Posts mit dem Label Rumänien werden angezeigt. Alle Posts anzeigen
Posts mit dem Label Rumänien werden angezeigt. Alle Posts anzeigen

Montag, Juni 15, 2015

Mineriada




Unter der Schlagzeile „Bukarest vor 25 Jahren“ sind in den letzten Tagen - in der rumänischen und der deutschen Presse - mehrere Beiträge erschienen, in denen an den Einsatz der Bergarbeiter (13.-15. Juni 1990) gegen die Demonstranten auf dem Bukarester Universitätsplatz erinnert wird. Aus fast all diesen Beiträgen wurden einige historisch relevante Passagen ausgeblendet und ein ziemlich einseitiges Bild im Sinne postkommunistischer Geschichtsklitterung entworfen und der Leserschaft vorgesetzt. Bezeichnend für diese Herangehensweise ist die Darstellung einer mit der Aura eines Helden ausgestatteten zwielichtigen Figur jener Tage: Viorel Ene. Im Jahr 2010 beispielsweise war Ene in seiner Eigenschaft als Vorsitzender des Verbandes der Opfer des Bergarbeitereinsatzes eine der Schlüsselfiguren, die eine vor der israelischen und amerikanischen Botschaft in Bukarest organisierten Demonstrationen mit antisemitischen und ultranationalistischen Stellungnahmen publizistisch begleitet hatte. Seine Beiträge wurden damals u.a. auch von der rechtsextremen Internetplattform AlterMedia verbreitet. (Hier Auszüge aus den Ansprachen von Mihai Rapcea und Viorel Ene, veröffentlicht auf Youtube am 3.8. 2010. 
Anm. 25.4. 2024: Die Aufzeichnungen wurden inzwischen gelöscht.) 

Hier zwei Beiträge über die Marathondemonstration auf dem Bukarester Universitätsplatz im Frühjahr 1990. Die Beiträge sind einen Tag vor den ersten freien Wahlen (20. Mai 1990) nach dem Sturz des kommunistischen Regimes in der taz erschienen („Lieber tot als Kommunist” und Guter Nationalismus). Historisch gesehen, ist diese Demonstration nicht nur die Geburtsstunde der postkommunistischen Zivilgesellschaft, sondern sie beinhaltet auch die nationalistische Erbsünde der postkommunistischen Gesellschaft rumänischer Prägung schlechthin.

15. Juni 2015 

 ***


„Lieber tot als Kommunist!“

Religiöse Überschwenglichkeit und dumpfer Nationalismus bei den Demonstranten auf dem Universitätsplatz in Bukarest/Täglich treten neue Redner und Liedermacher auf dem Balkon der Universität auf/

„Nieder mit dem Atheismus!“, brüllt eine heisere Stimme vom Balkon der Bukarester Universität. Tausende wiederholen den Satz und knien nieder. Wer stehen bleibt, wird sofort als Kommunist oder als Anhänger der Front zur nationalen Rettung beschimpft - zu Handgreiflichkeiten kommt es jedoch nicht. Die hier versammelten Bukarester sind Gegner der Front, „Antikommunisten“, wie sie sich selbst bezeichnen, oder „Golans“, Rowdies, wie sie Präsident Iliescu kürzlich abqualifiziert hatte. Stolz haben sie diesen Begriff zum Ehrentitel umfunktioniert.

Alle sind freundlich, immer bereit, Auskunft über die Gefährlichkeit des Gegners zu geben, den sie überall vermuten, auch in den eigenen Reihen. Die Securitate, diese schreckliche Hinterlassenschaft des Ceausescu-Regimes, hat in den Köpfen der Leute tiefe Spuren zurückgelassen. Das Mißtrauen sitzt tief. Am größten ist die Angst diese Leute vor einem erneuten Machtantritt der Front Iliescus, die als neokommunistische Partei verschrien wird.

Der Kampf gegen Iliescu, dessen populistisches Charisma die Demonstranten auf dem Bukarester Universitätsplatz ebenso kalt läßt wie die auf dem Temeswarer Opernplatz, wird in schrillen Tönen ausgefochten. Die religiöse Überschwenglichkeit, kombiniert mit dumpfen nationalen Sprüchen, zeugt von jahrzehntelang unterdrückten Gefühlen, die jetzt ins Kochen geraten. Selbst die mit den Gesetzen der Vernunft vertrauten Mathematikstudenten geraten in Ekstase. Die Freude darüber, die Staatsmacht provozieren zu können, äußert sich in Volksfeststimmung. Jeder kennt die Texte der immer wieder angestimmten Lieder: „Lieber tot als Kommunist.“

Ein junger Schauspieler empört sich in einer glänzenden Rede über grobe Manipulation und Verunglimpfung. Vor einigen Tagen hatten Unbekannte Fotos unter den Demonstranten verteilt, auf denen er in der Uniform der faschistischen Legionäre abgebildet war. Eine Zeitung der „Front“ veröffentlichte prompt einen Artikel, in dem er als Legionär diffamiert wurde. Doch die Fotos stammten aus einem Film, in dem er die Rolle eines Legionärs gespielt hatte. „Nieder mit dem Kommunismus, nieder mit dem Faschismus!“, schließt er seine Ansprache. „Nieder mit dem Kommunismus, nieder mit dem Faschismus!“, antwortet die Menge.

