RFE, 21.3. 2012
Istoria orală şi limitele ei
Relatările unor victime condamnate în 1958, la Braşov (Oraşul Stalin), în aşa numitul Proces Biserica Neagră.
William Totok
În decembrie 1958 au fost condamnate 20 de persoane de către Tribunalul Militar din Cluj pentru nişte infracţiuni politice, bazate pe un scenariu complicat, realizat în prealabil de către Securitatea română. În istoriografia contemporană dedicată reconsiderării critice a trecutului comunist, această înscenare a justiţiei este cunoscută sub denumirea generică „Procesul Biserica Neagră“. Asta din cauza faptului că în fruntea lotului celor condamnaţi s-a aflat parohul Bisericii Negre, Konrad Möckel (1892-1965).
Karl-Heinz Brenndörfer şi Thomas Şindilariu au adunat acum mărturiile cîtorva persoane implicate în acest proces şi le-au publicat într-un volum (Karl-Heinz Brenndörfer / Thomas Şindilariu [ed.]: Der Schwarze-Kirche-Prozess 1957/58. Erlebnisberichte und Dokumentation, Editura Aldus, Braşov, 2011.] Cartea mai cuprinde şi un studiu semnat de Andreas Möckel, fiul preotului amintit mai sus, care şi-a bazat interpretările şi pe unele materiale din arhiva CNSAS. Cel de-al doilea studiu dedicat procesului aparţine istoricului Corneliu Pintilescu, autorul unei cărţi în care analizează „rolul justiţiei în procesul de represiune politică” (Procesul Biserica Neagră 1958, Editura Aldus, Braşov, 2008). Pintilescu ajunge la concluzia că scopul înscenărilor juridice era unul „didactic”, şi anume de a crea în populaţie o stare de pasivitate faţă de puterea politică.
Neajunsurile istoriei orale se desprind din comparaţia, chiar sumară, a mărturiilor celor implicaţi în proces (scrise în marea lor majoritate după 1990 - deci la o distanţă apreciabilă faţă de evenimentele dramatice propriu-zise) cu documentele păstrate în arhive, cît şi cu analiza lui Pintilescu. Elementul subiectiv şi memoria individuală sunt importante pentru reconsituirea unor întîmplări, dar ele se dovedesc insuficiente şi, în unele cazuri, ele pot deveni chiar contraproductive pentru o perspectivă istorică obiectivă.
Din păcate cititorul nu află nimic despre criteriile de selectare a autorilor şi textelor lor. Unii dintre cei implicaţi în proces mai trăiesc şi ar fi putut contribui cu propria lor mărturie la alcătuirea cărţii. Astfel, lipsesc fraţii Kurt Felix Schlattner şi Eginald Schlattner, ultimul fiind cunoscut ca unul dintre cei mai importanţi scriitori de limbă germană din România, care în romanul său autobiografic „Mănuşile roşii“ (Viena, 2000) a şi tematizat represiunea politică de la finele anilor 1950.
Din volumul amintit rezultă că în Braşov existau două grupuri de tineri care se întîlneau şi discutau o serie de probleme de actualitate, politice, culturale şi naţionale legate de saşii din Transilvania. Unii dintre ei îl frecventau şi pe parohul Bisericii Negre, Konrad Möckel.
|
Eginald Schlattner |
Eginald Schlattner
Din documentele Securităţii se desprinde limpede că cei vizaţi deveniseră treptat „obiective“ ale poliţiei politice în urma unei lecturi susţinute de Eginal Schlattner, în 1956, în faţa mai multor tineri din Braşov. Asta rezultă şi din declaraţiile celor implicaţi mai tîrziu în proces, cît şi din delaţiunile unor colaboratori neoficiali ai Securităţii. Într-o declaraţie, din timpul anchetei, a lui Karl Denndorfer, din 28 aprilie 1958, se menţionează un aspect căruia în volumul de faţă nu i se acordă atenţia cuvenită: „Eginald Schlattner, care a pus pe tapet problematica germană, a fost acela care prin lucrarea citită în faţa prietenilor lui Depner Horst, a relevat necesitatea activizării populaţiei germane, a scoaterii sale din pasivitate în scopul întăririi unităţii naţionale care ajunsese într-un stadiu de destrămare. Dezbaterea acestei probleme ridicate de Schlattner a constituit punctul de plecare pentru formarea şi trecerea la activitate a grupului Depner Horst, grup care avea menirea de a se ocupa de pasivitatea saşilor, de întărirea unităţii naţionale [...]“ (ACNSAS, P 742, vol. 11, ff.78-80.)
Întreaga avalanşă represivă s-a declanşat după ce cenaclul literar din Cluj condus de studentul Eginald Schlattner intrase în vizorul Securităţii. Acţiunea se conturează pe fundalul stopării „dezgheţului“ iniţiat de Hruşciov în Uniunea Sovietică după moartea lui Stalin (1953). La orizont se arătau semnele clare ale înăspririi politice, prin excluderea scriitorului Alexandru Jar (1911-1988) din partid - după ce în mai 1956 a îndrăznit să articuleze anumite critici vis-à-vis de practicile stalinismului, prin ecourile revoluţiei din Ungaria, din toamna aceluiaşi an, 1956, şi prin eliminarea lui Iosif Chișinevschi şi Miron Constantinescu din conducerea partidului în vara lui 1957. De valul de arestări, care a urmat, au fost cuprinse şi persoanele condamnate în 1958 în „Procesul Biserica Neagră“ sub acuzaţiile „clasice“, trădare de patrie, agitaţie, spionaj, uneltire contra regimului, activitate contrarevoluţionară sau, pur şi simplu, omisiune de denunţ (de pildă, fraţii Schlattner: Eginald fiind condamnat pentru această infracţiune într-un alt proces la 2 ani de închisoare, Kurt Felix, în schimb, în cadrul lotului „Biserica Neagră“ la 6 ani închisoare corecţională).
