100 Jahre Rumänien – România 100

I.

Centenarul unificării provinciilor române, în 1918, se sărbătoreşte într-o atmosferă de festivism patriotard. În această horă se încadrează şi hermeneutica istoriografică, impusă în perioda interbelică şi, mai ales, în perioada ceauşistă. Nu lipsesc din avalanşa explicativă a momentului nici reflexele anti-comunismului post-comunist şi nici falsificările evidente. Iată aici doar două exemple. (1) Primul din ziarul Adevărul în care se poate citi negru pe alb o afirmaţie derutantă, iar celălalt (2) este un videoclip al guvernului în care România este descrisă ca „Grădina Maicii Domnului”. Aici se sugerează că în România ar fi existat primul oraş în care s-a introdus iluminatul electric stradal (este vorba despre Timişoara, unde, într-adevăr, străzile au fost iluminate electric; însă, în noiembrie 1884, oraşul făcea parte din imperiul austro-ungar). Despre Republica Bănăţeană din 1918-1919 şi rolul social-democraţilor din acea perioadă se tace. Proclamaţia de la Alba Iulia care promitea minorităţilor naţionale o largă autonomie cultural-etnică este interpretată din perspectiva unui naţionalism găunos, în special cu accente anti-maghiare cu bătaie anti-minoritară.

(1)„După instaurarea comunismului, nu a mai fost sărbătorită niciodată Marea Unire. Comuniştii, aduşi la putere de sovietici, au interzis până şi să se vorbească despre aceste evenimente, pentru că era vorba şi de Basarabia pe care ne-au smuls-o sovieticii”, afirmă ziarul Adevărul într-un articol în care e citat un fost profesor. (Cf. Ştefan Lică, „Ce au păţit românii care au îndrăznit să celebreze în plin comunism 50 de ani de la Marea Unire. „Cu trei zile înainte, s-a comunicat că se anulează manifestările“, în: Adevărul, 29.11. 2018.)
 (2)„Film de prezentare a României la sărbătorirea Centenarului”, postat de Guvernul României pe Youtube, 29.11. 2018.

Comentînd filmul pe Facebook, 30.11. 2018, Laura Ştefănuţ scrie:
Ce rușine națională, Guvernul a folosit imagini din alte țări în Filmul de prezentare a României la sărbătorirea Centenarului!Potrivit Digi24, câmpiile prezentate ca mândrie națională sunt imagini din Rusia, luate de pe siteul dreamstime. Când se vorbește despre România ca „sălaş pentru ultimii lupi liberi din Europa”, apare imaginea unui lup din Norvegia, a cărui poză poate fi cumpărată de pe Shutterstock.
Să nu mai vorbim că la final au omis o virgulă din urarea “La mulți ani (VIRGULĂ) România”.Dar într-o țară unde se fură ca în codru, ce să ne mai mirăm? Unde marii politicieni au plagiat atâtea doctorate și au reacționat cu nonșalanță când au fost descoperiți. Chiar luna asta s-a propus “amnistia” plagiatelor mai vechi de 10 ani — de către CNATDCU, adică fix acea instituție care ar trebui să vegheze la bunul mers al cercetării.
Ce rușine.

Fără a se referi la faptul că şi în film se vorbeşte despre "descoperitorul" român al insulinei (rasistul Nicolae Paulescu care nu e nominalizat în video-ul de propagandă), deputatul european, Cristian Preda, semnalează pe Facebook (30.11. 2018) că deputaţii PNL din Parlamentul European au organizat o expoziţie. În această expoziţie este elogiat şi cunoscutul teoretician al rasismului biologic şi inspirator ideologic al legionarismului, Nicolae Paulescu, pe care Corneliu Zelea Codreanu îl considera un „profesor al românismului”, descriindu-l ca autor al unor „articole sfinte”:

Membrii PNL din PE au organizat o expoziție despre „românii care au schimbat istoria”. Între ei, un antisemit notoriu - Nicolae Paulescu. Peneliștii Stolojan, Marinescu, Vălean etc. i-au invitat să vorbească, fără să-i prevină în privința conținutului expoziției, pe președintele Tajani și pe ambasadoarea Luminita Odobescu. Folosirea banilor grupului PPE pentru preamărirea unui antisemit e o mizerie.

