Halbjahresschrift - hjs-online

Kunst-Kultur 6 - Artă-cultură 6

Aus dem Inhalt dieser Seite – Din conţinutul acestei pagini

Mihai Isbăşescu, Manfred von Killinger, Oscar Walter Cisek

Je sais tout de Bucarest, nr. 49, octobre 1942, p. 9

2. Oscar Walter Cisek:

Vernehmungsprotokolle: Oscar Walter Cisek befragt als Zeuge im Strafverfahren gegen die als Kriegsverbrecher beschuldigten Publizisten. Die 14 Angeklagten wurden im 2. Kriegsverbrecherprozess, der vom 22. Mai bis am 4. Juni 1945 in Bukarest stattfand, verurteilt / Depozițiile martorului Oscar Walter Cisek privind inculpații în aşa numitul „proces al ziariştilor”, 22 mai – 4 iunie 1945

[12. März 1945. Vernehmung Ciseks als Zeuge in dem gegen Alexandru Hodoş eingeleiteten Strafverfahren]

[12 martie 1945. Martorul Cisek audiat în legătură cu învinuitul Alexandru Hodoş]

[17. März 1945. Vernehmung von Oscar Walter Cisek im Strafverfahren gegen die als Kriegsverbrecher Beschuldigten 14 rumänische Publizisten, deren Prozess vom 22. Mai bis 4. Juni 1945 in Bukarest stattfand]

[17 martie 1945. Declaraţia martorului Oscar Walter Cisek dată în cursul urmăririi penale a celor 14 publicişti români, acuzaţi de provocarea dezastrului ţării, condamnaţi în cursul procesului ce s-a desfăşurat între 22 mai şi 4 iunie 1945 la Bucureşti]

[16. Mai 1945. Vernehmungsprotokoll Ciseks mit Hinweisen auf Aurel Cosma]

[16 mai 1945. Proces verbal al depoziţiei martorului Cisek cu detalii despre Aurel Cosma]

[1947. Vorladung Ciseks als Zeuge der Verteidigung im Prozess gegen Nichifor Crainic]

[1947. Convocarea lui Cisek în calitate de martor al apărării în procesul lui Nichifor Crainic. Data convocării 10 ianuarie 1948 este greşit trecută pe „dovada” primirii invitaţiei, data corectă este: 10 ianuarie 1947]

[10. Januar 1947. Zeugenaussage von Cisek während der Gerichtsverhandlung gegen den bereits 1945 als Kriegsverbrecher in Abwesenheit verurteilen Nichifor Crainic]

[10 ianuarie 1947. Depoziţia lui Cisek în faţa Curţii de Apel din Bucureşti, care l-a judecat pe Nichifor Crainic, condamnat în contumacie în 1945]

[10. Januar 1947. Anwesenheitsliste der Zeugen im Verfahren gegen Nichifor Crainic]

[10 ianuarie 1947. Martorii prezenţi şi amînarea procesului din cauza martorilor absenţi care vor primi o nouă citaţie]

[10. Mai 1956. Alfred Margul Sperber stellt Cisek als „fortschrittlichen Schriftsteller” vor]

[10 mai 1956. Alfred Margul Sperber îl prezintă pe Cisek în postură de „scriitor progresist”]

[18. März 1957. Personalbogen Ciseks]

[18 martie 1957. Fişa personală a lui Cisek]

***

Oscar Walter Cisek (* 6. 12. 1897, Bukarest/Bucureşti – † 30. 5. 1966, Bukarest / Bucureşti)

[12. März 1945. Vernehmung Ciseks als Zeuge in dem gegen Alexandru Hodoş eingeleiteten Strafverfahren]

[12 martie 1945. Martorul Cisek audiat în legătură cu învinuitul Alexandru Hodoş]

ACNSAS, P 77, vol. 2, ff. 8-8v

ACNSAS, P 77, vol. 4, ff. 31-32

[16. Mai 1945. Vernehmungsprotokoll Ciseks mit Hinweisen auf Aurel Cosma]

[16 mai 1945. Proces verbal al depoziţiei martorului Cisek cu detalii despre Aurel Cosma]

