Securitate-Tandem "Voicu" und "Eva". Als Literaturexperten und Übersetzer | Tandemul Securităţii: "Voicu" şi "Eva". Experţi şi traducători *** |
În legătură cu poeziile semnate de William Totok, apărute în „Neue Literatur”, nr. 8, 1983, sursa vă informează următoarele:
Sub titlul „La prima vedere” autorul uneşte mai multe poezii care evocă întîmplări petrecute în viaţa cea de toate zilele.
Imaginea bizară a iernii redă poezia „Observaţia tăcută”.
Poezia „Sfîrşit de săptămînă în tren” redă călătoria monotonă a unor călători care se reîntorc la casele lor.
Poezia „Seara” evocă oboseala individului după o zi de stres, indiferenţa, monotonia.
Poezia „Grandomanie” exprimă imposibilitatea de a realiza ceva în viaţă.
Poezia „Fotografie” redă o imagine a agriculturii: pămîntul acoperit cu praf, secetă şi undeva un tractorist fără cap.
Poeziile „Crăciunul”, „Muzica” şi „Atenţie” sînt nişte definiţii:
- crăciunul înseamnă un brad din plastic, chewing-gum şi steluţe.
- muzica înseamnă cineva în spatele tobei fără personalitate
- atenţia înseamnă un semafor mort.
Ultima poezie „Acelaşi lucru” evocă viaţa unor indivizi care evadează în cutii de beton (blocuri) şi în spatele zidurilor ascultă o voce răguşită care latră nişte porunci. (2)
Stilul lui William Totok este un stil realist care ascunde multe subtitilităţi ale textului. Şi la el, dar nu în aceeaşi măsură ca la Herta Müller, apare ideea pesimismului, a neînţelegerii şi a nerealizării. (3)
Ob[servaţii]:
Nota a fost dată în urma sarcinilor trasate. Se exploatează la d.u.i. „INTERPRETUL”.
Ultima poezie „Acelaşi lucru” - susţine sursa - se referă la conducătorul statului. (ss) mr. Adamescu
(1) Notă manuscrisă. Lîngă titlul documentului se află următoarea menţiune a unui ofiţer de Securitate cu o semnătură indescifrabilă: „Notă pentru tov[arăşul] Prim secretar Cornel Pacoste“.
(2) În dreapta paginii notează lt. col. Pădurariu: „f[oarte] ostilă“, în partea stîngă face menţiunea: “Să se traducă complet“. Traducerea „completă“ (a se vedea mai jos) a fost efectuată tot de „Eva“ pe data de 29.12.1983 (cf. ACNSAS, I 210845, vol. 2, ff. 313-315.)
(3) În stînga pasajului notează un ofiţer: „Sensuri interpretative“.
(4) În stînga paginii menţionează un ofiţer care semnează indescifrabil: „Să realizăm - activitate de prevenire în timp util. Prezentaţi informare pt. org[anele] de p[artid] în acest sens.“
(5) În stînga observaţiilor lui Adamescu, notează Pădurariu: „Vom verifica conţinutul lucrărilor şi prin alte surse“.
***
[29 decembrie 1983: „Eva” traduce în limba română textele lui William Totok, publicate în revista „Neue Literatur”, Nr. 8, 1983]
Nr. IA/A.I./ 25195/0044 |
Sursa: „Eva"
Primit: Mr. Adamescu IoanData: 29.XII. 1983 |
Observaţie tăcută
nu este prudent de a descrie iarna
în spatele ei se presimte mai mult ca frigul
rugina prosperă
gol sună paşii
o uşă se închide
soldatul spart şi acum
mai plouă ordine
toate cartuşele sînt oarbe
timpul te omoară
osteneala gîfîe
pe uniformă creşte mucegai
ca şi iarba bună pe teren îngrădit
nici un animal nu se găseşte pe acest teren
murit-au şi ţăranii
în băltoacă îţi vezi mutra
în gară urlă ultimul tren
iar tu numeri secundele
în pas alegător
buhăit zboară cîmpiile
trenul trece prin peisaj
un tango se lipeşte de geam
călătorii se uită prin jur
apoi adormi cu toţii
munţii de carne tuşesc în paltoane
o portocală cade sub bancă
deodată o sticlă trece de la unul la altul
scoală pe toţi ceilalţi
afară se întunecă
sate dispar în fum
tangoul a coborît de mult
unul îşi ţine o batistă pe obrazul umflat
sticla e goală
numai măseau fierbe
în satele care dispar
se aprind primele lumini
trenul trece fără a observa ceva
pînă mă pierd eu însămi din vedere
Seara
la prima vedere
totul pare a fi simplu
în spatele genelor tale se termină ziua
gîndurile tale joacă cu minge
şi fiecare minut te face mai indiferent
nici nu observi cum picioarele tale
se pierd în beznă
în spatele obloanelor închise
totul este gol
o inundaţie de care vorbeşti
doar în taină
sugrumat stai în pat
şi dormi
Grandomanie
pe umerii tăi este zăpadă
zăpada tuturor anilor
lumina se stinge în ideile tale
ca o şansă pierdută
înainte înseamnă a rata
fiecare pas doare
ca moartea
fiecare drum duce în aceeaşi fundătură
fiecare încercare este o nouă greşeală
păi domnule, încă nu-ţi dai seama
că ochii tăi sunt legaţi
tot restul este şarlatanărie fără gust
ispita e mare
dar nimeni nu te sprijină
nici măcar vinul nu te poate apăra
tu doar mirosul de ars laşi în urma ta
Fotografie
pe cîmpurile pline de praf
se aşterne căldura
ca şi un animal
epuizat
a cărui ochi clipesc în soare
apoi apare un tractor
pe el un tractorist fără cap
Probă de distrugere
fiecare rînd este un sentiment distrus
tăcut zace steagul în colţ
betonul se sfărîmă de atîta osteneală
Crăciunul
un brad artificial
chewing-gum
o steluţă
Muzică
fără personalitate stă unul în spatele tobei
Acelaşi lucru
repede evadează indivizii
în cutii de beton
în spatele zidurilor
latră vocea din radio
ordine răguşite
Da: Cu datele existente voi informa organele P.C.R.
