Securitatebericht von Franz Schleich - 1977

Aktualisiert, 9. 4. 2020, 12:38 Uhr

Hier das ganze SWR-Interview mit Herta Müller: "Ich galt als Parasit".

Ein Securitatebericht von Franz Schleich, verfasst am 29. Dezember 1977, in dem er eine im Text erwähnte Person informativ abschöpft. Der Bericht von "Voicu" bezieht sich auf die erste öffentliche Lesung von William Totok, nach dessen Entlassung aus dem Gefängnis und nach der Aufhebung des Publikationsverbots. 

[29 decembrie 1977. „Voicu" foloseşte relatările unei terţe persoane despre prima lectură publică a lui William Totok după eliberarea acestuia din detenţie şi ridicarea tacită a interdicţiei de a publica]

Nr.X/1/PN/ 0053/ 29.XII.977
Primit: Lt. col. Pădurariu N.
Sursa: „Voicu"

Notă[1]   

La începutul lui decembrie în cadrul cenaclului „A.M. Guttenbrunn" şi-a prezentat unele poezii William Totok, referatul a fost ţinut de prof. Johann Lippet. Sursa discutînd cu Schneider Helga care a participat la şedinţa de cenaclu[2], a rezultat că poeziile sale au fost apreciate ca bune şi foarte intensiv discutate, fiind inspirate probabil din activitatea productivă a lui Totok de la „Ceramica"-Jimbolia. În ziarul NBZ s-a publicat o relatare despre şedinţa cenaclului iar ulterior pe pagina culturală şi o poezie.

Sursa întîlnindu-se ulterior cu Totok, la redacţia NBZ, unde acesta venise împreună cu Richard Wagner la redactorul Schneider Eduard, a discutat cu el, cu care ocazie şi-a manifestat părerea de rău că i s-a publicat o poezie „mediocră", care a fost preluată „numai" din „Karpatenrundschau"[3]  şi nu i s-a publicat o poezie mai elocventă. El bănuieşte că red. Schneider i-ar fi fost frică să publice o poezie nouă.

Sursa a mai discutat cu Totok, întrebîndu-l, cine ar putea să fie al doilea român, membru al asoc[iaţiei] lit[erare] europene „Die Kogge" din RFG. Totok a spus că nu ştie, dar că crede, că ar putea să fie Gross[4] Peter - plecat în cursul acestui an definitiv din ţară, el fiind în corespondenţă cu Gross (sic!).

29 dec. 77 Voicu

Observaţii

Totok William este lucrat în D.U.I. şi a prezentat într-adevăr în cenaclu lucrări personale.

Sarcini

Să discute cu Totok asupra vizitei lui Helmut Schmidt în ţara noastră şi în acelaşi timp să se refere şi la preocupările sale literare din prezent.

Măsuri

Totok fiind participant activ la cenaclul literar „Adam Müller-Guttenbrunn" vom verifica poziţia lui şi conţinutul scrierilor şi prin alte surse.

Scriitor: [5] 
- să caute de a-l întîlni personal pe Totok şi să stabilească conţinutul scrierilor pe care le are şi pe care intenţionează să le prezinte în cenaclu. Dacă constată că sînt necorespunzătoare să ne informeze imediat..

Măsuri

Vom verifica şi prin alte surse conţinutul materialelor pe care Totok le-a prezentat în cenaclu. În acest scop vom folosi şi sursa „NELU"[6].

(ss) Pădurariu

ACNSAS, I 210845, vol. 2, f. 177-177v

---

[1] Notă manuscrisă.

[2] Din relatarea despre şedinţa cenaclului, apărută în NBZ, rezultă că printre cei care au luat cuvîntul s-a aflat şi Helga Schneider, folosită de „Voicu" pentru culegerea unor informaţii. (Cf. E[duard] S[chneider], „Meldungen aus der Arbeitswelt", în: Neue Banater Zeitung, 6. 12. 1977, p. 2.)