În pofida unor bănuieli, autorii amintirilor, legate de anchetă, proces şi viaţa în detenţie nu aveau de unde să ştie că Securitatea şi-a bazat la început întregul scenariu pe notele furnizate de colaboratori neoficiali. Un rol special în acest context al declanşării represiunii l-au jucat agenţii conspiraţi sub nume ca „Roland Blau“, „Kloos Mihai“ sau „Florescu“ (alias Carol Göllner). Colaboratorul Christian Müller (conspirat „Wagner Kurt“ şi „Roth“, cf. ACNSAS, SIE 1568, 7 volume), de exemplu, a furnizat Securităţii informaţii extrem de „preţioase“ legate de cei vizaţi. Pentru a dispersa eventuale suspiciuni, Securitatea a creat legenda că agentul ar fi reuşit să se sustragă arestării prin fuga ilegală din ţară. Apoi i-a fost confecţionată o identitate falsă, primind un buletin de identitate contrafăcut pe numele de Günther Schenker, şi i s-a pus la dispoziţie un domiciliu - provizoriu şi temporar - într-o altă zonă a ţării. În cele din urmă, este instruit contra-informativ şi trimis în „misiune“ în Germania Occidentală, de unde furnizează Securităţii informaţii diverse, inclusiv despre trupele armatei federale şi manevre militare ale NATO (cf. ACNSAS, SIE 1568, vol.6, f. 57, ff. 68-69, f. 76). Activitatea lui „Roth“ (alias Christian Müller), care avea întîlniri periodice cu ofiţerii săi de legătură în Austria sau Germania, este apreciată într-o analiză şi de către Pacepa (ibidem, f. 125).
Procesul şi condamnările pronunţate aruncă o lumină semnificativă asupra modului în care acţionau autorităţile comuniste. Astăzi, ele sunt o filă tragică din istoria recentă pe care avem datoria să n-o uităm şi care nu trebuie să se mai repete niciodată.
***
RFI, 27.2. 2012
Material didactic pentru Securitate
Coperta cărţii lui Corneliu Pintilie, „Procesul Biserica Neagră 1958”
O înscenare sinistră a Securităţii: Procesul Biserica Neagră din 1958. Documente din arhiva CNSAS şi o carte publicată pe această temă contribuie la elucidarea unui episod din istoria stalinismului românesc.
Corespondentul RFI la Berlin, William Totok:
Pe data de 23 iulie 1958 soseşte la Securitatea din Oraşul Stalin - precum se numea atunci Braşovul - o adresă de la Ministerul Afacerilor Interne, din Bucureşti. Securităţii locale i se cere să redacteze un raport în care să fie descrisă activitatea grupului condus de Horst Depner. Confecţionarea raportului ca un soi de „material didactic” a fost motivată prin faptul că este „necesar pentru cursurile de perfecţionare ale cadrelor noastre de la Şcoala din Moscova”. Securiştii din Braşov sunt atenţionaţi să menţioneze în raport metodele folosite în cursul urmăririi informative şi să prezinte informatorii şi activitatea lor. Din raport, însă, trebuie „să rezulte activitatea naţionalistă pe care o desfăşoară elementele duşmănoase din rândul minorităţii naţionale germane”.
Raportul a fost redactat într-un timp record şi a luat apoi calea Moscovei.
Textul ca atare dezvăluie felul în care Securitatea fabrica, pur şi simplu, adversari şi duşmani, cum răstălmăcea situaţii, cum folosea informaţii furnizate de către nişte colaboratori neoficiali plătiţi pentru delaţiunile lor pentru a declanşa acţiuni represive şi de urmărire care se soldau cu procese penale, cu repercusiuni tragice pentru cei vizaţi.
După revolta din Ungaria, din 1956, înăbuşită-n sânge, puterea de la Bucureşti se temea ca nu cumva să se molipsească şi populaţia României de virusul revoluţionar. Această teamă stă la baza celui de-al doilea val de represiuni, de după moartea lui Stalin.
În acest context, Securitatea avea sarcina de a depista persoane care s-au pronunţat critic la adresa regimului respectiv persoane care au o influenţă asupra unui cerc mai larg şi care pot fi transformate în exemple cu efect de intimidare.
În urma unor denunţuri venite de la doi informatori, s-a trecut la urmărirea unor tineri din Braşov care îl frecventau pe parohul Bisericii Negre din Braşov, Konrad Möckel, şi care intenţionau să înfiinţeze un cerc de lectură. Discuţiile purtate în timpul unor petreceri particulare, consemnate de agenţi instruiţi, fuseseră analizate şi interpretate de către Securişti care începeau să construiască un scenariu apocaliptic. Tradusă în limbajul conspiraţionist al poliţiei politice, întreaga acţiune a tinerilor din Braşov suna în raportul trimis la Moscova aşa: „Îndoctrinat şi educat în spirit naţionalist, alimentat de ştirile tendenţioase transmise de posturile de radio imperialiste, învinuitul Depner Horst în ura sa faţă de regimul de Stat din R.P.R., care considera că prejudiciază unitatea minorităţii germane, trece, în toamna anului 1956, la organizarea unei grupări contrarevoluţionare, creând ca premiză a acesteia, un cerc literar, din care apoi recrutează membrii organizaţiei.”
În 1957 încep arestările, urmate de anchete şi, în 1958, de procesul în faţa unui Tribunal Militar.
Istoricul Corneliu Pintilescu a cercetat documentele procesului, publicând volumul intitulat „Procesul Biserica Neagră 1958” (Editura Aldus, Braşov). El şi-a propus să analizeze „rolul justiţiei în procesul de represiune politică”. Autorul ajunge la concluzia că scopul înscenărilor juridice era unul „didactic”, şi anume de a crea în populaţie o stare de pasivitate faţă de puterea politică.
Efectul procesului celor 20 de persoane judecate şi condamnate la ani mulţi de puşcărie a fost cel scontat: Răspândirea fricii şi neîncrederii în alte persoane şi stoparea dorinţei de a părăsi definitiv România.
Addenda
[
27 mai 1957. Sublocotenentul
Andre Mihail, unul dintre puţinii etnici germani în cadrul poliţiei politice din România comunistă, locotenentul major Adalbert Farkaş şi maiorul
Deitel Ernest întocmesc un plan de infiltrare - sau de combinaţie, cum îi mai spune în limbajul tehnic al poliţiei secrete - în vederea provocării lui Horst Depner, care a ajuns în vizorul Securităţii în urma unor denunţuri furnizate de colaboratori neoficiali care-l descriau drept organizatorul unui cerc reacţionar şi naţionalist; planul de infiltrare a agentului „Blau Roland” este aprobat de către şeful Direcţiei Regionale a Securităţii din Oraşul Stalin/Braşov, colonelul Gheorghe Crăciun.]
