securităţii, colonelul Viliam Steskal şi şeful serviciului, maiorul Stefan Kecskemety, redactat de şeful biroului II, căpitanul Constantin Feraru şi ofiţerul operativ, locotenentul-major, Andrei Uram)
ACNSAS, I 260336, vol. 1, f. 129
Weitere inoffizielle Mitarbeiter, die über das DSTT berichtet haben, waren „Petrică“ und „Robert“. Der Klarname von „Petrică“, Schauspieler am DSTT, ist inzwischen bekannt, eine Untersuchung seiner Akte steht noch aus. Berichte von „Petrică“ enthalten übrigens auch die Operativen Vorgänge (OV, rum. DUI) von Johann Lippet und Horst Samson.
Între cei care au furnizat Securităţii informaţii despre Teatrul German de Stat din Timişoara s-au mai aflat şi actorul „Petrică“ şi „Robert“. Numele real al lui „Petrică“ este cunoscut, dosarul lui încă nu a fost cercetat. Relatări semnate de „Petrică“ apar în Dosarele de Urmărire Informativă (DUI) ale lui Johann Lippet şi Horst Samson.
[28. Mai 1973. „H2” – alias „Matei” - übergibt seinem Führungsoffizier, Bota Gheorghe – Initialien BG – einen Bericht über das Deutsche Staatstheater, in dem er über den bis 1974 amierenden Intendanten Bruno Würtz(*), 1933-1992, schreibt, der angeblich öffentlich für die Abschaffung der deutschen Bühne in Temeswar plädiert haben soll]
[28 mai 1973. „H2” – alias „Matei” – predă ofiţerului său de legătură, Gheorghe Bota, iniţiale: BG, o notă privind afirmaţiile lui Bruno Würtz(**), 1933-1992, pînă-n 1974 directorul Teatrului German de Stat din Timişoara, în cursul cărora ar fi pledat pentru desfiinţarea scenei germane din Timişoara]
ACNSAS, R 292421, vol. 2, ff. 89-89v |
Anmerkungen - adnotări
(*) Bruno Würtz (1933-1992) war
von 1971 bis 1974 Intendant des DSTT. Die Leitung übernahm er von Johann Szekler (1902-1997), der seit 1956 DSTT-Direktor war. In einem Interview, das
in dem Band von Peter Motzan und Stefan Sienerth herausgegebenen Band, Worte
als Gefahr und Gefährdung. Fünf deutsche Schriftsteller vor Gericht. (15.
September 1959 - Kronstadt/Rumänien), Verlag
Südostdeutsches Kulturwerk, München 1993, S. 214-215, erzählt Harald Siegmund(1930-2012), er habe dank der Unterstützung von Nikolaus Berwanger (1935-1989),
die Nachfolge des in den Ruhestand gegangenen Franz Liebhard (1899-1989) als
Dramaturg am DSTT (von 1969 bis 1972) antreten können. Kurz darauf übernahm
Würtz die Leitung des Theaters. „Würtz war ein überzeugter Marxist”, sagt
Siegmund. „Er führte ideologische Fortbildungskurse ein, mit verpflichtender
Teilnahme des ganzen Ensembles, ließ Schulhefte, Schreibstifte und Broschüren
verteilen. Als man begann sich über ihn zu mokieren, rächte er sich durch Lauschangriffe,
die er sorgfältig in die Wege leitete”. Im gleichen Interview, entwirft Siegmund
nun ein richtiges Geheimdienstszenario und behauptet, Würtz habe eigenmächtig Mikrophone
einbauen lassen, um das Ensemble auszuspionieren. Dass Würtz weder die dazu
benötigte Technik besaß, noch die Macht eine nur der Securitate zustehende
Überwachungsaktion einzuleiten, scheint Siegmund nicht überlegt zu haben.
Würtz, heißt es weiter in dem Interview, „ließ Mikrophone in die Garderoben der
Schauspieler und im Büro des Dramaturgen installieren. Gegen diese unsinnige
Maßnahme protestierte ich durch eine schriftliche Eingabe ans Sekretariat des
Theaters.”
In den zugänglichen Akten der Securitete sowie in den Unterlagen zu Harald Siegmund gibt es keine solche „Eingabe”. Es gibt auch
keine Hinweise, auf den von Siegmund geschilderten Lauschangriff. Es gibt
allerdings unmissverständliche Anhaltspunkte und Belege für die nachrichtendienstliche,
inoffizielle Tätigkeit zahlreicher Mitarbeiter des Theaters. Es ist möglich,
dass einige dieser Berichte der DSTT-Mitarbeiter dem Intendanten durch den für
das Theater zuständigen Offizier indirekt mitgeteilt wurden und dass dieser
seine Untergebenen mit diesem „Wissen” drangsaliert hatte. (Zu Harald Siegmund
siehe u.a. die Akte: ACNSAS, I 264514,
2. Bde.)
Würtz war ab 1974 an der Temeswarer Universität tätig und beschäftigte sich
mit Themen zur Religion. Nach der Revolution veröffentlichte er noch ein Buch,
in dem er das New-Age-Phänomen darstellte.
