Die Securitate eröffnet einen operativen Vorgang

Operativer Vorgang "Interpretul"

[Aktualisiert: 17. 4. 2012, 12:50 h]

Mein Gedicht "k und k epochenbilder", das zuerst in der "Neuen Literatur", Nr. 4/1974, und später dann auch in meinem Gedichtband "die vergesellschaftung der gefühle" (Kriterion Verlag, Bukarest 1980, S. 20) veröffentlicht wurde, hat "Gruia" in seinem Bericht vom 12. Oktober 1974 als "irredentistisch" bezeichnet (vgl. ACNSAS, I 210845, vol. 2, ff. 21-22. Hier das Originaldokument.).
Damit lieferte er der Securitate das gewünschte Stichwort, auf das sich der Geheimdienst berief, um gegen mich den zweiten operativen Vorgang [Dosar de urmărire informativă - D.U.I.] am 14. November 1974 unter dem Namen "Interpretul" zu eröffnen.
Der erste operative Vorgang gegen mich wurde am 21. Januar 1971 unter dem Namen "Muzicologul" eröffnet und am 29. Juni 1971 geschlossen. (Vgl. ACNSAS, I 210845, vol. 1, Bl. 1.)
Der zweite operative Vorgang wurde nie geschlossen, d.h. er wurde auch nach meiner Ausreise am 15. März 1987 bis im Dezember 1989 - als das Regime gestürzt wurde - weitergeführt. Die gesamte Akte wurde im Archiv des Securitatenachfolgegeheimdienstes, dem Rumänischen Nachrichtendienst (S.R.I.) im April 1995 auf Mikrofilm gesichert. (Vgl. ACNSAS, I 210845, vol. 3, Bl. 106.)
"Gruia", den ich 1971 persönlich noch gar nicht kannte, taucht bereits damals in meiner Akte mit einer ausführlichen Analyse meiner Texte auf, die ich als 17- oder 18-Jähriger Schüler geschrieben habe. Wann und wie die Securitate in den Besitz dieser unausgereiften, juvenilen Texte gekommen ist, weiß ich nicht und ist den Akten auch nicht zu entnehmen. Beim Lesen der Interpretationen von "Gruia" habe ich die einzelnen Texte zuerst nicht wieder erkannt, erst als ich auf den Titel meines ersten in der "Neuen Banater Zeitung" vom 6. März 1970 veröffentlichten Gedichtes, "Das Ende der Reise" stieß, gab ich mir Rechenschaft, dass es sich um meine frühen lyrischen Versuche handelt. Diese in der Handschrift von "Gruia" verfasste Analyse umfasst mehrere doppelt beschriebene Seiten und ist nicht datiert, so dass der Entstehungszeitpunkt nicht genau bestimmt werden kann. (Vgl. ACNSAS, I 210845, vol. 1, Bl. 24-28.)
"Gruia" (Kennziffer 21146) taucht in meiner Akte - im operativen Vorgang "Interpretul" - unter diesem Namen zum ersten Mal am 20. Juli 1974 mit einem Bericht über die Aktionsgruppe auf. (Vgl. ACNSAS, I 210845, vol. 2, Bl. 11-11v.)
"Gruia", von dem es in einigen Interneteinträgen (z. B. in Wikipedia, wo er als "Verfasser von Erzählungen, Gedichten, Theaterstücken, Hörspielen und Drehbüchern" präsentiert wird) heißt, er sei "1974 von der rumänischen Geheimpolizei Securitate verhaftet worden", habe danach "19 Monate im Gefängnis" verbracht und "konnte" 1977 "in die Bundesrepublik Deutschland ausreisen, lieferte der Securitate Dutzende von vertraulichen Informationen. Die Offiziere aus Temeswar und jene aus der Hauptabteilung 1 (direcţia 1) aus der Bukarester Zentrale, die "Gruia" psychologisch und nachrichtendienstlich instruierten, wie er sich mir als Freund annähern und sich mein Vertrauen erschleichen sollte, schätzten die in seinen Berichten enthaltenen Informationen als operativ äußerst wertvoll ein.
1974-75 muss es in der Zusammenarbeit tatsächlich eine Zäsur gegeben haben, was aus einer Anmerkung (vom 14. August 1976) von Oberstleutnant Nicolae Pădurariu hervorgeht. Darin heißt es in einem Nebensatz und ohne weitere Erklärungen, man habe 1975 auf die Mitarbeit von "Gruia" verzichtet ("abandonat în 1975"). (Vgl. ACNSAS, I 210845, vol. 2, Bl. 107-108.)
Tatsache ist, dass "Gruia", der bis dahin unter der Kennziffer 21146 in den Akten geführt wurde, am 16. Oktober 1975 in meinem Dossier unter einer neuen Kennziffer - 3665 - mit einem Bericht (Nr. 3) auftaucht. Die laufende Zahl dieses 3. Berichtes entspricht nicht mehr der vorherigen Nummerierung (Vgl. seinen 88. Bericht vom 12. Oktober 1974 und dann den Bericht Nr. 3 vom 16. Oktober 1975 - ACNSAS, I 210845, vol. 2, Bl. 21-22 bzw. ACNSAS, I 210845, vol. 2, Bl. 61-63.)
Der klaffenden Lücke von Oktober 1974 bis Oktober 1975 entspricht ein Zeitraum von rund einem Jahr. Das heißt, die im Internet angegebene Haftzeit von "Gruia", von 19 Monaten (also einem Jahr und 7 Monaten) kann so nicht der Wahrheit entsprechen.
In der Zeit von 1975 bis 1977 hatte "Gruia" den nachrichtendienstlichen Auftrag, sich in erster Linie mit Ortinau und mit mir zu beschäftigen.
Übrigens hat "Gruia" der Securitate auch für die Eröffnung des operativen Vorgangs gegen Gerhard Ortinau (D.U.I. "Titan") die entscheidenden Informationen geliefert (vgl. "Raport", 17. 09. 1976, gez. von Securitatemajor Rudolf Köpe, ACNSAS, I 233471, vol. 1, Bl. 105-105v).
Die Einzelheiten der äußerst aktiven Tätigkeit "Gruias" lassen sich anhand der Berichte, Maßnahmenpläne und Analysen fast vollständig rekonstruieren. Auch seine Identität, denn mitunter waren bei bestimmten Vorgängen weitere inoffizielle Mitarbeiter anwesend. In solchen Doppelberichten tauchen die Klarnamen aller Anwesenden auf. (Ähnliche Doppelberichte gibt es auch zu "Voicu", der nach der Ausreise von "Gruia" 1977 dessen Rolle übernehmen sollte und sie bis im März 1983, als er ebenfalls in die Bundesrepublik übersiedelte, mit Erfolg gespielt hatte.)
William Totok