ACNSAS, P 77, vol. 4, f. 109

[1947. Vorladung Ciseks als Zeuge der Verteidigung im Prozess gegen Nichifor Crainic]

[1947. Convocarea lui Cisek în calitate de martor al apărării în procesul lui Nichifor Crainic. Data convocării 10 ianuarie 1948 este greşit trecută pe „dovada” primirii invitaţiei, data corectă este: 10 ianuarie 1947]

ACNSAS, P 77, vol. 27, f. 37

[10. Januar 1947. Zeugenaussage von Cisek während der Gerichtsverhandlung gegen den bereits 1945 in Abwesenheit als Kriegsverbrecher verurteilen Nichifor Crainic]

[10 ianuarie 1947. Depoziţia lui Cisek, ca martor al apărării, în faţa Curţii de Apel din Bucureşti, care l-a judecat pe Nichifor Crainic, condamnat în contumacie, în 1945, de către Tribunalul Poporului, înfiinţat cu scopul de a-i pedepsi pe principalii criminali de război din România. Cisek laudă iniţiativa lui Crainic de a fi susţinut publicarea cărţii lui Walter Hoffmann, considerînd-o cea „mai bună propagandă românească în acel timp”. Totodată, trece sub tăcere contribuţia acestuia la teoriile fasciste autohtone, evidenţiind activitatea acestuia în favoarea recuperării Transilvaniei de Nord, ocupată de către Ungaria]

ACNSAS, P 77, vol. 27, ff. 45-45v

[10. Januar 1947. Anwesenheitsliste der Zeugen im Verfahren gegen Nichifor Crainic]

[10 ianuarie 1947. Martorii prezenţi şi amînarea procesului din cauza martorilor absenţi care vor primi o nouă citaţie]

ACNSAS, P 77, vol. 27, f. 65

[10. Mai 1956. Alfred Margul Sperber stellt Cisek als „fortschrittlichen Schriftsteller” vor]

[10 mai 1956. Alfred Margul Sperber îl prezintă pe Cisek în postură de „scriitor progresist”]

Probleme actuale ale literaturii germane din R. P. R.

De vorbă cu Oscar Walter Cisek

Oscar Walter Cisek, scriitor german progresist din Republica Populară Romînă, este cunoscut și citit de mai bine de un sfert de veac în toate țările unde se vorbește limba germană, bucurîndu-se de prețuirea cuvenită unuia dintre cei mai valoroși prozatori și poeți.

Pentru prima sa carte, volumul de povestiri intitulat: „Die Tatarin” (Tătăroaica) i s-a decernat înalta distincție a premiului „Kleist”, la un an după ce Anna Seghers a primit același premiu pentru primul ei volum.

Într-o serie de romane, apărute în jurul anului 1930, scriitorul a revelat pentru prima oară cititorului german din apus, și prin aceasta și cititorului european, lumea poporului romîn, precum și vaste aspecte din lumea poporului muncitor romîn.

Cisek dobîndește, chiar de la prima sa carte, recunoașterea publicului și prietenia trainică a unor reprezentanți atît de autorizați ai vieții spirituale germane ca: Thomas Mann, Hermann Hesse, Arnold Zweig, Joseph Ponten, Oskar Loerke, Ernst Wiechert, Paul Wiegler, Alfred Kantorowicz, Bernhard Diebold și alții.

Dintre cărțile sale scrise pînă acum, opera sa de căpetenie, romanul „Fluviul fără sfîrșit”, care descrie viața pescarilor din Delta Dunării, — a fost tradusă in limbile polonă, cehă, franceză și finlandeză.

Oscar Walter Cisek este singurul scriitor german din această țară, care nu s-a limitat numai la tratarea problemelor specifice ale populației germane din Republica noastră populară, ci a inclus în opera sa poporul romîn în întregul lui și totalitatea vieții romînești. Din acest motiv scribii plătiți ai nazismului l-au calificat cu dispreț drept „un scriitor romîn care scrie în nemțește”.

Credincios acestei tradiții proprii, precum șt tradiției revoluționare a literaturii germane din Romînia, Cisek și-a asumat sarcina de a evoca într-un roman de largă respirație, extins pe mai multe volume, figurile conducătorilor marii revoluții țărănești din Ardealul anului 1784, condusă de Horia.

