10.08.2016

Martin Schnellbach


Inhalt - conţinut

1) Martin Schnellbach
2) Koloman Müller
3) Georg Hromadka


(1) Martin Schnellbach (1912-1984) 








RFI, 18.6. 2015

Etnici germani în Securitate

Potrivit unei statistici din 1948, privind componenţa etnică a Securităţii, dintr-un total de 3973 de cadre, numai 5 erau germani. 3334 erau români, 338 evrei, 247 maghiari, 24 ruşi, 13 iugoslavi, 5 cehi, 3 bulgari, 3 armeni şi 1 italian.








Col. Martin Schnellbach. Foaie de serviciu, 20 iulie 1964, ACNSAS, MAI 64, f. 2 
ibidem, f. 11


***



[8 decembrie 1948. Autobiografia lui Martin Schnellbach. Fragment]

[8. Dezember 1948. Autobiografie von Martin Schnellbach. Auszug]


Schnellbach Martin[1]
8 Decemvrie 1948

AUTOBIOGRAFIE

M-am născut în ziua de 6 Noemvrie 1912, în comuna Lipova Jud. Timiş, fiul lui Martin, de profesie tâmplar, şi Rozalia, de profesie casnică.
În anul 1921, de când aveam 9 ani, am rămas orfan de tată împreună cu cei 6 fraţi ai mei, rămânând fără nici un sprijin.
Sunt absolvent a 4 clase primare făcute în comuna Lipova, şi 3 clase de ucenic.
În anul 1922 am intrat ca salahor la fabrica de Cărămidă Popovici din Lipova unde am lucrat până în luna Februarie 1925, când am intrat ca ucenic în fabrica de Mobile, Grünbaum Mihai, din Lipova, în anul 1928 am eşit muncitor calificat şi am continuat ca să lucrez la fabrica de mai sus [până] în anul 1932. Menţionez ca de acolo mă cunosc următorii. Kiss Francisc, în prezent în comuna Săvărşin, Eberhard Gedeon, Bauer Iosif, toţi din Arad, Laux Mihai, în prezent cu serviciu la Domeniile Proşteni, (P. Neamţ), Lenert Nicolae, în prezent în Lipova, Weber, din Aradul Nou, etc. Aceste persoane au fost arestat[e] în anul 1922, pentru activitate comunistă, dela care am primit o oareşcare educaţie marxistă.
În anul 1932 am intrat ca să activez în U.T.C.[2] prin Tov. Grünwald Ioan, croitor din comuna Radna, unde am activat până în anul 1933 cu următorii Tov. Meygeri[3] Tiberiu, tâmplar, Meyer Francisc, strungar, Unten Ştefan, tâmplar, Unten Nicolae, zis Mişi, tâmplar, Kolar Petru, zis Ioan, tâmplar, Molnar Ştefan, dogar, Klein Mihai, croitor, toţi din Lipova. [...]
ACNSAS, MAI Cadre 64, f. 65







[1] Document dactiligrafiat, 4 pagini.
[2] Uniunea Tineretului Comunist, organizaţia de tineret a P.C. din România.
[3] Probabil: Megyeri.


(Explicaţiile din notele de subsol: William Totok)

Weitere Lebensbeschreibungen von Securitateoffizieren sind in der gedruckten Ausgabe der Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, Nr. 1-2, 2016, erschienen. 

***

[5 august 1949. Autocritica lui Martin Schnellbach]

[5. August 1949. Selbstkritik von Martin Schnellbach]


AUTOCRITICĂ[1]

Subsemnatul SCHNELLBACH MARTIN, de profesiune tâmplar, actualmente Căpitan de Securitate la Dir. Reg. a Securităţii Poporului din Timişoara.
În timpul activităţii mele ce am depus în cadrul Uniunii Tineretului Comunist şi în cadrul Partidului Comunist Român, pe lângă părţile bune am avut şi nişte slăbiciuni.-
În primul rând în tot decursul muncii depuse nu am căutat deajuns să-mi ridic nivelul politic şi ideologic, afară de aceasta nu am căutat să i-au(!) parte activă la şedinţele organizaţiei de bază – punând pe primul plan munca profesională, considerând şi această muncă politică, fiind împletită una cu cealaltă.-
Trăiesc foarte retras şi modest.
Toate acestea slăbiciuni ale mele provin din faptul că am fost foarte sărac şi nici nu am umblat în anturajul persoanelor mai bine situate, treind de copil retras, educaţia fiind primită şi dela părinţi.
Nu am posedat bine limba română pentru care fapt am fost timid de a lua parte la discuţii colective.
Îmi i-au(!) următorul angajament în faţa Partidului Muncitoresc Român, de a mă debarasa de toate slăbiciunile pe care le am.
Să caut necontenit de a-mi ridica nivelul politic şi cu aceasta şi profesional, studiind materialul marxist-leninist şi a lua parte activă la Şedinţele Organizaţiei de bază şi profesională precum şi de a împărtăşi tovarăşilor mei din colectivul de muncă cunoştinţele politice şi profesionale pe care le posed, ajutându-i să-şi ridice şi ei nivelul politic şi profesional cât mai mult.

Timişoara 5 August 1949

(ss) Schnellbach Martin
  
ACNSAS, MAI 64, ff. 141





[1] Material dactilografiat.


***


[6 septembrie 1950. Autobiografia lui Martin Schnellbach. Fragment]

[6. September 1950. Autobiografie von Martin Schnellbach. Auszug]


AUTOBIOGRAFIE[1]


Subsemnatul SCHNELLBACH MARTIN, născut la 6 Noembrie 1912 în com. Lipova, Jud. Timiş, fiul lui Martin şi Rozalia.
Tatăl meu era de profesiune tâmplar, avere nu a avut, nu ştiu daca a făcut politică, fiindcă eram în etate de 9 ani când a decedat.
Mama, de profesiune casnică, însă din cauza lipsurilor a lucrat ca salahor la munca câmpului. Politică nu a făcut.

Am 6 fraţi şi surori, după cum urmează:

1.- Schnellbach Josefine, căsătorită cu Nini Vasile, de profesiune croitoreasă, politică nu a făcut, soţul ei făcea înainte de 23 August 1944, adică până în 1938, politică P.N.Ţ. Are un copil în etate de 17 ani, elev (soţul sorei mele a decedat în anul 1948). Avere are o jumătate [de] casă. Era de profesiune măcelar.

2.- Schnellbach Elisabeta, decedată în anul 1945-1946, de profesiune servitoare de mic copil.

3.- Schnellbach Petru, născut în anul 1910, de profesiune muncitor tâmplar, în anii 1935-1936 a început să activeze pe linie sindicală şi a Partidului, având legătură cu un anume Toth, Bauer Iosif, Gälls[2], toţi de profesiune tâmplari din Arad şi cu soţia frizerului Nagy din Lipova, croitor Klein Mihai, tot din Lipova. În anul 1945 Ianuarie a fost dus la muncă în U.R.S.S. de unde s-a întors în anul 1948 şi în prezent lucrează ca tâmplar la vechiul său loc în comuna Râşnov P. Neamţ, unde era şi în timpul războiului mobilizat pentru lucru. Nu a fost în S.S. În prezent nu ştiu dacă este în Partid, pentru că în 1948 nu s’a[u] mai primit membrii. Trăieşte în concubinaj cu o româncă, Lucreţia, care şi ea a plecat voluntar cu el la muncă în U.R.S.S. Nu au nici o avere.

