Halbjahresschrift - hjs-online

Die so genannte „positive Beeinflussung“

In den Maßnahmeplänen der Securitate ist immer wieder von einer so genannten „positiven Beeinflussung“ bestimmter Zielobjekte die Rede. Hinter dem auf den ersten Blick harmlos anmutenden Begriff verbirgt sich jedoch eine Strategie, die in erster Linie auf die Einschüchterung bestimmter Personen ausgerichtet war. Johann Lippet beschreibt diese Praktik in seinem Buch „Das Leben einer Akte“ als eine „Methode Personen von ihren ‚feindseligen Manifestationen oder Haltungen‘ abzubringen. Dies geschah direkt, durch die Securitate und Parteiorgane, oder indirekt durch Informanten, Freunde, Familienangehörige, Arbeitskollegen.“ (Lippet, a.a.O., S. 84)
Zur „positiven Beeinflussung“ gehörten auch Briefe, die auf Anweisung der Securitate an bestimmte Leute abgeschickt wurden. Auch an solche, die im Ausland lebten, deren Tätigkeit jedoch weiterhin von der Securitate beobachtet wurde.
Ein Beispiel für eine solche „positive Beeinflussung“ ist ein Brief, der laut Poststempeldatum am 24. Mai 1988 an mich abgeschickt wurde. Der maschinengeschriebene Brief trägt seltsamerweise keine eigenhändige Unterschrift, sondern am Schluss bloß den ersten Buchstaben des Absendernamens, ein Lehrer aus einer Banater Ortschaft, in der er auch heute noch tätig ist.
In einem Maßnahmeplan wird festgelegt, einige Personen, inklusive meine Familienangehörigen, Freundin und sonstige Verwandte und Freunde, zu denen ich nach meiner Ausreise 1987 „Beziehungen“ hatte, „zu kontaktieren“ (vgl. „Nota de analiză“, 12.3.1988, ACNSAS, I 210845, vol. 3, Bl. 87-90), um so auf mich „einzuwirken“. Der Plan umfasst interne Maßnahmen („măsuri pe plan intern“) als auch externe („Pentru compromiterea lui TOTOK WILLIAM în exterior, se vor întreprinde următoarele măsuri“, heißt es in dem Papier).
In diesem Zusammenhang wird der oben erwähnte Lehrer ins Auge gefasst. Der Plan, der im Beisein von Oberst Costică Tănase aus der Bukarester Hauptabteilung 1 erarbeitet wurde, sah vor, den Lehrer zu überzeugen, mir auf eine (abgefangene und dann weiter geleitete) Postkarte zu antworten, auf der die mit Graffiti übersäte Berliner Mauer zu sehen war. Der Lehrer sollte dem „Zielobjekt“ seine Unzufriedenheit über das abgebildete Kunstwerk äußern und seine Empörung über dessen „abschätzigen Bemerkungen über die Rumänen, unserer Kultur und Zivilisation“ ausdrücken. Mit der Kontaktaufnahme wurde Major Radu Tinu beauftragt. Bis spätestens am 15. April 1988 musste, laut Maßnahmeplan, die Aktion abgeschlossen sein.
Als allgemeine Richtlinie für die Durchführung der „positiven Beeinflussung“ wird noch darauf verwiesen, die kontaktierten Personen zu überzeugen, ihren Einfluss auf das „Zielobjekt“ geltend zu machen, um es zu überreden, „auf die Mitarbeit an den Sendungen von Radio Free Europe und anderen Publikationen, die eine gegenüber unserem Land feindselige Tätigkeit entfalten, zu verzichten.“
Wann genau die Kontaktaufnahme stattgefunden hat, ist den Akten nicht zu entnehmen. Aus dem Schriftwechsel der Temeswarer Securitate mit der übergeordneten Dienststelle in Bukarest geht jedenfalls hervor, dass der Inhalt des Briefes vom Chef der Hauptabteilung 1 (Direcţia 1) Oberst Gheorghe Raţiu und Oberstleutnant Mihai Crăciun von der gleichen Abteilung genehmigt werden musste (siehe Dokument Nr. 2, vom 23. April 1988). Damit der Brief jedoch nicht von der für die Postüberwachung zuständigen Securitate-Abteilung „S“ abgefangen wird, erteilte Major Petru Pele, der Chef der Temeswarer Abteilung 1 und Nachfolger von Oberstleutnant Pădurariu, am 21. Mai 1988 eine schriftliche Anweisung, um die Zustellung des Schreibens zu gewährleisten (siehe Dokument Nr. 3).