Anhang:
Aus den beiden veröffentlichten Fassungen des Gedichtes „k und k epochenbilder” (1974 und 1980) wurde der Untertitel („ein staatsgedicht nach adam müller-guttenbrunn”) von der Zensur gestrichen.

k und k epochenbilder

und die kunde flog von tisch zu tisch
daß diese dirnen nicht liebten
ihre niederlage ist dadurch auch die unsere geworden
dieses ärgernis muß beseitigt werden
wenn sich der geist nach befruchtung sehnt
aber das wollte er nicht hören der unfehlbare
das mag für den regierenden gelten
nicht aber für den mitläufer
das war sein evangelium
es werden andere zeiten kommen
aber der schwerpunkt wird noch lange
bei den soldaten liegen
internationaler adel aus der kk armee
saß dort
ohne fühlung mit dem volk
es wurde viel von der russischen reise
bei der tafel gesprochen
... daß wir hier im zentrum
des trajanischen dacien stehen...
ich werde reisen so oft und so lange
es mir beliebt
maria theresia war gestorben
eine weltgeschichtliche epoche
sank mit ihr ins grab
auch das dogma
die eherne grenze für alles denken
auch das geschreibsel
es werden andere zeiten kommen
eine schonzeit war geboten
genug von diesem hokuspokus
dichten und reden auch wir


Anexă:
Din cele două versiuni ale poeziei „k und k epochenbilder” [kakania - tablou de epocă], (Neue Literatur Nr. 4/1974 şi volumul „die vergesellschaftung der gefühle” [socializarea sentimentelor], Editura Kriterion, Bucureşti, 1980, p. 20) cenzura a eliminat subtitlul: „o poezie de stat după adam müller-guttenbrunn”. Reproducem aici textul în traducerea lui Andrei Ujică, realizată probabil după manuscrisul original, în anul 1974.

