Halbjahresschrift - hjs-online

Campania de reabilitare a Securităţii - Rehabilitierungskampagne der Securitate

2012-02-02T22:02:00.001+01:00

Campania de reabilitare a Securităţii

Rehabilitierungskampagne der Securitate

Timpul, Nr. 1, 2012 (Format: PDF)

NRDO, Nr. 4, 2011

2012-02-01T16:22:00.006+01:00

Noua Revistă de

Drepturile Omului

Nr. 4, 2011

Vol. 7 - octombrie-decembrie

Publicaţie trimestrială a Centrului de Studii Internaţionale

SUMAR

Editorial

Elena-Irina Macovei, Discursul urii pe blogurile şi forumurile unor publicaţii din România

Gabriel Andreescu, O nouă sancționare a domnului Traian Băsescu de către CNCD. Exercițiul libertății de exprimare în dezbaterea politicilor publice pentru romi

George Eduard Roghină, Dreptul la autodeterminare în context internaţional

István Haller, Calitatea procesuală activă în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării

II.

Hotărârea CNCD cu privire la declarațiile publice ale domnului Traian Băsescu

Hotărârea CNCD cu privire la ridicarea unui zid care desparte locuinţe sociale ocupate de romi

Hotărârea CNCD privind Ordinul Ministrului Sănătății 232/2011

III.

Diana Olar, Lautsi et alii c. Italia

****

Elena-Irina Macovei, Discursul urii pe blogurile şi forumurile unor publicaţii din România - The study aims to analyse the Romanian online hate speech, focusing on identifying the themes within it and on presenting the methods of dissemination of ideas. Following a content analysis of the opinions on the blogs and on the Romanian publications forums, from a vast documentary material, accumulated during a period of six years (2003-2009), have resulted four main themes: anti-Semitism, racism, xenophobia and homophobia. The authors present them in a critical approach and illustrate them through examples, describing also their forms of propagation: text, lyrics (melodies) and images.

"Marga"

2012-01-13T16:54:00.059+01:00

Aktualisiert - actualizat, 30.1.2011, 16:44 h

Einleitung - Text introductiv 

Ana Novac (*?1924/?1925/?1929 - †2010) 

Cuvântarea liderului sovietic Nikita Sergheevici Hruşciov la congresul al XX-lea al P.C.U.S., din 1956, a trezit în estul Europei speranţa că abuzurile comise în timpul lui Stalin nu se mai vor repeta. Procesul de liberalizare - „Dezgheţul” - de după moartea lui Stalin, în 1953, intrase acum în cea de-a doua fază. Mulţi intelectuali români credeau că în noul context se va produce şi la Bucureşti o destindere care, va duce şi la o modificare a stilului şi structurilor de conducere ale  Partidului Muncitoresc Român (PMR). În mod surprinzător s-au ridicat şi în România voci care au criticat public deraierile „cultului personalităţii”, adică a abuzurilor comise în numele ideologiei dominante. 

Primul vizat era Gheorghe Gheorghiu-Dej, şeful Partidului Muncitoresc Român (PMR). La o şedinţă a activului de partid al Comitetului Raional PMR „I.V. Stalin” din Bucureşti, în mai 1956, scriitorul Alexandru Jar (1911-1988) îndrăzneşte să articuleze cu voce tare anumite critici prin care condamna practicile stalinismului. 

Jar fusese unul dintre scriitorii reprezentativi ai vremii, un fost luptător din ilegalitate, căsătorit cu Olga Bancic, născută la Chişinău în 1912, o participantă comunistă la luptele anti-naziste în Franţa, condamnată la moarte în 1944, după ce căzuse în mâinile poliţiei secrete, Gestapo-ul. 

Gheorghe Gheorghiu-Dej se simte ofensat în urma criticilor pronunţate, iar Jar este exclus din partid şi marginalizat politic.[1] 

Revoluţia din Ungaria, din toamna anului 1956, înăspreşte şi mai mult atmosfera, iar conducerea superioară de partid a luat măsuri sporite de precauţie pentru a suprima orice încercare de revoltă sau nesupunere. 

Teatrul, Anul III, Nr. 7, iulie 1958

O urmare directă a acestor măsuri este, un nou val de represiune, de arestări şi procese politice cu care e confruntată România între anii 1957-1959. 

În aceste împrejurări ale re-stalinizării şi înăspririi vigilenţei dogmatice se consumă la Bucureşti cazul scriitoarei Ana Novac.[2]

Până atunci, Ana Novac nu avusese nici un conflict deschis cu autorităţile, ba chiar se bucura de popularitate.[3] Piesele ei scrise în stilul realismului socialist se bucurau de apreciere, ceea ce i-a creat iluzia că-şi poate permite critici mai acidulate vis-à-vis de situaţia existentă în ţară. Aceste critici le-a formulat într-o piesă de teatru care a declanşat reacţii de condamnare ca şi în cazul Jar - însă fără a avea aceeaşi proporţie. 

La „consfătuirea oamenilor de teatru” din iulie 1958, în centrul căreia se află „lupta pentru realizarea unui repertoriu combativ”, „pus în slujba educării comuniste a oamenilor muncii din ţara noastră”, se avertizează asupra pieselor cu „greşeli ideologice serioase” care „au pătruns pe scenele teatrelor noastre”, precum se reţine şi într-un material publicat în revista „Teatrul” din iulie 1958, editată de Ministerul Învăţământului şi Culturii şi de Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Română (R.P.R.). 

Ca exemplu este dată piesa Anei Novac, „Ce fel de om eşti tu?”, jucată în stagiunea 1957-1958. Aceasta este catalogată drept „o lucrare pătrunsă de spirit negativist, scrisă de pe poziţii ideologice greşite”, în care este denaturată realitatea, negându-se „realizările însemnate ale regimului nostru” şi „exagerându-se lipsurile ce desigur mai există în procesul dezvoltării noastre spre socialism”. În plus, conform articolului de fond, piesa este scrisă de pe poziţii mic-burgheze, fapt ce face ca relaţiile între personaje să capete un „aspect morbid, anormal”. Astfel de personaje prezentate de scriitoare, se precizează tot acolo, neputând avea calitatea de membri de partid, „deoarece asemenea figuri nu au nimic comun cu trăsăturile caracteristice ale oamenilor de tip nou, ale comuniştilor”.[4]

Într-un alt articol se abordează chestiunea unor piese care pretind că sunt „inspirate din realitatea zilelor noastre”, dar care redau, de fapt, o „falsă actualitate”. Pentru această deraiere este invocat din nou exemplul negativ al Anei Novac şi piesa amintită mai sus. Despre aceasta se afirmă, negru pe alb, în cel mai pur stil incriminatoriu stalinist că obiectivele conflictului dintre vechi şi nou, prezentat în lucrare, sunt „fundamental greşite”. Aceasta deoarece interesele individuale „ridicate la rangul unor cerinţe de primordială necesitate” sunt, în piesă, opuse „în mod nejust şi artificial” construcţiei economice şi a bazelor „construcţiei socialiste”. Se mai stipulează că personajul Ianoş Madaraş, care „promovează interesele construirii socialismului, interesele obşteşti înaintea celor individuale” este „supus unor critici derutante” de către autoare, iar personajul Toma, cel care susţine interesele individuale şi este văzut de Novac ca reprezentând „chipul înaintat al omului de partid”, „prin miopia sa politică”, nu poate avea o „asemenea calitate”, ci chiar o infirmă.[5]

Astfel, se ajunge la concluzia că raportul de forţe din realitate este „răsturnat cu capul în jos în piesă”, nu cu scopul de a duce spre „întărirea forţelor noului şi spre mobilizarea maselor la munca de construire a socialismului”, ci pentru a „semăna neîncredere în posibilitatea atingerii ţelului mult dorit, confuzie şi scepticism”.[6]

În urma acestor critici Ana Novac a fost exclusă din partid (asemenea lui Alexandru Jar în 1956), intrând în atenţia Securităţii.

Elena-Irina Macovei

[1] Despre cazul Jar, a se vedea: Anneli Ute Gabanyi, Partei und Literatur in Rumänien seit 1945, R. Oldenbourg Verlag, München, 1975, pp. 49-53; Elisabeta Neagoe, „Problematica cultului personalităţii în mediul literar din România. Cazul Alexandru Jar”, în: Consiliul Naţional pentru studierea arhivelor Securităţii, Arhivele Securităţii, Editura Nemira, Bucureşti, 2004, pp. 462-481. Despre manipularea lui Jar de către abilul Georghiu-Dej cu scopul „de a compromite” forţele care ar fi dorit să se imite şi-n România destalinizarea iniţiată de Hurşciov în U.R.S.S., a se vedea Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, traducere de Cristina Petrescu şi Dragoş Petrescu, postfaţă de Mircea Mihăieş, Polirom, Iaşi, 2005, pp. 185-188.

[2] Câteva detalii despre cazul Anei Novac în: Anneli Ute Gabanyi, op. cit., p. 73 şi p. 76.

[3] William Totok, „Peripeţiile unui jurnal”, Radio Europa Liberă, 25 ianuarie 2012. A se vedea şi Ana Selejan, Literatura în totalitarism 1952-1953, Thausib, Sibiu, 1995, p. 143.

[4] "Consfătuirea oamenilor de teatru", în: Teatrul, Anul III, Nr. 7, iulie 1958, p. 5.

[5] Margareta Bărbuţă, „Spiritul de partid şi eficienţa mesajului”, în: Teatrul, Anul III, Nr. 7, iulie 1958, p. 23.

[6]  Ibidem.

***

„Dacă în stagiunea trecută am mai avut lipsuri serioase în ceea ce priveşte prezentarea pe scenă a temelor majore din realitatea noastră, trebuie să spunem că lipsuri şi mai grave s-au manifestat în ce priveşte conţinutul ideologic al unor piese originale jucate pe scenele noastre. Plecînd de la o poziţie justă în fond, de sprijinire, stimulare şi promovare a dramaturgiei originale, au pătruns pe scenele teatrelor noastre, atît în Bucureşti cît şi în provincie, lucrări de un nivel artistic scăzut, unele din ele avînd greşeli ideologice serioase.Astfel, din lipsă de fermitate şi vigilenţă ideologică, atît a teatrului cît şi a noastră a factorilor de îndrumare, a putut pătrunde pe scena Teatrului Municipal piesa Ce fel de om eşti tu? de Ana Novac, o lucrare pătrunsă de spirit negativist, scrisă de pe poziţii ideologice greşite. În piesă se prezintă denaturat realităţile vieţii noastre noi, exagerîndu-se lipsurile ce desigur mai există în procesul dezvoltării noastre spre socialism, în aşa fel încît se neagă realizările însemnate ale regimului nostru. În această piesă sînt prezentaţi „membri de partid”, cum îi intitulează autoarea, dar care în fond nu sînt şi nici nu pot avea această calitate, deoarece asemenea figuri nu au nimic comun eu trăsăturile caracteristice ale oamenilor de tip nou, ale comuniştilor. Datorită poziţiilor mic-burgheze de pe care e scrisă, relaţiile dintre personajele piesei capătă un aspect morbid, anormal, iar rezolvarea conflictului se face în afara realităţilor noastre.”

"Consfătuirea oamenilor de teatru", Teatrul, Anul III, Nr. 7, iulie 1958, p. 5

***

„Nu s-ar putea spune de pildă că în piesa Ce fel de om eşti tu? de Ana Novac nu se desenează liniile unui conflict. Dar obiectivele conflictului sînt fundamental greşite. Piesa opune în mod nejust şi artificial construcţia economică, înseşi bazele construcţiei socialiste, intereselor individuale ridicate la rangul unor cerinţe de primordială necesitate. Susţinătorul lor, Toma, reprezintă în concepţia autoarei chipul înaintat al omului de partid; dar în manifestările şi ideile profesate, personajul, prin miopia sa politică, nu numai că este departe de a avea o asemenea calitate, dar şi o infirmă. În schimb, este supus unor critici derutante tocmai acel personaj, Ianoş Madaraş, care promovează interesele construirii socialismului, interesele obşteşti înaintea celor individuale. Raportul de forţe existent în realitatea noastră este astfel răsturnat cu capul în jos în piesă, aşa fel încît desfăşurarea conflictului, în loc să ducă spre întărirea forţelor noului şi spre mobilizarea maselor la munca de construire a socialismului, seamănă dimpotrivă neîncredere în posibilitatea atingerii ţelului mult dorit, confuzie şi scepticism.”

Margareta Bărbuţă, „Spiritul de partid şi eficienţa mesajului” în Teatrul, Anul III, Nr. 7, iulie 1958, p. 23

***

În întâmpinarea Congresului Scriitorilor. Mihail Petroveanu: „Problemele actuale ale prozei. De vorbă cu Alexandru Jar”, în: Gazeta literară din 12 aprilie 1956, p. 1 "M-a preocupat într-atâta această deformare a imaginii constructorului socialismului, într-atât îi cunosc formele şi mijloacele de expresie, încât, daca stai în camera de alături nu mai mult de o jumătate de ceas, ţi-am şi fabricat o mostră. De nu, dă-mi voie să-ţi compun în cuvinte un asemenea tip de activist [...] în ţinută de paradă, cu un zâmbet beat, încântat de sine, cu mâna la şapcă - adusă de la Romarta - salutând viitorul. Ceea ce este mai supărator, ceea ce adânceşte până la indignarea cititorului falsificarea idilică a vieţii, este viziunea simplistă, moralizatoare, despre relaţiile dintre omul simplu şi călăuzitorul său firesc, partidul [...]. În situaţii aparent dramatice, care, potrivit prevederilor şablonului, provoacă «nedumeriri, zbucium, descumpăniri» în căpşorul fraged al eroului schematic, apare, deux et machina, secretarul organizaţiei ori trimisul raionului. Acesta scoate din buzunar soluţia mântuitoare, apoi îl mustră pe cel cu lipsuri, convoacă o adunare - e nevoie şi de colectiv, de prezenţa masei! - în cadrul căreia, de la o tribună improvizată festiv, rosteşte un discurs miraculos. El relevă (de la relevaţie) membrilor de partid greşelile comise de organizaţia respectivă, descoperă duşmanul pe care organizaţia îl alungă, ruşinat, din mijlocul ei, şi o îndreaptă spre viitor. Autorul idilic nu uită să-l şi portretizeze, vreau să zic să-l individualizeze, pe activistul de partid. El e doar la curent cu varianta la zi a teoriei despre tipic pe care i-a comunicat-o criticul favorit [...]. Activistul de partid are faţa de o frumuseţe aspră, ca «cioplită», privirea îndreptată şi ea spre viitor, îmbrăcămintea corectă, numai cravata îi e strâmbă (o neglijenţă studiată, afectată), calcă masiv, puţin cam greoi, e adevărat, dar asta pentru ca e legat de pământ, ca Anteu. Iar când peroreaza, potolit, vreau să zic cu nişte lozinci energice în conţinut, dar placide ca ton [...]. La noi, oricât pare de paradoxal, idilismul este (aş dori să spun a fost) o variantă a proletcultismului care s-a identificat cu tot ce este clişeu, deviză moartă, prejudecăţi, aşa-zise favorabile omului nou, dar care sunt la fel de dăunătoare ca şi cele opuse, care denigrează chipul acestuia [...]. După mine, la propagarea denaturărilor pomenite a contribuit, chiar dacă indirect, cultul personalităţii [...]. Mă simt obligat, pentru onoarea breslei noastre, de a mărturisi, alături de Mihai Beniuc, că noi, scriitorii, am plătit unul dintre cele mai mari biruri acelei religii primitive care este idolatrizarea corifeilor mişcării noastre muncitoreşti. Câţi dintre noi, scriitorii, nu ne-am prosternat - nu numai spontan, dar şi datorită îndrumării greşite?! Tov. Gh. Gheorghiu-Dej o spune: «Orientarea dată propagandei, agitaţiei, presei, literaturii şi artei a contribuit în mare măsură la răspândirea cultului personalităţii». Cultul personalităţii s-a răsfrânt în însăşi concepţia, în metoda de creaţie a unora dintre noi, în dauna zugrăvirii veridice a comunismului. Infailibilitatea judecăţii acestuia, justeţea absolută a comportării sale, ireproşabilitatea vieţii sale politice şi personale, într-un cuvânt, idealizarea activistului - crescânda, cu cât el ocupă funcţii mai înalte - a militantului pe care-l numim, pe merit, conştiinţa epocii noastre, pe un soclu de carton, mai bine zis de hârtie, fiindca era alcătuit din citate. Nu se distinge oare aici reflexul în mic al modului în care am conceput, practic până mai ieri, rolul personalităţii istorice, mod pe care Congresul al XX-lea al CC al PCUS l-a dezvăluit şi pe care partidul nostru, în ultima plenara cu activul propagandei sale, l-a combătut drastic? Evident, nu mai e nevoie să insist ca de aici nu trebuie sa tragem concluzia de a subestima conducătorii [...]. În al doilea rând, cultul personalităţii a favorizat şi între noi, scriitorii, ploconirea în vorbe şi în fapte în faţa «micilor preoţi ai marelui cult», adică în faţa acelor scriitori sau îndrumători care, ori prin numărul de ode închinate zeilor, ori prin cantitatea de citate scoase din tezaurul acestora [...], s-au erijat în monopolişti ai spiritului de partid, ai devotamentului faţă de popor. De unde, efect inevitabil, înăbuşirea criticii, a luptei libere de opinii, a încercărilor de promovare tocmai a uneia dintre cerinţele de bază ale realismului socialist - făurirea de curente şi stiluri - stigmatizarea «pe viaţă» cu etichete infamante a scriitorilor care greşeau [...]. Ba unii dintre falşii mentori au exercitat presiuni poliţieneşti asupra «adversarilor». Am auzit odată pe cineva spunând: «Voi scoate untul din scriitori». Nu e de mirare că cei mai slabi de înger au evitat atacarea temelor majore, politice, de teama represiunilor sau a schematizării fatale, şi se refugiau în trecut sau în basm [...]. Nu pot să nedreptăţesc pe proletcultişti. Am să mă ocup şi de alţii [...]. Destăinuindu-ţi identitatea viitoarelor mele victime, acestea îşi vor lua măsuri şi, de nu vor izbuti să mă intimideze, te pomeneşti că se vor transforma, vor deveni «pozitivi» şi nu vor mai avea clienţi! Alături de toate aş pune şi influenţa falsei teorii a ascuţirii sporite a luptei de clasă în perioada construcţiei socialiste [...]. Negativismul - după mine -, nu înseamnă numai compromiterea noului. Eu înglobez în această noţiune, în această tendinţă de natură burgheză, şi supraestimarea forţelor materiale şi morale ale duşmanului, a rămaşiţelor claselor exploatatoare şi, ca urmare, înfăţişarea vieţii noastre ca o cetate asediată în care trebuie să te fereşti şi de propriii tăi soldaţi, pentru ca printre ei este un duşman sau ei ar fi, în principiu, coruptibili. Cred că şi datorită acestei teze, devenită o componentă fatală a cărţilor noastre (şi ale mele, vai!), s-a ajuns la făurirea unei icoane, adeseori teribile, sinistre, a realităţii. Sabotaje periculoase, vrăjmasi perfizi, ale căror urzeli le spulberau nişte acţiuni sau deznodământuri convenţional-optimiste, fără să nu reuşească să ne convingă nici de una, nici de alta"

Fragmente din acest interviu, reproduse în: Elisabeta Neagoe, „Problematica cultului personalităţii în mediul literar din România. Cazul Alexandru Jar”, în: Consiliul Naţional pentru studierea arhivelor Securităţii, Arhivele Securităţii, Editura Nemira, Bucureşti, 2004, pp. 462-481.