Alfred Margul Sperber

- Ce va putea însemna primul Congres al scriitorilor pentru confrații noștri germani din R.P.R.?

— Deși referatele anunțate în programul Congresului nu privesc, în mod special, literatura minorităților naționale din R.P.R., sînt convins că desfășurarea Congresului și concluziile la care va ajunge vor avea o însemnătate cu totul deosebită pentru literatura germană de la noi. Congresul va fi, înainte de toate, un nespus de necesar și binevenit schimb de idei între scriitori, un schimb de experiențe prețioase în toate domeniile realismului. Nu mai puțin, el urmează să ne ofere o sinteză valabilă a atîtor concluzii trase din numeroase aspecte ale vieții noastre literare, de la 23 August 1944 și pînă astăzi.

Pentru scriitorii noștri de limbă germană, pentru aceia care își dau seama de misiunea creației lor literare, în plămădirea și în construirea vieții noi, un asemenea Congres va putea deveni chiar un îndreptar și un far cu lumina îndreptată spre întinsurile viitorului. Nu-mi plac superlativele. Dar cred că rezultatele Congresului vor fi rodnice. Desigur, pentru unii dintre noi, care ne-am născut și trăim pe pămîntul Republicii Populare Romîne și care ne-am străduit sincer să realizăm cîte ceva în limba literară germană, un asemenea Congres poate fi — într-un înțeles mai înalt și mai complex — un fel de trezire nouă la realitate, la ritmul clocotitor al zilelor pe care le trăim în sfera de viață a socialismului.

Pe lîngă aceasta, Congresul va fi un fericit prilej de contact personal între scriitorii romîni și scriitorii minorităților naționale, va duce la o mai bună cunoaștere a valorilor reale care merită nu numai atențiunea deosebită a scriitorilor noștri de limbă germană, dar și aceea a scriitorilor romîni care, — să fim sinceri — pînă în prezent au dat prea puțină dovadă de interes pentru creațiile literare germane din R.P.R. Și cred că am fi meritat o asemenea atenție — pe care, altminteri, ne-au acordat-o mai de mult scriitorii de limbă germană de pretutindeni. Poeți ca Alfred Margul Sperber, Franz Liebhardt și Alfred Kittner pot sta cu cinste alături de unii dintre cei mai de seamă poeți romîni contemporani, iar un prozator ca Erwin Wittstock, meșter încercat în mai toate domeniile povestirii, suportă, în ceea ce privește calitatea artistică a scrisului său, orice comparație cu scriitori atît de prețuiți ca Eusebiu Camilar sau Petru Dumitriu, chiar dacă realismul lui Wittstock nu oglindește aspectele prezentului nostru și forțele care construiesc noua lume, după legile socialismului.

— Aș dori să vă pun întrebarea: există oare diferențe esențiale în alegerea și tratarea subiectelor la scriitorii romîni și la cei germani? Dacă există, de unde provin ele? Ne puteți spune în ce măsură aceste diferențe sînt rezultatele firești ale structurii sociale și psihice a minorității germane din țara noastră?

— Îmi pretindeți un lucru destul de dificil. Voi încerca totuși să vă dau un răspuns care va conține măcar cîteva amănunte esențiale, menite să contureze întrucîtva elementele hotărîtoare pentru aspectele scrisului german din R.P.R. Aceste aspecte se referă nu numai la urmările unei evoluții care cuprinde cîteva decenii său chiar o jumătate de veac.

Cînd sașii din Ardeal vorbesc despre obîrșia lor, despre soarta lor de coloniști în sud-estul european, ei se duc cu gîndul cu 800 de ani înapoi. Cu o deosebită mîndrie ei pomenesc numele reformatorului Johannes Honterus care; în 1533, a înființat prima tipografie în Ardeal. La sași, viața țărănească și viața orășenească era și e încă susținută, în multe privințe, de o tradiție puternică, de practici și obiceiuri moștenite din tată in fiu, de cultivarea unei arte țărănești și a unui folclor care — și astăzi — tot mai amintește de malurile Moselei. (Căci sașii d:n Ardeal nu sînt nicidecum saxoni — sînt franconi - iar dialectul lor se aseamănă cel mai mult cu acela al populației din Luxemburg).