kakania - tablou de epocă
(o poezie de stat)

circulă printre mese vestea
că tîrfele astea n-au iubit niciodată
decăderea lor este şi decăderea noastră
e enervarea care trebuie înlăturată
dacă spiritul doreşte să fecundeze
iată un lucru de care nici nu vroia să audă cel infailibil
asta fiind valabil pentru potentaţi
nu şi pentru cei care cîntă ca alţii
ce ziceţi de evanghelia lui
vor veni alte timpuri
greul însă va apăsa încă multă vreme
pe umerii soldaţilor
pajura multinaţională chezaro-crăiască
e cocoţată acolo
fără legătură cu poporul
la masă s-a mai vorbit mult
şi despre experienţa rusă
... fiindcă sîntem azi în centrul
daciei traiane...
voi călători oriunde
după bunul meu plac
maria theresia a murit
şi o întreagă epocă
a intrat cu ea în mormînt
chiar şi dogma
chiar şi revolutele graniţe dintre principii
scribălăii la fel
vor veni alte timpuri
un timp al cruţării s-a oferit
dar destul cu scamatoria asta
de poetizat şi de trăncănit
sîntem şi noi în stare


Weitere Infos:

Allgemeine Zeitung Mainz, 20.2.2010;
Ebenda 
Ebenda

Frankfurter Allgemeine Zeitung, 22.2.2010
Ebenda

Allgemeine Zeitung Mainz, 22.2.2010


Deutschlandfunk, 22.2.2010  AUDIO  ---- TEXT

Muzeul Naţional de Istorie, Bucureşti, expoziţie, aprilie-iunie 2011

[7 noiembrie 1974. Material pregătitor pentru deschiderea Dosarului de Urmărire Informativă a lui William Totok - D.U.I. „Interpretul"]

INSPECTORATUL JUDEŢEAN TIMIŞ AL
MINISTERULUI DE INTERNE

STRICT   SECRET[1] 
                                                                      Exemplar unic

- SERVICIUL I -

07 noiembrie 1974.-

NOTĂ SINTEZĂ

= = = = = = = = = =

privind materialele existente cu privire la activitatea

grupului de scriitori de limbă germană, reuniţi în cercul denumit „AKTIONSGRUPPE BANAT".-

Încă din anul 1972 deţinem informaţii despre existenţa unui cerc de tineri scriitori de limbă germană, majoritatea studenţi în cadrul secţiei germane a Facultăţii de Filologie, făcînd parte din cenaclul literar „UNIVERSITAS" de pe lîngă Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara, care scriu şi publică literatură la diferite reviste din ţară.-

La început cercul a fost restrîns, fiind compus din LEFORT ANTON, CSIKY FRANCISC, ENGELMANN, WAGNER RICHARD şi LIPPET IOHANN. Unii componenţi ai grupului au fost apreciaţi ca avînd certe aptitudini pentru literatură, scrierile lor fiind apreciate de către cadrele didactice ca fiind foarte bune. Pe linie informativă însă s-au obţinut şi materiale din care rezultă că unii preamăresc modul de viaţă din occident, manifestîndu-şi dorinţa de emigrare.-

Cu timpul compoziţia cercului s-a schimbat, atît prin plecarea unora, cît şi prin cooptarea de noi aderenţi.-

În anul 1973 între tinerii scriitori, care în acel timp redactau pagina „UNIVERSITAS" din ziarul local de limbă germană „NEUE BANATER ZEITUNG" şi redactorul-şef al acestui ziar s-au iscat neînţelegeri, datorită unor chestiuni minore privind publicarea unei plachete. Din acest moment s-a produs o ruptură care a adus cele două părţi pe poziţii relativ ostile.-

Ulterior o parte dintre membrii activi ai cenaclului „UNIVERSITAS" s-au intitulat „AKTIONSGRUPPE BANAT" (Grupul de acţiune Banat), publicînd versuri şi proză sub această denumire în diferite reviste din ţară, printre care şi în revista „NEUE LITERATUR".-

Membri actuali ai acestui cerc sînt:

- WAGNER RICHARD - student în anul IV al Facultăţii de Filologie din Timişoara, preşedinte al cenaclului „UNIVERSITAS".-

- ORTINAU GERHARD - student în anul III al Facultăţii de Filologie din Timişoara, secretarul cenaclului „UNIVERSITAS".-