====================================

[9. Januar 1959. „Marga" berichtet der Securitate über die kritische Einstellung des Ehepaares Ana Novac-Paul Schuster und macht die Geheimpolizei auf die Absicht der Autorin Novac aufmerksam, ihre Tagebuchaufzeichnungen bearbeiten zu wollen, wobei sie das Tagebuch der Anne Frank abschätzig als eine „Kinderei" abgestempelt haben soll]

[9 ianuarie 1959. „Marga" denunţă Securităţii atitudinea critică a soţilor Ana Novac-Paul Schuster, atrăgînd atenţia poliţiei politice că autoarea Novac intenţionează să-şi redacteze jurnalul propriu pe care-l consideră superior Jurnalului Annei Frank şi pe care l-ar fi calificat drept „un fleac copilăresc"]

Sursa: „Marga"[1]

Ofiţer: Lt. Maj. Roşianu Aneta

9 ianuarie 1959

NOTĂ INFORMATIVĂ Nr. 1

Scriitoarea ANA NOVAK (sic!), un duşman al regimului nostru.

În ultimele săptămîni ale anului trecut am avut ocazia să cunosc pe susnumita mai de aproape, lucrînd chiar în casa ei în pădurea Tunar, (Telefon 17.13.48) împreună cu actualul soţ al ei, cu numitul Paul Schuster[2], care scrie actualmente un roman cu titlul „5 litri de ţuică".

Numita, o femeie în vîrstă de 30 şi ceva de ani, slăbuţă, cu păr tuns modern, foarte scurt, palidă, nefardată, umbla în casa ei toată ziua numai în pijama cu capod, lucrînd la jurnalul ei de zi din lagăr, cel mai mult timp în pat.-

M-a simpatizat din primul moment, văzînd că nu am dat înapoi nici de noapte numai să lucrez la maşină, ca să ajut pe soţul ei, să termine romanul sus numit, care trebuie să apară la ziarul „Neuer Weg" să apară şi la Editura Tineretului.-

Este o femeie simpatică şi deşteaptă, dar m-a surprins din primul moment, felul ei de a vorbi cu dispreţ despre actualul nostru regim. Fără nici o rezervă – parcă mă cunoştea de ani de zile, începe şi se plînge, că astăzi nu se mai poate lucra, că omul este legat cu lanţuri şi trebuie să gîndeşti ce ţi se ordonă etc. etc.-

Ca să nu par suspectă am luat notă de toate, fără însă să mă exprim în nici un fel: am fost în observaţie.

Am stat cîteva zile în casa lor, lucram pînă la 3 şi 4 dimineaţa şi am scris la maşină ceea ce îmi dicta autorul romanului susnumit. Mai ales în timpul mesei (am luat masa cu ei împreună în casa lor) a încercat mereu să-şi descarce sufletul.-

În timpul acela, într-una din zile, a sosit din Germania Democrată un calendar pe numele soţului ei PAUL SCHUSTER chiar în momentul cînd noi luam masa. Ea întinde mîna şi se uită la coloratele tablouri, care se găsesc în acel calendar şi zice: „Au început şi cei din Germania să tîmpească. Dobitocii!... Numai tablouri de muncitori... S-au prostit şi cei de acolo, au ajuns şi ei în halul acela în care ne găsim şi noi; decadenţă!!!" Cu mult dispreţ a răsfoit calendarul şi-l aruncă pe urmă înspre soţul ei. El tace şi se uită la tablouri, fără să spună un cuvînt. Eu am tăcut şi m-am făcut că nu aud nimic, mai ales că a sosit şi o carte şi anume cartea „Dracul şi domnişoara din mînăstire"[3] care este lucrarea soţului ei Paul Schuster şi care a fost editat şi în Germania Democrată.-

În repetate rînduri mai a căutat să intre cu mine în discuţie şi să-mi spun părerea mea despre situaţia actuală. Cu bine cu rău am reuşit să mă strecor în aşa fel că nu are nici un fel de bănuială.-

Ana Novak este o femeie foarte chibzuită. Mai ales, cînd am adus discuţia la cartea „Journalul Anei Frank"[4], o carte care are răsunet în toată lumea, tragedia unei fete evreice, care cu vîrsta de 13 ani scrie journalul ei şi moare peste 2 ani în lagăr chinuită de bestii fasciste.-

„A", spune Ana Novak, „Cartea Anei Frank" este un fleac copilăresc, o să vedeţi cartea mea: „Journalul meu"[5] la care lucrez acuma!!"

Mi-a displăcut această atitudine, dar am tăcut şi am observat mai departe.-

Mi-a povesti între altele, c-a fost dată afară din partid!! (Cu mare satisfacţie am luat notă de acest fapt, mai ales că vorbeşte aşa fără nici o rezervă despre regimul nostru).

Se mîndreşte că este singura care are curaj să vorbească că şi Titus Popovici (care-l cunosc personal, am lucrat în limba germană la maşină cartea lui „Străinul") că şi el ar fi spus ei, că are dreptate şi cînd să vorbească, îi arătă o lucrare scrisă şi Titus sare şi spune „vrei să ne nenoroceşti pe noi toţi?!" Şi că aşa sînt prietenii, nişte laşi!!

***

Mă simt obligată să vă atrag atenţia de acest fapt, că Ana Novak vorbeşte fără nici o rezervă de „mizeria" în care trebuie să trăiască astăzi scriitorii şi că în fiecare alt stat scriitorii au sprijin, numai la noi trebuie să trăiască în mizerie.-

De luni, 12 ianuarie mai am să lucrez în casa susnumitei deoarece trebuie să termin scrisul cu romanul sus numit. În aceste prime zile ale sosirii mele în casa ei, Ana Novak nu va fi acasă, mi-a dat ieri telefon şi mi-a comunicat că pleacă peste 10 zile la Sinaia (!) (adevărat o viaţă de „mizerie" dacă poate să-şi permită să plece pentru 10 zile la Sinaia „ca să lucreze în linişte!") Şi mă roagă să viu neapărat în timpul acela să scriu cu soţul ei, să fiu energică şi să-l ţin de lucru ca să termine odată cu romanul respectiv. Deoarece sînt cu mult mai în vîrstă decît soţul ei, am acceptat şi voi lucra cu soţul ei pînă la terminarea romanului tot acolo în locuinţa lor. Între timp Ana Novak va reveni în Bucureşti şi vom discuta din nou de „mizeria" din timpul de astăzi.-

Vă interesează ceva? Pot să vă fiu de folos într-o anumită chestiune?

Asta este adevărata faţă a scriitoarei Ana Novak. Acum 4 zile am lucrat în limba germană la piesa ei de teatru „Preludiu" de care are nevoie urgentă de cîteva exemplare.-

Mă întreba ieri la telefon, ce părere am şi dacă-mi place piesa. I-am răspuns că este într-adevăr aşa, cum a fost atunci, în timpul cînd s-a schimbat regimul nostru şi îmi plac anumite scene foarte mult. „Da", spune ea, „atunci am fost încă convinsă, şi foarte înflăcărată... e mult de atunci!..." „Între timp s-a schimbat mult..."

Aşa că vedeţi, ăsta este adevărul. Sînt curioasă dacă această piesă va [fi] permisă şi eventual jucată din nou pe(sic!) teatrele ţării noastre. Este o piesă bună, cu mult adevăr, dar Ana Novak nu merită triumful cuvenit deoarece este astăzi o duşmană a regimului nostru. Mă întreb dacă vorbeşte şi în altă parte aşa cu dispreţ, cum vorbeşte cu mine, care va fi rezultatul???.

(ss) Marga.

„Marga" a fost instruită să adîncească relaţiile cu Ana Novak şi soţul ei Paul Schuster şi în măsura în care va constata manifestări duşmănoase la ei să ni le sesizeze.-

Lt. Maj. Roşianu Aneta.

ACNSAS, I 184937, vol. 1, ff. 187-189

[1] Document dactilografiat.

[2] Paul Schuster, scriitor născut la 20 februarie 1930 la Sibiu, mort pe data de 5 mai 2004 la Berlin; a părăsit România în 1972, stabilindu-se în Berlinul Occidental. Schuster a lucrat ca redactor al revistei "Neue Literatur" din Bucureşti. Cea mai importantă carte semnata de Schuster este romanul "Fünf Liter Zuika" - „Cinci litri de țuică" -  (1961, 1967, o versiune prelucrată a fost reeditată în Germania dupa 2002). 

(Pentru alte detalii despre Schuster vezi: Stefan Sienerth, „Der siebenbürgisch-deutsche Schriftsteller Paul Schuster im Visier des rumänischen Geheimdienstes »Securitate«“, în: Spiegelungen, anul 4 (58), nr. 1, 2009, pp. 16-39; Silvia Petzoldt, “Paul Schusters Romanfragment Cora”, în: Spiegelungen, anul 6(60), nr. 1, 2011, pp. 45-48.) În Berlinul de Vest pe lînga Schuster fusese dirijat agentul Ivan Denes (a se vedea "Ivan Denes", Halbjahresschrift-hjs-online, 20.04. 2011). Cînd mai tr ăia în România, Denes l-a spionat şi pe scriitorul Titus Popovici, amintit în nota colaboratoarei "Marga", care a dactiligrafiat traducerea romanului acestuia, "Străinul".

Der große Durst (1960) - coperta ediţiei germane a romanului Setea

Titus Popovici (16 mai 1930 la Oradea - 29 noiembre 1994, Tulcea) a fost un scriitor reprezentativ al realismului socialist, autorul romanelor „Străinul“ (1955; apărut în traducere germană la Editura Tineretului la Bucureşti: Der Fremdling, Jugendverlag Bukarest, 1957) şi „Setea“ (1958; pentru care a fost distins mai tîrziu şi cu Premiul de Stat, roman apărut în R.D.G. într-o traducere germană: Der grosse Durst, Übersetzung aus dem Rumänischen: Maria Frank, Verlag Volk und Welt, Berlin, 1960). Ambele romane fuseseră ecranizate („Setea“ în 1960, în regia lui Mircea Drăgan, „Străinul“, în 1963, în regia lui Mihai Iacob; cf. Tudor Caranfil, Dicţionar de filme româneşti. Lungmetraje de ficţiune, Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2002, p. 193, p.187). În prima fază a impunerii sistemului stalinist, Popovici fusese suspectat de troţchism, adică de „deviere de la linia partidului"(*). Unul dintre colaboratorii Securităţii care urma să stabilească detalii privind aceste suspiciuni fusese Ivan Deneş (cf. ACNSAS, SIE 10829, vol. 1, ff. 25v, 87). Popovici este şi autorul a numeroase scenarii de film ca, de pildă, „Puterea şi adevărul“ din 1971, realizat de regizorul Manole Marcus, în care s-a abordat tema abuzului de putere din timpul aşa numitului „obsedant deceniu“. Popovici a făcut şi carieră politică şi a fost cooptat în rîndurile C.C. al P.C.R., fiind membru supleant între anii 1965-1969, iar membru plin între anii 1969 şi 1989. Totodată a fost şi deputat în M.A.N., 1965-1969, şi, din 1974, membru corespondent al Academiei R.S.R. (Cf. Florica Dobre [coord], Membrii C.C. al P.C.R. 1945-1989. Dicţionar, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Studiu introductiv: Nicoleta Ionescu-Gură, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 486). La Plenara C.C. al P.C.R. din 28-29 iunie 1977 Popovici l-a atacat extrem de dur pe Nicolae Breban care tocmai publicase romanul „Bunavestire“, afirmînd că aparaţia acestuia a constituit o „greşeală politică“. Aminteşte în acest context şi de Paul Goma. În cuvîntarea sa, tributară liniei partidului care urmărea restaurarea dogmatismului cultural, Popovici avertizează faţă de faptul că scriitori ca Breban şi Goma ar putea să devină „modele“, concluzionînd: „Bunavestire este romanul unui autor pe lîngă care viaţa de luptă, de sacrificii, de dăruire, chiar şi de erori a acestor decenii a trecut ca apa pe penele raţei. Cartea unui autor al cărui ochi (nu lipsit de o anume acuitate) reţine cu precădere, urîtul, trivialul, obscurul şi josnicul, lucruri care ca boala, ca moartea, aparţin şi ele realităţii. Dar a reţine numai asta înseamnă, cu indulgenţă spus, o serioasă carenţă a viziunii despre lume.“ (Cf. Nicolae Breban, Bunavestire, prefaţă de Eugen Negrici, Editura Jurnalul Naţional, Bucureşti, 2011, pp. 34-35) După revoluţie, Titus Popovici a făcut o întorsătură de 180 de grade. Un pseudoroman cu accente critice la adresa fostului regim comunist a apărut postum: Cartierul Primăverii. Cap sau pajură, Editura Maşina de Scris, Bucureşti, 1998.

[3] Titlul original al cărţii, apărută la Bucureşti în 1955, este: „Der Teufel und das Klosterfräulein".

[4] Annelies Marie „Anne" Frank, născută la 12 iunie 1929 la Frankfurt pe Main a murit în martie 1945 în lagărul de concentrare nazist, Bergen-Belsen. În timp ce trăia într-o ascunzătoare în Olanda, pentru a scăpa de prigoana nazistă, a scris un jurnal, publicat după război. 

[5] Jurnalul lui Zimra Harsányi (? 1929, Dej-31 martie 2010 la Paris) care a devenit cunoscută ca scriitoare sub pseudonimul Ana Novac, a apărut prima dată în Ungaria, în 1966, sub titlul, „A téboly hétköznapjai". Ulterior, în 1967, apare o ediţie în Germania la editura Rowohlt: „Die schönen Tage meiner Jugend" (tradusă din maghiară de Barbara Frischmuth), iar în 1968 în Franța într-o traducere a lui Jean Pârvulesco: „Les beaux jours de ma jeunesse". Traduceri ale jurnalului, în care autoarea relatează despre perioada petrecută în lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Płaszów, au apărut şi-n Olanda, Statele Unite ale Americii şi-n 2004 în România, tradus de Anca-Domnica Ilea sub titlul:„Cele mai frumoase zile ale tinereții mele", Editura Dacia, Cluj-Napoca. După o nouă ediţie în franceză apare traducerea în germană, realizată de Eva Moldenhauer, publicată la editura Schoeffling din Frankfurt pe Main, în 2009, sub titlul deja consacrat: „Die schönen Tage meiner Jugend".

***

[14. Januar 1959. „Marga” berichtet über Ana Novac und macht die Securitate auf die Absicht von Paul Schuster aufmerksam, sich beim Staatlichen Kunst- und Literaturverlag, ESPLA, anstellen zu lassen]

[14 ianuarie 1959. „Marga” relatează despre Ana Novac, atenţionînd Securitatea că Paul Schuster are intenţia de a se angaja la ESPLA în locul lui Herbert Lamm]

Sursa: „Marga” [1]
Ofiţer: Lt. Maj. Roşianu Aneta

14 ianuarie 1959

NOTĂ INFORMATIVĂ Nr. 8

Scriitorul PAUL SCHUSTER soţul ANEI NOVAK, scriitoare de piese de teatru, va fi probabil angajat la ESPLA în locul lui LAMM.
Cum v-am comunicat în repetate rînduri, lucrez mai ales în ultimul timp mult cu scriitorul susnumit, care creează actualmente romanul lui „5 kilograme de ţuică”. În acest roman numitul scriitor face o caracterizare a ţăranului sas într-un mod foarte reuşit şi caută să le arate greşelile şi slăbiciunile lor. Romanul este scris în 3 parţi, începe cu timpul capitaliştilor, trece de la primul război mondial la al doilea, cu timpul fasciştilor şi pătrunderea lor în ţara noastră şi va termina cu timpul nostru prezent.-
Acest scriitor care a scris şi nuvela „Dracul şi domnişoara din mînăstire” care a avut răsunet şi în Germania Democrată, unde a fost şi tipărit este foarte talentat şi reuşeşte în acest roman să creeze ceva, luat adevărat din viaţa ţăranului sas.-

Der Teufel und das Klosterfräulein, Verlag Neues Leben, Berlin 1957

Are însă un singur „cusur” şi anume: el nu a cunoscut niciodată sărăcia şi mizeria din trecut, el nu a suferit niciodată şi nu cunoaşte şi nu ştie ce înseamnă „lipsa de bani”, lipsa de cele de toate zilele, deoarece este fiul unui fost fabricant din Sibiu şi anume: Schuster fostul fabricant de mezeluri, a avut şi un magazin în centrul oraşului unde vindea produsele lui renumite şi foarte bune.-
Vă raportez acest lucru numai ca să ştiţi cînd va fi vorba de eventuala angajare a acestui scriitor la ESPLA, care este fiul fostului fabricant de conserve şi mezeluri.-

Fünf Liter Zuika, Jugendverlag, Bukarest ² 1967

În discuţie am aflat la ESPLA şi chiar el personal mi-a spus că nu este exclus, că poate se angajează în locul fostului redactor şef LAMM la ESPLA.-
Mă simt obligată să vă comunic acest fapt nu cumva cu intenţie să-i fac cumva o piedică drumul lui, ci numai ca să mă ţiu de cuvînt, că voi raporta totdeauna tot ce ştiu despre anumite persoane mai ales, atunci cînd este vorba ca să ocupe posturi importante în aparatul nostru de stat.-
Paul Schuster ca om este foarte binevoitor şi munceşte cu mult elan, este însă dispreţuit mereu de propria lui soţie Ana Novac care se crede cu mult mai superioară soţului ei, şi chiar în faţa mea, [a spus] că el ar fi numai un aventurier şi nu lucrează destul de temeinic... Mereu sînt în criză de bani, fapt care într-adevăr îl împiedică deseori, să-şi vadă de carte. Acum de exemplu, de Luni trebuia să plec la el acasă să scriem romanul mai departe, dar mi-a dat telefon că ieri trebuia să umble după nişte bani, şi astăzi să facă rost de lemne, deoarece fără lemne nu putem lucra în frig. Acum (ora 20) mi-a dat telefon că abia mîine scoate lemnele, deci nici mîine nu putem lucra. Soţia lui este plecată pentru 10 zile la Sinaia.

(ss) Marga.

ACNSAS, I 184937, vol. 1, ff. 185-186

şi: ACNSAS, I 184937, vol. 3, ff. 2-3

_____________

[1] Document dactilografiat.

***

[30. April 1958. „George” übergibt Oberleutnant Dan Marinescu einen Bericht über Titus Popovici]

[30 aprilie 1958. „George” predă lt. maj. Dan Marinescu o notă legată de Titus Popovici]

ACNSAS, I 211772, vol. 1, f. 309

***

(*) [23 iulie 1964] "Aurel Bantaş" (Ivan Deneş) relatează despre relaţiile cu Titus Popovici şi despre devierea acestuia de la linia oficială spre troţchism: "Nu numai că avea acasă operele lui Troţchi, dar le şi citea şi se referea cu predilecţie la acestea", având "violente ieşiri anti-staliniste", iar "în discuţiile între sursă şi Titus Popovici au revenit nenumărate idei şi teze antipartinice"(ACNSAS, I 211772, vol. 7, ff. 157-159).