Grosul populației este compus din oameni harnici, muncitori. Pe de altă parte, sașii au beneficiat de unele privilegii, atît de cunoscute în istorie, care le-au permis să-și mențină intactă ființa națională. Trebuie să subliniem în același timp că au fost alături de romîni și de unguri în luptele pentru independența națională, ca de exemplu, împotriva turcilor. De veacuri, la sași nu mai există o problemă a analfabetismului. Pe lingă dialectul lor popular, sașii cunosc în general bine limba literară germană, fapt de care au dat cu prisosință dovadă în nenumărate ziare, reviste periodice, cărți științifice și literare, publicații care, în unele cazuri au atins niveluri înalte.

Din păcate, în rîndurile burgheziei săsești au încolțit încă înainte de apariția fascismului, tendințe șovine, exploatate mai tîrziu de hitleriști.

Nu același lucru s-ar putea spune despre șvabii din Banat, mai puțin conservativi în ceea ce privește poverile tradiției. Și ei au avut cîțiva povestitori înzestrați, printre care se cuvine să-1 numim pe Otto Alscher; astăzi bănățeanul Franz Liebhardt este, fără îndoială, unul dintre cei mai autentici poeți germani din R.P.R, și totodată un vajnic luptător pentru cauza progresului, a socialismului și a păcii între popoare.

Alături de bucovineanul Alfred Margul Sperber, scriitorii șvabi au fost aceia care au militat din convingere, prin versurile lor, pentru cauza socialismului și a partidului muncitoresc. Faptul că industria metalurgică din Banat se află într-o regiune cu populație germană, a contribuit, fără îndoială, la o mai eficace propagare a învățămintelor marxism-leninismului. Muncitorii din industria grea, din regiunea Reșiței, a Aninei și a Timișoarei, luptaseră încă in perioada ilegalității, în anii de groază ai hitlerismului, împotriva regimului de teroare de la noi — și pentru izbînda socialismului și a lumii libere.

Sașii din Ardeal și șvabii din Banat formează împreună grosul compact al populației germane de la noi, asupra căruia s-a năpustit, cu toate influențele și urmările sale nefaste, fascismul criminal al lui Adolf Hitler.

Scriitorii n-au rămas nici ei în afara presiunilor ideologice exercitate de hitlerism. Se poate înțelege că și creația lor s-a resimțit de aceste presiuni. Este ceea ce indică principala noastră sarcină: reeducarea într-un spirit nou, socialist.

— Dar despre tendințe progresiste și socialiste în trecutul literaturii germane din țara noastră, ce ne puteți spune? Nu au existat asemenea tendințe — împotriva acelora cu caracter naționalist care erau captate în întregime de burghezie și de capitalism?

— Desigur că au existat. Nimeni nu trebuie să-și închipuie că din moși-strămoși toți germanii din Ardeal, din Banat și din Bucovina au fost naționaliști orbi, înhămați la carul lumii feudale, al burgheziei și al capitalismului. Nicidecum! Din mulțimea sașilor au răsunat voci, care le-a spus răspicat adevărul și care a luptat pentru înfrățirea cu populația romînă și maghiară. Două nume de scriitori sași, excepțional de înzestrați, merită să fie amintite, în această privință: Josef Marlin și Friederich Krasser. Primul e un purtător de steag al revoluției din 1848, care a chemat populația săsească să se alăture luptei pentru eliberare, și totodată autorul fragmentului de roman „Horia". Friederich Krasser e unul dintre cei mai populari și

(Continuare în pag. 6-a)

mai cunoscuți cîntăreți ai mișcării socialiste germane dintr-a doua jumătate a secolului trecut. Volumul său de versuri „Offennes[sic] Visier” („Cu viziera deschisă”) a reapărut, în anul trecut, sub îngrijirea secției germane a Editurii de Stat pentru literatură și artă. Există, prin urmare, în scrisul nostru o tradiție revoluționară progresistă şi socialistă.