- BOHN ALBERT – care în prezent îşi satisface stagiul militar.-

- BOSSERT ROLF - student în anul IV al Facultăţii de Filologie din Bucureşti.-

- WICHNER ERNST- student în anul II al Facultăţii de Filologie din Timişoara.-

- KREMM WERNER- profesor la Şcoala Generală nr. 1 din oraşul Bocşa, jud. Caraş-Severin.-

- LIPPET IOHANN - profesor la Şcoala Generală nr. 8 din Timişoara.-

- WILIAM TOTOK - student în anul II al Facultăţii de Filologie din Timişoara.-

Din informaţiile neverificate furnizate de către informatorul „GRUIA" rezultă că unii membri ai cercului, în mod deliberat, scriu poezii şi proză de tip interpretativă, că ei ar vehicula prin scrierile lor diferite idei cu caracter ostil, sub învelişul unor versuri sau fraze aparent inofensive, afirmînd că în acest fel reuşesc să evite cenzura. Acelaşi informator relatează că unele din lucările publicate sub formă de plachetă în nr. 4/ 1974 al revistei „NEUE LITERATUR" conţin astfel de idei, majoritatea cu privire la condiţia socială a cetăţenilor de naţionalitate germană din ţara noastră şi la intenţiile de emigrare în R.F.G.-

O nuanţă aparte apare însă în poezia lui WILIAM TOTOK intitulată „K. u. k. Epochenbilder" în care, conform informaţiilor furnizate de informatorul „GRUIA", conţine idei de natură iredentistă.-

Despre numitul TOTOK WILIAM se cunoaşte că a fost exclus din U.T.C., întrucît în timp ce era elev de liceu, a scris şi expediat două scrisori postului de radio „EUROPA LIBERĂ", în care a adus calomnii cu privire la situaţia tineretului din ţara noastră, fapt pentru care a fost pus şi în dezbatere publică.-

De asemeni, informatorul „DAN DUMITRESCU" al organelor de contrainformaţii militare a semnalat că numitul TOTOK WILIAM a manifestat interes pentru a afla amănunte cu privire la motivele pentru care elevul MIHALAŞ de la Liceul C. D. Loga din Timişoara a fost exmatriculat, afirmînd că îl interesează aceste aspecte, deoarece intenţionează să scrie o carte. De menţionat că elevul MIHALAŞ a întocmit şi răspîndit în rîndul unor elevi un chestionar cu conţinut duşmănos.-

Din semnalarea informatorului „DAN DUMITRESCU" mai rezultă că TOTOK WILIAM s-ar fi manifestat revoltat de faptul că elevii au apreciat drept foarte bună politica partidului şi statului nostru şi totodată l-a întrebat pe informator dacă şi el are aceeaşi părere, iar la răspunsul afirmativ a făcut o mimică de surprindere.-

PROPUNERE:

Faţă de cele de mai sus, pentru verificarea informaţiilor pe care le deţinem, pentru curmarea unei eventuale activităţi duşmănoase şi pentru prevenirea comiterii unor acte ostile, propun deschiderea Dosarului de Urmărire Informativă asupra numitului TOTOK WILIAM[2]

(ss) Maior Köpe Rudolf

ACNSAS, I 210845, vol. 2, ff. 23-25

_________________
1. Notă dactilografiată.

2. Notă manuscrisă dedesubt a unui ofiţer de securitate: "14. nov. 1974 Se aprobă deschiderea D. U. I. asupra lui TOTOK W." (ss) indescifrabil.