Ungestört verkauft ein fliegender Händler an einer Straßenecke die neue Zeitung 'Natiunea' (Die Nation). Auf dem Titelblatt prangt der frühere rumänische Diktator Antonescu, der sich als treuer Verbündeter Hitlers am Überfall auf die Sowjetunion beteiligt hatte. Antonescu sei ein Patriot, ein genialer Stratege und großer Rumäne gewesen, belehrt das Blatt seine Leser. Dieser Staatsmann habe nur die von der UdSSR annektierten östlichen Gebiete Rumäniens, Bessarabien und die Nordbukowina, dem größten Verbrecher aller Zeiten namens Stalin entreißen und dem Vaterland wieder einverleiben wollen. Daß die rumänischen Truppen Odessa besetzt hatten und bis nach Stalingrad vorgestoßen waren, verschweigt die Zeitung. Herausgegeben wird sie von dem Millionär Iosif Constantin Dragan, der aus Rumänien stammt und in Italien lebt. Chefredakteur Artur Silvestri ist als eifriger Verfechter des Ceausescu-Nationalismus bekanntgeworden.

In der 'Nation' wird die nationalchauvinistische Gruppe „Vatra Romaneasca“ als „wahre rumänische Organisation“ beschrieben, die jeder gute Rumäne unterstützen müsse. Derlei hatte bisher nur die Republikanische Partei verkündet, die mit der „Vatra Romaneasca“ ein Koalitionsabkommen abgeschlossen hat und unter der Bezeichnung „Allianz für die Einheit der Rumänen“ an den Wahlen teilnimmt.

Um die Gunst der „Allianz“ buhlt allerdings auch die „Front zur nationalen Rettung“ recht unverhohlen. Auch die Demonstranten, die seit mehr als drei Wochen auf dem Bukarester Universitätsplatz einen antitotalitären Marathonlauf veranstalten, schließen eine Regierungskoalition zwischen „Front“ und „Allianz“ nach einem Wahlsieg von Iliescus Front nicht mehr aus. Überall sehen sie das wiederauferstandene Gespenst des Kommunismus, dem sie das Bekenntnis zum orthodoxen Christentum entgegensetzen. Und das Bekenntnis zur Einheit der Nation, das die Rumänen in der sowjetischen Republik Moldavien miteinschließt. Die Moldavier ihrerseits lassen ihrem Unmut über den Wahlkampf von Iliescus Front in Solidaritätsadressen und Appellen an die Demonstranten freien Lauf.

Auf dem Balkon der Bukarester Uni treten täglich Dutzende von Rednern und Liedermachern auf. Als Redner melden sich auch solche zu Wort, die früher Ceausescu Lobeshymnen gewidmet haben und sich nun offen als Vorkämpfer der rumänischen Orthodoxie präsentieren. Einer davon ist Ion Alexandru, gegenwärtig Vizevorsitzender der Zaranisten (Bauernpartei). „Ein Volk, das nicht mehr beten kann, wird aus der Geschichte verschwinden“, schleudert er den Versammelten entgegen. „Wir sind Rumänen, und wir werden ewig diesen Boden beherrschen“, singt eine Frau vom Balkon. Alle stimmen mit ein. „Victorie!“, „Sieg!“, brüllt ein anderer. „Es lebe die Moldau, die Walachei und Siebenbürgen!“, skandiert die Menge. Und wieder: „Nieder mit dem Kommunismus, nieder mit der Front, nieder mit Iliescu!“

William Totok, Bukarest

19.5.1990 taz Nr. 3111 158 Zeilen, william totok S. 3
*
Guter Nationalismus

Der Bukarester Studentenführer Sorin Dragan, eine Gallionsfigur der rumänischen Opposition und Direktor der Studentenzeitung 'Glasul', ist überzeugt, daß der Nationalismus keine negative Erscheinung ist    I N T E R V I E W

taz: In der letzten Ausgabe ihrer Zeitung erschien eine Karikatur eines ungarischen Reiters der ungarische Fibeln nach Bessarabien bringt. Welchen Sinn macht das?

Sorin Dragan: Es handelt sich um eine Stellungnahme gegen die ungarische Regierung. Die ungarische Regierung hat Lehrbücher für die ungarische Minderheit in Siebenbürgen eingeführt und damit die separatistischen Forderungen der Rumänienungarn unterstützt. Dabei ging es um die umstrittene „Geschichte Siebenbürgens“.

Was halten sie von der „Vatra Romaneasca“?

Ich glaube , daß diese nationale Organisation der Rumänen, vor allem der siebenbürgischen Rumänen, sehr wichtig ist. Ich bin prinzipiell ein Verfechter des nationalen Gedankens - nicht nur aus rumänischer Perspektive.

Halten sie denn dann die Forderung der Rumänienungarn nach einer ungarnsprachigen medizinischen Fakultät für berechtigt?

Ehrlich gesagt, nein. Es scheint doch so zu sein, daß die Ungarn sich von den Rumänen separieren wollen, und nicht, wie oft behauptet, von uns ausgegrenzt werden.

Gibt es denn keinen rumänischen Nationalismus?

Doch, natürlich - aber keinen mit negativen Vorzeichen. Ich bin der Überzeugung, daß der Nationalismus keine negative Erscheinung ist, sondern die Werte des Volkes herausstellt.

Es gibt heute viele rumänische Intellektuelle, die als einzige Voraussetzung für die Entwicklung der Demokratie und eine europäische Integration Rumäniens das Anknüpfen an die Tradition der 30er Jahre betrachten.

Ich teile diese Auffassung.

Gab es zu der Zeit nicht vielmehr eine Entwicklung zum Faschismus mit dem damaligen populären Politiker und Philosophen Nae Ionescu an der Spitze?

Kategorisch nein. Ionescu war ein glänzender Verfechter nationalistischer Ideen, die ich nicht als faschistisch bezeichnen würde.