M.A.I. Regiunea STALIN STRICT SECRET[1]
323/G/ 27 mai 1957
SE APROBĂ
ŞEFUL DIRECŢIEI REGIONALE,
Colonel, Crăciun Gheorghe
PLAN DE INFILTRARE a agentului „Roland Blau” în acţiunea de verificare deschisă asupra lui Depner Horst şi alţii.
La data de 13 aprilie 1957, a fost deschisă acţiune de verificare asupra lui DEPNER HORST, TAUTE HEINZ, MELCHIOR GÜNTER şi alţii, care ne-au fost semnalaţi de agentul „Cloos Mihai” [2] că desfăşoară activitate naţionalistă, avînd ca scop următoarele:
a. Organizarea tineretului pentru a nu-şi pierde simţul naţional.
b. Ajutorarea reciprocă în caz de nevoie.
c. Îndreptarea elementelor care se desprind din corpul naţiunii germane.
Acest grup a făcut legătura cu un individ din Germania Occidentală prin numita MARIANNE SIEGMUND [3] care cu ocazia unei vizite făcute în ţara noastră a vizitat şi acest grup şi le-a dat îndrumări cum trebuie să activeze pe viitor. [4]
În această acţiune lucrează agentul „Cloos Mihai” care a aflat cele semnalate numai de la unii membri ai grupului, neavînd însă posibilitatea de a intra în acest grup şi nici de a putea intra mai adînc în problemă deoarece se observă că aceştia au unele rezerve faţă de agent şi se feresc de a-i face legătura cu grupul.
Ţinînd cont că agentul „Cloos Mihai” nu ne va putea clarifica această acţiune, datorită neîncrederii din partea unor membri ai grupului, am ajuns la concluzia că trebuie infiltrat în această acţiune un agent corespunzător care să-şi poată cîştiga simpatia acestora.
Astfel, propunem infiltrarea agentului „Roland Blau”, care datorită calităţilor sale personale, îşi cîştigă repede încrederea celor din jur.
Avînd în vedere că grupul de mai sus caută un element mai vîrstnic care să aibă priză în rîndul populaţiei şi tineretului german, propunem infiltrarea deoarece agentul se bucură de încrederea şi simpatia tineretului şi populaţiei germane, avînd un cerc larg de prieteni, ar fi tocmai omul căutat de acest grup.
Deoarece agentul a fost verificat în mai multe ocazii şi s-a constatat că este sincer faţă de organele noastre şi lucrează cu multă plăcere, vom putea clarifica această acţiune.
Infiltrarea se va face sub următoarea legendă:
- Întrucît DEPNER HORST nu are stagiul militar satisfăcut, fiind amînat din cauză de boală, acesta va fi chemat printr-o invitaţie la Comisariatul militar al or[aşului] Stalin pentru clarificarea situaţiei sale.
În aceeaşi zi şi aceeaşi oră va fi invitat la Comisariat şi agentul „Roland Blau” tot pentru clarificarea situaţiei militare, deoarece acesta a făcut armata la „Wermacht”(sic!) [5] în Germania.
Obiectivul împreună cu agentul vor fi lăsaţi să aştepte cca. 2 ore, motivîndu-se că tovarăşii care i-au chemat este (sic!) într-o şedinţă.
În acest timp, agentul va intra în vorbă cu obiectivul, manifestîndu-şi nemulţumirea că trebuie să aştepte atîta timp fără să ştie pentru ce a fost chemat.
Printre alte discuţii cu caracter personal, agentul va arăta că bănuieşte de ce a fost chemat, deoarece el a urmat studiile în Germania şi acolo a fost încorporat în armata germană şi situaţia lui militară nu este clară.
Agentul va admira educaţia ce se dădea tineretului în şcolile şi armata germană, arătînd că în Germania există un tineret deosebit care este foarte unit, chiar şi fără să fie organizaţi în organizaţii legale, ei se ajută reciproc şi faptul cel mai important este acela că ţin foarte mult la naţiunea lor.
Acest lucru însă, la noi nu se întîmplă deoarece tinerii noştri sînt nişte laşi care nu au curaj, nici cel puţin să atragă atenţia unuia pe care îl vede că, caută de a se desprinde de naţiunea germană, căsătorindu-se cu altă naţionalitate.
Va arăta în continuare că astfel de tineri ca cei din Germania nu se găsesc în ţara noastră.
Dacă obiectivul va arăta că totuşi există şi la noi tineri care nu sînt laşi, agentul va arăta că nu crede acest lucru, deoarece oamenii noştri nu se gîndesc decît la ei.
Dacă DEPNER HORST pentru a-l convinge pe agent îi propune de a-i face legătura cu grupul lui, să accepte dar totodată să-i atragă atenţia să fie foarte atent că există oameni diferiţi în care nu se poate avea încredere.
Toate aceste discuţii vor decurge la 2 întîlniri sau chiar mai multe, iar agentul va fi instruit să poarte aceste discuţii după împrejurările care se ivesc şi încrederea pe care şi-o poate cîştiga.
După ce aceştia au discutat cca. 2 ore, vor fi chemaţi de secretarul organizaţiei PMR de la Comisariatul Militar, care se ocupă cu evidenţa încorporaţilor şi livrete şi va da lui DEPNER HORST o recomandare pentru Policlinică ca să-şi facă radioscopia şi va fixa şi o zi şi o oră cînd va aduce acest rezultat, iar agentului îi va spune tot această zi şi oră să aducă toate adeverinţele şi actele pe care le are din armată.
Aceasta se va întîmpla în prezenţa celor doi (adică DEPNER HORST şi agentul).
După ce aceştia vor termina la comisariatul militar, agentul îşi va arăta nemulţumirea că a aşteptat 2 ore şi a rezolvat totul în 5 minute, arătînd că după atîta aşteptare şi nervozitate produse de aceştia, merge să bea o bere şi astfel îl va invita şi pe DEPNER HORST la o bere.
În restaurant, dacă DEPNER HORST nu va căuta să discute din nou de probleme naţionaliste, agentul va deschide o altă discuţie.