[ 3] Este vorba despre poezia "Arbeiter in der Ziegelei" („Muncitor la ţiglărie"), publicată în 1980 şi în volumul die vergesellschaftung der gefühle (socializarea sentimentelor), Editura Kriterion, Bucureşti, 1980, p. 41. Reproducem aici textul integral - în original:

arbeiter in der ziegelei

die hände voll lärm
und aus der presse tropft viereckig-weicher ton
wie perlen
die finger greifen in die kühle masse
vor arbeitswut heult der motor

die esse fächert in den himmel schwarzen rauch
vermischt mit schweiß
und spähend schauen augen
der sonne nach
die in einem wolkentümpel badet

zurück ins presshaus fallen strahlen
durch lücken in der alten wand

verschwitzt greift wieder nur ein menschenarm
die ziegel auf vom allerschnellsten band
© Alle Rechte vorbehalten

[4] Corect: Grosz.

[5] Ultimele două pasaje, nedatate, au fost adăugate mai tîrziu, probabil în ianuarie 1978. Atunci fostul cancelar german Helmut Schmidt a încheiat cu Nicolae Ceauşescu o înţelegere prin care s-a stabilit că numărul etnicilor germani care va primi permisiunea de a emigra anual din România va putea fi de cel puţin 11 000 de persoane. Partea germană s-a angajat să acorde României anumite facilităţi bancare şi să plătească o sumă pentru fiecare strămutat.

[5] Se pare că "Nelu" nu a participat la şedinţa amintită. De obicei lua cuvîntul la întrunirile cenaclului, în articolul din NBZ el nu este amintit. În schimb, printre vorbitori s-a aflat "Mayer" care i-a prezentat lui Pădurariu un raport verbal despre desfăşurarea şedinţei. Iniţial el fusese instruit ce se urmărească şi cum să acţioneze în timpul şedinţei dacă se vor aborda probleme politice şi ideologice necorespunzătoare, precum rezultă din D.U.I. “Luca” - Johann Lippet (cf. Johann Lippet, Das Leben einer Akte - Viaţa unui dosar -, Wunderhorn Verlag, Heidelberg, 2009, p. 51). În nota redactată după contactarea lui "Mayer", ofiţerul notează observaţia acestuia că "a observat" că William Totok are un "tic nervos" şi "care pare oarecum mereu speriat sau bolnav. (Cf. Nota lui "Mayer", din 24 decembrie 1977, consemnată de lt. col. Pădurariu, ACNSAS, I 210845, vol. 2, ff. 176-176v). Remarca lui „Mayer" va fi folosită un deceniu mai tîrziu într-un plan de discreditare, prin care William Totok urma să fie prezentat în străinătate ca „element dezechilibrat psihic". La răspîndirea acestei dezinformări urmau să participe „Gică", „Sorin" şi „Mayer" (cf. „Nota de studiu" întocmită de Pădurariu pe data de 10 aprilie 1987, I 210845, vol. 3, ff. 79-81). Într-o „Notă de analiză", semnată de data aceasta de noul şef al serviciului 1 din Timişoara, mr. Pele Petru şi de ofiţerul operativ II, lt. Valerică Fulga, se iau alte măsuri pe plan intern şi extern. Cu realizarea şi aplicarea acestor măsuri sunt însărcinaţi mai mulţi ofiţeri, între care îi amintim pe mr. Pele Petru, lt. Valerică Fulga, lt. maj. Bohos Cornel, mr. Adamescu Ioan, lt. col. Indrei Ioan, mr. Radu Tinu. (Cf. „Notă de analiză", 12 martie 1988, ACNSAS, I 210845, vol. 3, f. 87-91.)

Mai trebuie precizat că „Nelu", amintit în acest document, nu este identic cu „Nelu" care apare în dosar, începînd cu anul 1982. Acest „Nelu" 2 provenea din zona publiciştilor timişoreni şi avea, între altele, sarcina de a-l supraveghea pe William Totok în timpul unor deplasări la Arad. „Nelu" 1 - lucra în domeniul teatrului şi nu a furnizat Securităţii informaţii compromiţătoare. Asta rezultă cel puţin din cele mai multe documente păstrate în D.U.I. „Interpretul”, însă nu se confirmă şi prin materialele din D.U.I. „Titan” - Gerhard Ortinau; în acest sens a se vedea „Nota” din 29.10.1976, primită de către Pădurariu, ACNSAS, I 233471, vol.1, f. 94. 