Wie erklären Sie sich dann den Holocaust an den rumänischen Juden und Zigeunern während des II. Weltkrieges?

In unseren Geschichtsbüchern stand darüber nichts. Mir sind gewisse Exzesse rechtsradikaler rumänischer Organisationen bekannt - ich kenne jedoch keine Details.

Wäre es dann nicht an der Zeit, jetzt eine Diskussion über den rumänischen Faschismus und den Stalinismus zu führen?

Selbstverständlich, ja. Das Ceausescu-Phänomen ist fast ausdiskutiert. Jetzt sollte man darüber reden, wie der rumänischen Nation nach dem II. Weltkrieg der Kommunismus aufgezwungen wurde.

Interview: William Totok

19.5.1990 taz Nr. 3111 79 Zeilen, William Totok S. 3

*


Guter Nationalismus
Der Bukarester Studentenführer Sorin Dragan, eine Gallionsfigur der rumänischen Opposition und Direktor der Studentenzeitung ‚Glasul’, ist überzeugt, daß der Nationalismus keine negative Erscheinung ist I N T E R V I E W
19.5.1990 taz 79 Zeilen, William Totok S. 3

„Lieber tot als Kommunist!“
Religiöse Überschwenglichkeit und dumpfer Nationalismus bei den Demonstranten auf dem Universitätsplatz in Bukarest/Täglich treten neue Redner und Liedermacher auf dem Balkon der Universität auf/
19.5.1990 taz 158 Zeilen, William Totok S. 3




+ + +  Infos über Rechtsextremismus, rechtsradikale rumänische Parteien, Antonescu-Kult und neolegionaristische Umtriebe - hierhier und hier+ + +  




Aktualisiert / actualizat: 25. 4. 2024

Sonntag, August 25, 2013

Überwachung der Schriftsteller - Supravegherea scriitorilor




[17. März 1966. „Petrescu” berichtet Oberleutnant Grigore Baiaş von der Securitate in Kronstadt, über den  Literaturkreis „Michael Königes” aus Zeiden]

[17 martie 1966. „Petrescu” relatează lt. maj. Grigore Baiaş de la Securitatea din Braşov despre cenaclul literar german din Codlea, „Michael Königes”]



ACNSAS, R 136040, vol. 2, ff. 52-53

*** 

[28. April 1966. „Petrescu” berichtet Oberleutnant Grigore Baiaş von der Securitate in Kronstadt, welche Meinung IvanDeneş von Georg Scherg hat]

[28 aprilie 1966. „Petrescu” relatează lt. maj. Grigore Baiaş de la Securitatea din Braşov despre părerea exprimată de Ivan Deneş în legătură cu Georg Scherg]



ACNSAS, R 136040, vol. 2, f. 48

***
[20. Mai 1967. „Ludwig Leopold” berichtet seinem Führungsoffizier Hauptmann Gheorghe Preoteasa über eine Lesung von Georg Scherg, die am 17. Mai im deutschen Literaturkreis in Bukarest stattfand]

[20 mai 1967.„Ludwig Leopold” relatează căpitanului Gheorghe Preoteasa despre o lectură a lui Georg Scherg care a avut loc pe data de 17 mai în cadrul cenaclului literar german din Bucureşti]





ACNSAS, R 136040, vol. 2, ff. 40-42

***
[30. Mai 1967. „Walter Ion” berichtet seinem Führungsoffizier, Hauptmann Gheorghe Preoteasa über eine Lesung von Georg Scherg, die am 17. Mai im deutschen Literaturkreis in Bukarest stattfand]

[30 mai 1967. „Walter Ion” relatează căpitanului Gheorghe Preoteasa despre o lectură a lui Georg Scherg care a avut loc pe data de 17 mai în cadrul cenaclului literar german din Bucureşti]



ACNSAS, R 136040, vol. 2, ff. 38-39

***


[1980-er Jahre. Undatiert. Foto von Gáll Ernő, auf der ersten Seite des OV „Goga” aus dem 4. Band seiner Akte]

[Anii 1980. Nedatat. Fotografia lui Gáll Ernő, prima pagină a volumului 4 al DUI „Goga”]



ACNSAS, I 210370, vol. 4, f. 1

***

[16. Januar 1988. Gáll Ernő - geb. 4. April 1917 in Oradea / Großwardein / Nagyvárad, gest. 18. Mai 2000 in Cluj / Klausenburg / Kolozsvár – ehemaliger Chefredakteur der rumänienungarischen Kulturzeitschrift aus Klausenburg, „Utunk”, bearbeitet in einem Operativen Vorgang unter dem konspirativen Namen „Goga”, wurde am 23. Dezember 1987 von dem Leiter der Hauptabteilung 1 aus Bukarest, Oberst Gheorghe Raţiu, und dem Chef der Securitate aus Klausenburg, Oberst Nicolae Ioniţă, wegen „nationalistisch-irredentistischen Umtrieben” verwarnt, und zwar weil er Beziehungen zu Personen unterhielt, die an der Herausgabe der Samisdatzeitschrift „Ellenpontok” beteiligt waren, sowie zu dem von Molnár Gusztáv gegründeten linksgerichteten Soziologiekreis „Limes”]  

[16 ianuarie 1988. Gáll Ernő - n. 4 aprilie 1917 la Oradea, m. 18 mai 2000 la Cluj - fostul redactor şef al publicaţiei culturale maghiare din Cluj, „Utunk”, lucrat în D.U.I. sub denumirea conspirativă „Goga”, a fost atenţionat pe data de 23 decembrie 1987 de către col. Gheorghe Raţiu, şeful Direcţiei I din Bucureşti, şi col. Nicolae Ioniţă, şeful Securităţii din Cluj, pentru „manifestări naţionalist-iredentiste”, pentru că întreţinea legături cu persoane lucrate în acţiunea „Editorul” – adică a celor care au scos revista de samisdat „Ellenpontok” – şi cu cercul sociologilor de stînga „Limes”, iniţiat de Molnár Gusztáv]  