4.- Schnellbach Rozalia, născută în anul 1914, de profesiune casnică, fostă servitoare, căsătorită cu Franck Iosif, de profesiune tinichigiu la C.F.R. Timişoara, au fost membrii în G.E.G., în prezent membri în P.M.R. Au doi copii de circa 10-12 ani, avere nu au. De ani de zile nu am corespondat cu ei, iar în ultimul timp vorbim numai dacă ne întâlnim incidental pe stradă, nu frecventăm locuinţa.[3]

5.- Schnellbach Augusta, născută în anul 1916-17, de profesie a fost servitoare, căsătorită cu arhitectul Gubar, cu domiciliu în Satu Mare, nu ştiu dacă au făcut sau fac în prezent politică. Nu i-am văzut din anul 1936 şi nici nu am corespondat cu ei, adică pe soţul ei nu l’am văzut niciodată. Ştiu că au un copil.[4]

6.- Schnellbach Iosif, născut în anul 1919, de profesiune frizer, căsătorit cu Marx Piroska, în anii 1935-1936 s’a încadrat în U.T.C. unde a activat până în 1941 când a fost încorporat ca recrut la Reg. Anti-Aerian din Bucureşti; la S.S. nu a fost, pe frontul de răsărit nu a fost; după 23

f. 71

August 1944 s’a dus pe frontul de vest, până în Ungaria-Cehoslovacia, fiind decorat cu ordinul sovietic; s’a desconcentrat în toamna anului 1945, fiind bolnav, câteva luni de zile stând la spital. În anul 1946, după ce s’a făcut mai bine, a intrat în câmpul muncii ca muncitor-frizer în comuna Radna, Jud. Arad, unde a început să activeze pe linie de sindicat, până în anul trecut când a fost chemat la D.R.S.P. Timişoara, unde este şi în prezent. Nu este membru de Partid, deoarece în 1946 nu au fost primiţi membrii de Partid persoane de origine germană.[5]

Ca rude mai apropiate am după cum urmează:

[...]

ACNSAS, MAI 64, ff. 71-88 (aici: ff. 71-72)







[1] 17 pagini dactilografiate. Scris de mînă, în partea dreapta a filei: „25.IX 950. Tov. Wachsblatt (?) se deleagă cu verificarea completă şi temeinică a cpt. Şnellbach M. Termen 15 Oct. 950. (ss) Fuchs.
[2] Se referă, de fapt, la Filip Geltz (scris uneori şi: Philipp Geltz), n. 2 februarie 1901 în Aradul Nou, decedat 16 septembrie 1994 la Bucureşti. Geltz, de meserie tîmplar, a activat în P.C.R.-ul din ilegalitate; între anii 1933 şi 1936 şedere la Moscova (Hotel Lux – unde erau cazaţi activiştii emigranţi ai Kominternului), după ce se-ntoarce în România va fi condamnat, în 1942, pentru activitate comunistă. În 1945, deportat ca etnic german în U.R.S.S. de unde se-ntoarce în 1946. În 1949 este unul dintre liderii Comitetului Antifascist German din România (Deutsches Antifaschistisches Komitee - DAK). Din 1956 pînă-n 1957 ministru al Gospodăriilor Comunale și Industriei Locale; membru al M.A.N.(parlament), vicepreşedinte Centrocoop, după 1968 face parte din conducerea Consiliului Oamenilor Muncii de Naţionalitate Germană din R.S.R.
[3] Pasaj marcat cu creion chimic, în stînga, cu o linie orizontală şi cu semnul întrebării
[4] Pasaj marcat, în stînga, cu semnul întrebării.
[5] Pasajul cursiv, subliniat în text cu creion chimic.
(Explicaţiile din notele de subsol: William Totok)


[Ebenda. Noch ein Auszug aus der gleichen Autobiografie und ein Gedicht von Elisabeta Luca auf Ana Pauker] 


[Ibidem. Încă un extras din autobiografia lui Schnellbach şi o poezie semnată de Elisabeta Luca dedicată Anei Pauker]



[...] În anul 1939 mi s’a făcut legătură cu soţia tov. Vasile Luca, care locuia la capătul tramvaiului 5, la Dorobanţi, cu care am continuat să activez pe linia Ajutorului Roşu până în toamna anului 1940 când a plecat la soţul ei în Basarabia.[1][...]

f. 79

                                                                                                            ACNSAS, MAI 64, ff. 71-88 (aici: f. 79)




[1] Nu este clar la cine se referă autorul autobiografiei. Vasile Luca (1898-1963) s-a căsătorit în 1943, la Moscova, cu Elisabeta (fosta soţie a lui Avram Vaisman, ortografiat şi Weissmann). Elisabeta Luca s-a născut în 1909, purtînd numele de Betty Birman; Birnbaum după Lavinia Betea şi potrivit ziarului Adevărul şi unei note biografice din culegerea de documente privind minoritatea evreiască din România ( cf. Andreea Andreescu, Lucian  Nastasă, Andrea Varga [ed.]: Minorităţi etnoculturale. Mărturii documentare. Evreii din România [1945-1965]. Cu un cuvânt înainte de Liviu Rotman, Centrul de resurse pentru Diversitate etnoculturală, Cluj, 2003, p. 166 şi Laurenţiu Ungureanu, Radu Eremia, „Apostolii lui Stalin: evanghelia comunistă după Vasile Luca, ministrul de Finanţe cu şase clase“, în: Adevărul, 7 septembrie 2014. A se vedea alte detalii biografice: Lavinia Betea, „Elisabeta Luca – o femeie pe frontul din Spania“, în: Jurnalul Naţional, 17 mai 2005 şi în: Lavina Betea – un site personal, 19 iulie 2015 - http: //betea.ro/index.php/2015/07/19/elisabeta-luca-o-femeie-pe-frontul-din-spania/). După eliminarea, în 1952, din conducerea superioară de partid şi apoi arestarea grupului de „devaţionişti de dreapta“, Ana Pauker (1893-1960) , Teohari Georgescu (1908-1976) şi Vasile Luca, Elisabeta Luca a fost arestată la data de 16 august 1952, două zile după reţinerea soţului său. A fost eliberată pe data de 19 octombrie 1954 şi reabilitată în 1968, alături de alte victime ale stalinismului, Lucreţiu Pătrăşcanu, executat în 1954, Vasile Luca, mort în puşcărie, Teohari Georgescu ş.a. (cf. Gheorghe Onişoru, Pecetea lui Stalin. Cazul Vasile Luca, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2014, pp. 27, 166).



                                                                                  

E. Luca, "Ana Pauker", în: Scânteia, 9 martie 1945 , p. 3

                                               


***



[9 septembrie 1950. Martin Schnellbach îşi completează autobiografia. Fragmente]

[9. September 1950. Martin Schnellbach vervollständigt seine Autobiografie. Auszüge]

Complectare la autobiografie

Prima oară am fost arestat de Gestapou în luna Decembrie 1943, când într’o zi am fost chemat la biroul Lt. Col. Leigerschmiedt, unde am găsit doi militari germani care m’au întrebat dacă eu sunt Schnellbach, eu i-am spus că da, la care ei au spus că mergem ca să măsurăm o lucrare, ceea ce s’a întâmplat şi în alte ocazii. După ce ne-am urcat în maşină am plecat şi ne-am coborât în faţa Hotelului Splendid(1) unde sub pază m’au preluat alţi doi militari şi m’au condus la Et. VI. 


[...]