Einschüchterungsmethoden der Securitate

Die so genannte „positive Beeinflussung“

In den Maßnahmeplänen der Securitate ist immer wieder von einer so genannten „positiven Beeinflussung“ bestimmter Zielobjekte die Rede. Hinter dem auf den ersten Blick harmlos anmutenden Begriff verbirgt sich jedoch eine Strategie, die in erster Linie auf die Einschüchterung bestimmter Personen ausgerichtet war. Johann Lippet beschreibt diese Praktik in seinem Buch „Das Leben einer Akte“ als eine „Methode Personen von ihren ‚feindseligen Manifestationen oder Haltungen‘ abzubringen. Dies geschah direkt, durch die Securitate und Parteiorgane, oder indirekt durch Informanten, Freunde, Familienangehörige, Arbeitskollegen.“ (Lippet, a.a.O., S. 84)
Zur „positiven Beeinflussung“ gehörten auch Briefe, die auf Anweisung der Securitate an bestimmte Leute abgeschickt wurden. Auch an solche, die im Ausland lebten, deren Tätigkeit jedoch weiterhin von der Securitate beobachtet wurde.
Ein Beispiel für eine solche „positive Beeinflussung“ ist ein Brief, der laut Poststempeldatum am 24. Mai 1988 an mich abgeschickt wurde. Der maschinengeschriebene Brief trägt seltsamerweise keine eigenhändige Unterschrift, sondern am Schluss bloß den ersten Buchstaben des Absendernamens, ein Lehrer aus einer Banater Ortschaft, in der er auch heute noch tätig ist.
In einem Maßnahmeplan wird festgelegt, einige Personen, inklusive meine Familienangehörigen, Freundin und sonstige Verwandte und Freunde, zu denen ich nach meiner Ausreise 1987 „Beziehungen“ hatte, „zu kontaktieren“ (vgl. „Nota de analiză“, 12.3.1988, ACNSAS, I 210845, vol. 3, Bl. 87-90), um so auf mich „einzuwirken“. Der Plan umfasst interne Maßnahmen („măsuri pe plan intern“) als auch externe („Pentru compromiterea lui TOTOK WILLIAM în exterior, se vor întreprinde următoarele măsuri“, heißt es in dem Papier).
In diesem Zusammenhang wird der oben erwähnte Lehrer ins Auge gefasst. Der Plan, der im Beisein von Oberst Costică Tănase aus der Bukarester Hauptabteilung 1 erarbeitet wurde, sah vor, den Lehrer zu überzeugen, mir auf eine (abgefangene und dann weiter geleitete) Postkarte zu antworten, auf der die mit Graffiti übersäte Berliner Mauer zu sehen war. Der Lehrer sollte dem „Zielobjekt“ seine Unzufriedenheit über das abgebildete Kunstwerk äußern und seine Empörung über dessen „abschätzigen Bemerkungen über die Rumänen, unserer Kultur und Zivilisation“ ausdrücken. Mit der Kontaktaufnahme wurde Major Radu Tinu beauftragt. Bis spätestens am 15. April 1988 musste, laut Maßnahmeplan, die Aktion abgeschlossen sein.
Als allgemeine Richtlinie für die Durchführung der „positiven Beeinflussung“ wird noch darauf verwiesen, die kontaktierten Personen zu überzeugen, ihren Einfluss auf das „Zielobjekt“ geltend zu machen, um es zu überreden, „auf die Mitarbeit an den Sendungen von Radio Free Europe und anderen Publikationen, die eine gegenüber unserem Land feindselige Tätigkeit entfalten, zu verzichten.“
Wann genau die Kontaktaufnahme stattgefunden hat, ist den Akten nicht zu entnehmen. Aus dem Schriftwechsel der Temeswarer Securitate mit der übergeordneten Dienststelle in Bukarest geht jedenfalls hervor, dass der Inhalt des Briefes vom Chef der Hauptabteilung 1 (Direcţia 1) Oberst Gheorghe Raţiu und Oberstleutnant Mihai Crăciun von der gleichen Abteilung genehmigt werden musste (siehe Dokument Nr. 2, vom 23. April 1988). Damit der Brief jedoch nicht von der für die Postüberwachung zuständigen Securitate-Abteilung „S“ abgefangen wird, erteilte Major Petru Pele, der Chef der Temeswarer Abteilung 1 und Nachfolger von Oberstleutnant Pădurariu, am 21. Mai 1988 eine schriftliche Anweisung, um die Zustellung des Schreibens zu gewährleisten (siehe Dokument Nr. 3).

(Meine Adresse stand auf der Überwachungsliste, so dass sämtliche Briefe, die an mich abgeschickt wurden oder die ich nach Rumänien verschickt hatte, zuerst durch den Filter der Postzensur gingen.)