ACNSAS, I 210 370, vol. 3, ff. 279-282

***


[12. April 1988. Abschrift einer von Radio Free Europe ausgestrahlten Vorstellung des Buches des früheren Philosophieprofessors an der Universität Babeş-Bolyai und „entlassenen Redakteurs” der Zeitschrift „Korunk” aus Klausenburg, Gáll Ernő, „Die osteuropäischen Intellektuellen und die nationalen Bestrebungen der Minderheiten”, erschienen im Kossuth Verlag in Budapest, in dem er die Überlegungen einiger Marxisten einbaut, die in der Zeit des dogmatischen Stalinismus verboten waren]

[12 aprilie 1988. Buletin „El” – Europa liberă – nr. 39; transcrierea unei prezentări a cărţii „fostului profesor de filozofie” de la Universitatea Babeş-Bolyai şi „redactorului destituit” al revistei „Korunk” din Cluj-Napoca, Gáll Ernő, „Intelectualii est-europeni şi aspiraţiile naţionale ale naţionalităţilor”, apărută la editura Kossuth din Budapesta, în care integrează şi ideile unor marxişti care în perioada dogmatismului stalinist erau tabuizaţi]





ACNSAS, I 210370, vol. 4, ff. 72-74

9.4. 2014: Erezia naţionalistă a comunismului românesc. 50 de ani de la publicarea aşa numitei „Declaraţii din Aprilie” şi un material inedit din arhivele Securităţii, privindu-l pe Gáll Ernő, RFE, 9 aprilie 2014 

Erezia naţionalistă a comunismului românesc
50 de ani de la publicarea aşa numitei „Declaraţii din Aprilie” şi un material inedit din arhivele Securităţii, privindu-l pe Gáll Ernő.

Multimedia

Audio

MĂRIMEA TEXTULUI 


Între 15 şi 22 aprilie 1964 a avut loc plenara lărgită a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Cu acest prilej au fost prezentate neînţelegerile ivite între Partidul Comunist Chinez şi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Conducerea PMR s-a pronunţat în legătură cu polemica ivită între cele două partide, încercînd să intervină în vederea încetării polemicii.

Polemica a fost apreciată de către români drept „deosebit de ascuţită”, putînd periclita o scindare a mişcării comuniste mondiale şi a lagărului socialist. Partea română care a încercat să joace un rol de arbitru a insistat pe lîngă cele două părţi „să înceteze neîntîrziat” divergenţele, informînd şi celelalte partide comuniste şi muncitoreşti asupra demersului PMR.

Raportul privind lucrările plenarei, publicat în presă, cît şi într-o broşură intitulată „Declaraţia cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale” (Editura Politică, Bucureşti, 1964) a intrat în istorie sub denumirea scurtă „Declaraţia din aprilie”. În esenţă, „Declaraţia” constituie încercarea vizibilă de emancipare a României comuniste de sub tutela Moscovei (după retragerea trupelor sovietice în 1958), marcînd începutul cursului de independenţă, urmat şi de Ceauşescu după moartea lui Gheorghiu-Dej, în 1965, exprimată în propoziţia cheie: „Este dreptul exclusiv al fiecărui partid de a-şi elabora, de sine stătător, linia politică, obiectivele concrete, căile şi metodele atingerii acestora [...]” (Declaraţia..., p. 55).

Relevante pentru nesiguranţa autorităţilor din acea vreme privind intenţia conducerii superioare de a da publicităţii documentul amintit sunt tatonările Securităţii în rîndurile unor personalităţi importante din interiorul partidului care nu se aflau însă în prima linie. Securitatea trebuia să afle care este atitudinea acestor personalităţi şi bineînţeles era obligată să întocmească rapoarte în care sintetiza informaţiile culese. (Pregătirile minuţioase în vederea adoptării declaraţiei începuseră deja în februarie 1963 – a se vedea în acest sens şi volumul documentar al lui Florian Banu şi Liviu Ţăranu, Aprilie 1964. »Primăvara de la Bucureşti«. Cum s-a adoptat »Declaraţia de independenţă« a României? Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. LXXVII).

Un astfel de document este transcrierea unei înregistrări a convorbirii între şeful Direcţiei Regionale M.A.I. Cluj, maiorul Nicolae Pleşiţă şi Gáll Ernő, din 7 aprilie 1964. Discuţia s-a desfăşurat în cabinetul lui Pleşiţă.
Imagine a lui Gáll Ernö din arhivele CNSAS (Foto: ACNSAS)Imagine a lui Gáll Ernö din arhivele CNSAS (Foto: ACNSAS)
Ernő Gáll (1917-2000) a fost un supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz [rectificat: Buchenwald - W.T.] şi un influent intelectual de stînga care în perioada ceauşistă începuse să se distanţeze de linia naţionalistă a regimului, devenind un „obiectiv” al Securităţii care l-a „lucrat” în mai multe dosare de urmărire informativă (DUI), arhivate sub denumirile conspirative „Goga“, „Grecu“, „Graur“.