După toate acestea înainte de a eşi dela cameră a spus, vezi că o să fie foarte prost dacă nu eşti sincer, i-am spus că altceva nu am de spus, după care a intrat un militar şi m’a scos afară şi m’a pus într’o cameră întuneric (sic) unde am stat 2-3 zile, după care a venit un tip şi a reflectat cu o lanternă în cameră şi m’a întrebat că cei(sic) cu mine şi cine sunt, de când şi dacă am mâncat ceva, i-am spus că de 3 zile şi nu am mâncat nimic, atunci m’a scos şi m’a dus în birou, unde mi-a dat ceva de mâncare, după care peste un scurt timp, circa 10-15 minute, am adormit şi m’au sculat şi m’au dus în mijlocul biroului, punând un reflector tare în faţa mea şi circa 5-6 indivizi m’au început să mă ancheteze, adică m’au întrebat de Schultz, spunând că el este arestat şi a spus totul, însă eu nu am spus altceva decât şi înainte, după care am fost bătut cu săculeţi, probabil cu nisip, de toţi acei prezenţi şi la un moment dat a intrat la uşă un ofiţer şi a ţipat că ce este aici şi m’a scos din birou, înjurându-i pe ceilalţi şi m’a condus în biroul de alături şi mi-a început să-mi vorbească frumos şi m’a sfătuit ca lui să spun totul şi că va fi bine, eu am spus că sunt nevinovat şi nu cunosc pe comunişti, ceeace poate şi el să vadă că Schultz ca un evreu nu o să facă politică şi mai ales cu mine, după aceasta m’a scos afară şi am fost introdus din nou în cameră întuneric unde mai târziu am simţit un miros şi mergînd în cameră puţin mai în colţ, am găsit un militar mort.
Am stat acolo până când s’a făcut ziua şi când am fost scos şi dus în birou unde era tot persoana care m’a anchetat la început şi m’a întrebat că ce este, nu m’am răsgândit şi vreau să fiu sincer, i-am spus că altceva nu pot spune. [...]


ACNSAS, MAI 64, ff. 232-235
____________________

(1) Între anii 1940-1944 în Hotelul „Splendid“ s-a aflat sediul serviciului secret de campanie, nazist, (Geheime Feldpolizei). Detalii în: Ottmar Traşcă, Relaţiile politice şi militare româno-germane, septembrie 1940-august 1944, Argonaut, Cluj-Napoca, 2013, p. 386 ş.u.







[3 ianuarie 1954. Martin Schnellbach îşi completează autobiografia cu alte amănunte. Fragment]

[3. Januar 1954. Martin Schnellbach ergänzt seine Autobiografie mit weiteren Einzelheiten. Auszug]

3 Ianuarie 1954[1]

Date de complectare la autobiografia subsemnatului.

1./ După cum am arătat în autobiografia mea dată anterior, conform sarcinei de partid primită prin tov. Novac Eduard, tipograf, domiciliat în Bucureşti, strada Dobrovăţului nr. 2, şi tov Simonfi...........[2], de profesiune tîmplar, de circa 40-45 ani, în prezent la Budapesta, cari au fost legăturile superioare pe linie de partid, în luna Februarie 1941, m-am angajat ca muncitor tîmplar la misiunea aeriană germană din Băneasa-Bucureşti, cu scopul de a organiza acolo un nucleu ilegal de comunişti, cu ajutorul cărora să desfăşor lupta Partidului Comunist, în cadrul aeroportului, ca sabotaj, propagandă anti-războinică, strîngere de fonduri pentru ajutorul roşu etc.
Lucru ce am reuşit să fac, vezi autobiografia unde am arătat amănunţit activitatea mea, activitatea care chiar dela primele săptămîni a angajării mele a început şi a continuat pînă la plecarea mea din Bucureşti la Timişoara, în ziua de 25 Aprilie 1944.


[...]


Martin Schnellbach mărturiseşte că a aplicat în timpul unor cercetări metodele de anchetă preluate de la Gestapo, serviciul secret nazist care l-a interogat în 1943-44: „astăzi după o experienţă de 9 ani în materie poliţenească, ajung la concluzia că eventual nici nu am fost dus la Viena, ci doar urcat într-un avion şi plimbat chiar deasupra Bucureştiului, cu scopul de a mă deruta, metode pe care l-am folosit însăşi subsemnatul în unele cazuri, cît eram şeful secţiei de cercetări în Timişoara. Schnellbach a fost anchetat de către serviciul secret de campanie, nazist, Geheime Feldpolizei, ceea ce el nu ştia. Din cauza aceasta vorbeşte în textul său autobiografic despre Gestapo. 



Am transcris textul fără intervenţii stilistice, păstrînd toate greşelile, fără a le marca într-un fel sau altul. 


Schnellbach gibt zu, in seiner Tätigkeit als Ermittlungsbeamter der Securitate Methoden des Nazigeheimdienstes, der Gestapo (Geheime Staatspolizei) eingesetzt zu haben. Diese „Methoden“ lernte er 1943-44 kennen, als er von der Gestapo (in Wirklichkeit von der Geheimen Feldpolizei) im Bukarester Hotel „Splendid“ verhört wurde. 

ACNSAS, MAI 64, ff. 245 / 248




[1] Opt pagini dactilografiate. Fiecare pagină este semnată separat de către Schnellbach.
[2] Probabil că autorul nu şi-a adus aminte de prenumele persoanei, marcînd asta cu puncte cu scopul completării ulterioare. 


***


[Undatiert. Wahrscheinlich 1952. Dunkle Flecken in der Akte von Martin Schnellbach. MAI Regiunea Timişoara, Serviciul cadre / Ministerium des Innern Region Temeswar; Dokument unterzeichnet vom Chef der Regionsabteilung, Oberstleutnant Aurel Moiş und dem Chef der Personalabteilung, Leutnant Ioan Lacatiş; Auszug]

[Nedatat. Probabil 1952. Pete negre în dosarul lui Martin Schnellbach. MAI Regiunea Timişoara, Serviciul cadre, document semnat de şeful direcţiei regionale, lt. col. Aurel Moiş şi şeful serviciului cadre, lt. Ioan Lacatiş; fragment]




ACNSAS, MAI 64, f. 21.
1957. Abiturzeugnis - diploma de maturitate, ACNSAS, MAI-Cadre 64, f .584







Ioan Iancu / Martin Schnellbach


Noroi și stele



Editura Facla



Timișoara




 1978

Dr. William Marin, „Zeugnis-Wert für Banat-Geschichte. Zu dem Buch »Noroi şi stele« von Ioan Iancu und Martin Schnellbach“, in: Neue Banater Zeitung, 25. Juli 1978


***



[10. Dezember 2000. Nikolaus Schmidt, 1961 einer der Mitangeklagten im so genannten Reb-Weresch-Prozess, der zu einer Gefängnisstrafe von 6 Jahren verurteilt worden war, beschreibt in seinen auszugsweise veröffentlichten Erinnerungen, eine Begegnung mit dem politischen „Verhörspezialisten”, Oberstleutnant Martin Schnellbach]

[10 decembrie 2000. Nikolaus Schmidt, unul dintre co-acuzaţii, în aşa numitului proces Reb-Weresch, din 1961, care a fost condamnat la 6 ani de închisoare, descrie în amintirile sale, publicate parţial, o întîlnire cu specialistul în anchete penale, lt. col. Martin Schnellbach]