Pietätlosigkeit der Securitate-Mitarbeiter

Schleich und Ternovits verunglimpfen den verstorbenen Dichter Franz Grass (1953-1975)

Während seiner langjährigen Tätigkeit für die politische Geheimpolizei hat Franz Schleich unzählige denunziatorische Berichte verfasst. Diese enthalten eine große Anzahl von „operativ wertvollen” Informationen, die an die Securitate geliefert wurden. In den meisten dieser Berichte bezieht er sich auf Bekannte aus seiner näheren Umgebung, auf Freunde (wie Horst Samson) oder auf Kollegen.

In mindestens einem dieser aus eigener Initiative verfassten Berichte denunziert er aber sogar einen Verstorbenen. Es handelt sich um den jungen Dichter Franz Grass, der 1975 Selbstmord begangen hat. Mit derselben denunziatorischen Gehässigkeit wie Schleich hat auch Alexander Ternovits - „Matei” (heute Ehrenbürger der Stadt Temeswar) Grass in einem Bericht dargestellt und ihn zu einem Kriminellen gestempelt.

Von Franz Grass konnte ich 1979 in der Neuen Literatur einige postume Texte veröffentlichten. Leider besitze ich keinen Durchschlag meiner Einleitung zu diesen Texten. Soweit ich mich erinnern kann, wurde meine Einleitung damals stark gekürzt, d.h. sie wurde zensiert. Die in der Neuen Literatur erschienene Fassung meiner Einleitung zu den postumen Gedichten von Grass habe ich kopiert und stelle sie ins Netz. Auch die in der Zeitschrift abgedruckten Gedichte. Vielleicht lässt sich auf diese Weise die Tragweite der sträflichen Tätigkeit eines „Voicu” und „Matei” genauer darstellen und richtiger abschätzen.

W.T.

3.5. 2017

PS. In den Securitateaktenbeständen aus dem Jahr 1986 und von Anfang 1987 befinden sich weitere Berichte von „Matei”. Diese enthalten zahlreiche Informationen über die Vorbereitungen und die Dreharbeiten in Temeswar für einen Spielfilm über Paul Celan (Im Süden meiner Seele - mit: Michael Goldberg, Gudrun Landgrebe, Clara Bölöni, Alexandru Tatos), in der Regie von Frieder Schuller (u.a. ACNSAS, D 120, vol.3, Bl. 146-150).   

***

[29 iulie 1975. „Matei” informează Securitatea despre o întîlnire cu un student din Germania şi despre prezentarea unei poezii semnate de Richard Wagner într-un „club maoist” în care acesta a tematizat moartea poetului Franz Grass]

 

Problema: artă-cultură

Nr. 20041/0040/29.07. 1975

Mr. Indrei Ioan

Sursa: „Matei”

 

Notă informativă[1]

 

Sursa a intrat în vorbă cu un străin care voia să viziteze Teatrul Naţional, fapt pe care nu am putut să facilitez, vizitarea făcîndu-se doar cu aprobare. Am discutat în faţa clădirii, apoi la cofetăria Violetta, aşa am putut afla că este un student din Göppingen (RFG[2]) şi studiază teozofia- filozofia religiilor. Discutînd apoi despre dramaturgie şi poezie, sursa a aflat că la un club al studenţilor maoişti s-au citit poezii „avangardiste de protest" a studentului timişorean Richard Wagner, poezii care au fost aduse de un profesor de germanistică care a vizitat Universitatea din Timişoara în 1975. Poeziile au fost citite de Paul Schuster, fost redactor la revista Neue Literatur din Bucureşti, transfug acum cîţiva ani. În poezii se vorbea de un tînăr poet care în semn de protest s-a sinucis, neputînd suporta lumea inumană în care trăia. E vorba de un anume Franz Grass, originar din Tomnatic, care s-a aruncat în faţa trenului, fiind de fapt un huligan căutat de miliţie pentru furt.

Studentul afirma că Paul Schuster are în continuare legături strînse cu revista din Bucureşti. Poeziile urmau să apară şi în revista saşilor din RFG, condusă la München de Hans Berghel[3], care a fost condamnat la noi în ţară pentru un complot săsesc organizat la Braşov.

