[24. Oktober 1956. Maßnahmenplan zur Verhinderung einer ähnlichen
Revolte wie in Ungarn, zusammengefasst im 54. Sitzungsprotokoll des Politbüros
der RAP]
Protocolul
nr. 54 al şedinţei Biroului Politic al PMR din 24 octombrie 1956*
Participă
la şedinţă tovarăşii: Gh. Apostol[1], E. Bodnăraş[2], N. Ceauşescu, I. Chişinevski[3], M. Constantinescu, Al. Drăghici[4], Al. Moghioroş, C. Pârvulescu[5], D. Coliu[6], L. Sălăjan[7], Şt. Voitec[8], I. Fazekas.
Şedinţa
începe la ora 13.
Prezidează
tov. Gh. Apostol.
Ordinea de
zi:
1. Informare
cu privire la situaţia din RP Ungară[9].
2. Probleme
curente.
În urma
discuţiilor, Biroul Politic al CC al PMR a hotărât luarea următoarelor măsuri în legătură cu evenimentele ce
s-au petrecut în RPU:
1. Organizarea
unei informări juste şi operative a conducătorilor partidului despre situaţia
din RPU. În acest scop, se vor lua măsuri în vederea bunei funcţionări a
radio-ascultării.
Organizarea
unei bune informări a conducerii partidului pe linie de stat şi de partid,
asupra situaţiei politice şi economice din ţară, luându-se măsuri în această privinţă
şi de către MAI. Toate informările se vor centraliza la Secretariatul CC al PMR,
urmând ca apoi să fie difuzate membrilor Biroului Politic.
2. Se vor lua
măsuri pentru a cenzura întreaga corespondenţă care vine din RPU sau pleacă în
RPU, reţinându-se corespondenţa suspectă.
3. Direcţia
Presei va verifica atent toate publicaţiile ce vin din RPU şi va informa Secretariatul
CC al PMR despre acele publicaţii a căror difuzare consideră că trebuie oprită.
4. Se va întări
paza la graniţa cu RPU din efectivele MAI existente şi numai dacă va fi cazul
se vor trimite şi unităţi ale MFA.
Tovarăşul
L. Sălăjan şi Al. Drăghici vor analiza măsurile necesare de luat în vederea
îmbunătăţirii dispozitivelor operative militare. Să fie desemnat un nr. de
unităţi MFA care să facă parte din dispozitivul operativ.
Ostaşii
care sunt în curs de lăsare la vatră să mai fie menţinuţi câteva zile până se
clarifică situaţia din RPU. Deocamdată să se suspende acordarea de concedii şi permisii
militarilor. Cei care sunt în concedii, să nu fie rechemaţi.
La toate
unităţile militare să fie desemnaţi de serviciu ofiţeri, iar mijloacele de transmisiune
să fie puse în stare de funcţionare. Să fie revizuit armamentul şi muniţiile necesare
pentru unităţile operative.
Aviaţia de
transport, automotoarele şi parcul auto să fie controlate riguros pentru a fi
puse în stare de funcţionare şi să se ia măsuri de întărire a serviciului la unităţile
AAT.
Tov. E.
Bodnăraş, Al. Drăghici şi L. Sălăjan vor analiza atent măsurile stabilite pe
linie militară, aplicându-le în aşa fel încât să nu alarmeze populaţia.
5. Se va
propune guvernului RPU (la noi se vor lua măsuri imediate) suspendarea circulaţiei
libere la graniţă şi admiterea numai a regimului de paşapoarte cu viza riguroasă.
Să se
revoce toate aprobările date pentru plecările în Ungaria din RPR.
6. Să fie întărită
paza Securităţii la posturile de Radiofuziune şi studiourile respective.
Să se
transmită organelor Securităţii şi Miliţiei din regiuni, raioane, oraşe, ca să
acorde întreaga atenţie pazei instituţiilor de telecomunicaţii (poştă, telefon,
telegraf), cât şi clădirilor instituţiilor de stat şi de partid. Organele
locale de partid să-şi organizeze propria lor pază cu activişti, membri de
partid.