Despre metodele, din 1968, folosite de autorităţile naţional-comuniste în vederea impunerii unei anumite interpretări a actului unificării, din 1918, se poate citi cîte ceva în serialul:

„Din vremurile războiului rece (V). ‚Operaţiunea Geminei’ şi impunerea unei imagini istorice în conformitate cu cea a regimului ceauşist”, în: Halbjahresschrift-hjs-online, 30.4. 2014.

Nicolae Ceauşescu în prezidiul adunării de la Alba Iulia cu prilejul aniversării a 5 decenii de la unirea Transilvaniei cu România, 1 decembrie 1968 (Fototeca comunismului românesc / Cota 1/1968) 

[27. Juli 1983. Begleitschreiben der Kanzlei des ZK der RKP an das Innenministerium mit den Vorgaben zur festlichen Gestaltung des 65. Jahrestages der Gründung des einheitlichen rumänischen Nationalstaates]  

[27 iulie 1983. Adresa cancelariei CC al PCR către Ministerul de Interne, însoţind materialul cu propunerile privind „aniversarea a 65 de ani de la făurirea statului naţional unitar român”]

ACNSAS, D 120, vol. 4, ff. 163-170

[5. Juli 1983. Anhang mit der Liste von Publikationen, die anlässlich des 65. Jahrestages der Vereinigung veröffentlicht und im Ausland verbreitet werden sollen. Unter den Autoren befinden sich außer Nicolae Ceauşescu auch Ilie Ceauşescu, Corneliu Bodea und Virgil Cândea.]

[5 iulie 1983. Anexă cu „lucrări care vor fi editate cu prilejul aniversării a 65 de ani de la făurirea statului naţional unitar român, pentru a fi difuzate peste hotare”. Pe lîngă Nicolae Ceauşescu mai apar pe această listă ca autori: Ilie Ceauşescu, Corneliu Bodea şi Virgil Cândea.]

 

ACNSAS, D 120, vol. 4, ff. 172-174

În contextul sărbătoririi celei de-a 65-a aniversări a unirii din 1918 Securitatea, din nou, a avut de rezolvat sarcini operativ-organizatorice ca, de pildă, cea legată de Festivalul Naţional „Cartea Unirii” din Alba Iulia. La festivalul, „dedicat celei de a 65-a aniversări a formării statului naţional unitar român”, se spune într-o notă din noiembrie 1983, „urmează să participe un număr de peste 70 de scriitori români şi de alte naţionalităţi, între care Dumitru Radu Popescu, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Augustin Buzura, Petre Sălcudeanu, Dan Zamfirescu, Letay Lajos, Galfalvy Zolt, Eva Lendway, Haydu Gyozo şi Nicolaus Berwanger” (am preluat ortografierea falsă a unor nume din documentul Securităţii). „Împreună cu Securitatea judeţului Alba şi alte unităţi interesate vom acţiona pentru prevenirea unor eventuale acţiuni ostile.” (ACNSAS, D 120, vol. 6, f. 83).

Din aprecierile unor scriitori privind alipirea Transilvaniei de România rezultă că nu toţi împărtăşeau părerile legate de acest eveniment care circulau atît în mediile oficiale, cît şi în rîndurile populaţiei. Iată, de pildă, opinia lui Dan Deşliu, exprimată în 1973. În anii 1980, scriitorul devenise unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai regimului naţionalist al lui Nicolae Ceauşescu.

 

ACNSAS, D 118, vol. 25, ff. 5-7 (aici f. 6)

II.

Primul Război Mondial în presa satirică austro-germană şi în publicaţii româneşti

III. 

„Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918.

I. Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.

II. Adunarea Națională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Națională proclamă următoarele:

1. Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

2. Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.

3. Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, județe ori parlament.

4. Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omenești.

5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a proprietăților mari. În baza acestei conscrieri, desființând fidei-comisele și în temeiul dreptului de a micșora după trebuință latifundiile, i se va face posibil țăranului să-și creeze o proprietate (arător, pășune, pădure) cel puțin atât cât să poată munci el și familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potențarea producțiunii.

6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleași drepturi și avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

IV. Adunarea Națională dă expresie dorinței sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea națiunilor libere în așa chip, ca dreptatea și libertatea să fie asigurate pentru toate națiunile mari și mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaționale.

V. Românii adunați în această Adunare Națională salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul Monarhiei austro-ungare și uniți cu țara mamă România.

VI. Adunarea Națională salută cu iubire și entuziasm liberarea națiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume națiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă și ruteană și hotărăște ca acest salut al său să se aducă la cunoștința tuturor acelor națiuni.

VII. Adunarea Națională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea și unitatea națiunii române.

VIII. Adunarea Națională dă expresiune mulțumirei și admirațiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui dușman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizațiunea de ghiarele barbariei.


IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor națiunei române din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, Adunarea Națională hotărăște instituirea unui Mare Sfat Național Român, care va avea toată îndreptățirea să reprezinte națiunea română oricând și pretutindeni față de toate națiunile lumii și să ia toate dispozițiunile pe care le va afla necesare în interesul națiunii.”

IV. 



[2. Juni 1970. Securitatebericht über die Beerdigung des unierten Kardinals Iuliu Hossu, geb. am 30. Januar 1885 in Milașul Mare, gest. am 28. Mai 1970 in Bukarest, der seine letzten Lebensjahre als Verbannter in dem orthodoxen Kloster Căldăruşani verbringen musste, dabei von zahlreichen katholischen und orthodoxen Priestern systematisch bespitzelt wurde, u.a. von dem römisch-katholischen Pfarrer der Bukarester Bărăţiei-Kirche, Francisc Zudor – „Demeny” – und dem Abt des rumänisch-orthodoxen Klosters Căldăruşani, Archimandrit Gherasim Cristea, „Ionescu Valentin“, 1914-2014, der für seine „Verdienste“ 1984 zum Bischof der Eparchie von Rîmnic und Argeșul ernannt wurde. 
Im Zuge des Verbots der unierten, griechisch-katholischen Kirche, wurde Hossu 1948 festgenommen und verbrachte seine ersten Haftjahre, von 1950 bis 1955, im Gefängnis von Sighet. Danach erhielt er Zwangsaufenthalt, zuletzt lebte er im bereits erwähnten Kloster Căldăruşani, in der Nähe von Bukarest. 
Zudor hatte von der Securitate den Auftrag erhalten, die Beerdigung von Hossu im römisch-katholischen Ritus durchzuführen und diese so kurz wie möglich zu gestalten. Der Kardinal wurde im Bukarester katholischen Bellu-Friedhof bestattet. Sein schlichtes Grab befindet sich in der Nähe der Bestattungskapelle der unierten Nonnen der umstrittenene Kongregation des unbefleckten Herzens. In dem Grabmal wurden auch der nie offiziell als unierter Bischof anerkannte Justin Paven, 1925-1999, und die „stigmatisierte“ Ordensschwester Ionela Maria Cotoi, 1926-2018, beerdigt. 
Am 1. Dezember 1918 verlas Iuliu Hossu in Alba Iulia die Vereinigungserklärung Siebenbürgens mit dem Altreich - siehe den Originaltext im vollen Wortlaut - oben, Kapitel III.]