***

[17. September 1962. „Marga” berichtet über die Absicht von Paul Schuster, das Tagebuch seiner ehemaligen Frau, Ana Novak, abtippen zu lassen, um es anschließend ins Ausland zu schicken, wo es veröffentlicht werden soll]

[17 septembrie 1962. „Marga” relatează despre Paul Schuster care ar intenţiona să trimită în străinătate jurnalul fostei sale soţii, Ana Novac, care nu a fost publicat în România, iar sursa să bată la maşină textul pe foiţe subţiri; ofiţerul lt. Jianu Viorica propune un plan de „combinaţie”]

Lt. Jianu Viorica[1]

„Marga”

Casa „Elefterie”

17 septembrie 1962

NOTĂ INFORMATIVĂ

Paul Schuster scriitor- poet, de naţionalitate germană, a făcut unele afirmaţii că s-ar pregăti să trimită în străinătate, clandestin, textul unei cărţi şi anume este vorba de jurnalul de zi al fostei sale soţii, scriitoarea Ana Novak, carte care nu a fost primită pentru a fi tipărită în ţara noastră.

Paul Schuster a încercat, pe ocolite – să dea de înţeles sursei că este o chestiune foarte dificilă şi numai o persoană de mare încredere poate să facă acest lucru. A spus că el a ales-o pe sursă să lucreze împreună, adică să bată la maşină acest jurnal şi anume pe foiţa cea mai fină şi subţire – şi pe absolut toată pagina, fără să lase vreun spaţiu. Aceasta pentru ca materialul să intre în cît mai puţine foiţe posibile, care va pleca din ţară, cu o ocazie sigură.

A întrebat-o pe sursă dacă este dispusă să facă această lucrare bătînd-o la maşina ei, ori acasă la ea, sau în altă parte, la acest lucru vrea să se mai gîndească unde va fi mai sigur.

Paul Schuster spune că este un manuscris unic, că el s-a interesat şi în toată lumea nu există un asemenea jurnal ca al fostei sale soţii. Este un document extrem de valoros şi va aduce mare succes.[2]

Condiţiile pe care le pune Schuster la această colaborare cu sursa sînt: - Să dicteze chiar el sursei şi tot el să pună hîrtia şi indigoul. De asemenea îi cere absolută discreţie faţă de oricine şi mai ales faţă de actuala soţie, care nu cunoaşte faptul că el prelucrează - lucrarea – (jurnalul) fostei lui soţii şi o pregăteşte pentru „un mare succes în străinătate”.

Paul Schuster oferă sursei 5 lei pentru o pagină scrisă la maşină.

Sursa i-a răspuns lui Paul Schuster că se va mai gîndi, dacă va accepta sau nu. Urmează să înceapă lucrarea în luna octombrie, dacă sursa va fi de acord.

(ss) Marga

N.B.

Schuster Paul – scriitor de naţionalitate germană lucrează ca redactor la revista „Neue Literatur”. A fost semnalat în 1962 că întreţinea relaţii cu scriitorul Rozenkranz Mozes[3], care pînă în anul 1946 a colaborat cu serviciul de informaţii american şi apoi a fost condamnat ispăşindu-şi pedeapsa în U.R.S.S. Rozenkranz M. a plecat din ţară în 1961 şi a lăsat lui Schuster Paul manuscrise conţinînd poezii care au un caracter reacţionar.

Schuster Paul citea aceste poezii prietenilor săi intimi.

Rozenkranz Mozes în prezent se află în R.F.G. şi întreţine corespondenţă cu Paul Schuster.

În ceea ce priveşte pe Ana Novak după relaţiile primite de la Dir. III-a rezultă că aceasta a fost exclusă din P.M.R. şi urmează să fie exclusă şi din Uniunea Scriitorilor.

Agenta a fost instruită să accepte în principiu propunerea lui Paul Schuster.

Propunem:

- În perioada cînd Schuster va dactilografia manuscrisul lui Ana Novak şi vom fi siguri că l-a dus la domiciliul său ne vom prezenta la el şi îi vom cere să ne arate materialul ce i l-a lăsat Rozenkranz.

În acelaşi timp controlînd lucrările lui Rozenkranz să găsim şi manuscrisul lui Ana Novak.

Menţionăm că un ofiţer din cadrul Serviciului îl cunoaşte pe Paul Schuster cu ocazia luării unor relaţii şi el s-a arătat dispus să sprijine[4] organele M.A.I.[5]

(ss) Lt,

Jianu V.[6]

ACNSAS, I 184937, vol. 1, ff. 149-151

[1] Document dactilografiat. Transcrierea documentelor a fost realizată de Elena-Irina Macovei.

[2] Menţiune manuscrisă a unui ofiţer de securitate, scrisă cu creion roşu pe marginea din stînga: „Ce conţinut are acel material?”.

[3] După emigrarea poetului Moses Rosenkranz (1904-2003) în Occident, în 1961, Securitatea şi-a intensificat acţiunile de supraveghere ale lui Schuster. Asta din cauza unor poezii ale lui Rosenkranz aflate în custodia colegului său Schuster, redactor la revista „Neue Literatur” din Bucureşti (cf. Stefan Sienerth, art.cit.)

[4] Schuster a refuzat să colaboreze cu Securitatea ceea ce rezultă dintr-o menţiune a căpitanului Mircea Aurel dintr-o notă de sinteză, datată 4 ianuarie 1963, în care este analizată activitatea scriitorului. Tot acolo se precizează că Schuster ar fi intrat sub influenţa lui Rosenkranz, considerat un „duşman”, „revizionist” şi „reacţionar”, ceea ce ar fi dus la un „declin” ideologic al scriitorului german: „După ce SCHUSTER a cunoscut pe ROZENKRANTZ se constată o schimbare vădită în activitatea şi concepţiile sale, manifestînd regrese din multe puncte de vedere.” În 1958 Schuster a fost audiat în legătură cu scriitorii germani arestaţi la Braşov (Andreas Birkner, Wolf Aichelburg, Georg Scherg, Hans Bergel și Harald Siegmund) de către maiorul Dorobanţu. Deşi maiorul încercase să-l recruteze pe Schuster, acesta a refuzat această propunere (ACNSAS, I 184937, vol. 1, ff. 308-319). În timpul audierii lui Schuster în calitate de martor (cf. Proces verbal de interogator din 12 august 1958, ACNSAS, P 000331, vol. 1, ff. 353-357v) acesta a recunoscut că Andreas Birkner a avut o atitudine anticomunistă, dar „nu a exprimat păreri duşmănoase regimului” (f. 353v) şi nici „nu a avut în faţa mea atitudini negative sau ostile” (f. 355). Respinge apoi aserţiunea anchetatorului că Birkner l-ar fi atacat din cauza nuvelei „Dracul şi domnişoara din mănăstire”, afirmînd că acesta doar i-a atras atenţia asupra unor „slăbiciuni de ordin artistic” (f. 355). Despre Bergel zice că acesta nu a făcut în faţa sa „declaraţii fasciste sau naţionaliste” (f. 356v), recunoscînd însă, forţat de împrejurările dure în care se desfăşurau astfel de anchete, că unele personaje literare ale lui Bergel ar avea anumite caracteristici expresioniste, amintind chiar de „estetica fascistă”. O „influenţă fascistă” asupra cititorilor însă nu pot avea, a adăugat Schuster. Vina pentru deraieri ideologice ale scriitorilor arestaţi o atribuie episcopului evanghelic lutheran Friedrich Müller (f. 357v) care ar fi lansat sloganul: „saşii trebuie să intre în catacombe”, ceea ce ar echivala cu o chemare la „boicot faţă de toate acţiunile guvernului nostru” (f. 357v). Expertiza literară, redactată de o comisie formată din Dr. Stefan Binder, germanist, profesor la Universitatea din Timişoara, preşedinte; Nicolae Cîmpeanu, ziarist şi, potrivit documentului dactilografiat din dosar, director al Teatrului Maghiar de Stat din Timişoara; Ioan [Johann] Szekler, director al Teatrului German de Stat din Timişoara; profesorul Heinrich Feichter şi profesorul Fridolin Klein (toţi din Timişoara), ajunge la concluzia că cei cinci scriitori arestaţi „au conceput o serie de lucrări cu un conţinut naţionalist, mistic, confuz, duşmănos, cu scopul de a submina regimul nostru de democraţie populară" (cf. Proces verbal, încheiat pe 24 aprilie 1958, ACNSAS, P 0000331, vol. 1, ff. 405-420). Pentru efortul depus, comisia a şi fost plătită cu suma considerabilă de 2571,79 Lei (ibid., f. 421).

[5] Menţiune manuscrisă a unui ofiţer de securitate, scrisă cu creion roşu pe marginea din stînga: „Cum?”.

[6] Menţiune manuscrisă a unui ofiţer de securitate, scrisă cu cerneală dedesubt: „Nu trebuie să amestecăm agenta, pentru că va fi greu să o retragem. Ne vom gîndi la altă variantă” (ss) [Neagu] Cosma. Un alt ofiţer îi răspunde printr-o menţiune scrisă cu creion roşu pe marginea din stînga: „Da!” (ss) [indescifrabilă].

***

Václav Havel ist tot

2011-12-18T13:10:00.011+01:00

Aktualisiert, 12.1.2012, 18:50 h: "Hegel" und das ungarische Mediengesetz 

Siehe auch den am 21.12. 2011 aktualisierten Beitrag: Solidaritätsfonds zur Unterstützung von Securitateopfern 

=========================================

Der frühere tschechische Dissident Václav Havel ist im Alter von 75 Jahren in Prag gestorben.

Havel war in der Tschechoslowakei eine der Schlüsselfiguren des gewaltfreien Widerstands gegen das kommunistische Regime. Er saß insgesamt fünf Jahre im Gefängnis. 

Havel war einer der Initiatoren der Charta 77. 

1989, während der Samtenen Revolution, wurde er zur Symbolfigur des demokratischen Aufbruchs. 

Von 1989 bis 1993 war Havel Präsident der früheren Tschechoslowakei, dann bis 2003 Staatschef der Tschechischen Republik. 

Havel ist der Verfasser zahlreicher Bücher, Essays und Theaterstücke.

Vaclav Havel a încetat din viaţă, RFE, 18.12.2011 (link extern)
Securitate vs. Charta 77, hjs-online, 1.3.2010

"Vladimir"

2011-12-09T16:38:00.001+01:00

[5. November 1982. „Vladimir“, Redakteur einer deutschsprachgen Zeitung aus Hermannstadt/Sibiu informiert weitschweifig über eine Reise in die Bundesrepublik Deutschland]

[5 noiembrie 1982. „Vladimir”, redactor al unui ziar de limbă germană din Sibiu, relatează detaliat despre vizita sa în R.F. Germania]

ACNSAS, D 013381, vol. 24, ff. 118-122

Securitatea şi legionarii

2011-11-30T23:30:00.002+01:00

RFE, 30.11. 2011

Securitatea şi legionarii

Filă din dosarul Securității (sursă: CNSAS)

30.11.2011

William Totok

Scrierea legionarului N.S. Govora, „Transilvania Românească”, (Editura Carpaţii din Madrid), redactată sub îndrumarea poliţiei politice din România şi avizată de Secţia de Propagandă a C.C. al P.C.R.

Odată cu deschiderea arhivelor fostei Securităţi comuniste din România ies la iveală tot mai multe detalii legate de operaţiunile de subminare informativă a exilului. Cazul halucinant al lui Silviu Crăciunaş, care fusese pregătit într-o complicată acţiune legendată pentru a spiona şi influenţa exilul, a fost documentat în anul 2008 în volumul „Urme pierdute, urme regăsite”.

În revista fostului Institut Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Caietele Inmer (nr. 14 şi 15, 2009), cercetătorul Sorin Gabriel Ioniţă sintetizează informaţiile din cîteva dosare ale unor exilaţi români care au jucat un rol de influenţare a exilului, acceptînd să colaboreze în acest sens cu Securitatea.

Unul din dosarele Securității (sursă: CNSAS)

Operaţiunile de influenţare a exilului s-au intensificat odată cu impunerea cultului personalităţii dedicat lui Ceauşescu, prezentat în propaganda de partid ca exponent eminent al naţiunii şi continuator al tradiţiilor naţionale. În acest context al amplificării unui discurs xenofob şi naţionalist, operaţiunile Securităţii vizau două aspecte. În primul rînd se impunea ideea creării imaginii unui duşman intern, care atentează la unitatea naţională. Astfel, minoritatea maghiară devenise o ţintă predilectă. (A se vedea campaniile sistematice de demascare a presupusului iredentism şi exagerările propagandistice, de exemplu „Operaţiunea Bolyai”.

Securitatea n-avea scrupule ideologice chiar şi atunci cînd era vorba să se folosească de persoane cunoscute pentru convingerile lor legionare. Contactele cu unii reprezentanţi ai legionarilor exilaţi s-au derulat în conformitate cu planuri de măsuri în care miza principală o constituia naţionalismul celor vizaţi.

Un exemplu tipic pentru atragerea reuşită a unui

Filă din Dosarul N.S. Govora al Securității (sursă: CNSAS)

legionar influent în rîndurile exilului este Nicolae Ştefănescu (1912-1999), autor de poezii şi publicist, cunoscut mai bine sub numele său de împrumut: N. S. Govora. Printre miile de pagini întocmite de Securitate se află şi un document din 1981 (vezi textul integral în addenda) în care se raportează încheierea cu succes a influenţării lui Ştefănescu, autorul unei scrieri cu iz naţional-patriotic, intitulată: „Transilvania Românească”. Scrierea respectivă a apărut la editura „Carpaţii“ din Madrid, controlată de către legionari şi de către comandantul din exil, Horia Sima. Editura fusese fondată de Traian Popescu, însărcinat în timpul existenţei „statului naţional-legionar” „cu organizarea Serviciului Comisiilor de Românizare”.

Din documentul redactat de către Securitate rezultă că Nicolae Ştefănescu (alias N.S. Govora) a avut contacte cu poliţia secretă din România, care a avut un aport important în decursul procesului de redactare a scrierii „Transilvania Românească”. Operaţiunea este considerată drept un succes al poliţiei politice, iar agenţia Agerpres a fost însărcinată s-o folosească în vederea răspîndirii ideilor şi informaţiilor cuprinse în carte.

Addenda:

[4 iulie 1981. Raportul Securităţii privind rezultatele influenţării legionarului N.S. Govora, autorul lucrării „Transilvania Românească” publicată la Madrid la editura Carpaţii, fondată de Traian Popescu, însărcinat în timpul existenţei „statului naţional-legionar” “cu organizarea Serviciului Comisiilor de Românizare”]

STRICT SECRET [1]
Ex. nr. 1

NOTĂ

Raportăm că, în cadrul măsurilor iniţiate pe linia promovării în străinătate a adevărului istoric privind Transilvania şi a contracarării propagandei iredentiste maghiare, organele noastre au asigurat apariţia, în editura “CARPAŢII” [2] din Madrid, a cărţii “TRANSILVANIA ROMÂNEASCĂ”.
- Lucrarea este scrisă în limba engleză sub semnătura publicistului N.S. GOVORA, originar din ţara noastră, iar conţinutul ei a fost aprobat de Secţia de propagandă a C.C. al P.C.R.
- În cuprinsul volumului, autorul combate netemeinicia şi falsitatea teoriilor iredentiştilor maghiari şi reliefează adevărul istoric privind continuitatea poporului român în spaţiul geografic în care trăieşte.
- Legitimitatea apartenenţei Transilvaniei la România este dovedită cu argumente istorice, etnografice şi lingvistice, extrase inclusiv din izvoare ungare şi lucrări aparţinînd unor istorici promaghiari.
- În lucrare sînt descrise, totodată, aspecte din timpul ocupaţiei vremelnice a Transilvaniei de Nord, în urma Dictatului de la Viena, respectiv, regimul de teroare instituit de armata horthystă, internările în lagăre şi închisori, expulzările şi masacrele în masă comise de aceasta.
- În partea finală, autorul prezintă în mod argumentat situaţia actuală a naţionalităţii conlocuitoare maghiare din România, drepturile şi libertăţile acesteia în toate domeniile vieţii social-politice, economice şi culturale.
- În context, N.S. GOVORA atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă propaganda iredentiştilor maghiari în problema Transilvaniei şi face apel la românii de pretutindeni să ia atitudine hotărîtă împotriva acestora.
- Cartea “TRANSILVANIA ROMÂNEASCĂ” a fost tipărită într-un tiraj de 600 exemplare şi difuzată, prin posibilităţi specifice, în rîndurile emigraţiei române, a unor personalităţi influente din principalele ţări occidentale, precum şi unor delegaţii participante la reuniunea de la Madrid.
- Un exemplar al lucrării, împreună cu o notă de prezentare a conţinutului acesteia, a fost trimis la Agerpres, pentru a fi preluat spre publicare.
- Raportăm că, prin mijloacele de care dispunem, acţionăm pentru tipărirea cărţii lui N.S. GOVORA, de către aceeaşi editură, şi în limbile franceză, spaniolă şi română.
- Totodată, întreprindem măsuri pentru asigurarea prezentării cărţii şi preluării unor pasaje din ea de către presa emigraţiei române şi diferite publicaţii occidentale.

Nr. 00379
4 iulie 1981
SI/ PM – 3 ex.

ACNSAS, D 13340, vol. 3, ff. 80-80v
---------------
[1] Document dactilografiat. Transcriere realizată de Elena-Irina Macovei.
[2] Traian Popescu este şi fondatorul revistei „Carpaţii” care începînd cu anul 1954 a apărut la Madrid sub direcţia lui Aron Cotruş. Printre colaboratorii acestei reviste legionare de exil care a apărut şi în versiuni editate în limba franceză şi engleză s-au aflat N. S. Govora, Faust Brădescu, Filon Verca, Ana-Maria Marin, Radu Budişteanu, Pamfil Şeicaru („Vlad“), Vintilă Horia ş.a.

Surse bibliografice:
Ioniţă, Sorin Gabriel: „Publicaţiile «Curentul», «Carpaţii» şi «Stindardul» în ahivele Securităţii (1975-1989)”, partea I: în: Caietele Inmer, anul VI, nr. 14, martie 2009, pp. 70-74; partea a II-a, în: Caietele Inmer, anul VI, nr. 15, iulie 2009, pp. 18-27.

Das Revolutionsjahr 1989

2011-11-30T22:16:00.000+01:00

Bernd Florath (Hg.)

Das Revolutionsjahr 1989

Die demokratische Revolution in Osteuropa als transnationale Zäsur

Analysen und Dokumente. Wissenschaftliche Reihe des Bundesbeauftragten für die Unterlagen des Staatssicherheitsdienstes der ehemaligen Deutschen Demokratischen Republik (BStU), Band 34

Vandenhoeck & Ruprecht
Göttingen
1. Auflage 2011
251 Seiten
19,95 € [D] /20,60 € [A] / SFr 28,90

ISBN 978-3-647-35045-5

Kurzinformationen

Wie aus Diktaturen Demokratien wurden
Beiträger

Matthias Braun (Berlin), Bernd Florath (Berlin), Raluca Grosescu (Bukarest), Christian Halbrock (Berlin), Ágnes Heller (New York), Jerzy Holzer (Warschau), Svitlana Hurkina (L’viv), János M. Rainer (Budapest), Ilko Sascha-Kowalczuk (Berlin), Tomaš Vilimek (Prag), Reinhard Weißhuhn (Berlin), William Totok (Berlin), Viktor Zaslavsky (Rom).