„[...] Am 23. August, dem Nationalfeiertag, hörten wir in unserer Kellerzelle die Marschmusik und den Lärm auf der Straße. Am Abend wurde ich abgeholt. Als man mir die Brille abnahm, stand ich in einem großen, mit einem Lüster beleuchteten Raum. An einem mit rotem Tuch bedeckten Tisch saß Oberstleutnant Martin Schnellbach, der Chef der Securitate und mein Anchetator (Untersuchungsrichter), Oberstleutnant Sorbun (!)[1], beide in ihren Paradeuniformen, und hießen mich auf einem Stuhl Platz nehmen. Schnellbach begann: »Heute ist Feiertag, die Musik spielt, die Leute freuen sich, essen und trinken, nur bei Dir zu Hause trauern und weinen Deine Frau und die Kinder, fünf an der Zahl, über ihren Mann und Vater, der ein Landesverräter ist, nicht die Wahrheit sagt, über die Gruppe der Regimegegner, mit denen er verkehrt, nicht an die Not seiner Familie, seiner Kinder denkt, die wegen ihm von der Universität verstoßen werden.« Wenn ich aber die Wahrheit über die staatsfeindlichen Gespräche meiner Mitangeklagten sagen würde, könnte ich als Zeuge entlassen werden. So sägten sie auf meinen Nerven und hofften, mich mürbe zu machen. Ich aber musste weinen und brachte kein Wort über die Lippen. Ich wusste auch nichts zu sagen, denn alle Anschuldigungen waren Lügen. Nach einer langen, erdrückenden Pause wurde ich in meine Zelle geführt. Mein Anchetator rief mich noch oft zum Verhör, las mir vor, was andere aus unserer Gruppe aussagten und ich nicht glauben konnte. Oft lag auf seinem Tisch ein Gummiknüppel, mit dem er drohte. Geschlagen aber hat er nicht. [...]” 


„Der Temeswarer Schauprozess von 1961. Aus den Erinnerungen von Nikolaus Schmidt (†), einem der Betroffenen”, Teil I, in: Banater Post, 45. Jg, Nr. 23.-24, 10. Dezember 2000, S. 7. Vgl. den ungekürzten Abschnitt im Manuskript, S. 144-145. Kopie der Erinnerungen im Archiv des Verfassers, W.T.[2]




[1] Richtig: Oberleutnant (so auch im Manuskript, S. 144), Aurelian Şorban (vgl. ACNSAS, P 012290, vol. 1, Bl. 217-293, Bl. 220).
[2] Der 2. Teil der Erinnerungen: „Der Temeswarer Schauprozess von 1961. Aus den Erinnerungen von Nikolaus Schmidt (†), einem der Betroffenen“, Teil II, in: Banater Post, 46. Jg., Nr 1, 5. Januar 2001, S. 8. 


***

(2) Koloman Müller 




[30. Oktober 1928. „Das Urteil im Klausenburger Massenprozeß“, ein Artikel aus der deutschösterreichischen Zeitung, Die Rote Fahne, in dem u.a. auch über die Angeklagten Koloman Müller, Eugen Rozvan und Viktor Aradi berichtet wurde; die beiden letztgenannten wurden 1937/38 Opfer der blutigen Säuberungen Stalins]  

[30 octombrie 1928. „Sentinţa în procesul de masă din Cluj”, articol din ziarul austriac, Die Rote Fahne, în care se aminteşte de liderii stîngii Koloman Müller, Eugen Rozvan, Viktor Aradi, ultimii doi victime ale represiunii staliniste, din 1937/38] 

D.F., „Das Urteil im Klausenburger Massenprozeß“, in: Die Rote Fahne, 11. Jg., Nr. 257, 30. Oktober 1928, S. 4.


***


[Undatiert - Wahlwerbung. Koloman Müller, Kandidat des Arbeiter- und Bauernblocks in den Kreisen Karasch und Temesch] 


[Nedatat - Fluturaş electoral - Koloman Müller candidat al Blocului Muncitoresc şi Ţărănesc pe listele din Judeţele Caraş şi Timiş] 





ACNSAS, D 8872, f. 69. 


***


[13. September 1945. Brief von Coloman Müller an Ana Pauker zur „deutschen Frage”] 

[13 septembrie 1945. Scrisoarea lui Coloman Müller către Ana Pauker privind „problema germană”] 



Timişoara, 13.IX.1945


Liebe Genossin Paucker! 


Der Überbringer dieser Zeilen, Gen. Prof. [Michael] Pfaff, ist der Betraute und der Propagandist der Partei in deutschen Angelegenheiten. Es wäre gut, wenn Du Dich von ihm ausführlich informieren liessest. Er kann Dir – weil er dazu auch die Eignung hat – einen Querschnitt über die Lage des Banats in moralischer, wirtschaftlicher und politischer Beziehung geben. Das Banat ist ein wichtiger Wirtschaftsfaktor des Landes.

Ich will diese Gelegenheit benützen und Dir in Schnelligkeit einiges über die aktuellen Fragen sagen. Ich muss vorausschicken, dass ich noch immer nicht Mitglied der Partei bin. Das hat allerdings den Vorteil, dass ich meine Meinung ungeschminkt und ohne bürokratische Formeln mitteilen kann.
Vor allem möchte ich die deutsche Frage berühren, die Ihr Nichtdeutschen niemals richtig beurteilen könnt und Eure diesbezüglichen Feststellungen und Verfügungen uns Deutschen immer unbegreiflich und rätselhaft erscheinen. Die vielen Erfahrungen, die ich in dieser Beziehung in mir aufgenommen habe, können den Menschen sehr leicht zu der Behauptung verleiten, dass ein Nichtdeutscher, auch wenn er Kommunist ist, den antisozialen Karakter [!] des Hitlerismus in seiner ganzen Tragweite nicht richtig begreifen kann. Überall sieht man nur als Massnahme gegen den Hitlerismus und seine Folgen: die Rache und die Zerstörungswut. Der geistige Inhalt des Hitlerismus und die Wirtschaftsprobleme, die von ihm aufgeworfen worden sind, werden einfach ignoriert oder bagatellisiert. Das ist aber eine derart vulgäre Behandlung der Frage, dass es gar nicht gar so [!] wunderlich erscheint, wenn dieses Unglück in anderer Form weiterlebt. Ihr glaubt beispielsweise, dass durch Enteignung, Ausplünderung und Verhöhnung des deutschen Volkes in Rumänien auch der Hitlerismus ausgerottet wird. Eure Naivität hat die Raublust verkommener Elemente allerdings wachgerufen, aber weder einen Deutschen noch aber einen Rumänen oder irgend einen Menschen einer anderen Nationalität von der grossen menschlichen Gefahr des Hitlerismus überzeugt.
Die Auflösung der deutschen Antihitleristischen Organisation , die allein bei uns in Rumänien die Eignung hatte, den Hitlerfaschismus in allen seinen Erscheinungen aus der Welt zu schaffen, war von Eurer Seite ein Missgriff, der nicht wieder gutzumachen ist. Was hat Euch zu dieser Auflösung veranlasst?! Von allem Anfang war es mir ein Rätsel und auch heute bin ich nicht weitergekommen. Man muss entweder dumm sein oder bürgerlich-konservativ eingestellt, um zu behaupten, dass ein Volk für die Taten seiner Quäler verantwortlich sei. Oder glaubt ihr vielleicht, dass das deutsche Volk durch den Hitlerismus nicht phisisch [!] gequält und geistig verkrüppelt worden ist?! Oder glaubt ihr vielleicht, dass der schaffende deutsche Mensch wirtschaftliche Vorteile durch den Hitlerismus erhalten hat?! Oder glaubt ihr vielleicht, dass das deutsche Volk auch ohne englisch-französische Machinationen dem verfluchten Nazismus in die Arme gefallen wäre?! – Irgendein[en] Anhaltspunkt musstet ihr doch haben, als ihr durch die Auflösung der Organisation verboten habt, die seelische und geistige Säuberung des deutschen Volkes vorzunehmen. Denn ihr waret ja mit dem im Reinen, dass durch den Akt der Auflösung die bisherige Misshandlung der Deutschen noch ärgere Formen annehmen wird. Oder soll tatsächlich die Behauptung eines unserer Grossen wahr werden, wonach Euch weder soziale noch politische Erwägungen geleitet haben und die ganze Vorgangsweise nichts anderes als ein ganz gewöhnlicher Racheakt ist?!
Und habt ihr bei der ständig variierenden Behandlung der deutschen Frage die wirtschaftlichen Folgen nicht voraussehen können?! Heute ist das Banat zerstört, die Felder unbebaut, die Menschen demoralisiert. Die Partei verhasst und die schaffenden Menschen flüchten [z]um Schutz zur Sozialdemokratischen Partei. Liegt darin Absicht oder ist es eine Folge ungenügender Erwägung?
Ihr müsst endlich den moralischen Mut aufbringen und Euch in der deutschen Frage unzweideutig äussern. Sind die Deutschen gleichberechtigte Staatsbürger oder nicht. Das heisst, ihr müsst die juridische Frage der Deutschen klären. Und zwar in einer Weise, die keinerlei Streit und Kombinationen zulässt. Eure Halbheit in dieser Frage ist direkt unerträglich. Und Halbheit ist immer die Äusserung einer Unsicherheit.
Mit was könnt ihr eigentlich eure Vorgangsweise begründen, dass man einzig bei uns in Rumänien die an dem Volk verübte[n] Verbrechen der Hitleristen übersieht und währenddessen das Volk in der ärgsten Weise brutalisiert wird?!
Ich möchte nochmals betonen, dass das Wichtigste der deutschen Frage in Rumänien die Klärung der juridischen Lage der Deutschen ist!!