Cred că studentul Richard Wagner [este] absolvent al secţ[iei] germane a Universităţii [din] Timişoara 1975.

Sursa ştie că Paul Schuster a fost intim împrietenit cu Helga Reiter şi în prezent [lucrează] la revista din Bucureşti (fiica poetului Hans Liebhard[4]) şi poate legătura mai continuă. (Helga Reiter este în posesia unui volum din Arhipelagul Gulag de Soljeniţîn. Asta am aflat chiar de la tatăl ei.)

27.VII. 75 [5]                                                                                                    (ss) Matei

 

Observaţii: Sursa a precizat că acest student a evitat să-şi spună numele şi pentru a nu da de bănuit, sursa nu a insistat!

Profesorul de germanistică, care a fost la universitate se numeşte ENGEL.

Richard Wagner este în lucru la tov. Mr. Köpe Rudolf (D.U.I.) unde se va exploata nota.

Sursa a fost instruită în legătură cu unele aspecte pt. „Ovidiu 1975".

(ss) Mr. Indrei

 

Să trimitem o copie şi la Dir[ecţia] I (ss) [indescifrabil][6]

 

ACNSAS, I 210845, vol. 2, ff. 56-58

 

________________

[1] Notă manuscrisă.

[2] Precizarea - RFG - adăugată în paranteză de către ofiţerul de legătură Indrei.

[3] Corect: Bergel.

[4] Corect: Franz Liebhard pseudonimul literar al lui Robert Reiter (1899–1989).

[5] Nota a fost redactată pe 27 iulie şi înmînată două zile mai tîrziu lui Indrei. Astfel se explică diferenţa între data redactării şi data primirii.

[6] Notă a unui ofiţer, scrisă sub observaţiile lui Indrei.

***

[23 februarie 1978. „Voicu” denunţă la Securitate apariţia unor poeme postume semnate de Franz Grass în revista Forum studenţesc din Timişoara]

 

Nr.X/1/P.N./0056/23.II. 1978

Primeşte: lt. col. Pădurariu N.

Sursa: „Voicu”

 

Notă[1]

 

Sursa vă informează că în zilele acestea în ziarul studenţesc „Forum" a apărut o pagină de poezii de William Totok, Johann Lippet şi Franz Grass, ultimul originar din Tomnatic, care însă prin 1976, fiind urmărit de miliţie din cauza unor frauduri (sic!), s-a sinucis[2], aruncîndu-se în faţa trenului.

Este inexplicabil, şi se fac comentarii, cum de apar aceste poezii la un ziar studenţesc.

23.II. Temeswar [3]

(ss) Voicu

 

 

Observaţii

- Totok W. este lucrat în D.U.I. pentru scrieri cu conţinut ostil.

- Aspectul semnalat va fi verificat de Mr. Köpe.

 

(ss) Pădurariu

- împreună cu lt. col. Florea (?), verificări şi propuneri

- conlucraţi şi cu tov mr. [nume indescifrabil]

T[ermen] 10 zile

 

(ss) [indescifrabil]

 

ACNSAS, I 210845, vol. 2, ff. 180-180v

 

________________

[1] Notă manuscrisă.

[2] Sublinierile aparţin ofiţerului de legătură, Pădurariu.

[3] "Voicu" foloseşte aici denumirea germană a oraşului Timişoara.

---

„Weil ich gerecht sein wollte”

Franz Grass (1953-1975) gehörte jener jungen Generation an, die 1969/70, dank der damaligen Publikationsbedingungen, einen stürmischen Auftritt innerhalb der rumäniendeutschen Lyrik feierte. Auch er befand sich unter den 31 Autoren, die auf den NBZ-Schülerseiten ihre ersten dichterischen Versuche veröffentlichten. Grass konnte damals zweifellos zu den talentiertesten jungen Dichtern gezählt werden, zu jenen, die etwas mitzuteilen hatten. Es sollte aber anders kommen.