(Meine Adresse stand auf der Überwachungsliste, so dass sämtliche Briefe, die an mich abgeschickt wurden oder die ich nach Rumänien verschickt hatte, zuerst durch den Filter der Postzensur gingen.)

Der als Beispiel für eine „positive Beeinflussung“ ausgewählte Brief des erwähnten Lehrers befindet sich nicht in der Akte. Das mir damals zugestellte Original stammt aus meinem Besitz. In der Abschrift wurden einige persönliche Abschnitte weggelassen, ebenso der Name des Absenders. In der Kopie des Securitate-Dokuments (Nr. 2) habe ich den Namen des Briefschreibers geschwärzt.
William Totok

Dokumente
=========

Nr. 1

[24 mai 1988. Scrisoare nedatată, fără adresa expeditorului şi fără semnătură olografă]

[...] După cum ai aflat, am fost foarte supărat din cauza primei vederi. I-am comunicat faptul şi lui Gunter, cînd l-am întîlnit întîmplător la Timişoara, şi mai recent părinţilor tăi, cu care am vorbit [...].
Te rog să mă crezi că supărarea mea e sinceră, mulţumindu-mă (grăbiţi fiind atunci la Timişoara) să-i răspund întrebării fratelui tău: "De ce sînt supărat?" următoarele, pe scurt: "Pentru că ai confundat partea cu întregul". Răspunsul meu l-a nedumerit, evident, dar nu aveam timp să-l detaliez, ceea ce voi face acum.
Ca nespecialist în artele plastice, nu m-am hazaradat să judec imaginia de pe vedere, dar simţeam, intuiam (pe baza culturii mele umaniste, atîta cît o am) că numai o "capodoperă" nu este, ci – eventual – o caricatură. Intre timp, am arătat-o şi unor specialişti (nu ştiau unde este expusă), care au izbucnit în rîs. După aceea, am dat-o unui profesor de engleză să-mi traducă unele cuvinte, dar mai bine nu o făceam. Tot el mi-a spus şi unde se află "capodopera". Or, teoria "artei pentru artă" şi a "artei cu tendinţă", teoria "formelor fără fond" le cunosc şi eu. Mai ştiu că I. L. Caragiale, şugubăţ şi calamburist cum era, a "corectat" formula, declarînd că el nu face "artă cu tendinţă", ci..."tendinţă cu artă", imaginia de pe vedere nereuşind nici măcar atîta.
- Cu propoziţia următoare sînt de acord, căci, după cum se vede din celelalte două ilustrate, Berlinul este "un oraş fascinant". Nici nu putea fi altfel această mare metropolă, ceea ce nu înseamnă că e singura aşa dintre metropelele europene.
- Scrie-mi dacă ţi-a apărut astă-toamnă volumul de poezii despre care aminteai.
- Chiar crezi că în acea lume "totul e posibil"? Chiar dacă te superi, îmi pari puţin naiv. Eu ştiam că America a fost poreclită aşa şi într-adevăr a rămas cu porecla, căci şi ea are bubele sale.
- În privinţa "relaţiilor interumane" de acolo, "deosebit de civilizate", foloseşti iarăşi generalizarea fără nici o nuanţă, generalizare la care ai ajuns întrebuinţînd metoda inducţiei, deosebit de şubredă şi dificil de argumentat logic, capitol la care, datorită Universităţii clujene, stau mult mai bine decît tine. Că nu ai întîlnit "pînă în prezent nici o fază de huliganism", te cred, dar pînă acum?... Logic, este posibil aşa ceva într-un mare oraş, fie el capitalist? Nu este posibil! Asta înseamnă tot logic, că: 1). ori a trecut prea puţin timp de la plecarea ta pînă la expedierea vederii; 2). ori nu ai ştiut unde şi cînd să cauţi respectivele "faze"; 3). ori nu ai vrut să le cauţi. Dar, hai să aplicăm nişte principii ale logicii polivalente. Să zicem că adevărate sînt primele două variante, cea de-a treia fiind falsă. Această propunere a mea te avantajează pe tine. Căci dacă ultima variantă ar fi cea reală, ar reişi că aplici "politica struţului". Fii sigur însă că mai e timp să se adeverească primele două variante ori măcar una din ele.