Gáll a criticat mai ales politica anti-minoritară şi vădit anti-maghiară promovată de Ceauşescu (despre care fostul general Pleşiţă spunea admirativ, în 2001, că era un „Codreanu în picioare”, amîndoi, liderul legionar şi cel comunist, fiind „români adevăraţi” – a se vedea: Viorel Patrichi, Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă, prefaţă de Dan Zamfirescu, Editura Ianus Inf, Bucureşti, 2001, pp. 79-80). Gáll este autorul unor scrieri filozofice şi fusese după 1948 prorectorul Universităţii din Cluj şi redactor şef al revistei clujene „Korunk”.

Discuţia Gáll-Pleşiţă transcrisă de către un ofiţer de Securitate - care din cauza unor deficienţe tehnice a înţeles doar parţial ce s-a vorbit - seamănă cu textul unei piese absurde. Cităm aici, în încheiere, doar un fragment, care cuprinde aprecierile celor doi după ce au vorbit despre „Declaraţia” partidului, care urmează să fie dată publicităţii şi faţă de care Gáll nu are rezerve:
Imagine de arhivă: pagină a transcripției convorbirii telefonice Pleșiță-Gáll (Foto: ACNSAS)
Imagine de arhivă: pagină a transcripției convorbirii Pleșiță-Gáll (Foto: ACNSAS)
„Pleşiţă: „E normal să existe o preocupare, nu poţi să stai pasiv, indiferent faţă de (întrerupt)”.

Gáll: „Şi mai ales pentru cei pentru care socialismul este o problemă de moarte şi de viaţă”.

Pleşiţă: „Bineînţeles! Sigur că da! Unii stau în expectativă, poate nici mai înainte n-au făcut nimic, şi nici după aceea n-au făcut, şi apoi le e indiferent, asistă. Ori asta nu se potriveşte nouă, nu se poate să se potrivească. Nu se poate!”

Gáll: „Ce povesteşte tov. DRĂGHICI?”

Pleşiţă: „Nu s-a angajat în probleme de astea se ocupă... (întrerupt)”.

Gáll: „Se ocupă şi de problemele industriei”.

Pleşiţă: „D-apoi el pentru asta a venit de fapt, pentru asta a venit. A fost şi la Baia Mare, a fost Iscovescu de la Ministerul de Chimie... şi o serie de alţi tovarăşi aşa şi au înaintat situaţia de la combinat deci... (întrerupt)”.

Gáll: „Combinatul ăsta”.

Pleşiţă: „Chimic. De celuloză!”

Gáll: „De celuloză.”

Pleşiţă: „Nu, se lucrează însă, e destul de avansat. N-aţi fost pe acolo?”

Gáll: „E ceva frumos am auzit. Am auzit că e un combinat mare de tot.”

Pleşiţă: „Da, va fi un combinat mare de tot. Unul din cele mai mari combinate... (întrerupt).”

Gáll: „Cred. Fiindcă şi aceasta a avut [o] orientare foarte bună.”

Pleşiţă: „De la bun început şi s-au făcut salturi uriaşe.”

Gáll: „Uriaşe, da! Foarte mult în această problemă e faptul că noi am fost mai deştepţi decît sovieticii.”

Pleşiţă: „Da, se pare că am luat-o înainte!”

Gáll: „Da, în problema agriculturii... (întrerupt).”

Pleşiţă: „Acum e asigurată o corelare mai perfectă între... (întrerupt).”

Gáll: „Un singur lucru vă rog, aş vrea să, cum stăm la... la balanţă? (Nota secţiei: nu se înţelege din cauza telefonului)Tr”

Pleşiţă: „Trăim pe o cale destul de... (întrerupt), (Nota secţiei: din cauza zgomotului de afară - nu se înţeleg cîteva idei).”

Gáll: „... să nu se slăbească sau... (întrerupt).”

Pleşiţă: „Fără a pleca de la filosofia abstractă, se confirmă că existenţa determină... conştiinţa. Au fost greutăţi care se ştiu de la început însă, acum deja au început să să consolideze gospodăriile oamenilor, au început să vadă că pe măsură ce conduc asigură existenţa şi s-a schimbat mult... fără a face paradă pentru că greutăţi încă mai sînt. Cred însă că cu ocazia punerii în funcţiune a combinatelor acestora mari tipice se va rezolva o problemă deosebită în ce priveşte întreţinerea solului, problema îngrăşămintelor chimice care mai ales pentru regiunea asta, pentru Ardeal e absolut necesară. Aici e absolut. E pantă şi sînt multe precipitaţii şi asta face ca solul să se cureţe. E nevoie ca solul să se îmbunătăţească, să-l îngraşe.”

Gáll: „Chiar şi aceste... ar fi să nu spun că, era o necesitate să nu venim cu aceste, că ce s-a contractat oamenilor le-a dat chitanţă şi şi-au făcut socoteala cît vor primi, atîtea şi atîtea, însă cum am putea să... (întrerupt).”

Pleşiţă: „Da, e o chestiune care s-a analizat în cadrul biroului şi chiar pe scală centrală şi s-a spus că aceasta a avut o influenţă între... (întrerupt). Necazurile au plecat îndeosebi de la modul defectuos mecanic în care unele organe locale în consiliile agricole, nu-i aşa, împărţirea obligaţiilor s-a dat poate în cadru mecanic şi atuncea a văzut că nu merge într-o parte, a bălăbănit[!] în cealaltă, hai să luăm şi atuncea s-a analizat şi aspectul acesta, e destul de dăunător, s-a hotărît ca în viitor să plece de la criteriile realiste, de la ceea ce există şi să stabilească oamenilor de la bun început... (întrerupt).”

Gáll: „Ce au creat, ce rămîne.”