Inhalt

Ágnes Heller: »Nach zwanzig Jahren«
Viktor Zaslavsky: Cornobyl’, Katyn und Gorbacevs Politik der Glasnost
Ilko Sascha-Kowalczuk: Demonstrationsrevolution in der DDR
Walter Süß: Die Wiener KSZE-Folgekonferenz und der Handlungsspielraum des DDR-Sicherheitsapparates im Jahr 1989
Bernd Florath: Risse in der Staatspartei: Die SED 1986–89
Tomaš Vilimek: Die samtene Revolution in der CSSR
Raluca Grosescu: Rumänien im Winter 1989: Aufstand oder Staatsstreich
Matthias Braun: Tauwetter in der Kunst und die obsolete Stellung der Zensur in der DDR
Christian Halbrock: Die Kirchen in der Revolution
Svitlana Hurkina: Die griechisch-katholische Kirche und die Unabhängigkeit der Ukraine
Reinhard Weißhuhn: Kontakte und Kooperation zwischen DDR- und ungarischer Opposition
William Totok: Zwanzig Jahre lang im Visier der Securitate (Rumänien)
Jerzy Holzer: Wandermöbel des Jahres: Runde und eckige Tische. Vorbilder, Anleihen, Adaptionen, Wandlungen
János M. Rainer: Vergangenheitsbewältigung, -aufarbeitung, -kontroversen angesichts doppelter Erblasten: Ungarn

Inhalt und Leseprobe

Bestellmöglichkeiten - Internetadresse des Verlags: Vandenhoeck & Ruprecht

Kirchen in Osteuropa

2011-11-30T22:00:00.003+01:00

Edition Südosteuropa Forschungen, Band 3

Detlef W. Stein, William Totok (Hg.)

Die Kirchen in Osteuropa im Kommunismus

OEZ, Berlin 2011

Hardcover, 14 x 2 1cm, 462 Seiten, 49,90 €

ISBN: 978-3-940452-49-8

Weitere Infos hier.

Buchpräsentation, 16. Dezember 2011, 18 Uhr

In Anwesenheit der Herausgeber und von Christo Berkov (Kirchenjurist)

ORT: Europäisches Informationszentrum Berlin, Voßstr.22, 10117 Berlin (Nähe S-Bhf. Potsdamer Platz)

Poesie-Club

2011-11-24T22:30:00.006+01:00

Poesie-Club, Friederich-Schiller-Kulturhaus, Bukarest
Clubul de poezie, Casa de cultură Friederich Schiller din Bucureşti
[22. Februar 1975. Bericht ueber die Lesung einiger Mitglieder der Aktionsgruppe Banat im Poesie-Club, im Bukarester Friedrich-Schiller-Kulturhaus]

[22 februarie 1975. Relatare despre lectura unor membri ai Grupului de Acţiune Banat la clubul de poezie al Casei de cultură Friederich Schiller din Bucureşti]

Primit: Lt. col. Năstase Gh[eorghe]         STRICT SECRET[1]
Sursa: "TRAIAN"                             Ex. nr. 2
110/NG/10.450/0015
22 februarie 1975
Casa: "BOGDAN"
NOTĂ
În seara zilei de 20 februarie, la Casa Schiller a avut loc prezentarea ultimelor producţii literare ale "grupului acţionist bănăţean", eroul textelor cu subînţeles din "Neue Literatur" nr. 4/1974, despre care am dat o notă amplă la timpul său. Casa Schiller a plătit deplasarea studenţilor Richard Wagner şi Ortinau, "Casa studentului" din Timişoara deplasarea absolventului JOHANN LIPPET,  a lui WILIAM TOTOK şi a lui VICTOR ILIU (ILEA?)[2],  student la germanistică, care l-a acompaniat la ghitară, precum şi a lectorului universitar HERBERT BOCKEL, responsabilul cenaclului literar studenţesc din Timişoara, secţia germană.
Cuvintele introductive au fost rostite de mentorul "grupului", GERHARDT CSEJKA, redactor la "Neue Literatur", a urmat o "uvertură" muzicală, apoi RICHARD WAGNER, WILIAM TOTOK şi JOHANN LIPPET au citit un text după ERNST JANDI[3], poet absurd austriac, unul îngînîndu-l pe celălalt, transformînd afirmaţia în întrebare, în exclamare batjocoritoare, etc.: "Sînt poet angajat" … "Ce-i poet angajat" … "Nu e voie să fii decît poet angajat". Rezultatul aşteptat s-a produs,  participanţii rîzînd în hohote la orice formulare uzuală, pozitivă politică.
Apoi JOHANN LIPPET a citit parodii şi după el WILIAM TOTOK o odă la adresa lui RICHARD WAGNER, lăudîndu-i personalitatea, "curajul de a călca tabuuri" şi afirmînd că principalul său merit este de a-i citi şi cita pe ERNST FISCHER[4] şi ROGER GARAUDY[5] (excluşi: primul din Partidul Comunist Austriac, iar al doilea din cel francez).
GERHARDT(sic!) ORTINAU  a citit apoi o parafrază – asemănătoare celor pe care le-a publicat între timp în "Neue Literatur" despre moartea şi înmormîntarea unui fruntaş muncitoresc timişorean, care s-a sinucis în 1910 şi despre care ziarul socialist "VOLKSWILLE"[6] a publicat atunci reportaje. Parafraza a ridiculizat precis faptul că scrisoarea din urmă a sinucigaşului exprima încrederea în forţa de luptă a muncitorimii, faptul că cel în cauză a cerut să fie  înmormîntat fără preot, înmormîntarea sa propriu-zisă, cuvîntările ţinute – şi întrerupînd din ce în ce mai des povestirea cu menţionarea faptului că ploaia se înteţea – a obţinut un efect hilariant.
Avînd de prezentat un film la facultate, a trebuit să plec la 50 minute după începerea acestei manifestaţii, din informaţiile primite a mai durat circa 20 minute în care timp WAGNER a citit o poezie ermetică, iar ORTINAU încă două astfel de parafraze de "fapte diverse".  CJEJKA s-a silit să încurajeze discutarea programului, dar nici unul dintre cei circa 30 participanţi – între care JANOS SZASZ[7], secretar al Uniunii Scriitorilor, CLAUS STEPHANI şi GERHARD EIKE, redactor – nu au luat cuvîntul.
Discutînd după amiaza telefonic cu lectorul HERBERT BOCKEL (sperasem că va veni la mine dar el nu a avut timp, avînd mult de lucru la facultate, la biblioteci, la Casa Schiller etc.), BOCKEL nu a vrut să admită că a fost injust ca acest program să nu se refere la alegeri, în cadrul lui mişcarea muncitorească să fie batjocorită, chiar dacă este vorba de P[artidul] S[ocial] D[emocrat], înainte de formarea P. C. R., argumentul său fiind că întrucît au fost ridiculizate organizaţiile burgheze nu ar fi fost just să se treacă peste naivităţile marxiştilor.
(ss) "Traian"
N.B.
Informatorul a furnizat nota în baza sarcinilor avute.
GERHARDT CJEJKA, redactor la Neue Literatur, a mai fost semnalat de informator cu unele atitudini necorespunzătoare.
I-am dat sarcină informatorului să mai participe la acţiunile iniţiate la Casa de cultură "Fr. Schiller" şi să stabilească care este atitudinea participanţilor, dacă se pun în discuţie lucrări literare cu conţinut necorespunzător.
Copia notei va fi dată pentru exploatare la Serv. II din Direcţia I A şi la I.M. Bucureşti – Securitate.
(ss) Lt. col. Năstase Gheorghe
2 ex./SV.rd.0198/188
24.02.1975
ACNSAS, M-FR 113848, ff. 78-78v

[1] Notă dactilografiată. Într-o notă raport din 3 aprilie 1975, "Emilian", redactor la revista "Volk und Kultur" relatează ofiţerului de legătură despre autorii care au citit la Poesie-Club că "nu sunt încă destul de copţi la minte". Ofiţerul de legătură menţionează în final numele membrilor Grupului de Acţiune şi cel al lui Andreas Gryphius, afirmînd că  toţi aceştia  se află în atenţia Direcţiei I, cf. ACNSAS, M-FR 113848, ff. 69-70 (Andreas Gryphius, 1616-1664 a fost un scriitor german din perioada barocului şi cel mai important autor de sonete din secolul XVII). Pentru detalii despre "Traian", cf. "Cariera unui ofiţer de Securitate: Heinz Stănescu", RFI, 3.8. 2010 [link extern]. 
[2] Corect: Eugen Eliu.
[3] Greşeală de transcriere, corect: Ernst Jandl (1925-2000).
[4] Ernst Fischer (1899-1972), scriitor, eseist şi politician marxist revizionist austriac, susţinător al Primăverii de la Praga şi critic al doctrinei realismului socialist. După invazia Cehoslovaciei din 1968 a fost exclus din Partidul Comunist Austriac.
[5] Roger Garaudy (n. 1913), scriitor şi filosof francez care după ce a fost dat afară din Partidul Comunist Francez în 1970, s-a convetit în anii 1970 la creştinism, iar în 1982 a trecut la islam. În ultimii ani s-a situat pe poziţii militant revizioniste şi antisemite.
[6] Ziar social-democrat care a apărut în limba germană la Timişoara .
[7] János Szász  (n. 1927, Belgrad - m. 2006, Bucureşti), scriitor maghiar din România, soţul poetei de limbă germană, Anemone Latzina (1942-1993), considerată de autorii Aktionsgruppe drept "muza Grupului de Acţiune Banat".

Bibliotecar la Auschwitz - Bibliothekar in Auschwitz

2011-11-07T20:24:00.008+01:00

RFI, 7.11. 2011

Bibliotecar la Auschwitz

Coperta dosarului ACNSAS - R 311 942

Cariera fostului voluntar în Waffen-SS, scriitorul timişorean Hans Mokka, care a devenit colaborator neoficial al Securităţii şi care a lucrat ca agent din 1962 până-n 1989.

William Totok

[...]

http://www.rfi.ro/articol/stiri/societate/bibliotecar-auschwitz
(A se vedea si "Mayer". Dialoge), actualizat, 15.11.2011 - (Siehe auch: "Mayer". Dialoge) - aktualisiert, 15.11.2011

Kleine Anthologie der Schande (IV)

Peter Andres*: Erlebnisse in der Sowjetunion. Der zerbrochene Hammerstiel.

Unsere Brigade war das erste Mal auf Arbeit. Begleitet von zwei Sowjetsoldaten, schritten wir im Novembernebel die Straße vom Hügel hinab. Welche Arbeit erwartet uns? Dieser Gedanke beschäftigte jeden. Was werden wir wohl anfangen, wird es gehen, werden es unsere Kräfte zwingen - ja, wird man mit uns zufrieden sein?

Voll Zweifel und Ungewißheit kamen wir auf dem großen Bahnhof an. Wir wurden in Gruppen eingeteilt und an die Arbeitsstätte geführt. Den gewesenen Konzertgeiger und mich übernahm ein Eisenbahnarbeiter. Der kleine gebeugte Mann ging vor uns und sprang über Schienenpaare, immer mehr abseits von den Hauptverkehrslinien. Wir ihm nach. Vor einem kleinen Häuschen blieb er stehen, blickte uns lange und prüfend an. Gebrochen deutsch fragte er:

"Kamerad, welcher Beruf?"

Pause.

"Nicht deutsch sprechen?"

"Doch", sagte Heinz Drechsler, der Geiger.

"Welcher Beruf?"

"Künstler..."

"Künstler?"

"Ja."

"Macht nichts. Nicht schwere Arbeit haben."

Er trat in das Häuschen, und nach einer Weile brachte er einen Vorschlaghammer und eine große Zange.

"Kommt mit!"

Er führte uns zu einem Schienenpaar, aus dem wir gerostete Schrauben stemmen sollten. Er hob den Hammer und ließ ihn immer wieder fallen. Dann nahm er die Zange und versuchte, die Gewinde zu lockern. Sie bewegten sich noch nicht.

"Das ist, Kamerad, die Arbeit."

Er ließ uns stehen und ging ins Häuschen zurück.

Wir standen eine Weile stumm und schauten, ob uns kein Mensch zusieht, dann setzten wir uns nieder.

"Verstehst du diese Arbeit, Hans?"

"Nein, Heinz."

"Was sollen wir machen?"

"Ich weiß nicht. Hier sitzen bleiben können wir jedenfalls nicht."

"Das weiß ich auch. Aber doch... sollen wir uns aus dem Staube machen, oder gehen wir die anderen suchen? Vielleicht haben sie eine leichtere Beschäftigung bekommen? Was meinst du?"

"Fangen wir an!"

"Gib den Hammer her, Hans!"

"Verflucht, er ist zu schwer. Da hast du ihn, schlage drauf, gut?"

"Warum schlägst du nicht drauf, und ich ziehe die Schrauben?"

"Nein, es ist besser, du schlägst auf die Schrauben."

"Wie hält man denn einen Hammer in der Hand? - Was meinst du?"

"So!!" Und ich schlug aus Leibeskräften - daneben. Dann warf ich den Hammer zu Heinzens Füßen.

"Da, nimm auch du das Ungeheuer in die Hand!"

Wieder verging eine geraume Zeit.

"Hans, wir müssen etwas erfinden, der Alte kommt nachsehen, und wir haben noch gar nichts getan. Komm, komm, beginnen wir!"

Wieder starrten wir auf den Hammer, der jedem von uns als sein größter Feind erschien. Was will dieser verfluchte Hammer von uns? Was gehen uns die Schrauben an?

"Hast due eine Zigarette, Heinz?"

"Willst du rauchen?"

"Ja. Dann beginne ich zu arbeiten, gut?"

Da nahm Heinz den Hammer und schwang ihn ein paarmal um sich und warf ihn wieder hin. Wieder standen wir ratlos da.

"Aber, daß wir heute keinen Einfall haben! Wie ist das möglich?"

Eine kleine Gruppe Kameraden ging an uns vorbei. Jeder mit Haue oder Schaufel auf der Schulter. Sie grinsten uns zu.

"Schau, das sind gemachte Leute, sie müssen keinen Hammer schwingen."

"Schließen wir uns ihnen an!" meinte ich.

"Bleiben wir lieber hier, Hans, hier sieht uns doch kein Mensch. Wer weiß, wo der Alte sitzt; der läßt uns in Frieden. - Warum regnet es nicht? Es könnte wirklich regnen!"

"Es könnte auch schneien. Ich glaube, es ist gar nicht so wichtig, daß wir die Schrauben aus den Schienen entfernen. Verwenden kann sie sowieso keiner mehr. Auf uns zwei kommt es schließlich auch nicht mehr an. Was meinst du, Heinz?"

"Freilich."

Nach einer Weile begann Heinz:

"Das ist auch ein Märchen, was die Bücher über den Winter in der Sowjetunion schreiben. Schau, der Nebel verzieht sich, und die Sonne bricht durch."

Wieder nahm ich den Hammer auf, hielt ihn eine zeitlang in der Hand, dann schlug ich ihn sachte auf die Schraube. Dumpf klangen die Schläge.

"Der Hammer ist für diese Arbeit ungeeignet", meinte Heinz.

Ich hielt im Schlagen inne. Er nahm die Zange, doch schon warf er sie ärgerlich von sich.

"Das ist alles zu groß."

Kein Mensch weit und breit zu sehen, hie und da pfiff eine Lokomotive oder pufften Waggons aneinander. Aus dem nebelschweren Morgen ward ein lichtheller Novembertag. Ausgebrannte Häuser, rußige Gemäuer standen dem Bahnhofgelände gegenüber, gewitterzerzauste hohe Pappeln warfen wehmütig goldgelbe Blätter um sich her. Die Fensterlöcher dieser vom Krieg zerstörten Gebäude starrten wie tote Augenlöcher auf uns. Wir erschraken und wendeten uns ab. Da liegen schon wieder Zange und Hammer. Was sollen wir anfangen? Diese Frage beschäftigte uns von neuem.

"Ich hab's!" sagte Heinz für sich. "Wir brechen den Hammerstiel. Was meinst du, Hans?"

"Daß ich nicht gleich daran dachte! Glänzende Idee!"

Also legte Heinz den Kopf des Hammers auf die Schiene, den Stiel aber auf die Erde. Er sprang mit beiden Füßen auf den Hammerstiel. Noch einmal und noch einmal, da krachte es, und der Stiel brach an der oberen Hälfte durch. Da lag nun unser Feind: beschädigt und unbrauchbar.

"Da hast du ihn! Nun können wir uns ruhig hinsetzen, denn schaffen werden wir nichts mehr, Heinz."

"Klar, Hans."

Vor seinem Häuschen erschien der kleine gebeugte Mann und blickte in den sonnigen Tag. Er schob seine Kappe von der Stirne, damit die Sonne sie bescheine, dann schritt er uns entgegen. Wir blieben sitzen.

"Der Hammer ist gebrochen", sagte ich.

Er beugte sich, hob beide Teile auf und prüfte sie, seinen linken Daumen immer wieder über den Bruch führend. Behutsam legte er die zwei Stücke in seinen linken Arm - wie ein Kleinkind haltend -, hob auch die Zange auf und sagte leise:

"Kommen Sie, gehen wir."

Wir folgten ihm. Er führte uns in das kleine Häuschen, aus dem er vorher gekommen war. Hier waren noch viele Hämmer und Zangen, es war ein kleines Werkzeuglager für Streckenarbeiter. Er legte Zange und Hammerteile auf eine niedrige Werkbank und wendete sich dann an uns:

"Wieso Hammer gebrochen?"

"Wir schlugen immer wieder fest drauf los, und auf einmal brach der Stiel entzwei. Nicht wahr, da können wir nichts dafür?!" Etwas hastig sprudelte Heinz diese Worte hervor.

"Wo haben Sie angepackt?"

"Hier!" Und Heinz wies auf das obere Ende des Stiels.

"War er nicht zu schwer?"

"Woher! Eine Kleinigkeit. Wir schlugen ja abwechselnd drauf los."

"Und doch keine Schraube entfernt?"

"Nein. Der Hammer brach gleich am Anfang."

"Warum nicht kommen zu mir?"

"Wir wußten nicht... ja, das hätten wir tun können. Gelt, Hans?"

Ich sagte nichts. Aber der Alte fragte wieder:

"Bestimmt gebrochen?"

"Natürlich", log Heinz hartnäckig.

"Gut."

Vor der Werkbank standen kleine Hocker und Stühlchen. Der Mann schob jedem von uns ein Stühlchen hin und hieß uns sitzen. Aus einem Schrank nahm er einen Wecken, ein handgroßes Stück Speck und Butter. Alles legte er auf die Werkbank und teilte es in drei Teile. Drei Brotstücke, darauf Butter, daneben Speck. Seiner Tasche entnahm er Papyrossi - so heißen Zigaretten russisch - und legte zu jedem Häuflein fünf Stück. Erschrocken wies Heinz auf das Fenster, durch das man auf unsere Arbeitsstätte sehen konnte.

"Der Alte wird uns beobachtet haben", flüsterte Heinz.

Ich blickte rasch auf das Fenster und wieder zu Heinz.

"Glaubst du?"

"Sicher."

"Kommen Sie her und essen Sie, es ist Mittag."

Wir blieben sitzen. Keiner rührte sich. Ist es möglich? Er rügt uns nicht, er schimpft nicht? Wir fügten doch der Eisenbahnleitung Schaden zu.

"Kommen Sie, kommen Sie. Nur eine Stunde haben wir."

Er begann zu essen und blickte durchs Fenster. Als wir das gesehen hatten, rührten wir uns schon gar nicht von den Plätzen. Also doch! Er hat es gesehen, wie wir den Hammerstiel mutwillig entzweibrachen. Aber, daß er nichts sagte! Kein Wort! Ist dies möglich?

"Kommen Sie, kommen Sie."

"Wir haben keinen Hunger", sagte Heinz.

"Nach der Arbeit keinen Hunger? Gefangene können immer essen und schlafen", sagte er lächelnd.