- "Aici e Europa, acolo am lăsat Orientul în urmă": e advărat, doar din punct de vedere geografic, partea a doua a afirmaţiei. Pentru că, dacă aş cădea, chiar fără să vreau, fără să-mi dau seama, în şovinism (dar nu voi cădea), aş putea zice şi eu: Europa este aici, iar acolo este ... "Asia"(!?). Eu însă nu voi zice niciodată aşa ceva, chiar dacă (istoriceşte) aşa este. Putea să fie şi aici mai bine decît este, dacă Vlahuţă nu ar fi fost nevoit să-şi pună întrebarea: "Unde ar fi ajuns el (poporul român n.n.), dacă el ar fi fost lăsat în pace?" Dar n-a fost să fie aşa şi atunci: "Ca trestia ne-am îndoit sub vînt, dar nu ne-am rupt" (tot Vlahuţă). Asta, sînt sigur, nu înseamnă oportunism istoric, ci raţiune istorică la superlativ, aşa cum la raţiune economică tot la superlativ au fost obligaţi japonezii trăitori într-o ţară săracă.
- La început, îţi scriam de confuzia parte-întreg pe care ai făcut-o. Spre sfîrşitul vederii, ea se accentuează şi mă jigneşte personal: "corupţia permanentizată". "decădere morală", iarăşi fără nici o nuanţare. Willi, dar după cîte mă ştii, eu nu sînt nici corupt, nici decăzut moral, iar ca mine sînt încă mulţi. Dar, jignirea personală nu contează decît infim comparativ cu jignirea unui popor întreg, cel român, căci asta reise cu claritate din absenţa detalierii şi din afirmaţii făcute în bloc. Şi dacă am putut trece (greu) peste ofensa personală care se subînţelege, n-am putut trece peste ceea ce ai scris despre poporul meu. Înţelegi acum de ce sînt supărat?
- Voi păstra vederea, căci, dacă te vei întoarce vreodată, să ţi-o arăt şi s-o discutăm parcelă cu parcelă, pentru că s-ar putea să fi uitat ce mi-ai scris şi să crezi că îţi scriu prostii. Fii sigur însă că, aşa cum nu există pădure fără uscături, nu există nici popor fără leprele sale. Avem şi noi huliganii noştri, după cum şi voi aveţi huliganii voştri. Avem si noi corupţii noştri, după cum îi aveţi şi voi pe ai voştri şi aşa mai departe. Eu sînt convins că atît poporul român cît şi cel german, ca de altfel toate popoarele, au nişte calităţi cu care, normal, se mîndresc. Dar a judeca un întreg popor doar după anumite aspecte mi se pare cel puţin nedrept.
- Acum, după această scrisoare ne(mai)aşteptată, nu îţi cer să recunoşti că ai greşit, ceea ce este foarte greu. Te voi ruga altceva, cu toate că pînă ai fost aici nu te-am rugat absolut nimic. Această rugăminte a mea ţi-o adresez în virtutea următoareleor: 1). atunci nu am miniţit despre tine, ci am spus adevărul adevărat, aşa cum îl ştiam; 2). poate nu ţi-ai dat seama, dar tu ai fost cel ajutat de mine şi nu eu de tine în privinţa realizării interviului din "N.B.Z."[...]
- Dar iată ce te rog. Am trei televizoare, dar de cîţiva ani nu am aparat de radio (l-au stricat cei mici), aşa că nu te-am auzit. Am aflat doar de la unii şi alţii despre ce şi cum ai vorbit şi asta cam vag. Renunţă, Willi, dacă nu pentru ţara de unde ai plecat, atunci măcar pentru mine, la acele emisiuni. Îmi poţi da această satisfacţie? Eu îţi spun că faci un crunt deserviciu ţării mele, despre care afirmi în vedere că e şi "a ta". Nu fi atît de pornit, ca să dau doar un exemplu, împotriva poeţilor noştri, buni, răi, cum sînt (şi fratele meu e poet), căci fiecare îşi are părţile sale bune şi rele, ca tot omul.
- Nu fi atît de pornit nici pe alte aspecte, căci a fi de acord (alte exemple) cu ideologia pocăiţilor ori cu ce vorbesc derbedeii şi leneşii e o greşeală. Ce ar însemna ca nimeni să nu mai pună mîna pe un ziar, o revistă, o carte etc? Nu ştiu dacă vei fi de acord cu mine, cu această scrisoare, dar sînt curios dacă îmi vei îndeplini această singură rugăminte. De data aceasta îţi aştept scrisoarea de răspuns cu multă nerăbdare. Scrisoarea mea să rămînă doar pentru tine şi atît, bine? Ţi-o voi expedia din Timişoara. Pentru că am un scris puţin tangent cu caligrafia, am bătut-o la maşină.
Toate cele bune, [...].

Nr. 2