Donnerstag, Juni 08, 2017

Gen. Viliam Steskal (alias Wilhelm Steskahl)




[8 iunie 1968. Referat întocmit de Consiliul Securităţii Statului privind abaterile săvîrşite de unii ofiţeri din fosta Direcţie regională de securitate Banat, sub conducerea gen.-mr. Wiliam Steskal]

[8. Juni 1968. Referat des Rates der Staatssicherheit nach den Untersuchungen im Zusammenhang mit den unhaltbaren Zuständen und Gesetzesübertretungen einiger Geheimdienstoffiziere der Banater Regionaldirektion der Securitate geleitet von Generalmajor Wiliam Steskal] 


Consiliul Securităţii Statului                       Secret[1]
Nr. 13/90.935/8 iunie 1968

Referat privind abaterile săvârşite de unele cadre din fosta Direcţie regională de securitate Banat

Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 22–25 aprilie 1968 a dezbătut probleme de o însemnătate excepţională pentru perfecţionarea activităţii economico-sociale, îmbunătăţirea învăţământului de toate gradele, întărirea capacităţii de apărare a ţării şi ridicarea pe o treaptă superioară a democraţiei socialiste în ţara noastră.
Condamnând cu toată fermitatea ilegalităţile şi samavolniciile comise în decursul anilor împotriva unor activişti de partid şi de stat, de către unele elemente abuzive şi aventuriere, în frunte cu Drăghici Alexandru, documentele plenarei au scos în evidenţă necesitatea respectării cu stricteţe a legalităţii, înfăptuirii perseverente a principiilor justiţiei, respectului faţă de normele de convieţuire socialistă şi ale demnităţii umane, specifice societăţii noastre.
Dezbaterile care au avut loc în cadrul Consiliului Securităţii Statului pe marginea documentelor recentei plenare a Comitetului Central al Partidului Comunist au prilejuit

304

concluzii şi învăţăminte preţioase pentru activitatea noastră de viitor, pentru excluderea cu desăvârşire a posibilităţilor de repetare a abuzurilor şi ilegalităţilor şi pentru a face din organele de securitate un instrument de luptă împotriva adevăraţilor duşmani ai patriei noastre. Ele au evidenţiat, totodată, faptul că marea majoritate a cadrelor din Consiliul Securităţii Statului s-au angrenat cu răspundere şi devotament în executarea sarcinilor puse în faţa noastră de conducerea de partid şi de stat, preocupându-se permanent de perfecţionarea cunoştinţelor lor politice, de specialitate, militare şi de cultură generală, având o atitudine corectă în muncă şi în societate.
La data de...[2], premergător şedinţei de prelucrare a documentelor Plenarei C.C. al P.C.R. din 22–25 aprilie a.c. în cadrul Inspectoratului de Securitate Timiş, Consiliul Securităţii Statului a adus la cunoştinţa cadrelor din această unitate rezultatul cercetărilor întreprinse ca urmare a abaterilor comise de unele cadre ale fostei Direcţii Regionale de Securitate Banat. Infracţiunile şi abuzurile grosolane săvârşite la fosta Direcţie Regională de Securitate Banat sunt rezultatul faptului că un număr de ofiţeri cu funcţii de conducere, în loc să fie preocupaţi permanent de îmbunătăţirea activităţii organelor din subordine, au nesocotit obligaţiile de serviciu şi ordinele primite, au încălcat legalitatea socialistă şi cele mai elementare norme ale eticii comuniste.
Pentru a se desprinde concluziile corespunzătoare şi a se trage maximum de învăţăminte, în materialul de faţă sunt prezentate rezultatele cercetărilor întreprinse la fosta Direcţie Regională de Securitate Banat şi măsurile ce au fost luate împotriva celor vinovaţi.
În fosta Direcţie Regională de Securitate Banat şi-au făcut apariţia de mai mult timp, şi mai ales în ultimii ani, unele practici dăunătoare, începând de la abateri, beţii şi diferite genuri de abuzuri, până la ilegalităţi, infracţiuni şi încălcări flagrante ale ordinelor ce reglementează munca de securitate. Consiliul Securităţii Statului, în urma dezbaterii documentelor Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român din iunie 1967, a primit unele sesizări din care rezulta că în cadrul fostului raion de securitate Arad s-au comis o serie de abuzuri, abateri şi încălcări ale regulilor muncii de securitate.
Verificările efectuate au stabilit că problemele semnalate erau reale şi, ca urmare, lt. col. Nedelea Ion, fost şef al raionului de securitate Arad, a fost exclus din partid şi scos din cadrele active ale Securităţii Statului. Totodată, alţi 4 ofiţeri au fost retrogradaţi din grad şi funcţii, faptele lor prelucrându-se cu întregul efectiv al unităţii.
Pentru uşurinţa de care a dat dovadă în verificarea iniţială a sesizărilor primite, pentru inducerea în eroare, prin răspunsul dat Consiliului Securităţii Statului, în care

305

arăta că problemele semnalate nu se confirmă, precum şi pentru tolerarea abaterilor unor ofiţeri de la Arad, şeful direcţiei regionale, generalul-maior Steskal Wiliam, a fost sancţionat de Consiliul Securităţii Statului cu „observare“. Ulterior, Consiliul Securităţii Statului a fost informat despre existenţa şi a altor abateri comise în cadrul fostei Direcţii Regionale de Securitate Banat, fapt ce a impus trimiterea unei comisii care a efectuat o verificare amănunţită a tuturor aspectelor semnalate.
În urma verificărilor, s-a stabilit că unii ofiţeri din unitatea sus-menţionată au încălcat disciplina de partid şi de stat, ordinele şi directivele muncii de securitate, regulile de conspirativitate şi compartimentare a muncii, au întocmit unele documente false şi au dezinformat organul superior.
De asemenea, s-a stabilit că s-au folosit unii informatori pentru procurarea ilegală de valută, că au fost confiscate, în mod abuziv, diferite obiecte şi s-au însuşit diferite bunuri şi sume de bani provenite din confiscări. S-a mai constatat şi faptul că fosta conducere a Direcţiei Regionale de Securitate Banat a admis sustragerea de la controlul vamal a unor persoane ce intrau sau ieşeau din ţară. Aşa cum rezultă din cele de mai sus, unele din aceste fapte au caracter infracţional şi sunt pedepsite de legi.
În continuare, vor fi prezentate principalele abateri şi abuzuri comise în cadrul fostei Direcţii Regionale de Securitate Banat:
– În 1964, la această direcţie de securitate s-a pierdut dosarul de acţiune informativă „Mazacs Ervin“. Generalul-maior Steskal Wiliam nu a luat măsuri pentru a cerceta împrejurările care au dus la pierderea dosarului respectiv, nu a tras la răspundere pe cei vinovaţi şi nici nu a raportat eşalonului superior acest caz. În anul 1966, maiorul Kecskemety Ştefan, fost şef al Serviciului de contraspionaj, maiorul Cimpoiaş Ioan[3] şi căpitanul Kurunczi Gheorghe, din cadrul aceluiaşi serviciu, cu ştirea lt. col. Szabados Ladislau, fost şef al secţiei „C“, au recurs la reconstituirea prin fals a dosarului, cu scopul de a ascunde pierderea celui original. Documentele pentru deschiderea şi închiderea acestui dosar fals au fost aprobate – prin semnătură – de generalul-maior Steskal Wiliam. De menţionat că dosarul pierdut nu s-a găsit nici până în prezent.
De asemenea, s-a recurs la întocmirea de acte false pentru a nu se cunoaşte faptul că informatorii „Bogdan Victor“ şi „Hect Otto“ erau în legătura activă a Serviciului regional de contraspionaj la data trădării şi rămânerii lor în străinătate (primul în anul 1965 şi al doilea în 1966). Astfel, s-au întocmit rapoarte cu date retroactive, din care rezulta că aceştia ar fi fost abandonaţi cu câteva luni înainte de trădare. Unul din rapoartele întocmite în fals a fost aprobat de generalul-maior Steskal Wiliam.
Faptele arătate mai sus întrunesc elementele infracţiunii de pierdere de documente secrete de stat şi fals în acte publice.
În 1967, generalul-maior Steskal Wiliam a aprobat ca fostul informator „Rotaru“, care pleca definitiv din ţară, să scoată un briliant în valoare de circa 28.000 lei, precum şi alte obiecte. Contrar legilor statului, a dispus ca organele vamale să nu facă control

306

informatorului „Rotaru“ la ieşirea din ţară. De asemenea, a mai intervenit ca şi alte persoane să nu fie supuse controlului vamal la plecarea în străinătate, printre care şi pentru o rudă a sa. Procedând în felul acesta, generalul-maior Steskal a săvârşit delictul de sustragere de la vămuire.
Din verificări a rezultat şi faptul că, în august 1967, generalului-maior Steskal Wiliam i s-a prezentat un material obţinut prin mijloace tehnice, din conţinutul căruia rezulta că informatorul „Rotaru“ şi soţia acestuia au hotărât să predea maiorului Kecskemety Ştefan, în schimbul formelor de plecare definitivă din ţară, un briliant.
Din cercetările efectuate rezultă că nu s-au întreprins măsuri de verificare a acestor aspecte, iar notele cu datele obţinute prin folosirea mijloacelor tehnice timp de 9 zile sunt dispărute de la dosar.
În decembrie 1965, generalul-maior Steskal Wiliam a fost sesizat că fiul său – ofiţer de miliţie –, fiind în stare de ebrietate, a provocat scandal public, cu care ocazie a fost bătut şi i s-au rupt epoleţii. Întrucât la restaurant a fost cu un salariat, angajat civil, al regiunii de securitate, l-a chemat pe acesta a doua zi în biroul său, unde l-a înjurat şi l-a bătut, pe motivul că nu l-ar fi apărat pe fiul său. La numai 3 luni după cele petrecute, generalul-maior Steskal Wiliam l-a încadrat pe angajatul civil în corpul subofiţerilor, cu gradul de plutonier-major. [subl. n.]
Şi în acest caz, general-maior Steskal Wiliam a săvârşit o infracţiune pentru care era pasibil de pedeapsă.
General-maior Steskal Wiliam a fost sesizat personal că 17 cadre din subordinea sa, contrar H.C.M. nr. 957/1966 şi ordinelor Consiliului Securităţii Statului, poartă corespondenţă cu rude şi alte persoane din străinătate. Cu toate acestea, nu a luat măsuri ca ofiţerii respectivi să respecte regulile stabilite şi nici nu a informat eşalonul superior.
Din cercetări a rezultat că bunurile ridicate cu ocazia unor percheziţii au fost depozitate la sediul direcţiei regionale de securitate. O parte din acestea au fost valorificate fără hotărâri judecătoreşti sau ordonanţe confirmate de procuratură. Personal, general-maior Steskal Wiliam a aprobat ca unele cadre de securitate să cumpere obiecte din cele confiscate sau să primească de la străini lucruri sub formă de „cadouri“.
Din materiale certe a rezultat că mr. medic Gornic Gh. a primit, în 1962, 4.000 lei mită de la soţia unui arestat, în schimbul promisiunii că îl va scăpa de pedeapsă. Cu toate acestea, general-maior Steskal Wiliam nu a efectuat verificări corespunzătoare pentru stabilirea adevărului şi luarea măsurilor corespunzătoare.
Dimpotrivă, în ultimii patru ani, la propunerea sa, acesta a fost avansat în grad de două ori la excepţional.
În 1962 i-au fost predate maiorului dr. Gornic Gheorghe, pe bază de proces verbal, unele medicamente străine confiscate, fără ca acestea să fie descărcate în mod legal, prin Centrofarm. La data verificării – 1968 – ofiţerul nu a putut justifica o parte din medicamentele primite. Profitând de relaţiile neprincipiale ce le avea cu general-maior Steskal Wiliam şi cu lt. col. Lăpuşan Horia, începând din 1958 şi până în prezent maior Gornic Gheorghe