După fiecare întîlnire, agentul va fi dirijat după împrejurările ce se ivesc.
La instruirea agentului va lua parte şi tov.[arăşul] Maior
Deitel Ernest, şeful serviciului III.
Pentru ca agentul să-l recunoască pe obiectiv, i se va arăta înainte de infiltrare fotografia acestuia.
Faţă de cele de mai sus, rugăm a aproba infiltrarea agentului „Roland Blau” în acţiunea DEPNER HORST.
ŞEFUL BIROULUI II
(ss) Lt. Maj. Farkaş Adalbert LUCRĂTOR OPERATIV
DE ACORD
ŞEFUL SERVICIULUI III
ACNSAS, I 153639, vol. 1, ff. 38-41
[1] Document dactilografiat.
[2] Notele furnizate de acest colaborator extrem de zelos sunt semnate cu numele conspirativ, ortografiat: „Kloos Mihai“.
[3] La supravegherea informativă a Mariannei Siegmund a contribuit colaboratoarea „Barbu Elena“, profesoară la o şcoală, care apare în mai multe dosare cu numeroase note incriminatorii. A se vedea, de exemplu, nota din 10 iulie 1957 (ACNSAS, I 153639, vol. 1, f. 63).
[4] Este vorba despre Heinz Hahn care s-a-ntâlnit, într-adevăr cu grupul tinerilor din Braşov şi care intenţiona să se căsătorească cu Marianne Siegmund care pînă la acea dată fusese prietena lui Eginald Schlattner. Securitatea încearcă să profite şi de rivalitatea care s-a ivit în urma acestui conflict de ordin sentimental, consemnînd asta şi în planurile de măsuri care au fost întocmite. În ecranizarea romanului lui Eginald Schlattner „Mănuşi(le) roşii“ (2010), regizorul Radu Gabrea a prins foarte bine tocmai aceste momente, reconstituind, prin intermediul unei povestiri cu personaje fictive, atmosfera apăsătoare a stalinismului românesc de la sfîrşitul anilor 1950. Romanul lui Eginald Schlattner a apărut sub titlul german Rote Handschuhe, Paul Zsolnay Verlag, Viena, 2000, iar în traducerea românească de Nora Iuga la Editura Humanitas, Bucureşti, 2001.
[5] Corect ortografic: Wehrmacht. Deseori, numele persoanelor sunt scrise greşit.
RFI, 24.2. 2012 - AUDIO
|
Konrad Möckel (Mitte - în mijloc) |
[1. Juni 1957. Securitateagent „Blau Roland” berichtet über die Ausführung eines Auftrags der Geheimpolizei, der darin bestand, Horst Depner während einer als zufällig getarnten Begegnung zu provozieren]
[1 iunie 1957. Agentul „Blau Roland” relatează cum şi-a îndeplinit misiunea de a-l provoca pe Horst Depner în cursul unei întîlniri, care trebuia să pară întîmplătoare, pusă la cale de Securitate]
M.A.I. REGIUNEA STALIN [1] STRICT SECRET
323/1 iunie 1957
NOTĂ INFORMATIVĂ
Agent: „Blau Roland”
Data: 31 mai 1957
Slt. Andre Mihail
În ziua de 30 mai 1957 orele 8 dimineaţa, sursa s-a prezentat la Comisariatul Militar din or.[aşul] Stalin unde l-a găsit şi pe Depner Horst. A aşteptat în curtea comisariatului pînă la orele 9,30 cînd un subofiţer l-a chemat pe Depner Horst şi pe sursă în sala de aşteptare. Înainte de a intra în sală, Depner l-a salutat pe sursă, la care sursa a răspuns foarte rezervat. La cîteva minute înainte de a intra în sală, au dat mîna şi au început o mică convorbire.
Sursa l-a întrebat pe Depner unde este angajat, la care a răspuns că lucrează la uzinele „Steagul Roşu” în calitate de verificator la secţia 630 turnătorie oţel. A mai spus că deja din 1953 este angajat şi că a fost dat afară din uzină de către fostul director general Putinică pentru atitudine necorespunzătoare, însă numai pentru o singură zi, deoarece el personal s-a dus la Bucureşti şi a aşteptat pe tovarăşul Ministru Chişinevschi[2] căruia i-a arătat cazul şi dînsul a scris o scrisoare pe care a adus-o el personal la or.[aşul] Stalin la Partid şi pe baza căreia a fost imediat reprimit în serviciu la uzinele „Steagul Roşu”.
În sala de aşteptare au stat de la orele 9,45 pînă la orele 10,30. În acest timp, Depner a spus sursei că el nu mai vrea să rămînă la „Steagul Roşu” şi are intenţia să înceapă studiile la Teologie. Motivul pentru care s-a decis pentru acest studiu este că la matematică este foarte slab şi pentru a învăţa limbile străine nu mai are răbdare. Sursa a arătat că el nu vede bine ca să devină astăzi preot, la care Depner a răspuns că studiile de teologie sînt pentru el plăcute şi singura satisfacţie sufletească. Sursa a arătat că în cel mai bun caz, dacă va ajunge preot, va ajunge într-o comună, departe de toată viaţa, evenimente etc. Depner a răspuns că el personal are un număr de cîţiva prieteni care studiază teologie la Sibiu, printre care: Himensch un tînăr sas de religie evanghelică care studiază teologia devenind chiar preot catolic, Morscher care este deja ieşit preot evanghelic, Knall şi Szegedi care încă sînt studenţi. În legătură cu această problemă, privind studiul de teologie, Depner afirmă următoarele:Este foarte necesar ca biserica noastră să se ocupe îndeaproape şi este chiar o datorie de a intra direct de a se preocupa cu organizarea tineretului săsesc. Recent a fost un preot din Bistriţa anume Herberth la prim preotul Dr. Konrad Mockel[3] care a avut discuţii şi dezbateri cu prim preotul Mockel în ce priveşte funcţionarea bisericii evanghelice din regiunea Bistriţei.