Da trat ein hochgewachsener Beamte(!) ein, mit einer dunkelblauen Mütze, über deren Schild der Sowjetstern in Rot gestickt war, und grüßte. Er blickte energisch auf uns zwei, fragte russisch den Alten, was wir hier suchten und ob wir auch gearbeitet hätten. Der Alte zeigte auf ein Häuflein Schienen, die wir von einem Platz auf den anderen gatragen haben sollten. Sehr erstaunt blickte uns der Beamte wieder an und sagte schmunzelnd:

"Genossen waren sehr fleißig, Deutsche, gute Arbeiter!" Schlug uns auf die Schulter und verschwand aus der Hütte.

Erstaunt waren wir! Warum tat der Alte das für uns? Warum log er? Er zieht doch keinen Nutzen davon. Jetzt verging uns der Appetit schon ganz. Keinen Bissen können wir essen, so dachten wir.

"Kommen Sie, kommen Sie!" ermahnte uns der Alte.

"Wir können nicht essen, weil wir Faulpelze waren und sind", stieß endlich Heinz hervor.

"Wir schämen uns", wagte ich einzuflechten.

"Schämen? Warum, Kamerad?"

Da sprang Heinz auf und sagte laut und pathetisch:

"Wir haben den Hammerstiel gebrochen!"

Der Alte hielt sein Messer eine Weile in seiner Rechten, dann legte er es auf die Werkbank, trat an Heinz heran und sagte gütig:

"Ich weiß, Kamerad. Das macht nichts. Junges Pferd auch nicht gleich gut zum Reiten, muß gelernt werden. Geduld, Geduld."

"Sie haben uns durch das Fenster beobachtet, nicht wahr?"

Mit Gesten und seinen paar Brocken Deutsch wollte er ausdrücken:

"Nein. Aber ein Hammer, den man bei der Arbeit schwingt, bricht nicht am oberen Teil des Stiels, sondern meistens am Kopfteil. Und so einen schweren Hammer kann man nicht am oberen Ende des Stiels anpacken, weil sein Kopf zu schwer ist, Sie brächen sich ja das Handgelenk, Kamerad."

Wortlos standen wir da. Er aber zog uns an den Armen zur Werkbank und hieß uns essen.

"Sie sind ja keine Fachleute, nicht wahr."

Wir aßen, aber jeder Bissen erweckte in uns einen Ekel vor uns selber. Nach dem Essen nahm er einen anderen Hammer und die Zange und kehrte mit uns zur alten Arbeitsstelle zurück. Sofort begann er zu arbeiten. Er schlug auf das Gewinde, versuchte, es mit der Zange zu bewegen, und fing von neuem an loszuhauen. Wir wollten ihm den Hammer abnehmen, aber er hörte uns nicht an. Endlich lockerte sich die Schraube und wurde aus der Schiene geschraubt.

"So. Es ein Fehler von mir, Kamerad! Ich nicht zeigen, wie gemacht wird. Jetzt Sie gesehen, bitte machen, ich zusehen, ob richtig Sie machen."

Heinz hob den Hammer auf und begann loszuschlagen. Hielt er inne, so versuchte ich mit der Zange, die Schraube zu bewegen. Wir lösten uns im Schlagen ab. Bald war die zweite Schraube aus der Schiene, dann die dritte, die vierte, und so ging es weiter.

Der Alte war in seinem Häuschen und arbeitete dort, als der Aufseher wieder kam. Er war mit uns zufrieden und sagte:

"Genosse Deutsche fleißig waren, es gut so."

Grüßte und ging.

Wir waren stolz, und der Alte sagte noch, bevor wir uns zu den anderen reihten:

"Fleißig waren Sie, Kamerad."

Am nächsten Morgen, als wir am Bahnhofgelände angekommen waren und unsere Einteilung für Arbeit abwarteten, kam der Alte eilig auf uns zugeschritten und führte uns aus der Reihe mit sich und sagte unterwegs:

"Kamerad, heute leichte Arbeit. Schrauben in Petroleum waschen." Und er führte uns über Schienen hinweg seinem Häuschen entgegen.

* Peter Andres, d.i. das Pseudonym von Hans Mokka, geb. 1912 in Temeswar. Buchdrucker, Schauspieler, (Kammer-)Sänger, 1953 ausgezeichnet mit einem Preis der Bukarester Zeitung "Neuer Weg". Veröffentlicht seit 1938 literarische Texte, lebt seit einigen Jahren in der Bundesrepublik Deutschland. Während des Stalinismus publizierte er zahlreiche proletkultistische Texte und später einige didaktizistische Jugendbücher. Mokka (auch noch unter dem Pseudonym Christian Schwärmer bekannt) ist desgleichen in den Anthologien "Friede und Aufbau" (1950), Deutsche Dichter der RVR [Rumänischen Volksrepublik] (1953), Deutsche Erzähler der RVR (1955) vertreten. Sein Zyklus "Erlebnisse in der Sowjetunion" ist in dem letztgenannten Sammelband abgedruckt. Dazu gehört auch das Prosastück "Der zerbrochene Hammerstiel". Patriotisch eingefärbte Texte von Mokka sind außerdem 1971 in der rumänischen Propagandaanthologie "Înfrăţiţi slăvim partidul" (Verbrüdert lobpreisen wir die Partei) erschienen. (Anm. W.T.)

Aus: Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, Heft 1, 1995 [Genauere Angaben im Gesamtregister der Zeitschrift für die Jahre 1989 bis 2010]

Zur Biografie von Hans Mokka ein Artikel aus dem Jahr 1987 auf einer Seite der Kulturstiftung der deutschen Vertriebenen (EXTERNER LINK).
Siehe auch einige Auszüge aus den Berichten von "Mayer", die Johann Lippet übersetzt hat und in seinem Buch "Das Leben einer Akte" zitiert, in: Kulturraum Banat (externer Link)

Securitate und Partei

2011-10-15T17:43:00.110+02:00

"Wer vom Stalinismus nicht reden will,

der sollte vom Faschismus schweigen."

Jorge Semprún (1923-2011)

Securitate und Partei
Securitatea şi partidul

Alle von der Securitate durchgeführten Maßnahmen wurden in der Ceauşescu-Zeit von der zentralen beziehungsweise lokalen Parteiführung genehmigt. Bedeutsame Operationen wie beispielsweise durchkonstruierte Propagandakampagnen gegen die ungarische Minderheit (siehe hier Einzelheiten zur so genannten Operation Bolyai, RFE, 11.8. 2010) wurden von Ceauşescu höchstpersönlich genehmigt bzw. wurden ihm die Ergebnisse solcher Manipulationen vorgelegt. Beispielsweise die Passagen aus einer Adam Müller-Guttenbrunn gewidmeten zweibändigen Monographie, die 1975 in der Bundesrepublik erschienen ist und deren Autor die „Ratschläge" der Securitate in sein Werk einfließen ließ.
Anlässlich einer von drei Zusammenkünften mit seinem Führungs- und Verbindungsoffizier Major Aurel Crişan in Temeswar, am 7.-8. April 1976, übergab er diesem sein Guttenbrunn-Buch. In seinem Bericht notiert Crişan bezüglich der Monographie, der Verfasser habe darin wichtige Materialien über den Ursprung und die Kontinuität des rumänischen Volkes eingestreut ("strecurat") sowie Informationen über die Magyarisierungstätigkeit der Ungarn "auf dem Territorium unseres Landes".
Im gleichen Bericht werden auch Gegenleistungen der Securitate festgehalten, die sich u.a. auf die Ausreisegenehmigung einer Person beziehen, die bis im Herbst 1975 am Deutschen Staatstheater in Temeswar angestellt war.
Ein zusammenfassender Bericht wurde Ceauşescu übergeben, in dem einzelne Abschnitte aus der Adam-Müller-Guttenbrunn-Monographie von Securitatemitarbeiter "Z.I." übersetzt wurden, was einer handschriftlichen Notiz des Führungsoffiziers, Major Aurel Crişan zu entnehmen ist.
Der Bericht an Ceauşescu enthält u.a. auch folgende Belegstelle aus dem Buch des Temeswarer Verfassers, der 1968 Rumänien verlassen durfte und bis Ende 1978 als Agent im Auslandseinsatz für die rumänische Geheimpolizei arbeitete.

"Românul care se referă azi cu mîndrie la originea sa romană şi a cărui înălţare morală are loc acum în Ungaria, în Transilvania, în Moldova şi în vechiul regat a fost acum aproape 2000 de ani stăpîn şi purtător al culturii în Dacia Romanilor. După o asuprire îndurată timp de secole, din adîncul întunericului, s-a deşteptat în această ţară spiritul poporului şi în marele an 1848 »îi regăsim pe români ca un popor conştient, unit care se ridică ca o putere a naturii şi judecă necruţător pe stăpînii şi asupritorii lor de odinioară«". (Cf. materialul microfilmat, ACNSAS, SIE 8817, vol. 2, ff. 510-512v.)

Hier der gleiche Abschnitt in der Originalfassung des inoffiziellen Mitarbeiters "Rudy" (alias "Mayer Iosif" von 1958-1960 und 1966-1968):

„Der Rumäne, der sich heute mit Stolz auf seine römische Abstammung beruft und dessen sittliche Erhebung sich in Ungarn, in Siebenbürgen, in der Moldau und im Altreich vollzieht, war vor fast zwei Jahrtausenden im Dazien der Römer ein Herr, ein Kulturträger...” Nach einer Jahrhunderte hindurch erlittenen Unterdrückung „erwachte in diesem Land der Volksgeist aus seiner tiefen Umnachtung und im großen Jahre 1848 finden wir die Rumänen bereits als ein selbstbewußtes, einiges Volk, das sich wie eine elementare Macht erhebt und ein furchtbares Strafgericht hält über seine früheren Herren und Bedrücker.” (Hans Weresch, Adam Müller-Guttenbrunn sein Leben, Denken und Schaffen, Bd. 2, Selbstverlag des Verfassers, Freiburg i. Br. 1975, S. 472.)

Hinter der Abkürzung „Z.I.” verbirgt sich vermutlich einer der Temeswarer Hochschullehrer, die während der kommunistischen Diktatur für die Geheimpolizei schnüffelten. Einige von diesen tauchen im Laufe der Jahre in verschiedenen Akten unter den Decknamen „Barbu”, „Sandu”, „Sanda”, "Bogza", "Cugler", "Bona", "Manole", "Simona", „Vlase” etc. auf. (Nicht alle haben der Securitate belastendes Material über die Tätigkeit Dritter geliefert.) Manche von ihnen waren Mitglieder des im Herbst 1968 umbenannten Temeswarer deutschen Literaturkeises „Adam Müller-Guttenbrunn”. (Bis dahin trug er den Namen "Nikolaus Lenau".) Über die Umbennenung des Literaturkreises lieferte „Mayer Iosif” der Securitate übrigens einen ausführlichen Bericht. Ob er sich tatsächlich unter den 37 Teilnehmern an der Umbenennungssitzung befunden hat, geht aus dem am 22. Oktober 1968 in der „Neuen Banater Zeitung” von Wilhelm Junesch veröffentlichten Artikel - “Literaturkreis Adam Müller Guttenbrunn. Franz Liebhard über das Programm. Nächste Sitzung am 17. November” - nicht hervor. In dem am 9. November 1968 in den Akten registrierten, langen Bericht werden einige der Literaturkreismitglieder beschrieben, beispielsweise: Hans Kehrer (alias Stefan Heinz), Franz Liebhard (alias Robert Reiter), Ludwig Schwarz, Rudolf Hollinger, Nikolaus Berwanger, Hans Bohn, Erwin Lessl u.a.

In seiner Ansprache anlässlich der Eröffnung des in Adam Müller-Guttenbrunn umbenannten Literaturkreises der Temeswarer Filiale des Schriftstellerverbandes betonte damals Franz Liebhard:

„Wir sehen heute in Adam Müller-Guttenbrunn ein Symbol für die historisch entstandenen und unter großen Spannungen gewachsenen Freundschaftsbeziehungen zwischen Banater Deutschen und Rumänen und ich bin überzeugt, völlig im Geiste dieser Beziehungen zu handeln, wenn wir unsere literarische Arbeitsgemeinschaft nach dem Namen des Schriftstellers Adam Müller Müller-Guttenbrunn benennen.” (Franz Liebhard, "Hauptzüge im Schaffen einer komplexen Schriftstellerpersönlichkeit. Ansprache Franz Liebhards anlässlich der Eröffnung des Temeswarer Literaturkreises Adam Müller-Guttenbrunn im Jahre 1968”, in: Nikolaus Berwanger, Adam Müller-Guttenbrunn. Sein Leben und Werk im Bild, Kriterion Verlag, Bukarest 1976, S. 29-36).

Die ersten stalinistischen Vereinnahmungsversuche Müller-Guttenbrunns wurden Mitte der 1950er Jahre im Zusammenhang mit der Neubewertung des „kulturellen Erbes” formuliert. Der umstrittene Autor des Romans „Jetzt, da das Korn gemahlen” (1957) Andreas A. Lillin versuchte Guttenbrunn 1955 und 1956 in die Galerie der „fortschrittlichen” Literaten einzureihen und ihn für das breite Publikum im Sinne der kommunistischen Doktrin salonfähig zu machen. In seinem in der Zeitschrift „Neue Literatur” (Nr. 1, 1956) veröffentlichten Aufsatz, „Die Erntestreikbewegung im Banat in den Jahren 1905 und 1906 und ihre Widerspiegelung in Adam Müller-Guttenbrunns »Götzendämmerung, ein Kulturbild aus Ungarn«” deutet Lillin das Werk des Schwabendichters in klassenkämpferischer Manier und kommt zum apodiktischen Schluss, „er gehört uns”:

„Adam Müller-Guttenbrunns Schaffen hatte mit dem programmatischen-nationalistischen Gebaren, das seine im Dienste des schwäbischen Großkapitals stehenden Ausdeuter später aus ihm herauszuhören vorgaben und ihm dann, seine Lebensanschauung wie sein Werk fehldeutend unterschoben, nichts gemein.” (NL, Nr. 1, 1956, S. 114)

Mehr als ein Jahrzehnt später, am 16. März 1967,  beschwerte sich der stalinistische Literaturkritiker, Paul Langfelder über die Rehabilitierungsbestrebungen eines Müller-Guttenbrunn, den er, laut einem Bericht des Securitatehauptmanns Gheorghe Preoteasa, wegen seiner Rolle innerhalb der nationalistischen, pangermanischen (alldeutschen) Bewegung ablehnte. Gleichzeitig warnte er vor einer erneuten Verbreitung der Schriften Guttenbrunns, nachdem im Bukarester Jugendverlag ein “unschuldiges” Buch des Banater Autors erscheinen werde. 

„Astfel în prezent se lucrează foarte intens la reactivizarea operelor lui Guttenbrunn Adam Müller, poet care este slab prin creaţia sa. Despre Adam Guttenbrunn Langfelder Paul relata că a fost unul din conducătorii partidului pangerman care avea sediul la Viena. Guttenbrunn era adeptul unui Banat german în cadrul Balcanilor germani. În prezent o să apară în literatura germană editată de Editura Tineretului o lucrare »nevinovată« a sa, dar aceasta va determina apariţia în bibliotecile din satele cu populaţie germană a tuturor lucrărilor sale care mai există la persoane particulare.” (Raport privind contactarea lui Paul Langfelder - care din proprie iniţiativă “a solicitat o întîlnire” la 16. 3. 1967, raport scris de mînă şi semnat de căpitanul de Securitate Gheorghe Preoteasa din Bucureşti, la data de 25 martie 1967, ACNSAS, I 257358, vol. 1, ff. 282-284)

Zwölf Jahre später scheint Adam Müller-Guttenbrunn im realexistierenden Sozialismus angekommen und in politisch gereinigter Form, in den offiziellen Kanon integriert worden zu sein. Einen Beitrag zu dieser Neubewertung lieferte auch "Rudy” mit seiner Monographie, in der nur noch vage an die militant antisemitischen und aggressiv fremdenfeindlichen Entgleisungen des zum Klassiker der banat-deutschen Literatur erhobenen Schriftstellers Müller-Guttenbrunn erinnert wird. Einige unzeitgemäße Abschnitte, aus seiner 1927 erschienenen monographischen Würdigung des “Erzschwaben” hatte „Rudy” umgeschrieben und 1975 auch in seine umfangreiche Monographie aufgenommen. Gleichzeitig verzichtete er auch auf Vergleiche Guttenbrunns mit historisch kompromittierten, völkischen Theoretikern wie Paul de Lagarde oder Houston Stewart Chamberlain, übernahm aber streckenweise ganze Passagen aus seinem 1927 in Temeswar veröffentlichten Buch, die, wie er annahm, keinen politischen Anstoß erregen würden.

Die von ihm betreute Ausgabe der Werke Müller-Guttenbrunns ist stellenweise grob verfälscht. So der 1977 in Freiburg i. Br. im III. Band der Werkausgabe nachgedruckte Roman "Meister Jakob und seine Kinder" (Erstausgabe: L. Staackmann, Leipzig 1917 und zensierter Nachdruck im Bukarester Kriterion Verlag 1978, herausgegeben von Hans Kehrer, der in seinem Vorwort präzisierte: "Die vorliegende Ausgabe erfuhr einige Kürzungen. Sie erwiesen sich als notwendig, weil einige Abschnitte, die zu sehr der Entstehungszeit und ihrer Polemik verhaftet sind, heute als störendes Beiwerk empfunden und deshalb leicht entbehrt werden können." a.a.O., S. 11):

Der aus dem Banat stammende Hans Weresch, der in die Bundesrepublik übersiedelte und bis zu seinem Lebensende die Herausgabe der Werke Müller-Guttenbrunns betreute, unterzog den "Meister Jakob" einer sprachlichen Fassadenreparatur, wahrscheinlich in der Absicht, dessen Ethnozentrismus etwas abzuschwächen. (Die Bezeichnng "Walache" wurde in der Weresch-Ausgabe beispielsweise stillschweigend durch das Wort Rumäne ersetzt.) (Vgl. William Totok, Die Zwänge der Erinnerung. Aufzeichnungen aus Rumänien, Junius Verlag, Hamburg 1988, S. 30)

1977: "Zwei ihrer Weingärten lagen ja recht weit ab, hinter dem Hotter der rumänischen Nachbargemeinde. [...] Und wenn die Schwaben an dem rumänischen Dorf vorbeifuhren, rechneten sie immer damit, daß sich da Arbeitsfreiwillige meldeten und mitgenommen werden mußten. Und das war dann auch meist der Fall. Die Rumänen warteten vor ihrem Dorf, feilschten mit den Bauern um den Lohn und stiegen auf." (Adam Müller-Guttenbrunn, "Meister Jakob und seine Kinder, Roman", in: ders., Gesammelte Werke, Band III, herausgegeben von Dr. Hans Weresch, Freiburg i.Br. 1977, S. 210.)

1978: "Zwei ihrer Weingärten lagen ja recht weit ab, hinter dem Hotter der walachischen Nachbargemeinde. [...] Und wenn die Schwaben an dem walachischen Dorf vorbeifuhren, rechneten sie immer damit, daß sich da Arbeitsfreiwillige meldeten und mitgenommen werden mußten. Und das war dann auch meist der Fall. Die Walachen warteten vor ihrem Dorf, feilschten mit den Bauern um den Lohn und stiegen auf." (Adam Müller-Guttenbrunn, Meister Jakob und seine Kinder, Roman, Vorwort und Anmerkungen: Hans Kehrer, Kriterion Verlag, Bukarest 1978, S. 33-34)

In einem für die Securitate verfassten Gutachten der Doktorarbeit von Herbert Bockel schrieb der Temeswarer Hochschullehrer Corneliu Nistor am 19. Oktober 1979:

„Ca specialist în domeniul literaturii comparate, apreciez eforturile vizibile ale lui Herbert Bockel de a integra fenomenului literar european creaţii literare care, cele mai multe, stau sub semnul provincialismului şi al diletantismului literar (cu excepţia unor creaţii într-adevăr de renume ca cele ale lui Adam Müller-Guttenbrunn sau Oscar Walter Cisek)”.