Mit proletarischem Gruss

Coloman Müller 


Quelle - sursa: A.N.R., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Cancelarie, dosar 224/1945, ff. 4-7. Abdruck auch in - publicat şi în: Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, 24. 10. 2001, p. 3; Die Deutschen in Rumänien 1944–1953: Eine Quellensammlung, herausgegeben von Annemarie Weber unter Mitarbeit von Hannelore Baier, Böhlau Verlag, Köln, Weimar, Wien, 2015, pp. 119-121.

***





[14. Dezember 1952. Securitateverhör von Coloman Müller im Zusammenhang mit der Teilnahme des verhafteten, hohen kommunistischen Parteifunktionärs Vasile Luca an der Landeskonferenz der Einheitsgewerkschaften in Temeswar 1929 und den anschließenden, von der Polizei, Siguranţaagenten und der Grenzpolizei provozierten Ausschreitungen bei der Beerdigung des im Gefängnis von Doftana infolge eines Hungestreiks verstorbenen Fónagy János] 

[14 decembrie 1952. Coloman Müller interogat de către Securitate în legătură cu participarea liderului comunist, arestat, Vasile Luca, la congresul Sindicatelor Unitare, din 1929, la Timişoara, cu acţiunile de provocare puse la cale de agenţi de Siguranţă, poliţie, jandarmi şi grăniceri cu scopul de a perturba ceremonia funerară a militantului Fónagy János, mort în închisoarea din Doftana în urma unei greve a foamei]  

PROCES VERBAL DE INTEROGATOR[1]

Martorul MULLER KOLOMAN, născut la 3 Ianuarie 1891 în Timişoara, fiul lui Filip şi Terezia, decedaţi, de profesie tâmplar, cu ultimul domiciliu in Timişoara II, str. Drăgăşani Nr. 8.

14 Decembrie 1952
Oraşul Timişoara
Interogatoriul a început la ora 10 şi 30 min.
s'a terminat la 15 şi 15 "

Întrebare

Cine a făcut parte din Comisia de organizare a Congresului Sindicatelor Unitare din Timişoara în anul 1929?

Răspuns

Din Comisia de organizare a Congresului au făcut parte membrii Consiliului Sindicatelor Unitare, care era compus din toţi preşedinţii şi secretarii Uniunilor Sindicatelor ca: DAN STEFAN din partea Lemnarilor, şi KÖMÜVES; din partea cismarilor a fost NAGY GEZA; din partea angajaţilor CANDEL, a fost din partea croitorilor MATAIS PETRU, şi VOSTINAR din partea tipografilor din Arad; IMRE ALADAR ca secretar din Bucuresti şi eu ca preşedinte.

Întrebare

În afară de Consiliu cine a mai luat parte la organizarea Congresului?

Răspuns

N'a mai luat parte nimeni.

Întrebare

Dacă s'a ţinut vreo conferinţă înaintea Congresului?

Răspuns
Da s'a ţinut la Timişoara.

Întrebare

Cine a luat parte la această conferinţă şi de cine a fost organizată?

f. 449

Răspuns

Conferinţa a fost organizată de mine şi au luat parte la ea membrii Consiliului Sindicatelor Unitare şi VASILE LUCA.

Întrebare

În ce calitate a luat parte VASILE LUCA la această Conferinţă?

Răspuns

VASILE LUCA a luat parte ca secretar al Sindicatelor Unitare din Braşov, fiind introdus de mine în conferinţă.

Întrebare

Ce s'a discutat în cadrul acestei conferinţe?

Răspuns

S'a discutat ordinea de zi a Congresului, cine face referatele, s'a discutat asupra rezoluţiilor Congresului şi s'a ales prezidiul de conducere a Congresului compus din mine, VASILE LUCA, GROFU şi alţii 2 de cari nu-mi aduc aminte şi secretarii Congresului.

Întrebare

În ce scop s'a ţinut această Conferinţă preliminară?

Răspuns

S'a ţinut în scopul ca lucrările Congresului să decurgă în condiţiuni cât mai bune.

Întrebare

Care a fost atitudinea lui VASILE LUCA la această Conferinţă?

Răspuns

VASILE LUCA a făcut parte din Comisia care a făcut propunerile Congresului pentru noul Consiliu al Sindicatelor Unitare, ce trebuia ales de Congres.

Întrebare

Dacă în timpul Congresului VASILE LUCA a luat parte activă la lucrările Congresului şi în ce calitate?

Răspuns

Da, a luat parte în calitate de membru al prezidiului Congresului.

f. 450

Întrebare

Care a fost atitudinea lui VASILE LUCA în timpul desfăşurării Congresului?

Răspuns

Atitudinea lui VASILE LUCA a fost corectă în timpul congresului.

Întrebare

Ce Consiliu a fost ales de Congres?

Răspuns

În Consiliul de conducere al Sindicatelor Unitara a fost ales ca preşedinte GROFU, ca secretar general VASILE LUCA, ca preşedinte al Comisiei de Control am fost ales eu, iar restul au fost aleşi după lista de propuneri făcută de LUCA V. şi de cari nu-mi amintesc cum îi chema.

Întrebare

Ce s'a întâmplat după terminarea Congresului?

Răspuns

Lucrările Congresului terminându-se înainte de masă, o parte dintre congresişti au plecat acasă, iar o parte au rămas, deoarece după masă urma să sosească în Timişoara dela Arad, corpul neînsufleţit al lui FONAGY[2], care murise în închisoarea Doftana.

Întrebare

De cine a fost adus corpul neînsufleţit al lui FONAGY dela Arad la Timişoara?

Răspuns

A fost adus de POPESCU DOREANU.

Întrebare

Cum s'au desfăşurat pregătirile de înmormântare a lui FONAGY?