Să fie
activizate grupele de pază din întreprinderi (mai ales în cele importante), la
instituţiile centrale, iar acolo unde nu este pază militară, aceasta să fie
asigurată de către comunişti.
7. La CC al
PMR, timp de câteva zile, să facă noaptea de serviciu membri ai Comitetului
Central şi alţi activişti cu munci de răspundere din aparatul CC al PMR.
La
comitetele regionale, raionale şi orăşeneşti de partid, şi mai ales la cele ce sunt
situate la graniţa cu RPU, să fie permanent de serviciu câte un membru al biroului
comitetului de partid respectiv. La MFA, MAI să facă de serviciu câte un
general, colonel sau cel puţin un şef de direcţie.
8. O parte
din membrii conducerii partidului să rămână în Bucureşti ca să asigure conducerea
muncii de partid şi de stat, iar unii tovarăşi să plece în regiuni (tov. Miron Constantinescu la Cluj, tov. I. Fazekas
la RAM). Vor fi trimişi şi unii membri ai CC al PMR şi guvernului (tov. Sencovici[10] la Oradea, Mujic M.
la Baia Mare, Petre Lupu[11] la Timişoara, Gh. Stoica[12] la Constanţa).
De
asemenea, să fie trimişi de la centru în regiunile din Ardeal activişti de
partid cunoscuţi în aceste regiuni, pentru a ajuta organele locale în lămurirea
organizaţiilor de partid şi a oamenilor muncii despre situaţia din Ungaria.
9. Se va
acorda o deosebită atenţie regiunilor de la graniţa cu RPU, centrelor universitare,
studenţilor şi tineretului.
10. Să se spună
deschis politiceşte în faţa membrilor de partid şi ai UTM ce s-a petrecut în RP
Ungară şi urmările acestor acţiuni. Presa centrală să dea communicate în presă
despre adevărata stare de lucruri din Ungaria pe baza informaţiilor oficiale ale
guvernului RP Ungare.
Primii secretari
ai comitetelor regionale să fie informaţi despre situaţia din Ungaria pentru a şti
cum să prelucreze aceste probleme în organizaţiile de bază ale partidului şi
ale UTM. Să se dea atenţie acestor prelucrări în regiunile de graniţă cu RPU şi
în alte regiuni unde trăieşte populaţie de naţionalitate maghiară.
În acele
regiuni unde locuieşte populaţie de naţionalitate germană şi unde circulă zvonuri
despre o eventuală plecare în masă a germanilor în RFG (reunirea familiei), să
se combată cu toată hotărârea asemenea zvonuri şi să se răspundă celor ce vin
cu asemenea cereri că guvernul RPR este de acord ca să vină rudele lor în RPR.
Tov. Geltz[13],
Breitenhofer[14] şi
alţi activişti cunoscuţi, de naţionalitate germană, să plece în aceste regiuni
peste câteva zile, după ce se lămureşte situaţia din RPU, pentru a lămuri în
acest sens populaţia germană.
Episcopul
Müller[15] să fie
chemat la Ministerul Cultelor şi să i se pună problema ca el şi cu pastorii
respectivi să sprijine poziţia guvernului în această direcţie.
11. Să se
acorde atenţie bisericii catolice, iar episcopului Márton Áron să i se facă
propunerea să nu plece din Alba Iulia[16].
12. Să se dea
dovadă de mult tact şi orientare politică în problema arestărilor;
să fie urmărite
pe loc de organele politice şi de stat elementele cinstite dar nelămurite, ca să
nu irităm fără rost populaţia.
Acţiunile
contrarevoluţionare să fie lichidate cu toată fermitatea.
13. După ce se
va prelucra cu toate oganizaţiile de bază ale PMR şi ale UTM evenimentele şi
urmările lor din Ungaria, acelaşi lucru să se facă şi pe linie sindicală, cu
organizaţiile de ateliere, secţii şi grupe sindicale din întreprinderi şi
instituţii.
Să se
prelucreze în primă urgenţă sensul evenimentelor din RP Ungară cu birourile
organizaţiilor de partid şi conducerea administrativă de la Universităţile „Bolyai”
şi „Babeş” şi cu birourile organizaţiilor de bază şi conducerile administrative
ale
institutelor de la Târgu-Mureş.