Pleşiţă: „Sigur că da. Noi am analizat în cadrul Biroului regional de partid situaţia mai ales a unor gospodării slabe, rămase în urmă, care realmente au fost absolvite pentru acest an de obligaţii de acest fel faţă de stat, spre deosebire de anul trecut sau chiar de '62 cînd s-a terminat colectivizarea şi au fost puşi în situaţia să dea.”

Gáll: „Da.” (ACNSAS, I 210370, vol. 3, ff. 24-26).

***




Erstellt: 25.8. 2013 - aktualisiert: 6.5. 2023






Donnerstag, Januar 03, 2013

Unterwanderte Institutionen – instituţii subminate




Unterwanderte Institutionen – instituţii subminate 



Das Deutsche Staatstheater aus Temeswar (DSTT), die von der Securitate am stärksten unterwanderte Institution - nach der evangelisch-lutherischen Kirche Augsburgischen Bekenntnisses (AB) 
Teatrul German de Stat din Timişoara, cea mai subminată instituţie de către Securitate - după biserica evanghelica lutherană de confesiune augustană (CA)

Einige Agenten aus dem Umkreis des Deutschen Staatstheaters aus Temeswar DSTT (Auszug aus einem von Securitateoberst Viliam Steskal, dem Chef der Regionalverwaltung Banat und dem Chef der Unterabteilung Major Stefan Kecskemety genehmigten Material, verfasst von Hauptmann Constantin Feraru und Oberleutnant Andrei Uram)

Cîţiva agenţi care s-au ocupat de Teatrul German de Stat din Timişoara (Fragment dintr-un material aprobat de şeful regionalei Banat al Securităţii, colonelul Viliam Steskal şi şeful serviciului, maiorul Stefan Kecskemety, redactat de şeful biroului II, căpitanul Constantin Feraru şi ofiţerul operativ, locotenentul-major, Andrei Uram)


ACNSAS, I 260336, vol. 1, f. 129

Weitere inoffizielle Mitarbeiter, die über das DSTT berichtet haben, waren „Petrică“ und „Robert“. Der Klarname von „Petrică“, Schauspieler am DSTT, ist inzwischen bekannt, eine Untersuchung seiner Akte steht noch aus. Berichte von „Petrică“ enthalten übrigens auch die Operativen Vorgänge (OV, rum. DUI) von Johann Lippet und Horst Samson. 

Între cei care au furnizat Securităţii informaţii despre Teatrul German de Stat din Timişoara s-au mai aflat şi actorul „Petrică“ şi „Robert“. Numele real al lui „Petrică“ este cunoscut, dosarul lui încă nu a fost cercetat. Relatări semnate de „Petrică“ apar în Dosarele de Urmărire Informativă (DUI) ale lui Johann Lippet şi Horst Samson.

***

[28. Mai 1973. „H2” – alias „Matei” - übergibt seinem Führungsoffizier, Bota Gheorghe – Initialien BG – einen Bericht über das Deutsche Staatstheater, in dem er über den bis 1974 amierenden Intendanten Bruno Würtz(*), 1933-1992, schreibt, der angeblich öffentlich für die Abschaffung der deutschen Bühne in Temeswar plädiert haben soll] 

[28 mai 1973. „H2” – alias „Matei” – predă ofiţerului său de legătură, Gheorghe Bota, iniţiale: BG, o notă privind afirmaţiile lui Bruno Würtz(**), 1933-1992, pînă-n 1974 directorul Teatrului German de Stat din Timişoara, în cursul cărora ar fi pledat pentru desfiinţarea scenei germane din Timişoara]

ACNSAS, R 292421, vol. 2, ff. 89-89v
Anmerkungen - adnotări

(*) Bruno Würtz (1933-1992) war von 1971 bis 1974 Intendant des DSTT. Die Leitung übernahm er von Johann Szekler (1902-1997), der seit 1956 DSTT-Direktor war. In einem Interview, das in dem Band von Peter Motzan und Stefan Sienerth herausgegebenen Band, Worte als Gefahr und Gefährdung. Fünf deutsche Schriftsteller vor Gericht. (15. September 1959 - Kronstadt/Rumänien), Verlag Südostdeutsches Kulturwerk, München 1993, S. 214-215, erzählt Harald Siegmund(1930-2012), er habe dank der Unterstützung von Nikolaus Berwanger (1935-1989), die Nachfolge des in den Ruhestand gegangenen Franz Liebhard (1899-1989) als Dramaturg am DSTT (von 1969 bis 1972) antreten können. Kurz darauf übernahm Würtz die Leitung des Theaters. „Würtz war ein überzeugter Marxist”, sagt Siegmund. „Er führte ideologische Fortbildungskurse ein, mit verpflichtender Teilnahme des ganzen Ensembles, ließ Schulhefte, Schreibstifte und Broschüren verteilen. Als man begann sich über ihn zu mokieren, rächte er sich durch Lauschangriffe, die er sorgfältig in die Wege leitete”. Im gleichen Interview, entwirft Siegmund nun ein richtiges Geheimdienstszenario und behauptet, Würtz habe eigenmächtig Mikrophone einbauen lassen, um das Ensemble auszuspionieren. Dass Würtz weder die dazu benötigte Technik besaß, noch die Macht eine nur der Securitate zustehende Überwachungsaktion einzuleiten, scheint Siegmund nicht überlegt zu haben. Würtz, heißt es weiter in dem Interview, „ließ Mikrophone in die Garderoben der Schauspieler und im Büro des Dramaturgen installieren. Gegen diese unsinnige Maßnahme protestierte ich durch eine schriftliche Eingabe ans Sekretariat des Theaters.”
In den zugänglichen Akten der Securitete sowie in den Unterlagen zu Harald Siegmund gibt es keine solche „Eingabe”. Es gibt auch keine Hinweise, auf den von Siegmund geschilderten Lauschangriff. Es gibt allerdings unmissverständliche Anhaltspunkte und Belege für die nachrichtendienstliche, inoffizielle Tätigkeit zahlreicher Mitarbeiter des Theaters. Es ist möglich, dass einige dieser Berichte der DSTT-Mitarbeiter dem Intendanten durch den für das Theater zuständigen Offizier indirekt mitgeteilt wurden und dass dieser seine Untergebenen mit diesem „Wissen” drangsaliert hatte. (Zu Harald Siegmund siehe u.a. die Akte: ACNSAS, I 264514, 2. Bde.)
Würtz war ab 1974 an der Temeswarer Universität tätig und beschäftigte sich mit Themen zur Religion. Nach der Revolution veröffentlichte er noch ein Buch, in dem er das New-Age-Phänomen darstellte.  