[2 iunie 1970. Notă a Securităţii privind înmormîntarea cardinalului greco-catolic, Iuliu Hossu, 1885-1970, cel care a citit pe data de 1 decembrie 1918 „Declarația de Unire de la Alba Iulia” – a se vedea textul integral mai sus, aici capitolul III. În ultimii săi ani de viaţă, Hossu avea domiciliu forţat şi a trăit în mănăstirea ortodoxă Căldăruşani. Acolo fusese supravegheat de numeroşi colaboratori neoficiali ai Securităţii, între aceştia s-au distins clerici romano-catolici şi ortodocşi, ca preotul de la biserica catolică Bărăţiei din Bucureşti, Francisc Zudor, „Demeny”, şi arhimandritul mănăstirii ortodoxe Căldăruşani, Gherasim Cristea, „Ionescu Valentin“, 1914-2014, care, în 1984, a fost „recompensat” cu şefia Eparhiei Rîmnicului și Argeșului, fiind numit episcop. Securitatea l-a însărcinat pe Zudor să-l înmormînteze pe Hossu, oficiind o ceremonie extrem de scurtă în rit romano-catolic. 

Hossu a fost înmormîntat în cimitirul Bellu catolic din Bucureşti, în apropierea mormîntului său simplu se află capela mortuară a controversatei Congregaţii unite a Inimii Neprihănite. În capelă sînt înmormîntaţi episcopul greco-catolic nerecunoscut oficial de către Vatican, Iustin Paven, 1925-1999, şi călugăriţa „stigmatizată“, Ionela Maria Cotoi, 1926-2018.] 