Cît despre lupta pentru progres și pace, în scrisul nostru german, nici ea n-a început abia în ultimii doisprezece ani. În anii de după primul război mondial, un grup de poeți și prozatori germani din Bucovina s-a relevat într-un mod cu totul deosebit, prin publicarea unei reviste în care am citit, pentru întîia oară, versuri nespus de sugestive și pline de o largă respirație umană, semnate de Alfred Margul Sperber.

De același Sperber care e azi laureat al Premiului de Stat — și încă pentru traducerea unui volum întreg de poezii populare romînești. Ce progrese realizate de atunci și pînă astăzi! Căci, țin bine minte, la prima noastră întîlnire pe străzile Bucureștilor, în primăvara anului 1920, cînd eu mă și număram printre admiratorii entuziaști ai marelui poet Tudor Arghezi, Sperber nu cunoștea decît prea puțin limba lui Eminescu, nu știa să-mi citeze decît două versuri din poezia romînească, dar versuri pe care le îndrăgise mult. Nu erau, firește, dintre cele mai necunoscute, dar le sorbea parcă toată poezia, tot miezul genuin, cînd recita iar și iar, cu glasul copleșit de emoție:

„Codrule, codruțule,

Ce mai faci, drăguțule?"

După acest intermezzo liric, să revenim însă iar la chestiuni mai substanțiale, în legătură cu dezvoltarea literaturii noastre germane.

— Ați putea să ne spuneți cîte ceva despre evoluția ei de la 23 August 1944 și pînă astăzi?

— A vorbi despre această evoluție, înseamnă a scoate în evidență cîteva realizări remarcabile, dar înseamnă totodată a repeta, în multe privințe, lucruri discutate de ani de zile, în „Gazeta literară", — lucruri, altminteri, care au fost impresionant şi valabil spuse și în cele două referate principale, întocmite de Anna Seghers și Johannes R. Becher la Congresul scriitorilor din Republica Democrată Germană, congres care a avut loc de curînd. Veți întreba poate: — de ce repetări, cînd nu e vorba de scriitorii romîni, ci de poeți și povestitori germani din țara noastră sau din Republica Democrată Germană? Iată, fiindcă multe calități cuprinse în elementele vii ale scrisului romînesc diferă destul de mult de acela al scrisului german, în vreme ce beteșugurile, cusururile și metehnele sînt fără doar și poate, cam aceleași. Defectele caracteristice care apar de nenumărate ori în versurile, în proza și în literatura dramatică romînească, scrise în ultimul deceniu, sînt deseori aceleași pe care le găsim și în versurile, în proza și în literatura dramatică germană — fie ele din Republica Populară Romînă sau din Republica Democrată Germană. Precum am încercat să subliniez, numai calitățile diferă și adaugă ceva nou — fie chiar numai un amănunt stingher — la totalitatea creației literare din acest deceniu.

— Și în ședințele secției germane a Uniunii Scriitorilor din R.P.R. se discută, așadar, despre idilism și schematism?

— Mai mult decît vă puteți închipui dumneavoastră. În ce mă privește, cred pur și simplu : unde nu e talent, unde forța de creație nu există sau unde urmele de altă dată ale unui talent adevărat sînt date la o parte de meșteșugul literar pus în slujba unei propagande greșit înțelese, acolo întîlnîm, mai întotdeauna idilismul și schematismul. Teoretizarea, în legătură cu idilismul și cu formele schematice, poate avea un rost, cînd e vorba de talente tinere care trebuiesc ferite de unele greșeli inerente primilor pași în domeniul literaturii. Talentele adevărate, creează — și atunci cînd scriu versuri sau proză — cu un evident și foarte subliniat caracter politic. In operele unor asemenea scriitori autentici, fenomenul creației nu se va lăsa stînjenit de o lozincă, de precizarea unei formule politice.