Am Ende seiner Ausführungen spricht der Experte Corneliu Nistor (der sich auch schon 1975 zusammen mit Ignat Bociort und Karl Streit als literarischer Sachverständiger zu den von der Securitate beschlagnahmten Texten von William Totok geäußert hatte - siehe dazu auch das Interview mit dem früheren Militärstaatsanwalt, Oberst Iosif Burcă) seine unmissverständliche Empfehlung aus: Die Arbeit von Bockel ist in ihrer jetzigen Form für eine Veröffentlichung nicht geeignet.

„Afirm însă cu certitudine că, într-o asemenea formă, lucrarea nu poate fi dată publicităţii [...].”(Corneliu Nistor, Referat asupra tezei de doctorat »Dezvoltarea romanului de limbă germană din România în prima jumătate a secolului 20« alcătuită de tov. Herbert Bockel în vederea obţinerii titlului ştiinţific de doctor în filologie, ACNSAS, I 259088, vol. 2, ff. 41-45)

In einem am 21. Mai 1995 aufgezeichneten Gespräch, in dem der inzwischen verstorbene Professor Nistor ausführlich über seine Rolle innerhalb der, wie er sagte, 1975 von Ignat Bociort geleiteten Expertenkommission berichtete und dabei beteuerte, nichts Belastendes geschrieben zu haben, erwähnt er auch sein, der Arbeit von Bockel gewidmetes Gutachten. Im selben Interview behauptete er, in seiner Analyse die Doktorarbeit „positiv” bewertet zu haben, was nicht der Wahrheit entspricht. Die inzwischen aufgetauchten Akten aus dem Securitatearchiv belegen, dass Nistor, den Erwartungen der politischen Polizei entsprechend, sein Gutachten im negativen Tonfall abgefasst hatte. Auf die Frage, ob er außer der Expertise aus dem Jahr 1975 auch noch weitere Gutachten verfasst habe, gab Corneliu Nistor folgende Antwort:

M-au mai solicitat, atunci cînd a fost problema doctoratului lui Herbert Bockel. Eu sînt mîndru că sînt cunoscător de limbă şi literatură germană. Cineva l-a turnat pe Herbert Bockel, cu 3-4 zile înainte de sustinere, că ar scrie o teză despre scriitori fascişti din Banat sau din România, din perioada interbelică. Bănuiesc, că de la catedra de literatură germană a fost chemată mai multă lume, şi am fost şi eu chemat, la judeţul de partid. O noapte întreagă am fost într-o sală acolo, cu teza de doctorat a colegului Herbert Bockel, să caut dacă, într-adevăr, sînt fascişti în lucrarea lui. Toată situaţia a fost ridicolă, pentru că eu nici nu cunoşteam literatura de limba germană din România, nefiind specialist, şi poate, nici nu m-a preocupat aşa, eu ştiam de Preyer, de Robert Reiter, alias Franz Liebhard, m-am pronunţat atunci, că n-am găsit. De unde să fi ştiut cine a fost în nu ştiu ce organizaţii etnice germane. Şi, de fapt, de ce să nu existe aceste organizaţii etnice germane, dacă există o etnie? Mi se pare absurd. Oamenii au dreptul să-şi apere identitatea. Şi poate nu mă gîndesc chiar la alianţe cu Adolf Hitler, istoria e pentru mine un pic în ceaţă. Sînt foarte mîndru că după 2-3 zile a sosit, în sfîrşit, pentru Herbert Bockel, acel "da" din partea organelor. Nu ştiu ce a fost: un denunţ, un invidios... (William Totok, Constrângerea memoriei. Însemnări, documente, amintiri, Polirom, Iaşi, 2001, p. 141.)

Kurz bevor Herbert Bockel seine Doktorarbeit verteidigen sollte, erhielt der damals für die Temeswarer Universität zuständige Securitateoberleutnant Lup Ţepelea am 18. Oktober 1979 von dem bewährten inoffiziellen Geheimdienstmitarbeiter "Bogza" einen langen handschriftlichen, äußerst üblen denunziatorischen Bericht. "Bogza", der bereits früher durch andere Denunziationen aufgefallen ist (u.a. unterstellte er dem Temeswarer Germanistiklehrstuhl, nur Deutsche zu fördern und die Angehörigen anderer Nationalitäten - inklusive Rumänen - zu diskriminieren), behauptet, Bockel beabsichtige, faschistische Autoren rehabilitieren und die rumänische Kultur und Literatur herabsetzen zu wollen. (Siehe den folgenden Auszug aus der Anzeige von "Bogza", der heute in der Hauptstadt der Bundesrepublik Deutschland lebt, Bl. 82)

ACNSAS, I 259088, vol. 1, ff. 80-82

(*) Anm. Halbjahresschrift - hjs-online: Der in dem Bericht von "Bogza" erwähnte Doktorvater von Herbert Bockel ist Dr. Stefan Binder (1907-1997), langjähriger Lehrstuhlinhaber der Temeswarer Germanistik und Vorsitzender der Sachverständigenkommission, die 1958 für die Geheimpolizei die literarischen Arbeiten der fünf verhafteten Autoren Wolf Aichelburg, Hans Bergel, Andreas Birkner, Georg Scherg und Harald Siegmund begutachtete, die in Kronstadt (damals Stalinstadt) von einem Militärgericht verurteilt wurden. Der Kommission gehörten noch an: der Journalist Nicolae Cîmpeanu, der Intendant des Deutschen Staatstheaters aus Temeswar, Johann Szekler, die Lehrer, Prof. Dr. Heinrich Feichter und Prof. Fridolin Klein, vgl. Peter Motzan, Stefan Sienerth (Hg.), Worte als Gefahr und Gefährdung. Fünf deutsche Schriftsteller vor Gericht. (15. September 1959 - Kronstadt/Rumänien), München 1993, S. 309-315. In einer Stellungnahme versuchte Binder nach 1990 die belastenden Einschätzungen, die im Gutachten zusammengefasst wurden, herunterzuspielen und wirft zudem den Opfern der stalinistischen Strafjustiz nonchalant "sträflichen Leichtsinn" vor. (Ebenda, S. 74 und Hans Bergel, "Lückenhafte Mitteilungen über einen Urteilsspruch. Der Prozess der deutschen Schriftstellergruppe in Kronstadt 1959"; Anmerkungen des Herausgebers [zum Beitrag von Hans Bergel], in: Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, Heft 1, 1992, S. 76-86 und S. 86-90. Für postume Würdigungen Binders siehe: IN MEMORIAM STEFAN BINDER (1907-1997): Peter Kottler, "IN MEMORIAM STEFAN BINDER", in: Zeitschrift der Germanisten Rumäniens, 1-2 (11-12) Januar-Dezember 1997, S. 331-332; Hans Gehl, "DER BEITRAG STEFAN BINDERS ZUM BANATER DEUTSCHEN MUNDARTWÖRTERBUCH", ebenda, S. 333-341.)

(*) n.n. Halbjahresschrift - hjs-online: Conducătorul ştiinţific al tezei lui Herbert Bockel, amintit în denunţul lui "Bogza", a fost Dr. Stefan Binder (1907-1997), mulţi ani şef de catedră al germanisticii din Timişoara şi preşedintele comisiei care, în 1958, a redactat pentru Securitate expertiza lucrărilor literare ale celor cinci autori arestaţi, Wolf Aichelburg, Hans Bergel, Andreas Birkner, Georg Scherg şi Harald Siegmund, condamnaţi la Braşov (atunci Oraşul Stalin) de către un tribunal militar. Din comisie au mai făcut parte: jurnalistul Nicolae Cîmpeanu, directorul Teatrului German din Timişoara, Johann Szekler, profesorii Dr. Heinrich Feichter şi Fridolin Klein; cf. Peter Motzan, Stefan Sienerth (ed.), Worte als Gefahr und Gefährdung. Fünf deutsche Schriftsteller vor Gericht. (15. September 1959 - Kronstadt/Rumänien), München 1993, pp. 309-315. Binder a încercat după 1990 să dezmintă şi să bagatelizeze importanţa expertizei, învinuind pe deasupra nonşalant victimele justiţiei staliniste de faptul că ar fi dat dovadă de „nechibzuinţă condamnabilă“ (ibidem, p. 74 şi Hans Bergel, "Lückenhafte Mitteilungen über einen Urteilsspruch. Der Prozess der deutschen Schriftstellergruppe in Kronstadt 1959"; Anmerkungen des Herausgebers [zum Beitrag von Hans Bergel], în: Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, Nr. 1, 1992, pp. 76-86 şi pp. 86-90. A se vedea şi elogierile postume dedicate lui Binder: IN MEMORIAM STEFAN BINDER (1907-1997): Peter Kottler, "IN MEMORIAM STEFAN BINDER", în: Zeitschrift der Germanisten Rumäniens, 1-2 (11-12) Januar-Dezember 1997, pp. 331-332; Hans Gehl, "DER BEITRAG STEFAN BINDERS ZUM BANATER DEUTSCHEN MUNDARTWÖRTERBUCH", ibidem, pp. 333-341.)

[24. Oktober 1979. Der Temeswarer Securitatechef, Oberst Aurelian Mortoiu und der Chef der lokalen Abteilung 1/A, Oberstleutnant Antonie Ianculescu informieren die übergeordnete Behörde aus Bukarest, die Hauptabteilung 1, über die Doktorarbeit von Herbert Bockel, wobei die Einschätzungen der Geheimpolizei, die auch an die Partei weitergeleitet worden waren, sich in erster Linie auf die Denunziationen von „Bogza” und „Sanda” stützen]
[24 octombrie 1979. Şeful Securităţii din Timişoara, colonelul Aurelian Mortoiu şi şeful biroului 1/A, locotenent-colonelul Antonie Ianculescu informează Direcţia 1 din Bucureşti despre teza de doctorat a lui Herbert Bockel, preluînd, în primul rînd, pasaje din denunţurile redactate de „Bogza” şi „Sanda”, pasaje folosite în prealabil şi pentru rapoartele trimise organelor P.C.R.]

ACNSAS, I 259088, vol. 1, ff. 83-84

Weitere Einzelheiten über die Agentenkarriere des Adam-Müller-Guttenbrunn-Forschers "Mayer Iosif" bzw. "Rudy" enthält ein am 19. Oktober 2011 von Radio Free Europe in rumänischer Sprache ausgestrahlter Rundfunkbeitrag:  Securitatea şi partidul (I), RFE, 19.10. 2011; Der 2. Teil des Beitrags hier: RFE, 26.10. 2011. Einige Hinweise über dessen Tätigkeit enthält auch die Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, Heft 1-2, 2011. Schwerpunktthema:  Minderheiten. 
Zusätzliche Details zur Biografie enthält der dokumentarische Aufsatz von Klaus Popa, Hans Weresch, treu zum katholischen Glauben? 

***

[13. Februar 1968. Nach seiner Rückkehr Anfang 1968 aus der Bundesrepublik, wo er an der Beerdigung seiner Schwiegermutter teilgenommen hatte, überreichte „Mayer Iosif” seinen Führungsoffizieren, Hauptmann Constantin Feraru und Hauptmann Ludovic Toldan, einen ausführlichen Bericht und bemerkt darin, dass seine Anwesenheit in Deutschland die beste Propaganda für das sozialistische Rumänien gewesen sei; kurz danach beginnen die nachrichtendienstlichen Vorbereitungen für seine „definitiven Auslandsaufträge”]

[13 februarie 1968. După ce i s-a permis în ianuarie 1968 să participe la înmormîntarea soacrei sale în Germania, „Mayer Iosif” predă după întoarcerea sa în România ofiţerilor săi de legătură, căpitanii de Securitate Constantin Feraru şi Ludovic Toldan, o notă amplă, considerînd că prezenţa sa în R.F.G. a constituit „cea mai bună propagandă ce s-a putut face României socialiste”; Securitatea începe pregătirile de trimiterea lui „în exterior” cu „sarcini definitive”]

ACNSAS, I 259075, vol. 1, ff. 166-174

(*) „Mayer Iosif” wurde 1960 verhaftet - Anm. - Halbjahresschrift - hjs-online (*) „Mayer Iosif” a fost arestat în anul 1960 - n.n. - Halbjahresschrift - hjs-online

[** Auszüge aus dem acht Seiten langen, maschinengeschriebenen informellen Bericht von „Mayer Iosif” und den Amerkungen des Securitatehauptmanns Constantin Feraru. Die Namen wurden von uns geschwärzt - Halbjahresschrift - hjs-online]; [** Fragmente din cele 8 pagini dactilografiate ale notei lui „Mayer Iosif” cu menţiunile căpitanului Constantin Feraru din Timişoara. Numele au fost anonimizate de noi - Halbjahresschrift - hjs-online]

[23. März 1972. Auszug aus einem zusammenfassenden Bericht bezüglich der OV „PETRU” und „BARTA”]

[23 martie 1972. Fragment dintr-o notă sinteză privind D.U.I. deschis asupra numiţilor „PETRU” şi „BARTA”]

ACNSAS, R 311942

(*) "Mayer Iosif" ist nicht zu verwechseln mit "Mayer" (siehe: "Mayer". Dialoge) - Anm. Halbjahresschrift - hjs-online. (*) A nu se confunda “Mayer Iosif” cu “Mayer” (a se vedea "Mayer". Dialoge) - n.n. Halbjahresschrift - hjs-online.

Überwachungsmaßnahmen - Măsuri de supraveghere
(Ein weiterer Auszug aus dem gleichen Dokument -
Alt fragment din acelaşi material).

ACNSAS, I 259075, vol. 5, f. 48

(*) Sursa „Teodor” (uneori şi „Teofil”) este numele de cod pentru tehnică operativă folosită de Securitate pentru supravegherea electronică a unor persoane - n.n.Halbjahresschrift - hjs-online.
(*) Die Quelle „Teodor” (mitunter auch „Teofil”) ist die verschlüsselte Bezeichnung der Securitate für die technisch-operative, elektronische Überwachung bestimmter Personen - Anm. Halbjahresschrift - hjs-online.

***

Ilie Verdeţ (1925-2001) über eine Inszenierung der Securitate: die Verhaftung von vier rumäniendeutschen Autoren im Oktober 1975
[Auszug aus einem 1992 veröffentlichten Interview]

In den siebziger Jahren waren Sie im Rahmen des ZK der RKP auch verantwortlich für die Minderheitenfragen. 1975 verhaftete die Securitate vier rumäniendeutsche Schriftsteller aus Temeswar (Gerhardt Csejka, Gerhard Ortinau, Richard Wagner und William Totok - Anm. W.T.). Warum haben Sie sich denn nicht für die verhafteten Autoren eingesetzt?

In Temeswar existierten damals eigentlich zwei Probleme. Im Rahmen eines Literaturkreises, der von einem ehrlichen Genossen, meinem Freund Nikolaus Berwanger (1935-1989) geleitet wurde, stellte man gewisse - nicht staatsfeindliche - Tendenzen fest, die im Widerspruch zur damaligen Politik standen. Ich sagte ihm, er möge die Mitglieder des Kreises in Ruhe lassen, denn jede Literatur braucht kontroverse Meinungen. Er erwähnte mehrere talentierte Jugendliche, die wegen ihrer Veröffentlichungen gewissen Schikanen ausgesetzt waren. Ohne mein Zutun gelangte dieser Fall in die Hände der Staatsorgane. Später erfuhr ich, dass diese Autoren wegen versuchter Republikflucht verhaftet worden waren. Dass sie gar keine Fluchtabsichten hatten, hörte ich erst später. 

Viel, viel später. 

Wegen dieser Sache war ich nie nach Temeswar gefahren, um vielleicht jemanden zu verhören oder um über die Fragen der Deutschen zu diskutieren. Niemals! Ich weiß nicht, ob man Ceauşescu und das ZK in Kenntnis gesetzt hatte. Als erster hätte ich es ja erfahren müssen, da ich Mitglied im ZK-Sekretariat war.

Wie gesagt, ich vertrat die Auffassung, dass es bestimmte Strömungen geben müsse. Was ich Ihnen jetzt sage, hat nichts mit Komplizenschaft zu tun. Ich riet Berwanger bloß, den Leuten weiterhin Anleitungen zu geben, sie aber in Ruhe zu lassen und alle Probleme innerhalb des Kreises zu lösen.

Merkwürdigerweise hatte mich jedoch der damalige Erste Parteisekretär [Mihai] Telescu, mit dem ich befreundet war, niemals auf ein solches Problem aufmerksam gemacht. [Ion] Iliescu [der zuvor - von 1971-1974 - Propagandasekretär im Kreis Temesch war - Anm. W.T.] muss alles gewusst haben. Warum er mir die Angelegenheit verschwiegen hatte, ist seine Sache. Erst später erfuhr ich, dass es sich um eine Inszenierung der Securitate gehandelt hatte. 

William Totok, "»Ich war und bleibe ein Kommunist«. Gespräch mit Ilie Verdeţ, Premierminister unter Ceauşescu und Mitglied des ZK der Rumänischen Kommunistischen Partei (RKP), Mitbegründer und Chef der Sozialistischen Partei der Arbeit (SPA), in: Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, 4. Jg., Heft 2, 1992, S. 88-95.