307

a schimbat 4 locuinţe pentru el şi părinţii săi, în schimbul cărora s-au repartizat altor persoane, din fondul de locuinţe al unităţii, 3 apartamente. Cu toate că un număr de 109 ofiţeri de securitate locuiau în condiţii cu totul necorespunzătoare, general-maior Steskal Wiliam a repartizat 8 apartamente unor persoane din alte întreprinderi şi instituţii, care nu aveau nimic comun cu munca de securitate. De asemenea, a mai repartizat locuinţe ofiţerilor Toth Iosif şi Semlecan Vasile, deşi aceştia aveau locuinţe proprietate personală, pe care ulterior le-au vândut cu 49.000 lei şi respectiv 50.000 lei.
Desfăşurând o slabă muncă de control şi îndrumare a subordonaţilor, general-maior Steskal Wiliam nu a luat măsuri pentru a curma practica abuzivă de efectuare a percheziţiilor, confiscărilor şi valorificării de bunuri, fără îndeplinirea actelor procedurale legale. Din analiza unui număr de 45 de percheziţii efectuate în perioada 1962–februarie 1967 a rezultat că 42 au fost făcute fără acte legale. Verificările au stabilit că în unele cazuri s-a recurs chiar la falsificarea documentelor de confiscare a unor bunuri.
Astfel, în aprilie 1963, prof. dr. Brânzeu Pius[4] a anunţat – din proprie iniţiativă – organele de stat (miliţia şi sfatul popular) că în locuinţa mătuşii sale din Jimbolia (decedată) a descoperit o cantitate de 8,5 kg aur şi bijuterii. Mr. Kecskemety Ştefan, împreună cu mr. Bota Gheorghe, deplasându-se la faţa locului, au întocmit procesul verbal de constatare şi ridicare a aurului. După puţin timp, mr. Kecskemety Ştefan, de acord cu col. Tăuraşcu Viorel [tĂurescu viorel - n.n. - hjs-online], urmărind să fie evidenţiaţi şi să li se acorde o anumită recompensă bănească, au întocmit un alt proces verbal, în care au consemnat că aurul respectiv ar fi fost descoperit de ei prin muncă informativă. Prin falsul comis, Kecskemety Ştefan împreună cu ceilalţi ofiţeri au reuşit să primească drept „recompensă“ suma de 5.883 lei. Ulterior, când dr. Brânzeu Pius s-a interesat dacă poate primi şi el o recompensă pentru predarea, din proprie iniţiativă, a aurului către stat, Kecskemety Ştefan l-a avertizat să nu mai vorbească nimănui despre aurul declarat, pentru că altfel „o să fie luat în evidenţă“.
– În anul 1964, organele Direcţiei Miliţiei Regiunii Banat au abandonat pe informatorul Mannhaim Imre pentru faptul că a escrocat o persoană cu suma de 20.000 lei. Fostul maior Kecskemety Ştefan, motivând folosirea acestuia în scopuri informative, a obţinut aprobarea general-maior Steskal Wiliam şi a col. Tăuraşcu Viorel, şeful D.M.R., pentru a-l absolvi de răspundere penală. Pe parcurs, relaţiile dintre Kecskemety Ştefan şi informator au degenerat în afaceri.
La începutul anului 1967, încălcând legile vamale, sub pretextul muncii de securitate, mr. Kecskemety Ştefan a obţinut aprobarea generalului-maior Steskal Wiliam pentru a interveni să i se elibereze turistului vest-german Loch Lombos mărfurile de contrabandă confiscate la vamă. Cu această ocazie, mr. Kecskemety Ştefan a dat câte două ceasuri de mână, un inel şi un medalion cu lănţişor de aur mr. Dorobanţu Ilie, şeful P.C.T.F.[5] Stamora, şi lui Roşca Nicolae, şeful vămii Stamora. Obiecte similare,

308

sub formă de cadou, au primit şi mr. Kecskemety Ştefan şi cpt. Kurunkzi Gheorghe[6] de la Loch Lombos. Mr. Kecskemety Ştefan a înlesnit, prin Mannhaim Imre, comercializarea mărfurilor aduse de turist, iar căpitanului Feraru Constantin, din subordinea sa, i-a ordonat să procure valută cu care să fie plătite obiectele comercializate. În acest scop, cpt. Feraru Constantin, prin lt. maj. Levuţa Gheorghe şi 3 informatori, a procurat suma de peste 3.000 mărci vest germane, care apoi a fost scoasă din ţară de Loch Lombos.
Pe aceleaşi căi, mr. Kecskemety Ştefan a cumpărat la preţuri derizorii, de la acelaşi turist, un magnetofon şi un aparat de radio cu tranzistoare. De menţionat că pentru cumpărarea acestor obiecte, Kecskemety Ştefan a obţinut aprobarea generalului-maior Steskal Wiliam, care, prin consimţământul dat, a încălcat ordinele şi directivele muncii de securitate cu privire la relaţiile cu străinii.
Pentru a nu se descoperi legăturile de afaceri ce se creaseră între Mannhaim, Lombos şi Kecskemety Ştefan, ofiţerul l-a determinat pe turist să părăsească urgent ţara, întrucât ar putea să fie implicat în procesul lui Mannhaim, ce se afla în curs de instrumentare la organele procuraturii.
Pentru a se scoate în evidenţă, mr. Kecskemety Ştefan a ordonat deschiderea formală de acţiuni informative asupra unor elemente a căror situaţie fusese deja clarificată. Aşa a procedat într-un număr de 8 cazuri deschise la 25 februarie 1967. De asemenea, a înregistrat pe numele său unii informatori cu care, în realitate, nu ţinea legătura. A ordonat unor subalterni să înscrie numele său pe note informative, fără să fi participat la întâlnirile cu informatorii.
Rezultă că, sub pretextul intereselor muncii informative, Kecskemety Ştefan şi cadrele care au cunoscut şi sprijinit săvârşirea acestor fapte au comis infracţiunea de abuz în serviciu, fals în acte publice şi trafic de valută, precum şi delictul contra represiunii, prin aceea că, deşi erau organe de urmărire, au sustras de la răspundere penală pe infractorul Mannhaim Imre.
– Fapte grave a săvârşit şi lt. col. Szabados Ladislau, fost şef al Secţiei evidenţă operativă. Acesta, pentru a acoperi unele ilegalităţi, a recurs la falsificarea unor procese verbale de confiscare a unor bunuri de la turişti străini, prin care aceştia atestau că au primit obiectele menţionate în documente. Astfel, într-un proces verbal a modificat marca unui ceas „Longines“ cu marca „Fero“, defect, evaluat la 300 lei, şi a adăugat în mod fictiv că ar fi predat un aparat de filmat proprietarului, deşi în realitate nu-l predase. De menţionat că, în perioada anilor 1962–1966, Szabados Ladislau nu a depus la organele financiare şi nu a putut să justifice suma de 14.600 lei provenită din confiscări.
Săvârşind astfel de fapte, Szabados Ladislau a comis infracţiunea de abuz în serviciu şi fals în acte publice cu folos material, precum şi infracţiunea de delapidare. Cu ocazia verificărilor, s-a stabilit că în cadrul fostei Direcţii Regionale de Securitate Banat s-au comis abuzuri, ilegalităţi şi diferite alte abateri de la regulile

309

muncii de securitate, precum şi de la normele de conduită cetăţenească şi de către alte cadre.
– Astfel, în 1960, lt. col. Malea Petru, fost locţiitor şef direcţie, în prezent inspector şef al Inspectoratului de securitate judeţean Caraş-Severin, şi-a comandat prin intermediul căpitanului Kristof Ladislau, la Cooperativa „Progresul“ din Timişoara, o garnitură de mobilă în valoare de 18.000 lei. Deoarece calitatea furnirului de care dispunea cooperativa nu i-a convenit, a trimis pe acelaşi ofiţer la Caransebeş, de unde a ridicat alt furnir, de calitate superioară. Întrucât, însă, nici acesta n-a corespuns pretenţiilor sale, a trimis pe ofiţer la Deta, pentru a-l schimba din nou. Ambele transporturi au fost făcute fără plată, cu mijloace auto luate în mod abuziv de la diferite întreprinderi.
Tot în anul 1960 şi-a procurat de la G.A.S. Fântânele, din fostul raion Arad, o garnitură de mobilă de balcon din împletituri, la un preţ inferior faţă de cel din comerţ, pentru care a achitat, cu factura nr. 788/1960, suma de 914,67 lei. În anul următor, Direcţia de control şi revizie a regiunii Banat a efectuat un control de fond la unitatea menţionată mai sus şi, prin procesul verbal nr. 8089/25 noiembrie 1961, a stabilit că garnitura de mobilă cumpărată de ofiţer costa cu 1.010 lei mai mult. Şeful Direcţiei de control şi revizie – Grozavu Ioan – l-a încunoştinţat pe ofiţer, recomandându-i să plătească diferenţa de preţ, însă, până la data verificărilor, lt. col. Malea Petru nu a clarificat situaţia.
În decembrie 1967 şi-a confecţionat o haină – imitaţie de piele – la o cooperativă, pentru care a achitat numai suma de 101 lei, în loc de 844 lei, cât trebuia să plătească. Diferenţa a achitat-o abia în 1968, după începerea verificărilor. La cererea responsabilului cooperativei unde şi-a confecţionat haina, lt. col. Malea Petru, în calitate de preşedinte al Comisiei de eliberare a vizelor şi paşapoartelor, a facilitat plecarea acestuia în R.P.U. pentru a doua oară în cursul anului 1967. A folosit unii ofiţeri din subordine pentru a-i rezolva, atât în orele de program, cât şi în timpul lor liber, diverse probleme personale. Pe fostul şef al biroului din cadrul Serviciului de informaţii interne, care răspundea de problema învăţământ – căpitanul Kristof Ladislau – l-a folosit pentru influenţarea unor cadre didactice de la Facultatea de electronică, atât pentru a asigura reuşita fiului său la examenul de admitere, cât şi la promovarea examenelor din anii de învăţământ 1965/66 şi 1966/67.
Săvârşind asemenea abuzuri, lt. col. Malea Petru n-a avut tăria morală să ia măsuri împotriva unor subordonaţi care au săvârşit abateri grave. Aşa, de exemplu, nu a putut să-l tragă la răspundere pe cpt. Kristof Ladislau şi nici pe fostul şef al Serviciului raional Arad – lt. col. Nedelea Ion –, deşi a cunoscut faptele grave ale acestora.
– Lt. col. Lăpuşan Horia, având calitatea de locţiitor director cu problemele administrative, contrar instrucţiunilor în vigoare, a contribuit în perioada 1961–1967 la repartizarea unui număr de patru apartamente unor persoane din alte instituţii şi