De la 23 August 1944 și pînă astăzi, s-au putut înregistra și în literatura germană din R.P.R. progrese dintre cele mai îmbucurătoare. Dar începuturile au fost grele, chiar foarte grele. Tot felul de erori principiale s-au strecurat pe-atunci în paginile ziarelor și revistelor. Scriitorii, și aceia care își închipuiau că sînt scriitori și că au ceva de spus, nu porneau de la convmgerea că, dacă scriu versuri sau proză despre Uniunea Sovietică, despre socialism, despre lupta pentru pace sau despre Partidul Muncitoresc Romîn, aceste versuri ar fi trebuit să fie, înainte de toate, demne de subiectele alese. Autorii, altminteri bine intenționați, ar fi trebuit să-și dea seama că numai măiestria lor deosebită putea, prin elementele de viață inerente oricărui fenomen de artă, să convingă pe cititorul conștient de valorile supreme ale epocii, ale vieții noastre noi. În literatura noastră germană lucrurile s-au petrecut invers. Pseudo-poeții și pseudo-povestitorii noștri au crezut că pot fi de folos, scriind versuri proaste sau proză lipsită de ori ce sevă, despre chestiunile zilei. Fără îndoială că efectele obținute la cititori ar fi fost extraordinare, dacă autorii ar fi realizat arta adevărată, plină pînă la refuz de substanța veșnic vie a vieții. Să fim bine înțeleși: versuri proaste nu pot fi considerate bune, fiindcă se ocupă de socialism, de pace, de partid și așa mai departe. Versurile ar trebui să fie însă excepțional de bune, excepțional de valoroase și convingătoare, dacă sînt închinate unor subiecte din tematica supremă a epocii noastre. Cine scrie versuri slabe despre pace, versuri care nu reușesc să închege, în toată structura lor, o convingere trăită, un întreg de viață care se poate transmite cititorului — să-și dea, în sfîrșit, seama că intențiile bune și oricît de sincere nu pot înlocui niciodată talentul.

Firește că o asemenea proză germană, construită fără talent, dar după rețete simple și comode, în care domina atît idilismul, cît și schematismul, nu reușea să însemne mai nimic, și nenumărate versuri ieftine, publicate de ziare și reviste, nu puteau deveni, în nici un chip, poezie.

Cît privește negativismul sau unele manifestări de justificare a naționalismului german, acestea numai rareori au încercat să-și mai ridice capul în literatura noastră. Asemenea tendințe au fost demascate și zdrobite.

Nu trebuie să uitați: sîntem, relativ, puțini la număr, și încă mai puțini sînt aceia care cunosc mulțumitor limba germană și imensele ei bogății. În prefacerile sociale și sufletești, mai întîrziate decît în sînul populației romîne, literatura noastră germană a cam rămas în urmă cu tratarea atîtor subiecte, care ar fi putut să înrîurească pe cititori și atitudinea lor activă față de fenomenele rodnice ale prezentului.

În privința aceasta, populația romînă a fost mult mai avantajată. În nenumărate cazuri, literatura nouă romînească a îndeplinit un rol de seamă în orientarea politică și socială a cititorului, oferindu-i atîtea exemplificări valabile care nu făceau parte din domeniul noțiunilor și a teoriilor, ci din adevărate potențări de viață, strînse în cuvînt — în poezie, proză sau teatru. Aș vrea să spun: ați avut, oarecum la timp util, — dacă termenul acesta nu coboară sensul învederat de mine — ceea ce noi, scriitorii și cititorii de limbă germană din R.P.R., n-am avut. În cîteva faze și momente importante în drumul spre viața nouă și spre socialism, ați avut, rînd pe rînd, „Desculț” al lui Zaharia Stancu, „Negura” lui Eusebiu Camilar, „Bijuteriile de familie” ale lui Petru Dumitriu, și bineînțeles, întreaga comoară de proză nouă a meșterului Mihail Sadoveanu. Veți recunoaște că evocarea acestor titluri și nume circumscrie o evoluție — și încă una foarte esențială — nu numai pentru literatura romînească, dar și pentru ritmul vieții în R P.R. Și în sertarele, în casetele minorității noastre germane s-au găsit, fără îndoială, destule „bijuterii de familie”, dar ne-a lipsit povestitorul care ar fi reușit să le dea înțelesul nou pentru o existență nouă.