Hertha Ligeti in DUI/ OV “GRAUR”

2011-10-03T22:50:00.005+02:00

 Proteste & Securitate 2 - Aktualisiert! Actualizat! 9.10.2011

Hertha Ligeti in DUI/ OV "GRAUR"

[27 septembrie 1971. Fragmente dintr-o notă privind pe scriitoarea Hertha Ligeti, autoarea romanului realist-socialist  "Stelele nu apun", tradus din limba germană şi apărut la ESPLA, Bucureşti, în 1962 şi în limba maghiară "Nem hunyanak ki a csillagok" tradus de Miess G. János, Irodalmi Könyvkiadó, Bucureşti, 1964; titlul original în limba germană, "Die Sterne verlöschen nicht" a apărut la ESPLA, la Bucureşti în 1959]
Inspectoratul Securităţii Judeţului Mureş
Secţia a-III-a    27.9.1971
Notă privind pe Fuchs Simion, cercetător la filiala Academiei RSR din Tg. Mureş.
Fuchs Simion, născut 24.11.1907 în Ciceu […] naţionalitatea evreu, cetăţenia română, membru PCR, căsătorit cu FUCHS LIGETI HERTA (sic!), cetăţenie austriacă.
 […]
FUCHS LIGETI, HERTA, născută pe 11.11.1920, Viena fiica lui Ignatz şi Emma, evreică, scriitoare.
"În 1937 a fost arestată de Poliţia germană în timp ce răspîndea manifeste, dar reuşind să scape, împreună cu alţi tineri evrei au fugit în Belgia, pe parcurs, la Achen (sic!) fiind de mai multe ori arestată. Ca o curiozitate apare faptul că, deşi a declarat Gestapoului că-i evreică şi că vrea să treacă în Belgia, respectiva a fost eliberată. În Belgia a făcut parte din organizaţia de tineret a Partidului – secţia austriacă – avînd şi munci de răspundere.
În această perioadă, după cele afirmate de cea în cauză, la invitaţiile conducerii de Partid, pentru a obţine informaţii, a ţinut legătura cu unii ofiţeri nazişti.
La data de 21 martie 1942 a fost primită în Partidul Comunist Austriac. 
În luna iunie 1943, la Bruxelles, a fost arestată si trimisă în lagărul de la Auschwitz. Aici a fost numită capo şi a lucrat într-o fabrică de armament. După eliberare s-a reîntors la Viena, unde a lucrat în poliţie. Soţul său, cu care s-a căsătorit în 1945, care după eliberare a devenit prim-secretar al Comitetului judeţean de Partid Mureş, i-a facilitat plecarea în extrior a contelui Toldalagy, care la rîndul său a facilitat venirea în România a sus-numitei.
După venirea în România, FUCHS LIGETI HERTA a lucrat cu soţul său ca responsabilă cu propaganda, dar în 1951 i s-a anulat calitatea de membru de partid, fapt ce a determinat-o să treacă la  Teatru de Păpuşi ca directoare.
Ca urmare a faptului ca Fuchs Simion a fost mutat la Universitatea din Cluj, respectiva a plecat şi ea ocupîndu-se cu scrierea de schiţe şi romane. După revenirea în Tg. Mureş nu s-a mai încadrat în cîmpul muncii."
ACNSAS, I 210370, vol. 1,  ff. 119-120

Minderheiten

2011-09-17T13:54:00.014+02:00

Unser neues Heft:

Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, 23. Jg., Heft 1-2, 2011 

[Ist am 19. Oktober erschienen - Bestellmöglichkeiten siehe unsere Internetseite]

Thema: Minderheiten 

Gabriel Andreescu, Smaranda Enache: Die Tschangos (I. Bericht über die Ausübung sprachlicher Rechte der Madjarischen Tschangos in der Moldau / 1.1. Normative Hilfsmittel zum Schutz der Identität der Tschangos/ 1.2. Die verpasste Chance bei der Ratifizierung der Europäischen Charta der Regional- oder Minderheitensprachen / II. Bewertung des aktuellen Stands des Zugangs zur Erlernung der Muttersprache im Kreis Bacău / 2.1 Daten zur demographischen Situation im Kreis Bacău / 2.2. Die Haltung der staatlichen Behörden und der öffentlichen lokalen Verwaltung / 2.2.1 Die Institution des Präfekten / 2.2.2. Das Kreisschulinspektorat/ 2.2.3. Die lokale öffentliche Verwaltung/ 2.2.4. Die Haltung der Römisch-Katholischen Kirche/ 3. Das alternative Unterrichtswesen in außerschulischen Einrichtungen/ 4. Fazit );

Aura Cumita: Die Wlachen (Eine balkanische Minderheit oder wie sich die Identität dieser Minderheit „verstreute Identitäten“angeeignet hat / I: Einige historische Koordinaten und etymologische Hinweise / Die Herkunft der Wlachen / Der Name der Wlachen/ Die Anerkennung der Wlachen als „Millet“/ II. Linguistische Theorien über die Sprache/ III. Die aktuellen Entwicklungen in der Konstruktion der kollektiven Identität der Wlachen / Die Empfehlung des Europäischen Rates 1333 / 1997 / Die Wlachen in Rumänien: drei unterschiedliche Identitätsdiskurse/ Griechenland: Wlachen zwischen Akkulturation und Assimilation / Die Aromunen in Albanien: Pro-Rumänien vs. Pro-Griechenland / Literatur);

William Totok: Minderheiten und Securitate (1. Einleitung / 2. Nationalistische Radikalisierung des Ceauşescu-Regimes / 2.1. Ellenpontok - die erste Samisdatzeitschrift / 2.2. Abstimmung mit den Füßen: Operationen der Securitate zur Eindämmung der rumäniendeutschen Auswanderung / 3. Fazit );

Georg Herbstritt: Schriftstellerprozess 1959 in Kronstadt und die Stasi;

Boris Marinov: Minderheiten in Bulgarien;

Björn Opfer-Klinger: Minderheiten in Mazedonien;

Richard Albrecht: Erinnern an den Armenozid;

Matei Vişniec, Marius Ghilezan - Gedichte;

Joachim Koropka: Zur Integration der Vertriebenen und Flüchtlinge;

Johann Böhm: Integration muslimischer Migranten;

Karl-Heinz Gräfe: Rechte Ungarns im Vormarsch;

Andreas Möckel: Die Siebenbürger Sachsen und der Nationalsozialismus;

***

***

Contemporanul, Nr. 551 (481), 1955: Franz Johannes Bulhardt (21. 5. 1914, Brașov/Kronstadt - 14. 7. 1998, Hamm, R.F. Germania/ B.R. Deutschland)

ACNSAS, R 19 876, f. 36

***

"Gruia" im Vorruhestand

2011-08-30T14:12:00.012+02:00

Aktualisiert - actualizat, 1.9. 2011, 17:35 h
Volksfreund, 30. August 2011
Ex-Spitzel und Deutschlehrer Grosz im Vorruhestand
Der wegen seiner einstigen Securitate- Spitzeltätigkeit in die Kritik geratene Oppenheimer Deutschlehrer Peter Grosz (63) hat sich vorzeitig pensionieren lassen. Das rheinland-pfälzische Bildungsministerium teilte am Dienstag in Mainz auf Anfrage mit,

es habe daher entschieden, «die angestrebte Rücknahme der Ernennung zum Beamten nicht weiter zu verfolgen». Vorausgegangen war ein Prüfungsverfahren gegen den Deutschlehrer am Gymnasium in Oppenheim bei Mainz.

Der Schriftsteller hatte 2010 zugegeben, auf Druck der Securitate von 1974 bis zu seiner Ausreise 1977 für den rumänischen Geheimdienst als «Quelle» deutschstämmige Autoren oberserviert zu haben. Darunter war auch der Ex-Mann der Literaturnobelpreisträgerin Herta Müller, Richard Wagner.

http://www.volksfreund.de/nachrichten/region/rheinlandpfalz/rheinland/Rheinland-Pfalz-und-Saarland-Ex-Spitzel-und-Deutschlehrer-Grosz-im-Vorruhestand;art158726,2890725

SWR, 30. August 2011

Oppenheim
Ex-Securitate-Spitzel Grosz vorzeitig pensioniert

Der wegen seiner Spitzeltätigkeit für den rumänischen Geheimdienst Securitate in die Kritik geratene Oppenheimer Deutschlehrer Peter Grosz hat sich vorzeitig pensionieren lassen. Das Bildungsministerium will nun darauf verzichten, dem 63-Jährigen den Beamtenstatus zu entziehen.

Es sei entschieden worden, "die angestrebte Rücknahme der Ernennung zum Beamten nicht weiter zu verfolgen", teilte das Bildungsministerium mit. Eine Rücknahme hätte zu einer langwierigen gerichtlichen Auseinandersetzung mit unvorhersehbarem Ausgang führen können. Grosz selbst hatte gegenüber der Nachrichtenagentur dpa erklärt, er habe nach Bekanntwerden seiner Securitate-Mitarbeit gesundheitliche Probleme bekommen und daher den vorzeitigen Ruhestand beantragt. Dem gab das Ministerium nun statt.

Mit der Versetzung in den vorzeitigen Ruhestand erhält Grosz laut Ministerium Pensionsbezüge, von denen jedoch Versorgungszuschläge abgezogen werden. Wäre das Beamtenverhältnis rückwirkend beendet worden, hätte Grosz nach Angaben des Ministeriums in der gesetzlichen Rentenversicherung nachversichert werden müssen. Er war vor 30 Jahren als Lehrer verbeamtet worden.

In den 1970er-Jahren für die Securitate gearbeitet

Grosz, der sich auch als Schriftsteller betätigt, hatte im vergangenen Jahr zugegeben, auf Druck der Securitate von 1974 bis zu seiner Ausreise 1977 für den rumänischen Geheimdienst deutschstämmige Autoren oberserviert zu haben. Darunter war auch der Ex-Mann der Literaturnobelpreisträgerin Herta Müller, Richard Wagner.

Der Fall hatte für zwiespältige Reaktionen gesorgt. Der heute in Berlin lebende rumänische Schriftsteller und Journalist William Totok hatte Grosz im SWR eine sehr umfangreiche Spitzeltätigkeit gegen ihn vorgeworfen. Auf der anderen Seite hatten sich Schüler und Eltern des St. Katharinen Gymnasiums mit dem Lehrer solidarisiert, der sich als jahrelanger Leiter der Oppenheimer Festspiele in der lokalen Theaterszene einen Namen gemacht hatte.

http://www.swr.de/nachrichten/rp/-/id=1682/nid=1682/did=8533132/1ptc6og/

Mainzer Allgemeine Zeitung, 30. August 2011

Oppenheim: Ex-Securitate-Spitzel Peter Grosz lässt sich vorzeitig pensionieren

***

Siehe auch:
Neue Enthüllungen über die Bespitzelung der "Aktionsgruppe Banat"
"Gruia" und "Voicu": Securitate-Entlohnung für Mitarbeit
Die Securitate eröffnet einen operativen Vorgang
Observierung durch die Securitate
Doppelte Beschattung durch die Securitate und durch „Gruia"

***

[1972, undatiert, Ende des Jahres. Personalbogen von “Gruia”, der aufgrund seiner als positiv eingeschätzten IM-Tätigkeit in die nachrichtendienstliche Operation “Tera” (sic!) einbezogen werden soll, die auf die Überwachung von Ausländern ausgerichtet war]

[1972, nedatat, sfîrşitul anului. Fişa personală a lui “Gruia”, apreciat de către Securitate care intenţionează a-l folosi în operaţiunea de supraveghere informativ-operativă a străinilor,“TERA”(sic!)]

NOTĂ [1]

din

27.XII.972

Informatorul “GRUIA” este în vîrstă de 26 de ani şi urmează facultatea de filologie – secţia germană-serală din Timişoara.

În prezent se află în relaţie cu cetăţeanca olandeză Ennnn

DE B care este funcţionară la o firmă denumită E E G de NATO unde mai lucrează în acelaşi birou şi 5 ingineri, birou cunoscut a fi al francezilor.

Informatorul intenţionează să se căsătorească cu această persoană şi să se stabilească în străinătate, respectiv în Olanda şi apoi în R.F. a Germaniei.

Avînd în vedere cele de mai sus, informatorul prezintă interes pentru scoaterea definitivă din ţară în care sens necesită a fi verificat şi pregătit.

(ss) N. Pădurariu.

26.XII.972

Să-l verificăm bine, să-l apropiem şi apoi să apreciem oportunitatea în raport de calităţi.

(ss) [indescifrabil]

ACNSAS, R 303393, ff. 38-39v

[1] Notă manuscrisă a Lt. col. de securitate N. Pădurariu.

Namen von uns geschwärzt - Nume anonimizate de noi - hjs-online.

***

[6. Juli 1974. "Gruia" berichtet über seine westdeutsche Freundin]

[6 iulie 1974. "Gruia" informează despre prietena sa vestgermană]

CNSAS, R 303393, f. 7

Namen von uns geschwärzt - Nume anonimizate de noi - hjs-online.
***

Proteste & Securitate 2

2011-08-17T17:51:00.013+02:00

Nebenhandlungen - acţiuni secundare

Siehe auch - a se vedea şi:

Proteste & Securitate

Proteste & Securitate 1

Proteste & Securitate 3

„Rudy“ & „Rusz Peter“

"Hegel" und das ungarische Mediengesetz

Securitate und reformierte Kirche - Securitatea şi Biserica Reformată

Aktualisiert - actualizat 9.10.2011, 13:00 h

Keszthelyi Gyula ist im Alter von 78 Jahren in Budapest verstorben.
Keszthelyi Gyula a murit la virsta de 78 de ani, la Budapesta.

[15. März 1985. „Rusz Peter“ stochert im Stammbaum von Keszthelyi Gyula, um dessen Volkszugehörigkeit herauszubekommen]

[15 martie 1985. „Rusz Peter“ cercetează genealogia lui Keszthelyi Gyula, pentru a afla apartenenţa etnică a acestuia]

[Fragmente - Collage - colaj - hjs-online]

ACNSAS, FCX 2456, ff. 36-37

***
[9. November 1985. Der Chef der Klausenburger Securitate Oberst Nicolae Ioniţă und der Leiter der lokalen Abteilung 1/B, Oberst Florian Oprea informieren den Leiter der Hauptabteilung 1 aus Bukarest, Generalmajor Aron Bordea über die Anweisungen des Ersten Sekretärs des Klausenburger Kreisparteikomitees, welche Maßnahmen man gegen Szőcs Géza und Tőkés László ergreifen soll]

[9 noiembrie 1985. Şeful Securităţii din Cluj, col. Nicolae Ioniţă, şi şeful Biroului 1/B, col. Florian Oprea, îl informează pe şeful Direcţiei 1 din Bucureşti, gen.-mr. Aron Bordea despre măsurile dispuse de primul secretar al Comitetului Judeţean de partid Cluj asupra lui Szőcs Géza şi Tőkés László]

ACNSAS, I 160234, vol. 1, f. 203-204v

***

[15. Juli 1986. Mitteilung über Keszthelyi Gyula, dem im OV „Carol" bearbeitetn Vater von Keszthelyi András, Mitarbeiter der Zeitschrift „Ellenpontok"]

[15 iulie 1986. Notă privindu-l pe Keszthelyi Gyula, lucrat în DUI „Carol", tatăl lui Keszthelyi András, participant la editarea revistei „Ellenpontok"]

ACNSAS, FCX 2456, f. 24

***

[28. Februar 1987. „Rusz Peter“, der maßgeblich an der Verfolgung des harten Kerns der „Ellenpontok“-Herausgeber beteiligt war und als naher Verwandter von einem der Autoren der Securitate brauchbare Informationen für die erfolgreiche Durchführung der Operation „Revista“ - „Die Zeitschrift“ - geliefert hatte, beschreibt seinem Führungsoffizier, Oberst Florian Oprea, das Verhalten von Keszthelyi Gyula hinsichtlich der in Budapest veröffentlichten, umstrittenen „Geschichte Siebenbürgens“^*)]

[28 februarie 1987. „Rusz Peter“, care a contribuit intens la anihilarea nucleului care a redactat publicaţia de samisdat „Ellenpontok“, furnizînd informaţii utile în cazul acţiunii „Revista“, fiind un apropiat al unuia dintre autori, descrie ofiţerului său de legătură, col. Florian Oprea, reacţia lui Keszthelyi Gyula vis-a-vis de controversata „Istorie a Ardealului“^*), publicată la Budapesta]

ACNSAS, FCX 2456, f. 31

^*) Deutsche Fassung - ediţia germană: Béla Köpeczi (Hg./ed.), Kurze Geschichte Siebenbürgens, Akadémiai Kiadó, Budapest 1990.

***

Solidaritätsfonds zur Unterstützung von Securitateopfern in rechtlichen Auseinandersetzungen

2011-08-03T14:38:00.008+02:00

Solidaritätsfonds zur Unterstützung von Securitateopfern in rechtlichen Auseinandersetzungen

Aktualisiert, 21. Dezember 2011

Die Aufarbeitung der Machenschaften und Verbrechen der Securitate erfolgte in Rumänien bisher recht unbefriedigend, wenngleich intensivere Bemühungen in den letzten Jahren nicht zu verkennen sind. Dies wirkt sich auch auf die Lage und Handlungsmöglichkeiten der in der Bundesrepublik Deutschland lebenden Opfer der politischen Polizei Rumäniens aus. Ihnen sind ihre Opferakten, wenn überhaupt, erst spät zugänglich geworden und die ausgehändigten Akten sind vielfach offenkundig unvollständig. Zudem ist bislang die nach rumänischer Rechtslage mögliche Auskunft der Klarnamen der Täter, also der Informanten und informellen Mitarbeiter der Securitate, nur zögerlich und lediglich in begrenzten Fällen erteilt worden.

Weiter hier.....

Leserecho: Securitate-Opfer brauchen solidarischen Beistand, SbZ-online, 1. September 2011

================================================

Solidaritätsfonds hilft Securitateopfern in rechtlichen Auseinandersetzungen

Die Opfer des rumänischen Geheimdienstes Securitate in der kommunistischen Diktatur verdienen unsere Solidarität. Der Verband der Siebenbürger Sachsen in Deutschland e.V. hat daher einen Solidaritätsfonds eingerichtet, um Securitateopfer in rechtlichen Auseinandersetzungen zu unterstützen. Bei diesen Rechtsverfahren geht es um Täter und Opfer, darüber hinaus um eine gründliche, tabulose Aufarbeitung der Verbrechen des Kommunismus in Rumänien, um essentielle Fragen der Freiheit wissenschaftlicher Forschung und journalistischer Arbeit.

Das Aufarbeiten der Verbrechen der Securitate vollzieht sich in Rumänien schleppend. Den in der Bundesrepublik Deutschland lebenden Opfern der Securitate sind ihre Akten, wenn überhaupt, erst spät zugänglich geworden. Die ausgehändigten Akten sind vielfach unvollständig. Die nach rumänischer Rechtslage mögliche Auskunft der Klarnamen der Täter, also der Informanten und Informellen Mitarbeiter der Securitate, ist bislang zögerlich und nur in begrenzten Fällen erteilt worden. Gleichwohl ist es inzwischen gelungen, eine Reihe aktiver Helfer der politischen Polizei Rumäniens in der Zeit der kommunistischen Herrschaft zu identifizieren. Aktuell ergibt sich die Problematik, dass mutmaßliche ehemalige Informelle Mitarbeiter, Personen der Zeitgeschichte bzw. des öffentlichen Lebens, die teilweise bereits von der CNSAS, der rumänischen Behörde zur Aufarbeitung der Akten der Securitate, enttarnt wurden, gegen die aktengestützten Darstellungen ihrer Taten vor bundesdeutschen Gerichten rechtlich vorgehen. In unserem freiheitlich-demokratischen Rechtsstaat ist dies jedermann unbenommen; es gelten grundsätzlich die Unschuldsvermutung und der Schutz der Persönlichkeitsrechte verdächtiger Täter. Wenn es jedoch nach wissenschaftlichen Methoden der Aktenanalyse und Zeitzeugenbefragung gewonnene Erkenntnisse über Täter (Personen der Zeitgeschichte bzw. des öffentlichen Lebens), Umstände und Folgen dieser Taten gibt, müssen diese nach geltenden wissenschaftlichen bzw. presserechtlichen Normen veröffentlicht werden dürfen. Die Opfer würden andernfalls in ihren Leiderfahrungen und in ihrer menschlichen Würde erneut gedemütigt. Einen Schlussstrich unter die Auseinandersetzungen mit den Verbrechen des Kommunismus und den Machenschaften der Securitate zu ziehen, indem Täter und ihre Untaten vor der öffentlichen Darstellung und Diskussion geschützt würden, wäre im Sinne unserer politischen Kultur sowie unserer historischen Verantwortung völlig inakzeptabel.

Damit derartige Gerichtsprozesse mit aller notwendigen Konsequenz, Professionalität und Unterstützung geführt werden können, hat der Verband der Siebenbürger Sachsen in Deutschland e.V. einen Solidaritätsfonds für Securitateopfer eingerichtet. Kontoverbindung: Verband der Siebenbürger Sachsen in Deutschland e.V., Kontonummer: 12823, Kreissparkasse München Starnberg, Bankleitzahl: 70250150. Die Gründer dieser Initiative, Prof. h.c. Dr. Stefan Sienerth und Prof. h.c. Dr. Peter Motzan, beide Siebenbürgisch-Sächsische Kulturpreisträger 2011, haben ihr Preisgeld gespendet, um diesen Solidaritätsfonds mit einem substanziellen Grundbetrag auszustatten. Dieser Initiative hat sich auch Prof. Anton Sterbling angeschlossen (siehe Beitrag „Für Freiheit, Anstand und Würde. Solidaritätsfonds zur Unterstützung von Securitateopfern in rechtlichen Auseinandersetzungen“ in der SbZ-Online vom 3. August 2011). Nun werden weitere Zuwendungen und Spenden benötigt, damit nicht Täter obsiegen und Unrecht triumphiert. Dieser Solidaritätsappell richtet sich an Schriftsteller, Wissenschaftler, Künstler und Intellektuelle, an Bürger wie Institutionen, aus dem Banat und aus Siebenbürgen stammende Landsleute. Es gilt Freiheit, Anstand und Würde zu verteidigen. Wer den vom Verband der Siebenbürger Sachsen in Deutschland eingerichteten Fonds finanziell unterstützt, übt Solidarität mit den Securitateopfern – gemeinsam gegen kommunistisches Unrecht!