(**) Bruno Würtz (1933-1992) a
fost între anii 1971 şi 1974 director al Teatrului German de Stat din
Timişoara. A preluat conducerea de la Johann Szekler (1902-1997) care devenise
directorul instituţiei în 1956. Într-in interviu, apărut în volumul editat de Peter
Motzan şi Stefan Sienerth, Worte als Gefahr und Gefährdung. Fünf deutsche
Schriftsteller vor Gericht. (15. September 1959 - Kronstadt/Rumänien), Verlag Südostdeutsches Kulturwerk, München 1993, pp. 214-215,
povesteşte Harald Siegmund(1930-2012) că a obţinut postul de secretar literar
al teatrului, datorită susţinerii lui Nikolaus Berwanger (1935-1989). Astfel,
Siegmund a devenit succesorul lui Franz Liebhard (1899-1989). Siegmund a ocupat
postul din 1969 pînă-n 1972 cînd a obţinut un paşaport de călătorie în Germania
de unde nu s-a mai întors. În interviul amintit, Siegmund îl descrie directorul
Würtz drept un tip dogmatic. Ar fi obligat pe întregul ansamblu să participe la
cursurile ideologice obligatorii. Deoarece angajaţii erau nemulţumiţi de
acţiunile directorului, acesta ar fi instalat microfoane în biroul secretarului
literar şi în garderoba actorilor. Este evident o exagerare a lui Siegmund,
fiindcă un director în nici un caz nu putea să-şi asume atribuţiile exclusive
ale Securităţii. Siegmund chiar suţine c-ar fi protestat împotriva metodelor de
supraveghere a directorului, protestînd în scris. În dosarele accesibile, însă,
nu se găseşte nici cea mai vagă trimitere la acest protest sau la povestea cu
microfoanele. În schimb, în dosare există numeroase dovezi cum a funcţionat
supravegherea din partea Securităţii, ajutată de angajaţii care acceptaseră să
colaboreze. E posibil ca Würtz să fi aflat cîte ceva din notele angajaţilor de
la ofiţerul care răspundea de teatru. Este posibil ca lui Würtz să-i fi scăpat
cîte-o informaţie obţinută pe această cale şi să fi creat astfel impresia că ar
cunoaşte anumite lucruri confidenţiale, colectată în urma ascultării convorbirilor.
(Referitor la Harald Siegmund a se vedea, între altele, dosarul: ACNSAS, I 264514, 2 vol.)
După 1974, Würtz a lucrat la Universitatea din
Timişoara, ocupîndu-se de „sectele” religioase. După Revoluţie a mai publicat o
carte în care tematizează fenomenul New Age.
***
[10. August 1977. Mitteilung des Kreisinspektorats Temesch an die Bukarester Hauptabteilung 1, verfasst vom Securitatechef, Oberstleutnant Aurelian Mortoiu, und dem Chef der Abteilung 1/A, Oberstleutnant Antonie Ianculescu, bezüglich einiger Aspekte innerhalb des Deutschen Staatstheaters aus Temeswar, über die eine Schauspielerin die Behörden unterrichtet hatte]
[10 august 1977. Adresă a IJ Timiş către
Direcţia 1 din Bucureşti, semnată de şeful Securităţii, col. Aurelian Mortoiu, şi
de şeful serviciului I/A, lt. col. Antonie Ianculescu, privind unele aspecte
din cadrul Teatrului German de Stat din Timişoara, semnalate de către o actriţă]
ACNSAS, D
013381, vol. 13, ff. 191-192
[Geschwärzt von uns - Halbjahresschrift - hjs-online; / Anonimizat de noi - Halbjahresschrift - hjs-online.]
*
[10. Juni 1978. Mitteilung des Kreisinspektorats Temesch des Innenministeriums an die Hauptabteilung 1 in Bukarest, verfasst vom lokalen Securitatechef, Oberstleutnant Aurelian Mortoiu, und dem Chef der Abteilung 1/A, Oberstleutnant Antonie Ianculescu, bezüglich eines Briefes, der von einer Schauspielerin des Deutschen Staatstheaters aus Temeswar an den Innenminister abgeschickt worden war]
[10 iunie 1978. Adresă
a IJ Timiş al Ministerului de Interne către Direcţia 1 din Bucureşti în legătură
cu o scrisoare trimisă de o actriţă a Teatrului German de Stat din Timişoara către
ministrul de interne, semnată de şeful Securităţii locale, col. Aurelian Mortoiu, şi de şeful serviciului I/A, lt.
col. Antonie
Ianculescu]
ACNSAS, D 013381, vol. 13, ff. 189-190v
[Geschwärzt von uns - Halbjahresschrift - hjs-online; / Anonimizat de noi - Halbjahresschrift - hjs-online.]
***
[1980-er Jahre. Undatiertes Dokument; Namensliste der in der Hauptstadt sowie auf lokaler Ebene verantwortlichen Offiziere der Abteilungen 1, die der zentralen Hauptabteilung 1 unterstellt waren]
[Anii 1980.