Notă

În ziua de 29 mai a.c. orele 14.00 a avut loc în cimitirul romano‑catolic „Bellu”, înhumarea fostului episcop greco‑catolic dr. Iuliu Hossu, decedat în vârstă de 85 de ani.
Asupra desfăşurării serviciului religios de înmormântare arătăm următoarele:
În jurul orei 13.00 au început să vină la cimitir şi prieteni ai defunctului printre care şi preoţi greco‑catolic nereveniţi. Majoritatea participanţilor erau persoane în vârstă.
Apreciam că numărul participanţilor a ajuns în timpul oficierii la circa 300 persoane.
La ora 14 maşina mortuară cu membrii familiei a sosit la intrarea în cimitir de unde sicriul deschis cu corpul defunctului îmbrăcat în ornate de episcop, a fost dus cu căruciorul cimitirului până la groapă. În faţa căruciorului mergea un ministrand cu crucea şi preotul Zudor Francisc, de la biserica romano‑catolică Bărăţia.
Asistenţa împărţită de o parte şi de alta pe aleea principală, după trecerea sicriului l‑a urmat până la cavou. La cavou, preotul Zudor Francisc a slujit în limbile română şi latină liturghia prevăzută la înmormântarea pentru credincioşi romano‑catolici români. Rugăciunile în limba română (Tatăl nostru, Născătoare) au fost rostite după preot de întreaga asistenţă. Tot în limba română s‑a rostit şi rugăciunea „dezlegării de păcate”.
După terminarea slujbei oficiale, s‑au apropiat de sicriu episcopii clandestini Todea Alexandru din Reghin, judeţul Mureş şi Dragomir I. Ioan din judeţul Satu Mare care unul lângă altul mişcând numai buzele, fără glas tare, au rostit nişte rugăciuni.
În timpul oficierii slujbei de înhumare, care a durat 25–30 minute, unii dintre participanți, mai ales dintre bărbaţii vârstnici se salutau, vorbeau, schimbau adrese şi numerele de telefon.
Mai mulţi dintre participanţi se interesau cine va vorbi ca să evoce figura defunctului, la care cei întrebaţi răspundeau negativ sau cu afirmaţia, că va vorbi cineva din familie.
Au fost observate 2–3 persoane care se pregăteau să ia cuvântul, având pentru aceasta notiţe de înainte pregătite, totuşi în final n‑a vorbit nimeni.
După terminarea slujbei de înmormântare, o parte din asistenţă a plecat, iar alţii în grupuri mai mici sau mai mari s‑au retras la diferite morminte continuând să discute între ei.
Episcopului clandestin Todea Alexandru, i‑au fost prezentate o serie de persoane cu care a întreţinut scurte convorbiri, şi‑au strâns mâinile, s‑au sărutat, despărţindu‑se cu salutul „Să dea Domnul”.
După aceasta Todea Alexandru şi‑a manifestat dorinţa şi a vizitat mormintele unor conducători greco‑catolici şi anume: Pâclişan, episcopul Bălan, Chira [Cornel, iezuit român - W.T.] şi Aftenie V. (episcop de Bucureşti).
Cel mai activ dintre rudele defunctului s‑a dovedit inginerul Hossu Vasile care a intervenit până şi la aranjarea florilor aduse din abundenţă şi a coroanelor.
Au fost depuse pe mormânt două jerbe legate cu panglică tricoloră, din care pe una era scris cu mâna următorul text: „Gărzile Naţionale 1918 – un ultim omagiu”. Pe panglicile de hârtie a unei coroane era tipărit textul: „Eminentul Iuliu, familia şi credincioşii”.
În rândul participanţilor care au asistat la înmormântare au fost şi preoţi greco‑catolici nereveniţi dintre care amintim: pr. Silaşi (coleg cu Dragomir la Gherla), pr. Costan (domiciliat în Bucureşti, telefon 63.15.84) acesta a promis familiei că îi va da textul unei poezii dedicată defunctului de către preotul Iustin Ileşiu, prezent şi el la înmormântare, pr. Păstrav, pr. Emanoil – fost protopop greco‑catolic de Bucureşti (domiciliat în Bucureşti) pr. Augustin Ciungan (fost spiritual al Academiei teologice din Blaj, domiciliat în Bucureşti), pr. Avram (domiciliat în Bucureşti), absolventul de teologie greco‑catolică Fodor şi cântăreţul de la fosta biserică greco‑catolică Sfântul Vasile din București, numit Puchiu.
Menţionăm că majoritatea preoţilor greco‑catolici participanţi purtau vestă preoţească, fără ca să caute să mascheze calitatea lor. Este posibil să fi fost şi alţii, pe care nu i‑am putut identifica. Identificarea celor menţionaţi mai sus nominal, s‑a făcut ulterior prin Dl Olteanu, nepotul episcopului şi Leluţiu Liviu de la Institutul teologic ortodox Bucureşti.
De asemenea, erau prezente o serie de foste călugăriţe greco‑catolice.
Din comentariile făcute de unii participanţi rezultă că au fost mulţumiţi de modul în care pr. Zudor Francisc a oficiat slujba şi în general de organizare şi desfăşurarea înmormântării.
Din relatările Dlui Olteanu rezultă că de la bun început au fost unii care au dorit ca slujba înmormântării să fie făcută după ritul latin, spre a nu se supăra Papa.