Sursa l-a întrebat care au fost cauzele dezbaterilor avute. Depner spune că acest tînăr preot vede în misiunea lui nu numai să fie preot ci de a fi un bun organizator al tineretului săsesc din regiunea respectivă şi de a înflăcăra în fiecare tînăr momentul naţional. Este foarte important – spune Depner – de a organiza tineretul deoarece noi saşii din R.P.R nu ne dăm încă bătuţi, ci trebuie să arătăm guvernului romîn că noi avem ceva de spus şi că noi cerem dreptatea noastră şi respectarea noastră. Aceasta însă putem face numai prin organizarea tineretului şi pentru aceasta ne trebuiesc elemente conducătoare capabile.
În legătură cu biserica, Depner arată o mare admiraţie faţă de biserica catolică, deoarece el consideră preoţii catolici „adevăraţi luptători” şi arată că ei nu se lasă înspăimîntaţi riscînd chiar de a fi închişi.
Depner l-a întrebat pe sursă dacă a auzit de ultima alegere a curatorului între Wittstock[4] şi Richter Otmar[5]. Sursa a răspuns că cunoaşte această problemă şi cunoaşte personal pe Richter, la care Depner a răspuns că foarte bine că Richter a fost ales şi roadele se văd deja. Prin activitatea lui Richter a început o organizare a tineretului săsesc din localitate sub „paravanul” bisericii pe de o parte şi pe de altă parte prin reorganizarea activităţilor şi înlocuirea elementelor conducătoare cu alţii tineri.
Sursa a arătat că nu prea vede cum se poate organiza tineretul, motivînd că tineretul săsesc a început să devină neserios şi indisciplinat şi lipsesc oameni tari etc. Obiectivul a început să-l convingă pe sursă spunînd că şi în oraşul Stalin sînt tineri capabili pentru aşa ceva însă aceşti tineri, printre care enumeră pe Heintz, Schmidt, Pilder trebuiesc ajutaţi şi organizaţi ca la rîndul lor să organizeze ei masele.
Chiar pentru ziua de 2 iunie a.c., - duminică spune Depner – s-a organizat la Hălchiu un „Sachsentreffen” unde se vor întîlni nu numai tineretul din Hălchiu ci şi din comunele apropiate şi oraşul Stalin. Se vor întîlni în cadrul unui maial cîmpenesc cu muzică, chiar şi dans.
Depner spune că de acum înainte, vara se va(sic!) organiza mai des asemenea întîlniri şi excursii. A povestit despre o excursie făcută în anul 1953 cu bicicletele cca. 40 tineri (băieţi şi fete), nu numai din or.[aşul] Stalin ci şi din Şighişoara, Mediaş, Sibiu, pînă la Oradea.
A amintit de o excursie făcută la lacul Sfînta Ana[6] şi spune că în acest an trebuie să organizeze o excursie în stil mare.[7]
În legătură cu excursiile, a povestit şi despre o fată anume Kaspar cu care a umblat mai mult timp şi cu care a fost el recent la Sibiu cu bicicleta, însă această fată nu s-a împăcat cu concepţiile lui. În ce privesc femeile a spus că nu are noroc.
A povestit despre sora lui studentă la Bucureşti, care în urma evenimentelor din Ungaria a fost arestată şi închisă 6 luni şi a venit de cîteva zile acasă.
Depner spune că este înrudit cu Schuster Mihai, vicepreşedinte al Sfatului Popular Regional Stalin, dar nu a intervenit pentru sora lui deoarece nu stă pe picior bun cu Schuster Mihai.
Schuster a devenit – prin mătuşa lui Depner anume Hilda născută David – comunist. Hilda a fost o mare comunistă şi totuşi a fost dusă cu soţul ei în URSS und Hilda a murit. Această Hilda are un frate anumeMartin David, care a fost tot timpul un mare hitlerist şi a ocupat un post de conducător politic în cadrul GEG[8]. Actualmente acest Martin David se află împreună cu Petrovici, tot fost conducător hitlerist, în Austria.
În legătură cu străinătatea, Depner a povestit că în anul 1956, cu transportul cu care a venit şi Borger Thea, a venit şi un tînăr neamţ, anume Hans Haan[9] din Würzburg, în etate de cca. 28 ani în RPR or.[aşul] Stalin. Depner spune că a cunoscut pe Haan foarte bine, admirînd obiectivitatea acestui om. Haan a spus într-o discuţie că cifra de 4 milioane de evrei omorîţi în timpul regimului hitlerist nu este exagerată ci este o cifră reală. Depner spune că a citit o carte foarte bună scrisă de un preot catolic, despre asuprirea religiei în timpul lui Hitler din Germania. Despre Hans Haan a mai arătat că acesta s-a logodit cu Mariane(sic!) Siegmund în vîrstă de cca. 25 ani, profesoară la liceul german din localitate şi nu ştie cum va rămîne situaţia cu cei doi logodiţi, fiind despărţiţi teritorial.
În anul 1955-1956 a venit din R.D. Germană localitatea Magdenburg(!) Emma Tittes de cca. 30 ani, cu paşaport călătorind singur (sic!) în localitate.
Această Emma Tittes a fost în timpul hitlerismului împreună cu Bolesch Inge (30 ani) conducătoarele tineretului D.J. Banführerin[10] şi Ringführerin. Tittes s-a căsătorit cu un ofiţer german care a murit şi ea a rămas văduvă de război. Tittes are astăzi o mică fabrică şi a devenit ingineră. În acest an, Tittes nu va veni în RPR oraşul Stalin, din cauză că are de dat un examen, însă în anul viitor – spune Depner – Tittes are de gînd să vină acasă în oraşul Stalin în vizită. Mai spune că Tittes a fost între anii 1940-1942 în Germania la o şcoală politică şi de acolo a fost trimisă aici pentru a conduce tineretul D.J.
La sfîrşitul convorbirii noastre, Depner a spus că în ţări ca Cehoslovacia şi R.D. Germană – din informaţiile primite de la Tittes Emma, foştii conducători politici nazişti au posibilitatea de a se reabilita şi de a se înrola în rîndurile democraţiei şi de a depune aici o nouă activitate.
MENŢIUNI SPECIALE:
Depner Horst este urmărit de noi în cadrul unei acţiuni de verificare grup, fiind semnalat că împreună cu alte elemente din or.[aşul] Stalin desfăşoară activitate naţionalistă germană.