Grass, der der „Dichterschule aus Großsanktnikolaus” (Eduard Schneider) entstammte, wurde leider verhindert, den Mittelschulbesuch abzuschließen. Dass man auf sein eigenwilliges Auftreten durchaus mit Unverständnis reagierte, sollte letztlich als Hauptfaktor an seinem tragischen Ende angesehen werden. Auch der Schofförberuf, den er nach Unterbrechung der Mittelschule erlernt hatte, verschaffte ihm keine Genugtuung. In diesen Jahren schrieb jedoch Grass weiter. Es waren Gedichte, durch die er sich vorsichtig tastend in der Realität zurechtzufinden versuchte. Ein permanenter Zweifel hatte ihn ergriffen. Sein Misstrauen wuchs. Nur wenige Texte erreichten die Öffentlichkeit. Sein Debüt in der „Neuen Literatur” (Heft 6/1970) ging in jener lyrikreichen Zeit, am Anfang dieses Jahrzehnts, fast unbemerkt an der Leserschaft vorüber. 1972 tauchte dann der Name Grass erneut in der Anthologie Wortmeldungen auf. Danach hörte man lange Zeit nichts mehr von ihm. Am 13. April 1975 erfuhr ich durch eine NBZ-Todesanzeige von seinem jähen Ende.

Es gibt wenige Texte, die noch von Grass übriggeblieben sind. In den letzten zwei Jahren sind einige postume Gedichte in den Studentenzeitschriften „Forum studenţesc” (Nr.1/1978 und Nr. 3/1979) sowie in „Echinox” (Nr. 11-12/1977) erschienen. Bedauerlicherweise existiert nur ein einziges Heft mit Texten des Autors, die von seinem Bruder, Niki Grass, aufgeschrieben wurden. Es handelt sich zum Großteil um Gedichtentwürfe, Notate, lyrische Versuche, entstellte Zitate und Sentenzen, um angelesene Gedichtfetzen und Aphorismen. Der Einfluss der Lektüre ist evident: Irene Mokka, Lucian Blaga, Richard Wagner u.a. Die meisten Texte sind, wie dies einmal Wolf Wondratschek in einem anderen Zusammenhang sagte, „Stenogramme einer Erschütterung". Diese „Erschütterung" konnte Franz Grass nicht überleben, sie überlebte aber ihn.

Temeswar, Juni 1979

William Totok

William Totok, „Weil ich gerecht sein wollte”, in: Neue Literatur, 30. Jg., Nr. 11, 1979, S. 62-63

Franz Grass, „Texte aus dem Nachlass”

Nur

noch nie habe ich
so lange gelebt
und das nur
um dir zu sagen
dass ich gestorben bin

Wir

unsere sonne ist schmal
unsere liebe ist grausam
als kinder hat man uns nicht gelehrt
abschied zu nehmen
werde ich jemals den strand erreichen
den ich heute fühle und nicht sehe?

zwischen öffnen und schließen
ist kein großer unterschied
manchmal tun es diesselben hände
ohne darüber nachzudenken

im blut der schafe lastet die nacht
wie ein langer und schwerer traum
ich suche in mir
eine tote stunde

- auf einem zerbrochenen krug
einen angeklebten kuss

geballte kraft
hinter ermatteten gliedern
es ist dein wille mutter
als deine mädchenhände
noch milch brachten
für mich
wusste ich
dass ich dir schuldig bin
deine gesunden augen
hände
worte

budapest
prag
berlin
münchen
der neue anfang steht herrenlos
am bahnhof

Unterschied

weil ich deutschlehrer werden wollte
lernte ich immer latein
weil mir venedig gefiel
fuhr ich immer nach spanien
weil ich gerecht sein wollte
ging ich zu den gesetzlosen

dann

wurde

ich

mitverurteilt

jetzt
weiß ich
dass ich niemals mehr
deutschlehrer werden kann

seitdem man mir
die träume aus den augen geschüttelt hat
wie herbstblätter
muss ich nicht mehr
bei jedem leisen wind rauschen

das stundenauge
ertrinkt im tanz der erinnerung
balustrade aus licht
zertrampelte regenbogenwege
zerbrochene stunden

Franz Grass, „Texte aus dem Nachlass", in: Neue Literatur, 30. Jg., Nr. 11, 1979, S. 63-65

© Alle Rechte vorbehalten

Zuletzt aktualisiert - ultima actualizare: 23.9. 2019