Pentru
câteva zile să se amâne alegerile care au loc în organizaţiile sindicale şi în
UTM. Prelucrările pe linie sindicală a evenimentelor din RP Ungară să nu se facă
simultan în toate întreprinderile şi instituţiile, ci treptat, ca să avem timp
să cunoaştem starea de spirit a muncitorilor şi salariaţilor şi să putem lua măsurile
corespunzătoare.
Munca să
fie astfel organizată ca activiştii centrali, cei de la comitetele regionale, raionale
şi orăşeneşti de partid, să cuprindă şi să controleze cum se desfăşoară în
întreaga ţară expunerea şi lămurirea acestor probleme.
De asemenea,
se vor ţine adunări asemănătoare cu studenţii de la toate centrele universitare
pe ani de învăţământ sau pe grupe de învăţământ. Să li se arate cum au fost
sancţionate
elementele agitatoare de la facultatea de filologie din Bucureşti.
14. Să se
acorde atenţie deosebită problemei aprovizionării populaţiei cu produse alimentare
şi mai ales a marilor centre muncitoreşti (cu pâine, carne, ulei, grăsimi etc).
15. În vederea
prelucrărilor care se vor face în organizaţiile de bază ale partidului şi ale
UTM, să se facă un punctaj cu teme bine chibzuite, care să fie dezvoltat de
activişti de la regiuni, oraşe şi raioane. În expunere să nu se lege evenimentele
din Ungaria cu cele din Polonia.
16. La CC al
PMR şi la Consiliul de Miniştri să se pună în practică măsurile privind unele
probleme ale populaţiei maghiare din ţara noastră, aprobate de Biroul Politic.
Să se rezolve situaţia de partid a lui Gaál Gábor, Balogh Edgár, Kacsó Sándor,
Takács Ludovic[17] şi
Demeter János.
17. Redacţiile
ziarelor ce apar în limba maghiară („Elõre”, „Utunk”) să fie întărite provizoriu
cu activişti competenţi în vederea orientării lor, ţinând seama că în componenţa
lor există unele elemente nesănătoase.
18. Membrii CC
al PMR să fie la timp informaţi despre evenimentele din RPU prin grija
Secretariaului CC al PMR.
Se va
asigura controlul efectiv al emisiunilor de radio şi al presei.
Şedinţa
s-a terminat la ora 17.
Gh.
Apostol, Gheorghiu Dej
(Arh.St.Bucureşti, CC al PCR. Cancelarie,
dos. 169/1956, f.1-5)
* Sub o
altă cotă arhivistică, documentul a fost publicat în vol. 1956 – Explozia.
Percepţii române, iugoslave şi sovietice asupra evenimentelor din Polonia şi
Ungaria, ed. Corneliu Mihai Lungu şi Mihai Retegan, cu o postfaţă de Florin
Constantiniu, Bucureşti, Edit. Univers Enciclopedic, 1996, p.74-78.
[1]
Gheorghe Apostol (n. 1913), membru al Biroului Politic (1948-1969) şi al
prezidiului permanent al CC al PCR (1965-1969), vicepreşedinte al Consiliului
de Miniştri (1952-1954; 1961-1967), preşedinte al Consiliului Central al
Sindicatelor (1955-1961), preşedinte al Uniunii Generale a Sindicatelor din
România (1967-1969) şi director general al Direcţiei Generale a Rezervelor de
Stat (1969-1975). Din această ultimă funcţie este destituit la 13 martie 1975
pentru „abatere de la morală”, ulterior fiind numit ambasador în diverse state
sud-americane (Argentina, Uruguay şi Brazilia, 1977-1988).
[2] Emil
Bodnăraş (1904-1976), fost militar în armata română, a dezertat în 1932,
trecând în URSS. A îndeplinit apoi mai multe misiuni „speciale” pe teritoriul
României, inclusiv în gestionarea insurecţiei din 23 august 1944, devenind apoi
şeful biroului militar al CC al PCR. Ulterior a mai îndeplinit funcţiile de
ministru al Forţelor Armate (1950-1955), prim-vicepreşedinte al Consiliului de
Miniştri (1955-1957), ministru al Transporturilor şi Telecomunicaţiilor
(1957-1959), vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1967-1976).