- În ceea ce priveşte pe numitul Hans Haan, acesta este cunoscut de noi că a fost în vizită în 1956 şi că s-a logodit cu profesoara Mariane Siegmund şi că acest individ ar fi luat legătura cu grupul urmărit de noi în timp ce se afla în ţară.
Se verifică şi faptul că preotul Herberth din Bistriţa a fost în vizită la Mockel, însă nu cunoaştem scopul acestei vizite.
Deasemenea, cunoaştem că în 1953 tineretul săsesc din reg.[iunea] Stalin a organizat o excursie la Lacul Sf. Ana şi că asemenea excursii sînt organizate des.
MĂSURI LUATE:
- Se va trece la verificarea numitei Kaspar şi studierea ei în vederea recrutării. Cea în cauză este simpatizată de către Depner Horst.
- Se va cere de la regiunea MAI Cluj date asupra preotului Herberth din Bistriţa care a fost în vizită la Mockel din or.[aşul] Stalin şi au discutat probleme legate de organizarea tineretului german, sesizînd totodată şi regiunii Cluj cele de mai sus.
- Se va studia posibilitatea trimiterii agenturii la excursiile organizate de cercul Depner.
SARCINI TRASATE:
În scopul trasării sarcinilor, s-a fixat o întîlnire cu agentul la data de 1 iunie 1957, orele 21.
Pentru conformitate
ACNSAS, I 153639, vol. 1, ff. 68-71
[1] Document dactilografiat.
[7] Menţiune manuscrisă a unui ofiţer de securitate, scrisă pe marginea din stînga cu creion albastru: „Îl [indescifrabil] excursie a avut loc – în [indescifrabil]”.
[3. August 1957. Securitateagent „Florescu” berichtet seinem Führungsoffizier Gheorghe Mezei über ein Gespräch mit Eginald Schlattner]
[3 august 1957. Agentul „Florescu” relatează ofiţerului Gheorghe Mezei despre o discuţie cu Eginald Schlattner]
M.A.I. REGIUNEA STALIN[1]
STRICT SECRET
NOTĂ INFORMATIVĂ
Agent: „Florescu”[2]
Data: 3.VIII.1957
Primită de Lt. Col. Mezei Gheorghe.
REZOLUŢII CONŢINUTUL
Organizaţii de tineret la Oraşul Stalin.
Am stat de două ori de vorbă cu EGINALD SCHLATNER[3], preşedintele asociaţiei studenţilor germani din Cluj. El m-a vizitat de două ori, fiind odată invitat la mine la masă.
Eu: Ce perspective crezi că va avea în viitor organizaţia de tineret?
El: Sarcina noastră este să lărgim cercul ce avem la Cluj, trebuie să organizăm în viitor cercuri de tineret în oraşe, unde pleacă studenţii în vacanţă, atrăgînd la aceste cercuri şi tineri muncitori saşi.
Eu: Cum crezi că s-ar putea colabora cu UTM[4]?
El: Oficial ar fi bine să găsim o oarecare acoperire de UTM.
SCHLATNER mi-a propus să mă adresez în numele societăţii de istorie şi filologie, la Ministerul Instrucţiunii, cerînd să aprobe un fel de curs de vară de 8-10 studenţi şi mi-a dat o listă de studenţi, care socoteşte că ar fi colaboratorii lui cei mai capabili (Lista o voi da cu raportul următor).
Eu: Am auzit din partea domnului preot HERMAN[5] care are o deosebită atenţie şi stimă pentru d-ta, că la oraşul Stalin lucrează foarte frumos pe linia organizaţiei de tineret, MARIANNE SIGMUND şi mi-a spus că ai avut o mare decepţie cu această fată. N-ar fi posibil o lămurire a acestor conflicte. Eu pun problema aceasta cu totul confidenţial ca să te pot sfătui în calitate de prieten mai în vîrstă.
El: Am avut o mare decepţie şi rana este încă prea deschisă. De altfel şi fratele meu[6] de care vă interesaţi ca un viitor student de ..., a lucrat strîns cu domnul preot MOCKEL şi mi-a povestit de rezultatele frumoase obţinute. Noi încercăm însă să evităm în afară ca organizaţia de tineret, deşi are linia bisericească, să apară ca atare. Am fost sfătuit în acest sens şi de profesorul REHNER[7] (de la institutul teologic).
La o a doua întîlnire am pus problema jurnalistului vest-german.
Din cele auzite, am impresia că d-ta ai o concepţie poate prea idealistă de[spre] oameni şi ai fost victima acestei concepţii cu jurnalistul vest-german, de care mi-a povestit si d-l preot HERMANN.
El: Este adevărat că MARIANNE a fost timp mai îndelungat în corespondenţă cu el şi poate a abuzat de buna credinţă a mea, prezentîndu-se ca un prieten deşi interesat al ei şi pretextînd organizaţia de tineret şi activitatea mea pe acest teren, ca şi activitatea mea literară, s-a apropiat de mine şi am fost şi la O.[raşul] Stalin cu Marianne împreună, făcîndu-i cunoştinţă cu mai mulţi tineri.
Cu dezamăgire am constatat atunci, că sînt alte relaţii între Marianne şi El şi că tot a fost numai o manevră din partea mea să mă cunoască şi probabil să mă discrediteze ulterior la Marianne (eu personal cred că a fost probabil invers: că nu organizaţia de tineret a fost pretext ci Marianne şi organizaţia scop).
MENŢIUNI:
Jurnalistul respectiv este HAHN HEINZ din München, care a fost în vizită cu paşaport în R.P.R. în cursul lunii septembrie 1956, cu care ocazie s-a logodit cu Marianne Sigmund (sic!), profesoară în O.[raşul] Stalin, la domiciliul căreia a discutat cu mai mulţi tineri germani, despre problema organizării tineretului, printre care a fost şi DEPNER HORST, urmărit de noi în cadrul unei acţiuni informative de grup.
SARCINI TRASATE
- Agentul a fost instruit asupra discuţiilor ce urmează să le poarte cu elementul urmărit, în scopul obţinerii de noi informaţii.-
P.[entru] Conf.[ormitate]
Lt. Col. Mezei Gh.
ACNSAS, I 153639, vol. 1, ff. 58-59
[1] Document dactilografiat.