310

a permis să se facă unele extinderi şi schimburi de locuinţe, de pe urma cărora unele apartamente din fondul M.A.I. au fost înstrăinate.
De asemenea, a intervenit pe lângă general-maior Steskal Wiliam şi i s-a revocat măsura desfacerii contractului de muncă şefului popotei, care comisese mai multe ilegalităţi, printre care şi delapidarea sumei de 1.800 lei. Maşina care îl deservea a fost pusă în repetate rânduri la dispoziţia unor persoane particulare, în special din cadrul Institutului Politehnic Timişoara, unde a urmat cursurile Facultăţii de mecanică.
– Maior Bota Gheorghe, adjunct inspector şef al Inspectoratului de securitate judeţean Timiş, a folosit în timpul programului de muncă mai mulţi ofiţeri din subordine pentru a-i procura contra cost şi a-i transporta acasă diferite produse agroalimentare.
În anul 1967 a împrumutat de la cpt. Kristof Ladislau, subordonatul său – care în acelaşi an a fost retrogradat din grad pentru abateri şi abuzuri – suma de 20.000 lei, în scopul cumpărării unui autoturism, sumă pe care în luna mai 1968 nu o restituise încă.
Cerând unor subordonaţi să-i facă diferite servicii, mr. Bota Gheorghe nu a mai avut tăria morală necesară să-i tragă la răspundere, deşi aceştia au săvârşit mai multe abuzuri şi abateri.
În anul 1963 a participat, împreună cu mr. Kecskemety Ştefan, la ridicarea şi inventarierea aurului şi bijuteriilor găsite de prof. Brânzeu Pius la locuinţa unei rude. Pentru a fi remunerat cu suma de 800 lei, în mod ilegal a semnat un proces verbal întocmit prin fals.
– Lt. col. Bocăneţ Vasile, fost locţiitor şef al Direcţiei Regionale de Securitate Banat, în prezent adjunct al inspectorului şef din Inspectoratul de Securitate Judeţean Timiş, a răspuns, până la reorganizarea pe judeţe, de Secţia „C“, compartiment în care au avut loc o serie de nereguli, culminând cu abaterile şi infracţiunile săvârşite de fostul lt. col. Szabados Ladislau. Deşi a cunoscut unele dintre aceste aspecte, nu a luat măsuri pentru prevenirea şi curmarea lor. A folosit unele obiecte de îmbrăcăminte din garderoba filajului, ca: bocanci, pantaloni, hanorace etc. pentru uz personal şi a cumpărat mai multe obiecte provenite din confiscări, ca de exemplu: costume de buret, de damă şi bărbăteşti, o cămaşă şi altele.
A intervenit pentru ca în casa numitului Well Ştefan, care avea paşaport pentru a părăsi ţara, să intre o rudă a sa. În 1967, pe baza relaţiilor ce le avea cu un inginer, a permis acestuia să-şi ţină autoturismul în garajul conspirat al Serviciului de filaj şi investigaţii.
– Maior Cimpoiaş Ioan, fost şef de birou la Serviciul de contraspionaj din Direcţia Regională de Securitate Banat, apoi şeful Secţiei a III-a la Inspectoratul de Securitate Judeţean Arad, primind ordin de la maiorul Kecskemety Ştefan, în anul 1966 a refăcut prin fals, împreună cu căpitanul Kurunkzi Gheorghe, dosarul informativ privind pe

311

Mazacs Ervin“, pentru a-l înlocui pe cel original, care a fost pierdut şi despre care nu s-a raportat organelor ierarhic superioare.
De asemenea, tot în anul 1966, maiorul Cimpoiaş Ioan, cu aprobarea maiorului Kecskemety Ştefan, întocmind documentele de abandonare a unui informator a ascuns adevăratul motiv al abandonării, în sensul că, deşi informatorul a dezertat, rămânând în străinătate, în documente s-a menţionat că a fost abandonat pentru motivul că nu are calităţi şi posibilităţi informative.
– Căpitanul Feraru Constantin, fost şef de birou la Serviciul de contraspionaj al Direcţiei Regionale de Securitate Banat, apoi adjunct şef secţie la Inspectoratul de Securitate Judeţean Timiş, a procurat, în cursul anului 1967, din ordinul mr. Kecskemety Ştefan, peste 3.000 mărci vest-germane prin trei informatori, precum şi prin intermediul unui funcţionar de la O.N.T. Deşi i s-a atras atenţia şi cunoştea că această faptă este ilegală, ofiţerul a executat ordinul, predând valuta susmenţionată lui Mannhaim Imre, care a folosit-o pentru plata unor obiecte de provenienţă străină, aduse în ţară de Loch Lombos Ştefan, fugar maghiar.
Tot în cursul anului 1967, căpitanul Feraru Constantin a procurat monedă iugoslavă în valoare de câteva sute de lei, prin Mannhaim Imre. Această monedă a fost predată mr. Kecskemety Ştefan, care la rândul său a dat-o unor persoane ce au plecat în vizită în R.S.F. Iugoslavia.
În timpul cercetărilor – pentru a ascunde realitatea – cpt. Feraru Constantin a mers la informatorii implicaţi în unele din acţiunile sus-menţionate şi i-a prelucrat să nu spună nimic în legătură cu valuta străină procurată.
– Maiorul Simionescu Gheorghe, fost şef al Serviciului de filaj şi investigaţii la Direcţia Regională de Securitate Banat, apoi adjunct şef serviciu la municipiul de securitate Timişoara, a folosit în mod abuziv, în scopuri personale, maşinile ce le avea la dispoziţie serviciul. A transformat o casă de lucru în locuinţă personală, creând astfel posibilitatea fiicei şi ginerelui său să aibă locuinţă separată.
Încălcând normele de muncă, a scos din garderoba serviciului şi a dat spre folosinţă temporară unor rude ale sale şi lt. col. Bocăneţ Vasile obiecte de îmbrăcăminte, printre care un costum de haine, o scurtă, bocanci etc.
– Maiorul Dobrescu Alexandru, fost locţiitor şef al Serviciului de contraspionaj, apoi şef Secţia III la Inspectoratul de securitate judeţean Timiş, se face vinovat de faptul că, deşi a cunoscut despre actele false care s-au întocmit pentru ascunderea adevăratelor motive ale abandonării informatorului „Bogdan Victor“, care trădase în 1965, nu a raportat acest lucru organelor superioare decât cu ocazia verificărilor din decembrie 1967. A dovedit superficialitate în muncă, neprincipialitate faţă de unele cadre, pe care le-a jignit. În loc să se ocupe de rezolvarea problemelor ce intrau în atribuţiunile sale de serviciu, s-a dedat la o serie de abateri.
Astfel, în anul 1967 a avut o ieşire cu totul nepermisă faţă de prodecanul Facultăţii de filologie din localitate, spunându-i acestuia că ar fi vizitat Ambasada S.U.A. din

312

Bucureşti, lucru care nu corespunde realităţii. Scopul acţiunii sale era de „a se face cunoscut“ faţă de prodecan, pentru ca acesta să-l poată ajuta la nevoie, pe el sau pe alţii, cu ocazia susţinerii unor examene.
Din verificări a rezultat că mr. Dobrescu Alexandru a cumpărat, prin mr. Kecskemety Ştefan şi lt. col. Szabados Ladislau, unele obiecte din cele ridicate în vederea confiscării de la cetăţeni străini, printre care un aparat de radio cu transistoare şi un ceas de mână „Doxa“.
– Căpitanul Mato Ioan-Iosif, fost locţiitor şef serviciu raional Caransebeş, apoi şeful Secţiei contraspionaj la Inspectoratul de Securitate Judeţean Caraş-Severin, a dus în toamna anului 1966 la o întreprindere din Arad – pentru tăbăcit – mai multe piei de viţel. Directorul întreprinderii i-a atras atenţia că fapta sa este pedepsită de lege şi că unitatea, nefiind autorizată a tăbăci piei de viţel, va fi pusă în situaţia de a comite o ilegalitate. Cu toate acestea, ofiţerul a insistat cu cererea sa, afirmând că îşi asumă toată „răspunderea“.
Cazul fiind descoperit de organele de miliţie, s-a hotărât arestarea muncitorului care a executat lucrarea. Măsura stabilită nu s-a mai luat, deoarece a intervenit pentru aplanare şeful Raionului de securitate Arad.
A mai rezultat că, uneori, cpt. Mato Ioan-Iosif a consumat în mod excesiv băuturi alcoolice, a procurat diferite produse alimentare din sectoarele de care răspundea, atât pentru el, cât şi pentru alte cadre de la regiune, şi a avut o atitudine nejustă, dură, jignitoare, faţă de unii subalterni.
– Căpitanul Kristof Ladislau, fost şef birou la Serviciul informaţii interne, a obţinut în anul 1966 de la Sfatul popular Timişoara – pe baze unei adrese false – o locuinţă pentru mama sa. Acelaşi ofiţer şi-a procurat în mod abuziv diferite cantităţi de alimente şi băuturi, făcând chefuri în mod frecvent.
De la Întreprinderea de colectare şi industrializare a laptelui Timişoara a luat, în acelaşi mod, unele maşini, cu care şi-a transportat lemnele dintr-o localitate din fostul raion Caransebeş la Timişoara. Unul din şoferi, când transporta lemnele, a comis un accident de circulaţie, pentru care a fost condamnat la un an şi şase luni închisoare.
Cpt. Kristof Ladislau a intervenit pe lângă organele de miliţie pentru a clasa cauza.
– Maiorul Ciucurel Matei, fost şef al Biroului inspecţii, în loc să clarifice problemele sesizate într-o anonimă, cu privire la fostul şef al Serviciului raional Arad, lt. col. Nedelea Ion, a muşamalizat faptele, raportând că nu se confirmă aspectele semnalate.
– Lt. col. Balaş Teodor, fost şef al Secţiei personal la Direcţia Regională de Securitate Banat, apoi şeful Secţiei de contrasabotaj la Inspectoratul de Securitate Judeţean Arad, cu toate că ştia, încă din anul 1965, de la mai mulţi ofiţeri, printre care cpt. Kiraly Ion, cpt. Borcea Aurel, cpt. Gruia Gheorghe, lt. maj. Darău Petre şi alţii, despre abuzurile şi ilegalităţile comise în muncă de către mr. Kecskemety Ştefan şi Simionescu Gheorghe, nu a propus luarea măsurilor corespunzătoare.

313

Lt. col. Balaş Teodor se face, de asemenea, vinovat şi pentru faptul că, deşi cpt. Domşa Gavrilă a fost retrogradat din funcţia de locţiitor şef al fostului Serviciu raional de Securitate Arad, cu data de 30 octombrie 1967, nu a luat măsurile necesare pentru aplicarea întocmai a ordinului, astfel că ofiţerul a mai primit încă două luni de zile salariul pentru aceeaşi funcţie.
Incorectitudine a dovedit lt. col. Balaş Teodor şi prin trimiterea plut. maj. Iambric într-o comună din fostul raion Arad, pentru a aduce lemne de foc părinţilor săi cu un autocamion luat de la Şcoala de şoferi din Arad, fără plată.
– Maiorul Lacatis Ion[7], fost şeful Serviciului anchete la Direcţia Regională de Securitate Banat, apoi şef Secţie contrasabotaj la Inspectoratul de securitate judeţean Timiş, deşi a cunoscut abuzurile şi neregulile din cadrul direcţiei, nu a luat poziţie pentru curmarea acestora şi nu a informat Consiliul Securităţii Statului asupra acestor fapte. A dovedit lipsă de fermitate faţă de abaterile de la conduită săvârşite de maiorul Dobrescu Alex. şi A.C.[8] Hirsch Renata (…).
Maiorul Lacatis Ion şi-a procurat un ceas de mână „Doxa“ din obiectele ridicate pentru confiscare, cu 600 lei, pe care l-a plătit direct maiorului Kecskemety Ştefan.
În activitatea profesională, ca şef al Serviciului de anchetă penală, nu a constituit întotdeauna un bun exemplu, în sensul că el personal ani de-a rândul nu a definitivat nici o cauză penală.
– Maiorul Variu Alexandru, fost şef birou în cadrul Serviciului de contraspionaj la Direcţia Regională de Securitate Banat, apoi adjunct şef Secţie III la Inspectoratul de securitate judeţean Timiş, a permis ca pe unele materiale informative mai importante să fie trecut că a participat la întâlnirile cu informatorii şi maiorul Kecskemety Ştefan. Sus-numitul a cerut şi altor ofiţeri din subordine să procedeze la fel şi a încercat să-i determine să nu ia poziţie faţă de abaterile şi abuzurile săvârşite de maiorul Kecskemety Ştefan.
– Căpitanul Majar Dumitru, şef de birou tehnic-operativ „F“ la Inspectoratul de Securitate Judeţean Arad, a scos din circuitul poştal o scrisoare ce era adresată de un anonim soţiei generalului-maior Steskal Wiliam (…). Cpt. Majar Dumitru după ce a reţinut scrisoarea din circuit a prezentat-o generalului-maior Steskal Wiliam personal, fără a mai raporta eşalonului superior.
– Maiorul Cioroianu Şerban, fost şef de birou, în prezent şef de grupă P.C.T.F. Stamora-Moraviţa, în anul 1966, din ordinul maiorului Kecskemety Ştefan a procurat printr-un informator suma de 15.000 dinari iugoslavi, contra sumei de 300 lei. Dinarii au fost predaţi de maiorul Kecskemety Ştefan unei persoane care pleca în vizită în R.S.F. Iugoslavia.
De asemenea, în anul 1967, din ordinul aceluiaşi ofiţer, maiorul Cioroianu Şerban a dat suma de 20.000 dinari din valuta ridicată de la un cetăţean în vederea confiscării numitului Kondor, rudă a generalului-maior Steskal Wiliam.