În privința aceasta, vina principală au avut-o, în prima jumătate a deceniului despre care vorbesc, scriitorii noștri germani, cu adevărat talentați, cărora le-a lipsit spiritul de orientare. (Neputincioșii sînt și rămîn întotdeauna nevinovați.) La noi, situația a fost atît de paradoxală în ceea ce privește lipsa de cunoaștere a limbii germane, încît autorii publicau uneori versuri comice crezînd că ele sînt serioase.

Dar și această fază a fost, în cele din urmă, depășită. Lucrurile s-au mai îndreptat, iar o ceată întreagă de scriitori, cu calități incontestabile, au astăzi posibilitatea să-și publice operele în coloanele suplimentului literar al ziarului „Neuer Weg“, în revista bănățeană „Neue Literatur”, sau în volume îngrijite de secția germană a Editurii de Stat pentru literatură și artă și de Editura Tineretului.

Și noi, scriitorii germani din R.P.R. ne dăm seama că ținta noastră principală trebuie să fie măiestria. Hotărît, o măiestrie cît mai sugestivă care să aprofundeze și să scoată limpede la iveală valorile noi din realitatea ce ne înconjoară și în sensul dezvoltării acestei realități. Aș dori să fiu bine înțeles: pornirea scriitorului de la aspectele concrete și concise ale realității nu poate stînjeni imaginația. Dimpotrivă. Lumea nouă și concepțiile ei se oglindesc limpede în structura realistă a scrisului. Lucrurile trebuiesc spuse lapidar și pe față, așa cum le spun în versurile lor poeții noștri Alfred Margul Sperber, Franz Liebhardt și Alfred Wittner[sic], așa cum se oglindesc în orizontul povestirilor lui Erwin Wittstock, un prozator cu resurse bogate, aplecat cu urechea la pulsația caldă a poporului.

— Ne vorbiți despre meșterii dumneavoastră. Dar ce reușește să înfăptuiască tineretul din rîndurile scriitorilor germani?

— Și tinerii noștri confrați au dat dovadă de calități excepționale. Dar cei mai gălăgioși și senzaționali dintre ei nu sînt întotdeauna cei mai înzestrați. Și destui dintre ei nu prea vor să învețe carte. Vor probabil, să scrie în limba germană fără s-o cunoască. În ceea ce mă privește, cred în calitățile deosebite și promițătoare ale tinerilor Hans Bergel și Hugo Hausl. Ambii au fost prezentați publicului cititor cu povestiri de proporții mai mari, în noua antologie de proză contemporană germană din R.P.R. („Deutsche Erzähler der R.V.R.”), publicată acum cîteva luni de secția germană a Editurii de Stat pentru literatură și artă. Ediția întîi a acestei antologii e aproape epuizată. Din Republica Democrată Germană editura a primit de curînd o comandă de trei mii exemplare. Ceea ce atestă că ni se acordă și acolo o atenție cu totul deosebită, și, fără îndoială, vom mai face progrese în această privință. Traducerile noastre din poezia și proza romînească sînt prețuite de scriitori cu renume mondial.

Prin traducerile lor valoroase din poezia populară romînă, din Eminescu și Creangă, Caragiale și Sadoveanu, Arghezi și Beniuc, Stancu, Geo Bogza, Camilar și Petru Dumitriu — citez la întîmplare numai cîteva nume — scriitorii germani din R.P.R. au dovedit cu prisosință că iubesc și prețuiesc literatura romînă. Sînt convins că nu exagerez dacă spun că mulți dintre ei trăiesc chiar într-o strînsă comunitate spirituală cu scrisul romînesc. Dar nu numai cu scrisul, ci și cu viața poporului romîn, cu trecutul și cu prezentul lui. Cred că nu e o simplă întîmplare că sasul Josef Marlin a scris, pe la 1848, romanul „Horia”, rămas — din nefericire — fragment, din cauza morții timpurii a poetului, — și că astăzi un prozator german de la noi se străduiește din nou să realizeze un roman voluminos în centrul căruia se află iar figura nespus de luminoasă a iobagului din Munții Apuseni și lupta lui pentru omenie și libertate.

— Aveți să ne spuneți acum încă o concluzie cu privire la primul Congres al Scriitorilor din R.P.R.?