Răspuns

Pregătirile de înmormântare ale lui FONAGY le-am organizat eu împreună cu o parte din Consiliul de conducere ca GROFU, V. LUCA, POPESCU DOREANU şi alţii. Astfel corpul a fost pus în sala mare a Căminului Muncitoresc din Timişoara şi s'a organizat paza de 4 tov. din conducere. In dimineaţa următoare s'a făcut intervenţie la soc. de înmormântare din Timişoara ca să înmormânteze corpul neînsufleţit al lui FONAGY, însă aceasta a refuzat, astfel că am intervenit la primarul general al Timişoarei care era g-ralul DOMASNEANU, care mi-a promis

f. 451

că se va aranja şi se va putea face înmormântare.
Pela orele 14 am fost anunţat de KREPS IOSIF că, căminul muncitoresc este înconjurat de armată şi poliţie.
În acest timp, cât eu am lipsit dela cămin, s'au făcut unele lozinci de către BAGA şi d-na ROZSAI, dintre care unele au fost provocatoare, care urmau să fie duse de muncitorii participanţi la înmormântare.
După ce am ajuns la cămin, în faţa porţii la intrarea căminului erau adunaţi delegaţii aflaţi în cămin, printre ei am văzut în faţă pe V. LUCA şi FLOREA ANA, iar din partea autorităţilor era procurorul general SECEREANU, prefectul poliţiei CRENIAN şi comandantul grănicerilor Cpt. RENOIU, cari mi-au spus că autorităţile cer corpul lui FONAGY. La refuzul nostru, procurorul SECEREANU a dat ordin Cpt. RENOIU să-şi facă datoria, care la somaţiile lui de predare a corpului lui FONAGY, muncitorii au răspuns prin intonarea Internaţionalei. După aceste somări autorităţile au trecut la atacarea căminului.
Cei aflaţi în faţa porţii căminului, au închis imediat porţile, iar eu şi câţiva tov. am rămas pe afară şi cari am fost maltrataţi şi arestaţi imediat.
La Poliţie au fost aduşi pe urmă şi ceilalţi dela cămin, unde am fost bătuţi cu toţii. Dela poliţie am fost duşi la Parchet, unde a început instrucţia penală.
În timpul instrucţiei am primit ştirea de afară că autorităţile nu vor face numai proces cu noi, ci vor să disolve şi Sindicatele Unitare.
Atunci am organizat acolo în închisoare, să declare toţi care vor fi întrebaţi de V. LUCA, că el este un simplu om fără importanţă, aceasta cu scopul ca el să fie pus în libertate şi să organizeze lupta impotriva hotărârii Tribunalului de a disolva Sindicatele Unitare. Într'o şedinţă în închisoare V. LUCA a primit toate instructiunile de felul cum va trebui să organizeze lupta.
După ce a fost pus în libertate V. LUCA, nu am mai auzit nimica despre V. LUCA, deoarece el după ce a fost pus în libertate n'a făcut nimica pentru a duce lupta impotriva disolvării Sindicatelor Unitare, asa după cum primise instrucţiuni.[3]

f. 452

Întrebare

De cine aţi mai fost cercetaţi în afară de organele Tribunalului?

Răspuns

În afară de organele Tribunalului nu am mai fost cercetaţi de nimeni.

Întrebare

Dacă aţi fost bătuţi în timpul instrucţiei?

Răspuns

In timpul instrucţiei nu am fost bătuţi ci numai la Poliţie de către grăniceri.

Întrebare

De cine a fost eliberat VASILE LUCA şi cine au mai fost eliberaţi odată cu el?

Răspuns

A fost eliberat de judecătorul de instrucţie şi odată cu el au fost eliberaţi şi DOREANU, GROFU şi alţii.[4] 

Întrebare

Dacă a fost în proces implicat şi chestiunea cu lozincile ce au fost redactate de BAGA şi ROZSAI?

Răspuns

Nu ştiu precis dacă a fost implicată în proces şi chestiunea lozincilor.

Întrebare

Când au fost arestaţi şi membrii Consiliului la Cămin, cu ocazia inmormântării lui FONAGY, cine a propus ca membrii Consiliului să rămână la înmormântare?

Răspuns

Nu cred să fi propus cineva acest lucru, deoarece se ştia de înmormântare şi înainte se luase hotărârea ca înmormântarea să se facă la Timişoara.

Întrebare

Cine din membrii Consiliului au mai rămas implicaţi în proces?

Răspuns

Din Consiliu n'a fost nimeni numai eu, iar din ceilalţi au fost STROMINGER IOSIF din Bucuresti, KREBS din Timişoara şi alţii.

f. 453

Întrebare

Cine a luat parte la proces?

Răspuns

Ştiu că apărători au fost PATRASCANU şi Dr. BURGER iar în sală nu-mi amintesc cine să fi fost.
Prezentul proces verbal l-am citit cuvânt cu cuvânt şi corespunde exact celor declarate de mine.

ss. Müller Koloman
SLT. DE SECURITATE
Moraru I.

f. 454

ACNSAS, P 148, vol. 8, ff. 449-454






[1] Proces verbal dactilografiat după versiunea olografă, scrisă pe un formular tip, semnată de Müller şi de anchetatorul slt. de Securitate Moraru: „Proces-Verbal de interogator”, ACNSAS, P 148, vol. 8, ff. 455-457v.

[2] Fónagy János, (ortografiat în documente contemporane şi Johann sau Ioan), născut în anul 1900, a fost un ziarist şi militant al stîngii interbelice din România. În 1919, s-a alăturat regimului sfaturilor din Ungaria. După prăbuşirea regimului a emigrat la Praga și de acolo la Viena, întorcîndu-se mai tîrziu în România unde s-a alăturat mișcării muncitoreşti, activînd apoi şi în cadrul Partidului Comunist, aflat în ilegalitate. A activat mai ales la Arad, Satu Mare, Timișoara și Oradea. În 1923, devine redactor al publicaţiilor „Munkás” și „Új Harcos”. A publicat şi în ziarul timişorean maghiar „Temesvári Hírlap” și în cel arădean „Periszkop”. În 1926 a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru articole scrise în publicații comuniste, interzise. A fost torturat şi închis la Doftana unde a declarat greva foamei în semn de protest faţă de tratamentul la care a fost supus. Înmormîntarea sa aavut loc la Timişoara după Congresul Sindicatelor Unitare, la 7 aprilie 1929. Împotriva participanţilor la funeralii au intervenit poliţişti, jandarmi, agenţi ai Siguranţei şi grăniceri. În urma unor provocări poliţieneşti – au fost trase focuri – s-au declanşat altercaţii soldate cu numeroşi răniţi. Mulţi dintre participanţi au fost arestaţi şi bătuţi, precum povesteşte şi Müller în declaraţie. Despre procesul intentat unor participanţi la Congres şi la funeraliile lui Fonágy a relatat, pe larg, şi presa străină. În timpul comunismului Fonágy fusese considerat un martir al mişcării. Împreună cu alte victime ale represiunii i-a fost ridicat în „Cimitirul Municipal nr. 1” din „Calea Lipovei”, din Timişoara, un monument funerar, inscripţionat cu următorul epitaf colectiv: „Slavă eroilor clasei muncitoare / Care prin lupta lor neînfricată au contribuit la / Deschiderea drumului spre / Libertate şi socialism / Ştefan Plăvăţ / Ocsko Terézia / Fonagy Ioan / Encsel Mauriţiu / Szabo Arpád” – cf. Mihaela Grancea, Reprezentări ale morţii în România epocii comuniste. Trei studii de antropologie funerară, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2008, p. 78. Pictorul Abodi Nagy Béla a fost distins, în 1953, cu „Premiul de Stat” pentru tabloul intitulat „Arestarea lui Fónagy”. Tabloul, realizat în stilul realismului socialist, tematizează arestarea lui Fónagy în 1923 de către ofiţeri ai Siguranței. Tabloul a fost reprodus recent în articolul, publicat pe internet de Nagy Géza şi Nagy Stoica Georgeta, Abodi Nagy Béla în vizorul Securității 1948-2014, Budapesta, 2014 - http://www.abodi.org/sub/ABODI_in_Crosshairs_rom.pdf - accesat, 6.3. 2020.