Der als Beispiel für eine „positive Beeinflussung“ ausgewählte Brief des erwähnten Lehrers befindet sich nicht in der Akte. Das mir damals zugestellte Original stammt aus meinem Besitz. In der Abschrift wurden einige persönliche Abschnitte weggelassen, ebenso der Name des Absenders. In der Kopie des Securitate-Dokuments (Nr. 2) habe ich den Namen des Briefschreibers geschwärzt.
William Totok

Dokumente
=========

Nr. 1

[24 mai 1988. Scrisoare nedatată, fără adresa expeditorului şi fără semnătură olografă]

[...] După cum ai aflat, am fost foarte supărat din cauza primei vederi. I-am comunicat faptul şi lui Gunter, cînd l-am întîlnit întîmplător la Timişoara, şi mai recent părinţilor tăi, cu care am vorbit [...].
Te rog să mă crezi că supărarea mea e sinceră, mulţumindu-mă (grăbiţi fiind atunci la Timişoara) să-i răspund întrebării fratelui tău: "De ce sînt supărat?" următoarele, pe scurt: "Pentru că ai confundat partea cu întregul". Răspunsul meu l-a nedumerit, evident, dar nu aveam timp să-l detaliez, ceea ce voi face acum.
Ca nespecialist în artele plastice, nu m-am hazaradat să judec imaginia de pe vedere, dar simţeam, intuiam (pe baza culturii mele umaniste, atîta cît o am) că numai o "capodoperă" nu este, ci – eventual – o caricatură. Intre timp, am arătat-o şi unor specialişti (nu ştiau unde este expusă), care au izbucnit în rîs. După aceea, am dat-o unui profesor de engleză să-mi traducă unele cuvinte, dar mai bine nu o făceam. Tot el mi-a spus şi unde se află "capodopera". Or, teoria "artei pentru artă" şi a "artei cu tendinţă", teoria "formelor fără fond" le cunosc şi eu. Mai ştiu că I. L. Caragiale, şugubăţ şi calamburist cum era, a "corectat" formula, declarînd că el nu face "artă cu tendinţă", ci..."tendinţă cu artă", imaginia de pe vedere nereuşind nici măcar atîta.
- Cu propoziţia următoare sînt de acord, căci, după cum se vede din celelalte două ilustrate, Berlinul este "un oraş fascinant". Nici nu putea fi altfel această mare metropolă, ceea ce nu înseamnă că e singura aşa dintre metropelele europene.
- Scrie-mi dacă ţi-a apărut astă-toamnă volumul de poezii despre care aminteai.
- Chiar crezi că în acea lume "totul e posibil"? Chiar dacă te superi, îmi pari puţin naiv. Eu ştiam că America a fost poreclită aşa şi într-adevăr a rămas cu porecla, căci şi ea are bubele sale.
- În privinţa "relaţiilor interumane" de acolo, "deosebit de civilizate", foloseşti iarăşi generalizarea fără nici o nuanţă, generalizare la care ai ajuns întrebuinţînd metoda inducţiei, deosebit de şubredă şi dificil de argumentat logic, capitol la care, datorită Universităţii clujene, stau mult mai bine decît tine. Că nu ai întîlnit "pînă în prezent nici o fază de huliganism", te cred, dar pînă acum?... Logic, este posibil aşa ceva într-un mare oraş, fie el capitalist? Nu este posibil! Asta înseamnă tot logic, că: 1). ori a trecut prea puţin timp de la plecarea ta pînă la expedierea vederii; 2). ori nu ai ştiut unde şi cînd să cauţi respectivele "faze"; 3). ori nu ai vrut să le cauţi. Dar, hai să aplicăm nişte principii ale logicii polivalente. Să zicem că adevărate sînt primele două variante, cea de-a treia fiind falsă. Această propunere a mea te avantajează pe tine. Căci dacă ultima variantă ar fi cea reală, ar reişi că aplici "politica struţului". Fii sigur însă că mai e timp să se adeverească primele două variante ori măcar una din ele.