(**) Bruno Würtz (1933-1992) a fost între anii 1971 şi 1974 director al Teatrului German de Stat din Timişoara. A preluat conducerea de la Johann Szekler (1902-1997) care devenise directorul instituţiei în 1956. Într-in interviu, apărut în volumul editat de Peter Motzan şi Stefan Sienerth, Worte als Gefahr und Gefährdung. Fünf deutsche Schriftsteller vor Gericht. (15. September 1959 - Kronstadt/Rumänien), Verlag Südostdeutsches Kulturwerk, München 1993, pp. 214-215, povesteşte Harald Siegmund(1930-2012) că a obţinut postul de secretar literar al teatrului, datorită susţinerii lui Nikolaus Berwanger (1935-1989). Astfel, Siegmund a devenit succesorul lui Franz Liebhard (1899-1989). Siegmund a ocupat postul din 1969 pînă-n 1972 cînd a obţinut un paşaport de călătorie în Germania de unde nu s-a mai întors. În interviul amintit, Siegmund îl descrie directorul Würtz drept un tip dogmatic. Ar fi obligat pe întregul ansamblu să participe la cursurile ideologice obligatorii. Deoarece angajaţii erau nemulţumiţi de acţiunile directorului, acesta ar fi instalat microfoane în biroul secretarului literar şi în garderoba actorilor. Este evident o exagerare a lui Siegmund, fiindcă un director în nici un caz nu putea să-şi asume atribuţiile exclusive ale Securităţii. Siegmund chiar suţine c-ar fi protestat împotriva metodelor de supraveghere a directorului, protestînd în scris. În dosarele accesibile, însă, nu se găseşte nici cea mai vagă trimitere la acest protest sau la povestea cu microfoanele. În schimb, în dosare există numeroase dovezi cum a funcţionat supravegherea din partea Securităţii, ajutată de angajaţii care acceptaseră să colaboreze. E posibil ca Würtz să fi aflat cîte ceva din notele angajaţilor de la ofiţerul care răspundea de teatru. Este posibil ca lui Würtz să-i fi scăpat cîte-o informaţie obţinută pe această cale şi să fi creat astfel impresia că ar cunoaşte anumite lucruri confidenţiale, colectată în urma ascultării convorbirilor. (Referitor la Harald Siegmund a se vedea, între altele, dosarul: ACNSAS, I 264514, 2 vol.)

După 1974, Würtz a lucrat la Universitatea din Timişoara, ocupîndu-se de „sectele” religioase. După Revoluţie a mai publicat o carte în care tematizează fenomenul New Age. 




***


[10. August 1977. Mitteilung des Kreisinspektorats Temesch an die Bukarester Hauptabteilung 1, verfasst vom Securitatechef, Oberstleutnant Aurelian Mortoiu, und dem Chef der Abteilung 1/A, Oberstleutnant Antonie Ianculescu, bezüglich einiger Aspekte innerhalb des Deutschen Staatstheaters aus Temeswar, über die eine Schauspielerin die Behörden unterrichtet hatte]   

[10 august 1977. Adresă a IJ Timiş către Direcţia 1 din Bucureşti, semnată de şeful Securităţii, col. Aurelian Mortoiu, şi de şeful serviciului I/A, lt. col. Antonie Ianculescu, privind unele aspecte din cadrul Teatrului German de Stat din Timişoara, semnalate de către o actriţă]   





ACNSAS, D 013381, vol. 13, ff. 191-192

[Geschwärzt von uns - Halbjahresschrift - hjs-online; / Anonimizat de noi - Halbjahresschrift - hjs-online.] 

*

[10. Juni 1978. Mitteilung des Kreisinspektorats Temesch des Innenministeriums an die Hauptabteilung 1 in Bukarest, verfasst vom lokalen Securitatechef, Oberstleutnant Aurelian Mortoiu, und dem Chef der Abteilung 1/A, Oberstleutnant Antonie Ianculescu, bezüglich eines Briefes, der von einer Schauspielerin des Deutschen Staatstheaters aus Temeswar an den Innenminister abgeschickt worden war]

[10 iunie 1978. Adresă a IJ Timiş al Ministerului de Interne către Direcţia 1 din Bucureşti în legătură cu o scrisoare trimisă de o actriţă a Teatrului German de Stat din Timişoara către ministrul de interne, semnată de şeful Securităţii locale, col. Aurelian Mortoiu, şi de şeful serviciului I/A, lt. col. Antonie Ianculescu]






ACNSAS, D 013381, vol. 13, ff. 189-190v



[Geschwärzt von uns - Halbjahresschrift - hjs-online; / Anonimizat de noi - Halbjahresschrift - hjs-online.] 