[3] Pasaj subliniat în declaraţia dactilografiată şi smulsă lui Müller cu scopul de a demonstra că Vasile Luca ar fi acţionat împotriva intereselor clasei muncitoare.

[4] Pasaj subliniat. 

***

[31. März 1958. Beurkundung des Todes von Coloman Müller, ein prominentes Mitglied der linksgerichteten rumänischen Gewerkschaftsbewegung und Opfer systematischer Überwachungs- und Schikanierungsmaßnahmen der Securitate]



[31 martie 1958. Adeverinţa de deces a militantului sindical de stînga din România, etnicul german Coloman Müller, o victimă a şicanelor sistematice ale Securităţii] 


ACNSAS, I 1000726, Bl. 2

Coloman Müller [jr.]: 

Die andere Seite

2. Teil, 

Verlag Artpress,


Temeswar 2002, 


515 Seiten. 



***


[15. April 1955. Überwachung von Koloman Müller. Genehmigt von Referatsleiter Hauptmann Paul SterescuAuszüge aus seiner Akte]


[15 aprilie 1955. Supravegherea lui Koloman Müller, aprobată de şeful biroului, cpt. Paul Sterescu. Fragmente din dosar] 






ACNSAS, I 1000726, f. 17.






ACNSAS, I 1000726, f. 18.





[19. Mai 1957. „Marta” informiert den Securitateleutnant Ioan Petre über die Weigerung Koloman Müllers - der in verschiedenen Dokumenten als „rechter Sozialdemokrat”, „Abweichler” und „Trotzkist” bezeichnet wird - einen von der RAP-Leitung vorbereiteten Propagandartikel zu unterschreiben, nachdem ihm die politische Rehabilitierung versprochen worden war]



[19 mai 1957. „Marta” îl informează pe lt. Ioan Petre despre refuzul lui Koloman Müller – calificat în documente drept „devaţionist” şi „social-democrat de dreapta” - de a semna un material propagandistic, pregătit de conducerea P.M.R. după ce i s-a promis „reabilitarea” politică în urma acuzaţiilor de troţchism] 
ACNSAS, I 1000726, ff. 3-3v


[14. Januar 1989. William Marin, Die letzten Lebensjahre. "Es waren viele schwere Tage..." - Episoden aus dem Leben und Wirken des Arbeiterführers Koloman Müller (8), in: Neuer Weg, 14.1.1989, S. 3. AUSZUG]


[14 ianuarie 1989. Finalul unui articol semnat de William Marin: Die letzten Lebensjahre. "Es waren viele schwere Tage..." - Episoden aus dem Leben und Wirken des Arbeiterführers Koloman Müller (8), în: Neuer Weg, 14.1.1989, p. 3.]



***




Marin, William /Luncan, Ion: Două secole de luptă revoluţionară în sud-vestul României, (Zwei Jahrhunderte revolutionären Kampfes im Südwesten Rumäniens), Editura Facla, Timişoara 1984.




Hier auch zwei Rezensionen aus der rumäniendeutschen Presse des Jahres 1985. 

Einzelheiten bezüglich der Verwandlung von Rosalia Hajdu, der Ehefrau von Martin Schnellbach [... de profesie educatoare, care în trecut a făcut parte din DJ, organizaṭie a tineretului fascist german, iar anturajul în această perioadă l-a avut format din elemente fasciste ... - 1952,  ACNSAS ]  aus einem Mitglied der Jugendorganisation der Nazis, der sogenannten DJ, in eine kommunistische Untergrundkämpferin in der gedruckten Ausgabe der Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, 28. Jg., Heft 1-2, 2016, S. 61-82 und William Totok, „Zwischen Verklärung und Sachlichkeit. Ambivalente Lebensläufe“, in: Studia Germanica Napocensia, Bd. 5, 2018: „Hier stehe ich, ich kann nicht anders.“ Festschrift für Eginald Schlattner zum 85. Geburtstag. Hrsg. Gräf, Rudolf, Tar, Gabriella-Nóra, Florea, Ioana. Klausenburg, Universitätsverlag, 2018, S. 19-46. 



 

NBZ, 16. April 1985, S. 3
NW, 20. April 1985, S. 4



***



[Die schwäbische Landsmannschaftspresse über William Marin in den 1980-er Jahren]

[Presa repatriaţilor şvabi din Germania despre William Marin, în anii 1980]  



Geschichte und Parteiideologie
[...]
Beiträge zur Geschichte der Banater Schwaben liefert auch Dr. William Marin. Der Temeswarer Familie Ziegenblatt entstammend, hat Marin zu wiederholten Malen auch in der ‚Neuen Banater Zeitung’ geschrieben, veröffentlichte 1978 eine 172 Seiten starke Broschüre in rumänischer Sprache über die ‚Vereinigung von 1918 und die Stellung der Banater Schwaben’ und hat jetzt eine Arbeit in deutscher Sprache, die ‚Kurze Geschichte der Banater Deutschen’, abgeschlossen. Aus Anlaß seiner Ernennung zum "Ersten Professor für Geschichte im Universitätszentrum Temeswar" veröffentlichte Eduard Schneider am 23. 7. in NBZ ein Gespräch, das er mit Marin führte. Auf die Frage, warum er sich eingehend mit der Nationalitätenfrage des Banates beschäftige und warum er einen Teil seiner Arbeiten in deutscher Sprache schreibe, führte Marin u. a. aus: ‚Die bisherige Forschung hat einzelnen Nationalitäten gegolten, welche separat studiert wurden. Meine Absicht war und ist es, die bestehenden Beziehungen hervorzuheben, ihre Entwicklung und Vertiefung, die kulturellen Interferenzen und die schrittweise Verbrüderung. Ich muß hier auch etwas darüber sagen, daß die Entwicklung dieser Beziehungen keine lineare war, es gab oft Schwierigkeiten, auch Spannungen, aber die geschichtliche Tendenz war die Entwicklung dieser Beziehungen, da Faktoren, welche zur Verbrüderung geführt haben, stärker waren als die entgegengesetzten. ... Die Tätigkeit der fortschrittlichen Kräfte hat bewirkt, daß „die Annäherung die Haupttendenz war und ist. Diese Tendenz wurde vorherrschend in der sozialistischen Epoche der Banater Geschichte’. Ein anderer Grund sei ‚persönlicher Natur, da ich selbst einer mitwohnenden Nationalität angehöre, welche in der Vergangenheit beide Aspekte kennengelernt hat, auch die schönen Seiten des Zusammenlebens, aber auch die Schattenseiten, hauptsächlich in der Periode des faschistischen Hasses und später in der Periode dogmatischer stalinistischer Fehlentscheidungen. Diese Perioden gehören der Geschichte an, aber sie haben Spuren zurückgelassen, und meiner Meinung nach müssen sie studiert, nicht übergangen werden.’ ‚Hinzu kommt, daß meine Frau eine Deutsche ist, eine geborene Loch, und die Tatsache, daß ich in den letzten Jahren viel geschrieben habe, erklärt sich auch aus den günstigen Bedingungen, die mir meine Lebensgefährtin geschaffen hat. Ich verdanke auch viel meiner Mutter, welche eine gebildete Frau ist und viel Interesse und Verständnis für Geschichte hat.’
[...]
„Geschichte und Parteiideologie”, in: Banater Post, 25.Jg., Nr. 9, 15. September 1980, S. 2.