Dienstag, 20. März 2012, Eginald Schlattner: Workshop, Film und Lesung
14 Uhr / Kaminraum
Workshop mit Michaela Nowotnik zu Eginald Schlattner
18 Uhr / Kaminraum
Vorführung des Films von Walter Wehmeyer »Von der Macht des Verdächtigens. Eginald Schlattner und das Securitate-Trauma«
20 Uhr / Großer Saal
Mein Nachbar, der König, verlassene Geschichten
Eginald Schlattner liest aus seinem Erzählungsband.
Dienstag, 20. März, 20 Uhr / Großer Saal
|
Mein Nachbar, der König |
Eginald Schlattner:
Mein Nachbar, der König. Verlassene Geschichten
Auf ging es nach Deutschland, ehe dieses noch ganz fertig war. Sogar die frömmsten Kirchgänger pilgerten davon, und nicht, um dort bessere Christen zu werden, sondern um Deutsche zu bleiben. Und wundern sich nun, daß Deutschsein in Deutschland nicht gefragt ist. Und merken mit Bestürzung, daß ihnen die Türken dortzulande in Familiensinn und Denkweise näher stehen als die deutschen Brüder. Und fragen sich: Warum haben wir dann im Mittelalter über zweihundert Kirchenburgen gegen die Türken bewehrt?
Eginald Schlattner
|
Rote Handschuhe |
Eginald Schlattner, 1933 in Arad in Rumänien geboren, lebt seit 1978 in Rothberg (Siebenbürgen) als Pfarrer und Schriftsteller. Er veröffentlichte die Romane »Der geköpfte Hahn« (1998), »Rote Handschuhe« (2000) und »Das Klavier im Nebel« (2005). In diesem Frühjahr erscheint ein Band mit Erzählungen, die zwischen 1956 und 1998 entstanden sind: »Mein Nachbar, der König, verlassene Geschichten«. Eginald Schlattner liest aus diesem Buch.
Ab 14 Uhr veranstaltet Michaela Nowotnik einen Workshop zu Eginald Schlattner, der allen Interessierten offen steht.
In den 1950er Jahren war der junge Student Eginald Schlattner ein schriftstellerisches Nachwuchstalent der deutschsprachigen Minderheit in Rumänien. Vom damaligen Staatsverlag für Literatur und Kunst waren zwei seiner Erzählungen angenommen, lektoriert und für den Druck vorbereitet worden. Das erste Honorar hatte Schlattner schon erhalten, als er 1957 verhaftet und in einem politisch motivierten Prozeß verurteilt wurde. Die Publikation beider Texte wurde daraufhin zurückgezogen, die literarische Karriere Eginald Schlattners damit vorerst beendet. Die Manuskripte aber überdauerten die Zeiten und sind 2012 erstmals zugänglich.
Workshop
|
Odem |
Gegenstand des Workshops sind die 1956/1957 von Eginald Schlattner geschriebenen Erzählungen »Odem« und »Gediegenes Erz«. Beide Texte waren von der deutschen Abteilung des rumänischen Staatsverlags für Literatur und Kunst angenommen und lektoriert worden. In den Originalmanuskripten sollen Überarbeitungsstufen untersucht und im Zusammenhang mit Verlagskorrespondenzen, historischen Zeitungsausschnitten und weiteren Materialien aus dem Umkreis der Texte gedeutet werden. Welche Formen von Zensur und Selbstzensur vorliegen und welchen Einfluß der rumänische Staatsverlag auf die Entstehung der Literatur Eginald Schlattners hatte, sind Fragen, die diskutiert werden sollen. Ferner soll der Versuch unternommen werden, die Bedeutung von Literatur auf die politischen Prozesse, in die Eginald Schlattner Ende der 1950er Jahre involviert war, zu erfassen.
Michaela Nowotnick (Lehrbeauftragte an der HU Berlin und Herausgeberin von »Mein Nachbar, der König«) beschäftigt sich seit vielen Jahren mit dem Werk und mit dem in Hermannstadt archivierten Vorlaß Eginald Schlattners.
Um 18 Uhr zeigen wir den Film »Von der Macht des Verdächtigens. Eginald Schlattner und das Securitate-Trauma« von Walter Wehmeyer.
***
Aléa Torik (Verfasser/in des Romans "Das Geräusch des Werdens", Osburg Verlag, Berlin 2012) hat im Netz einen kurzen Bericht über die Veranstaltung im Berliner Literaturhaus veröffentlicht:
Von der Macht des Verdächtigens.
***
RFI, 30.3.2012
Un scriitor urmărit de către Securitate
Coperta volumului „Odem“ (Răsuflare)
Cel mai cunoscut scriitor de limbă germană din România, Eginald Schlattner, aflat într-un turneu de lectură în Germania, a citit din ultimele sale două cărţi la Casa literaturii din Berlin, a relatat despre perioada sa de detenţie şi felul în care a prelucrat acest episod în romanele sale.
Corespondentul RFI la Berlin, William Totok
Eginald Schlattner, scriitor, inginer şi preot evanghelic a citit la Berlin, în Casa literaturii, din ultimele sale două cărţi, apărute sub titlul: Odem (Răsuflare) şi Mein Nachbar, der König (Vecinul meu, regele). Ambele cărţi au fost editate de către Michaela Nowotnick, de la Universitatea Humboldt din Berlin, care se ocupă de arhivarea documentelor lui Schlattner şi care, în prezent, pregăteşte o teză de doctorat dedicată autorului.
Nowotnick a relatat că textele cuprinse în cele două volume le-a descoperit întîmplător într-o valiză veche în care se aflau mai multe scrieri de tinereţe despre existenţa cărora nu ştia nici Eginald Schlattner.
Printre manuscrisele din acea valiză din casa lui Schlattner, care trăieşte azi în comuna Roşia, lîngă Sibiu, s-a aflat şi o nuvelă intitulată
Gediegenes Erz (Minereu de bună calitate). Nuvela respectivă a citit-o în anul 1956 în faţa unui grup de tineri din Braşov implicat, în 1958, în procesul cunoscut sub denumirea generică, „
Procesul Biserica Neagră“ (a se vedea şi: RFI, 27.2. 2012 .