[3] Iosif
Chişinevschi [Roitman] (1905-1963), cu numele familiar Ioşca sau Jóska, era
membru PCR din 1928. În 1945 devine membru al CC al PCR, din 1948 intră în
Biroul Politic, între 1952-1955 fiind secretar cu propaganda şi cultura al CC
al PCR. În 1954 devine primvicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (până în 3
octombrie 1955). Alături de Miron Constantinescu, Chişinevschi va fi exclus din
conducerea partidului cu ocazia Plenarei din 28 iunie-3 iulie 1957. Vezi Alina
Tudor, Lupta pentru putere în PMR. Cazul Miron Constantinescu- Iosif Chişinevschi,
în vol. Anii 1954-1960. Fluxurile şi refluxurile stalinismului. Comunicări
prezentate la Simpozionul de la Sighetu Marmaţiei, 2-4 iulie 2000, ed. Romulus
Rusan, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2000, p.82-88.
[4]
Alexandru Drăghici (1913-1993), fost muncitor, acuzator public pe lângă
Tribunalul Poporului, devenit apoi adjunct al ministrului de Interne (1950) şi
titular al acestui departament (1955-1965), conducătorul Securităţii Statului
(1952-1955), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1961-1965, 1967-1968),
îndeplinind mai multe funcţii pe linie de partid (membru al CC al PCR, membru
al Biroului Politic al CC al PCR ş.a.). Eliberat din toate funcţiile avute în 1965,
abia în 1968 a fost exclus din partid, după ce mai mulţi ani au fost cercetate
abuzurile săvârşite de acesta în cadrul aparatului de represiune.
[5]
Constantin Pârvulescu (1895-1992), membru al PCR din 1929. Membru în Biroul
Politic (1952-1960), multă vreme preşedintele Comisiei de control a partidului.
La cel de-al XI-lea Congres PCR (noiembrie 1979) a criticat atitudinea
dictatorială a lui N. Ceauşescu, fiind totodată şi semnatarul „scrisorii celor şase”.
[6]
Dumitru Coliu (n. 1907), membru al CC al PCR (1945-1979), prim-secretar al
Comitetului Regional Prahova (1952) şi Bucureşti (1954), membru al prezidiului
Marii Adunări Naţionale şi preşedinte al Comisiei de Afaceri Externe
(1953-1955), devenind apoi preşedinte al Comisiei Controlului de Stat (până în
1961).
[7]
Leontin Sălăjan (1913-1966), din 1945 membru al CC al PCR şi al Biroului
Politic, ministru al Construcţiilor (1948), apoi şeful Marelui Stat Major şi
adjunct al ministrului Forţelor Armate, iar din 3 octombrie 1955 titular al
acestui departament, până la moartea sa, la 28 august 1966.
[8] Ştefan
Voitec (1900-1984), membru în comitetul executiv al Partidului Social-Democrat,
fusese ministrul Educaţiei Naţionale încă din vremea guvernului prezidat de C.
Sănătescu (de la 4 noiembrie 1944). Acum ocupa acelaşi portofoliu, însă la
conducerea guvernului se afla deja Petru Groza (din 6 martie 1945). După
congresul de unificare al PSD cu PCR (1948) a devenit membru al CC al PCR,
îndeplinind – printre altele – funcţiile de preşedinte al Marii Adunări Naţionale
(1961-1974), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1948-1949; 1956-1961) şi
al Consiliului de Stat (1961-1965; 1974-1985), ministru al Comerţului Interior
(1955-1956) şi al Industriei Bunurilor de Consum (1957-1959).
[9] Este
vorba de izbucnirea la Budapesta a unei insurecţii populare, începută iniţial
la 23 octombrie ca o demonstraţie de solidarizare cu polonezii, ce a dus la
schimbarea liderului de partid Gerõ cu Kádár şi numirea lui Imre Nagy în postul
de prim-ministru, acceptarea sistemului multipartidist, acţiunea
radicalizându-se până la a căpăta un caracter declarat antisovietic.