314

Abaterile şi abuzurile comise la fosta Direcţie Regională de Securitate Banat au fost discutate cu generalul-maior Steskal Wiliam în şedinţa Biroului Comitetului judeţean P.C.R. Timiş, cât şi la Colegiul Central de Partid. Cu acest prilej, generalulmaior Steskal Wiliam a încercat să-şi micşoreze vina, arătând că acestea au avut loc şi datorită faptului că în ultimii ani capacitatea lui de muncă a scăzut, ca urmare a stării sănătăţii şi că „a avut o încredere mai mult decât oarbă în unii subalterni, îndeosebi în maiorul Kecskemety Ştefan“.
Din verificarea efectuată a rezultat că generalul-maior Steskal Wiliam, prin abaterile comise, s-a compromis, pierzându-şi total autoritatea în faţa subalternilor.
Faţă de abaterile, abuzurile şi ilegalităţile săvârşite la fosta Direcţie Regională de Securitate Banat, Secretariatul Comitetului Central al Partidului Comunist Român[9] a aprobat următoarele măsuri:
– Deşi faptele comise de generalul-maior Steskal Wiliam constituie, prin conţinutul lor, infracţiuni, acesta să nu fie trimis în justiţie. General-maior Steskal Wiliam să fie eliberat din funcţie şi să fie pus în discuţia Comitetului judeţean de partid.
– În acelaşi timp, Comitetul judeţean P.C.R. Timiş să ia măsuri ca şi ceilalţi membri de partid, ofiţeri de securitate şi miliţie, care au săvârşit abuzuri şi ilegalităţi, să fie puşi în discuţia adunărilor generale ale organizaţiilor de bază din care fac parte.
– Consiliul Securităţii şi Ministerul Afacerilor Interne să ia măsurile ce se impun faţă de cei vinovaţi.
– Concluziile desprinse din cercetările efectuate cu privire la abaterile ce au avut loc la fosta Direcţie Regională de Securitate Banat să fie dezbătute cu întregul efectiv al unităţilor de securitate centrale şi teritoriale.
Consiliul Securităţii Statului, analizând gravitatea abaterilor săvârşite de unele cadre din fosta Direcţie Regională de Securitate Banat, a hotărât următoarele:
– trecerea în rezervă a lt. col. Szabados Ladislau, mr. Kecskemety Ştefan şi mr. Ciucurel Matei;
– retrogradarea mr. Cimpoiaş Ioan la gradul de căpitan pe timp de un an. S-a propus, de asemenea, conducerii M.A.I. măsura retrogradării mr. dr. Gornic Gheorghe la gradul de căpitan pe timp de un an;
– retrogradarea din funcţie, cu mai multe trepte, a următorilor ofiţeri: lt. col. Lăpuşan Horia, de la locţiitor şef direcţie la specialist III; lt. col. Balaş Teodor, de la şef secţie la şef birou; cpt. Mato Ioan Iosif, de la şef secţie la şef birou; cpt. Feraru Constantin, de la adjunct şef secţie la inspector principal I;

315

retrogradarea din funcţie, cu câte o treaptă, a următorilor ofiţeri: mr. Bota Gheorghe, de la adjunct inspector şef la şef serviciu; mr. Simionescu Gheorghe, de la adjunct şef serviciu la şef secţie; mr. Dobrescu Alexandru, de la şef secţie la adjunct şef secţie; mr. Lacatis Ionel, de la şef secţie la adjunct şef secţie; mr. Variu Alexandru, de la adjunct şef secţie la şef birou.
În afară de cei menţionaţi mai sus, s-a constatat că au mai săvârşit abateri de o mai mică gravitate un număr de încă 34 cadre, dintre care 24 ofiţeri, 4 subofiţeri şi 6 angajaţi civili. Împotriva acestora s-au luat măsuri disciplinare, potrivit cu gradul de vinovăţie al fiecăruia.
Din cele expuse mai sus, rezultă că la fosta Direcţie Regională de Securitate Banat s-au petrecut fapte deosebit de grave, care nu au nimic comun cu calitatea de membru de partid, de ofiţer al Securităţii Statului.
Nerespectând îndatoririle de serviciu şi abuzând de încrederea ce li s-a acordat de a munci în cadrul aparatului de securitate, cei în cauză au încălcat legile statului şi normele muncii de securitate, iar unii dintre aceştia au comis fapte ce constituie infracţiuni.
În acest fel, au lezat interesele unor persoane cinstite, au permis sustragerea de la pedeapsa penală a unor elemente care au comis infracţiuni, au compromis realizarea unor sarcini ale muncii de securitate, precum şi prestigiul organului de securitate în faţa unor instituţii de stat.
Consiliul Securităţii Statului atrage atenţia asupra faptului că cele petrecute la fosta Direcţie Regională de Securitate Banat trebuie să constituie prilej de meditaţie pentru fiecare lucrător de securitate. Faptele respective nu constituie un fenomen întâmplător. Ele au apărut ca urmare a numeroaselor lacune în educaţia celor ce le-au comis, a unui climat de muncă cu totul necorespunzător, în care carierismul, parvenirea şi dorinţa de căpătuială tronau, în timp ce critica şi autocritica erau înăbuşite, iar exigenţa şi simţul de răspundere erau ca şi inexistente.
Totodată, ele sunt o consecinţă a faptului că înseşi cadrele de conducere ale acestei direcţii nu au constituit un exemplu pozitiv în faţa subalternilor.
Mai mult, unele dintre ele au fost chiar iniţiatoare ale unora dintre abuzurile comise, ori, atunci când au luat cunoştinţă despre asemenea fapte, în loc să adopte măsuri radicale de curmare a lor, le-au trecut sub tăcere. De asemenea, pe lângă faptul că nu au luat măsuri pentru verificarea sesizărilor referitoare la abuzurile şi ilegalităţile comise, unele cadre de conducere în mod cu totul nepermis au dezinformat forurile superioare, raportând că sesizările respective nu se confirmă.
La fosta Direcţie Regională de Securitate Banat a existat mult subiectivism în aprecierea activităţii cadrelor. S-a manifestat lipsă de exigenţă şi de control, a fost încălcată demnitatea unor lucrători de securitate şi s-a recurs la aplicarea unor măsuri cu caracter administrativ împotriva celor care dezvăluiau abuzurile comise.
În acest fel, în cadrul fostei Direcţii Regionale de Securitate Banat nu s-a putut desfăşura o muncă susţinută pentru educarea cadrelor, pentru cultivarea trăsăturilor

316

ce trebuie să caracterizeze ofiţerul de securitate, cum sunt: cinstea, corectitudinea, loialitatea, sinceritatea, spiritul de dreptate, dragostea şi pasiunea pentru executarea ireproşabilă a ordinelor şi misiunilor încredinţate. De asemenea, nu s-a putut desfăşura o activitate susţinută pentru crearea şi dezvoltarea unei puternice opinii a colectivului faţă de abaterile, abuzurile şi ilegalităţile comise timp îndelungat.
Dimpotrivă, încălcând în mod flagrant principiile de partid în munca cu oamenii, fostul şef al Direcţiei Regionale de Securitate Banat şi mai ales fostul şef al Serviciului contraspionaj au practicat metoda timorării, intimidării şi şantajării unor cadre.
Multe cadre din serviciul condus de Kecskemety Ştefan au fost mutate, retrogradate şi în unele cazuri chiar scoase din aparat după bunul plac al acestuia, iar atitudinea lui condamnabilă şi uneori brutală faţă de oameni a fost aprobată de general-maior Steskal Wiliam.
În serviciul condus de Kecskemety Ştefan nu aveau loc, sub nici o formă, acei ofiţeri care într-un fel sau altul îndrăzneau să ridice anumite probleme care nu coincideau cu mentalitatea şi scopurile murdare pe care le urmărea acesta, de acoperire a lipsurilor, exagerarea unor rezultate pozitive, satisfacerea unor interese afaceriste etc.
Ignorându-se indicaţiile cu privire la faptul că oamenii trebuie apreciaţi după rezultatele concrete obţinute în executarea ordinelor şi misiunilor încredinţate, la fosta Direcţie Regională de Securitate Banat au fost promovate sau menţinute în diferite funcţii de conducere unele cadre necorespunzătoare din punct de vedere profesional, compromise, care au săvârşit abateri grave de la regulile muncii de securitate, de la conduita militară şi cetăţenească. Conducerea fostei direcţii regionale nu numai că nu a tras la răspundere pe acei care au săvârşit abateri, dar dimpotrivă, căuta să-şi apropie astfel de elemente, îi folosea în rezolvarea anumitor interese străine muncii şi de multe ori participau împreună la diferite chefuri şi acţiuni incompatibile cu etica şi morala comunistă.
Pentru starea de lucruri necorespunzătoare de la fosta Direcţie Regională de Securitate Banat poartă răspunderea şi organele centrale, care în controalele efectuate nu au sesizat şi nu au aprofundat principalele probleme din activitatea profesională şi comportarea cadrelor. Ca urmare, nu au putut propune nici măsuri eficiente care să ducă la prevenirea şi lichidarea neajunsurilor manifestate, la ridicarea calităţii muncii şi la întărirea stării şi practicii disciplinare.
Abuzurile şi ilegalităţile practicate la fosta Direcţie Regională de Securitate Banat se datoresc şi faptului că fosta conducere a M.A.I., deşi cunoştea unele din lipsuri şi abateri, nu a controlat în mod temeinic activitatea, stilul şi metodele de muncă ale fostei conduceri a direcţiei regionale de securitate.
În şedinţa de prelucrare a abaterilor sus-menţionate a luat cuvântul un număr mare de ofiţeri. Vorbitorii, după ce au recunoscut existenţa abuzurilor şi abaterilor săvârşite în cadrul Direcţiei Regionale de Securitate Banat, au arătat şi alte fapte ce au fost comise. De asemenea, mulţi ofiţeri au criticat direcţiile centrale din Consiliul