— Da, o concluzie firească și cuprinzătoare, valabilă și pentru scriitorii germani din țara noastră: nu cred că aceia care n-au fost și nu sînt poeți, prozatori sau autori dramatici înzestrați, vor deveni, după Congres, matadori ai scrisului; cred însă că aceia care au dovedit că sînt adevărații exponenți ai literaturii noastre, vor pleca de la Congres cu un simțămînt deosebit de siguranță, cu o încredere mai mare în propriile puteri, cu un plus de elan, cu simțămîntul că sînt mai temeinic orientați, mai bine înarmați. Și — în consecință — vor ști mai limpede ce au de făcut, spre a pune talentul lor în slujba dezvoltării unei noi vieți.

Rep.

Gazeta literară, anul III, nr. 19 (113), 10 mai 1956, p. 1.

(Sublinierile din text – Halbjahresschrift – hjs-online.)

[18. März 1957. Personalbogen Ciseks]

[18 martie 1957. Fişa personală a lui Cisek]

ACNSAS, I 0210842, vol. 1, ff. 10-11

William Totok

(Fortsetzung folgt - Va urma)

Links - linkuri

Stichwort – Cuvînt cheie: Cisek

„Leopold Ludwig”, Halbjahresschrift – hjs-online, 16. 12. 2010

„Parteidichter – Poeţi de partid“, Halbjahresschrift –hjs-online, 1. 11. 2012

„Securitate und Partei - Securitatea şi partidul“, Halbjahresschrift– hjs-online, 15. 19. 2011

Cf. „Anmerkungen - adnotări: Oscar Walter Cisek, Georg Maurer“, in: „Kunst-Kultur – Artă-cultură“, Halbjahresschrift – hjs-online, 31. 8. 2018

Aspecte inedite din biografia scriitorului germano-român Oscar Walter Cisek (1), RFI, 6.9. 2022; (2), RFI, 7.9. 2022; (3), RFI, 8.9. 2022

„Stindardul”, Europa Liberă şi Cisek, RFE, 4. 1. 2023

Blut und Boden 3 - Sînge şi glie 3, Halbjahresschrift - hjs-online, 4. 2. 2018

Inhaltsübersicht - Cuprins

Erwin Neustädter, Kriegerfriedhof / Cimitir militar (1935);
Brief von Herman Roth an Erwin Neustädter - Scrisoarea lui Herman Roth către Erwin Neustädter (1942);
Biografie: Bernhard Capesius (1889-1981);
Ernst [Emil] Gamillscheg (1887-1971);
Hans Wolf, „Zur Geschichte der Juden im Banat“ - „Despre istoria evreilor din Banat“ (1940);
Biografie: Johann (Hans) Wolf (1905-1982);
Enteignung der Juden - Jecmănirea evreilor (1940-1942);
NS-Lyrik - Poezii naziste (1940): Erwin Neustädter, Annie Schmidt-Endres (1903-1977), Bruno Kremling (1889-1962), Anton Valentin (1898-1967), Hans-Wolfram Hockl, Hans Diplich, Josef Gabriel d.J., Rudolf Hollinger (1910-1997);
Völkische Texte - Texte naziste: Karl von Möller (plus Biografie), Rudolf Hollinger (1940); Gründung des Instituts zur Erforschung des jüdischen Einflusses auf das deutsche kirchliche Leben - Institutul pentru Studierea Influenţei Evreieşti asupra Vieţii Bisericeşti Germane (1942);
Walter Schlandt, "Das Judentum und seine Überheblichkeit in der Musik" (1943); Ungarischer Irredentismus und nationalistische Propaganda - Iredentism şi naţionalism maghiar (1940): Andreas Fall, Ungarns Recht auf Siebenbürgen;
Antiungarische rumänische Gegenpropaganda - Contrapropagandă antimaghiară română (1941): Viktor Orendi-Hommenau (1870-1954): „Ihr wahres Gesicht. Ein rot-weiß-grüner Kulturfilm aus Madjarien” - Chipul lor adevărat. Un film roşu-alb-verde din Maghiaria (1941);
G. I. Brătianu, Die geschichtliche Mission Ungarns - Misiunea istorică a Ungariei;