Profitând
de conjunctura internaţională, URSS a intervenit militar la 4 noiembrie,
readucând Ungaria în sfera ei de influenţă şi instaurând un guvern obedient,
sub conducerea lui Kádár.
Asupra
evenimentelor vezi, în afara lucrărilor cuprinse în volumul realizat de András
B. Hegedûs şi László Varga, 1956: a forradalom kronológiája és
bibliográfiája, Budapest, Századvég Kiadó/Atlanti Kiadó, 1990, şi: Az
1956-os magyar forradalom: reform-felkelésszabadságharc-megtorlás. Történelmi
olvasókönyv középiskolásoknak, ed. György Litván, Budapest, Tankönyvkiadó,
1991 (cu o versiune în germană, Wien, Passagen Verlag, 1994,
adăugându-se
ca editor şi János Bak; iar o alta în engleză, în 1996); A „Jelcin-dosszié”:
szovjet dokumentumok 1956-ról, ed. Éva Gál, Budapest, Századvég Kiadó (sub
egida Institutului 1956), 1993; Döntés a Kremlben, 1956. A szovjet
pártelnökség vitái Magyarországról, ed. Sereda Vyatcheslav and János M.
Rainer, Budapest, Institutul 1956, 1996; János Tischler, Az 1956-os magyar
forradalom lengyel dokumentumai, Budapest, Windsor Kiadó (sub egida
Institutului 1956), 1996; Sovetskii Soiuz i vengerskii krizis 1956 goda:
dokumenty, ed. E.D. Orekhova, V.T. Sereda şi A. S. Stykalin, Moskva,
Rossiiskaia politicheskaia entsiklopediia, 1998; Soviet military intervention
in Hungary, 1956, ed. Jenõ Györkei şi Miklós Horváth, Budapest, CEU Press, 1999;
The 1956 Hungarian revolution. A history in documents, ed. Csaba Bekes,
Malcolm Byrne, Janos Rainer, Budapest, CEU Press, 2002 ş.a. În România, o
lucrare propagandistică asupra evenimentelor a fost tradusă şi publicată în
1959, sub titlul sugestiv: Complotul contrarevoluţionar al lui Imre Nagy şi
al complicilor săi, Bucureşti, Edit. Politică, 1959, 191 p., ce reproducea lucrarea
oficială editată de Biroul de Informaţii al Consiliului de Miniştri al RPU (apărută
la Budapesta, în 1958).
[10] Alexandru
Sencovici (1902-1995), ministru adjunct la Ministerul Muncii şi Prevederilor Sociale
(1948-1949), ministru al Industriei Uşoare (1949-1957, 1961-1969) şi al
Industriei Bunurilor de Consum (1959-1961).
[11] Petre
Lupu (1920-1989), secretar al CC al UTM (1948-1950), membru al CC al PCR (1955-1984)
şi al Comitetului Politic Executiv (1965-1984), ministru al Muncii (1969-1977),
preşedinte al Colegiului Central de Partid (1977-1984). Din 1984 a fost trimis
ca ambasador în Venezuela, până în 1987, iar apoi în Portugalia.
[12]
Gheorghe Stoica (1900-1976) este numele adoptat de Moscu Kohn, activist în
ilegalitate în rândurile UTC, care l-a introdus pe Gh. Gheorghiu-Dej în mişcarea
comunistă. A fost membru al CC al PCR (1948-1974) şi al Comitetului Politic Executiv
(1968-1974), prim-secretar al Comitetului orăşenesc Bucureşti al PCR
(1950-1953), ambasador în RD Germană (1953-1956), ocupând apoi mai multe funcţii
în aparatul de stat, până în 1969, când a fost numit director general al Direcţiei
Generale pentru Consiliile Populare.
[13] Filip
Geltz, fost secretar al Comitetului Antifascist German, era de la 18 aprilie
1956 ministru al Gospodăriei Comunale (până în februarie 1957). Totodată făcea
parte ca membru din Comisia Centrală de Revizie (1955-1960) şi va deveni membru
al Prezidiului Marii Adunări Naţionale (1957-1961) şi vicepreşedinte al
Centrocoop.