317

Securităţii Statului pentru slabul control efectuat şi au apreciat că, faţă de gravitatea faptelor comise, ofiţerii vinovaţi trebuiau sancţionaţi mai aspru.
Trăgând învăţăminte maxime din documentele recentei plenare a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, precum şi din prelucrarea cazurilor expuse în prezentul material, Consiliul Securităţii Statului consideră necesar să sublinieze încă o dată cerinţele şi regulile de conduită care trebuie să caracterizeze în muncă şi în viaţă pe fiecare lucrător de securitate, indiferent de grad şi funcţie:
– Activitatea cadrelor noastre să se desfăşoare în strictă conformitate cu legile, ordinele şi directivele Consiliului Securităţii Statului.
– Fiecare lucrător să lupte cu perseverenţă pentru promovarea spiritului de echitate, cinste şi corectitudine.
– Se interzice efectuarea de percheziţii fără temeiuri legale şi acte procedurale, inviolabilitatea domiciliului şi a persoanei fiind principii sacre stabilite de Constituţie.
– Ridicarea de bunuri, valori şi diferite materiale care constituie corpuri delicte să se facă numai în limitele legii şi cu respectarea strictă a procedurii penale. Nici o confiscare şi nici o valorificare de bunuri să nu se facă fără hotărâre judecătorească sau fără ordonanţă în cazurile de confiscări speciale reglementate de art. 80 din Codul Penal. Bunurile confiscate să fie trimise în termen de 48 de ore de la ridicare la Serviciul „C“ din cadrul Consiliului Securităţii Statului.
– Nu este permis nici unui cadru din aparatul de securitate să-şi procure obiecte din cele confiscate de către organele noastre.
– În ceea ce priveşte relaţiile cu cetăţenii străini şi primirea de cadouri de la aceştia, este necesar să se respecte întocmai prevederile Ordinului 725/1966, care stabileşte regulile de conduită şi obligaţiile ce le au cadrele din aparatul de securitate atunci când vin în contact cu cetăţenii altui stat. Şefii de unităţi vor lua măsuri ca acest ordin să fie prelucrat din nou cu personalul din subordine.
– Trimiterea de informatori în străinătate să se facă numai cu respectarea regulilor stabilite de directiva muncii de securitate şi de ordinele în vigoare ale Consiliului Securităţii Statului. Pregătirea şi instruirea acestora se va face sub conducerea şefilor de unităţi din aparatul central şi teritorial de securitate şi în colaborare cu D.G.I.E.[10]
– Este interzis cu desăvârşire a se interveni la organele vamale sau ale P.C.T.F. pentru a se scoate sau a se introduce în ţară persoane sau valori, fără respectarea formelor legale prevăzute de actele normative în vigoare. Pentru cazuri excepţionale impuse de interesele muncii de securitate se va cere aprobarea Consiliului Securităţii Statului.
– Se interzice cu desăvârşire să se procure obiecte de uz personal sau alte bunuri de la instituţii sau întreprinderi de stat, decât cele destinate pentru deservirea populaţiei.
– Se atrage atenţia încă o dată asupra corectitudinii şi comportării ireproşabile de care trebuie să dea dovadă ofiţerii de securitate în relaţiile cu informatorii. Folosirea acestora în alte scopuri decât ale muncii de securitate este interzisă.

318

– Consiliul Securităţii Statului cere tuturor cadrelor să respecte întocmai regulile stabilite cu privire la redactarea şi mânuirea documentelor de securitate, compartimentarea muncii şi păstrarea secretului profesional.
– În viitor, repartizarea fondului de locuinţe să se facă numai cu aprobarea colectivelor de conducere din unităţile centrale şi teritoriale de securitate, avându-se în vedere cerinţele cele mai urgente, aportul în muncă şi situaţia fiecărui cadru în parte.
Punând în faţa întregului efectiv al aparatului de securitate aceste probleme, Consiliul Securităţii Statului îşi exprimă convingerea că întregul efectiv va trage învăţămintele necesare pentru ca astfel de abuzuri şi ilegalităţi să nu se mai repete.
Se cere tuturor cadrelor din aparatul de securitate să depună toate eforturile pentru ridicarea calităţii muncii şi prestigiului organelor de securitate la nivelul sarcinilor trasate de partid şi guvern.
A.C.N.S.A.S., fond documentar, dosar nr. 86, vol. 4, ff. 139–159.

319




[1] Material dactilografiat, copia cuprinde 19 pagini. Copia digitalizată a materialului, transcris după regulile ortografice în vigoare, l-am preluat din Florica Dobre (coord.): Securitatea. Structuri – cadre Obiective şi metode, Vol. II, (1967–1989), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2006, pp. 304-319. O copie (ex. nr. 3, strict secret) a acestui material, intitulat „Notă – privind rezultatul verificărilor efectuate în legătură cu abaterile şi abuzurile comise la fosta Direcţie regională de securitate Banat”, aproape identic, e semnat „Consiliul Securităţii Statului, preşedinte, Ion Stănescu”, se găseşte, de asemenea, în dosarul lui Wiliam Steskal: ACNSAS, Cadre MAI 71, ff. 5-18. O copie a Referatului dactilografiat, care cuprinde 19 pagini, (exemplarul nr. 4 din cele 6 întocmite), se află în dosar, ACNSAS, Cadre MAI 71, ff. 19-37.Pentru uşurarea lecturii şi identificarea ofiţerilor am scris toate numele cu litere mari. Cu majuscule am trecut şi numele celorlalte persoane amintite, inclusiv numele conspirative. Am păstrat, de asemenea, numerele paginilor din volumul amintit, trecîndu-le în versiunea textului reprodus aici. Parantezele din corpul textului aparţin autorilor volumului. Ele cuprind informaţii strict personale, eliminate în conformitate cu legislaţia română. Linkurile externe cuprind informaţii biografice ale unor ofiţeri şi se află pe pagina oficială a CNSAS, în rubrica intitulaă: Cadre ale Securităţii. Alte linkuri conţin informaţii publicate pe blogul nostru, halbjahresschrift – hjs-online. (W.T.)

[2] Lipseşte în text.

[3] Variantă de nume: Cimpoieş.

[4] Pius Brînzeu (1911-2002), cunoscut medic timişorean. Despre istoria familiei Brînzeu a se vedea: Nicolae Brînzeu, Jurnalul unui preot bătrân. Ediţie, prefaţă şi note de Pia Brînzeu şi Luminiţa Wallner-Bărbulescu. Cuvânt înainte de Claudiu T. Arieşan, Eurostampa, Timişoara, 2011.

[5] Punct Control de Trecere a Frontierei.

[6] De fapt: Kurunczi.

[7] Variante ale numelui: Lacatis Ioan, respectiv Ionel.

[8] A.C. - angajata civilă.

[9] Şedinţa Secretariatului C.C. al P.C.R. din 7 mai 1968, ora 8.30. Au participat: Nicolae Ceauşescu, Chivu Stoica, Paul Niculescu-Mizil, Virgil Trofin, Leonte Răutu, Mihai Ralea, Vasile Patilineţ. Au fost invitaţi: Dumitru Coliu, Constantin Pârvulescu, Stănescu Ion şi Steskal Wiliam. Pe larg în A.M.R., fond 121, rola 357–376.

[10] Direcţia Generală pentru Informaţii Externe. 

Über die „Entmachtung” des Securitateoffiziers, Viliam Steskal (1913-2001). Kurzporträt eines kommunistischen Polizeischergen in: William Totok, Ambivalente Lebensläufe. Securitateoffiziere zwischen Verklärung und Sachlichkeit (2), in: Elektronische Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte und Politik, 1. Jg., 1. Folge, Juli 2017



Letzte Aktualisierung -  2.8.2017   -  ultima actualizare



Mittwoch, April 05, 2017

Mr. Blau


Major Aron Blau - maiorul Aron Blau



Udo Schenk în rolul maiorului Aron Blau, în filmul lui Radu Gabrea, din 2010, Rote Handschuhe / Mănuşi roşii, o ecranizare a romanului omonim, semnat de Eginald Schlattner


Maiorul Blau. Despre literatură şi realitate documentară (I), RFE, 5.4. 2017, (audio); 
(II), RFE, 12. 4. 2017, (audio).

***

[14. April 1949. Maschinengeschriebene und handschriftlich unterzeichnete Beurteilung von Ernest Deitel, verfasst von Ziegenlaub Viliam – alias William Marin – in der die positiven Eigenschaften Deitels in der Sprache des Stalinismus hervorgehoben werden und dieser als ein nützliches Element im Klassenkampf dargestellt wird]

[14 aprilie 1949. Referinţă dactilografiată şi semnată de mînă de Ziegenlaub Viliam – alias William Marin – în care sînt evidenţiate, în limbajul specific proletcultismului stalinist, calităţile lui Ernest Deitel ca militant comunist şi „element” util în lupta de clasă]

Referinţă (*) 

Subsemnatul, Ziegenlaub Viliam, secretar al org. de bază, Spirt Nr. 1, şi membru în Comitetul Sectorului IV P.M.R. sunt [în] măsură să dau despre tov. Deitel Ernest următoarea referinţă.
Îl cunosc pe tov. Deitel dela clasa IV primară începând, am făcut apoi 7 clase de liceu împreună. Mai târziu am fost împreună activişti la Regionala Tineretului Progresist 3-4 luni, până la desfiinţarea acestei organizaţii.
Tov. Deitel a activat împreună cu mine şi la U.T.C.
După 23 August 1944, tov. Deitel a fost primul la noi în clasă care a început convingerea elevilor să intre în U.T.C.
Tov. Deitel este cinstit. Este devotat partidului. Are un nivel politic ridicat, are cunoştinţe generale şi marxiste [pe] care le desvoltă, studiind material de partid. Este inteligent. Are o purtare tovărăşească care face să fie iubit şi stimat de cei cu care are de lucru. Are un spirit de iniţiativă desvoltat. E independent în muncă, înţelege uşor problemele şi ştie să le aplice în practică. E un bun organizator şi mobilizator. Este un tovarăş capabil şi conştiincios în muncă. A avut greşala că a fost puţin încrezut şi puţin uneori autoritar.
În concluzie, recomand pe tovarăşul Deitel Ernest pentru orice muncă de Partid ori sindicală ca un element folositor clasei muncitoare.
(ss) Ziegenlaub V.
Timişoara, la 14 Aprilie 1949

_________________________

(*) [Menţiune scrisă de mînă: „Se poate conta pe Referinţă”. (ss) Plot. indescifrabil – Jican? Jicanu?]

ACNSAS, Cadre MAI D-102, f. 150.

***







[8. Juli 1949. Beurteilung des Securitateoffiziers Martin Schnellbach, in dessen Akte dunkle Flecken aufgetaucht waren, von Securitateunterleutnant Ernest Deitel] 



[8 iulie 1949. Referinţa sublocotenentului de Securitate, Ernest Deitel, privindu-l pe ofiţerul de Securitate Martin Schnellbach din Timişoara, descoperit cu pete negre la dosar] 


ACNSAS, MAI 64, f. 123


***



[21. April 1951. Maschinengeschriebene und handschriftlich unterzeichnete Beurteilung des Securitateoberleutnants Ernest Deitel durch Securitatehauptmann Martin Schnellbach]

[21 aprilie 1951. Referinţă despre lt. maj. de Securitate Ernest Deitel, dactilografiată şi semnată de cpt. Martin Schnellbach]


Referinţă



Subsemnatul SCHNELLBACH MARTIN, Căpitan de Securitate, la cererea Şefului Bir. de Cadre de pe lângă D.R.S.S. Timişoara, dau următoarea referinţă despre Tov. Lt. Maj. DEITEL ERNEST:

Pe susnumitul Tov. îl cunosc din anul 1944 după 23 Aug., când acesta a fregventat (!) Comandamentul Formaţiunilor de Luptă Patriotice din Timişoara, unde am muncit şi eu în acel timp.