***

[1980-er Jahre. Undatiertes Dokument; Namensliste der in der Hauptstadt sowie auf lokaler Ebene verantwortlichen Offiziere der Abteilungen 1, die der zentralen Hauptabteilung 1 unterstellt waren]  

[Anii 1980. Document nedatat; lista nominală a şefilor serviciilor 1 judeţene şi din capitală din cadrul Direcţiei 1]




[14. September 1956. "Unser deutsches Staatstheater". Von Franz Liebhard, Dramaturg des Deutschen Staatstheaters in Temesvar, in: Neuer Weg, 14. 9. 1956]

[14 septembrie 1956. "Teatrul nostru german de stat"; articol semnat de secretarul literar al Teatrului german de stat din Timişoara, Franz Liebhard, în: Neuer Weg, 14. 9. 1956]





[1959Franz  Liebhard über das DSTT in einer Festausgabe der Zeitschrift Teatrul, die dem 23. August, "dem Tag der Befreiung Rumäniens vom faschistischen Joch" gewidmet war]

[1959. Franz  Liebhard despre ziua de 23 August care a facilitat populaţiei germane din Romînia "un teatru de stat în limba proprie", "două scene — subvenţionate de stat — pe care se dau reprezentaţii în limba germană", text apărut într-un număr al revistei Teatrul, dedicat zilei de 23 august, "ziua eliberării Romîniei de sub jugul fascist, cea mai mare sărbătoare a poporului romîn"]

Franz Liebhard
Fără evenimentul de la 23 August, populaţia germană din Romînia nu ar fi putut avea un teatru de stat în limba proprie, şi cu atît mai puţin două scene — subvenţionate de stat — pe care se dau reprezentaţii în limba germană.
Fără evenimentul de la 23 August, Timişoara nu ar fi cunoscut o stagiune ca aceea din 1958/59, care între 1 octombrie şi primele zile aie lunii iunie a.c. a înregistrat săptămînal cîte trei şi patru reprezentaţii în limba germană şi o afluenţă medie de 250 de spectatori pe seară.
Fără evenimentul de la 23 August, cele peste o sută de localităţi cu populate germana din regiunea Timişoara, pe care Teatrul German de Stat, timişorean, unde lucrez ca secretar literar, le vizitează cu regularitate — la intervale de timp mai mici sau mai mari —, nu ar fi avut prilejul să cunoască un spectacol de teatru adevărat, jucat de profesionisti ai scenei.
Fără evenimentul de la 23 August, ar fi fost de neconceput ca un teatru să plece ìntr-un sat şi să
reprezinte acolo, în premiere, cea mai nouă piesă din repertoriul său. Aşa a procedat colectivul teatrului german din Timişoara, care s-a deplasat la 13 iuinie la Lenauheim cu Crîngul de colini de Korneiciuk; colectiviştii din Lenauheim sărbătoreau jubileul de zece ani al gospodăriei lor colective „Victoria" şi cu acest prilej festiv, piesa lui Korneiciuk a cunoscut prima reprezentare în limba germană din ţara noastră.
Marea cotitură istorică de la 23 August 1944 — care a eliberat ţara noastră de sub jugul fascismului şi i-a deschis drumul către acea dezvoltare pe care, de atunci încoace, o înfăptuieşte partidul, îndrumînd şi conducînd masele muncitoare în acţiunea de construire a societăţii noi socialiste şi înregistrînd pe acest drum izbîndă după izbîndă — a creat şi pentru noi, oamenii de teatru germani, premisele materiale cele mai largi pentru o activitate cu rădăcini adînc infipte în problematica zilelor noastre.
Insufleţiţi de spiritul evenimentelor de la 23 August şi conştienţi de roadele lui, sîntem în măsură să vedem omul simplu în calitatea lui de constructor al unei noi comunităţi sociale, al unei lumi în întregime noi, şi să contribuim la creşterea conştiinţei sociale a acestui om.
De aceea, ne-am gîndit că teatrul are nevoie de un repertoriu determinat, în ceea ce are esenţial, de problemele actualităţii. De aceea, în stagiunea 1958/59, repertoriul Teatrului German de Stat din Timişoara a cuprins lucrările a cinci autori contemporani : romîni, sovietici şi germani din R.D.G. Intenţionăm să mergem mai departe pe acest drum, în spiritul evenimentelor revoluţionare de la 23 August, adînc pătrunsi de convingerea că trebuie să contribuim, prin activitatea noastră, de fiecare zi, la efortul şi lupta comună pentru atingerea ţelurilor măreţe pe care partidul le indica poporului muncitor din Republica Populară Romînă.

Teatrul, anul 4, nr. 8, 1959, pp. 11-12 [număr dedicat zilei de 23 august, ziua eliberării Romîniei de sub jugul fascist, cea mai mare sărbătoare a poporului romîn"].

***


[8. Dezember 1980. „Matei“ über die Inszenierung des Stückes „Tango“ von Sławomir Mrożek (1930–2013) am Deutschen Staatstheater in Temeswar in der Regie von Michael Bleiziffer]

[8 decembrie 1980. Nota lui „Matei“ privind montarea piesei lui Sławomir Mrożek (1930–2013) la Teatrul German de Stat din Timişoara, în regia lui Michael Bleiziffer]

ACNSAS, R 292421, vol. 2, ff. 11-11v
Anm. Geschwärzt von uns - Halbjahresschrift - hjs-online / N.n. Anonimizat de noi - Halbjahresschrift - hjs-online.


***





Aktualisiert - actualizat, 30. 6. 2021, 14:00 h