(ss) indescifrabil [lt. col. Pădurariu]
Textele în original, în limba germană, reproduse din revista „Neue Literatur”, anul 34, Nr. 8, august 1983, pp. 21-23
Die Texte sind hier in der Reihenfolge reproduziert, wie sie in der „Neuen Literatur”, 34. Jg., Heft Nr.8, 1983, S. 21-23, veröffentlicht wurden.
© William Totok - Auf den ersten Blick
Stille Beobachtung
es ist unklug den Winter zu beschreiben
dahinter wittert man immer mehr als die Kälte
der Rost gedeiht
hohl widerhallen die Schritte
eine Tür schlägt zu
in deinen Augen zersplittert das Licht
die Geständnisse rollen durchs Zimmer
zerbrochener Soldat noch immer
regnet es Befehle
alle Patronen sind blind
die Zeit schießt dich tot
deine Anstrengung keucht
auf der Uniform wächst der Schimmel
wie saftiges Gras im Sperrgebiet
kein Rind hängt in dieser Landschaft
die Bauern sind gestorben
in den Dörfern wird der Schnee matschig
es ist unklug den Winter zu beschreiben
aus den Pfützen starrt dir dein Gesicht entgegen
im Bahnhof schreit der letzte Zug
hastig zählst du die Sekunden
im Stechschritt
Feiertag im Zug
aufgedunsen fliegen die Felder davon
der Zug durchschneidet die Landschaft
ein Tango klebt am Fenster
die Reisenden zwinkern vorsichtig
dann schlafen alle ein
die Fleischberge husten in ihren Mänteln
eine Orange kullert unter die Bank
eine Flasche wird plötzlich herumgereicht
reißt alle aus dem Dösen
draußen wirds dunkler
die Dörfer verschwinden im Rauch
der Tango ist längst ausgestiegen
die Blicke starren in die toten Glühbirnen
einer hält sich ein Taschentuch an die geschwollene Wange
die Flasche ist leer
nur im Zahn kochts weiter
in den untergehenden Dörfern
flackern die ersten Lichter auf
der Zug rast teilnahmslos weiter
bis ich mich selbst aus dem Gesicht verliere
Abend
alles scheint einfach zu sein
auf den ersten Blick
hinter deinen Lidern verlöscht der Tag
deine Gedanken spielen Ball
und jede Minute macht dich gleichgültiger
du merkst nicht wie deine Füße
in der Dunkelheit sich verlieren
hinter den verschlossenen Rolläden
ist alles nackt
eine Überschwemmung von der du
nur flüsternd sprichst
erdrosselt liegst du im Bett
und schläfst
Größenwahn
auf deinen Schultern liegt Schnee
der Schnee all dieser Jahre
das Licht verglimmt in deinen Vorstellungen
wie ein verpuffte Chance
vorwärts heißt Straucheln
jeder Schritt tut weh
wie der Tod
jeder Weg führt in dieselbe Sackgasse
jeder Versuch ist eine neue Verirrung
ja mein Herr merkst du noch immer nicht
dass deine Augen verbunden sind
alles andere ist fade Schaumschlägerei
die Versuchung ist groß
doch keiner steht hinter dir
nicht einmal der Wein kann dich mehr retten
du lässt nur noch den Geruch von Verbranntem zurück
Schnappschuß
auf den staubigen Feldern
liegt die Hitze
wie ein erschöpftes
keuchendes Tier
dessen Augen in die Sonne blinzeln
dann rattert ein Traktor heran
mit einem kopflosen Fahrer am Steuer
Zerreißprobe
jede Zeile ist ein zerbrochenes Gefühl
stumm kauert die Fahne in der Ecke
der Beton zerbröckelt vor Anstrengung
Weihnachten
eine Plastiktanne
Chewing-gum
eine Spritzkerze
Musik
unpersönlich sitzt einer hinter der Trommel
Vorsicht
eine tote Verkehrsampel
Dasselbe
in den Gesichtern
flattern die Dampffahnen
wie Bärte
hastig flüchten die Gestalten
in die Betonschachteln
hinter den Wänden
bellt die Radiostimme
heisere Befehle