Este un Tov. cinstit, corect, mă (!) amintesc că în anii 944-949, a treit (!) izolat de familie, neavând posibilităţile materiale, treind sărăc şi greu, totuş(!) şi-a menţinut moralul, având încredere în Partid, nedescurajându-se.

Prin anul 1945-1946, nu îmi amintesc precis, a lucrat la Bir. de Sig. de pe lângă Chestura Poliţie Timişoara.

În perioada de mai sus, Tov. DEITEL E., cu toate că era tânăr a luat parte la o serie de acţiuni în care a arătat dragoste şi elan pentru muncă, însă pentru faptul că era (!) numai 19 ani n’a putut fi încadrat, trecând în aceiaş muncă la Bir. de Informaţii al P.C.R.

Dela această dată şi până în Ianuarie 1949, când a fost încadrat în D.R.S.P. Timişoara, a colaborat cu mine dând un ajutor preţios în munca de descoperire a duşmanului de clasă, organizându-şi mai multe rezidenţi (!) în diferite obiective urmărite de noi.

Această muncă a luat amploare mai mare din anul 1948 când diferite organizaţii Sioniste legale cât şi subversive, cât şi activitatea „Librăriei Engleze” şi Y.M.C.A.(*) au început o activitate mai intensă.

Pentru acesta Tov. DEITEL E. a fost scos de noi dela Org. U.T.M. şi însercinat de a ne ajuta în descoperirea activităţii duşmănoasă în această muncă.

Aici vreau să arăt că Tov. DEITEL a dat dovadă de spirit internaţionalist prin faptul că cu toate că fiind evreu ne-a dat Schiţa de organizare şi tabele nominale despre toate organizaţiile Sioniste din Timişoara şi Judeţ, atât legale cât şi subversive, constituindu-ne un material valoros.

Pentru această muncă de pusă a-şi (!) fost încadrat în Securitate.

Decând in (!) cunosc şi până astăzi îl ştiu ca un Tovarăş cu o conduită morală sănătoasă, are un caracter hotărât şi combativ, are iniţiativă în muncă de care este preocupat şi frământat, este



f. 171



o fire glumeaţă şi ironică. Este consecvent şi energic, câteodată şi nervos, un tânăr puţin îngâmfat, dar după critici cei sa (!) făcut, s’a deparazat (!) de această slăbiciune de care a fost conştient. În timpul său liber s’a ocupat cu studierea şi cu ridicarea nivelului ideologic care-l are desvoltat. Studiază cu dragoste şi ajută mult pe tovarăşilor (!) săi.

Din punctul de vedere politic şi cultural faţă de Tov. din instituţie este ridicat.

La şedinţe politice şi profesionale participă în mod activ, antrenând şi pe alţi tov. la discuţii.

Din punctul de vedere profesional l-am cunoscut ca bine pregătit, folosit şi la alte Secţii, orientându-se în muncă.

Am fost cu el împreună în mai multe acţiuni operative unde a dat dovadă de curaj, de devotament şi dragoste faţă de Partid.

De exemplu în acţiunea de depistare a bandei subversive condusă de VOICITA (!) CONSTANTIN / pe care l-a reţinut chiar el/, org. Legionare studenţeşti din Timişoara şi Judeţ, la fel a luat parte la acţiuni din munţi / Bandei VERNICHESCU/.

Are un spirit critic desvoltat tot şi cel autocritic în desvoltare.

În orice împrăjurare (!) se poate conta pe el, având ură împotriva duşmanului de clasă.

Fiind şi tânăr are perspective de desvoltare.

(ss) Cpt. Schnellbach Martin

f. 172



ACNSAS, Cadre MAI D-102, ff. 171-172

___________________________



(*) Prescurtare engl. Young Men's Christian Association. Sub numele Asociația Creștină a Tinerilor (ACT) România se fondează la Bucureşti, în 1919, o secţiune YMCA. Printre aderenţi s-au aflat Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Gala Galaction, Ioan Bujoiu. YMCA a fost interzisă în 1947; şi-a reluat activitatea în 1991. Pentru presupuse contacte cu YMCA a intrat in vizorul Securităţii la Timişoara Erich Pfaff (1930-2011), viitorul director al Liceului „Nikolaus Lenau” (cf. ACNSAS, I 260335).






***




Der Fall Ocskó Tereza - Cazul Ocskó Tereza 



[5. Juli 1954. Begleitschreiben der Securitatedirektion Temeswar an Securitategeneralleutnant Gheorghe Pintilie aus Bukarest, Stellvertreter des Ministers, unterzeichnet vom Chef der Regionaldirektion der Securitate aus Temeswar, Oberstleutnant Aurel Moiş und dem Chef der Kaderabteilung Leutnant Ioan Lacatiş, in dessen Anhang sich ein Referat befindet, in dem empfohlen wird, dem wegen seiner verdienstvollen Securitatetätigkeit wiederholt ausgezeichneten Hauptmann Ernest Deitel, einen Urlaub in einem Kurort zu gewähren

In dem Referat(Bl. 369)  wird u.a. auf seinen Beitrag bei der Aufdeckung und Ermittlung zionistischer und titoistischer Spionagetätigkeiten verwiesen, sowie seine Arbeit als Ermittler im Strafverfahren gegen die Mörder der Jungkommunistin Ocskó Tereza (1917-1940). Angeklagt wegen Verbrechen gegen die Menschlichkeit waren in diesem Fall der während des nationallegionären Staates als Polizist tätige, Corneliu Preda, geboren am 8. April 1913 in Hermannstadt/Sibiu, Eisengardist, der Agronomingenieur Nicolae Rădăşan, geboren am 9. August 1920 in Soloneţ (Suceava) und der Schlosser Ioan Ţărău, geboren am 12. November 1912 in Mădăret (Arad). Der Gefängnismatrikel von Preda ist zu entnehmen, dass dieser bereits 1941 wegen seiner Teilnahme an der so genannten Legionärsrebellion vorbestraft war. Die drei Angeklagten wurden zum Tode verurteilt und am 9. Juni 1954 hingerichtet. In der in der Gefängnismatrikel enthaltenen Rubrik „Kurzbeschreibung der Tat” heißt es im Falle der drei Verurteilten: „hat die kommunistische Kämpferin OCSKO TEREZIA gefoltert, die infolge der Folterungen verstorben ist”.


Um die Spuren des Mordes zu verwischen, wurde die Leiche von Ocskó Tereza nachts aus dem Polizeigefängnis gebracht und im Garten von Corneliu Preda versteckt. In der darauffolgenden Nacht wurde der Leichnam dann in der Marosch versenkt.


Gemäß der kommunistischen Geschichtsschreibung soll auch der damalige Arader Bürgermeister aus der Zeit des nationallegionären Staates Emil Montea an der Tat mitbeteiligt gewesen sein.[1].

Der Name des Arader Bürgermeisters taucht auch in einer von Mihai Fătu und Ion Spălăţelu herausgegebenen propagandistischen Abhandlung auf. Allerdings nicht in einem von William Marin und Ioan Luncan veröffentlichten Buch, das dem „revolutionären Kampf” im Banat gewidmet ist. In beiden Büchern wird Ocskó Tereza mit dem Glorienschein einer kommunistischen Heiligen ausgestattet und ihre Ermordung, eingekleidet in pathetischen Formulierungen, als Märtyrertod für die Sache der Arbeiterklasse geschildert.
„Besonders gewaltsame Formen nahm in jener Zeit der Antikommunismus der Legionäre an”, heißt es bei Fătu und Spălăţelu, die den Mord an Ocskó Tereza als Paradigma für die „Grausamkeit der Legionäre” hervorheben:

„Ocsko Tereza wurde 1917 in der kinderreichen Familie eines Bauern in der Gemeinde Dragsina, Bezirk Timiş, geboren. Sie war Arbeiterin in der Strumpffabrik »Standard« in Timişoara. 1933 trat sie dem Verband der Kommunistischen Jugend bei und 1936 wurde sie Mitglied der Kommunistischen Partei. Wegen ihrer hohen, politischen und ethischen Eigenschaften wurde Ocsko Tereza 1937 zum Mitglied des RKP-Bezirkskomitees Timişoara[2] gewählt und wird 1938 nach erfolgreicher illegaler Tätigkeit Mitglied des RKP-Regionalkomitees Banat. In ihrer Freizeit zog das junge Parteimitglied durch die Arbeiterstädte Reşiţa, Arad u.a. und verteilte unter den Massen die Aufrufe der Kommunistischen Partei zur Gründung einer starken Volksfront des Kampfes gegen den Hitlerismus und Faschismus, für die Verteidigung der Unabhängigkeit und Integrität des Landes. Überall weckten ihr glühender Patriotismus, ihre unerschütterliche antifaschistische Gesinnung Bewunderung und Hochachtung. Als dem Lande das verhasste Wiener Diktat aufgezwungen wurde, rief sie die Werktätigen auf, sich entschlossen zur Verteidigung der nationalen Unabhängigkeit, gegen die militärfaschistische Diktatur zu erheben.
Im Oktober 1940 erhält Ocsko Tereza den Auftrag, sich nach Arad zu begeben, um bei der Organisierung der Parteiaktivität zu helfen. Das Haus, das als geheimer Treffpunkt mit dem Verbindungsmann ausersehen war, der die Begegnung mit den Mitgliedern der örtlichen Parteiorganisation zustande bringen sollte, wurde eben zu diesem Zeitpunkt von Polizisten durchsucht. Ihnen aus dem Wege zu gehen, war nicht mehr möglich. Ocsko Tereza wurde verhaftet »zusammen mit den Schwestern Csibi - Ileana und Agneta«. Nachdem man sie einige Tage in den Kellern der Polizeiquästur Arad gehalten hatte, wurde Tereza aus ihrer Zelle in ein Untersuchungszimmer gebracht. Ihr gegenüber saßen Preda Corneliu, der Polizeiquästor, Rădăşan Nicolae und Tărău Ion. Alle drei waren eingefleischte Legionäre, voll wilden Hasses gegen Kommunisten. Man verlangte von der Verhafteten Informationen über die revolutionäre Tätigkeit der Kommunisten in der Ortschaft.
Als sie sich weigerte zu sprechen, stürzten sich die Legionäre wie Tollwütige auf sie und traktierten sie grausam »mit Ohrfeigen und Faustschlägen ins Gesicht«.
Vergeblich. In den Augen ihres Opfers lasen sie nur unbeugsame Härte. Doch die Misshandlungen gingen weiter. Auf Schläge folgten andere Schläge, Ohrfeigen und Fausthiebe. Aber nicht ein Wort entrang sich den Lippen der Kommunistin, die nur 23 Jahre zählte. Die Terroristen konnten sich solche Seelenstärke nicht erklären. Der Legionär Corneliu Preda »stürzt sich wutentbrannt auf Ocsko Tereza und reißt ihr die Kleider und Wäsche vom Leibe«. Die Misshandlung wird mit dem Gummiknüppel fortgesetzt. Das Opfer wird mit dem Gesicht nach unten auf den Tisch gelegt. »Die Legionäre versetzen ihr fürchterliche Hiebe auf den ganzen Körper, beginnend mit den Fußsohlen bis zum Kopf.« Als Corneliu Preda müde wird, übernimmt der Legionär Ion Tărău den Gummiknüppel, dann Nicolae Rădăşan, und die Folterung geht mit derselben Grausamkeit weiter. »Ocsko Tereza gab kein Wort von sich, doch infolge der fürchterlichen Schläge starb sie unter den Hieben der verhassten Mörder.«
Um die Spuren des Verbrechens zu verwischen, schafften die Mörder den Leichnam ihres Opfers aus dem Lokal der Polizeiquästur und brachten ihn mit Hilfe des Bürgermeisters, des Legionärs Emil Montea, zum Hause des Corneliu Preda, »wo die Leiche im Garten verscharrt und mit Laub bedeckt wird«.  Doch die Bestialität der Verbrecher machte hier noch nicht halt. Um Mitternacht des nächsten Tages gruben die Mörder den Leichnam des jungen Mädchens aus, »ziehen ihm einen Sack über und binden ihn mit grobem Bindfaden zu. So verpackt, wird der leblose Körper des Opfers zum Mureş gebracht und in die Fluten geworfen, nachdem man vorher ein eisernes Gewicht daran befestigt hatte, um sicher zu sein, dass er versinkt.« 
Auf diese Weise fiel dem blutigen Terror der Eisernen Garde noch ein Menschenleben zum Opfer, die unerschrockene Kämpferin Ocsko Tereza, Mitglied der Rumänischen Kommunistischen Partei.” [3]