Document nedatat; lista nominală a şefilor serviciilor 1 judeţene şi din capitală
din cadrul Direcţiei 1]
[14. September 1956. "Unser deutsches Staatstheater". Von Franz Liebhard, Dramaturg des Deutschen Staatstheaters in Temesvar, in: Neuer Weg, 14. 9. 1956]
[14 septembrie 1956. "Teatrul nostru german de stat"; articol semnat de secretarul literar al Teatrului german de stat din Timişoara, Franz Liebhard, în: Neuer Weg, 14. 9. 1956]
[1959. Franz Liebhard über das DSTT in einer Festausgabe der Zeitschrift Teatrul, die dem 23. August, "dem Tag der Befreiung Rumäniens vom faschistischen Joch" gewidmet war]
[1959. Franz Liebhard despre ziua de 23 August care a facilitat populaţiei germane din Romînia "un teatru de stat în limba proprie", "două scene — subvenţionate de stat — pe care se dau reprezentaţii în limba germană", text apărut într-un număr al revistei Teatrul, dedicat zilei de 23 august, "ziua eliberării Romîniei de sub jugul fascist, cea mai mare sărbătoare a poporului romîn"]
Franz Liebhard
Fără evenimentul de la 23 August, populaţia germană din Romînia nu ar fi putut avea un teatru de stat în limba proprie, şi cu atît mai puţin două scene — subvenţionate de stat — pe care se dau reprezentaţii în limba germană.
Fără evenimentul de la 23 August, Timişoara nu ar fi cunoscut o stagiune ca aceea din 1958/59, care între 1 octombrie şi primele zile aie lunii iunie a.c. a înregistrat săptămînal cîte trei şi patru reprezentaţii în limba germană şi o afluenţă medie de 250 de spectatori pe seară.
Fără evenimentul de la 23 August, cele peste o sută de localităţi cu populate germana din regiunea Timişoara, pe care Teatrul German de Stat, timişorean, unde lucrez ca secretar literar, le vizitează cu regularitate — la intervale de timp mai mici sau mai mari —, nu ar fi avut prilejul să cunoască un spectacol de teatru adevărat, jucat de profesionisti ai scenei.
Fără evenimentul de la 23 August, ar fi fost de neconceput ca un teatru să plece ìntr-un sat şi să
reprezinte acolo, în premiere, cea mai nouă piesă din repertoriul său. Aşa a procedat colectivul teatrului german din Timişoara, care s-a deplasat la 13 iuinie la Lenauheim cu Crîngul de colini de Korneiciuk; colectiviştii din Lenauheim sărbătoreau jubileul de zece ani al gospodăriei lor colective „Victoria" şi cu acest prilej festiv, piesa lui Korneiciuk a cunoscut prima reprezentare în limba germană din ţara noastră.
Marea cotitură istorică de la 23 August 1944 — care a eliberat ţara noastră de sub jugul fascismului şi i-a deschis drumul către acea dezvoltare pe care, de atunci încoace, o înfăptuieşte partidul, îndrumînd şi conducînd masele muncitoare în acţiunea de construire a societăţii noi socialiste şi înregistrînd pe acest drum izbîndă după izbîndă — a creat şi pentru noi, oamenii de teatru germani, premisele materiale cele mai largi pentru o activitate cu rădăcini adînc infipte în problematica zilelor noastre.
Insufleţiţi de spiritul evenimentelor de la 23 August şi conştienţi de roadele lui, sîntem în măsură să vedem omul simplu în calitatea lui de constructor al unei noi comunităţi sociale, al unei lumi în întregime noi, şi să contribuim la creşterea conştiinţei sociale a acestui om.
De aceea, ne-am gîndit că teatrul are nevoie de un repertoriu determinat, în ceea ce are esenţial, de problemele actualităţii. De aceea, în stagiunea 1958/59, repertoriul Teatrului German de Stat din Timişoara a cuprins lucrările a cinci autori contemporani : romîni, sovietici şi germani din R.D.G. Intenţionăm să mergem mai departe pe acest drum, în spiritul evenimentelor revoluţionare de la 23 August, adînc pătrunsi de convingerea că trebuie să contribuim, prin activitatea noastră, de fiecare zi, la efortul şi lupta comună pentru atingerea ţelurilor măreţe pe care partidul le indica poporului muncitor din Republica Populară Romînă.
Teatrul, anul 4, nr. 8, 1959, pp. 11-12 [număr dedicat zilei de 23 august, ziua eliberării Romîniei de sub jugul fascist, cea mai mare sărbătoare a poporului romîn"].
[8. Dezember 1980. „Matei“ über die Inszenierung des Stückes „Tango“ von Sławomir Mrożek (1930–2013) am Deutschen Staatstheater in Temeswar in der Regie von Michael Bleiziffer]
[8 decembrie 1980. Nota lui „Matei“ privind montarea piesei lui Sławomir Mrożek (1930–2013) la Teatrul German de Stat din Timişoara, în regia lui Michael Bleiziffer]
ACNSAS, R 292421, vol. 2, ff. 11-11v |
***
Aktualisiert - actualizat, 30. 6. 2021, 14:00 h
Labels:
„Kunst und Kultur”,
Franz Liebhard,
Matei,
Rumänien,
Securitate
Abonnieren
Posts (Atom)