- "Aici e Europa, acolo am lăsat Orientul în urmă": e advărat, doar din punct de vedere geografic, partea a doua a afirmaţiei. Pentru că, dacă aş cădea, chiar fără să vreau, fără să-mi dau seama, în şovinism (dar nu voi cădea), aş putea zice şi eu: Europa este aici, iar acolo este ... "Asia"(!?). Eu însă nu voi zice niciodată aşa ceva, chiar dacă (istoriceşte) aşa este. Putea să fie şi aici mai bine decît este, dacă Vlahuţă nu ar fi fost nevoit să-şi pună întrebarea: "Unde ar fi ajuns el (poporul român n.n.), dacă el ar fi fost lăsat în pace?" Dar n-a fost să fie aşa şi atunci: "Ca trestia ne-am îndoit sub vînt, dar nu ne-am rupt" (tot Vlahuţă). Asta, sînt sigur, nu înseamnă oportunism istoric, ci raţiune istorică la superlativ, aşa cum la raţiune economică tot la superlativ au fost obligaţi japonezii trăitori într-o ţară săracă.
- La început, îţi scriam de confuzia parte-întreg pe care ai făcut-o. Spre sfîrşitul vederii, ea se accentuează şi mă jigneşte personal: "corupţia permanentizată". "decădere morală", iarăşi fără nici o nuanţare. Willi, dar după cîte mă ştii, eu nu sînt nici corupt, nici decăzut moral, iar ca mine sînt încă mulţi. Dar, jignirea personală nu contează decît infim comparativ cu jignirea unui popor întreg, cel român, căci asta reise cu claritate din absenţa detalierii şi din afirmaţii făcute în bloc. Şi dacă am putut trece (greu) peste ofensa personală care se subînţelege, n-am putut trece peste ceea ce ai scris despre poporul meu. Înţelegi acum de ce sînt supărat?
- Voi păstra vederea, căci, dacă te vei întoarce vreodată, să ţi-o arăt şi s-o discutăm parcelă cu parcelă, pentru că s-ar putea să fi uitat ce mi-ai scris şi să crezi că îţi scriu prostii. Fii sigur însă că, aşa cum nu există pădure fără uscături, nu există nici popor fără leprele sale. Avem şi noi huliganii noştri, după cum şi voi aveţi huliganii voştri. Avem si noi corupţii noştri, după cum îi aveţi şi voi pe ai voştri şi aşa mai departe. Eu sînt convins că atît poporul român cît şi cel german, ca de altfel toate popoarele, au nişte calităţi cu care, normal, se mîndresc. Dar a judeca un întreg popor doar după anumite aspecte mi se pare cel puţin nedrept.
- Acum, după această scrisoare ne(mai)aşteptată, nu îţi cer să recunoşti că ai greşit, ceea ce este foarte greu. Te voi ruga altceva, cu toate că pînă ai fost aici nu te-am rugat absolut nimic. Această rugăminte a mea ţi-o adresez în virtutea următoareleor: 1). atunci nu am miniţit despre tine, ci am spus adevărul adevărat, aşa cum îl ştiam; 2). poate nu ţi-ai dat seama, dar tu ai fost cel ajutat de mine şi nu eu de tine în privinţa realizării interviului din "N.B.Z."[...]
- Dar iată ce te rog. Am trei televizoare, dar de cîţiva ani nu am aparat de radio (l-au stricat cei mici), aşa că nu te-am auzit. Am aflat doar de la unii şi alţii despre ce şi cum ai vorbit şi asta cam vag. Renunţă, Willi, dacă nu pentru ţara de unde ai plecat, atunci măcar pentru mine, la acele emisiuni. Îmi poţi da această satisfacţie? Eu îţi spun că faci un crunt deserviciu ţării mele, despre care afirmi în vedere că e şi "a ta". Nu fi atît de pornit, ca să dau doar un exemplu, împotriva poeţilor noştri, buni, răi, cum sînt (şi fratele meu e poet), căci fiecare îşi are părţile sale bune şi rele, ca tot omul.
- Nu fi atît de pornit nici pe alte aspecte, căci a fi de acord (alte exemple) cu ideologia pocăiţilor ori cu ce vorbesc derbedeii şi leneşii e o greşeală. Ce ar însemna ca nimeni să nu mai pună mîna pe un ziar, o revistă, o carte etc? Nu ştiu dacă vei fi de acord cu mine, cu această scrisoare, dar sînt curios dacă îmi vei îndeplini această singură rugăminte. De data aceasta îţi aştept scrisoarea de răspuns cu multă nerăbdare. Scrisoarea mea să rămînă doar pentru tine şi atît, bine? Ţi-o voi expedia din Timişoara. Pentru că am un scris puţin tangent cu caligrafia, am bătut-o la maşină.
Toate cele bune, [...].

Nr. 2

ACNSAS, I 210845, vol. 3, f. 96

Nr. 3

ACNSAS, I 210845, vol. 3, Bl. 97

Cf. Securitate 1987-1989, hjs-online, 1.11. 2015 

Aktualisiert - actualizat, 6. 7. 2016