In dem Buch von Marin und Luncan werden die Vorgänge ähnlich dargestellt. An der Ermordung und anschließenden Versenkung der Verlobten des im spanischen Bürgerkrieg gefallenen Stefan Megyeri in die Marosch waren, laut Marin und Luncan, nur drei Personen beteiligt: Preda, Rădăşan und Tărău. Abschließend heißt es hier wörtlich:
„În noaptea următoare, cadavrul a fost deshumat şi introdus într-un sac legat cu sfoară groasă de care atîrna o greutate mare de fier, corpul victimei fiind astfel aruncat în Mureş.”[4] [„In der darauffolgenden Nacht wurde die Leiche ausgegraben und in einen Sack gesteckt, der mit einer reißfesten Schnur zusammengebunden und mit einem Eisengewicht beschwert worden war; der Körper des Opfers wurde anschließend in die Marosch geworfen.”]

Nistor Chioreanu[5] (1907-1998), der sich zusammen mit Volksgruppenführer Andreas Schmidt (1912-1948), dem Generalsekretär der Legionäre Nicolae Pătraşcu (1907-1968) und anderen rumäniendeutschen Nazis und Eisengardisten nach dem 23. August 1944 in Rumänien hinter den Frontlinien mit Fallschirmen abgesetzt hatte, erzählt in seinen Memoiren, er habe „1951 oder 1952” im Gefängnis von Aiud Ioan Tarău, einen der Mitbeteiligten  an der Ermordung von Ocskó Tereza getroffen. Dieser habe ihm berichtet, er sei zu einer lebenslänglichen Gefängnisstrafe verurteilt worden.
In der Gefängnismatrikel von Tarău fehlt dagegen ein Hinweis auf eine Unterbringung im Gefängnis von Aiud. Darin ist bloß die Haftanstalt von Temeswar vermerkt. Übereinstimmend mit den Gefängnisunterlagen der beiden anderen Mittäter wird dort als Prozessdatum März 1954 angeführt. Gleichzeitig ist darin auch der 9. Juni 1954 als Tag der Vollstreckung des Todesurteils erwähnt. Die drei Täter wurden wegen „Verbrechen gegen die Menschlichkeit” und der Ermordung von Ocskó Tereza verurteilt. Aus den Unterlagen geht noch hervor, dass dem Temeswarer Standesamt der Tod der drei Verurteilten erst am 11. Dezember 1964 gemeldet worden war.
Chioreanu, der in seinen Erinnerungen die Verbrechen der Legionäre nicht nur relativiert, sondern stellenweise auch leugnet, versuchte mit seinem Tatsachenbericht, den Hergang anders als in den offiziellen Ausführungen darzustellen. Aus diesem Grund beruft er sich auf die angeblich überzeugenden Schilderungen Tarăus. Dieser hatte ihm berichtet, Ocsko sei in Arad von der Polizei beim Ankleben von Flugblättern ertappt und danach festgenommen worden. Während des Verhörs habe sie aber niemand gefoltert. Corneliu Preda habe ihr bloß eine Ohrfeige verpasst. Die Herzkranke Ocskó Tereza, berichtet der angeblich zuverlässige Gewährsmann Chioreanus, sei vor Schreck gestorben und keineswegs an den Folgen irgendwelcher Misshandlungen. Preda, versichert er, wollte den Tod tatsächlich vertuschen und habe den Leichnam anschließend „in einen Sack gestopft, diesen zugenäht” und mit Hilfe der beiden anderen Anwesenden in der Marosch versenkt. Tarău fügte hinzu, der Vorgang sei nichts weiter gewesen, als ein missglückter Versuch, strafrechtlichen Folgen zuvorzukommen.
Dass der Leichnam zuerst im Garten verscharrt worden sei, habe die Securitate erfunden. Laut Chioreanu, habe Tarău erzählt, er sei so lange gefoltert worden, bis er die von der Securitate zurechtgezimmerte Version der Mordgeschichte gestanden habe. In diesem Zusammenhang soll Tarău erwähnt haben, man habe ihm auf die Hoden mit Holzstäbchen geschlagen. Diese Foltermethode soll – laut Berichten, die in der Gefängnisfolklore zirkulierten – von einer sadistischen Securitatemitarbeiterin, einer Serbin, bevorzugt eingesetzt worden sein, um den Häftlingen die gewünschten Geständnisse zu entlocken. Chioreanu und sein Zeuge nennen keinen Namen.
In verschiedenen Häftlingsberichten wurde in ähnlichen Zusammenhängen immer wieder der Name von Vidosava (Vida) Nedici (geb. 1923 in Becicherecu Mic / Kleinbetschkerek) erwähnt. Diese arbeitete allerdings nur von 1947 bis 1949 im Temeswarer Securitateapparat, wurde dann nach Bukarest versetzt und bereits 1950 als jugoslawische Titospionin zusammen mit anderen Vertretern der rumänienserbischen Minderheit verhaftet und verurteilt.[6]
Welche Rolle Ernest Deitel bei den Ermittlungen gespielt hat, wann genau diese stattgefunden und wie lange sie gedauert haben, wie sie verlaufen sind, was beim Prozess vorgebracht wurde, kann allerdings erst nach Einsicht der Akten geklärt werden.
Fakt ist, dass Ocskó Tereza von Legionärsbeamten ermordet und ihr Leichnam in einer Nacht-und-Nebel-Aktion den Wellen der Marosch übergeben wurde.
In seinem Versuch die Legionäre von weiteren Mordvorwürfen zu entlasten, führt Chioreanu als nächstes Beispiel den Tod des Bukarester Kommunisten Constantin David an. Dieser, so der Memoirenschreiber, sei während der Rebellion im Januar 1941 rein zufällig von einer Kugel getroffen worden. Mehrere Legionäre haben David festgenommen und an den Stadtrand von Bukarest geschleppt. Um ihn einzuschüchtern habe einer von ihnen die Pistole gezogen und einen Schuss abgefeuert. David habe aber vor Angst eine falsche Bewegung gemacht und sei unbeabsichtigt tödlich getroffen worden. Chioreanu beruft sich auch in diesem Fall auf den Bericht eines Augenzeugen, Horia Gherman, mit dem er zusammen in Aiud inhaftiert war.[7]



Jenö Glück, Ocskó Teréz 1917-1940, Editura politică, Bucureşti 1978






[1] Vgl. „Lista primarilor din Arad“ (Liste der Arader Bürgermeister)- http:// www. primariaarad.ro/info.php?page=/pma/galeria.html (letzter Zugriff, 9. August 2016).

[2] Weitere Mitglieder waren u.a.: Augustin Alexa, Eva Rangheţ, Leontin Sălăjan, Ilie Drăgan, Maxim Ciura, Ion Bănuţă, George Bianu sowie der Rumäniendeutsche Stefan Klein (vgl. William Marin / Ion Luncan, Două secole de luptă revoluţionară în sud-vestul României, [Zwei Jahrhunderte revolutionären Kampfes im Südwesten Rumäniens], Editura Facla, Timişoara 1984, S. 154).

[3] Mihai Fătu / Ion Spălăţelu, Die Eiserne Garde. Terrororganisation faschistischen Typs, Politischer Verlag, Bukarest 1975, S. 258-260.

[4] Marin / Luncan, a.a.O., S. 169. Als Quellen für ihre Ausführungen zitieren die Verfasser Kopien aus den Prozessakten der 1954 in einem „öffentlichen Prozess“ verurteilten Mörder, die im  Archiv des Banater Museum aufbewahrt werden, jeweils einen Artikel aus der Zeitung Scînteia vom 17. Oktober 1970 und der Zeitschrift Orizont vom 9. August 1973, sowie die auf S. 142 veröffentlichten Erläuterungen in der Monografie von Jenö Glück, Ocskó Teréz 1917-1940, Editura politică, Bucureşti 1978. Die Akten der drei Straftäter, die sich im Archiv des Landesrates für das Studium der Securitateakten (CNSAS) befinden, konnten bislang von uns noch nicht eingesehen werden.

[5] Einzelheiten zur Biografie von Chioreanu in: William Totok / Elena-Irina Macovei, Între mit şi bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă din România (Zwischen Mythos und Verharmlosung. Über die kritische Vergangenheitsbewältigung, Ion Gavrilă Ogoranu und den bewaffneten, antikommunistischen Widerstand in Rumänien), Editura Polirom, Iaşi 2016, S. 18 ff.

[6] Ljubivoje Cerović, Sârbii din România. Din evul mediu timpuriu până în zilele noastre, (Die Serben aus Rumänien. Seit dem frühen Mittelalter bis in die Gegenwart), Traducere din limba sârbă: Ivo Muncian, Ediţie îngrijită de: Ljubomir Stepanov, Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 2005, S. 165; Andrei Udișteanu, „Femei de pază la porțile »Gulagului« românesc”, in Evenimentul zilei, 1. Juni 2009; Mircea Rusnac, Torţionara Vida Nedici (Die Henkerin Vida Nedici), in: Mircea Rusnac Blog (letzter Zugriff, 2. Juli 2016).

[7] Nestor Chioreanu, Morminte vii (Lebende Gräber), Vorwort und herausgegeben von Marius Cristian, Institutul European, Iaşi, 1992, S. 119-123.