[14] Anton Breitenhofer (n. 1912) era membru
al CC al PCR (1955-1979) şi redactor şef la „Neuer Weg” (1954-1975). Din 1965
va deveni membru al Consiliului de Stat (până în 1969).
[15]
Friedrich Müller era episcopul Bisericii Evanghelice-Lutherane, iar în
februarie 1957 va fi ales deputat.
[16] Áron
Márton (1896-1980), episcop romano-catolic, cu sediul la Alba Iulia,
personalitate marcantă a mişcării de rezistenţă faţă de puterea comunistă, cu o
influenţă covârşitoare asupra conaţionalilor săi. Pentru câteva rapoarte de urmărire
a lui Áron Márton, cu multe informaţii, vezi Cartea Albă a Securităţii, 23
august 1944-30 august 1948, I, coord. Mihai Pelin, Bucureşti, Serviciul
Român de Informaţii, 1997, p.420-423, 432, 463. Datorită atitudinii sale, Áron
Márton a fost arestat în iunie 1949 şi pus în libertate la 1 ianuarie 1955,
având domiciliu obligatoriu la Alba Iulia. Restricţia a fost ridicată la 22
noiembrie 1967. Pentru rolul avut de Áron Márton la salvarea mai multor evrei
din Cluj în 1944, a primit „post mortem” titlul de „omul drept al naţiunilor”,
conferit de Institutul Yad Vashem din Ierusalim la 27 decembrie 1999. Asupra sa
vezi: János P. Szõke, Márton Aron, Innsbruck, Österreichischer
Kulturverlag, Thaur/Tirol, 1988; László Virt, Márton Áron a lelkiismeret
apostola, Budapest, Ecclesia, 1988; Péter Pál Domokos, Rendületlenül...
Márton Áron Erdély püspöke, Budapest, Eötvös Kiadó/Szent Gellért Egyház Kiadó,
1990; Márton Áron – emlékkönyv születésének 100. évfordulóján, ed.
József Márton, Kolozsvár, Gloria Könyvkiadó, 1996. Vezi în acest volum şi doc.
51.
[17] Lajos
Takács (1908-1982), absolvent al facultăţii de drept, profesor la Universitatea
„Bolyai” din Cluj (unde a fost rector între 1947-1952) şi la cea din Bucureşti
(rector între 1956-1959), specialist în dreptul internaţional. Din 1945 a
îndeplinit funcţia de secretar general al Uniunii Populare Maghiare, ministru
subsecretar la Subsecretariatul de Stat al Naţionalităţilor (1947), ministru
adjunct la Preşedinţia Consiliului de Miniştri pentru problemele naţionalităţilor
conlocuitoare (1948-1952). În 1952 a fost suspendat din funcţiile politice, iar
în anul următor a fost exclus din partid sub pretextul că înainte de 1944 a
fost secretarul general al Comunităţii Maghiare din Banat şi ar fi făcut
spionaj în profitul Ungariei. În 1957, Comisia de Control a PCR revine asupra
excluderii. Ulterior va mai fi membru supleant în CC al PCR (1965-1979) şi
membru în Consiliul de Stat (1961-1975).
Andreescu, Andreea/
Nastasă, Lucian/ Varga, Andrea (ed.): Minorităţi etnoculturale. Mărturii
documentare. Maghiarii din România (1956-1968), (Ethnokulturelle
Minderheiten. Dokumentarische Zeugnisse. Die Ungarn aus Rumänien, 1956-1968), Cuvânt
înainte: Zoltán Szász, Studiu introductiv: Lucian Nastasă, Centrul de resurse
pentru diversitate etnoculturală, Cluj, 2003, pp. 183-188.
***
[9. Januar 1959. „Marga" berichtet der Securitate über die kritische Einstellung des Ehepaares Ana Novac-Paul Schuster und macht die Geheimpolizei auf die Absicht der Autorin Novac aufmerksam, ihre Tagebuchaufzeichnungen bearbeiten zu wollen, wobei sie das Tagebuch der Anne Frank abschätzig als eine „Kinderei" abgestempelt haben soll]