Siehe auch, SbZ, 21.12.2011

Ellenpontok

2011-08-01T01:03:00.032+02:00

Eine Samisdatzeitschrift aus der Ceauşescu-Zeit

O revistă de samizdat din timpul lui Ceauşescu
Egy szamizdat folyóirat Ceaușescu idejéből

Aktualisiert - actualizat 6.8. 2011, 14:23 h

"Ellenpontok, o revistă clandestină din timpul lui Ceauşescu", RFI, 2. 8. 2011

Siehe auch - a se vedea şi:

Proteste & Securitate

Proteste & Securitate 1

Proteste & Securitate 2
Proteste & Securitate 3

„Rudy“ & „Rusz Peter“

"Hegel" und das ungarische Mediengesetz

Securitate und reformierte Kirche - Securitatea şi Biserica Reformată

***

[1. September 1982. Der Leiter der Hauptabteilung 1 der Securitate aus Bukarest, Generalmajor Aron Bordea teilt der Kreisdirektion Bihor mit, man habe aus einer Sendung von Radio Free Europe erfahren, eine Gruppe ungarischer Intellektueller aus Großwardein/Oradea soll im April das erste Heft einer illegalen Zeitschrift "nationalistisch-irredentistischen Inhaltes" herausgegeben und unter der rumänienungarischen Bevölkerung verbreitet haben; gleichzeitig wird die lokale Securitate aufgefordert, angesichts dieser äußerst beunruhigenden Nachricht die Information zu überprüfen und umfassende Maßnahmen zur Unterbindung eines derartigen Unterfangens einzuleiten]

[1 septembrie 1982. Şeful Direcţiei 1 din Bucureşti, gen.-mr. de Securitate Aron Bordea anunţă Securitatea locală din judeţul Bihor, că dintr-o emisiune a postului de radio Europa liberă s-a aflat că un grup de intelectuali maghiari din Oradea ar fi editat în clandestinitate, în aprilie, primul număr al unei reviste cu „conţinut naţionalist-iredentist“, difuzată în rîndurile populaţiei maghiare; avînd în vedere această ştire, Securitatea locală primeşte ordinul să ia „măsuri complexe de verificare“ şi „contracarare“, „prin acţiuni ferme, a oricăror încercări de această natură“]

ACNSAS, I 210560, vol. 2, f. 76

***
[3. September 1982. Observierung von Tóth Károly durch die Securitate]
[3 septembrie. 1982. Tóth Károly filat de Securitate]

***
[1982. Ellenpontok, Nr. 2, März 1982, Collage]
[1982. Ellenpontok, nr. 2, martie 1982, colaj]

***

[1982. Inhalt: Ellenpontok, Nr. 2, März 1982]

[1982. Conţinut: Ellenpontok, nr. 2, martie 1982]

Molnár János, Az egyetlen. Az Ellenpontok és az ellenpontosok története, Szeged 1993, S. 268.

***

[24. September 1982. „Bărdac Ioan“ informierte Major Ioan Sălăgean, dass er die ersten vier Hefte der Samisdatzeitschrift „Ellenpontok“ (Kontrapunkte) gesehen hat, der Securitate die ersten beiden Hefte auch vorlegen konnte, aber nicht herausbekommen hat, wo genau die Publikation produziert wird]

[24 septembtrie 1982. „Bărdac Ioan“ îl informează pe maiorul de Securitate Ioan Sălagean că a reuşit să vadă primele patru numere ale revistei de samisdat „Ellenpontok“ (Contrapuncte), punînd primele două numere la dispoziţia Securităţii, însă nu a aflat exact unde se editează publicaţia clandestină]

ACNSAS, I 210560, vol. 2, ff. 82-84

***

[24. September 1982. Der Chef der Securitate aus Großwardein, Oberst Traian Sima und der Leiter der für die ungarische Minderheit zuständigen Unterabteilung, Major Ioan Sălăgean unterrichten die Hauptabteilung 1 in Bukarest, dass sie mit Hilfe des IM „Bărdac Ioan“ die ersten beiden Hefte der Samisdatpublikation „Ellenpontok“ fotokopieren konnten; die Kopien und die Inhaltsangaben der Publikation wurden nach Bukarest geschickt]

[24 septembrie 1982. Şeful Securităţii din judeţul Bihor, col. Traian Sima şi şeful biroului 1, mr. Ioan Sălăgean raportează la Direcţia 1 din Bucureşti că au reuşit cu ajutorul informatorului „Bărdac Ioan“ să ajungă în posesia primelor două numere ale revistei samisdat „Ellenpontok“, pe care au copiat-o, „înaintînd“ superiorilor „cîte-un exemplar din fotocopii şi sinteza conţinutului revistelor în limba română“]

ACNSAS, I 210560, vol. 2, ff. 86-86v

***
[2. Oktober 1982. Die Securitate aus dem Kreis Bihor meldet der Bukarester Hauptabteilung 1, dass „Bărdac (Ioan)“ auch die Hefte 3 und 4 der Zeitschrift "Ellenpontok" beschafft hat und dass diese fotokopiert wurden]
[2 octombrie 1982. Securitatea din Bihor raportează Direcţiei 1 că „Bărdac (Ioan)“ a făcut rost şi de numerele 3 şi 4 ale revistei „Ellenpontok“ care au fost fotocopiate]

ACNSAS, I 210560, vol. 2, f. 89

***

[1. Februar 1983. Zusätzlicher Maßnahmenplan für die Durchführung der Operation „Revista“ - „Die Zeitschrift“]

[1 februarie 1983. Completare la planul de măsuri în cazul acţiunii „Revista“]

ACNSAS, I 210560, vol. 6, ff. 339-342

***

[19. Mai 1983. Bericht der Securitate aus dem Kreis Bihor an die Hauptabteilung 1 in Bukarest über die Durchführung von Maßnahmen gegen die in der Operation „Revista“ involvierten Personen]
[19 mai 1983. Raportul Securităţii din Bihor către Direcţia 1 privind realizarea măsurilor contra persoanelor lucrate în acţiunea „Revista“]

ACNSAS, I 210560, vol. 5, ff. 8-8v

***

[28. Mai 1983. Die Hauptabteilung 1 berichtet dem Chef der Securitate, Generalleutnant Iulian Vlad über die abschließenden Maßnahmen im Fall der Operation „Revista“ - „Die Zeitschrift“]
[28 mai 1983. Direcţia 1 raportează şefului Securităţii, gen.-lt. Iulian Vlad, despre măsurile în cazul finalizării acţiunii „Revista“]

(*) Abschnitt geschwärzt von uns - hjs-online. Pasaj anonimizat de către noi - hjs-online.

ACNSAS, I 210560, vol. 5, ff. 20-21

***

[28. Mai 1983. Ara-Kovács Attila wird nach seiner Ausreise aus Rumänien für 5 Jahre zur unerwünschten Person erklärt]
[28 mai 1983. După plecarea sa din România Ara-Kovács Attila este declarat persoană indezirabiă care timp de 5 ani nu mai are voie să intre pe teritoriul ţării]

ACNSAS, I 210560, vol. 5, f. 16

***

[18. Juni 1983. Einige Vorkommnisse bezüglich der Herausgeber der Zeitschrift „Ellenpontok“ aus der Perspektive des inoffiziellen Securitatemitarbeiters „Ion Botez“]
[18 iunie 1983. Întîmplări legate de editorii revistei „Ellenpontok“ relatate din perspectiva colaboratorului neoficial „Ion Botez“]

ACNSAS, I 160234, vol. 8, ff. 94-95

***

[20. August 1986. Operative Überwachung von Szőcs Géza, Zielobjekt "Sabău", anlässlich seiner Ausreise aus Rumänien]
[20 august 1986. Supravegherea informativă a lui Szőcs Géza, obiectivul "Sabău", cu prilejul plecării sale din România]

ACNSAS, I 160234, vol. 1, ff. 43-44

***

Sämtliche Originalbeiträge aus Ellenpontok können hier nachgelesen werden - Toate textele din Ellenpontok pot fi citite aici în versiunea lor originală.

Proteste & Securitate 3

2011-07-10T15:41:00.035+02:00

Bücher von

Siehe auch - a se vedea şi:

Proteste & Securitate

Proteste & Securitate 1

Proteste & Securitate 2

„Rudy“ & „Rusz Peter“

"Hegel" und das ungarische Mediengesetz

Securitate und reformierte Kirche - Securitatea şi Biserica Reformată

***

Szőcs Géza

Aktualisiert - actualizat: 1.8. 2011, 21:51 h

„Ich bin der Ansicht, man sollte die Vergangenheit all jener, die andere denunziert haben, mit einer Glühbirne von tausend Watt durchleuchten. Mehr noch, ich würde sie kraft eines Gesetzes dazu verpflichten, bei ihren Opfern anzuklopfen und sie um Entschuldigung zu bitten.“

Szőcs Géza, Indianerworte im Wind. Gedichte und andere Texte, Drei Raben, Budapest 2009, S. 74

***

[25. Mai 1976. Der Ady-Endre-Literaturkreis aus Großwardein/Oradea wird zu einem wichtigen Zielobjekt der Securitate]

[25 mai 1976. Cenaclul Ady Endre din Oradea devine un obiectiv important al Securităţii ]

[1976. május 25. A nagyváradi Ady Endre Irodalmi Kör a Securitate kiemelt célpontjává válik]

***

[18. April 1978. Der Securitatechef aus Großwardein / Oradea, Oberstleutnant Traian Sima verlangt vom Kreisinspektorat Klausenburg Belege für die Tätigkeit mehrerer Autoren, die sich selber als "junge Wilde" bezeichnen und den ungarischen Ady-Endre-Literaturkreis besuchen]
[18 aprilie 1978. Şeful Securităţii din Oradea, lt.-col. Traian Sima cere Inspectoratului Judeţean Cluj materiale din care rezultă activitatea unor autori care „se autodenumesc »tineri furioşi«“ şi care frecventează cenaclul maghiar Ady Endre]

ACNSAS, I 210560 vol. 1, f. 49.

***

[12. Mai 1979. „Bărdac Ioan“, einer der eifrigsten Securitatmitarbeiter aus Großwardein/Oradea, berichtet seinem Führungsoffizier, Oberstleutnant Ioan Budai, über die Mitglieder des Ady-Endre-Literaturkreises. Der 1945 geborene „Bărdac Ioan“, Verfasser mehrerer Bücher, der heute als Fachberater römisch-katholischer Kirchenkreise tätig ist, spielte 1981-82 eine Schlüsselrolle bei der Verfolgung der Herausgeber der Samisdatzeitschrift „Ellenpontok“]
[12 mai 1979. „Bărdac Ioan“, unul dintre cei mai zeloşi colaboratori ai Securităţii din Oradea, relatează ofiţerului său de legătură, lt.col. Ioan Budai, despre membrii cenaclului Ady Endre. „Bărdac Ioan“, născut în anul 1945, autorul mai multor cărţi, azi consilier al unor cercuri romano-catolice, între anii 1981-1982 a jucat un rol cheie în declanşarea represiunii contra editorilor revistei de samisdat, „Ellenpontok“]

Ausschnitte - Fragmente: Montage bestehend aus dem Kopf und dem Schluss des Berichts / Montaj compus din începutul şi finalul notei,ACNSAS, I 210560, vol. 1, ff. 119-120.

***

[22. Januar 1980. „Bihari“ berichtet seinem Führungsoffizier Oberstleutnant Maklari über die Absicht der Mitglieder des Ady-Endre-Literaturkreises aus Großwardein/Oradea, einen Antrag zur Gründung einer offiziellen ungarischsprachigen Literaturzeitschrift zu stellen]
[22 ianuarie 1980. „Bihari“ relatează ofiţerului său de legătură, lt.-col. Maklari, despre intenţia membrilor cenaclului Ady Endre din Oradea de a se adresa forurilor competente în vederea obţinerii unei aprobări pentru înfiinţarea unei reviste literare în limba maghiară]

ACNSAS, I 210560, vol. 1, ff. 176

***

[1980-er Jahre - ohne Datum. Personalbogen von Ara-Kovács Attila, "bearbeitet" seit 1978 in einem OV, und Tóth Károly Antal, bearbeitet seit 1980 in einem OV, Mitglieder des Ady-Endre-Literaturkreises aus Großwardein/Oradea, Mitinitiatoren der ersten Samisdatzeitschrift aus Rumänien: "Ellenpontok"]
[Anii 1980 - nedatat. Fişele personale ale lui Ara-Kovács Attila, "lucrat" în D.U.I. din 1978, şi Tóth Károly Antal, "lucrat" în DUI din 1980, membri ai cenaclului literar Ady Endre din Oradea, co-iniţiatori ai primei publicaţii samisdat din România: "Ellenpontok"]

Ausschnitte - Fragmente: Montage bestehend aus den Personalbogen / Montaj compus din fişele personale, ACNSAS, I 210560, vol.1, f. 9 + f. 14

***

[27. März 1980. „Bărdac Ioan“ informiert seinen Führungsoffizier, Oberstleutnant Ioan Budai, über die jüngsten Vorgänge im Ady-Endre-Literaturkreis aus Oradea/Großwardein, über die Amtsenthebung von Nagy L. Robert und die Übernahme der Leitung durch Toth Károly, der von ihm rechtskundliche Ratschläge erwartet, über die zunehmende Unzufriedenheit der ungarischen Intellektuellen und deren Sicht angesichts der Zuspitzung der Konflikte mit der aggressiv-nationalistischen Securitaterepression]
[27 martie 1980. „Bărdac Ioan“ îl informează pe lt.col. Ioan Budai despre ultimele întîmplări în cadrul cenaclului Ady Endre din Oradea, despre demiterea lui Nagy L. Robert şi preluarea conducerii cercului de către Toth Károly - care voia sfaturi juridice de la informator -, despre creşterea nemulţumirilor în rîndul intelectualilor maghiari şi opiniile acestora faţă de ascuţirea conflictelor cu represiunea naţionalist-agresivă a Securităţii]

ACNSAS, I 210560, vol. 1, ff. 218-220v

***

[11. Juni 1980. "Bărdac Ioan" berichtet über ein Gespräch mit Toth Károly, der ihm über einen an das ZK der RKP gerichteten Brief erzählte, in dem die Gründung einer ungarischsprachigen Zeitschrift gefordert wird; laut Bericht wurde der Brief von 65 Personen aus Klausenburg, Tîrgu Mureş und Bukarest unterschrieben: Ernő Gáll, Kányádi Sándor, Fodor Sándor, József Aradi, András Sütő, József Méliusz, Bodor Pál u.a., Létay Lajos und Szilágyi István sollen jedoch ihre Unterschrift verweigert haben]
[11 iunie 1980. "Bărdac Ioan" informează despre discuţia cu Toth Károly referitoare la memoriul înaintat CC al PCR pentru înfiinţarea unei reviste în limba maghiară pe care l-ar fi semnat 65 de persoane din Cluj, Tîrgu Mureş şi Bucureşti între care se află: Ernő Gáll, Kányádi Sándor, Fodor Sándor, József Aradi, András Sütő, József Méliusz, Bodor Pál, iar Létay Lajos şi Szilágyi István ar fi refuzat semnătura]

ACNSAS, I 210560, vol. 1, ff. 260-260v

[21. August 1980. Mitteilung der Securitatea aus Klausenburg/Cluj über die Initiative einiger Mitglieder des Ady-Endre-Literaturkreises in einem Brief an das ZK der RKP die Gründung einer ungarischsprachigen Literaturzeitschrift zu fordern; der Brief wurde, wie es im untenstehenden Dokument heißt, u.a. von Gitay István, Zudor János, Kőrössi Papp József, Ara-Kovács Attila, Hunyadi Mátyás, Varga Gábor unterschrieben, Mózes Attila hat sich „geweigert“ zu unterschreiben, Ernő Gáll und Benkő Samu hingegen haben sich "herausgeredet" und nicht unterzeichnet]
[21 august 1980. Securitatea din Cluj informează Inspectoratul din Oradea despre iniţiativa unor membri ai cenaclului Ady Endre de a se adresa CC al PCR printr-un memoriu în care se cere înfiinţarea unei reviste literare în limba maghiară; potrivit documentului, scrisoarea a fost semnată de: Gitay István, Zudor János, Kőrössi Papp József, Ara-Kovács Attila, Hunyadi Mátyás, Varga Gábor ş.a., Ernő Gáll şi Benkő Samu s-au „eschivat“ de a semna iar Mózes Attila „a refuzat“ să-şi dea semnătura]

ACNSAS, I 210560, vol. 1, ff. 262-262v

[30. Januar 1985. Um „Sabău“ zu diskreditieren, versucht die Securitate die zwischen Szőcs Géza und Kányádi Sándor existierenden Spannungen zu instrumentalisieren]
[30 ianuarie 1985. În vederea discreditării lui „Sabău“, Securitatea încearcă să instrumentalizeze tensiunile existente între Szőcs Géza şi Sándor Kányádi ]

ACNSAS, I 160234 vol. 3, ff. 98-100

(*) Einzelheiten zu "Hegel" hier - Detalii despre "Hegel" aici.

Der inoffizielle Securitatemitarbeiter "Hegel" als "graue Eminenz" des umstrittenen ungarischen Mediengesetzes.

(**) Weitere Einzelheiten zu "Ellenpontok" in Fußnote 2 zum Bericht vom 15. September 1982 über die Deutschlandreise von "Sorin".
Alte detalii despre revista "Ellenpontok" (Contrapuncte) în nota 2 la subsol în raportul din 15 septembrie 1982 despre călătoria lui "Sorin" în RFG.

Securitate und reformierte Kirche - Securitatea şi Biserica Reformată

***
[14. Juli 1987. Der rumänienungarische Schriftsteller Kányádi Sándor protestiert gegen die Menschenrechtsverstöße in Rumänien, gegen die Missachtung der Minderheitenrechte und gibt seinen Austritt aus dem Schriftstellerverband bekannt]
[14 iulie 1987. Scriitorul maghiar din România, Kányádi Sándor protestează împotriva încălcării drepturilor omului şi împotriva nerespectării drepturilor minoritare, anunţînd că demisionează din Uniunea Scriitorilor]

Eigenes Archiv / Document din arhiva proprie

Hinweise auf dieses Dokument im OV "Karoly"- trimiteri la acest document în DUI "Karoly": ACNSAS, I 203447, vol. 8, ff. 162-163

***

[16. November 1987. Der Ungarische Schriftstellerverband solidarisiert sich mit Kányádi Sándor und äußert sich besorgt angesichts der jüngsten Entwicklungen in Rumänien]
[16 noiembrie 1987. Uniunea Scriitorilor din Ungaria se solidarizează cu Sándor Kányádi şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de evoluţia situaţiei din România]

Budapester Rundschau, 16. 11. 1987

***