***



[Material nedatat - 1951. Fişa personală a Dr. Cornel Preda, gardist din anul 1935, întocmită de Securitatea din Arad, domiciliat în Sibiu, în care fostul chestor al poliţiei legionare din Arad, în perioada statului naţional-legionar, „în care timp a avut o purtare abuzivă contra evreilor, terorizându-le”, este descris ca „un element inteligent, viclean, pătruns de ideia spiritului naţionalist, adânc educat în ideia naţionalistă, afacerist, capabil de acte teroriste contra Securităţii Statului”. În fişa personală se mai reţine faptul c-a fost condamnat „la 2 ani închisoare corecţională şi la un an interdicţie” fiindcă a luat parte la rebeliunea legionară, în 1941, fiind graţiat puţin mai tîrziu, iar între decembrie 1942 şi ianuarie 1943 a fost internat în lagărul de la Târgu Jiu, pentru că a continuat să menţină legăturile cu legionarii care acţionau în clandestinitate; în martie 1944 a fost concentrat şi mobilizat pe front, dispărînd, în 1945, „de pe frontul din Cehoslovacia”; din iunie 1950 pînă „la 25 ianuarie 1951” a fost „închis pentru crime de război”, iar după eliberare s-a stabilit la Sibiu - ACNSAS, I 742990, ff. 1-2


[Undatiertes Dokument - 1951. Personalbogen von Dr. Cornel Preda, Polizeichef der Legionärspolizei, verurteilt zu einer Gefängnisstrafe von 2 Jahren wegen der Teilnahme an der Legionärsrebellion 1941 - ACNSAS, I 742990, ff. 1-2]  

Fragment
ACNSAS, I 742990, f. 1 - fragment




***

[5 iulie 1954. Adresă de la Regionala Timişoara către gen. lt. Gheorghe Pintilie, din Bucureşti, locţiitor al ministrului de interne, semnat şeful Dir. Regionale, lt. col. Aurel Moiş, şi şeful de cadre, lt. Ioan Lacatiş, care însoţeşte un referat în care se recomandă aprobarea trimiterii căpitanului Ernest Deitel în concediu, într-o staţiune balneară]


MINISTERUL AFACERILOR INTERNE[1]
DIR. REGIONALĂ TIMIŞOARA
SERVICIUL CADRE
Nr. B./1/51.877 din
5 iulie 1954

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
CABINETUL TOV. LOCŢIITOR MINISTRU
GENERAL LOCOT. PINTILIE GHEORGHE

BUCUREŞTI

Alăturat vă înaintăm un referat de cunoaştere privitor la Tov. Cpt. de Securitate DEITEL ERNEST, locţiitor şef serviciu la Serviciul VIII cu propunerile noastre de a pleca împreună cu soţia la o staţiune balneară.
Totodată anexăm şi referatul susnumitului prin care solicită cele menţionate mai sus.

ŞEFUL DIR. REGIONALE          ŞEFUL SERVICIULUI CADRE
LT. COLONEL                   LOCOTENENT

(ss) MOIŞ AUREL               (ss) LACATIŞ IOAN


Conc: K.I.
Dact. S.E.
Ex.1. M.A.I.
Ex. 2 M.A.I. Tms

ACNSAS, Cadre D-102, f. 375


[1] Document dactlilografiat. În partea stîngă a paginii, menţiunea scrisă cu cerneală: „15.VII. 1954, Clasat la dosarul personal. Semnătura: indescifrabilă“.

***

[2000/2010: Ernest Deitel als Modell für Major Aron Blau, gespielt von Udo Schenk in der Verfilmung des Romans von Eginald Schlattner, Rote Handschuhe / Mănuşi roşii, Regie: Radu Gabrea, 2010]


[2000/2010: Ernest Deitel ca model pentru personajul maiorul Aron Blau, jucat de Udo Schenk în ecranizarea romanului lui Eginald Schlattner, Rote Handschuhe / Mănuşi roşii, regie: Radu Gabrea, 2010] 







Blau, arestat în filmul lui Gabrea (cf. de la minutul 1,43)



[11. April 1951. Autobiografie von Ernest Deitel, Auszüge]



[11 aprilie 1951. Autobiografia lui Ernest Deitel, fragmente]


Autobiografie[1]

Subsemnatul DEITEL ERNEST, născut la 30 Aprilie 1927, în comuna Uzgorod, Regiunea sub Carpatină URSS (fost: Cehoslovacia), posed ca studii 8 clase de liceu şi Bacalaureat, total 12 ani. Sunt de naţionalitate evreu, cu serviciul militar nesatisfăcut, ctg. 1949, de profesiune contabil, m-am pregătit să fiu jurist şi economist. 
[...]
În luna Martie 1948 am fost chemat la Securitate la tov. Cpt. SCHNELLBACH, în prezent la Serviciul Contra Informaţii Oradea, care din însărcinarea tov. Col. MOIŞ şi cu aprobarea Cadrelor Partidului m-a scos pentru a colabora în problemele Biroului II, fapt ce am şi făcut până în 14 Februarie 1949, când am fost încadrat ca Sublocotenent la Securitatea Timişoara.
Despre activitatea mea cât şi despre mine în această perioadă, pot da relaţii: tov. Lt. Col. MOIŞ, tov. Cpt. SCHNELLBACH MARTIN.

[...] 

Parteistrafen wurden gegen mich nicht verhängt, verurteilt und verhaftet war ich nicht, Zionist war ich nicht.
Hier möchte ich noch anführen, dass ich mich im Jahr 1945 der vom Kreiskomitee des VKJ bekanntgegebenen Auflösung des VKJ widersetzt und dabei [...]mehrere im Saal anwesende Genossen auf meine Seite gezogen hatte, wofür ich vom Regionalkomitee des VKJ scharf kritisiert wurde. Ich wurde unter diesen Umständen Parteimitglied, aber war innerhalb der Organisation der Fortschrittlichen Jugend[2] überhaupt nicht tätig.

            ACNSAS, Cadre MAI D-102, ff. 79-85 (aici, ff. 79, 83, 84, 85)



[1] Im maschinengeschriebenen Text fett. Alle folgenden fett geschriebenen Wörter entsprechen den Hervorhebungen im Original. Kursiv geschriebene Wörter entsprechen den nachträglich, mit einem Stift vorgenommenen Unterstreichungen. Diese stammen von Offizieren, die das Material gelesen haben Der vollständige Text kann hier gelesen werden: Ernest Deitel alias Major Aron Blau oder die Verwandlung eines Securitateoffiziers in eine literarische Figur, in: William Totok, Ambivalente Lebensläufe. Securitateoffiziere zwischen Verklärung und Sachlichkeit (2), in: Elektronische Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte und Politik, 1. Jg., 1. Folge, Juli 2017. Siehe auch: William Totok, „Zwischen Verklärung und Sachlichkeit. Ambivalente Lebensläufe“, in: Studia Germanica Napocensia, Bd. 5, 2018: „Hier stehe ich, ich kann nicht anders.“ Festschrift für Eginald Schlattner zum 85. Geburtstag. Hrsg. Gräf, Rudolf, Tar, Gabriella-Nóra, Florea, Ioana. Klausenburg, Universitätsverlag, 2018, S. 19-46. 

[2]  Rum: Organizaţia Tineretului Progresist (O.T.P.R.)  


***

Untersuchungsrichter - ofiţer anchetator 


[1959. Rolle von Major Ernest Deitel als Koordinator eines Maßnahmenplans hinsichtlich der Überwachung rumäniendeutscher Schriftsteller]

[1959. Rolul maiorului Ernest Deitel în elaborarea şi coordonarea planului de măsuri „în acţiunea informativă dusă asupra grupului de scriitori naţionalişti burghezi saşi” ]


ACNSAS, I 153639, vol. 14 ff. 1-8


[25 octombrie 1951. Adresă către Direcţiunea Generală a Securităţii, semnată de lt. col. Aurel Moiş şi lt. maj. Ernest Deitel, de la Securitatea din Timişoara, privind cazul Nikolaus Haupt, reţinut pe data de 28 august 1951, în legătură cu problema culte, care nu a putut fi interogat, deoarece „prezintă simptome de alienat mintal, repetînd în timpul anchetei cuvinte fără rost, nu răspunde corect la întrebările puse”, şi care a fost consultat de medicul psihiatru dr. Eduard Pamfil, 1912-1994, din Timişoara, care a constatat că este bolnav şi trebuie internat în „spitalul de boli nervoase din Lugoj, sub pază sigură”]

[25. Oktober 1951. Schreiben der Temeswarer Securitate an die Bukarester Generaldirektion, unterzeichnet von Oberstleutnant Aurel Moiş und Oberleutnant Ernest Deitel, bezüglich des Falles Nikolaus Haupt, der am 28. August 1951 wegen Spionage für den Vatikan verhaftet wurde, jedoch wegen Anzeichen geistiger Verwirrung nicht verhört werden kann; aufgrund eines von Dr. Eduard Pamfil, 1912-1994, erstellten psychiatrischen Gutachtens, wird vorgeschlagen, den Verhafteten unter strenger Aufsicht, in die psychiatrische Klinik in Lugosch einzuweisen] 


ACNSAS, P 12222, vol. 2, ff. 15-16




***



Verbindungsoffizier - ofiţer de legătură




[28. Februar 1958. Mitteilung des Securitatechefs der Region Stalin, Oberst Gheorghe Crăciun und des Referatleiters, Major Ernest Deitel, gerichtet an die Securitate des Rayons Rupea/Reps, mit dem Hinweis auf die Akte einer Person, die angeworben werden sollte, sich aber geweigert hatte, inoffizieller Mitarbeiter zu werden und u.a. auch deswegen zu einer mehrjährigen Gefängnisstrafe verurteilt worden war]

[28 februarie 1958. Adresă semnată de şeful Regiunii Stalin, col. Gheorghe Crăciun şi şeful serviciului, mr. Ernest Deitel prin care se returnează Securităţii din Rupea un dosar al unei persoane care urma să fie recrutată şi care nu acceptase să colaboreze, fiind condamnată mai tîrziu la mai mulţi ani de închisoare]

ACNSAS, I 210742, vol. 1, f. 115


#


[27 martie 1958. Raportul colaboratorului „Radu Constantin”, cunoscut artist plastic, născut în Caransebeş, stabilit la Braşov, în care relatează despre întîlnirea cu Dr. Ioan (Hans) Reb din Timişoara, după „marşrutizarea” ordonată de ofiţerul său de legătură, maiorul Ernest Deitel



[27. März 1958. Bericht des inoffiziellen Mitabeiters „Radu Constantin”, geboren in Caransebeş/Karansebesch, ein bekannter bildender Künster, der in Braşov/Kronstadt lebte, über seine Begegnung mit Dr. Ioan (Hans) Reb, nachdem er von seinem Verbindungsoffizier Major Ernest Deitel den Auftrag erhalten hatte, nach Temeswar zu fahren und Hans Reb zu kontaktieren] 


ACNSAS, I 1057099, vol. 1, f. 226.

Anmerkung: Zusätzliche Daten zu dem Vorgang folgen demnächst in einem separaten Beitrag. Es folgen dann auch Details zum Prozess Reb - Weresch.




Notă: Urmează şi amănunte legate de procesul Reb - Weresch din 1961.






#



[1 decembrie 1958. Un raport „personal-confidenţial” al căpitanului de Securitate Octavian Iordănescu, care, din 1955, ocupa funcţia de şef de birou în cadrul Serviciului II din M.A.I. Regiunea Stalin, conţine critici aspre la adresa lui Ernest Deitel. Semnatarul denunţă activitatea şi comportamentul lui Deitel şi susţine că acesta a recrutat un număr prea mic de informatori, că ţine legătura doar cu „RADU CONSTANTIN” şi „OTTO KRAUS”, că şi-a „atribuit exclusiv meritul de a fi descoperit grupul subversiv DEPNER-VOLKMER” şi că slt. Mihail Andre şi cpt. Adalbert Farcaş nu ar fi avut niciun merit în această acţiune, şi că şi-a atribuit, de asemenea, meritul în „depistarea fugarului FROMM KURT” pe care însă nu el l-ar fi prins, ci autorul materialului care s-a folosit de informaţii furnizate de agentul „LĂZĂRESCU IOAN”.] 

[1. Dezember 1958. Ein 9 Seiten umfassender maschinengeschriebener, vertraulicher Bericht des Securitatehauptmanns Octavian Iordănescu aus Stalinstadt, in dem die Tätigkeit Ernest Deitels kritisiert und denunziert wird. Deitel wird vorgeworfen, viel zu wenige inoffizielle Mitarbeiter angeworben und sich unverdient gewisse Verdienste zugeschrieben zu haben] 


ACNSAS, Cadre D-102, ff. 248-259 (Fragment, f. 251)









Letzte Aktualisierung - ultima actualizare: 27.7. 2020 - 23:15 h