***

[...]
Eine Geschichte der Banater Schwaben.
Ausgedruckt ist der 240 Seiten umfassende Band Dr. William Marins ,Kurze Geschichte der Banater Deutschen', in der Ubersetzung von Vilma Michels. Das Faclabuch ist eine in wesentlichen Punkten erweiterte Fassung der vom Autor im selben Verlag veröffentlichten Studie ,Unirea din 1918 şi poziţia şvabilor bănăţeni’. Es stellt die Geschichte dieser Bevölkerungsgruppe angefangen von der Ansiedlung dar, geht auf die Traditionen gemeinsamen Kampfes aller Banater für nationale und soziale Emanzipation, auf politische Strömungen innerhalb der schwäbischen Bevölkerung nach dem ersten Weltkrieg ein, behandelt die Ereignisse um das entscheidende Jahr 1919 und verfolgt die rumänisch-schwäbischen Beziehungen bis in unsere Tage, Schluß bemerkungen und ein umfangreicher kritischer Apparat - Anmerkungen, Dokumente, Namensregister - beschließen den Band, der von Iosif Iovanescu betreut sowie mit Bildmaterial von Luzian Geier und Josef Pommersheim illustriert wurde. (NBZ, 23. 12.)

K.H., „Geschichte als Wissenschaft und Propaganda”, in: Banater Post, 26. Jg., Nr. 2, 15. Februar 1981, S. 2-13 (hier S. 2).





(3) Georg Hromadka



[24. November 1981. Georg Hromadka, 1911-1985, einflussreicher rumäniendeutscher Linker in der Arbeiterbewegung, Gewerkschafter und Sozialist, Opfer des Stalinismus, beantragt die Entlassung aus der rumänischen Staatsbürgerschaft] 



[24 noiembrie 1981. Georg Hromadka, 1911-1985, etnic german din România, un militant al stîngii în cadrul mişcării muncitoreşti, sindicalist, socialist, victimă a stalinismului, adresează autorităţilor române un memoriu în care-şi exprimă dorinţa de a renunţa la cetăţenia română] 




Georg Hromadka, Kleine Chronik des Banater Berglands. Nachwort von Heinrich Lauer (Scurtă cronică a Banatului montan. Postfaţă de Heinrich Lauer), Verlag Südosteudeutsches Kulturwerk, München 1993 [traducere în limba română de Werner Kremm, 1995], pp. 118-119.


1948 (Extras din Fişa matricolă penală a lui Hromadka: „a mai fost condamnat la 3 ani ... pentru activitate antifascistă“ – în 1943, în timpul dictaturii fasciste a lui Ion Antonescu)




Efigii. Georg Hromadka, omagiat la Reşiţa, alături de sindicalistul Iosif Musteţiu (1898-1983) (Foto: William Totok, 24.6. 2012)



Anmerkung (27. 11. 2018 und 21. August 2019): Am 5. Oktober 1959 eröffnete die Securitate eine Überprüfungsakte (dosar de verificare), um die Kontakte Georg Hromadkas mit dem ehemaligen Sozialdemkraten und späteren Stellvertreter des nazistischen DAR-Chefs Fritz Cloos, Ioan [Hans] Langhardt (siehe laufende Zahl 647: Deutsche und deutschsprechende Persönlichkeiten aus dem Banater Bergland), zu untersuchen. Langhardt, der nach dem Krieg in der Schweiz lebte, hatte Hromadka einige Fotos geschickt. Cloos, der damals für die Securitate als Agent tätig war, entwickelte einen Plan, wie man an weitere Informationen über die Beziehungen Hromadka-Langhardt herankommen könne. In diesem Zusammenhang schlug er vor, seiner Schwägerin H. C. einen Besucherpass auszustellen, um sie dann später abzuschöpfen. H.C. konnte 1960 tatsächlich in den Westen reisen und berichtete Cloos nach ihrer Rückkehr über ihre Kontakte und Gespräche mit ehemaligen Landsleuten. Hromadka wurde im Laufe von 37 Monaten von zahlreichen inoffiziellen Mitarbeitern der Securitate permanent bespitzelt, inklusive von einigen Kollegen aus der Redaktion der Zeitung Neuer Weg, wo er als Kulturredakteur tätig war. Die Identität einiger dieser Agenten konnte nicht festgestellt werden. Die oft hinterhältigen Berichte verfassten Agenten wie: „Lemnaru Ioan“ (oft auch: „Lemnaru“), der NW-Redakteur „Pendele Ioan“ (mitunter: „Pandele Ion“), „Schiffermann Hermann“ bzw. „Schiffmann Hermann“ (aus Hunedoare, wahrscheinlich NW-Korrespondent), „Lăzărescu Ioan“ bzw. „Mihăilescu Gh.“ (d. i. Fritz Cloos), „Ursa Gheorghe“ (d. i. Edmund Drexler, cf. ACNSAS, I 395441, vol. 1, Bl. 65), „Orban Andrei“, „Schmidt Anton“, „Ştefănescu Ioan“, „Sipoş“, „Joachim“, „Craioveanu Vasile“, „Sigismund“ u.a.

Im Verlauf der komplexen, geheimdienstlichen Operation wurde Georg Hromadka regelmäßig beschattet, sein Telefon abgehört, seine Wohnung verwanzt und seine Korrespondenz gelesen.
Georg Hromadka  beschattet / filaj 5. 9. 1960 (Foto: ACNSAS)


Die Überprüfungsakte wurde am 26. November 1962 geschlossen.
Weitere Einzelheiten HIER. Demächst auch ein Dokument über Hromadkas Meinung zu den musikalischen Werken des Banater Komponisten und früheren Hilfsmeisters an einem Hochofen des Reschitzaer Eisenhüttenkombinats, Walter Michael Klepper (geb. 27. Juli 1929 in Lugoj; gest. 9. August 2008 in Geinsheim am Rhein, BRD). (Siehe laufende Zahl 564, Deutsche und deutschsprechende Persönlichkeiten...).


Prigonirea social-democraţilor de către comunişti, RFE, 27. 11. 2019




Zum gleichen Thema - Links - pe acelaş subiect - legături

Deutsche Securitateoffiziere – Ofiţeri de Securitate germani

„Gică” von Radio Temeswar - „Gică” de la Radio Timişoara

Mr. Blau

Linke und Securitate 1 - Stînga şi Securitatea 1

Linke und Securitate 2 – Stînga şi Securitatea 2 



***


Materiale inedite legate de moartea lui Hans Blaßmann din Lenauheim, ucis, în 1944, în clădirea liceului timişorean „Banatia“ pentru că a refuzat să mai participe la război, alături de formaţiunile Waffen-SS pot fi citite aici. În acest context, vom publica şi unele documente legate de procesul Reb-Weresch, din 1961.


Unbekannte Dokumente über den Tod von Hans Blaßmann aus Lenauheim, der 1944 in der Temeswarer „Banatia“ ermordet wurde, weil er sich geweigert hatte, weiterhin in der Waffen-SS zu dienen und am Krieg teilzunehmen, können hier gelesen werden. Im gleichen Zusammenhang veröffentlichen wir demnächst auch Dokumente zum Prozess Reb-Weresch, 1961


Tatort Prinz-Eugen-Schule / Banatia  in Temeswar (heute Hochschule für Medizin). Hier wurde Hans Blaßmann 1944 ermordet - Locul crimei – Şcoala Prinţul Eugen (de Savoia) / Banatia din Timişoara (astăzi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”). Aici a fost ucis Hans Blassmann, în 1944.



Foto: Südostdeutsche Tageszeitung, 11.7.1943, S. 11







Aktualisiert - actualizat, 9. 3. 2020