Faţă de această pretenţie manifestată de Dna Roşianu, Dragomir a afirmat că numai preoţii greco‑catolici ştiu cât au suferit în Ardeal de la romano‑catolici, iar ducă se supără Papa, „atunci rupem şi cu el”. Tot dl. Olteanu relatează că datorită divergenţelor de păreri în privinţa locului de înhumare fie lângă ceilalţi preoţi greco‑catolici fie în cavoul nepotului – Hossu Liviu – în rândurile familiei Hossu au rămas unele neînţelegeri.
Din relaţiile culese de la dl. Olteanu, se desprind încă următoarele: ing. Hossu Vasile deplasându‑se la Căldăruşani pentru a lua veşmintele preoţeşti ale defunctului, a găsit camera acestuia sigilată. Luând pe stareţul mănăstirii au intrat în cameră unde n‑au găsit decât un epitrahir.
În această situaţie, la stăruinţele episcopului Dragomir Ioan, ca defunctul să fie înhumat în haine arhiereşti, în care scop şi‑a oferit veşmintele sale de episcop. Defunctul a fost îmbrăcat cu haine arhiereşti şi i s‑a pus crucea şi inelul episcopal primite de Hossu la Roma.
După ce mortul a fost îmbrăcat la morga spitalului, Dragomir şi cu Todea în prezenţa văduvei scriitorului Chinezu, au oficiat slujba înmormântării. 
Făcându‑se unele comentarii şi aprecieri în legătură cu succesiunea la jurisdicţia episcopală, Dragomir, ar fi afirmat că se consideră o creaţie a lui Hossu Iuliu, şi că de drept el ar urma, fiind mai vârstnic şi mai vechi hirotonit episcop. Tot el a afirmat că în situaţia dată, jurisdicţia lor nu se limitează la graniţele fostelor eparhii greco‑catolice, ci este generală pe toată ţara.
În cercurile de rezistenţă greco‑catolice, Dragomir este socotit un om mai ponderat, iar despre Todea se spune că ar fi nervos şi inhibat.
Se spune că episcopul Hossu Iuliu era mulţumit că vizitatorii apostolici care au venit în ţară nu s‑au dus şi la el. Aprecia că această nevizitare este pusă ca o condiţie de guvernul român şi era mirat că Vaticanul acceptă astfel de condiţii.
Subliniem că, Todea, în discordanţă cu ceilalţi participanţi, se arăta bine dispus, comunicativ cu cei din jur, iar în ceea ce priveşte ţinuta vestimentară purta o cămaşă verde cu cravată neagră.
Din discuţiile purtate de noi cu dl. Leluţiu Liviu între altele, despre Todea şi Dragomir, acesta a afirmat că numiţii au ajuns să fie hirotoniţi episcopi de nunţiul papal O’Hara543 la insistenţele episcopului Ioan Suciu – ei fiind „oamenii de casă” ai episcopilor din care făceau parte. La Roma însă această sfinţire este considerată numai liturgică şi nu canonică, fapt pentru care numele lor nu figurează în Annuario Pontificio, editat la Vatican.
Arătăm de asemenea că Ing. Hossu Vasile a apreciat moartea unchiului său ca fiind grăbită de o alimentaţie unilaterală sau chiar subalimentaţie.
Spunându‑i‑se de către Zudor Francisc că Hossu Iuliu i‑a afirmat că „niciodată n‑am mâncat atâtea prăjituri şi dulciuri ca la Căldăruşani”, acesta a replicat „că şi dulciurile pot cauza moartea unui bătrân”.
Se spune că familia nu a chemat fotografi, afirmându‑se că unul din nepoţi nu şi‑a luat aparatul de fotografiat pentru a nu fi învinuit de o eventuală difuzare a fotografiilor.
Semnalăm că au fost trei tineri care au folosit aparate de fotografiat simple, un tânăr cu un ajutor al său a folosit un aparat cu blitz cu film color, iar un altul a avut un aparat de filmat.
În tot timpul desfăşurării înmormântării, de la intrarea sicriului în cimitir şi până la sfârşitul slujbei, aceştia au fost foarte activi în folosirea aparatelor. Aceşti fotografi în special cel cu blitz‑ul au insistat foarte mult pe fotografierea mortului din sicriu şi depunea în cavou.
Inginerul Hossu Vasile ne‑a informat că cu câteva zile înainte de moartea episcopului Iuliu, fostul ofiţer Dumitraş, a vorbit la telefon cu monseniorul Tăutu care se află la Vatican şi a cerut prin acesta ca papa să dea „binecuvântarea apostolică bolnavului”.
Menţionăm că episcopul clandestin Dragomir Ioan a trimis la Vatican o telegramă prin care anunţa moartea episcopului Hossu. În această telegramă printre altele, este menţionat şi „drumul crucii parcurs de defunct”.

Materialul a fost obţinut de la legătura oficială.
Copie de pe notă se va trimite la Direcţia I‑a.

Document din ACNSAS, I 736, vol. 7, ff. 2 ş.u., reprodus în: Sergiu Soica, Cardinalul Iuliu Hossu în dosarele Securităţii. Note informative (Kardinal Iuliu Hossu in den Akten der Securitate. Berichte), Editura MEGA, Cluj‑Napoca, 2016, pp. 725-728.

Grupaj realizat de William Totok

Erstellt 30.11. 2018 - Aktualisiert 2.12. 2018, 21:33 h