Unul dintre cei judecaţi în acest proces a declarat în timpul anchetei că prezentarea acestei nuvele „a constituit punctul de plecare pentru formarea şi trecerea la activitate [contrarevoluţionară] a grupului“ (ACNSAS, P 742, vol. 11, ff.78-80.)
Eginald Schlattner fusese la vremea respectivă student la Cluj, unde a înfiinţat un cenaclu. În urma unor delaţiuni a colaboratorului neofical al Securităţii, „Florescu“ (numele conspirativ al istoricului Carol Göllner), cenaclul intrase în vizorul poliţiei politice. Tot aşa şi persoanele care într-un fel sau altul aveau contacte cu Schlattner şi cenaclul respectiv. Astfel, se explică urmărirea grupului de tineri din Braşov cît şi extinderea ariei represive asupra unui grup de scriitori condamnaţi în 1959 la Braşov.
Despre procesul celor 5 scriitori (Hans Bergel, Harald Siegmund, Wolf Aichelburg, Georg Scherg, Andreas Birkner; alte detalii despre Scherg: ACNSAS, R 136040, 2 vol.; despre Bergel: ACNSAS, MI Bv 6496, ACNSAS, SIE 15622; despre Aichelburg: ACNSAS, MR Sb 6943; despre proces: ACNSAS, P000331, 8 vol.) şi despre rolul său ca martor, Schlattner a publicat romanul cu cheie, Mănuşile roşii(apărut la Viena în 2000), roman tradus între timp în mai multe limbi. În prezent, se pregăteşte o traducere în limba portugheză care o să apară în Brazilia.
Ernest Wichner, directorul Casei literaturii din Berlin, originar şi el din România, fost membru al Grupului de Acţiune Banat, l-a prezentat pe Schlattner publicului prezent la întîlnire şi i-a pus o serie de întrebări legate de ancheta de la Securitate, despre procesul scriitorilor din 1959 şi despre condamnarea scriitorului la 2 ani de închisoare pentru omisiune de denunţ.
Schlattner fusese condamnat, în 1959, pentru omisiunea de a fi denunţat activitatea „contrarevoluţionară“ a tinerilor din Braşov în faţa cărora a citit nuvela sus amintită. După apariţia romanelor sale cu tentă autobiografică, care i-au adus notorietate internaţională: Der geköpfte Hahn(Cocoşul decapitat) Paul Zsolnay Verlag, Viena, 1998; Rote Handschuhe (Mănuşile roşii), Paul Zsolnay Verlag, Viena, 2000; Das Klavier im Nebel (Pianul în ceaţă), Paul Zsolnay Verlag, Viena, 2005, Schlattner devenise ţinta unei adevărate campanii, fiind atacat că i-ar fi trădat ca martor al acuzării pe cei 5 scriitori condamnaţi la Braşov.
În cursul acestei campanii s-a trecut cu vederea faptul că la proces au mai existat şi alţi martori şi că piesa principală a procuraturii fusese o expertiză literară realizată de un grup de „specialişti“. În cîteva articole, Schlattner fusese calificat drept un „filozof al trădării“ şi acuzat că ar fi fost un colaborator al Securităţii. Schlattner a respins toate aceste acuzaţii drept nefondate.
O dovadă în acest sens sunt şi documentele din arhiva fostei Securităţi din care rezultă că Eginald Schlattner nu a fost un colaborator, ci un obiectiv permanent al poliţiei politice din România, fiind supravegheat pînă la prăbuşirea regimului, în anul 1989.
[
28 august 1959. Schriftliche Einladung an Professor Dr. Stefan Binder von der Temeswarer Universität, Leiter der Expertenkommission, die das literarische Gutachten für die 5 in Kronstadt Angeklagten Schriftsteller erstellt hatte]
[
28 august 1959. Invitaţia de a participa la proces, adresată profesorului Dr. Stefan Binder, de la Universitatea din Timişoara, şeful comisiei care a efectuat expertiza literară în cazul celor 5 scriitori inculpaţi la Braşov]
ACNSAS, P 000331, vol. 3, f. 9
***
Thema: Bewältigung, Gedächtnis, Authentizität
Aus dem Inhalt:
Michaela Nowotnick: „95 Jahre Haft“.
Kronstädter Schriftstellerprozess 1959: Darstellungsformen und Deutungsmuster der Aufarbeitung
William Totok: Empathie für alle Opfer. Eginald Schlattner, ein Leben in Zeiten diktatorischer Herrschaft
- Aktualisiert - actualizat: "1988: Ein aktueller Artikel", hjs-online, 31.05 2010 [Ernest Wichner, "Also sprechen die Akten. Der Securitate-Spitzel 'Filip'. Ein Fall von Gedächtnisverlust?"
- [Teil I], in: ADZ, 15. 2. 2012, S. VI [Beilage: Banater Zeitung]
- [Teil II], ADZ, 22.2.2012 [Banater Zeitung]
- [Teil III], ADZ, 29.2. 2012 [Banater Zeitung]
- Nancy Waldmann, Der Archäologe. Eginald Schlattner ist der bekannteste deutschsprachige Autor Siebenbürgens, in: taz, 15.11.2012
- Beate Ziegs: Verlassene Geschichten. Das frühe Prosawerk des Siebenbürgers Eginald Schlattner, DRK, 17. 7. 2012. [Manuskript zum Beitrag als PDF oder im barrierefreien Textformat.]
- "Criteriul pentru numirea în Colegiul CNSAS: şira spinării", interviu cu Germina Nagâţ, în: revista 22, nr. 1150, 27.3.2012 (link extern)
- Werner Kremm, "Rufmord", in: ADZ, 29.4. 2015 (externer Link) -
Siehe auch A se vedea
Securitate und evangelische Kirche -
Securitatea şi Biserica Evanghelică , hjs-online, 19.01. 2011
Securitate und katholische Kirche -
Securitatea şi Biserica Catolică,
hjs-online, 01.01. 2011
Securitate und reformierte Kirche -
Securitatea şi Biserica Reformată,
hjs-online, 26.03. 2011
Deutsche Securitateoffiziere –
Ofiţeri de Securitate germani,
hjs-online, 6.11. 2015
Mr. Blau,
hjs-online, 5.4. 2017
+ + + Actualizat - zuletzt aktualisiert, 2. 5. 2017, 16:58 h + + +